Paradigma psihologica a Bunei-Credinte in STATUL de DREPT

 DEONTICA BUNEI CREDINTE IN STATUL DE DREPT*

© Copyright avocat ANGHELUS ION GABRIEL
http://www.dailymotion.com/embed/video/xdpaep
Papa: Adevărul este accesibil raţiunii umane de arcbro

P 2

P 3

1

LEGILE MORALE SI JURIDICE  TREBUIE SA SE  SUPUNA TOTDEAUNA   LEGILOR REZONANTEI  ENERGETICE  UMANE  – fara o DEONTICA UNIVERSALA  A  BUNEI-CREDINTE omenirea va intretine acest permanentbellum omnes contra omnes “..

ROMANI ,
SA VA ADUCETI AMINTE , CA FARA ONESTITATE si  BUNA-CREDINTA , FARA  un  PROIECT DE TARA catre o ORGANIZARE   UMANA  ARMONIOASA,  fara  STAT DE DREPT si BUNA-CREDINTA NU SE VA FACE NICIODATA ORDINE, JUSTITIE si  DREPTATE in  ROMANIA !!!

MOTTO :
FARA “ARBITRUL” MORALITATII nu exista societate normala , ci doar o nesfarsita prosteala a “LIBERULUI ARBITRU” !! (av. I.G. Anghelus.)

Romania si intrega POLITICHIE din “ABSURDISTANUL ROMANESC” nu o sa-si revina niciodata din aberatia abuzului LIBERULUI ARBITRU AGRESIV , atata timp cat ROMANII si politicienii nu invata sa respecte regulile “jocului democratic” ale STATULUI DE DREPT si BUNEI-CREDINTE…

“MORAVURILE FARA LEGE POT TOTUL, LEGEA FARA MORAVURI APROAPE NIMIC !” – M. EMINESCU ( “Nihil legem sine moribus” )
(Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere“ – Principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine)

CONSTITUTIA ROMANIEI ART. 57 : “Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalti”…

DISTINCTIA INTRE  ONESTITATE  SI BUNA-CREDINTA

ONESTITATEA (honestum)* (fapte psihologice)

  1. Loialitatea – sinonimă cu probitatea, fapt psihologic de conştiinţă care se referă la observarea riguroasă a îndatoririlor morale, precum şi la respectarea unei conduite drepte, ambele conducând la încrederea reciprocă între membrii societăţii.
    2. Prudenţa – acel fapt psihologic de conştiinţă care determină persoana umană de a prevedea şi a evita greşelile şi pericolele.
    3. Ordinea – fapt psihologic ce presupune canalizarea faptelor omului în limitele normelor stabilite în viaţa socială.
    4. Temperanţa – o trăsătură a conştiinţei umane care moderează dorinţele şi pasiunile, limitându-le la ceea ce este permis de principiile eticii.

BUNA CREDINŢĂ ( bona fides )* (fapte psihologice)

1.Intentia dreapta – ca rezultantă a loialităţii sau probităţii, implică totdeauna absenţa dolului, fraudei şi violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea, probitatea sau loialitatea antrenează lipsa îndoielii. Ignoranţa corectă şi justificată (eroarea) poartă numele drept de eroare scuzabilă (de aici şi teoria aparenţei ca o concesiune făcută bunei credinţe )
2.Diligenţa – corespondentă a valorii morale a prudenţei; determină săvârşirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în limitele legii.
3.Liceitatea – adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca valoare morală.
4.Abţinerea de la vătămare sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului juridic sau cu ocazia perfecţionării unui raport juridic – ea derivă din valoarea morală a temperanţei şi este echivalentul perceptului roman “alterum non laedere”.*

*.DEONTICA BUNEI CREDINTE IN STATUL DE DREPT

“PARADIGMA PSIHOLOGICA A BUNEI CREDINTE IN STATUL DE DREPT”

P 5

© Copyright

avocat ANGHELUS ION GABRIEL
http://www.dailymotion.com/embed/video/xdpaep
Papa: Adevărul este accesibil raţiunii umane de arcbro

Paradigma psihologica  a  Bunei-Credinte in STATUL de DREPT

 DEONTICA BUNEI CREDINTE IN STATUL DE DREPT *

Cuprins

Cuvant înainte
Titlul I TEORIA BUNEI CREDINTE

Capitolul 1 . Notiunea de buna credinta
1.1. Precizari preliminare
1.2. Aspecte axiologice ale notiunii
1.3. Definitii date conceptului de buna credinta

Capitolul II . Buna credinta -complex de fapte psihologice
2.1. Elemente intrinseci ale bunei credinte
2.2. Aversul si reversul conceptului buna credinta

Titlul II CONSACRAREA JURIDICA A CONCEPTULUI BUNA CREDINTA

Capitolul 1. Consacrarea în diferite sisteme de drept
1.1. Aparitia , evolutia si afirmarea juridica în diferite sisteme de drept

Capitolul 2 . Consacrarea juridica a principiului bunei credinte în sistemul nostru de drept
2.1. Scurt istoric ; Sediul materiei
Titlul III PARADIGMA BUNEI CREDINTE SI STATUL DE DREPT

Capitolul 1 . Rolul bunei credinte în organizarea institutionala a statului de drept
1.1. Buna credinta si conceptul statului de drept ca dimensiuni ontologice ale omului privit sub specie juris
1.2. Paradigma universala a bunei credinte
Capitolul II . Rolul psihologiei în edificarea paradigmei bunei credinte
2.1. Contributii ale psihologiei judiciare
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
ANEXA – descrierea grafica a conceptului bunei credinte

Cuvânt înainte
Lucrarea de faţă a fost elaborată cu intenţia de a crea un curent de opinie favorabil demersului ştiinţific privind elementele intrinseci ale bunei credinţe, ca principiu juridic deosebit de important în sfera raporturilor juridice interumane.
Disertaţia în sine se constituie într-un punct elocvent de legătură între ştiinţa dreptului, psihologie şi morală, lucru de altfel inevitabil dacă se are în vedere structura conceptuală de rezistenţă pe care se bazează buna credinţă, chiar dacă tocmai prin aceasta ea se îndepărtează de la tiparele unei lucrări obişnuite de diplomă.
Spiritul ei vine să depăşească limitele impuse de canoanele comune unor asemenea lucrări de specialitate, şi tocmai de aceea reclamă, pe alocuri, prezenţa inefabilă a unei „probatio diabolica” privind importanţa deloc exagerată a complexului de fapte psihologice caracteristice acestui concept.
Este de reţinut că adesea, în practică, se face o confuzie inadmisibilă între conceptul juridic „buna credinţă” (bona fides) şi noţiunea morală extrem de cuprinzătoare a onestităţii (honestum).
Acesta este şi motivul pentru care am procedat la o prezentare schematică a principalelor teorii acumulate în doctrina juridică vizând materia bunei credinţe, însoţită de o bibliografie adecvată, cât şi de o citare selectivă a opiniilor unor autori consacraţi în literatura juridică.
Pentru că era imposibilă o asemenea încercare, aproape temerară, de reluare, pe cont propriu a eforturilor de elaborare a unei analize autentice care să conducă la precizarea impactului juridic pe care îl are conţinutul bunei credinţe în realitatea juridică de zi cu zi, fără o descriere prealabilă privind istoricul şi consacrarea juridică modernă a acestei adevărate pietre unghiulare prezente dintotdeauna în drept.
Ţin să precizez din capul locului că buna credinţă este mai înainte de toate un complex de fapte psihologice care ţin de resortul conştiinţei şi personalităţii umane ce sunt traduse ulterior în valori juridice, care sunt şi pot fi utilizate ca atare de subiecţii de drept, în general, cât şi de ştiinţa şi practica juridică, în special.

                                                                                      Autorul  I. G Anghelus

Titlul I
TEORIA BUNEI CREDINŢE
Capitolul 1: Noţiunea de bună credinţă
1.1. Preliminarii; etimologie; teorii privind definirea noţiunii.
1.2. Aspecte axiologice.
1.3. Definiţii date conceptului buna credinţă.
1.1. Precizări preliminare.
Trebuie subliniat ab initio că buna credinţă este un concept de o complexitate deosebită şi că definirea sa a ridicat întotdeauna şi mai ridică încă, numeroase dispute epistemologice, datorate în primul rând interesului practic legat de aplicabilitatea sa şi, nu în ultimul rând, cât şi datorită legilor cugetării care-i sunt caracteristice fiinţei umane raţionale.
Dovadă este şi faptul că numeroasele cercetări asupra acestui concept nu au dat, nici în ziua de astăzi, rezultate unanim acceptate de către toţi oamenii de Drept.
De aceea, pentru tratarea ei ştiinţifică, pentru precizarea fiecărei faţete pe care o are această noţiune – simplă în aparenţă dar extrem de cuprinzătoare nu numai prin conţinutul său, dar mai ales datorită faptului că ea se regăseşte printre permanenţele dreptului alături de celelalte instituţii juridice fundamentale producându-şi efecte deloc de neglijat – este absolut necesară edificarea unei adevărate teorii unitare a bunei credinţe (ca sinteză generalizatoare a datelor cunoaşterii în vederea formulării unor principii universal valabile).
Fiinţează chiar afirmaţia potrivit căreia există o veritabilă analogie între controversa istorică cu privire la definirea noţiunii de drept şi cea cu privire la controversa definirii noţiunii de bună credinţă (bona fides). În ambele cazuri, teoreticienii dreptului din întreaga lume şi-au dat măsura valorii lor în sensul elaborării unei terminologii precise pentru utilizarea acestei noţiuni în ştiinţa dreptului.
În ceea ce priveşte noţiunea de „drept” interesul este incontestabil. Nu putea exista o ştiinţă a dreptului care să nu aibă clar definit obiectul său de studiu – dreptul -.
Dacă astăzi în privinţa conceptului de „drept” lucrurile sunt pe deplin clarificate, în privinţa conceptului de “bună credinţă” controversa continuă.
Dar care este interesul în studiul acestui concept? La prima vedere buna credinţă poate apărea ca o noţiune clară, simplă şi extrem de accesibilă oricărui om care operează cu ea.
Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Analizând-o sistematic, buna credinţă va dezvălui o diversitate de faţete latente care sunt unice şi proprii acestei adevărate pietre unghiulare specifice cunoaşterii umane şi care are o utilitate fundamentală în aprecierea ideii de just în relaţiile inter-umane. Cicero afirma sub just cuvânt într-o maximă rămasă celebră că „Buna credinţă este fundamentul justiţiei.” (fundamentum iustitiae est fides. ).
Totuşi, deşi ea poate constitui un criteriu fundamental în aprecierea coerentă a conduitelor subiecţilor de drept, este adesea fie desconsiderată fie ignorată complet, chiar şi în ziua de astăzi după mii de ani de cultură juridică şi civilizaţie umană.
Iar efectele acestei ignorări se pot vedea la tot pasul. Totuşi omul a intuit dintodeauna importanţa bunei credinţe şi rolul ei covârşitor în relaţiile sociale.
Toţi marii cugetători ai lumii au luat în calcul această noţiune în constructele lor teoretice despre natura umană.
Cu atât mai mult, juriştii din toate timpurile au avut o mare consideraţie pentru acest concept şi s-au aplecat cu pragmatism asupra lui, recunoscându-i rolul primordial pe care-l ocupă în anumite raporturi juridice.
Etimologie. Din punct de vedere etimologic cuvântul buna credinţă provine din latinescul bona fides adică bonum – binele şi fides – credinţă, fidelitate.
Fides provine din verbul fido-ere adică a avea încredere în…; a fi de bună credinţă faţă de….
În mod curent, în limba română, cuvântul „buna credinţă” este folosit pentru a desemna onestitatea, corectitudinea, loialitatea, sinceritatea.
Totuşi trebuia precizat că în limbajul tehnic, strict juridic, se face o distincţie netă între noţiunea morală de onestitate (honestum) şi conceptul juridic „buna credinţă” (bona fides).
De-a lungul timpului noţiunea a fost recunoscută mai întâi ca o adevărată valoare morală (criteriu axiologic moral), fiind mai apoi consacrată juridic în mai toate sistemele de drept (criteriu juridic).
Buna credinţă este cunoscută şi utilizată în aproape toate limbile moderne, spre exemplu: – bonne foi, în franceză; bona fide, în germană; buona fede, în italiană; dobraia volia, în rusă; good faith, în engleză.
Teorii cu privire la definirea noţiunii de „bună credinţă”. În demersul privind obiectivarea conceptului juridic privind buna credinţă numeroşi autori consacraţi în această materie au elaborat o serie de teorii care ne demonstrează interesul cu care s-au implicat în dezvăluirea şi „şlefuirea” faţetelor acestei adevărate pietre unghiulare prezentă în ştiinţa dreptului, toţi aceştia reuşind să-şi aducă o contribuţie inestimabilă privind desluşirea implicaţiilor pe care le incumbă fiecare latură a acestui vast concept.
În cele ce urmează mă voi rezuma la exemplificarea principalelor teorii dezvoltate în literatura juridică potrivit unor puncte de vedere doctrinare privind definirea conceptului juridic de bună credinţă:
1. Teoria regimului juridic derogatoriu de la „dreptul strict” (Andre BRETON)
Potrivit acestei teorii buna credinţă constituie o excepţie de la regulile dreptului comun care este „dreptul strict”. În concepţia acestui autor, dreptul trebuie aplicat în principal iar efectele bunei credinţe şi ale relei credinţe să constituie o listă de derogări de la dreptul comun.
2. Teoria tripartită (R. VOUIN; Joseph BECQUART)
Conform acestei teorii şi a autorilor ce o susţin, se scot în evidenţă trei aspecte esenţiale ale conceptului de bună credinţă:
a) – buna credinţă este vecină cu echitatea – adică este vecină cu dreptatea, cinstea şi omenia; care se întemeiază pe dreptate, care trebuie să fie justă şi nepărtinitoare.
b) – buna credinţă ca idee generală de loialitate – în relaţiile contractuale, ca antiteză a dolului şi violenţei la încheierea convenţiilor cât şi ca antiteză a fraudei la executarea lor (în această accepţiune buna credinţă cuprinde intenţia comună a părţilor contractante şi se opune „dreptului strict” în interpretarea convenţiilor)
c) – buna credinţă ca fiind convingerea eronată în care se află o persoană datorită ignoranţei sau a unui defect al dreptului subiectiv invocat, în care ea crede cu bună credinţă că dreptul există în favoarea sa, fie în favoarea altuia.
În aceeaşi accepţiune intră şi convingerea eronată în existenţa unei reguli obiective de drept care în realitate nu există şi care îl împiedică în exercitarea dreptului său. (D. Gherasim, op. cit. p. 23-24)
3. Teoria bipartită (R. VOUIN; MOREL)
Această teorie scoate în evidenţă două aspecte ale bunei credinţe:
a) buna credinţă obiectivă – sinonimă cu loialitatea apreciată în mod obiectiv, conform uzanţelor stabilite între oameni oneşti. Ea se opune dolului (vicleniei) şi fraudei.
b) buna credinţă subiectivă – adică sinceritatea, onestitatea sau credinţa eronată ca antiteză a disimulării şi a minciunii.
„subiectivă fiind această bună credinţă se apreciază totuşi în mod obiectiv, prin comparaţie cu «bonus vir» având astfel un caracter creator” (R. VOUIN)
– Buna credinţă subiectivă a fost împărţită la rândul ei în activă – când un autor cauzează un prejudiciu altei persoane sub forma absenţei intenţiei răuvoitoare, el nesuferind personal vreo daună şi în bună credinţă subiectivă pasivă – când ea apare la persoana care va suferi vătămarea directă, din cauza ignorării viciului actului juridic ce a cauzat prejudiciul. De exemplu – „cel ce cumpără de la un neproprietar în ignorarea dreptului de proprietate al acestuia este de bună credinţă pasivă”
4. Teoria bunei credinţe ca noţiune cu efecte în domeniul responsabilităţii
şi a nulităţii actelor juridice (R. VOUIN)
– Autorul nu respinge de plano celelalte teorii, ci afirmă că „este important de a înfăţişa buna credinţă din punctul de vedere al efectelor în diversele părţi din domeniul său de aplicaţie2.
El susţine că definirea noţiunii de bună credinţă trebuie să susţină clar „în ce măsură buna credinţă poate fonda sau, invers poate suprima sau restrânge responsabilitatea şi care este natura sa, în diferitele ipoteze în care se manifestă în acest rol; pe de altă parte în ce măsură buna credinţă poate acoperi, în tot sau în parte, iregularitatea unui act juridic (…)”
5. Teoria literaturii juridice germane despre buna credinţă (WÄCHTER; Karl Georg BRUNS)
– În literatura juridică germană s-a edificat o teorie proprie despre buna credinţă care a fost ulterior consacrată în textele BGB-ului de la 1900.
Autorii germani au plecat de la termenul latin „fides” dezvoltând doi termeni distincţi dar care în realitate exprimă o concepţie unitară despre buna credinţă:
– TREU und GLAUBEN – loialitate şi încredere în convenţii;
– guter GLAUBE – credinţa eronată şi scuzabilă protejată ca atare echivalând cu un drept.
WÄCHTER susţinea că buna credinţă sub forma lui guter Glaube are semnificaţia de a nu face rău nimănui sau de a nu face nimic ilegitim, şi consistă efectiv într-o stare de spirit efectivă şi subiectivă
Karl Georg Bruns arată că problema principală este mai puţin cea privitoare la obiectul credinţei (încrederii) cât la „cum şi pentru ce să ai încredere” şi că simplul fapt de „a se înşela şi a crede” (irren und glauben) trebuie să fie subordonat unui examen plin de reflecţie. Căci nu este de ajuns să crezi, ci este necesar să te comporţi ca o persoană care face bine, în mod conştiincios şi ireproşabil.
Fr. Gorphe a considerat această concepţie germană ca fiind „etico-juridică”, care nu neglijează natura psihologică a conţinutului bunei credinţe scoţându-i, cu această ocazie, în evidenţă elementele morale şi caracterele juridice care o ridică la înălţimea unui adevărat principiu de drept.
6. Teoria bunei credinţe ca normă cu caracter general în dreptul nostru.
(D. GHERASIM; Petre ANCA şi Maria Ioana EREMIA)
În literatura noastră juridică s-a susţinut teza modernă privitoare la unitatea conceptului de bună credinţă. Astfel, autorii Petre Anca şi Maria Ioana Eremia susţineau că „buna credinţă trebuie considerată în dreptul nostru actual o normă cu caracter de aplicare generală, iar numai la cazurile speciale în care legea veche sau nouă face vorbire despre această noţiune” (…). „Buna credinţă înfăţişează în prezent fondul juridic pe care se profilează recunoaşterea în general a tuturor drepturilor civile”
Autorii susţineau ca temei al aplicării tezei lor art. 1 din D.L. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice. (Aici mai trebuie făcută o precizare – în 1965 nu exista un text de lege autonom, de aplicaţie generală privind buna credinţă. Codul civil român, asemenea Codului Napoleon, nu consacra principiul bunei crmdinţe ca normă generală de drept, ci prevedea numai în anumite situaţii speciale necesitatea existenţei bunei credinţe – precizări pe care le voi continua în capitolele următoare).
În ceea ce priveşte pe reputatul profesor DIMITRIE GHERASIM, domnia sa a considerat de bun augur această teză a bunei credinţe ca normă cu caracter general în dreptul comun, criticând argumentat faptul că autorii sus-amintiţi fundamentau această teză pe prevederile art. 1 din D.L. 31/1954: “totuşi considerăm că există un text în Codul civil ne îndreptăţeşte să dăm bunei credinţe caracterul de regulă cu caracter general – este textul de la art. 1899 alin. 2 Cod civil care deşi figurează la capitolul care reglementează dobândirea imobilelor prin uzucapiune, prin modul în care este redactat are caracter de autonomie şi de aplicaţie generală” – “Buna credinţă se presupune întotdeauna (subl. ns.) spune articolul citat. Nu principiul prezumţiei bunei credinţe care provine din dreptul roman (bona fides praesumitur) interesează pentru teza ce o susţinem, ci precizarea că aceasta se presupune întotdeauna, adică în orice situaţii juridice şi nu numai la prescripţia imobiliară.”
7. Teoria unităţii conceptului de bună credinţă
Este foarte relevant faptul că deşi marea majoritate a autorilor care au studiat acest concept, din diferite puncte de vedere unilaterale, din perspectiva aplicaţiilor la diferite domenii concrete, îmbogăţind astfel fondul juridic al conceptului de bună credinţă prin argumente juridice foarte pertinente, totuşi, în mod paradoxal, toţi autorii citaţi în acest domeniu înclină să recunoască , în mod direct sau indirect, că în realitate această noţiune are un caracter unitar cu toată complexitatea sa.
S-a spus că acest teză nu a fost dezvoltată de autorii ei într-un mod direct şi absolut, ci a fost afirmată de aceştia într-un mod atenuat
Astfel, s-a arătat că “noţiunea de bună credinţă este în acelaşi timp complexă şi unică, o noţiune cuprinzătoare şi vie care leagă în mod profund dreptul de psihologie şi mai ales de morală”
În acest înţeles unitar, dar în acelaşi timp complex “buna credinţă cuprinde concepte psihologice de intenţie şi de credinţă; are un fundament moral în sensul că intenţia trebuie să fie dreaptă, iar credinţa să fie conştiincioasă”; “şi în sfârşit fiind trecută din domeniul moralei în cel al dreptului, îmbracă caracterul de principiu juridic”
Teoria unităţii conceptului de bună credinţă este cea care pune cel mai bune în evidenţă noţiunea de bună credinţă şi implicit răspunde categoric la necesitatea edificării unei teorii unitare a bunei credinţe în ştiinţa dreptului şi de ce nu la inaugurarea într-un viitor nu prea îndepărtat a unei noi discipline juridice – dreptul bunei credinţe -.
Morala. Psihologia Raportându-ne la această teorie unitară vom distinge adevărata structură de rezistenţă a acestui concept viu, unic şi complex, care reuneşte în matricea sa o adevărată triadă de aur: Dreptul
Aici nu este vorba de o simplă relaţie de interdisciplinaritate între cele trei domenii care conturează buna credinţă, ci este vorba de o coabitare fecundă, nemaiîntâlnită la nici o altă instituţie juridică.
Atât dreptul cât şi morala sunt părţi componente ale conştiinţei sociale îndeplinind o funcţie de reglementare a conduitei oamenilor în societate.
Normele morale se impun prin puterea convingerii şi prin influenţa opiniei publice instituind o etică a conduitei, iar normele juridice sunt codificate şi sancţionate juridic constituind o “etică minimă” dar obligatorie a conduitei umane care poate fi adusă la îndeplinire şi prin puterea de constrângere a sancţiunilor cu care este prevăzută, spre diferenţă de normele morale care sunt lipsite de această posibilitate.
1.2. ASPECTE AXIOLOGICE ALE NOŢIUNII
Buna credinţă însumează esenţa valorilor cu care operează cele trei domenii distincte, constituind un adevărat “Catehism normativ” al acţiunilor umane.
Axiologia consacră buna credinţă ca fiind o valoare universal valabilă prin ea însăşi, care reuneşte sub auspiciile ei toate celelalte valori din care îşi trage izvoarele (valori morale, juridice, psihologice).
Ele însele aceste valori, luate în particular, au un pronunţat caracter normativ:
– “valorile joacă rolul de reguli ale vieţii sociale; când una sau mai multe valori sunt însuşite, devenind convingeri, ele structurează în mod deosebit conduita individului, se instituie ca un autentic for diriguitor al acţiunilor şi al modului de a fi al fiecăruia”
O altă caracteristică a valorilor afară de caracterul normativ este şi polaritatea. Toate valorile au această caracteristică, respectiv binele apare în raport cu răul, adevărul cu falsul, etc.
Toate aceste valori nu sunt disparate ci ele se găsesc în conexiune cu suportul lor ci şi cu unele cu altele (de ex.: – buna credinţă poate contribui la aflarea adevărului iar adevărul poate valoriza ideea de justiţie.)
Ion Grigoraş spunea, pe drept cuvânt, că: “Aceste valori comune şi permanente pe care masele populare le-au creat, le-au dezvoltat şi întreţinut de-a lungul mileniilor sunt denumite în Etică norme general umane, în absenţa cărora nu poate fi concepută nici o comunitate umană”
Nu mai puţin interesante sunt şi opiniile autorilor consacraţi în materia bunei credinţe care subliniau rolul şi locul primordial pe care-l ocupă aceasta în viaţa socială.
“Datorită bunei credinţe a cărei influenţă se exercită cu atâta putere în viaţa socială un popor se bucură de o civilizaţie mai perfectă” (G. VALLET)
“Buna credinţă are o importanţă socială care fără a o exagera, apare drept condiţia însăşi a funcţionării şi a durabilităţii societăţilor” (J. JAUBERT)
“Buna credinţă este sufletul relaţiilor sociale şi fără ea, fără un minim de bună credinţă, viaţa socială devine imposibilă”
1.3. DEFINIŢII DATE CONCEPTULUI DE BUNĂ CREDINŢĂ
S-a spus, pe drept cuvânt, că orice definiţie este periculoasă. Afirmaţia este cu atât mai valabilă în ştiinţa dreptului unde cercetătorul trebuie să identifice ceea ce este esenţial din multitudinea de fapte şi fenomene diferite şi instabile datorate dinamicii vieţii sociale.
Începând cu părinţii dreptului (poporul roman) şi până în ziua de astăzi, s-au dat o serie de definiţii bunei credinţe potrivit cu unghiul de vedere din care a fost privit acest concept, elaborându-se diferite teorii (vezi supra).
Dat fiind spaţiul limitat, este necesar să procedez la o simplă enumerare a acestor definiţii, lăsând către sfârşitul acestei secţiuni pe cele care reprezintă un real interes pentru demersul pe care îl promovez în această lucrare.
A.18 Definiţii date bunei credinţe privită numai prin prisma unor laturi singulare ale acesteia:
Al Volansky definea buna credinţă ca fiind în genere: “conformitatea morală a spiritului cu manifestările sale”
Jules Wertheimer o descria în largo sensu ca fiind “o stare de spirit conformă cu preceptele morale” – iar în stricto sensu (ca noţiune juridică) “buna credinţă este o stare de spirit a aceluia care se comportă faţă de un lucru sau faţă de o altă persoană ca şi cum el ar fi titularul unui drept pe care îl crede din eroare că îi aparţine”
În acelaşi sens Vallet susţinea că: “buna credinţă este o stare de spirit de asemenea natură că se imaginează greşit a avea un drept care nu există în realitate”
Autorii români Petre Anca şi Maria-Ioana Eremia defineau buna credinţă pe aceeaşi linie de gândire: – buna credinţă “este convingerea greşită pe care o are o persoană cu privire la temeinicia dreptului pe care îl invocă sau îl exercită şi de care legea ţine seama, pentru a-i recunoaşte fie dreptul însuşi, fie numai alte efecte juridice”.
B.18 Definiţii date bunei credinţe privite printr-o concepţie sintetică şi globală:
1. Cicero a definit buna credinţă ca fiind: “veritas” (sinceritate în cuvinte) şi “constantia” (fidelitatea în angajamente). Reies de aici existenţa a două stări de concordanţă:
conformitatea între ceea ce omul gândeşte şi ceea ce el afirmă )sinceritatea în cuvinte);
conformitatea între cuvintele şi actele sale (fidelitatea în acţiunile sale).
2. Profesorul italian LO MONACO – definea buna credinţă astfel: “Buna credinţă este conştiinţa sigură a observării tuturor condiţiilor cerute pentru perfectarea unui raport juridic determinat”
3. Autorul român CONSTANTIN OPRIŞAN a elaborat o definiţie care a reuşit să cuprindă în mod adecvat aspectele esenţiale ale bunei credinţe: “Buna credinţă poate fi concepută ca o stare psihologică a unui subiect de drept considerat individual, stare care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de ignorare sau eroare care poate fi apreciată etic şi pe baza căreia, plecând de la o normă de drept să se poată declanşa efecte juridice.”
Fără iluzia că noţiunea de bună credinţă va putea fi epuizată în cele câteva pagini ale scurtei disertaţii pe această temă, doresc în finalul acestui capitol să reamintesc o maximă celebră a marelui jurist, orator şi om politic, M.T. Cicero. Ea este o probă peremptorie a simţului practic, a geniului şi înţelepciunii de care se poate da dovadă în surprinderea noţiunii de bună credinţă şi mai cu seamă, ea este încă un îndemn subtil către o profundă reflecţie. – “Adevărata BUNĂ CREDINŢĂ se bazează pe INTENŢIE şi nu pe VORBE” (Semper autem in fide, quid senseris non quid dixeris cogitandum ) –
Definiţiile nepieritoare date de Cicero cu privire la noţiunea bunei credinţe surprind esenţa psihologică a acestei noţiuni, şi fapt edificator, cu implicaţii logice asupra aspectelor axiologice din celelalte domenii (dreptul şi morala)( cu care aceasta are contingenţă.
Astfel scopul urmărit de o persoană (ce se va concretiza sau nu, mai devreme sau mai târziu într-un act juridic ca expresie a voinţei) va fi raportată la rezultatele avute în vedere.
Deşi buna credinţă rezultă din cele două din cele două stări de concordanţă (vezi supra), ea trebuie apreciată dintr-un punct de vedere unic, fiindcă atât sinceritatea în cuvinte, cât şi fidelitatea în aranjamente presupun sau subînţeleg existenţa unei intenţii drepte, înscriindu-se în sfera probităţii, care nu este altceva decât observarea riguroasă a datoriilor moralei şi ale justiţiei.

CAPITOLUL 2. BUNA CREDINŢĂ – COMPLEX DE FAPTE PSIHOLOGICE
2.1. Elemente intrinseci; elemente cu impact moral şi juridic – Distincţia între onestitate şi buna credinţă
2.2. Aversul conceptului – Bona fides
Reversul conceptului – malus fides.
Buna credinţă cuprinde concepte psihologice de intenţie şi de credinţă şi îşi are izvorul într-un complex de fapte psihologice exteriorizate ulterior prin valorile morale ale onestităţii (honestum) care se convertesc în valori juridice (bona fides) ori de câte ori intră sub incidenţa unui raport juridic.
Aceasta deoarece, “la punctul său de pornire, buna credinţă are aspectul unor fapte psihologice, dar nu orice fapte, ci numai a unora dintre cele conforme cu normele morale” (D. Gherasim)
Mai mult, buna credinţă, avându-şi originea în aceste fapte psihologice, constituie mobilul raporturilor juridice, producând efecte în cele mai variate domenii ale dreptului şi, potrivit lui L. Josserand, care spune sub just cuvânt că “mobilele justificative ale actelor juridice se rezumă la această noţiune de bună credinţă în care ele se topesc până îşi pierd individualitatea”.
Dar ce este faptul psihologic? Rouston îl definea ca fiind: “un moment al vieţii conştiente pe care atenţia noastră îl izolează, fiind important pentru noi în anumite împrejurări date -“
Al. roşca denumea faptele psihologice ca momente ale vieţii conştiente care alcătuiesc conştiinţa omului şi că acestea constituie obiective sau focare ale activităţii noastre, implicând o contribuţie a persoanei ce se realizează prin selectarea fenomenelor.
Dacă scoatem în evidenţă latura psihologică a acestui concept trebuie să precizez că aici nu se pune problema de a reduce buna credinţă la un psihologisul** fără rost, ci de a se recunoaşte implicit că nu se poate face abstracţie de realităţile psihice a naturii umane, mai ales în drept. Pentru că o psihologie insuficientă este absolut nocivă şi produce întotdeauna erori şi imperfecţiuni corespunzătoare în domeniile în care se aplică.
Se ştie că natura psihologică a omului a fost întotdeauna curtată de marii cugetători ai umanităţii, spre exemplu chiar Platon însuşi a dat analizei justiţiei o bază psihologică.
Vorbind despre drept, Giorgio del Vecchio amintea un mare adevăr şi anume: “pentru a înţelege originea dreptului este deci necesar a cunoaşte natura proceselor psihice, a activităţii spiritului. Mai mult, odată stabilit dreptul pozitiv, normele imperative care-l compun, se adresează conştiinţelor individuale, cerându-i ascultare, adică o conduită determinată; ele se reîntorc astfel către acelaşi spirit care le-a conceput. Dreptul se dezvoltă în întregime în ordinea fenomenelor psihice şi acestei ordini îi aparţin sub un anumit aspect şi idealurile faţă de care preţuiesc normele pozitive.”
2.1. Elemente intrinseci ale bunei credinţe
Conceptul juridic al bunei credinţe, ca ansamblu complex de fapte psihologice, cuprinde în special două tipuri, două serii de fapte psihologice care din punct de vedere axiologic valorizează anumite precepte morale pozitive ce structurează incontestabil matricea morală a fiinţei umane. Aceste valori sunt cuprinse în noţiunea extrem de cuprinzătoare a ONESTITĂŢII din care au fost deduse un număr de patru fapte psihologice, respectiv virtuţi, înţelegându-se aici prin virtute o însuşire morală a omului prin care se urmăreşte în mod constant idealul etic, binele.
După Al. Volonsky acestea sunt: loialitatea (sau probitatea), prudenţa, ordinea şi temperanţa.
ONESTITATEA – elemente morale ale bunei credinţe : – (honestum)
Loialitatea, sinonimă cu probitatea, este un fapt psihologic de conştiinţă care se referă la observarea riguroasă a îndatoririlor morale, precum şi la respectarea unei conduite drepte, ambele conducând la încrederea reciprocă între membrii societăţii.
Prudenţa, constă în acel fapt psihologic de conştiinţă care determină persoana umană de a prevedea şi a evita greşelile şi pericolele.
Ordinea, ca fapt psihologic ce presupune canalizarea faptelor omului în limitele normelor stabilite în viaţa socială.
Temperanţa, o trăsătură a conştiinţei umane care moderează dorinţele şi pasiunile, limitându-le la ceea ce este permis de principiile eticii.
BUNA CREDINŢĂ – elemente morale cu impact juridic:31 – (bona fides)
Cele patru valori morale ale onestităţii descrise mai sus în conţinutul lor larg moral se structurează şi se traduc ulterior în plan juridic în următoarele elemente:
INTENŢIA DREAPTĂ – ca rezultantă a loialităţii sau probităţii, implică totdeauna absenţa dolului, fraudei şi violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea, probitatea sau loialitatea antrenează lipsa îndoielii. Ignoranţa corectă şi justificată (eroarea) poartă numele drept de eroare scuzabilă (de aici şi teoria aparenţei ca o concesiune făcută bunei credinţe )
Diligenţa – corespondentă a valorii morale a prudenţei; determină săvârşirea de act sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în limitele legii.
Liceitatea – adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca valoare morală.
Abţinerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului juridic sau cu ocazia perfecţionării unui raport juridic – ea derivă din valoarea morală a temperanţei şi este echivalentul perceptului roman “alterumon laedere”.
Distincţia între onestitate (honestum) şi buna credinţă (bona fides)
Aceste două noţiuni, deşi similare în conţinutul lor moral şi psihologic, acţionează şi produc efecte diferite după cum omul se află în zona socială a raporturilor naturale pur interpersonale sau în zona socială a vieţii juridice, respectiv în raporturile obligaţionale naturale sau în celălalt caz în raporturile juridice interumane.
De aceea este important de reţinut că buna credinţă (bona fides) capătă un conţinut propriu faţă de Onestitate (honestum) în momentul în care individul intră într-un raport juridic, respectiv într-o relaţie socială reglementată de lege.
Această distincţie este o creaţie a dreptului roman, unde se ştie faptul că onestitatea a fost la începuturi un precept fundamental al dreptului roman (“honeste vivere” )
Ulterior, ca urmare a demarcaţiei între drept şi morală, dreptul roman a separat conceptul juridic buna credinţă (bona fides) de noţiunea morală a onestităţii (honestum), deşi din punct de vedere al conţinutului moral cele două noţiuni sunt echivalente, iar demarcaţia între drept şi morală nu a fost niciodată netă.
De aceea onestitatea constă în conformitatea vieţii individuale cu normele morale iar buna credinţă va consta întotdeauna în conformitatea vieţii individuale atât cu normele morale cât mai ales cu normele juridice care reglementează o relaţie socială determinată.
Deosebirea între cele două conformităţi constă în faptul că manifestările exterioare care intră în structura bunei credinţe trebuie neapărat să însoţească o relaţie sancţionată de lege, deci un raport juridic. “A nu face rău nimănui (alternum non laedere) este un concept care se regăseşte atât în câmpul juridic sub forma abţinerii de a produce o pagubă altuia, cât şi în câmpul onestităţii ca normă morală, deci ambele au un caracter social, numai că în timp ce etica nu se ocupă cu raporturile de obligaţie, dreptul are ca sferă numai raporturile juridice reprezentate de normele legale.”
2.2. Aversul şi reversul conceptului buna credinţă
În literatura juridică se fac adesea distincţii între buna credinţă şi reaua credinţă din punctul de vedere potrivit căruia ele sunt fie două noţiuni autonome care produc efecte total diferite, fie că ele alcătuiesc, în realitate, o unitate conceptuală care prezintă două faţete antitetice. Părerile sunt foarte îndreptăţite şi de altfel ele rămân ca atare.
Explicaţia acestei distincţiuni provine din faptul că autorii respectivelor teorii confundă planurile psihologic şi juridic în momentul în care analizează aceste noţiuni.
Pentru că din punct de vedere psihologic este limpede că ne aflăm în faţa unei unităţi conceptuale cu două faţete, datorită faptului că atât buna credinţă cât şi reaua credinţă îţi au izvorul într-un complex de fapte psihologice care sunt toate în antiteză unele cu celelalte.
Din punct de vedere strict juridic, buna credinţă şi reaua credinţă trebuie considerate ca noţiuni juridice distincte cu înfăţişări şi cu efecte diametral opuse pentru că spre exemplu – buna credinţă este considerată ca fiind antiteza dolului, fraudei şi a abuzului de drept, care toate sunt produsul relei credinţe, toate acestea fiind prin ele însele noţiuni juridice distincte care produc efecte juridice proprii.
Tratarea acestui concept ca fiind unic cu două faţete antitetice, răspunde demersului pe care-l promovez şi, mai mult decât atât, se coroborează atât cu polaritatea valorilor axiologice pe care se fundamentează buna credinţă cât şi cu principiul dualist configurat în universul care ne înconjoară, ce a dat naştere, în mod firesc, la o funcţionalitate antagonică a tiuturor sitemelor care au aceste caracteristici. )putem vorbi de exemplu, de antagonismul sau alternitatea fenomenelor naturale, de structura dualistă a corpului uman, a psihicului său, de o antologie mitică arhitecturizată pe antiteza bine-rău, etc.) Pentru că aceasta este esenţa transcedentală atât ceea ce ne înconjoară şi implicit esenţa conflictelor şi a tuturor contestărilor interumane, a confruntărilor înverşunate iscate din cel mai neînsemnat diferend (mărul discordiei).
Prezenţa onestităţii (şi implicit a bunei credinţe) sau absenţa ei este primul semnal inefabil pe care-l simt cu precocitate toţi practicienii dreptului ori de câte ori instrumentează cu probitate o cauză juridică.
În consecinţă, este limpede că există posibilitatea ca această noţiune unică şi complexă să fie tratată în mod unitar ca având două feţe antitetice, detaşaţi de orice dubii că s-ar putea ajunge la o lipsă de logică, la un paradox.
Pentru că oricum la nivelul gândirii comune există aşa numitele paradoxuri ale bunei credinţe, dar pentru teoreticienii şi profesioniştii dreptului nu vor exista niciodată aceste confuzii inacceptabile.
Pentru că dacă vorbim de buna credinţă în drept, înseamnă fie că folosim acest termen în largo sensu, fie că ne referim la buna credinţă în stricto sensu, ceea ce înseamnă că buna credinţă este absentă în acel context. Sau, aşa cum spunea Georges Ripert, – “a recompensa pe una însemnă chiar prin aceasta a pedepsi pe cealaltă” – Bineînţeles că trebuie recunoscut faptul că aceste două faţete antitetice – buna credinţă şi reaua credinţă produc efecte total diferite şi antagonice în plan juridic dar aceasta nu ne va împiedica în nici un caz în utilizarea precisă a conceptului luat ca un tot unitar.
Aversul conceptului – Buna credinţă (bona fides)
Buna credinţă (în stricto sensu) se fundamentează întotdeauna pe faptele psihologice de conştiinţă care îşi au originea în cele patru virtuţi componente ale onestităţii (loialitatea, prudenţa, ordine şi temperanţa) care se convertesc în plan juridic în INTENŢIA DREAPTĂ, DILIGENŢĂ, LICEITATE ŞI ABŢINERE DE LA LEZARE (sau producerea în prejudiciere).
Aşadar, în perfecţionarea unui raport juridic sau în instrumentarea unei cauze juridice, se va putea observa cu vigilenţă existenţa acestor elemente intrinseci ale bunei credinţe.
În momentul în care se descoperă lipsa unui element sau a mai multora dintre acestea – (de exemplu se încalcă cerinţa intenţiei drepte, a liceităţii, a abţinerii de la lezare) şi înlocuirea lui cu opusul său, ne vom afla întotdeauna în prezenţa relei credinţe.
Acesta este raţionamentul peremptoriu de departajare a bunei credinţe de reaua credinţă manifestă.
Reversul conceptului – Reaua credinţă (malus fides)
Reaua credinţă se va fonda întotdeauna pe fapte psihologice situate exact la antipodul celor care caracterizează bona fides şi pe care etica socială le repugnă iar dreptul, în măsura în care intră în sfera sa, le sancţionează în raport cu gravitatea faptei ce va rezulta din activitatea subiectului de drept.
Astfel. vom avea de a face cu INTENŢIE RĂUFĂCĂTOARE, IMPRUDENŢA, ILICEITATE şi cauzarea unei vătămări sau a unui prejudiciu.
Faptele concrete care sunt rezultatul relei credinţe, pot fi , spre exemplu, delicte civile (dolul, frauda, abuzul de drept), pot fi fapte contravenţionale sau pot îmbrăca forma faptelor penale (frauda fiscală, diferitele forme de abuz sau de înşelăciune prevăzute ca infracţiuni de legislaţia penală).
Totuşi trebuie reţinut un aspect foarte important legat de noţiunea relei credinţe, şi anume faptul că nu poate exista bună credinţă acolo unde există culpă, oricât de uşoară ar fi aceasta – însă când fapta este săvârşită din neglijenţă sau uşurinţă, persoana este răspunzătoare pentru culpa sa, dar nu poate fi considerată de rea credinţă fiindcă reaua credinţă este numai intenţionată constând din manopere viclene şi frauduloase sau culpă gravă, toate săvârşite cu scopul de a păgubi pe altul.
Explicaţia este simplă, deoarece în cazul faptei imprudente, autorul consideră în mod uşuratic că paguba nu se va produce, iar în cazul neglijenţei, autorul nici măcar nu prevede un rezultat păgubitor.
Aceste două stări psihice ale subiectului nu se întâlnesc la reaua credinţă, produs al intenţiei păgubitoare.
Reaua credinţă înseamnă întotdeauna viclenie, fraudă, omisiune intenţionată, violenţă, intenţie de a păgubi, neglijenţă disimulată, premeditare şi comportament simulat rău intenţionat.
Dacă abuzul ordinar este în general aspru pedepsit prin sancţiuni penale, abuzul de drept, frauda la lege (ca forme mai rafinate ale relei credinţe) sunt la rândul lor extrem de periculoase în desfăşurarea vieţii sociale normale.
În acest sens părinţii dreptului ne-au lăsat câteva dictoane nemuritoare: – fraus omnia corrumpit (frauda distruge totul) – malitiis non est indulgendum (răutăţii, vicleniei nu se acordă indulgenţă) ş.a.
Spre final, amintesc aici şi acum consideraţiunile lui J. Josserand care spunea că ”ar fi de neconceput ca prerogativele legale să poată servi drept arme relei intenţii, răutăţii şi relei credinţe. Frauda care viciază toate actele, care face să înceteze aplicaţia tutror regulilor juridice, nu trebuie să-şi dea frâu liber sub egida prea binevoitoare a drepturilor civile; ea trebuie combătută fără milă, căci altfel dreptul însuşi – fiind pus în serviciul unor scopuri antisociale, parodiat în mod nedemn de către cei ce-l folosesc – ar risca să sucombe sub lovitura acestei profanări.”
*
* *
În încheierea acestui capitol, doresc să mai fac câteva precizări suplimentare cu privire la interferenţa între cele două noţiuni distincte – onestitatea şi buna credinţă – care nu reprezintă decât o consecinţă directă şi firească a aceluiaşi fenomen de interferenţă prezent între matricele lor – dreptul şi morala.
Se ştie că problema raporturilor dintre drept şi morală este una dintre cele mai importante aspecte care au preocupat teoreticienii dreptului şi au constituit adeseori un punct caracteristic de comparaţie între diverse sisteme de drept. Marii autori consacraţi ai domeniului (G. Ripert, L. Josserand, R. Jhering, del Vecchio, ş.a.) i-au acordat o importanţă covârşitoare acestui fenomen de interferare a dreptului cu principiile moralei. S-a observat că dreptul şi morala sunt concepte diferite care au tangenţă, fără a se identifica.
Noţiunile sunt concentrice, sfera moralei fiind mai vastă decât a dreptului sau aşa cum se spunea în formula originară – “dreptul şi morala sunt două cercuri concentrice în care morala formează cercul cel mare iar dreptul pe cel mic ” (Bentham) (vezi Anexa, fig. 1)
Problema raporturilor dintre drept şi morală disputa existentă între relaţiile şi distincţiunile făcute între ele l-a făcut pe Jhering să o denumească “Capul Horn” al dreptului adică stâncile periculoase de care multe sisteme de drept s-au ciocnit şi au naufragiat.
Cât despre buna credinţă ca noţiune juridică ea îşi are izvoarele în morală mai precis în noţiunea cuprinzătoare a onestităţii (honestum) din care derivă şi este la rândul ei circumscrisă acesteia (vezi Anexa, fig. 2).
Atât dreptul cât şi morala prescriu reguli de comportare a oamenilor în societate – Morala a fost definită ca un ansamblu de reguli şi concepte despre bine şi rău, despre just şi injust sau despre admisibil şi interzis în timp ce – Dreptul este ansamblul de norme de comportare obligatorii, generale şi impersonale care stabilesc desfăşurarea raporturilor între oameni, într-un cadru social dat şi care pot fi aduse la îndeplinire şi prin constrângere.
De fapt deosebirea dintre drept şi morală s-a delimitat într-un mod deosebit de lent. Diferenţierea dintre ele nu a fost niciodată netă şi se face cel mai adesea în legătură cu natura constrângerii – materială în cazul dreptului – psihologică în cazul moralei.
Doctrina modernă s-a străduit să demostreze că o multitudine de instituţiuni juridice interferează cu regulile moralei.
Toate teoriile noi, regula morală în obligaţiuni, abuzul de drept şi regula conform căreia toate drepturile trebuie folosite cu diligenţă şi prudenţă demonstrează prezenţe principiilor celei mai autentice morale în sânul dreptului.
Diadema de adagii rămasă din dreptul roman – non omne quod licet honestum est; honeste vivere; suum jus cuique tribuere; neminem laedere, summum jus summa injuea; malitiis non indulgentum; quid leges sine moribus, quid mores sine legibus probează acest deziderat.
Dacă ne referim la interferenţa dintre onestitate şi buna credinţă se poate observa cu mare uşurinţă că, în ceea ce priveşte onestitatea, modelele de cunoaştere umană au recunoscut din toate timpurile că ea este ultima linie de graniţă între comportamentul onest şi cel neonest – între bine şi rău, între sinceritate şi minciună, între fals şi adevăr. Ea este ultima linie de demarcaţie între conduita morală şi cea imorală, între onestitate şi opusul său (respectiv între loialitate şi neloialitate, între prudenţă şi imprudenţă, între ordine şi dezordine, între temperanţă şi exaltare).
Buna credinţă, la rândul ei, ca noţiune juridică, este acea linie inefabilă, acel hotar, care desparte comportamentele juridice în două lumi antagonice, în comportamente normale şi în comportamente deviante, respectiv în cele bazate pe buna credinţă şi în cele bazate pe reaua credinţă (intenţie dreaptă / rea intenţie; diligenţă / imprudenţă, liceitate / iliceitate, abţinere de la lezare / lezare intenţionată). – (vezi Anexa, fig. 3; 4)

Titlul II CONSACRAREA JURIDICĂ
A CONCEPTULUI BUNA CREDINŢĂ
Capitolul 1. Consacrarea în diferite sisteme de drept
1.1. Apariţia, evoluţia şi afirmarea juridică în diferite sisteme de drept
Conceptul de bună credinţă îşi are izvoarele în dreptul roman. El s-a cristalizat ca un concept juridic din preceptul fundamental al dreptului roman – honestum (honeste vivere) ca ulterior în urma separaţiei dreptului de morală să capete dimensiuni proprii sub aspectul lui bena fides. Acest concept a fost preluat ulterior de către majoritatea sistemelor de drept din familia romano-germanică şi implicit de sistemul de drept român.
În Roma antică, cetăţeanul roman liber recunoştea apriori valoarea acestui concept juridic, dat fiind faptul că era un precept fundamental al dreptului roman şi chiar după separaţia dreptului de morală, valoarea intelectuală a bonei fides s-a păstrat neatinsă încă câtăva vreme.
„Cetăţeanul roman liber, care era de bună credinţă, se credea sclavul altuia iar acesta din urmă îl poseda el însuşi de bună credinţă, primul păstrându-şi în drept capacitatea sa civilă.” * (Gaius).
În feudalism, buna credinţă pierde din valoarea intelectuală ce i-a dat-o dreptul roman, pentru a se colora, sub influenţa canoniştilor, cu o tentă religioasă. (R. Vouin).
În dreptul burghez, deşi buna credinţă era consacrată în toate codurile civile ale statelor continentale, începând cu Codul Napoleon totuşi – aşa cum afirma R. Vouin – „diversitatea bunei credinţe acţionează şi în materia dreptului de clasă, care favorizează buna credinţă numai la unii cetăţeni, ignorându-i pe alţii şi consacrând sub paravanul acesteia un regim de violare a contractului sau dreptul de a nu plăti datoriile” *
În secolul al XIX-lea, Herbert Spencer, într-un studiu asupra moralităţii comerciale, zugrăvea , sprijinindu-se pe numeroase fapte concrete, un tablou trist al înşelăciunilor întrebuinţate în mod obişnuit de către comercianţi datorită poftei nelimitate după îmbogăţire „Comerciantul onest trebuie să dea faliment”; „înşelăciunea în anumite limite, reprezintă un rău mai mic, preferabil onestităţii şi bunei credinţe” (subl. ns.).
Buna credinţă a căpătat din totdeauna aspecte distincte în fiecare etapă a dezvoltării orânduirilor social-economice, deşi valorile morale componente ale onestităţii convertite în valori juridice ale bunei credinţe (intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea şi abţinerea de la vătămare) au avut aceeaşi denumire în toate epocile istorice şi aceeaşi trăsătură creatoare de reguli de comportare în societate.
Evoluţia ei istorică a condus spre afirmarea sa în cvasimajoritatea sistemelor de drept pe care le cunoaşte civilizaţia umană.
În sistemul germanic, spre exemplu, doctrina juridică germană l-a consacrat sub o teorie proprie – Treu und Glouben si guter Glaube (vezi subprg. p. 5). Această teză a bunei credinţe a fost consfinţită în textele B.G.B.-ului de la 1900 producându-şi efectele şi în prezent.
Fr. Gorphe analizând această concepţie originală a bunei credinţe în dreptul privat german o aprecia prin următoarele cuvinte: „este o concepţie care ar putea fi denumită etico-juridică, care nu neglijează natura psihologică a conţinutului bunei credinţe”.
„Ea scoate în evidenţă natura psihologică a bunei credinţe, pune în evidenţă elementele morale care permit o calificare a bunei credinţe şi îi dau astfel o valoare, precum şi caractere juridice, care o ridică la înălţimea unui adevărat principiu de drept.”1
În unele state occidentale, precum exemplul celebrul al Elveţiei, principiul bunei credinţe a fost consacrat de la bun început şi în mod expres în legislaţia civilă ca regulă obligatorie pentru exercitarea tuturor drepturilor şi pentru executarea obligaţiilor. (art. 2 şi 3 din C. Civ. elveţian)2
Astfel, art. 2 C. Civ. elveţian enunţă acest principiu astfel: „fiecare este ţinut să exercite drepturile sale şi să execute obligaţiile potrivit regulilor bunei credinţe. Abuzul manifest de drept nu este proteguit de lege” (după Ripert)
În Franţa, codul civil francez consacră acest principiu la art. 977 şi urm., art. 1134 alin. 3 şi art. 1135, etc.
Este de reţinut că art. 977 C. civ. francez este preluat şi în C. civil român aproape integral (977 c. civ. român)
Ţinând cont de faptul că însăşi codul nostru este construit după modelul Codului Napolean amintesc că art. 977 nu spune nici un cuvânt despre buna credinţă, ci în el se face vorbire despre interpretarea convenţiilor – „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante iar nu după sensul literal al termenilor”.
Totuşi, deşi textul citat nu aminteşte nimic de buna credinţă, el a fost coroborat potrivit doctrinei juridice cu art. 970 alin. 1 c. civ. român, care prevede clar: „convenţiile trebuiesc executate cu bună credinţă”.
Aceasta este credinţa doctrinei franceze unde Aubrz şi Rau în tratatul lor de drept civil au explicitat teza interpretării subiective a convenţiilor prin coroborarea celor două articole 977 şi 1156 C. civ. francez (977 şi 970 alin. 1 c. civ. român)
Enunţul acestei teze suna astfel: – „convenţiile trebuie executate cu bună credinţă, adică în conformitate cu intenţia părţilor şi cu scopul în care ele s-au format”1
Acest efect al doctrinei este cu mult mai profund şi el vine dinspre Cicero care a intuit cu mult înaintea marilor jurişti francezi modul de manifestare al bunei credinţe. Spre a argumenta, am să coroborez aici şi acum cele două articole de lege de Codului civil român potrivit tezei lui Aubry et Rau, adică art. 970 alin. 1 care spune aşa „Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă” art. 977 C. civil român – „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor”.
În opinia mea, această reglementare dovedeşte în cele din urmă miraculoasa intuiţie pe care a avut-o Cicero când a emis celebra maximă care mai fascinează şi în ziua de azi, citez
„Adevărata bună credinţă se bazează pe intenţie şi nu pe vorbe” (vezi subpg. pg. 14)
Regăsirea ei, în zilele noastre, consacrată în legislaţiile moderne este edificatoare – quod erat demonstrandum!
Exemplele privind consacrarea principiului bunei credinţe în cele mai moderne legislaţii pot continua la nesfârşit.
Totuşi cel mai adesea o regăsim fie sub forma loialităţii şi a corectitudinii necesare la încheierea şi executarea contractelor de drept privat naţionale sau chiar în convenţiile cu caracter internaţional. Buna credinţă mai poate fi regăsită ca fiind un criteriu indispensabil în interpretarea convenţiilor sau cel mai des o regăsim sub binecunoscuta formă a prezumţiei de bună credinţă.
Bona fides praesumitur – este regăsită spre exemplu în dreptul comercial modern, unde cunoscutul autor Mircea N. Costin făcea următoarele precizări cu privire la materia Cambială – „completarea unei cambii în alb, contrar înţelegerii dintre părţi este considerată abuzivă, şi ca urmare, debitorul cambial care a semnat titlul înainte de completare are dreptul să invoce excepţia de completarea abuzivă a cambiei contra celui de rea credinţă (în sensul că a completat titlul menţiuni contrare înţelegerii) precum şi împotriva aceluia ce a comis o greşeală gravă cu prilejul dobândirii sale (în sensul că a cunoscut în momentul dobândirii cambiei că menţiunile acesteia nu corespund acordului dintre părţi)
Reaua credinţă a celor vizaţi va trebui însă să fie dovedită, deoarece până la proba contrarie aceştia sunt prezumaţi că au lucrat cu bună credinţă.1
Buna credinţă, criteriu de interpretare a actelor juridice
Cel mai des, buna credinţă capătă coloratura unui criteriu indispensabil şi categoric în interpretarea actelor juridice în relaţiile juridice moderne.
Astfel, în chiar Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfiri (încheiată la Viena în 11 aprilie 1980) se prevede că pentru interpretarea ei se va ţine seama de cerinţa de a se asigura respectul bunei credinţe.
Numeroase legi naţionale atribuie bunei credinţe rolul de criterii de interpretare şi de executare a contractelor – de exemplu – Codul civil român, Codul civil german (BGB), Codul Comercial Uniform al SUA, ş.a.m.d.
Acest criteriu este recunoscut şi aplicat pe scară largă în practica internaţională comercială. Conţinutul bunei credinţe în relaţiile comerciale poate fi diferit de acela care este specific acestei noţiuni în dreptul intern. Astfel , spre exemplu, se consideră a fi un aspect al bunei credinţe – respectarea uzanţelor statornicite şi admise în ramura de activitete de care este legat contractul interpretat. Buna credinţă se exprimă, de asemenea, ăi prin loialitatea care trebuie să existe în relaţiile comerciale internaţionale.
Loialitatea constituie o aplicaţie a principiului bunei credinţe în lumea afacerilor, idee care spre exemplu a primit o consacrare expresă în Codul Comercial Uniform al SUA în următoarea formulare: „buna credinţă a comerciantului înseamnă, în fapt, onestitatea şi observarea unui grad rezonabil de loialitate comercială”.
Tot ca expresie a bunei credinţe sub forma loialităţii, ne este dat şi de legea cehă şi slovacă Nr. 101/1963 potrivit căreia, la interpretarea unei stipulaţii consacrate trebuie să se ţină seama de împrejurările în care a fost făcută declaraţia de voinţă dar şi de principiile care cârmuiesc relaţiile comerciale loiale. Se are în vedere nu orice loialitate ci numai aceea care trebuie să existe în relaţiile comerciale internaţionale, deoarece acesta este o formă suficient de cuprinzătoare pentru a se permite să se ia în considerare şi interesul dezvoltării armonioase a comerţului internaţional între ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare ceea ce corespunde principiilor noii ordini economice internaţionale.1
Nu este lipsit de interes să menţionăm că, în Codul Internaţional privind practica reclamei al Camerei de Comerţ Internaţionale sunt definite principiile de bază ale reclamei în modul următor:
“Toate reclamele vor vi legale, decente, oneste şi de bună credinţă. Orice reclamă va fi efectuată într-un sens drept, de responsabilitate socială şi va fi conformă cu principiile concurenţei loiale acceptată în comerţ. Nici o reclamă nu va fi făcută pentru a slăbi încrederea publicului în reclamă”2
Buna credinţă este adesea utilizată în dreptul internaţional public drept un criteriu util de interpretare a tratatelor internaţionale şi are ca scop aplicarea corectă şi respectarea acestora în litera şi spiritul lor, potrivit voinţei comune a statelor participante la încheierea lor.
“Regula bunei credinţe este cea mai importantă şi generală regulă de interpretare. Aplicarea acestei reguli urmăreşte constatarea exactă a faptelor legate de interpretare, pornindu-se de la elementele intrinseci ale tratatului, şi anume de la textul exact al tratatului şi aplicând diferitele reguli şi metode de interpretare atunci când textele nu au un înţeles clar”3
Aceste exemplificări confirmă, doar în mică măsură, diversa consacrare pe plan internaţional pe care o cunoaşte acest principiu juridic numit simplu buna credinţă, dar care, aşa cum am văzut prezintă o complexitate şi o varietate deosebită şi care, în mod inevitabil, este de o importanţă incontestabilă în desfăşurarea relaţiilor juridice, începând, dacă se poate spune aşa, de la cel mai insignifiant raport privat, până la dimensiunile colosale (ca importanţă) a raporturilor juridice de mărime internaţională care se conturează între state ca membre sau nu ale comunităţilor internaţionale, cât şi între aceste comunităţi de state şi partenerii lor internaţionali cu care intră în dialog, şi în mod inevitabil, în anumite raporturi juridice.
Capitolul 2 Consacrarea principiului bunei credinţe
în sistemul nostru de drept
2.1. Scurt istoric; Sediul materiei.
Evoluţia juridică a bunei credinţe în România a urmat şi un curs firesc de dezvoltare, absolut normal, potrivit cu condiţiile istorice care au caracterizat societatea noastră.
Buna credinţă, ca percept juridic, a pătruns şi la noi în ţară pe filiera marilor codificări moderne ce au influenţat celelalte sisteme de drept, prin intermediul Codului Napoleon care a fost luat ca model în elaborarea Codului Civil român de la 1865.
În literatura noastră juridică s-a afirmat că buna credinţă a fost tratată doar în mod limitativ şi doar cu privire la unele efecte ale acesteia.
Aceste opinii sunt absolut justificate, dat fiind faptul că regimentarea bunei credinţe în Codul civil român nu avea o consacrare unitară ca normă generală de drept ci prevedea prin anumite dispoziţii răzleţe aplicarea sa la anumite cazuri concrete, bine determinate.
Totuşi şi în literatura noastră juridică au existat tendinţe spre afirmarea bunei credinţe ca normă generală de drept, sub influenţa pozitivă a normelor existente în occident şi mai ales a celor de factură elveţiană. Dar aceste teorii nu s-a putut impune deoarece Codul civil român, după exemplul Codului Napoleon nu conţinea un text de lege expres care să constituie fundamentul unei asemenea teorii generale a bunei credinţe, ca normă cu caracter general de aplicaţie în dreptul comun. (vezi contribuţia autorilor români în p. 6 supra)
Toate tezele cât şi consideraţiunile teoretice pe această temă, au condus la conturarea şi în literatura noastră juridică a unor teorii valoroase cu privire la ridicarea bunei credinţe la rangul de principiu general privind exercitarea drepturilor subiective.
Dacă până în 1989 s-a pus problema găsirii textului care să afirme explicit acest principiu, în prezent această situaţie a fost remediată prin încadrarea principiului bunei credinţe ca normă cu putere constituţională. Buna credinţă este prevăzută ca principiu constituţional la art. 54 din Constituţia României în capitolul privind îndeletnicirile fundamentale ale cetăţenilor şi reprezintă cea mai bună premisă pentru edificarea unei adevărate teorii privind exercitarea drepturilor subiective.
Sediul materiei Aşa cum am arătat în cele de mai sus, principiul bunei credinţe nu este tratat în mod unitar în literatura noastră juridică, iar în legislaţia noastră este consacrat în cele mai variate dispoziţii legale.
Tocmai de aceea, dat fiind diversitatea dispoziţiilor care privesc acest concept juridic, am să procedez la o simplă trecere în revistă a principalelor norme juridice, în special a acelora care sunt mai relevante cu privire la exercitarea drepturilor subiective cât şi la respectarea obligaţiilor corelative ce incumbă participanţilor la anumite relaţii juridice.
Deşi este absolut necesară precizarea efectelor pe care le poate produce buna credinţă în anumite raporturi juridice, totuşi este aproape imposibil să tratez aici, în scurta mea disertaţie, enorma diversitate de cazuri în care îşi găseşte aplicaţia.
Bineînţeles că, dintr-un respect pe care-l datorez cititorilor acestor rânduri, îmi voi face datoria de onoare de a descrie în limita spaţiului disponibil impactul juridic pe care îl are buna credinţă, vis á vis de zona dreptului material sau procedural pe care am să o aduc în discuţie.
Astfel, pot să afirm că legislaţia noastră s-a aliniat prin cele mai moderne reglementări în materie de bună credinţă prin ridicarea acestui concept juridic la rangul de principiu constituţional, cu toate consecinţele supremaţiei legii noastre fundamentale care decurg de aici, cât mai ales a conformităţii pe care trebuie s-o îndeplinească toate celelalte legi cu prevederile izvorului principal de drept pe care-l reprezintă Constituţia României din 1991.
Ea stabileşte, după cum bine se ştie, prin prevederile sale, principiile fundamentale ale întregului drept din ţara noastră.
Ramurile de drept, în conţinutul lor, trebuie să dezvolte dispoziţiile de principiu ale Constituţiei şi să-i respecte forţa juridică superioară a acestor norme constituţionale, fără să-i încalce principiile edictate.
Norma constituţională înscrie buna credinţă ca fiind o îndatorire fundamentală a tuturor persoanelor care se află pe teritoriul României – “cetăţenii români, cetăţeni şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi” (art. 54)
Aici principiul bunei credinţe este prevăzut ca îndatorire fundamentală a membrilor din societatea românească. Îndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii juridice cărora societatea le acordă o importanţă mai mare, o valoare deosebit de importantă din moment ce are un regim juridic consacrat în constituţie.
Profesorul Ioan Moraru definea îndatoririle fundamentale ca fiind “acele obligaţii ale cetăţenilor, considerate esenţiale de către popor pentru realizarea scopurilor înscrise în Constituţie şi asigurate în realizarea lor prin convingeri sau la nevoie prin forţa de constrângere a statului”. Mai mult, însăşi îndatorirea fundamentală de a respecta Constituţia şi legile statului român (art. 51) este o garanţie a afirmării şi protejării tuturor drepturilor şi libertăţilor înscrise în ea, pentru toţi cetăţenii. Pentru că este de neconceput ca membrii unei comunităţi să aibă numai drepturi fără să existe şi îndatoriri, pentru că tocmai existenţa acestor îndatoriri, a acestor obligaţii colective şi respectarea lor asigură promovarea drepturilor recunoscute fiecărui om.
Implicit, exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună credinţă înseamnă respectarea acestor îndatoriri, înseamnă respectul Constituţiei şi al legilor statului român care conduce în mod inevitabil la protejarea şi afirmarea chiar a acestor drepturi şi libertăţii fundamentale ale omului ca garanţii de protecţie a unei vieţi sociale normale a indivizilor, care compun societatea.
Buna credinţă în celelalte izvoare de drept din sistemul român
Principiul bunei credinţe poate fi regăsit în celelalte izvoare de drept fie sub forma unor texte de lege care protejează conduita bazată pe bună credinţă, fie sub forma unor reglementări care sancţionează reaua credinţă. De asemenea există şi prevederi legale care prin modul în care sunt redate indirect acest principiu fie prin protejarea implicită a conduitelor pozitive (exercitarea cu bună credinţă a drepturilor subiective) fie prin combaterea conduitei bazate pe reaua credinţă.
Codul civil român
– texte de lege care acordă în mod expres prioritate bunei credinţe în exercitarea drepturilor subiective (de exemplu articolele 485, 1097, 1125, 1895, 1899 ş.a.m.d.)
Articolele 1898 şi 1899 sunt acelea care instituie o prezumţie legală de bună credinţă (la uzucapiunea imobiliară) în privinţa uzucapatorului în favoarea căruia curge prescripţia achizitivă – este aplicaţia principiului roman bona fides praesumitur.
Articolul 977 coroborat cu art. 970 alin. 1 C. civ. Consacră criteriul bunei credinţe în interpretarea actelor juridice, a contractelor respectiv a convenţiilor civile. Literatura juridică şi practica judiciară ne descrie cum se realizează punerea în valoare a acestui criteriu: “judecătorul trebuie să confrunte factorul extern, adică ceea ce părţile au declarat în act cu factorul intern, adică voinţa reală a părţilor. Fostul Tribunal Suprem a făcut o judicioasă conciliere între teoria Subiectivă şi teoria obiectivă la interpretare. Interpretând actul prin criteriul bunei credinţe, judecătorul va face totul ca în cazul clauzelor îndoielnice, actul să-şi producă efectele. Judecătorul nu poate să se îndepărteze de la intenţia dreaptă a părţilor, adică de la buna credinţă a acestora”. Totuşi trebuie reamintit că “nu se poate executa cu bună credinţă o convenţie care a fost încheiată cu rea credinţă”
Domnul profesor Dimitrie Gherasim, în lucrarea sa intitulată “Buna credinţă în raporturile de drept civil” ne dezvăluie cvasimajoritatea formelor de manifestare a bunei credinţe în materia dreptului civil.
Domnia sa face chiar o clasificare a acestor forme de manifestare pe care voi încerca să o expun aici în mod succint:
I – Buna credinţă, sub forma loialităţii şi fidelităţii în modul de comportare a părţilor într-un raport juridic ambele ca fiind rezultate ale onestităţii (honestum).
A. Loialitatea ca regulă de comportare a părţilor contractante ce trebuie să existe la încheierea convenţiilor iar fidelitatea ce trebuie să existe la executarea acestora.
a. La încheierea contractelor buna credinţă este încălcată prin dol şi violenţă (961 şi 956 C.civ.) ambele fiind forme tipice ale relei credinţe – respectiv prin mijloace viclene de inducere în eroare a părţii contractante rămasă de bună credinţă (dolul) sau prin insuflarea unei temeri (metus) sau ameninţarea cu un rău eminent pe care l-ar putea suferi partea de bună credinţă, personal ori o persoană apropiată ei sau bunurile proprii, spre a o convinge că numai astfel se poate scăpa de răul iminent prin încheierea acestui contract (consimţământ smuls prin violenţă).
b. La executarea contractelor, buna credinţă se manifestă în fidelitatea părţilor la executarea clauzelor contractuale (art. 970 C.civ.) precum şi obligaţiile de cooperare pe tot parcursul executării (969, 977 şi urm. C.civ.). În materie contractuală, reaua credinţă se manifestă numai prin dol, violenţă, culpă gravă (culpa lata) şi prin fraudă care sunt toate comise cu intenţie. Frauda se săvâşeşte în cele mai numeroase cazuri cu participarea unui terţ. Ea poate îmbrăca forme extrem de diverse, începând de la actele frauduloase ale debitorului în contra creditorului său (delict civil), cel din urmă având la îndemână acţiunea pauliană prin care se tinde la revocarea actului fraudulos şi readucerea raportului juridic pe făgaşul bunei credinţe, şi până la eludarea unor dispoziţii legale care se numeşte fraudă la lege intrând de multe ori în zona responsabilităţii penale.
Frauda la lege – la modul general, a frauda legea înseamnă a-i eluda prescripţiile care sunt aplicabile în mod normal raportului juridic concret.
Ea se caracterizează prin utilizarea intenţionată a unor mijloace care sunt licite în aparenţa lor dar care sunt total îndreptate împotriva prescripţiilor impuse de norma cu adevărat aplicabilă. Elementul material al fraudei la lege constă în procedeul folosit, care prin el însuşi nu este contrar legii, dar elementul intelectual, intern psihic – cel intenţional – vădeşte eludarea sau sustragerea de la aplicarea unui text de lege care reglementează în mod normal acea reglementare juridică. cazuri concrete de fraudă la lege – exemple:
donaţiile făcute între soţi fie şi prin persoană interpusă (art. 937 C.civ.) vânzările bunurilor între soţi (art. 1307 C.civ.) prin care se eludează prezumţia legală de comunitate a bunurilor prevăzută de art. 30 C. familiei;
deghizarea donaţiei prin actul de vânzare-cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată prin care se eludează art. 813 C.civ. care prevede că toate donaţiile se fac numai prin act autentic;
ori de câte ori o persoană creează o situaţie juridică nouă sau simulează aspectele exterioare ale procedeelor legale în sensul de a se sustrage de la norma aplicabilă în acel raport juridic. Astfel cele mai tipice forme de fraudă le reprezintă frauda vamală )Legea 30/1978 – C. vamal), frauda fiscală (Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale) şi multe alte tipuri de fraudă care îmbracă caracterul unor infracţiuni spre exemplu: – fraudele bancare; bancruta frauduloasă (prevăzută în L. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 208 şi în Codul comercial român din 1887 la art. 876882) ş.a.m.d. A nu se uita că însăşi noţiunea de faliment provine din lat. – fallere - a înşela, şi în numeroase cazuri s-a putut constata că s-a ajuns în această situaţie de insolvabilitate prin fapte care poartă amprenta relei credinţe.
B. Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile cu bună credinţă.
Aşa cum este de înţeles, potrivit tezei bona fides versus abusus, buna credinţă trebuie să stea la baza exerciţiului tuturor drepturilor subiective în sensul că acestea trebuiesc exercitate cu intenţie dreaptă, diligenţă, prudenţă şi abţinere de la lezare.
Trebuie amintit că în Codul civil există şi texte de lege care sancţionează în mod expres reaua credinţă, spre exemplu:
art. 994 Cod civil care sancţionează pe dobânditorul de rea credinţă prin obligarea sa de a returna plata (repetiţia plăţii);
art. 996 Cod civil care obligă pe dobânditorul unui bun cu rea credinţă să-l înapoieze (de im rem verso).
Dar cea mai importantă zonă de acţiune a relei credinţe o regăsim în materia abuzului în general şi a abuzului de drept în special. Trebuie să distingem aici o conduită abuzivă totală de exerciţiul abuziv al unor drepturi subiective.
Abuzul ordinar este o noţiune mai cuprinzătoare (care include în sfera sa şi pe cea a abuzului de drept) care înseamnă în definitiv o nesocotire totală a tot ceea ce este moral şi legal, o comportare excesivă şi adesea abrutizantă marcată de raţionamentul stupid “fiindcă aşa vreau eu” (sic voluero).
El se înscrie în zona lipsei totale de legalitate, fiindcă produce întotdeauna o vătămare altei persoane încălcând toate normele morale şi legale care instituie indivizilor o comportare determinată şi adecvată în societate.
Abuzul de drept , în schimb, este mai rafinat şi cu mult mai nuanţat – el se bazează într-un fel pe lege, pe folosirea unui drept subiectiv recunoscut persoanei.
El se manifestă fie prin depăşirea limitelor interne ale acestuia (teoria subiectivă – când dreptul este exercitat cu răutate în scop de şicană, fără justificarea unui interes legitim, ci numai cu voinţa deliberată de a constrânge pe adversar la abandonarea dreptului său cât şi la concesiuni legate de apărare pentru a ceda prin achiesare sau tranzacţie sub presiunile cedate în acest scop) fie când dreptul este deturnat de la scopul său social şi economic (teoria obiectivă sau cea a scopului – prin care dreptul subiectiv este deturnat de la scopul în vederea căruia se acordase titularului său protecţia legală)43.
De aceea este foarte important de reiterat că nu poate fi bună credinţă acolo unde există culpă, oricât de uşoară ar fi aceasta. În cazul culpei levis, când fapta este săvârşită din neglijenţă sau uşurinţă, persoana este răspunzătoare pentru fapta sa dar ea nu poate fi considerată de rea credinţă.
Deoarece reaua credinţă este numai intenţionată şi constă din manopere viclene şi frauduloase, culpă gravă, toate săvârşite în scopul de a păgubi pe altul şi înseamnă întotdeauna perfidie (viclenie), înşelăciune, fraudă, intenţie de a păgubi pe altul şi omisiune intenţionată.
Abuzul de drept înseamnă spre diferenţă de reaua credinţă, intenţie de a păgubi, neglijenţă sau uşurinţă în exerciţiul unui drept, comise pentru a deturna acel drept de la finalitatea lui economică şi socială.
De aceea trebuie avute în vedere condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a putea fi considerată abuz de drept: a) – existenţa unui drept subiectiv determinat; b) – fapta abuzivă să fie săvârşită cu intenţie sau culpă; c) – existenţa unui prejudiciu.
În materie contractuală abuzul de drept se manifestă cel mai adesea în contractele cu executare succesivă.
Exemplu: – abuzul de drept în rezilierea contractului individual de muncă – art. 136 alin. 3 din Codul muncii (Legea 10/1972) – se manifestă prin reaua credinţă a angajatorului care desface unilateral contractul de muncă, lucru de altfel bine cunoscut în practica judiciară. articolul citat spune următoarele: “persoana care cu rea credinţă a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă răspunde material, disciplinar sau după caz penal”.
Abuzul de drept în materia exercitării drepturilor procesuale civile43
Articolul 723 Codul de procedură civilă reţine abuzul de drept ca formă de încălcare a bunei credinţe în următoarea redactare: “Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege. partea care se foloseşte de ele în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.”
Sancţionarea abuzului de drept procesual civil constă în afară de respingerea cererii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi în plata unor despăgubiri acordate părţii prejudiciate fără însă ca legea (art. 723 Codul de procedură civilă) să precizeze cuantumul lor. Alteori dispoziţiile legale prevăd în mod expres alături de despăgubiri şi o amendă civilă:
a) în cazul recuzării (art. 35 Codul de procedură civilă) şi cererii de strămutare (art. 40) făcute cu rea credinţă partea poate fi condamnată la o amendă de la 3000 la 10000 lei;
b) citarea pârâtului cu rea credinţă prin publicitate (art. 95) se pedepseşte cu amendă de la 5000 la 15000 lei;
c) defăimarea în fals făcută cu rea credinţă (art. 185) se pedepseşte cu amendă de la 3000 la 10000 lei;
d) facerea unor contestaţii repetate şi neavenite cu rea credinţă în scopul de a face inaplicabilă o hotărâre de executare (art. 405) se pedepseşte cu amendă de la 3000 la 10000 lei;
e) amânarea judecăţii pricinii prin reaua credinţă manifestă (art. 154 alin. 1 Codul de procedură civilă). Textul spune următoarele: “Partea care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii va fi obligată la cererea părţii potrivnice să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amânare.”
Reaua credinţă se manifestă aici prin toate mijloacele de obstrucţionare şi prin manevrele dilatorii folosite de către părţi pentru întârzierea în mod arbitrar a soluţionării cauzei.
II Teoria erorii scuzabile ca fundament al bunei credinţe
Buna credinţă este întotdeauna produsul propriilor impulsuri psihice, fără influenţe din afară. Dacă subiectul lucrează cu intenţie dreaptă diligenţă, este de bună credinţă, iar dacă lucrează cu rea intenţie, cu viclenie folosind abuzul de drept este de rea credinţă.
Astfel, în cazul bunei credinţe produsă prin eroare scuzabilă, fără culpă, persoana este de cele mai multe ori victima unei alte persoane sau a unor împrejurări şi de puţine ori chiar propria sa victimă. de aceea “starea psihică a erorii proteguită de lege este de cele mai multe ori produsul unor factori străini de subiectul de drept”. (D. Gherasim)
Eroarea poate fi eroare de fapt sau eroare de drept. eroarea de drept este inadmisibilă potrivit principiului “nemo censetur legem ignorare”.
Eroarea de fapt constă în necunoaşterea sau cunoaşterea incompletă, greşită a unor date ale realităţii sau – falsa reprezentare pe care o are un subiect de drept în legătură cu un raport juridic. –
Astfel, putem vorbi de eroarea provocată prin încălcarea unei obligaţii de garanţie în răspunderea pentru viciile lucrului vândut – art. 1336 Cod civil.
În cazul viciilor cumpărătorul este considerat de bună credinţă la cumpărarea bunului şi beneficiază de un termen (între 6 luni şi 1 an, potrivit D. 167/1958) în care poate intenta acţiunea redhibitorie ori estimatorie în contra vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului cumpărat – art. 1352, 1355, 1356, 1359 Cod civil.
Eroarea scuzabilă este sub forma unui viciu juridic sau absenţa unui drept
Sub această formă, buna credinţă este ignoranţa fără culpă despre un defect sau lipsă de drept. elementele esenţiale ale bunei credinţe sunt aici ignoranţa şi lipsa totală de culpă, care duc la scuzabilitatea erorii.
Buna credinţă îţi produce efectele în sensul validării unui act care altfel ar fi lovit de nulitate absolută cu condiţia ca persoana care invocă buna credinţă să nu fi comis vreo greşeală, oricât de mică, nefiind admisă nici existenţa vreunei îndoieli în convingerea persoanei, fiindcă îndoiala înlătură buna credinţă.
În acest domeniu al erorii scuzabile, buna credinţă are rol creator, în sensul că efectele sale duc la dobândirea unui drept de către persoana aflată în eroare. Efectele creatoare de drept subiectiv se manifestă în domenii foarte variate. Exemple:
dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prin uzucapiunea scurtă (art. 1985, 1898, 1899 Cod civil);
dobândirea mobilelor prin prescripţia instantanee (art. 972 Cod civil);
dobândirea fructelor civile prin posesia de bună credinţă (art. 485, 486 Cod civil);
avantajele de care se bucură constructorul de bună credinţă (în cazul dreptului său de superficie). În art. 494 Cod civil, deşi nu se face vorbire între constructorul de bună credinţă sau de rea credinţă, totuşi acest criteriu rezultă implicit din textul articolului prin metoda interpretării logice;
acţiunea de restituire (de im rem verso) în cazul foloaselor realizate fără temei legitim şi repetiţiunea plăţii nedatorate (art. 992-997);
recunoaşterea efectelor căsătoriei (art. 23-24 C. familiei) – căsătoria putativă. -(atunci când soţii s-au găsit într-o eroare scuzabilă fiind de bună credinţă aceasta va conduce la menţinerea efectelor căsătoriei pe perioada existenţei ei).
Aşa cum se poate observa eroarea scuzabilă individuală este creatoare de drept, dar atunci când ea este unită cu eroarea comună efectele bunei credinţe sunt cu mult mai întinse – suntem aici în domeniul teoriei aparenţei în care efectele erorii comune merg atât de departe, încât acoperă în totalitate lipsa dreptului însuşi prin validarea deplină a actului nul sau anulabil cât şi a situaţiei juridice vexante.
În cazul aparenţei, justul titlu este înlocuit adesea prin eroarea comună denumită în literatura juridică buna credinţă colectivă.
Eroarea comună, pentru a fi creatoare de drept trebuie să îndeplinească două condiţii: – să fie invincibilă şi – să fie comună (să fie împărtăşită de marea majoritate a oamenilor) – error comunis facit ius . Astfel buna credinţă joacă în teoria aparenţei un rol primordial deoarece numai persoana care este de bună credinţă poate beneficia de situaţia aparentă.).
Prezumţia bunei credinţe poate fi combătută prin proba contrarie. Dacă se va dovedi că persoana a avut cunoştinţă de situaţia adevărată ea nu mai poate beneficia de teoria aparenţei. Dau ca exemplu de aplicaţie a teoriei aparenţei următoarele situaţii:
art. 1910 Cod civil – în cazul dobândirii unui bun mobil cu bună credinţă;
art. 1097 Cod civil – plata făcută cu bună credinţă;
art. 1554, 1557, 1558 Cod civil – problema mandatului aparent.
În dreptul administrativ modern a fost consacrată Teoria funcţionarului de fapt regăsită şi în legislaţia noastră, potrivit căreia nu se poate pretinde persoanelor care pretind acte unui funcţionar public, care are toate aparenţele unui funcţionar investit, să-i ceară justificarea perfectei sale investiri.
De aceea Art. 7 din D 278/1960 privitor la actele de stare civilă, prevede: “Înregistrările făcute în registre le de stare civilă de o persoană necompetentă care a exercitat în mod public atribuţia de delegat de stare civilă sunt valabile chiar dacă acea persoană nu avea în realitate această calitate.”44

Titlul III Paradigma bunei credinţe şi statul de drept
Capitolul 1 – Rolul bunei credinţe în organizarea instituţională
a statului de drept
1.1. Buna credinţă şi conceptul statului de drept ca dimensiuni ontologice ale omului privit sub specie juris
Aşa cum am subliniat anterior, buna credinţă este u concept unic şi complex care face parte din permanenţele dreptului şi care reuneşte în matricea sa un adevărat consemn al datelor cunoaşterii proprii celor trei discipline majore din care provine (dreptul, psihologia şi morala).
Buna credinţă însumează anumite valori polare cu care operează cele trei domenii distincte şi tocmai prin acest miraculos adevăr ea poate şi trebuie să devină o cale euristică, unitară de reconsiderare a interpretărilor clasice privind conduita subiectelor de drept.
Aceasta, deoarece reexaminarea sferei sale de aplicabilitate cât şi reevaluarea efectelor pe care le poate produce vis a vis de organizarea instituţională a statului de drept, ne va putea releva numeroasele sale valenţe privind asigurarea ordinei de drept, dar mai ales a echilibrului funcţional în toate compartimentele vieţii social economice.
Astăzi, când se consolidează statul de drept pe baza principiilor consfinţite în Constituţie, ori ca dezechilibru major poate conduce la violarea ordinei de drept, fapt care poate afecta întreaga societate, pentru că ordinea de drept implică respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectarea strictă a structurilor statului de drept, respectarea integrităţii şi demnităţii persoanei, a egalităţii depline în faţa legii a cetăţenilor în orice raporturi s-ar afla.
Pentru că statul de drept constituie unitatea unui sistem de norme juridice care reprezintă însăşi personificarea ordinei de drept (Kant) şi înseamnă înainte de toate domnia legii şi a egalităţii depline a membrilor societăţii în faţa legii – „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.” (Art. 6 Const).
Giorgio del Vechio afirma, citându-l pe Kant, că Statul trebuie să fie Stat de drept, adică Statul trebuie să lucreze pe temeiul dreptului şi în forma dreptului; Statul trebuie să recunoască valoarea personalităţii şi să-şi limiteze acţiunea sa acolo unde ar distruge această valoare, care este de asemenea un drept.
Îndeosebi Statul nu trebuie să violeze infinitatea conştiinţei prin interziceri arbitrare, nici să elimine iniţiativa şi concurenţa rodnică a particularilor. Asupra acestui punct doctrina individualistă e conformă raţiunii şi a fost chiar confirmată de dezvoltarea istorică.
Statul nu trebuie să se ocupe de binele general, de fericirea sau utilitatea comună; el are o însărcinare negativă, trebuie să fir pur şi simplu un „păzitor al ordinei juridice” (Kant) cu unica misiune de a se asigura aplicarea dreptului şi de a împiedica valoarea lui, dar în acelaşi timp, del Vechio face precizarea că Statul poate şi trebuie să cuprindă în sfera sa orice activitate şi trebuie să încurajeze binele peste tot, dar întotdeauna în forma dreptului, aşa fel încât fiecare act al său să se întemeieze pe lege, care este manifestarea voinţei generale.
Antiteza empirică între individ şi societate tocmai în Stat îşi găseşte acordul său raţional. Statul e organul suprem al dreptului, iar dreptul este o emanaţie a naturii umane.
Statul e deci, însăşi omul privit sub specie juris.
Individualitatea se modelează în Stat şi în el „exaltă adevărata sa natură” (Vico). Prerogativele juridice ale omului şi cetăţeanului revendicate de revoluţiile sociale precedente (…) n-au putut şi nici n-ar putea şi şterse vreodată.
Suveranitatea legii şi egalitatea cetăţenilor în faţa ei rămân în realitate pivoţii statului modern – care este prin urmare şi vrea să fie stat de drept, iar nu stat absolut sau de poliţie.
Potrivit acestei organizări moderne a statului de drept, se observă cu uşurinţă că fundamentul şi liantul care-l structurează la orice nivel este legea, care este o consecinţă firească a manifestării depline a voinţei generale a indivizilor care compun societatea.
Deci suma voinţelor individuale determină totdeauna forma activităţii şi scopurile statului modern, sumă de voinţe valabil întrunite, ca unitate reprezentativă a individualităţii, prelungire firească a teoriei contractului social.
Ori în această organizare juridică buna credinţă se presupune indubitabil că există, la toate nivelurile vieţii socio-juridice (cel puţin teoretic) pentru că lipsa ei sau mai precis apusul său (voinţa viciată de reaua intenţie, imprudenţă, tendinţe lezionare, ilicitate) ar conduce la destructurarea mai devreme sau mai târziu prin implozie a oricărei comunităţi umane, lucru de altfel confirmat de experienţa istorică.
Pentru că, în mod normal, statul de drept înseamnă preecuţiunea legii dublată de buna credinţă în edictarea şi aplicarea ei.
Aceasta înseamnă că atât acţiunile statului sunt supuse unor reguli constante şi sigure (deoarece fiecare cetăţean poate pretinde şi obţine respectarea acestor reguli adresându-se, în situaţia violării lor, unei instanţe judecătoreşti independente (art. 21, 47, 48 Const), cât şi faptul că orice persoană este obligată să respecte legea cu ocazia exercitării drepturilor sale (art. 51 Const).
Şi nu trebui uitat faptul că Statul nu este decât un concept teoretic transpus în realitatea socială şi istorică, însă el se manifestă prin oameni mandataţi de ceilalţi membri ai societăţii, primii având puteri de reprezentare şi de decizie (dar şi de răspundere în faţa legii şi a mandatanţilor lor) care privesc în mod direct activităţi legate de aplicarea legii semenilor lor.
Cu atât mai mult nu trebuiesc idealizate relaţiile dintre structurile statului şi cetăţeni, cu cât decizile acestor autorităţi se iau în definitiv tot de către oameni care încorporează volens nolens şi psihologia lor, atitudinile lor psihice faţă de anumite probleme concrete, în acte juridice care privesc viaţa socială a membrilor comunităţii.
Şi toate acestea privesc ordinea socială, ordinea publică dar mai ales, ordinea de drept a statului de drept.
Pentru că, dacă ne referim la ordinea de drept specifică societăţii moderne, vom constata că ea este o ordine de drept , unică, unitară şi egală pentru toţi cetăţenii, orice altă interpretare fiind exclusă.
Ea este o relaţie justă între individ şi stat, un echilibru care caracterizează o societate cu adevărat democratică.
Astfel dacă se va încălca legea, negăsindu-se autoritatea publică, se va deschide calea spre anarhie. Dacă se vor nega drepturile şi libertăţile individuale, se va deschide calea spre despotism, totalitarism şi instalarea „legii bunului plac”.
Ori, tocmai acest echilibru fragil este asigurat de respectul necondiţionat faţă de lege.
O atitudine responsabilă a subiecţilor de drept bazată pe buna credinţă.
Pentru că acest aspect este esenţial tocmai din interesul practic de a se asigura realizarea dreptului şi intereselor care compun societatea democratică (vox populi, vox dei).
De aceea limitarea şi în acelaşi timp protejarea libertăţii de acţiune a fiecăruia (art 49 Const) este absolut necesară, deoarece nu toţi oamenii au în mod natural aceleaşi posibilităţi.
Şi această limitare sau protejare a libertăţii de acţiune, nu se poate face fără a ţinbe cont de buna credinţă, ştiindu-se că aceasta se face numai în şi pe baza legi. Pentru că legea este şi trebuie să rămână unicul instrument de reprezentare a conduitelor umane în statul de drept, iar oamenii trebuie să fie ţinuţi să se raporteze totdeauna la ceea ce legea le impune prin litara şi spiritul ei – lucru de altfel nu tocmai simplu.
Deoarece legea, aşa cum se recunoaşte şi în literatura juridică, nu este în anumite cazuri, şi suficientă în stabilirea echilibrelor sociale.
Aici intervin marile dificultăţi pe care le-a relevat şi Montesquieu în „L’espirit des lois” – legea raportată la om şi omul raportat a lege.
Legea nu trebuie să fie proflixă şi ameţitoare ci aşa cum spunea el „legea trebuie să fie concisă şi simplă” iar termenii folosiţi într-o lege să aibă acelaşi înţeles în mintea tuturor oamenilor; legile nu trebuie să fie subtile, ele sunt făcute pentru oamenii de rând, sau cum spunea Summer Maine – că o lege trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie clară, elegantă şi precisă .
Pentru că altfel legea nu-şi va putea îndeplini scopurile pe care şi le propun reprezentanţii legislativului, nu va permite instalarea aceleiaşi atitudini conforme bazate pe buna credinţă faţă de valorile apărate de lege, ci pur şi simplu, va menţine o stare de spirit fertilă relei credinţe, frondei la lege şi abuzurilor de tot felul. Pentru că se ignoră prea adesea atitudinea psihică, posibilă a subiecţilor de drept faţă de realităţile concrete ale vieţii şi faţă de lege însăşi; în spatele dictoanelor latine – „nemo consetur legem ignorare” şi „dura lex sed lex”.
Ori, pierderea din vedere a acestui aspect, creează multe dificultăţi în aplicarea coerentă a legii. Pentru că, aşa cum sublinia unul dintre fondatorii şcolii franceze a dreptului formal, „buna credinţă este sufletul relaţiilor sociale şi fără ea, fără un minimum de bună credinţă, viaţa socială devine imposibilă”. (Demolombes).
Legea trebuie să permită întotdeauna instalarea bunei credinţe în relaţiile sociale şi să repudieze prin sancţiuni severe atitudinea manifestă a relei credinţe concretizată în fapte reprobabile.
Pentru că legea se adresează în primul rând conştiinţei oamenilor, cerându-le ascultare şi un comportament determinat (care vizează intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea şi abţinerea de la producerea unui prejudiciu);
Acesta este scopul ultim al legii, dar dacă dimpotrivă va fi prolixă şi opusă raţiunii naturale a omului, efectele ei ar putea deveni în anumite cazuri concrete, exact contrare faţă de intenţiile legiuitorului (de exemplu – o lege prin care s-ar putea prevede o fiscalitate apăsătoare, să zicem de 95% impozit pe profit, spre a atrage resurse cât mai mari la bugetul statului, vor reuşi implacabil să obţină efectul exact invers, faţă de cel scontat).
Nu trebui scăpat din vedere că legea este acel „instrumentium probations” al „contactului social”, este acel pact social, acel tratat de pace, care armonizează raporturile dintre oameni, evitându-se acel conflict permanent dintre indivizi, acel „război al tuturora contra tuturor (beliun omnes contra omnes ), după o formulă celebră pusă în circulaţie de Thomas Hobbes.
Şi aceasta deoarece legea este, cel puţin din punct de vedere psihologic perpetuu a unei manifestări intenţionate a omului, intenţie, adică ea este rezultatul permanent al voinţei umane care urmăreşte un scop determinat, atât la edictarea cât şi la aplicarea sa.
De aceea, consideră că tendinţa de ignorare a bunei credinţe (intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea, abţinerea de la prejudiciere) în toate activităţile umane legate de zona edictării cât mai ales a aplicării legii este inadmisibilă şi trebuia reprimată fără scrupule .
Deşi panaceu universal, buna credinţă nu este însă şi suficientă pentru justificări potrivnice dreptului, totuşi nici dreptul nu se poate justifica dincolo de limitele deontologice ale Eticii.
Dreptul, legea şi buna credinţă sunt inseparabile în forul justiţiei (jus, lex şi bona fides) şi aceasta, pe ideea de prevalare a unui principiu major de etică – buna credinţă este şi trebuie protejată prin ea însăşi.
Aşadar, interesul epistemologic reţinut de buna credinţă în organizarea instituţională a statului de drept nu poate fi decât incontestabil şi absolut necesar care vizează dezideratul instaurării probităţii în viaţa juridică a oricărei naţiuni.
1.2. Paradigma universală a bunei credinţe
Premisele unei veritabile paradigme a bunei credinţe – (în sensul originar formulat de T. Kuhn – ca totalitate de norme metodologice, reguli, standarde de gândire şi acţiune, idei, presupuneri, concepţii compatibile între ele şi care cel puţin o perioadă de timp pot să ofere soluţii model unei comunităţi ştiinţifice) – se pot constitui din însăşi viziunea interdisciplinară prin carea această naţiune se oferă analizei.
Legăturile noţiunii bunei credinţe cu psihologia, cu morala (etica şi deontologia), religia, cu antropologia şi axiologia şi nu în ultimul rând cu ştiinţa dreptului sunt tot atâtea argumente pentru fundamentarea unui model universal valabil, al cărui principii să lumineze şi să remonteze optica fiinţei umane faţă de o deontologie universală a relaţiilor sociale, în general, cât mai ales a celor juridice, în special. Pentru că atitudinea pur psihologică şi secvenţială a omului faţă de semenii săi şi faţă de lege, este esenţială.
Pentru că dictonul „dura lex sed lex” nu trebuie să mai completeze neputinţele puterilor statului, respectiv ale oamenilor vis a vis de asigurarea normalităţii sociale.
Normalitatea socială este aceea pentru care membrii societăţii optează sau o identifică cu binele lor individual, fiind cerută cu insistenţă de societate potrivit regulilor democratice, prin voinţă majoritară, concretizându-se în cele din urmă în lege.
Însă nu putem vorbi de legi impecabile atâta timp cât ele sunt opera omului şi îi sunt destinate, om care la rândul lui nu este perfect. El tinde doar către acest ideal. Tot astfel, nu putem vorbi de aplicarea ireproşabilă a legilor, dat fiind că tot omul este cel care o aplică semenilor săi.
Şi aceasta deoarece moralitatea sau imoralitatea umană se manifestă în mod natural şi secvenţial în viaţa socială de zi cu zi, independent de iluziile teoreticienilor dreptului.
Cu efecte deloc neglijabile. Este spre exemplu şi ceea ce exprima adeseori Eminescu în zona jurnalistică, inspirat fiind de un vechi, dar corect, adagiu latin: „Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic ” (quid lege sine moribus, quid mores sine legibus). Dar nu mai puţin adevăr găsim într-o reflecţie a lui Seneca: „Ceea ce nu opreşte legea, opreşte buna cuviinţă”.
Fiind vorba despre edificarea unui model universal al bunei credinţe în relaţiile juridice din societate, consider că se pot contura de pe acum câteva din tezele fundamentale pe care se va putea sprijini această teorie generală a bunei credinţe.
Cu titlu informativ dau ca exemplu doar două variante posibile din multe altele care se vor adjudeca pe parcursul timpului:
a) TEZA UBICUITĂŢII NECESARE ŞI A BUNEI CREDINŢE în relaţiile juridice, care susţine teoria omniprezenţei necesare a bunei credinţe în exercitarea drepturilor şi respectarea obligaţiilor corelative din conţinutul oricărui raport juridic bi- sau unilateral, respectiv observarea riguroasă a existenţei elementelor intrinseci ale bunei credinţe între părţi. (bona fides inter partes).
b) TEZA BONA FIDES v. abusus (sau teza conflictului originar). Această teză vine ca o aplicaţie necesară a bunei credinţe ce trebuie să existe între părţile implicate într-un raport juridic contradictoriu, antagonist.
Ea se bazează pe acel principiu major de etică confirmat de istoria vieţii juridice şi prezent dintotdeauna în drept – combaterea abuzului ordinar, în general şi a abuzului de drept, în special – în virtutea generoasei idei potrivit căreia buna credinţă este şi trebuie protejată prin ea însăşi. Această teză numai prelungirea firească a ideii etico-juridice de prezentare a bunei credinţe (a intenţiei drepte, diligenţei, licitării şi a obţinerii de la lezare), ci este chiar spiritul imanent al celor două ştiinţe.
Etica şi Dreptul, care condamnă conduita deviată şi abuzivă a indivizilor încercând să impună o conduită morală adecvată cu principiile general acceptate în societate.
Verdictul dat de aceste două ştiinţe este foarte tranşant – comportamentul este adevărul.
Tocmai de aceea este important de reţinut, ideile pe care le consider fundamentale ale tezei bona fides versus abusus:
– Pentru că abuzul provine din reaua credinţă, trebuie ca buna credinţă să stopeze abuzul – şi faptul că – orice conflict este întreţinut în mod artificial numai prin reaua credinţă manifestă, care tinde la exercitarea abuzivă a drepturilor sau a obligaţiilor de către părţile implicate, creându-se cu timpul un cerc vicios din care nu se poate ieşi decât prin buna credinţă exercitată ca atare.
Modelul bunei credinţe vine în întâmpinarea spiritului marilor teorii moderne apărute sub influenţa raţionalismului sec. al XVIII-lea, respectiv teoria statului de drept (Kant), teoria separaţiunii puterilor în stat (Montesquieu) şi nu în ultimul rând teoria contactului social (J.J. Rousseau).
Aşa cum am afirmat în acest capitol, buna credinţă nu poate fi ignorată sub nici o formă în organizarea instituţională a statului de drept. Deoarece legea fără sprijinul voinţei umane, bazată pe buna credinţă, are toate şansele să fie anihilată de abuzul de drept, de perfidie, de ilicitate ş.a.m.d.
Să nu uităm formula celebră a lui Montesquieu, prin care acesta a consacrat principiul separaţiei puterilor în stat: „Pentru a nu se abuza de putere, trebuie ca puterea să oprească puterea”. (L’esprit de lois 1748).
Totuşi, în principiu, cum se realizează acest transpunerea acestui deziderat în fapt? Prin dol (viclenie)?, prin ilicitate?, prin abuz de drept?, prin fraudă?…
Nu, bineînţeles că nu, ci prin intenţie dreaptă, licitate, diligenţă şi abţinere de la prejudiciere.
Deci, regula este că acest control permanent între cele trei puteri egale ale statlui de drept (executivă, judecătorească şi legislativă) nu se realizează aşa oricum, la latitudinea oricărui om politic, ci numai pe baza legii în limitele deontologice ale bunei credinţe. Pentru că altfel echilibrul societăţii civile ar fi grav afectat, prin înfrângerea legii, de chiar reprezentanţii acestor puteri care au obligaţia primordială de a garanta asigurarea legalităţii şi promovarea ordinei de drept (iar nu să o încalce ei înşişi prin implicarea iresponsabilă în luptele declanşate de tot felul de interese meschine (de grup) ale reprezentanţilor unei puteri în contra altei puteri statale).
Pentru că Jus, lex şi bona fides trebuie să prevaleze în faţa oricăror considerente subiective iscate de ideologiile de partid, vehiculate în viaţa politică de zi cu zi, iar manipularea şi reaua credinţă manifestă trebuie să apună în faţa preceptelor peremptorii ale dreptului.
Modelul bunei credinţe ne apare cu mult mai indispensabil dacă se ia în consideraţie şi baza contractuală pe care se structurează organizarea societăţii moderne a statului de drept.
Este deja un truism. Să reamintesc faptul că însuşi Kant (sub influenţa lui Rousseau) privea organizarea statului de drept ca având o bază contractuală în care trebuie să se presupună consensul şi acordul liber al componenţilor săi. El exprima cu claritate, înlăturând orice echivoc, că „statul trebuie să fie (nu că a fost) constituit conform ideii unui contract social”. Contractul este baza juridică ideală a statului, acesta trebuind să se organizeze bazându-se pe recunoaşterea drepturilor persoanei ca sinteză a libertăţii umane.
Kant vedea statul ca „reunirea unei multitudini de oameni sub legi juridice”, dar această multitudine de oameni trebuie concepută ca asociată în virtutea unui contract prin voinţa tuturor – În acest sens contractul devine un principiu regulativ, un criteriu de evaluare a legităţii unui stat (del Vecchio – op. cit. p. 114-115).
O expresie a acestei teorii a contractului social îl reprezintă referendumul naţional ca instituţie foarte cunoscută în ziua de astăzi; contractul social (teoria în sine) devenind din ceva abstract o realitate cotidiană şi coerentă în multe state (inclusiv la noi) sub influenţa pragmatismului acestui secol.
Este deci evident că paradigma universală a bunei credinţe ne descrie acest fenomen juridic ca modul cel mai firesc de a fiinţa al moralităţii şi imoralităţii socio-juridice de la nivelul psihismului uman şi care produce efecte concrete şi distincte, deloc neglijabile.
Dincolo de obiecţiunile frivole care s-ar putea ridica împotriva edificării unui model universal valabil al bunei credinţe, afirm cu pertinenţă că este mult mai important de a scoate acest principiu din nelucrare şi de a-l aşeza pe locul pe care-l merită în ştiinţa dreptului – acela de veritabilă instituţie juridică. Dezideratul primordial pe care-l susţine paradigma bunei credinţe este acea necesitate inexorabilă de probitate în relaţiile juridice, înţeleasă sub forma elementelor intrinseci ale bunei credinţe (intenţie dreaptă, diligenţă, licitate şi abţinere de la prejudiciere).
Acest deziderat este un imperativ, este aşa cum ar fi spus Kant, acel imperativ categoric* al voinţei noastre autonome* pe care o constatăm în noi ca o realitate care nu depinde de nimeni şi de nimic, cu rădăcini adânci în viaţa şi în inima noastră.
Este acea realitate potrivit căreia legea morală este garanţia ultimă şi fundamentală a libertăţii umane.
Însăşi marele Kant mărturisea explicit schimbarea de esenţă a propriei sale viziuni axiologice: „A fost o vreme când am crezut că cea mai mare valoare constă în inteligenţă şi că scopul suprem al vieţii este conştiinţa. Rousseau m-a lămurit şi m-a convins că există ceva superior: libartatea şi moralitatea” .
Aşa a apărut mutaţia de gândire a marelui filosof, aşa a evoluat doctrina kantiană către primatul raţiunii practice asupra celei teoretice, transformând imperativul categoric* (legea morală) din forma sa iniţială „lucrează în aşa fel ca maxima acţiunii tale să poată servi drept principiu al unei legislaţii universale”, în criteriul absolut al justului* „lucrează în aşa fel încât libera folosire a voinţei tale să poată coexista cu libertatea tuturor în baza unei legi universale”, şi nu în ultimul rând, acea maximă coexistenţă* pe care Kant a aşezat-o la baza definirii dreptului; ca idee de libertate („dreptul este totalitatea condiţiilor în care viaţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturora în conformitate ca o lege universală a libertăţii”).
Capitolul 2 Rolul psihologiei în edificarea paradigmei bunei credinţe
Este deja recunoscut că buna credinţă este un fenomen juridic foarte complet care ţine de resortul conştiinţei umane.
Ea este o realitate incontestabilă a bogăţiei şi plasticităţii psihice inepuizabile a omului, a capacităţii sale de a se raporta la sine şi la semenii săi, de a se compara atât cu probitate, cât şi de a-şi disimula adevăratele intenţii.
Din punct de vedere psihologic, buna credinţă poate fi definită în mod polar ca – acea atitudine psihică comună tuturor oamenilor, întemeiată fie pe bona fides, fie pe malus fides, prin care se respectă sau se eludează condiţiile perfecţionării unui raport juridic determinat.
Această atitudine internă, intimă a persoanei poate fi consecinţa erorii sau a corectei reprezentări a realităţii la care se repartizează subiectul de drept.
Astfel, buna credinţă (in stricto senso) poate fi descrisă ca acea intimă atitudine, psihică a unui subiect de drept întemeiată pe intenţia dreaptă, diligenţă, licitate şi abţinere de la lezare a altuia (bona fides) prin care acesta crede cu convingere (corectă sau eronată) că respectă condiţiile perfecţionării unui raport juridic determinat.
Reaua credinţă, situată la antipodul bunei credinţe, devine aşadar, acea intimă atitudine psihică a unui subiect de drept întemeiată pe rea intenţie, imprudenţă gravă, ilicitate şi tendinţa de prejudiciere (malus fides) prin care se eludează condiţiile perfecţionării unui raport juridic determinat.
Fundamentele psihologice ale acestei definiţii polare se regăsesc în faptul că buna credinţă cuprinde concepte psihologice de intenţie şi de credinţă şi mai mult decât atât ea îşi are izvorul într-un complex de fapte psihologice componente ale Onestităţii (honestum) – loialitatea sinonimă cu probitatea, prudenţa, ordinea şi temperanţa – sinonimă cu probitatea, prudenţa, ordinea şi temperanţa – care se convertesc în valori juridice ori de câte ori intră sub incidenţa unui raport juridic, însă fără a-şi pierde sub nici o formă caracterul intern, psihic de fapte psihologice (intenţie, prudenţă, ordine, temperanţă) colorându-se în schimb în valori juridice care pot fi utilizate ca atare de către subiecţii de drept şi de către ştiinţa şi practica judiciară.
În orice acţiune umană, ca o componentă de bază a activităţii omului, rolul faptelor psihologice care caracterizează buna credinţă ca noţiune polară este incontestabil.
Şi aceasta deoarece toate activităţile umane se organizează în principiu după aceeaşi schemă psihologică, incluzând următoarele verigi (secvenţe).
conexiunea inversă evaluarea  efectul  mijlocul  scopul motivul
Analizând întotdeauna acţiunile omului prin intermediul acestui criteriu al bunei credinţe, vom putea distinge (după caz) raţiunile care au stat la baza efectuării voluntare a acestor acţiuni (adevărata intenţie).
Acţiunile omului au întotdeauna două aspecte esenţiale: un aspect exterior, concret şi un aspect interior, psihic, care probează raţiunea ultimă al unui act concret, determinat.
Astfel, faptele individului se prezintă sub două aspecte:
a) faptul psihologic, cu aspect intern, exprimat prin una dintre categoriile psihologice cunoscute: intenţia, culpă, prudenţă, voinţă etc – numită şi perioada internă a actului
b) faptul concret cu aspect exterior, fizic, palpabil prin mijloacele obişnuite de investigare – numită şi perioada externă a actului.
Analizând orice act de conduită umană prin intermediul acestui criteriu vom distinge secvenţele principale ale perioadei interne a actului respectiv:
În conştiinţă va apărea ideea de a acţiona onest sau nu, conform sau nu cu preceptele morale şi ale dreptului şi tot în conştiinţă apare reprezentarea urmărilor acestei atitudini. Conştiinţa deliberează asupra săvârşirii faptei şi asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei hotărâri (intima convingere) şi tot conştiinţa este cea care va decide dacă modul de acţiune, conduita asupra căreia s-a purtat deliberarea, urmează a fi săvârşită (decizia).
Odată terminat procesul de luare a unei hotărâri se produce o trecere de la manifestarea de conştiinţă la manifestarea de voinţă care conduce ulterior spre concretizarea conduitei prin fapte fizice externe (acte materiale), palpabile prin mijloacele obişnuite de investigare.
Nu este nici un secret faptul că atât buna credinţă, cât şi reaua credinţă, ca atitudini psihice, intime ale omului deconspiră forma specifică de organizare volitivă a acţiunii individuale care impregnează implacabil şi actul exterior de conduită al acestuia, lucru de altfel uşor decelabil prin mijloacele obişnuite de investigare.
Şi aceasta deoarece, mai devreme sau mai târziu, atitudinea psihică internă „trădează” în cele din urmă, poziţia unui subiect faţă de faptele sale şi urmările lor.
Este o realitate incontestabilă a naturii psihologice a speciei umane. Această „trădare” se poate întâmpla oricând: înaintea, în timpul sau posterior realizării acţiunii externe, deoarece omul trebuie să se raporteze totdeauna la nişte norme morale şi juridice, cunoscute mai mult sau mai puţin de către sine cât şi de semenii săi.
Toate actele subiecţilor de drept sunt puse în raport direct cu normativul etic şi juridic care reglementează o relaţie juridică concretă.
Spre exemplu, dacă acţiunea sau inacţiunea subiectului de drept este licită şi morală, vom putea constata o atitudine bazată pe buna credinţă corespunzătoare din punct de vedere normativ faţă de fapta sa şi de urmările ei.
Dacă, dimpotrivă, acţiunea subiectului este ilicită sau imorală, caracter pe care subiectul îl cunoştea sau ar fi trebuit să-l cunoască, se va putea constata o atitudine psihică negativă, în vădită discordanţă cu cadrul normativ în limitele căruia putea să acţioneze (poate fi vorba de dol (viclenie), omisiune intenţionată, fraudă, violenţă etc) care are ca efect înfrângerea regulilor de drept şi de morală, prin fapta săvârşită cât şi prin urmările ei, toate acestea fiind consecinţa directă a relei intenţii, imprudenţei grave, a ilicităţii, a tendinţei de lezionare (reaua credinţă).
Este evident că rolul psihologiei generale şi a psihologiei judiciare în special, în această materie a bunei credinţe, ne apare ca absolut necesar întrucât aceste două ştiinţe sunt implicate decisiv în explicarea categoriilor privind sfera subiectivului (intenţia, dolul, prudenţa, imprudenţa, voinţa, culpa etc) oferindu-ne date concrete şi nuanţate despre legităţile proceselor psihice care-i sunt caracteristice fiinţei umane.
Strict psihologic, buna credinţă este o atitudine iniţială, pus psihologică, comună tuturor oamenilor, care ţine de atributele personalităţii umane, înţelegându-se aici prin personalitate acel concept de bază cu care operează psihologia generală, adică ansamblul structural stabil de componente psihice interne (cognitive, afective, motivaţionale şi atitudinale) şi alte tipuri de răspunsuri (comportamente) fundamentale, constituie în cadrul interacţiunii individului cu realitatea socio-culturală exterioară .
Prin atitudine, se înţelege acea manieră a unei persoane de a se comporta într-o situaţie dată potrivit cu trăsăturile dominante la acel moment ale caracterului ce formează personalitatea acestuia.
Adesea întâlnim prejudecata potrivit căreia onestitatea (loialitatea, prudenţa, ordinea, temperanţa) şi în speţă buna credinţă (intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea şi abţinerea de la prejudiciere) ar fi numai apanajul sau caracteristica personalităţilor de înaltă ţinută morală. Nimic mai fals şi mai eronat
Aceasta deoarece însăşi complexitatea vieţii psihice, bogăţia şi plasticitatea inepuizabilă a psihicului uman, coroborate cu complexitatea valorilor sociale la care trebuie să se raporteze individul, infirmă din start această îngustime de vedere.
Mai mult, conceptul juridic al bunei credinţe vine să evidenţieze nu numai complexitatea personalităţii, ci şi contradictorialitatea ei.
Iar această caracteristică antagonistă a activităţii psihice a omului nu a fost niciodată ignorată în drept.
Abordarea proceselor gândirii şi distincţiunile fenomenelor psihice făcute pentru dezvăluirea elementelor conştiinţei juridice (intenţia, dolul, voinţa) s-au impus şi se vor impune dintotdeauna mai ales cu cât dreptul progresează mai mult.
În această ordine de idei, ţin să citez aici consideraţiunile profesorului italian Giorgio del Vecchio care, deşi analiza spusele sale vin să completeze imaginea clară a raporturilor dintre procesele psihice şi drept. „Aceia care susţin (…) că dreptul nu s-ar ocupa deloc de actele «interne» sau de gândire recurg deseori la maxima formulată de Ulpian: «Cogitationis poenam nemo patitur» (nimeni nu poate fi pedepsit pentru o gândire). Dar oare pedepsirea înseamnă, pentru drept, indiferenţă sau inexistenţă?
Desigur că nu. Pedeapsa nu e decât o sancţiune particulară care în anumite cazuri urmează unei interziceri; actele de gândire nu pot fi oprite, cu atât mai puţin pot fi pedepsite. Ceea ce nu este oprit, este licit din punct de vedere juridic, o activitate conformă dreptului şi nu ceva indiferent sau străin de drept. De aceea, actele gândirii formează obiectul unui adevărat drept de libertate, care se traduc în cerinţa respectului faţă de alţii şi a protecţiei în cazul ameninţării sau a producerii unei lezări (…)” (del Vecchio, op. cit. p. 191)
Tocmai de aceea buna credinţă polară, ca atitudine pur psihologică poate fi apreciată etic şi legal în baza căreia plecându-se de la o normă juridică, să se poată declanşa efecte juridice (vezi supra p. 10 – C. Oprişan).
Efectele juridice interesează în primul rând domeniul responsabilităţii faţă de actele de conduită ale subiecţilor de drept. Aşa cum spunea şi R. Vouin – trebuie văzut în ce măsură buna credinţă poate fonda sau invers, poate restrânge sau suprima responsabilitatea şi care este natura sa, în diferenţele ipoteze în care se manifestă în acest rol; iar pe de altă parte în ce măsură buna credinţă poate acoperi în tot sau în parte, iregularitatea unui act juridic (…)” (vezi supra p.5).
Antagonismul juridic dintre buna credinţă şi reaua în drept este atât de marcant, încât dreptul, ca ştiinţă a conduitelor exterioare, împarte pur şi simplu în două lumi opuse efectele pe care le produc aceste două atitudini psihice ale fiinţei umane.
Este relevant faptul că atitudinea psihică negativă (reaua credinţă) este pedepsită volens nolens prin pedepsirea faptelor externe ale conduitei umane care poartă această amprentă atât în dreptul civil cât şi în penal, atât în dreptul privat cât şi în dreptul public, atât în dreptul material cât şi în cel procedural.
2.1. Contribuţii ale psihologiei judiciare
Psihologia judiciară, prin însăşi prezenţa ei în sistemul judiciar contribuie la o mai bună administrare a actului de justiţie, dezvăluind legităţile proceselor psihice caracteristice fiinţei umane, oferindu-ne cu această ocazie date şi criterii ştiinţifice esenţiale în evaluarea conduitelor subiecţilor de drept, orientând profesioniştii dreptului către o justă apreciere a laturii interne (psihice) a acţiunii umane cu consecinţe etice şi deontologice demne de remarcat.
Expun aici câteva dintre consideraţiunile dlui profesor Nicolae Mitrofan pe această temă. Citez: „Prezenţa psihologiei în sistemul juridic fundamentează următoarele deziderate etice şi deontologice:
– umanizează norma juridică, dându-i viaţă şi umplând-o de conţinut;
– dezvăluie magistratului pe omul real, concret, fiecare unic şi irepetabil în individualitatea sa biotipologică şi psihocomportamentală;
– orientează justiţia către înţelegerea fiinţei umane din punct de vedere al subiectivului ei (intenţie, simulare, dol, culpă, mărturisire, disimulare, recunoaştere, regret, responsabilitate, provocare, consimţământ, stare emoţională etc), traducându-i cele mai intime resorturi motivaţionale ale săvârşirii faptei incriminate de lege, cu scopul relevării în întregime a adevărului, a unei corecte dozări a pedepsei şi a unei soluţionări sub just temei a cauzei;
– orientează justiţia către realizarea procesului judiciar cu respectarea demnităţii, libertăţii de conştiinţă şi de expresie a integrităţii psiho morale şi fizice, a liberului consimţământ, al dreptului la protecţie şi apărare ale fiinţei umane implicate în drama judiciară;
– oferă justiţiei date profunde şi nuanţate capabile să ajute orientările pozitive cu privire la reinserţia socială şi terapia fiinţei umane private de libertate, recomandând respectarea suferinţei celui aflat în labirintul dramei judiciare şi al blamului public;
– avertizează asupra minusurilor general umane, şi de care nici magistratul nu este scutit, recomandându-i acestuia o conduită autocontrolată, profesionistă şi imparţială în raport cu individul aflat sub incidenţa legii ”.
Cu toate că psihologia judiciară nu tratează în mod special acest fenomen juridic, totuşi consider că se pot utiliza cu succes câteva dintre datele şi acumulările ştiinţifice legate de criteriul bunei credinţe, pe care această ştiinţă conexă dreptului ni le oferă cu generozitate.
Buna credinţă nu este tratată exhaustiv în economia acestei discipline, dar importanţa juridică a ei a făcut ca autorii consacraţi din domeniu să-i acorde atenţia cuvenită, înfăţişându-ne în mod explicit sau mai atenuat efectele pe care le poate avea în relaţiile juridice interpersonale analizate de această ştiinţă.
Ea este tratată cu toată rigoarea ştiinţifică, din perspectiva psihologiei aplicate, în legătură cu câteva domenii de interes major privind cercetarea psiho-judiciară, cum ar fi de exemplu:
A. PROBLMATICA TESTĂRII COMPORTAMENTELOR SIMULATE
– biodetecţia judiciară cu ajutorul POLIGRAFULUI (sistemul „lie detector”) (vezi aici consideraţiunile legate de relevarea acelei entităţi morale transcedentale de la nivelul psihicului speciei umane – acea lege morală pozitivă denumită de autor ca fiind MATRICEA MORALĂ a speciei umane prezentă la nivelul fiecărui individ al speciei umane, matrice morală care face parte integrantă a MODELULUI GENETIC AL INVESTIGĂRII COMPORTAMENTULUI SIMULAT, model în care aceşti autori au subliniat că biodetecţia judiciară (sistemul „lie detector”) este posibilă tocmai datorită consonanţei dintre MATRICEA MORALĂ a fiecărui individ şi SINDROMUL RELEVANT prezent în timpul analizei).
Forţa metodei, subliniază autorii, rezidă în conflictul dintre MATRICEA MORALĂ şi MATRICEA INFRACŢIONALĂ a persoanei testate, ambele dispunându-şi supremaţia în raport cu răspunderea faţă de fapta a cărei investigaţie face obiectul investigaţiei biodetecţiei judiciare.
În acest sens citez aici şi acum câteva din consideraţiunile profesorilor T. Butoi şi V. Zdrenghea privind expunerea acestui concept, din lucrarea amintită:
„Înainte de a fi concept matricea morală este o realitate uşor identificabilă în fiecare individ al speciei umane normal din punct de vedere biopsihic. Credem că premisele demersului se pot constitui din definirea moralei. Iată ce susţine în acest sens Ştefan Odobleja: «Morala poate fi definită din diferite puncte de vedere; ea poate fi comparată şi echivalentă cu diferite alte noţiuni. Ea poate fi definită ca ştiinţa binelui şi a fericirii. Morala este ştiinţa profilaxiei şi terapeuticii răului.
Ea este filosofia şi igiena fizică şi psihică a vieţii sociale, Conştiinţa echilibrului social. Ştiinţa moralităţii şi imoralităţii, a drepturilor, a îndatoririlor, a viciilor şi a virtuţilor.
Morala este ştiinţa moravurilor, e ansamblul regulilor care guvernează raporturile dintre oameni. (P. Sollier).
Ea este ştiinţa acordului sau a consonanţei între interesele indivizilor sau între interesele individului şi interesele societăţii.
Ştiinţa armoniei şi a echilibrului între sine şi societate. Ştiinţa reacţiilor între indivizi şi arta de a le emite; Ştiinţa prudenţei şi a prevederii. Ştiinţa estimării propriei slăbiciuni (actuale sau viitoare, apropiate sau depărtate».
Şi iată p altă definiţie a aceluiaşi autor din perspectivă psihocibernetică: «Morala este ultimul capăt al unei oscilaţi alternative între acţiune şi reacţiune, între rău şi răspundere, între căinţă şi consolare. Există o morală pozitivă (morala binelui – injuncţiuni pozitive, comandamente pozitive, ceea ce trebuie făcut) alături de o morală a răului (prohibiţii, comandamente negative, ce trebuie să omitem sau să ne abţinem de a face)» .
Morala pozitivă, constantă şi actuală în fiecare din noi, este matricea noastră morală, spaţiul moral-psihologic, forul interior de decizie sau, mai spune Kant „liberul arbitru”.
Matricea morală cuprinde legea morală inatacabilă, ce nu poate fi modificată, tocmai pentru că este lege.
Legea morală cunoaşte şi răul şi binele şi nu poate transforma răul î bine şi nici binele în rău, ea este infailibilă, categorică, se supune unui singur comandament şi cel al imperativului categoric (Sollen).
Ei bine, biodetecţia este posibilă în virtutea realităţii şi caracterului nemodificabil al matricei morale a speciei umane, pentru că biodetecţia judiciară se adresează unui comandament moral şi anume, comandamentului adevărului şi sincerităţii; coordonate ale personalităţii morale a omului.
Toate experienţele de biodetecţie judiciară, la unison, confirmă că SINDROMUL RELEVANT se află în consonanţă cu legea morală pe planul decelării răului de bine, în timp ce comportamentul simulat se află în contradicţie cu legea morală ”.
Autorii susţin în continuare că: „Nici un individ al speciei umane nu se poate sustrage matricei sale morale” şi faptul că: „Concluzia cu privire la această constantă a biodetecţiei judiciare este că legea morală are o existenţă obiectivă, nu poate fi eludată şi, tocmai prin prisma acestui magnific adevăr, metoda este morală şi dacă este morală, în mod evident, că este şi legală ”.
B. PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI JUDICIARE
Criteriul bunei credinţe în evaluarea mărturiei (mărturia de bună credinţă, mărturia de rea credinţă, martorul mincinos).
În linii mari problematica psihologică a mărturiei judiciare şi a martorului, potrivit reputatului profesor A. Ciopraga se pot descrie astfel: „Critica ştiinţifică a mărturiei impune cunoaşterea celui de la care emană mărturia, în lumina contradictorie a personalităţii: principialitatea, onestitatea, corectitudinea, modestia şi generozitatea în faţa necinstei, nesincerităţii, egoismului, laşităţii şi egocentrismului, iar pe de altă parte, cunoaşterea subiectului sub raportul condiţiilor fizico-psihice, a raportului acestuia cu ambianţa adică cu pricina judiciară şi cu participanţii la proces ”.
Aşadar nu mai puţin important este faptul că martorul este supus întotdeauna unei vigilente analize din perspectiva interpelării atitudinii sale intime, de conştiinţă, deoarece de evaluarea acestei stări psihologice (existenţa bunei sau a relei credinţe) poate să depindă însăşi validarea sau invalidarea probei testimoniale.
Această analiză este esenţială deoarece, spre exemplu, este posibil ca însăşi mărturia de bună credinţă (sinceră) să devină la fel de nocivă ca şi mărturia mincinoasă, datorită unor factori psiho-fiziologici care concură la deformarea ei, independent de prezenţa bunei credinţe (eroarea sau disfuncţiile recepţiei senzoriale sal ale prelucrării – corelarea – memorare – stocarea – şi reactivarea informaţiilor primite).
Totuşi mărturia de bună credinţă, adică acea mărturie depusă sub prestare de jurământ (art. 193 C. proc. civ. şi art. 85 C. proc. civ.) nu este nici mincinoasă şi nu izvorăşte din reaua credinţă a martorului şi prin urmarea ea nu intră niciodată sub incidenţa legii penale.
Pornind de la periculozitatea socială a mărturiei mincinoase, legiuitorul a incriminat ca infracţiune (art. 260 C.pen.).
Stabilind un sistem de garanţii pentru atenuarea impactului distructiv pe care-l produce atitudinea de rea credinţă a martorului mincinos.
Este evident că legea penală se fundamentează pe procesele psihologice care au loc în conştiinţa celui care depune mărturie.
Martorului i se oferă „şansa psihologică” de a reflecta asupra consecinţelor mărturiilor sale. În caz că acesta este suspicionat ca fiind nesincer, i se pune în vedere că poate să retracteze cele afirmate sau, după caz, poate fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen., beneficiind de prezumţia de nevinovăţie (art. 66 C. pen.) .
„Modul de reglementare permite martorului să-şi menţină depoziţia dacă este convins că aceasta reflectă adevărul. Este de menţionat că uneori plângerile penale pentru mărturie mincinoasă sunt tendenţioase, fiind introduse la organele judiciare de partea sau părţile care doresc să creeze confuzie în cauze.
Rezultate excepţionale în clarificarea unor situaţii ambigue, create în mod deliberat de către părţi, a dat biodetecţia judiciară carea a triat selectiv şi indubitabil «inocenţii» de mincinoşi” .
Criteriile de verificare a veridicităţii mărturiei judiciare suspicionate de rea credinţă, se bazează pe conceptul de – împrejurări esenţiale – pentru că obiectul mărturiei mincinoase este constituit din aceste „împrejurări esenţiale” pe care martorul nu le-a declarat sau a făcut afirmaţii neadevărate cu privire la acestea.
Deci, întotdeauna împrejurările esenţiale vor fi analizate în mod concret pentru că elementul psihologic al intenţiunii de a declara mincinos poartă asupra unei împrejurări esenţiale de care depinde existenţa sau inexistenţa culpabilităţii, existenţa sau inexistenţa unor agravante sau atenuante, existenţa sau inexistenţa unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei ş.a.m.d. De menţionat că în tehnica şi metodica de biodetecţie, în formarea întrebărilor incriminatorii, în cazul mărturiei mincinoase se porneşte tot de la grupul întrebărilor esenţiale pentru că altfel testarea nu ar prezenta nici o relevanţă.
CRITERIUL BUNEI CREDINŢE ÎN EVALUAREA MĂRTURIEI
Buna credinţă sau lipsa ei este una dintre cele mai studiate aspecte în raporturile interpersonale care caracterizează procesul judiciar.
„Datorită caracterului nemijlocit al magistratului cu participanţii în procesul judiciar, acesta poate şi trebuie să interpreteze datele pe care i le oferă conduita, fizionomia şi reacţiile exterioare ale celor cu care se află în intercomunicare psihologică în ancheta judiciară. Aceste interpretări sunt obligatorii deoarece îi vor oferi datele necesare cu privire la gândurile şi sentimentele pe care le încearcă martorii, atunci când neagă sau afirmă ceva, atunci când pretind că cele ce le relatează sunt exacte sau atunci când afirmă că nu-şi mai amintesc ceva.
„Încercarea de substituire voluntară a depoziţiei reale cu o depoziţie imaginară sau falsă este însoţită întotdeauna de modificări fiziologice, reflexe care se declanşează automat şi scapă posibilităţilor de cenzurare ale subiectului”.
Constituie indicatori fiziologici ai comportamentului emoţional inaparent sporirea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine, schimbarea temperaturii ţesutului, modificări electrice ale pielii, intensificarea activităţii glandelor sudoripare, schimbarea ritmului respiraţiei, dereglarea fonaţiei, reducerea salivaţiei etc (A. Ciopraga). „Practica a scos în evidenţă faptul că în ciuda unor rare excepţii (întâlnite în cazul persoanelor care au avut contacte repetate cu poliţia sau a mitomanilor), atitudinea francă a faptelor, dispoziţia de a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea să dea unele răspunsuri, motivarea potrivit căreia, dacă ar fi ştiut că astfel de împrejurări interesează justiţia, s-ar fi străduit să le reţină, expunerea riguroasă, precisă, însoţită de o mimică şi gestică ce se armonizează cu conţinutul spuselor, caracterul rezonant al amintirilor, constituie de regulă notele unei conduite sincere, nesimulate. Dimpotrivă (cu excepţiile unor persoane emotive, fără experienţa contactului cu autorităţile şi a persoanelor complexate), atitudinea de prudenţă exagerată, rezervată, expunerea şovăielnică, sinuoasă, contradicţiile, tulburarea, paloarea, roşeaţa feţei, intensificarea activităţilor glandelor sudoripare, gestica forţată lipsită de naturaleţe, imprecizia în răspunsuri, vocea coborâtă, ezitările, solicitarea salvatorului pahar cu apă etc, constituie, de regulă, indici probabili ai unei conduite nesincere, simulate. Nu trebuie pierdut din vedere, însă, faptul că toate aceste constatări deprinse din observarea atitudinii şi comportamentului expresiv al martorului aflat în faţa organelor judiciare, au valoare unor indici psihologici orientativi care trebuie apreciaţi cu mare prudenţă oricât de puternică impresia ar crea, deoarece aparenţele nu concordă întotdeauna cu realitatea, iar observatorul neexperimentat poate greşi.
Iată de ce, trebuie avut în vedere că omului îi este propriu capacitatea de disimulare, de contrafacere, de mascare a adevăratelor sentimente, a relaţiilor emoţionale trăite şi că martorul, în mod prefăcut, îşi poate controla stările emoţionale sau, dimpotrivă, îşi poate însoţi expunerea cu un acompaniament de false stări emoţionale (simulate) ce nu concordă cu adevăratele stări psihice.
În asemenea situaţii, magistratul va putea verifica empiric suspiciunile apărute în legătură cu depozitele martorilor.
Aceasta este posibilă în temeiul nemijlocirii care guvernează activitatea autorităţilor judiciare.
Literatura psihologică de specialitate recomandă magistratului şi organului judiciar să adreseze întrebări metodice pentru a se convinge de (…) buna sau reaua credinţă a martorului. Atunci când însă magistratul rămâne nesigur cu privire la cele verificate empiric, nemijlocit, iar depoziţia martorului este hotărâtoare în cauză, va trebui să apeleze la examinarea psihologică a martorului prin testarea capacităţilor direct implicate (capacitatea de concentrare şi distribuţie a atenţiei, capacitatea de memorare, coeficientul de inteligenţă, acuitate vizuală, discriminarea auditivă etc), iar în cazul suspicionării martorului pentru lipsa bunei credinţe să apeleze la expertiza acestuia prin biodetecţia judiciară.
Utilizarea cumulată a criteriilor de verificare a veridicităţii mărturiei, din perspectiva bunei sau relei credinţe a martorului, are ca finalitate formarea intimei convingeri a magistratului care, aşa cm s-a menţionat, fundamentează în ultimă analiză hotărârea sa. Este acea „amini sentenţia” despre care vorbea Hegel, arătând că aceasta este garanţia soluţiei, în timp ce pentru martor, tot în concepţia lui Hegel, garanţia ultimă este jurământul său. Judecătorul însă, respectând instituţia jurământului, nu este ţinut să accepte orice declaraţie cu motivarea că martorul se află sub puterea jurământului (…) Subiectivităţii martorului i se opune subiectivitatea magistratului. În această luptă va trebui să triumfe adevărul, căruia i se consacră şi problematica psihologiei judiciară a mărturiei şi a martorului ei” .

C. RELAŢIA INTERPERSONALĂ DINTRE JUSTIŢIABILI
ŞI PERSOANELE RESPONSABILE CU APLICAREA LEGII

Psihologia judiciară tratează acest aspect al relaţiei interpersonale din punct de vedere deontologic care priveşte activitatea organelor judiciare şi ideea de justiţie din perspectiva analizei psihologice a anchetei judiciare.
Autorii precizează sub just cuvânt – „Anchetatorul şi magistratul trebuie să fie profesionişti de bună credinţă”.
„Cum se caracterizează aceste elemente în activitatea anchetatorului şi magistratului, vom încerca să răspundem, pornind de la datele pe care le furnizează practica anchetei şi a instanţelor penale:
– intenţia dreaptă: subordonarea activităţii autorităţilor judiciare obiectivului aflării adevărului, respectării legii şi ordinei de drept, respingerea oricăror ingerinţe în actul de justiţie, soluţionarea cauzelor numai pe probe certe;
– diligenţă: circumscrierea eforturilor de soluţionare a cauzelor judiciare în limitele admise de procedurilor legale, evitarea abuzurilor de orice fel:
– licitatea: utilizarea în ancheta judiciară numai a procedurilor admise de legislaţia penală şi procedurală civilă, respectarea garanţiilor procesuale, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, precum şi a drepturilor omului stipulate în actele de drept internaţional, fără nici un fel de discriminare;
– abţinerea de la producerea prejudiciilor: observarea posibilelor vicii în activitatea de urmărire penală sau de judecată, sesizarea şi înlăturarea acestora, receptivitate la cererile apărării faţă de posibilele prejudicii.
Buna credinţă va trebui să conducă la soluţii temeinice şi legale atât în activitatea de urmărire penală, cât şi în cea a instanţelor judiciare.
În antiteză cu buna credinţă, „reaua credinţă” se va fonda întotdeauna pe fapte psihologice situate exact la antipodul celor menţionate, adică intenţie răufăcătoare, imprudenţă, ilicitate şi vătămare, toate ca rezultat al lipsei de onestitate”
Având în vedere aceste consideraţiuni absolut pertinente şi foarte edificatoare privind impactul bunei credinţe în sfera activităţilor judiciare, consider că acest mod de abordare a bunei credinţe se poate extinde asupra întregului ansamblu de raporturi interpersonale dintre membrii societăţii şi persoanele responsabile cu aplicarea legii, bineînţeles, din perspectiva şi cu distincţiunile de rigoare asupra fiecărei relaţii juridice. concrete.
Ba, mai mult, această modalitate pragmatică de abordare a faptelor psihologice care caracterizează conceptul de onestitate cât şi ale elementelor intrinseci ale bunei credinţe, poate constitui, în viziunea mea, spiritul ştiinţific în care se poate fundamenta edificarea unei noi ştiinţe ce ar putea fi denumită Deontologia Universală (derivată din Sociologie) – ca ştiinţă socială interdisciplinară ce va avea ca obiect de studiu şi care va descrie modul antagonic de relaţionare a anticului şi gnoseologicului caracteristic speciei Hommo Sapiens,. ale cărei principii epistemologice să fie o sursă de veridicitate nebănuit de utilă pentru cunoaşterea umană în scopul evitării greşelilor istorice în care cade, de fiecare dată, „animalul social” (zoon-politikon Aristotel) (Deontologia – ştiinţa a ceea ce trebuie să fie – del Vecchio, op. cit. p. 30).
Dincolo de această mică digresiune, dincolo de exagerările privind această perspectivă deloc utopică, amintesc aici şi acum faptul că acest mod de abordare a elementelor intrinseci ale bunei credinţe este cu atât mai necesar în ziua de astăzi cu cât există deja o serie de norme ale deontologiei profesionale distincte fiecărui domeniu de activitate umană, dar care sunt deseori minimalizate sau uneori chiar neaplicate.
Şi aceasta este cu mult mai grav, cu cât se are în vedere că marea majoritate a cazurilor, persoanele responsabile cu aplicarea legii sunt ţinute să-şi respecte jurământul depus la învestirea lor în funcţie, însă indulgenţa culpabilă a „bestiei sociale” ignoră de cele mai multe ori aceste aspecte deloc neglijabile.
Pentru că ignorarea acestor norme deontologice şi, implicit, a jurământului profesional, sunt rezultatul unor atitudini intime pur psihologice de eludare a acestor obligaţii minime, indiferent de faptul că inteligenţa concretă care caracterizează omul de la brută până la geniu, se va pune în situaţia de a ne descrie cu abilitate exact contrariul.
Acesta este pur şi simplu un adevăr inefabil.
Ori toate acestea înseamnă un set de argumente în plus şi pentru edificarea paradigmei bunei credinţe, ca model ideatic pentru ştiinţa modernă în general, a recunoaşterii şi aplicării pragmatice a bunei credinţe ca instituţie fundamentală şi indispensabilă în ştiinţa dreptului, în particular.
D. PROBLEMATICA JURĂMÂNTULUI
Consider că problematica jurământului se află în strânsă interdependenţă cu fenomenul psiho-juridic al bunei credinţe, bună credinţă pe care trebuie să se întemeieze conduita ulterioară a oricărui subiect de drept care depune un jurământ concret.
Aici mă refer la noţiunea de jurământ în accepţiunea sa largă, ca obligaţie morală şi juridică în acelaşi timp, prin care anumite persoane îşi asumă de bună voie şi în cunoştinţă de cauză anumite îndatoriri şi răspunderi concrete precizate în chiar textul solemn al jurământului.
Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte multiple funcţiuni pe care psihologia juridică ni le oferă cu generozitate :
a) – o funcţiune informaţional cognitivă, în sensul că persoanei care jură i se transmit limpede obligaţiile morale şi juridice pe care şi le asumă atrăgându-i-se atenţia asupra conduitei pe care trebuie să o presteze şi care de cele mai multe ori se poate reduce la noţiunea extrem de cuprinzătoare a bunei credinţe (bona fides);
b) – o funcţiune de avertizare prevenire, în sensul că neîndeplinirea obligaţiilor asumate va atrage după caz oprobiul moral şi sancţiunile legale potrivit cu fapta pe care a săvârşit-o, care îmbracă adesea haina bunei credinţe;
c) – o funcţiune axiologică, în sensul că prin jurământ se cere de obicei respectarea şi apărarea unor valori fundamentale care intră în zona de aplicaţie imediată a conduitei persoanei care depune;
d) – o funcţiune juridică, în sensul că jurământul leagă pe depunătorul acestuia cu o obligaţie juridică şi nu numai morală, ceea ce înseamnă că în cazul nerespectării cu rea credinţă a acestor obligaţii se va putea atrage răspunderea civilă, disciplinară, administrativă, penală, după caz.
Motto – FUNDAMENTUM IUSTITIAE EST FIDES
(CICERO)
E. BUNA CREDINŢĂ, VECTOR PRINCIPAL ÎN FORMAREA INTIMEI CONVINGERI
A MAGISTRAŢILOR ŞI SOLUŢIONAREA SUB JUST TEMEI A CAUZELOR JUDICIARE.
Voi începe analiza acestor aspecte prin a reproduce câteva din consideraţiunile expuse de T. BUTOI şi V. ZDRENGHEA privind definirea intimei convingeri:
“Intima convingere este o stare psihologică comună tuturor oamenilor în legătură cu părerea lor fermă, de neclintit despre anumite fenomene, evenimente, situaţii, etc.
În drept intima convingere este starea psihologică a persoanelor răspunzătoare de aplicarea legilor, bazată pe buna credinţă, care sunt împăcate cu propria lor conştiinţă morală, care i-a călăuzit în aflarea adevărului prin utilizarea mijloacelor legale consecutive stărilor de fapt stabilite.”
Autorii au pornit în examinarea acestui concept de la descrierea pe care a făcut-o Hegel “ultimul cuvânt în decizie îl constituie convingerea subiectivă şi conştiinţa (animi sententia), aşa cum, în ce priveşte dovada care se sprijină pe declaraţii şi mărturii ale altora, jurământul rămâne garanţia ultimă, deşi subiectivă.”
Este evidenţiat prin aceste precizări subiectivismul deciziilor pe care le ia magistratul dar mai ales componenta psihologică firească pe care o are instituţia deliberării relevată cel mai adesea printr-un adevărat drept la intimă convingere a celui care pronunţă o hotărâre judecătorească.
Însă cele mai importante concluzii care se pot trage din examinarea instituţiei deliberării şi al dreptului la intimă convingere ne-o oferă autorii prin următoarele precizări edificatoare:
“Prin urmare şi instituţia deliberării are o componentă psihologică mai puţin relevată în literatura de specialitate.
Oricum, procesele psihologice ale deliberării pot fi surprinse în motivarea hotărârilor judecătoreşti care sunt opera gândirii magistraţilor şi care volens-nolens, încorporează şi psihologia lor.”71
Această componentă psihologică a instituţiei deliberării şi a intimei convingeri a magistratului este piatra de încercare a întregii justiţii, fiind foarte importantă din punct de vedere al practicii judiciare.
Pentru faptul că buna credinţă a magistraţilor poate fi surprinsă în economia considerentelor conţinute în hotărârea judecătorească, fie în forma probităţii profesionale, fie în forma erorii, care poartă numele în această materie de eroare judiciară.
Tocmai de aceea motivarea hotărârii judecătoreşti este de o importanţă egală cu celelalte părţi ale ei, respectiv practica şi dispozitivul.
De exemplu lipsa motivării hotărârii judecătoreşti atrage casarea ei cu trimitere spre rejudecare . (Tm, s III civ. dec. nr. 1172/1991).
Nu interesează aici efectele pe care le poate produce o hotărâre judecătorească care prezintă vicii, cât ne interesează, faţă de tema în discuţie, buna credinţă şi principiul aflării adevărului, doi factori, pe lângă mulţi alţii, de care este ţinut magistratul în exercitarea prerogativelor legale.
Reprezentantul concret al puterii judecătoreşti nu are dreptul şi nici interesul să se lase purtat de fluviul psihologic al aproximaţiilor, al contradicţiilor, al satisfacţiilor trecătoare şi al erorilor. Pentru că altfel se poate ajunge la adevărate drame judiciare cu efecte deosebit de marcante pentru sănătatea psihică şi morală a întregii societăţi civile, de care nici magistratul nu este scutit.
Principiul aflării adevărului este unul dintre cele mai importante fundamente ale ideii de justiţie în genere şi al dreptului procesual, în special, iar erorile judiciare sunt consecinţa ignorării şi chiar a eludării a acestor două valori fundamentale ale justiţiei oricărei naţiuni – buna credinţă şi adevărul. În dreptul procesual civil, principiul aflării adevărului este consacrat la art. 130, alin. 3, care obligă pe judecător “să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor”.
În dreptul procesual penal îl regăsim la art. 3 care spune astfel: “în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana făptuitorului.” Acest articol este coroborat în practica judiciară cu art. 1 C.proc.pen. ce defineşte scopul procesului penal, citez: ”constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.”
Ori, profesioniştii dreptului cunosc foarte bine cât de sinuos poate fi drumul spre adevăr.
El, adevărul, există întotdeauna. Odată cu săvârşirea unor fapte concrete se poate afirma cu siguranţă că există o realitate obiectivă cu privire la aceste fapte şi la urmările lor, deci un adevăr obiectiv, care există indiferent de consideraţiunile subiective ulterioare care se fac spre a ascunde sau a exagera acest aspect (alea iacta est).
Adevărul, în practica şi teoria juridică, cunoaşte două forme:
adevărul obiectiv, adică existenţa unei corespondenţe fidele între realitatea faptelor şi demersul judiciar către cunoaşterea acestor fapte;
adevărul judiciar, adică este adevărat ceea ce a fost stabilit prin instrumentele probatorii legal obţinute.
Tocmai de aceea este şi scopul în care legiuitorul a stabilit un veritabil sistem de garanţii şi drepturi procesuale care are ca obiectiv principal realizarea egalităţii părţilor în faţa intimei convingeri a judecătorului cu rolul firesc de a se realiza aflarea adevărului în cauză şi orientarea justă a actului de justiţie.
De ce aceste precizări aici? Deoarece confuzia de la nivelul cunoaşterii comune a formelor de adevăr nu trebuie să impieteze asupra desfăşurării actelor judiciare.
Este inadmisibilă potrivit criteriului bunei credinţe practicarea artei patologice a jumătăţilor de adevăr şi a logicii indestructibile a manipulării cu rea credinţă a conştiinţelor umane.
Aceste ştiinţe malefice creează acea “bestie socială” care devine un 2specialist în teoria haosului”. Aceste tare primitive ale totalitarismului şi alienării sociale trebuiesc reprimate fără scrupule, cu atât mai mult cu cât ele vin să vicieze actul de justiţie.
Pentru că afirm aici şi acum – mai multe feluri de adevăr înseamnă nici un adevăr. Aceasta este valabilă şi în cadrul practicii judiciare concrete, fără a se ajunge la vreun paradox terminologic. Deoarece explicaţia este foarte simplă şi mai ales de bun simţ semantic. Totdeauna există posibilitatea ca fiecare parte implicată în duelul judiciar să aibă propria sa opinie subiectivă cu privire la adevărul în cauză, în pricină, dar aceasta înseamnă, până la proba contrarie, că afirmă un adevăr subiectiv cu privire la partea sa de dreptate subiectivă pe care doreşte cu insistenţă să şi-o aproprie, însă în finalul dezbaterilor judiciare vom putea vorbi despre un adevăr judiciar, care poate sau nu să reprezinte adevărul obiectiv.
Ori, în căutarea adevărului obiectiv în desfăşurarea faptelor este peremptorie. pentru că de aici se va porni în calificarea juridică a faptelor şi în individualizarea retribuirii lor potrivit principiului moştenit de la romani – sum jus cuique tribuere (a da fiecăruia ce este al lui), adică în definitiv, de a se face DREPTATE.
Pentru că drept este să pedepseşti o conduită frauduloasă bazată pe reaua credinţă şi drept este să-i aperi drepturile şi interesele celui de bună credinţă, pentru că just este să aplici sancţiuni bine individualizate potrivit cu faptele reprobabile pe care le-au săvârşit părţile din proces, iar nu să se ignore retribuirea fiecărei fapte (sum jus) potrivit cu conformitatea sau dimpotrivă cu eludarea ei faţă de normele în vigoare (cuique tribuere).
Acest aspect reprezintă cheia de boltă a actului de justiţie.

Deoarece, în orice speţă concretă, DREPTATEA nu poate fi decât unică la fel cu adevărul obiectiv – două feluri de dreptăţi înseamnă nici un fel de dreptate, ci dimpotrivă.
Sau aşa cum spuneau părinţii dreptului, „summum jus, summa injuria” (câte dreptăţi, atâtea nedreptăţi).
Justiţia modernă trebuie să urmărească DREPTATEA OBIECTIVĂ şi nepărtinitoare pe temeiurile legale şi ale statului de drept, iar nu dreptatea subiectivă aşa cum o înţelege fiecare, iar faţă de acest obiectiv generos şi deloc utopic, buna credinţă reprezintă puterea divină cu care sunt investiţi magistraţii ca să alunge din forul justiţiei mentalitatea primitivă a “bestiei sociale”, indiferent că ea se află de o parte sau alta a barei.

Buna credinţă este puterea virtuală care mijloceşte actul de justiţie , este dreptul imprescriptibil al puterii judecătoreşti de a ţine cont de buna credinţă a justiţiabililor dar este şi obligaţia slujitorilor ei, de a crede în ea şi de a o aplica.
Buna credinţă este sabia cu două tăişuri, cu care justiţia retează “lanţul slăbiciunilor” umane şi cu care împarte dreptatea de zi cu zi, este instinctul ancestral de conservare al omului social privit sub specie juris şi este prin urmare singura cale către DREPTATE.
DREPTATEA – o valoare inestimabilă pe care nu pot să o înţeleagă spiritele meschine şi egoiste.
Ori, dreptatea este perfect posibilă în România, dacă se are în vedere în primul rând matricea morală a poporului de pe aceste plaiuri mioritice, şi nu în ultimul rând, cu atât mai mult cu cât DREPTATEA este o valoare constituţională (art. 1, alin. 3 Const) şi ea nu trebuie să rămână un simplu ideal, ci trebuie să fie în mod real garantată de către puterile statului român în general, cât mai ales de către puterea judecătorească, în special.
Aceasta este o chestiune vitală pentru naţiunea noastră, deoarece românii au crezut dintotdeauna în această valoare, chiar dacă în viaţă le-a fost dat de puţine ori să o afle.
Aşa cum menţiona distinsul profesor M. T. Oroveanu, dreptatea înseamnă totul pentru români, citez:
“Termenii menţionaţi în documentele istorice – drieptul sau drept înseamnă dreptate, adică judecată după conştiinţă şi după echitate, nu numai după lege(…). În concepţia poporului român dreptatea este superioară legii.
Românii au sacrificat totul pentru a obţine dreptate. Simţul nostru de dreptate este dacic, iar de la romani am moştenit simţul legii şi al dreptului.
Romanii fac distincţie între dreptate şi legalitate, adică respectarea legii. ei sunt adversari ai magiei profesionale şi ai abstracţiunilor.
Pentru români dreptatea este viaţă şi adevăr. Dreptatea este frământarea omului şi se confundă cu realitatea.”
În finalul acestei disertaţii interdisciplinare doresc să mai fac o ultimă remarcă: afirmarea adevărului şi a dreptăţii nu este ceva imposibil şi abstract, ci este ceva absolut concret, o realitate palpabilă, pentru că de acolo de unde vine minciuna şi nedreptatea, de acolo poate veni, prin forţa de catarsis a bunei credinţe, şi adevărul şi dreptatea, pe care oamenii le caută cu precădere în orice altă parte şi în oricare alt loc, din păcate, numai în conştiinţa şi în labirintul personalităţii lor nu.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. D. Gherasim – Buna credinţă în raporturile civile juridice, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1981.
2. C. Oprişan – elemente de morală în conceptul de bună credinţă, Studii şi Cercetări juridice, Nr. 1, 1970
3. Petre Anca, Maria Ioana Eremia – Efectele juridice ale bunei credinţe în dreptul civil, rev. Justiţia nouă, Nr. 12, 1965.
4. Al. Volansky – Essai ďune definition expresive du droit basée sur ľidée de bonne foi, Thése, Paris, 1930.
5. F. Gorphe – Le principe de la bonne foi, Paris, Dalloz, 1928.
6. R. Vouin – La bonne foi – Notion et role actuels en droit francais, Thése, Paris 1939.
7. A. Breton – Des effets civils de la bonne foi în: Revue Critique de la legislation et de jurisprudence, Nr. 2, 1926.
8. G. Vallet – De ľinfluence de la bonne foi sur la possesion imobiliere, Thése, Lyon, 1880.
9. J. Jaubert – Des effets civiles de la bonne foi, Paris 1899.
10. M. T. Cicero – Opere alese (De oficiis) Edit. Claivers, 1973.
11. G. Ripert – La regle morale dans les obligations civiles – 3-eme edition, Paris, 1935.
12. L. Josserand – Les mobiles dans les actesjuridiques de droit privé, Paris, 1928.
13. Wächter – Die bona fides, Leipzig, 1871.
14. K. G. Bruns – Des wessen der bona fides, Berlin, 1872.
15. Aubry et Rau – Cours de droit civil francais, Paris, 1897, vol. IV.
16. L. Josserand – De ľabus de droit, Paris, 1905.
17. Lo Monaco – Enciclopedia giuridica, vol. I, Roma.
18. Fr. Geny – Science et technique juridique, vol. II.
19. Giorgio del Vecchio – Lecţii de filosofie juridică, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1992.
20. Vălimărescu Al. – Tratat de Enciclopedia Dreptului, Ed. Al. T. Doicescu, Bucureşti, 1932.
21. Adam Popescu – Teoria Dreptului – Ed. Fundaţiei România de Mâine, curs, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti 1996.
22. I. Hatmanu – Istoria doctrinelor juridice, curs, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1993.
23. Irina Moroianu Zlătescu – Protecţia juridică a drepturilor omului, Ed. Institutul Român pentru Drepturile Omului, curs, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1996.
24. V. D. Zlătescu – Drept comparat privat; Geografie juridică, curs Ed. Fundaţiei România de Mâine, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1995.
25. E. Molcuţ, D. Oancea – Drept roman, Ed. Şansa, Bucureşti, 1993.
26. M. Lubrici, I. Ceterchi – Teoria Generală a Dreptului, Ed. Universităţii Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1991.
27. P. C. Valachide – Repetiţia principiilor de drept civil, vol. I, II, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994.
28. D. Florescu – Sancţionarea abuzului de drept, R.R.D., nr. 2, 1973.
29. I. Stoenescu, S. Zilberstein – Drept procesual civil, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
30. V. Negru, D. Radu – Drept procesual civil, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
31. I. Bâtlan – Introducere în istoria şi filosofia culturii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993.
32. Mircea N. Costin – Drept Comercial Internaţional – ghid alfabetic, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1987.
33. Herbert Spencer – The morals of trade în Essay Scientific, Political and Speculative, Londra, 1868.
34. D. D. Şaguna – Drept financiar şi Fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti,1994.
35. D. Popescu, A. Năstase, F. Coman – Drept Internaţional Public, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994.
36. Al. Roşca – Psihologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
37. Şt. Odobleja – Psihologia consonantistă şi cibernetica, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1978.
38. N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea – Psihologie judiciară, Ed. Şansa, Bucureşti, 1992.
39. N. C. Matei – Psihologia relaţiilor morale interpersonale, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1979.
40. A. Ciopraga – Evaluarea probei testimoniale în procesul penal, Ed. Junimea, Iaşi, 1979.
41. I. Dogaru – Valenţele Juridice ale voinţei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
42. I. Szczepanski – Sociologie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
43. S. M. Rădulescu, M. Piticariu – Devianţă comportamentală şi boală psihică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989.
44. T. Kuhn – Structura revoluţiilor ştiinţifice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1976.

Suplimentar
45. L. Ţopa – Cum cultivăm inteligenţa în relaţiile interumane, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
46. K. Leonhard – Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
47. D. Cristea – Structurile psihosociale ale grupului şi eficienţa acţiunii, Ed. Academiei, Bucureşti, 1984.
48. I. Grigoraş – Principii de Etică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
49. * * * – Binele şi Răul, Ed. Ştiinţifică, 1978.
50. Liubomira Miros – Echitate şi dreptate, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
51. V. Dabu – Despre Dreptul şi Arta apărării, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994.
52. S. Ghimpu, Al. Ţiclea – Retorică, texte alese, Ed. Şansa, Bucureşti, 1993.
53. T. Cătineanu – Elemente de Etică – vol. I, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982.
54. V. D. Zamfirescu – Etică şi psihanaliză, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.
55. T. B. Butoi – Psihanaliza Crimei, Ed. Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1996.
56. D. Smântânescu – Crimele umanităţii, Ed. cortega, Bucureşti, 1996.
57. P. Ţuţea – Omul, Tratat de antropologie creştină, Ed. Timpul, Iaşi, 1992.
58. A. Toffler – Şocul viitorului, Ed. Politică, Bucureşti, 1973.

Acest text reprezinta concluziile tezei de licenta alcatuite cu ocazia elaborarii
„Paradigmei psihologice a bunei credinte in statul de drept”

– astazi cunoscuta sub numele de DEONTICA UNIVERSALA A BUNEI CREDINTE –

© COPYRIGHT AV ANGHELUS ION GABRIEL

In loc de concluzii

S-ar putea spune ca, in stiinta dreptului, cu greu se poate gasi un domeniu atat de divers care sa aiba totusi un fir calauzitor comun.
Mai mult decat atat, asemenea unui filon*de aur inca insuficient exploatat buna credinta leaga o serie de instilutii juridice, ceea ce face posibila, dar mai ales necesara, examinarca modulni care actioneaza in fiecare dintre ele. (D. Gherasim).
Din aceasta perspectiva. nu pare deloc exagerata afirmatia care evoca posibilitatea iminenta de constituire a unei noi discipline jnridice – „dreptul bunei credinte.”
Fiecare dintre aspectele viu dezbatute ale acestui fenomen in literatura juridica clasica sau
moderna, vin sa se constituie prin ele insele in niste preocupari aparte ce pot forma obiectul de studiu al unei sectiuni distincte sub patronajul stiintific al acestei noi discipline.
Dincolo de perspectiva unei adevarate emulatii in. elaborarea de noi studii in materia bunei credinte, mai specializate si mai aprofundate, reamintesc ca scopul prezentei dizertatii a fost acela de a scoate din nelucrare acest concept si de a-l ridica in lumina nuantata a realitatilor stiintei juridice moderne, de a realiza o unitate de expunere in acest domeniu foarte complex, si deci de a infatisa o perspectiva generala asupra diversitatilor naturilor juridice pe care le imbraca fenomenul psihologic al bunei credinte.

Daca acest scop va fi fost atins, ramane de vazut, insa pe langa necesitatea descrierii succinte a
diverselor sale trasaturi si trecerea in revista a principalelor efecte juridice pe care buna credinta le produce in practica, trebuie precizat ca prioritatea declarata inca de la inceput a fost reprezentata de scoaterea in evidenta a complexului de fapte psihologice ce caracteizeaza acest concept, domeniu destuI de neglijat, cu rare exceptii, in literatura noastra juridica din ultima jumatate de secol.
Este relevant faptul ca doctrina juridica si curentele de gandire juridica prezente in literatura de specialitate au achiesat de multa vreme la perspectiva psihologica din care trebuia analizat fenomenul juridic al bunei credinte.
Aceasta atitudine intima, pur psihologica, care tine de morala in general, si de resortul constiintei si personalitatii umane, in special, este si va trebui sa fie totdeauna, studiata si interpretata in scopul asigurarii echilibrelor, deoarece buna credinta, ca principiu juridic, prin chiar elementele sale intrinseci, se dezvaluie ca una dintre conditiile primordiale ale existentei reale a libertatii si demnitatii fiintei umane, indiferent de circumstantele in care s-ar afla si, mai mult, este chiar o conditie ” sine qua non ” a progresului civilizatiei umane.
Amanrea”sine die” a recunoasterii bunei credinte …drept un adevarat.. „vinculum juris,” intre partenerii sociali, nu va rezolva niciodata problema scaderii permanente a prestantei sociale, deoarece ignorarea culpabila a deontologiei interelatiilor umane, neglijarea psihologiei in drept si, nu in ullimul rand, omiterea aspectelor legate de procesele psihologice secventiale care privesc buna sau reaua credinta, de la nivelul conduitei interne umane, ne descrie exact realitatile derivei in care se afla lupta impotriva raului social si incapacitatea istorica , ce pare inexplicabila a oamenilor de a-si apropia mai binele social.
Realilatile dure ale unei lumi adesea fenomenologice, guvernate de interese antagonice ce par
ireconciliabile, fragililatea unor echilibre instabile pe fondul adeseori intalnit al puterii discretionare, al fixatiilor hazardate si al consecventei patologice uneori, de aplicare rigida a legii numai in „litera” nu si „in spiritul legii”, realizeaza deja o imagine foarte tulburaloare si inhibanta pentru ratiunea existentei umane.

Ideea ca abuzul si incalcarea legii pot fi produse de catre oricine, in orice mod si in orice moment, fara sa existe un instrument juridic viabil si selectiv de riposta instantanee, care sa fie eficient, dar mai ales simplu de utilizat in prevenirea, desconspirarea si anihilarea eventualelor efecte nefaste ale unor asemenea fapte ce poarta amprenta dominata a relei credinte, devine de asemenea, extrem de descurajanta.

Mai mult, realitatile vietii juridice concrete ne demonstreaza ca subiectul de drept este
intotdeauna suspectul posibil al unei vulnerabilitati, adesea contagioase, in fala incoerentei aplicarii si respeclarii regulilor precise care reglementeaza jocul democratic al intereselor din mediul social.
In acest plan al decelarii binelui de rau, singurul antidot recamandabil este reprezentat de a
formula de alchimie juridica foarte veche si pe care societatea moderna de la sfarsitul acestui mileniu si inceputul unui nou mileniu, se straduie din rasputeri sa oimpuna in practica cotidiana a vietii umane –
Insa, realitatea juridica romaneasca, demonstreaza permanent ca in anumite circumstante ” ingredientul fundamental ” al acestei „formule” devine extrem de volatil in raport cu celelalte doua, – bona fides dispare rapid in raport cu / jus / lex /.
In aceasta ordine de idei, se impune recunoasterea bunei credinte ca o institutie juridica moderna, care a evoluat catre cea mai avansatai generatie de instrnmente juridice, care pot oferi o eficienta si o precizie aproape CIBERNETICA* in utilizarea ei,

( Nota bene ! – Cibernetica* – stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor si comenzilor si
controlului in sistemele tehnice si in organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale (DEX, Academia Romana, Ed, Univers Enciclopedic, Bucuresti,1996)
Exercitarea drepturilor subiective si a obligatiilor corelative de catre subiectii de drept poate si trebuie sa fie supusa, atunci cand este necesar , unui examen vigilent si transant, potrivit elementelor intrinseci ale bunei credinte(intenite dreapta, diligenta,liceitate,abtinere de la prejudiciere).
Trecerea acestui „examen ” al bunei credinte in exercitarea drepturilor subiective, va marca sensul real al existentei valorilor fundamentale ale libertatii si demintatii umane , „Maxima coexistenta”Kantiana si de ce nu , „criteriu absolul al justului”.
Abia atunci va capata sens ideea pragmatica pe care parintii dreptului (romanii) o asezau la baza exercitarii nestingherite a drepturilor subiective:”NEMINEN LAEDIT QUI SUO JURE UTITUR” *(nimeni nu vatama – nu este respunzator de eventualele prejudicii cand se foloseste de un drept al sau”) sau altfel spuu acest dicton: „NIHIL INJUSTE AGIT QUI SUO JURE UTITUR”**(nimeni nu intreprinde ceva injust cand isi exercita dreptul sau”).

Aceste adagii juridice latine, ( dealtfel foarte corecte si utile) sunt foarte putin utlilizate in ziua de astazi, datorita confuziilor create in mentalitatea juridica , de interpretarea eronata a teoriei „abuzului de drept ” si , de ce nu , a diferitelor interese mechine manifestate in doctrina si practica judiciara care argumentau restrangerea dreptului subiectiv absolut (mai ales in sistemele comuniste si dictatoriale) si extinderea ariei relativitatii drepturilor subiective ale oamenilor( Ori, de ex.:dreptul de proprietate- ori este un drept absolut, ori numai e deloc, est inexistent. – nu se poate concepe ” un drept de proprietate „relativa”- ).
In organizarea institutionala a statului de drept,” regulile jocului democratic sunt foarte precis delimitate”
Astfel este necesar ca individul uman sa aibe sentimentul certitudinii ca regulile de drept vor fi respectate in mod egal de catre toti membrii comunitatii in care traieste si , pe cale de consecinta , faptul ca cei care isi asuma riscul incalcarii deliberate a acestor reguli, vor fi depistati si pedepsiti in timp util , prin mijloace legale si aboslut simple.
In acelasi timp orice membru al socitetatii trebuie sa aibe siguranta respectului absolut al demnitatii sale umane si al libertatii de actiune , din moment ce recunoaste si aplica buna credinta aceste reguli obligatorii , generale si impersonale care reglementeaza conduita exterioara a subiectiilor de drept intr-un cadru social dat – legea.
Mai mult decat atat , MOTIVATIA INCLINARII , PROPENSIUNII CATRE DEONTICA BUNEI CREDINTE VA TREBUI SA CREEZE ACEL MEDIU SOCIAL ECONOMIC SI JURIDIC IN CARE ORICE OM SA POATA FI FERIT DE FONDUL COMPLEX AL SICANELOR LA CARE ESTE POSIBIL SA FIE EXPUS IN EXERCITAREA DEPLINA , CU BUNA CREDINTA, A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR SALE, altfel fiind spus ,
SA FIE PROTEJAT DE ATITUDINEA MANIFESTA DE REA CREDINTA SAU DE EROARE IN CARE SE AFLA INDIVIZI IZOLATI ORI CHIAR O COLECTIVITATE UMANA SAU AUTORITATI, CARE TIND SA-L AGRESEZE NEJUSTIFICAT.
Aceasta motivatie catre buna credinta este ESENTIALA , deoarece la modul generic, orice discriminare grosiera ,abuzurile,frauda,perfidia,duplicitarismul sau mai simplu spus orice incalcare arbitrara a drepturilor si libertatilor umane,prin urmare asamblu delitctelor produse impotriva omului coduc la OPRIMAREA DEMINTATII SI LIBERTATII UMANE , ajungandu-se in cele mai nefericite cazuri chiar la negarea lor, iar in cazurile extreme la crima , cu consecinte iremediabile pentru conditia umana.

Sensul conceptului de DEMNITATE UMANA devine mult mai profund ,mai ales daca se are in vedere conceptul de „UNICITATE IN DIVERSITATE A PERSOANEI UMANE ” , concept care imbraca forma unui imperativ categoric al existentei umane si al NORMALITATII SOCIALE , uncitate in diversitate ca valoare inconmensurabila ce se reflecta pregnant IN TOATE FORMELE DE INTERELATIE UMANA.
„In fond , – spunea acad . Stefan Milcu – unicitatea in diverstitate a fiintei umane ne arata caracterul monstruos al oricarei crime, tocmai pentru ca elimina din existenta o unicitate irepetabila ” (vezi in acest sens opiniile acad Stefan Milcu in articolul sau intitulat PLEDOARIE PENTRU UNICITATE IN DIVERISTAEA PERSOANEI UMANE publicat in revista OPINIA NATIONALA – EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE – NR. 81 DIN 13 FEB 1995)
In acelasi sens , consider ca unicitatea in diversitate a PERSONALITATII UMANE ne arata caracterul odios al oricarui abuz , a oricarei negari legale , juridice, economice, sociale a demnitatii se personalitatii proprii fiintei umane ca entitate psihosociala.
Lipsa bunei credinte ca atitudine psihologica, cu implicatii strict juridice,ne arata gravitatea oricarui delict premeditat al relei intentii,a fraudei, a perfidiei, a abuzului, chiar si a „simplului” abuz de drept , deoarece prin aceste manopere ignobile se elmina din competitia fireasca ce trebuie sa existe intre membrii societatii sansele egale ca o PERSONALITATE IREPETABILA SA AIBE ACCES LA DEZVOLATAREA SI AFIRMAREA LEGITIMA a propriei sale valori si nu in ultimul rand se pierd sansele irepetabile ce pot exista ca aceasta personalitate irepetabila se produca anumite noutati inestimabile in domeniul vietii cotidiene – materiale sau spirituale ;artistice sau culturale ; tehnice sau stiitifice , care pot sa propulseza in mod nebanuit de surprinazator progresul civilizatiei comunitatii umane in care traieste, sau al umanitatii in general.
Fiecare om recunoaste ca BUNA CREDINTA ESTE CEA MAI NEINSEMNATA DINTRE LEGI SI CA , IN ACELASI TIMP , EA ESTE , TOTUSI , CEA MAI RESPECTATA . Aceasta , se stie, nu este insa si suficienta pentru asigurarea echilibrelor sociale daca nu se aplica pe un suport juridic stabil.

Buna credinta trebuie sa reprezinte legea primoridala care trebuie respectata la nivelul conduitei interne,exact asa cum dreptul obiectiv este cel care prevaleaza la nivelul conduitei exterioare.

Abia acum Dreptul, in cele trei sensuri ale sale – dreptul obiectiv, dreptul subiectiv si stiinta dreptului, va putea deveui cel mai puternic factor de progres al civilizatiei umane, iar justitia va putea dispune de o „arma” de temut in planul decelarii binelui social de raul agresiv care impresoara citeodata societatea umana pana la inabusire.
Este foarte important de retinut faptul ca procesele psihologice ale gandirii,respectiv conduita
interna a unui subiect de drept, trebuie sa faca totdeauna obiectul unui drept absolut de libertate, insa atunci cand libertatea de gandire nu se misca in limitele largi ale dreptului si ale moralei pozitive, atunci ea devine absurda si primejdioasa pentru libertatea conduitei celorlalti, cu atat mai mult cu cat conduita exterioara a
inclividului in speta probeaza indubitabil periculozitatea sociala a faptelor si urmarilor lor, dedusa prin mijloacele obisnuite de investigatie. Coroborarea celor doua atitudini ale oamenilor este absolut necesara.
Altfel iesirea din cercurile vicioase ale erorii care marcheaza pana la epuizare libertatea si demnitatea umana devine imposibila si va fi curmata fie de reaua credinta biruitoare fie de somnolenta ratiunii celui de buna credinta, sau exact asa cum spunea Goya – „Somnul ratiunii naste monstri”.
Nu mai putin relevanta este si ideea generoasa care se desprinde din preambulul actului de constituire a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (4 nov, 1946) prin care se proclama ca: „razboaiele luand nastere in spiritul oamenilor, in spiritul oamenilor trebuiesc ridicate conceptiile despre apararea pacii,,.(vezi dr. Irina Moroianu Zlaescu – despre UNESCO, in Protectia juridica a drepturilor omului”- curs – Universitatea „SPIRU HARET” Buc. 1996,p. 38)
Dincolo de diversitatea argumentelor pertinente care vin sa demonstreze impactul categoric pe care-l are buna credinta in mediul social, mai trebuie subliniat faptul ca, aproape de cumpana mileniilor „trestia ganditoare” (B, Pascal) se vede nevoita sa-si sprijine existenta pe ratiune si pe spiritul mereu treaz pe care i-l
poate oferi din plin doar inlelegerea profunda a modulni de actiune a doua valori perene proprii numai omulni ca fiinta detenninata psiho-social, respectiv onestitatea: (prudenta, ordinea, temperanta, loialitatea) si in special buna credinta: (intentia dreapta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la lezarea altuia).
Paradigma psihologica a bunei credinte vine in spiritul sau sa contureze modelul juridic de relationare A ANTAGONISMELOR ECHILIBRANTE care se desfasoara sub LEGEA DINAMICULUI CONTRADICTORIULUI (Stephane Lupasco),lege pe care o consider ca fiind absolut inca caracteristica fundamentala a oricarui sistem juristictional .
Principiul contradictorialitatii, atit de utilizat in practica jurisdictionala , demonstreaza, fara indoiala , premizele prin care deontica principiului bunei credinte si LOGICA DlNAMICULUI CONTRADICTORIU– (vezi in acest sens conceptia originala a lui Stephane Lupasco in lucrarile urmatorilor autori:V.Sporici- „Logica dinamica a contradictoriului”, colectia „idei contemporane,Bucuresti,ed. Politica 1983,sau in – Sorin M. Radulescu si Mircea Piticariu – „Devianta comportamentala asi boala psihica”- ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1989, pag 147)- vin sa ne ofere o perspectiva pertinenta utilizarii faptelor psihologice, antagonice ce caracterizeaza buna credinta si mai mult decat atat, o noua perspectiva in gandirea juridica prin care profesionistii dreptului sa gaseasca intotdeauna modalitatea
transanta de discriminare a conduitelor umane externe , luand permanent in calcul elementele intrinseci ale bunei credinte ca fenomen juridic, fapt care va conduce la coroborarea indisolubila a faptelor interne eu cele externe si implicit cu urmarile lor, ceea ce va conduce la o interpretare de mare acuratete a activitatilor subiectnlui de drept investigat in ancheta judiciara, ajungandu-se prin aceasta, foarte aproape de idealul unor solutii juridice compIet exacte in activitatea concreta a instante1or de judecata.
Este evident ca fenomenul juridic al bunei credinte presupune ,asadar un fenomen psihologic foarte complex care apare la prima vedere dificil de interpretat din punct de vedere legal.
Insa lucrurile stau cu totul altfel.
Din punct de vedere al psihologiei judiciare a studia cu acuitate acest complex de fapte psihologice antagonice: – intentia dreapta, // reaua intentie); * diligenta (prudenta //lipsa de diligenta (imprudenta grava); *liceitatea (ordinea) // iliceitatea (dezordinea); * abtinerea de la lezare (temperanta)// lezarea voluntara a altuia (exaltarea) – nu mai pare deloc un lucru complicat cu atat mai mult cu cat stabilirea bunei sau relei credinte este o problema de fapt pe care magistratii o fac in mod regulat in aplicarea zilnica a dreptului.
Este deja un truism, reamintirea regulii potrivit careia orice subiect de drept trebuie sa exprime in fata instantei judecatoresti o conduita bazata pe buna credinta, in general sau in special atunci cand se afIa sub prestare de juramant, adica bona fides in acceptiunea pe care i-a dat-o Cicero, respectiv existenta celor doua stari de concordanta:
1)- „Veritas & 2) Constantia”, adica conformitatea intre ceea ce omul gandeste si ceea ce el afirma. (sinceritate in cuvinte) si conformitatea intre cuvintele si actele sale (fidelitatea in actiunile sale.
Dar aceasta nu inseamna respingerea de plano a tuturor artificiilor de argumentare, fiiud ingaduita chiar minciuna inocentasi tot arsenalul etic de metode de aplanare a posibilelor obstacole in aflarea adevarului obiectiv, insa in cadrul dinamicii anchetei judiciare, bazate pe contradictorialilate, duelnl judiciar trebuie circumscris limitelor „bonei fides interpartes”, ca atitudine reciproca de fair play care va pune de fiecare data la respect fie pe „actor”, fie pe „reus” (sau reprezentantii acestora, aparatori sau acuzatori) in momentul in care acestia ies din limitele morale si legale ale atitudinii lor interne dar mai ales externe (usor de probat de altfel), fatai de demersul obiectiv al probaliunii pe care dominus litis (judecatorul) el insusi de buna credinta o va asigura prin exercitarea prerogativelor sale.

Prin extrapolarea analogica la mediul social generic, se poate afirma ca limitele interne ale criteriului moral al onestitatii si celei ale bunei credinte (bonei fides) sint suficient de generoase pentru ca actiunile, elocinta si argumente1e artei retorice folosite cu inteligenta de catre persoane demne si integre sa poata permite tot arsenalul etic al metodelor de influentare a intimei convingeri a auditoriului in scopul depasirii dificultalilor inerente actului de intercomnnicare interpersonala, a prejudecatilor sau de ce nu de desconspirare a relei credinle si a faptelor ignobile oriunde s-ar afla.
Insa trebuie retinut ca potrivit criteriului universal al onestitatii,si in special al bunei credinte (bona fides), insolenta, insinuarile stupide, „elocinta de caine” (dupa o expresie plastica a lui Appius), minciuna sfruntata, simularea ori disimulare ipocrita, perfidia cupida, care adesea tine loc de inteligenta, inducerea si mentinerea premeditata in eroare in scopul de prejudiciere, frauda fatisa, impostura, sarlatania, escrocheria, imprudenta grosiera, exaltarea s.a,m.d. sunt inadmisibile si trebuiesc reprimate fara scrupule si in limp util, mai inainte ea efecte ale acestor fapte reprobabile sa poata ajunge la un grad mare de pericol care devine uneori insurmontabil.
Acestea nu sunt decat niste realitati cotidiene care populeaza din plin mediul social, fiind palpabile de catre orice individ-insa fiecare personalitate umana acorda semnificalii diferite in funclie de datele intrapsihice fata de existenta unei situatii comune pentru totii membrii comunitatii umane, participand pe cale
de consecinta, la insasi imbogatirea mediului, a experienteiei colective social umane.

In aceasta ordine de idei, privind limitele etice si legale ale fenomenului psihojuridic al bunei credinte, drept argument probatoriu al perenitatii acestor adevaruri infailibile, citez aici si acum cateva dintre judecatile de valoare pe care marele profesor de retorica si juris consult roman Marcus Fabius Quinlilianus ni
le-a lasat in memorabila sa „INSTITUTIO ORATORICA”:
<>…, < motiv >scop> mijloc decizia>efectul>deliberarea efect> verificare efect +motiv> evaluare mijloc>evaluare efect>decizia> conexiune inversa> da capo

Este de retinut ca perioada „interna”, are anumite determinari secventiale ale actului de conduita distingandu-se chiar „ secvente interne”, psihice ale actului respectiv :
A –“ in constiinta va apare ideea de a actiona onest sau nu, conform sau nu cu preceptele morale si juridice si tot in constiinta apare reprezentarea urmarilor acestei atitudini ( intima convingere). Constiinta DELIBEREAZA asupra savarsirii faptei si asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei hotarari si tot constiinta este cea care va decide daca modul de actiune, conduita asupra careia s-a purtat deliberarea urmeaza a fi savarsita (DECIZIA).

B- Odata terminat procesul de luare a unei hotarari, se produce o trecere de la manifestare de vointa spre concretizarea conduitei prin efectuarea de fapte fizice externe – acte materiale, palpabile prin mijloacele obisnuite de investigare .

In fond,
in aplicarea cotidiana a dreptului juristii traiesc zilnic aceasta experienta rutiniera si verifica empiric aceste categorii juridice subiective( intentie, culpa, vointa, rea credinta,etc.)
Faptul psihologic- ( ca moment al vietii constiente ce implica o selectare rationala a fenomenelor) – a fost dintotdeauna un instrument de calificare juridica si de individualizare a faptelor umane.

Dinamica intimitatii functionale a bunei credinte implica dezvaluirea cibernetica a structurilor sale functionale pe doua mari tronsoane distincte:

I. Primo :
TRONSONUL CIBERNETIC al
” BIO-FEEDBEACK-ului determinismului secvential “–
( schema dinamica a feedbeack-ului intern ).

II. Secundo :
TRONSONUL CIBERNETIC “ANTAGONIST -(bona / mala fides)”

Nu paradoxurile conceptuale intereseaza…

Potrivit
LEGII LOGICULUI DINAMICULUI CONTRADICTORIU
(lege care explica cel mai bine dinamica sistemelor antagoniste.
( vezi teoria sistemica antagonista – Stephane Lupasco ).
Juristii si psihologii trebuie sa urmareasca functionarea consonantista a acestui sistem viu, complex, pe toate interfatele sale determinante de la nivelul psihismului uman.
Rezultatele vor fi pe masura asteptarilor. Va fi acea implinire a DEZIDERATULUI MIRCEA DJUVARA. Acea „necesitate inexorabila de psihologie judiciara” in scopul gasirii in practica a unor .
Acest ideal al „ solutiilor complet exacte” in cauzele judiciare trebuie sa fie miza pentru care … chiar si… juristii trebuie sa se sacrifice atat in cercetare cat si in aplicarea cotidiana a dreptului.
Mai mult functionarea cibernetica a acestor doua tronsoane ale bunei credinte este chiar verificata in practica de catre psihologia judiciara moderna.
Este chiar conexiunea stiintifica a “SINDROMULUI RELEVANT” din biodetectia judiciara ( vezi tehnica investigarii conduitelor simulate – sistemul „ lie detector”).
Este visul de aur al tuturor generatiilor de juristi.

Functionarea cibernetica a bunei credinte psihologice este explicata in clar prin dinamismele antagoniste echilibrate si prin aceasta se deschide o noua perspectiva asupraCONPREHENSIBILITATII CONDUITEI interne umane, raportata la faptele sale exterioare.

Potrivit legilor LOGICII DINAMICULUI CONTRADICTORIU*** conduita „ devianta” apare drept consecinta unui „dezechilibru” ce consta in primejdia precumpanirii unor forte psihice, morale, axiologice, fata de celelalte, antagonice, in dezvoltarea despotica a pulsiunii unora negative in detrimentul celorlalte pozitive.
Ca sistem viu, antagonist, buna credinte are capacitatea de naturala autoreglare, ca orice sistem bio-psihic normal.
Sistemul va fi supus la randul sau legitatii raportului dintre fortele de „ actualizare” si „potentializare”.
Va capta si accepta in interior valorizarea sau va respinge si elimina pulsiunea negativa.

Analiza secventiala a bio-feedbeack-ului indus pe scala itemilor va indica tensiunile din sistem.

Sistemul va fi cu atat mai rezistent cu atat cu cat le este mai greu fortelor psihologice antagoniste de a scapa din echilibrul care determina intensitatea lor egala, pulsionala, antagonista; De a „scapa” prin “actualizarea unei forte psihice” pe seama “potentializarii” celeilalte.

Vectorul buna sau reaua credinta va rezulta aproape matematic din compunerea si selectarea fortelor intrinseci rezultante.

Buna credinta este un tot unitar care dezvaluie cel mai bine marile oscilatii umane intre cele doua extreme, intre conduita inscrisa in limitele largi ale normalitatii si conduita devianta, intre intre alegere psihologica a determinarii (mobilului) actiunii subiectului uman cat si in raportarea sa la rezultatul conduitei sale externe ca raspuns la stimulii exterioritatii.

Functionarea interfatelor psihologice nu este completa fara a lua in calcul si dinamica dimensiunilor morale axiologice juridice care la randul lor sunt diferite in anumite perioade istorice.
Marea „nevoie de normalitate sociala” a psihicului uman.
Obligat sa se raporteze la altii si la complexitatea valorilor morale si juridice si ca atare sa-si selecteze motivatiile, sa decida, sa actioneze, sa-si evalueze continuu rezultatele, intr-o alerta oscilatorie repetitiva in scopul alegerii conduitelor de urmat.

Parafrazand-ul pe Stefan Odobleja ( intemeietorul psihologiei consonantiste in Romania ) –
buna credinta este stiinta armoniei si echilibrului intre sine si societate.
Stiinta reactiilor intre indivizi si arta de a le emite.
Oscilatia alternativa intre actiune si reactiune, intre rau si raspundere, intre cainta si consolare.
Buna credinta este chiar indicele nivelului prestantei sociale.

Daca bazele teoretice ale deonticii bunei credinte sunt surprinse in „modelul interpretarii cibernetice a bunei credinte”, deontologia tipica a bunei este expresia aplicarii pragmatice a acumularilor stiintifice din metafizica bona fides si vizeaza dezideratul transpunerii eficiente in practica de zi cu zi a dreptului a acumularilor din domeniul acestei institutii juridice fundamentale.

Un excelent exemplu al utilizarii criteriului bunei-credinte in deontologia profesionala este oferit chiar de
psihologia judiciara din perspectiva analizei activitatilor judiciare ale autoritatii cu atributii specifice in sfera penala :
(vezi „Psihologie judiciara”,Ed. Sansa SRL,Bucuresti 1992- N.Mitrofan,T.B.Butoi,V.Zdrenghea).

Citez:

In acest plan al decelarii „Binelui de rau”
singurul „antidot” recomandabil este reprezentat de o “formula foarte veche de alchimie juridica” pe care societatea moderna se straduieste din rasputeri sa o impuna in practica cotidiana :
“ JUS – LEX – BONA FIDES-.”

Realitatile juridice romanesti demonstreaza zilnic ca omul este totdeauna „ suspectul „ posibil al unei vulnerabilitati (adesea contagioase) in fata incoerentei aplicarii legilor care reglementeaza jocul intereselor din mediul social.
Atitudini si mentalitati.!
Tot in practica romaneasca se demonstreaza permanent ca in anumite circumstante „ingredientul „ fundamental al acestei formule (honestum-bona fides) devine extrem de “ volatil” in raport cu celelalte doua (jus, lex).
Societatea nu poate cere moralitate si buna credinta daca nu este capabila sa o cultive si sa o ocroteasca.

– va urma –

© COPYRIGHT AV ANGHELUS ION GABRIEL

P 5

FORTA RENASTERII JUSTITIEI ROMANE
( CONTINUARE III )
Nota bene – DEONTICA – “STIINTA a ceea ce ar trebui sa fie

© COPYRIGHT AV ANGHELUS ION GABRIEL

FORTA RENASTERII JUSTITIEI ROMANE

DEONTOLOGIA BUNEI CREDINTE – de la metastiinta la pragmatism socio-juridic;

STRUCTURILE APLICATIVE ALE DEONTICII BUNEI CREDINTE:

– CRITERIUL DEONTIC BUNA CREDINTA
– – ETIOLOGIA CONFLICTULUI PRIMAR :
(- teza „BONA FIDES VERUS ABUSUS”)
– DEONTOLOGIA LEGALA si socio-profesionala

Odata inteles in profunzime talcul functionarii sociale a acestei institutii juridice in recostructia dezvoltarii nationale, efectele benefice ale aplicarii energice si consecvente ale politicilor pozitive specifice bunei credinte nu vor intarzia sa apara.

Mai devreme, sau mai tarziu, instinctiv se va intelege ca la nivelul actual de primitivism al prestantei sociale, evolutia jocurilor de interese socio-economice va atinge o plafonare vexanta, cu impact negativ asupra intregii societati, efectul de bumerang izbind in plin marea masa sociala, intorcandu-se cu efecte previzibile chiar si impotriva celor care isi conserva si care chiar incearca sa-si dezvolte egoist privilegiile asezate pe aceste speculatii de conjunctura de care au profitat.
Alegerea apartine constiintei sociale, ca sumum al constiintei membrilor societatii, unici si umili, fiecare in singuratatea sa subiectiva :
– conservatorism, duplicitarism feroce, coruptie, anarhie protejata- ori – libera initiativa, demnitate individuala, intronarea legii, stat de drept, justitie, dreptate si protectie sociala.

Tocmai lipsa unei deontologii socio-juridice, ca politica de stat ne arata la orice pas indolenta si duplicitarismul feroce prin care frivolitatea romaneasca se simte la ea acasa
intr-o dulce „ complicitate” patriarhala tipic romaneasca.

Faptele psihologice anterior analizate ne indica explicit utilizarea CRITERIULUI DEONTIC AL BUNEI CREDINTE ca instrument juridic prin intermediul caruia se pot construi seturi de norme deontologice imperative specifice mai multor activitati profesionale, in scopul reformarii si reabilitarii functionarii institutionale eficiente a structurilor statului de drept.

De asemenea CRITERIUL DEONTIC BONA FIDES poate fi utilizat cu succes in „radiografierea” disfunctionalitatilor institutionale din societatea romaneasca actuala .
NB: DEONTICA – “STIINTA a ceea ce ar trebui sa fie”.

Solutiile tehnice nu vor intirzia sa apara.
Trebuie , mai intai sa existe intelepciunea ca sa se recunoasca prioritatea explicita a faptului ca deontica bunei credinte nu este o teorie abstracta si complicata, ci este un veritabil
SISTEM DE GANDIRE SI ACTIUNE PRAGMATICA ce poate fi aplicat in viata de zi cu zi, fara a fi necesara o logistica extraordinara, nedepinzand de alocarea vreunui buget exagerat.
Este chiar punctul de pornire in reformarea mentalitatilor romanesti si este constanta necesara a filozofiei spiritului de aplicare a unei strategii coerente, dinamice si articulate de dezvoltare a natiunii romane.

Mai mult, poate fi
Si, Este modul de recuperare a „ratacirilor post decembriste” si este poate, singura sansa de „ardere a etapelor” prin care Romania trebuie sa-si recastige locul in randul tarilor civilizate si dezvoltate economic, printr-o exploatare eficienta a potentialului national pe care –l detinem.
Un adevar simplu, demonstrat istoric, potrivit caruia spiritul precede si determina dezvoltarea economica:
Prin anul 1910, marele nostru savant SPIRU HARET in „ MECANICA SOCIALA” distingeatrei mari categorii de cauze ale determinarii sociale ale unei natiuni:
1.CAUZE ALE DETERMINARII ECONOMICE
( grad de fertilitate al solului, clima, bogatii naturale, comunicatii, infrastructura, aptitudinile populatiei pentru comert si industrie, vigoarea ei fizica, modul de distributie al avutiei nationale, inventiile, cresterea sau descresterea populatiei, etc.).
2.CAUZE DE NATURA INTELECTUALA
( grad de inteligenta – medie, maxima, natura aptitudinilor intelectuale, grad de instructie si educatie, dezvoltarea stiintelor, a artelor si a tuturor ramurilor culturii, a valorilor sociale, frecventa ivirii geniilor nationale si a oamenilor de vocatie ).
3.CAUZE DE FACTURA MORALA******
( reactiile atitudinale in familie si fata de ceilalti membrii ai societatii temperamentale individuale si de grup, relatiile interetnice, temperamentul natiunilor, normele morale nationale, principiile legislatiei interne, caracterele oamenilor politici si a functionarilor din structurile statului).

Este limpede ca indiferent de imprejurarile faste sau nefaste in care se afla la un moment dat o natiune, cauzele cele mai importante ale determinarii sociale sunt cele DE FACTURA MORALA, acestea fiind singurele care pot inclina decisiv balanta dezvoltarii sociale indiferent de dimensiunea valorica a celor economice si intelectuale ale natiunii respective.

Aceste CAUZE MORALE GENERICE , pot conduce:
1. fie la INVOLUTIE ( criza morala si sociala, conflicte interne, chiar razboi civil,
2. fie la STAGNARE ( tranzitia subdezvoltarii)
1. fie la PROGRES SOCIAL ( democratie, economie de piata, stat de drept, dezvoltare economica, pace si protectie sociala.

Ori, natiunea romana dispune inca de foarte mari premize in realizarea nazuintelor sale,
indeplinind la criteriul determinarii „intelectuale” si „economice”, standarde pe care alte tari nu le au, dar care sunt, cu mult mai dezvoltate economic si social, tocmai pentru ca “determinarea morala” este mult mai bine reprezentata istoric, genetic in cultura acestora.
Si, mai mult, continua sa fie mult mai coerente social si moral. Cu rezultate economice pe masura.

Chiar din acest punct de vedere DEONTICA BUNEI CREDINTE indica explicit enormul potential de redresare a determinarii moral- generice nationale, in efortul iesirii din actuala subdezvoltare postdecembrista. De inlaturare a “neputintelor puterilor statului “ in asigurarea progresului economic si social. De restabilire a increderii in institutiile statului nostru de drept.

BUNA CREDINTA ca institutie juridica va fi singurul „catalizator” al reformarii mentalitatii perimate.
Prin aceasta reconsiderare a principiului juridic al bunei credinte se va asigura cu siguranta remontarea atitudinii psihice, sociale si mai ales remontarea atitudiini , juridice, LEGALE in mediul romanesc, fata de obiectivul precis al unui progres social si economic constant.
Si daca „Mecanica sociala romaneasca” refuza sa functioneze normal, se datoreaza in primul rand faptului ca instrumentele politice, economice si juridice folosite pana acum sunt inca neviabile tocmai pentru ca le lipseste acea energie a spiritului deontic.

Se pot schita cu titlu de exemplu cateva domenii prioritare de aplicabilitate imediata in care deontica BONA FIDES trebuie sa-si puna amprenta:
a. LEGISLATIE
– obiectivul elaborarii unor legi clare, simple care sa respecte logica juridica, potrivit deonticii psihologice de impact al aplicarii legii respective; eliminarea anarhiei si hatisului legal , declansarea codificarii moderne, adaptarea si modernizarea legislatiei romane la standardele internationale.
– obiectivul impunerii in legislatia romaneasca ( sfera normelor imperative si onesative) a obligatiei respectarii anumitor drepturi si interese legitime pe baza conduitei de buna credinta ( discriminare pozitiva, negativa, sanctiuni ).
– Obiectivul ridicarii pe un nou prag discriminator a raspunderii juridice potrivit deonticii bunei credinte ( raspunderea civila, disciplinara, administrativa, penala).

Individualizarea judiciara potrivit criteriului BONA FIDES in zonele in care exista un criteriu obiectiv (prin punerea accentului pe latura subiectiva a actiunii umane):
– categoriile juridice : intentie, culpa, rea credinta – vezi modelul scalar de interpretare BONA FIDES a conduitelor umane. Pornindu-se de la latura obiectiva a actiunii agentului ( palpabila prin mijloacele obisnuite de investigare) parcurgandu-se itemii scalari de individualizare potrivit deonticii BONA FIDES.
– Seturi de norme privind refacerea procedurilor perimate romanesti. Excluderea normelor perimate, reconstruirea procedurilor in scopul celeritatii solutionarii cauzelor judiciare, urmandu-se deontica sansei de afirmare a drepturilor si intereselor legitime ale justitiabililor cu respectarea egalitatii de tratament si de acces in fata justitiei si a autoritatilor.
Norme juridice privind autoritatile publice inclusiv magistratii prin care , pe de o parte sa se evite posibilitatea sa fie mai presus de lege, evitarea deontica a traficului de influenta si a coruptiei, iar pe de alta parte asigurarea demnitatii si protectiei profesionale a scestor functii publice, protectie procedurala, profesionala, salarizare corespunzatoare, recompense publice pentru merite deosebite. De asemenea, sanctiuni severe pentru cei care trateaza cu dispret deontologia si sunt gasiti vinovati – proceduri.

b. – SFERA EXECUTIVULUI –
STATUL SI DEONTOLOGIA FUNCTIEI PUBLICE
– norme clare ale relationarii functionarului public cu beneficiarul actului din sfera serviciilor publice centrale si locale.
– Deontica organizarii eficiente a serviciilor publice.
– KNOW-HOW DEONTIC BONA FIDES privind simplificarea procedurilor birocratice sufocante, eliminarea „formelor fara fond”, a mentalitatii „ de ce simplu cand se poate complicat”, stoparea proliferarii absurditatilor birocratice, evitarea surselor etiologice de coruptie si de trafic de influenta specifica „ birocratiei patologice „. Cadru de lucru civilizat in sfera serviciilor publice centrale si locale, eliminarea surselor de umilire si de hartuire birocratica a cetateanului.. De asemenea norme clare de deontologie profesionala pe fiecare „ fisa de post public”, raspunderi si sanctiuni, recompense.
– Obligativitatea respectarii juramantului functionarului public – (deontica bona fides).
c. SFERA JUSTITIEI
1. Problematica administrarii eficiente a actului de justitie – norme active specifice deonticii BONA FIDES prin care trebuie evitat ca justitia sa nu fie un instrument de „ tortura” si de „ macinat destine umane”, stiindu-se ca principalul scop al justitiei este de a infaptui ACTUL DE DREPTATE si nu doar de aplicare rutiniera la gramada a legii, doar in litera ei, justitiabililor si cauzelor deduse judecatii.
2. Statuarea pe insemnele justitiei a cuvintelor : “JUS”;” LEX “; “BONA FIDES”
3. Preocuparea pentru elaborarea legislativa a unor seturi de norme active in scopul eficientizarii actului de justitie:
3./1 EXCEPTIA DE REA CREDINTA
– procedura exceptiei MALA FIDES , efecte juridice, sanctiuni transante.
3./2 INSTITUTIA BUNEI CREDINTE in dreptul material si procedural romanesc ( reconsiderarea principiului juridic al BUNEI CREDINTE ).
3./3 CRITERIUL DEONTIC BONA FIDES ca instrument metodologic de reconstruire a functionarii moderne a justitiei ( vezi norme juridice privind activitatea magistratilor ).
3./4 CRITERIUL DEONTIC PRIVIND CONSTRUIREA UNOR SISTEME MODERNE provenite din deontica BONA FIDES ( exemplu : deontica institutiei individualizarii raspunderii si a pedepsei – metodologia juridica si tacticile judiciare deontice de penetrare a conduitei simulate sau a relei credinte a infractorului – elaborarea SISTEMELOR INTELEGERILOR JUDICIARE SUPRAVEGHEATE in scopul aflarii intregului adevar in cauza, a descoperirii tuturor consecintelor infractiunii, solutionarea sub just temei a cauzelor judiciare).
4. Elaborarea altor sisteme printr-o deontica conferita de BONA FIDES unor sisteme sau proceduri eficiente cum ar fi : – SISTEMUL DE REINSERTIE A INFRACTORILOR PRIMARI; SISTEMUL DE PROTECTIE AL MARTORILOR IMPORTANTI; SISTEMUL DEONTIC AL PROBATIUNII; SISTEMUL RECORD- ului ( antecedente pozitive si negative), etc.
5. De asemenea deontica BONA FIDES trebuie sa conduca la institutionalizarea unei deontologii profesionale tipice BONA FIDES absolut necesara in organizarea statului de drept:
– CODUL DE CONDUITA AL FUNCTIONARULUI PUBLIC;
– CODUL DEONTOLOGIC AL JUDECATORULUI;
– CODUL DEONTOLOGIC AL PROCURORULUI;
– STATUTUL SI CODUL DEONTOLOGIC AL POLITISTULUI;
– DEONTOLOGIA PERSOANELOR CARE ADMINISTREAZA BANUL PUBLIC;
– STATUTUL SI DEONTOLOGIA CADRELOR MEDICALE;
– STATUTUL SI DEONTOLOGIA CADRELOR DIDACTICE;
– DEONTOLOGIA PROFESIONISTULUI MASS-MEDIA;
– DEONTOLOGIA PARLAMENTARA;
– DEONTOLOGIA FUNCTIEI EXECUTIVE;

Toate acestea trebuie sa conduca la niste concluzii nebanuit de utile fata de forta acestei institutii juridice in mediul social romanesc.
Nu este o probleme de metastiinta, cat este o problema de aplicare in practica de zi cu zi a solutiilor pragmatice ce pot rezulta din acest domeniu miraculos.
Societatea romaneasca are dreptul sa renasca prin calea cea mai fireasca :
BONA FIDES, vs. ABUSUS .

De retinut , acestea nu reprezinta decat cateva exemple minimale dintre cele mai diverse sfere de aplicare pragmatica a deonticii bunei credinte in scopul reformarii functionarii institutionale a structurilor statului de drept.
In organizarea institutionala a statului de drept regulile jocului democratic sunt foarte precis delimitate, fiind necesar ca individul uman sa aiba sentimentul certitudinii ca regulile de drept vor fi respectate in mod egal de catre toti membrii comunitatii in care traieste si pe cale de consecinta faptul ca cei care isi asuma riscul incalcarii deliberate a acestor reguli, vor fi depistati si pedepsiti in timp util.

Orice membru al societatii trebuie sa aiba siguranta respectului absolut al drepturilor si a demnitatii sale umane, inclusiv a libertatii de actiune, din moment ce recunoaste si aplica cu buna credinta aceste reguli obligatorii generale si impersonale care reglementeaza conduita exterioara si interioara a subiectilor de drept intr-un cadru social dat.

Motivatia inclinarii catre deontica bunei credinte, va trebui sa creeze acel mediu in care orice om, in timp util, sa poata fi ferit de fondul complex al sicanelor la care este posibil sa fie expus in exercitarea deplina si cu buna credinta a drepturilor si libertatilor sale, altfel fiind spus, sa existe posibilitatea practica si usor de utilizat de a fi protejat de atitudinea manifesta de rea credinta sau de eroare in care se afla indivizi izolati ori chiar o colectivitate care tinde sa-l agreseze sau sa-i compromita sansele in mod nejustificat.

Aceasta motivatie catre buna credinta este esentiala deoarece, orice discriminare grosiera, abuzurile, frauda, coruptia, perfidia, in genere incalcarea arbitrara a drepturilor si libertatilor umane conduce in final la oprimarea demnitatii si libertatii umane , ajungandu-se chiar la negarea lor iar in cele mai nefericite cazuri, la extrema, la suprimarea vietii, cu consecinte iremediabile pentru conditia societatii umane.
„ Unicitatea in diversitate a fiintei umane „ ne arata caracterul monstruos al oricarei crime, tocmai pentru ca prin aceasta se elimina din existenta o unicitate irepetabila „ – sublinia acad. Stefan Milcu.
Fiecare om recunoaste.. ca astazi, buna credinta pare cea mai neinsemnata dintre legi , dar, in acelasi timp, ca BUNA CREDINTA este totusi este cea mai respectata lege imuabila.

Aceasta simpla constatare sociala ubicua, nu este insa si suficienta pentru asigurarea echilibrelor sociale, daca nu se aplica pe un suport stabil.

Buna credinta trebuie sa reprezinte legea primordiala care trebuie respectata la nivelul conduitei interne, exact asa cum dreptul obiectiv este cel care prevaleaza la nivelul conduitei externe.
Abia atunci DREPTUL, in cele trei sensuri ale sale, dreptul subiectiv * ; stiinta dreprului*, Buna credinta* ar putea deveni cel mai puternic factor de echilibru si de progres al civilizatiei umane, iar JUSTITIA va putea dispune de o arma de temut in planul decelarii binelui social, de raul agresiv, care impresoara cateodata societatea umana pana la inabusire.
„ Somnul ratiunii naste monstrii „ – Goya.
Nu este doar un dicton celebru, dar in Justitia statului de drept si in democratie, monstruozitatile si aberatiile legilor absurde, ori a procedurilor care impiedica aflarea adevarului si incalcarea demnitatii umane nu au ce cauta. In acelasi timp nici faptele psihologice de rea-credinta de la nivelul anumitor functionari abuzivi ai autoritatii judiciare nu isi mai pot gasi locul.

Lipsa bunei credinte ca atitudine psihologica cu implicatii strict juridice, ne arata gravitatea oricarui delict premeditat, a relei intentii, a perfidiei, a abuzului, fie el si abuz de drept, a coruptiei,
deoarece prin aceste manopere ignobile se elimina din competitia fireasca ce trebuie sa existe intre membrii societatii , sansele egale ca o oarecare personalitate irepetabila sa aiba acces atat la dezvoltarea si afirmarea legitima a propriei sale valori cat mai ales sansele irepetabile ca aceasta personalitate, irepetabila , sa promoveze si sa produca anumite noutati inestimabile in viata cotidiana concreta – valori materiale ori spirituale, artistice sau culturale, tehnice sau stiintifice care pot si vor putea sa propulseze in mod nebanuit de surprinzator progresul civilizatiei umane.

Metaforic, este vorba de obligatoria legitimare si asigurare a unei mentalitati sanatoase in „ traficul” intereselor legitime si sociale pe marile” autostrazi” ale economiei de piata si a statului de drept in mediul social,
fiind vorba de punctele esentiale care vor avea impact major in reformarea mentalitatilor si a moravurilor vremii, eliberarea de prejudecati si, pe cale de consecinta,
odata cu instalarea bunei credinte si a probitatii in relatiile socio-juridice se va ajunge cu siguranta la declansarea uriaselor energii pozitive, care se afla in stare de latenta in fiecare personalitate umana unica si irepetabila care se afla in directa consonanta cu unitatea in diversitate a poporului roman.
Este vorba de o provocare pe care o adresez celor care intuiesc iminenta emulatie privind acest domeniu miraculos in mediul social romanesc.
Chiar intre ideeile fundamentale care au condus la edificarea UNESCO converg si se regaseste imperativ si analiza si raspunsul la principiul combaterii factorilor care stau la baza “conflictului originar” :

In chiar preambulul actului de constituire a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie ,Stiinta si Cultura ( UNESCO – 4.nov.1946 ) se proclama cu titlul de indemn:
„ razboaiele luand nastere in spiritul oamenilor, in spiritul oamenilor trebuie ridicate conceptiile despre apararea pacii”.

Nu este o intamplare ca abuzul provine din reaua credinta manifesta , si tocmai de aceea buna-credinta trebuie sa stopeze abuzul”, Stiut fiind, „ca orice conflict primar sau litigiu este intretinut in mod artificial prin reaua-credinta manifesta … tinzandu-se ( prin lipsa de onestitate ) la exercitarea abuziva a drepturilor si obligatiilor partilor litigante, creandu-se in timp un cerc vicios din care nu se poate iesi decat prin onestitate ori buna-credinta exercitata ca atare – ( loialitate, ordine,prudenta, temperanta, … intentie dreapta, diligenta, liceitate, abtinere de la lezare ).

“Quod erat demonstrandum” ! – Av IG Anghelus ”
(Legile deontice ale “ Tezei conflictului originar” -av AIG )

© COPYRIGHT AV ANGHELUS ION GABRIEL

DESCRIEREA CONCENTRICITATII DINAMICE A MATRICELOR LOR , DREPTUL SI MORALA
-VEZI TEORIA LUI BENTHAM COROBORATA CU SCHITA EXPLICATIVA ALATURATA UNDE SUNT DESCRISE SFERELE CONCENTRICE ALE DREPTULUI IN RAPORT CU MORALA RAPORTATE LA BIPOLARITATEA VALORILOR VECTORILOR – BINELUI/RAULUI SOCIAL

LA PARADIGME PSIHOLOGIQUE DES BONNE FOIS DANS L’ETAT DE DROIT-

© COPYRIGHT AV. ANGHELUS ION GABRIEL

( va urma )

 

Project : DEZVOLTARI PRACTICE ALE  DEONTICII BONA FIDES

” Paradigma  psihologica a bunei  credinte  in  statul  de  drept „

„INFO  AGORA”

                                     Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©Copyright NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL

Proiectul nr. II

( Forma schematizata*)

Project for Romania

:

Citizen Fast IT Feedback Information Kiosk

( „Agora Informationala„)

e-„INFO AGORA”

( Proiect de know-how deontic pentru RETEAUA PUBLICA de utilizare in regim de feedback a chioscurilor informationale)

DEONTICA BONA FIDES

Consolidarea STATULUI de DREPT

JUS LEX

BONA FIDES

©Copyright Av. ANGHELUS ION GABRIEL

De ce este NECESAR si eficient sistemul „INFO AGORA” ?

  • Accesul la informatiile si la serviciile publice este un drept  fundamental al cetateanului român

, drept de care acesta poate beneficia mult mai eficient , mai ales prin intermediul tehnologiei informatiei utilizate prin acest sistem fiabil si compact – de tip ” INFO AGORA” ( e@IA; e-IA )

  • Este de remarcat ca proiectele MIP din domeniul „e-governement” sunt laudabile, dar nu sunt si suficiente , chiar daca permit permit o noua viziune in furnizarea de informatii publice pentru cetateni , este de remarcat ca prin sistemul Privat „Info Agora” costurile bugetare guvernamentale pot reduse inlocuite prin managementul si investitiile unor companii private specializate ce vor face acest feedback informational prin intermediul mijloacelor IT potrivit cu cerintelor de informatie ale cetatenilor si in spijinul guvernului de a aduce la cunostinta contribuabililor rezultatele oficiale , masurile si proiectele de guvernare
  • Paradoxul dezvoltarii, in regim privat, a retelei de tip „INFO AGORA” ( e@IA; e-IA ) este ca acest sistem privat accesibil si democratic va demonstra in practica ca nu numai ca va degreva statul de obligatia unor cheltuieli bugetare in domeniul informational , dar in mod cert, se va obtine in plus si un randament managerial si financiar mult mai mare – pentru faptul ca in scurt timp va exista o crestere a locurilor de munca in acest domeniu pentru specialisti si , in plus, se vor intoarce la bugetul de stat sume de bani constand in impozite pe profit si pe veniturile realizate in aceasta retea informationala.
  • Aceste proiecte permit eliminarea interactiunii „directe” dintre cetatean si functionarul public, asigurând astfel transparenta si impartialitatea modului în care serviciile publice sunt furnizate cat si modului democratic prin care cetateanul poate comunica sigur si eficient cu factorii de decizie din domeniul administratiei. locale si centrale.

Un exemplu minimal de eficienta informationala „Info Agora” :

  • La ora actuala , desi este obligatorie cunoasterea legii, ( „nemo censetur legem ignorare„) cetateanul roman este pus practic in imposibilitatea acesului rapid si eficient la textul de lege oficial publicat chiar in Monitorul Oficial al Romaniei. Costurile de accedere la lege sunt mari pentru cetateanul roman , fiind obligat din cauza deficientelor de difuzare a legii sa apeleze la intermediari cate impun taxe de abonament uneori greu suportabile . Desi s-au depus eforturi de informare gratuita si rapida prin paginile web ale programului e-guvenare, cetateanul totusi nu are accesul rapid si eficient la o simpla lege cautata de el sau la o simpla informatie specializata fie din cauza nereactualizarii paginilor, fie din deficiente de concepere a informarii cetatenilor, fie chiar din cauza retelei utilizate, spaming.-ului, costurilor de acces la Inter Net, etc. etc.
  • Este de notorietate ca accesul rapid la lege si informatie, intercomunicarea cetateanului cu functionarii autoritatilor publice centrale si locale sau cu alesii sai in Parlamentul Roman, amplifica potentialul Legii accesului la informatii , lege care devine astfel un „instrument de lupta împotriva coruptiei pentru ca permite accesul liber al cetatenilor la informatiile si documentele de interes public, obligând institutiile publice sa puna la dispozitia solicitantilor orice informatie care nu se încadreaza la exceptii”

Initiativa MIP de pana acum este deosebit de importanta pentru ca încurajeaza democratia de tip participativ si obliga institutiile publice la un plus de transparenta si responsabilitate fata de cetatean.

Actiunea guvernamentala este si va trebui completata si puternic conjugata cu alte actiuni concrete ale societatii civile, asa cum va fi promovat acest sistem privat intitulat atat de simplu si de sugestiv : – „INFO AGORA”.

Sistemul e-„INFO AGORA”

e@IA

Sala Locala e-IA

Pentru

Programul pilot*    e-Info Agora

se vor urmari si respecta cateva principii * de baza ale sistemului e-IA: (* Sub titlu exemplificativ)

  • Realul acces al cetateanului la legislatia recent actualizata si la informatiile utile si mai ales la cele de interes public – la costuri simbolice.

( de notat sistemul se autointretine incepand de la minimum 6 terminale/sala Net „e-IA ” locala – de la aceasta limita in sus apar profiturile nete in reteaua INFO AGORA).

  • Comunicarea datelor va avea ca scop: Informarea reciproca in sist. feedback atat de necesara societatii civile , cetatenilor, ONG, etc cat si aautoritatilor politice si administrative. Se va urmari : >> Dezvoltarea si intarirea spiritului civic , cat si maturizarea democratica a societatii civile, dezvoltarea mentalitatii specifice statului de drept , atat la nivelul cetateanului , cat mai ales la nivelul functionarului public;
  • Realizarea feedback-ului informational intre guvernati si guvernanti, intarirea statului de drept; incurajarea dialogului intre cetateni,

accesul la Topuri de dialog, dezbateri si informatie pe teme date sau alese de cetateni, de web master-ri sau de catre autoritatile publice locale sau centrale ; Incurajarea dialogului si deschiderea catre colaborari culturale, economice, profesionale cu cetateii UE si din intreaga lume civilizata; Formarea si incurajarea DEPRINDERILOR DEMOCRATIEI PARTICIPATIVE (Agora);

  • Sistemul va fi cel mai puternic instrument ( actualizat la zi ) de DATE spontane de STATISTICA si CONSULTARE a guvernului cat si opozitiei in problemele cetatenilor
  • Instrument eficient pentru cresterea spiritului civic

in sprijinul STRATEGIEI si PROGRAMULUI NATIONAL DE COMBATERE A CORUPTIEI , Un puternic factor spontan de schimbare a mentalitatii cetatenilor pentru ca vor fi incurajati si protejati in activitatea de a accesa si sesiza spontan abaterile si actele de coruptie intalnite in activitatea lor pe canalele directe din paginile web existente deja la institutiile publice destinatare ; de asemenea, va fi cel mai prolific sistem in obtinerea de date referinta, direct de la sursa, pentru si prin sondajele de opinie, pentru consultari si/sau referendumuri ori pentru obtinerea de date necesare mass-media, cat mai ales ca va fi si un instrument eficient de comunicare directa cu cetatenii in egala masura destinat atat puterii cat si opozitiei pentru luarea deciziilor corecte in chestiuni care tin de continuitatea si armonizarea deciziilor politicilor nationale;

  • Sistemul „Info Agora” va fi conceput pentru

Operarea de Audiente oficiale in direct (web cam) cu oficiali din Ministere, din Parlament, cu secretari de stat, purtatori de cuvant, cu senatori cu deputati din diferite comisii paramentare, cu diferitele autoritati din MI, MJ, PNA, ANPC-OPC, RAR , Camerele de Comert , Prefecturi, Primarii etc.

  • Fuctionarea serviciului public „Info Agora” va asigura criteriul unui „Factor educational stimulativ pentru completarea si mentinerea nivelului crescut de cultura generala a cetatenilor”

– Vor fi organizate doua sectiuni distincte de acces la informatie : –pentru adulti si pentru copii – (Bibloteci de date si link-uri pe domenii specializate – pagini web- de : Stiinta , arta, poezie, colectii de stiri si de ziare, sport, politica domenii profesionale si utilitare). Factor de stimulare a combaterii a analfabetismului propriu-zis cat si de combatere a analfabetismului informatic. Pentru copii se va asigura accesul la informatia IT vizand publicitatea comerciala a unor programe utilitare si aplicatii soft destinate varstei lor, potrivit ofertelor si drepturilor firmelor producatoare, date si noutati in domeniu pentru stimularea interesului si educarea creativitatii tinerei generatii . Reteaua v-a asigura topuri de fidelitate si chiar cursuri oficiale de studiu pentru obtinerea permisului de conducere a calculatorului .

  • De asemenea, sistemul va asigura o mai buna protejare impotriva infractionalitatii informatice, va asigura si un inalt standard de calitate si siguranta utilizatorilor ” e-IA”- ( „Info Agora”)

Evident , conceptul e-IA,

va putea fi extins si exportat si in alte tari membre UE, mai ales in noile democratii sud-est europene ca Produs 100% Romanesc Marca Inregistrata, in solutii de Know How Deontic , plus toate solutiile aferente de software si hardware ce vor fi dezvoltate strict sub protectia drepturilor de autor .

Rezultatele pozitive obtinute in Romania vor deveni cea mai buna reclama pentru cererile si ofertele de preturi la care acest nou produs economic si democratic se va vinde de la sine.

DESCRIEREA estimativa a RETELEI Publice      e -„Info Agora

(Va urma )

  PROIECTUL     Nr. 1

Project for ROMANIA :

PROGRAMUL de INFORMATIZARE JUDICIARA si de

INTERACTIVITATE COMPUTERIZATĂ

 

SISTEMUL de INFORMATIZARE JUDICIARA, de PREVENTIE si COMBATERE DEONTICA a ABATERILOR, ERORILOR si CORUPTIEI JUDICIARE

Sistemul

„M.A.J.O.R.”

CSM MJ / RO

Monitorizarea Activitatilor Judiciare si Organizarea Reformei – CSM- MJ

” DEONTICA BONA FIDES”

Consolidarea STATULUI de DREPT

JUS LEX BONA FIDES

©Copyright Av ANGHELUS ION GABRIEL

* Exemplificari:

Avantajele* metodelor si principiilor de functionare

ale aplicarii Sistemului deontic de informatizare judiciara- M.A.J.O.R.*:

Schimbarea totala si ireversibila in bine a desfasurarii activitatii de infaptuire a actului de justitie., renasterea increderii in Justitia romaneasca si consolidarea definitiva a puterii judecatoresti in Statul de Drept. Intronarea definitiva a rigurozitatii, ordinii, solemnitatii si demnitatii actului de infaptuire a justitiei in sedintele de judecata

  • Eliminarea si chiar prevenirea SPONTANA a coruptiei cu iz disciplinar ,disparitia traficului de influenta, a falsului intelectual, in activitatile judiciare, stoparea abuzulului in serviciu contra intereselor persoanelor, a denegarii de dreptate… etc. si, in general, prevenirea si eliminarea malversatiunilor judiciare, a subtrefugiilor de culise, eliminarea sicanelor exterioare, straine actului civilizat de judecata.
  • Scaderea drastica a fraudelor si a erorilor judiciare; solutii dinamice catre eficientizare, acuratete si celeritatea necesara solutionarii cauzelor judiciare .
  • Ergonomia si acuratetea conduitei profesionale pentru magistratii judecatori si procurori, pentru avocatii si consilierii juridici care pledeaza in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata datorita impactului benefic al procesului de informatizare judiciara, de utilizare rapida a legislatiei nou intrate in vigoare, posibilitatea de informare si de acces facil la practica si doctrima judiciara nationala pe categorii si ramuri de drept.
  • Restabilirea instantanee a adevaratelor valori profesionale , aparitia stimulativa unei rapide miscari concurentiale naturale si spontane de inclinare a profesionistilor Dreptului catre aflarea adevarului in cauzele judiciare, catre rigoare judiciara, buna-credinta, pregatire profesionala si eficienta incununata de succes social si profesional , concurenta si echilibru spontan in profesiile care participa la actul de judecata.
  • Stimulare si motivatie spontana catre concurenta profesionala ca urmare a tendintei spontane , liber consimtite de asumare a increderii in functionarea obiectiva a sistemului judiciar roman, fata de respectarea drepturilor, obligatiilor , a indatoririlor si virtutilor profesionale , datorita rapidei echilibrari a sistemului judiciar pe baza modernizarii justitiei si refacerii procedurilor perimate , a modificarilor deontice ale legislatiei, si ale tuturor altor garantii procesuale ce vor fi mai usor de pus in practica activitatilor judiciare desfasurate .
  • Un numar tot mai mic de hotarari judecatoresti nelegale si netemeinice; Uniformizarea practicii judiciare si a doctrinei la nivel national prin efectul rapiditatii de prelucrare si de informare electronica de la instante folosindu-se acumularile succesive de experiente judiciare pozitive de doctrina si de practica judiciara din bazele de date rulate intre factorii de decizie din M.J. si participantii activi la viata jurisdictionala.

  • Noi dimensiuni pragmatice si deontologice in protejarea valorilor supreme ale magistratului , pentru selectarea magistratilor valorosi, daruiti virtutilor profesionale, oferind instrumente ,date digitale, metodologii si proceduri nebanuit de utile pentru C.S.M. si M.J. in avansarea si recompensarea de merit profesional, inclusiv pe aspectul deloc de neglijat- acela de a a obtine in timp scurt esantioane si date obiective in deciziile privind recompensarea si/ sau controlul profesional , promovarea magistratilor valorosi , respectiv, combaterea eficienta si justa a abaterilor profesionale, inclusiv sanctionarea magistratilor care depasesc limitele conduitei deontologice profesionale
  • Renasterea increderii si motivatiei in randul profesionistilor Dreptului prin determinarea si elaborarea unei grile benefice de remunerare si recompensare de merit , eliminarea tensiunilor si suspiciunilor care planeaza mai mult sau mai putin intemeiat asupra tuturor celor implicati cu atributii legale in toata paleta activitatilor judiciare

  • O noua valorizare si stimulare a magistratilor, oferirea de exemple si modele tinerilor viitori magistrati (auditorii dejustitie)din cadrul exemplelor de pregatire si daruire profesionala existente, la un moment dat, in ierarhia valorica a judecatorilor si in campul activitatii profesionale si deontologice tipice magistraturii.- ( utilizarea la Institutul National de pregatire a Magistratilor de materialelor audio / video la seminarii si pregatirea tuturor tinerilor auditori de justitie in sistem de training aplicativ fata de activitatile judiciare pe care le va desfasura in instantele judecatoresti.).

  • O adevarata ridicare a statutului magistratului roman pe cele mai inalte niveluri de independenta , siguranta , respect si demnitate socio- profesionala – un nou prag de INDEPENDETA reala a MAGISTRATULUI ROMAN – si in consecinta o remunerare care sa-i indeparteze orice tentatii si slabicuni de la conduita profesionala.
  • Eliminarea definitiva a amestecului arbitrar in atributiile legitime ale judecatorului . Disparitia suspiciunilor nefondate la adresa activitatii profesionale in solutionarea cauzelor judiciare , cat mai ales la adresa dreptului magistratului de a propune solutii judecatoresti obiective, in baza exigentelor si experientei profesionale acumulate , cu multa acuratete juridica, numai potrivit intimei sale convingeri , insa numai in temeiul literei si spiritului legii si pe baza probelor just administrate in cauzele judiciare.

DESCRIEREA conceptuala asupra tehnicii si metodicii

sistemului ” M.A.J.O.R. „MJ / RO

SISTEMUL „M.A.J.O.R.”-C.S.M.-M.J. / RO este proiectat ca centrul vital de reactie si interactivitate informaţională MJ pentru mai buna desfasurare a activităţilor judiciare, prin metodologia deontica de ajustare dinamica in reforma institutionala a JUSTIŢIEI ROMÂNE

.

Implementarea sistemelor de informatizare interactivă judiciara de tip MAJOR presupune următoarele :

1. – Un Centru informatic operativ amplasat In Bucuresti la sediul si in subordinea CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII ( reteaua presupune >> ferma de servere, sistem de transmisii date pe canale protejate, calculatoare –(max. 250 unit) , scanere, imprimante etc.)

Pentru modulul metodic M.A.J.O.R. –”Discret

”, (în afară de calculatoare servere, scanere, imprimante), va fi necesară dotarea cu micro-camere de luat vederi, pentru inregistrarea pasiva a sedintelor de judecata, suport de stocare digitala a înregistrărilor audio-video, arhivă protejată strict si operare independentă si secretizata faţă de cealaltă componentă a interactivităţii informaţionale comune –MAJOR –com.

Sistemul este conceput unitar si compact din punct de vedere al IT

&T,

dar

ca METODOLOGIE va functiona in mod obligatoriu

pe doua sectiuni distincte :

1. Metodica comuna : –

MAJOR-„Com” – MJ (Curierat , organizarea m

anagementului din MJ ) sau „

sectinuea comuna informationala”

2.

Metodica operatiunilor speciale : – MAJOR-„Discret” – CSM (Dep. tehnic operativ din CSM)

„Discret ” =>-

Directia Informatii Secretizate,Cercetare , Reforma si

Evaluare Tehnica.

– Fiecare instanţă judecătorească din teritoriu va dispune de un sistem simplu bazat pe un terminal obişnuit al cărui hard şi soft va fi conceput simplu şi eficient pentru:

– Comunicarea interactiva de date intre „centru” si instante privind : statistica judiciara, decizii ,regulamente, ordine si alte date administrative.

– Primirea instantanee a legislaţiei nou intrată în vigoare, mentinerea actualizata la sediul instantei, la dispozitia magistratilor a biblotecii unice MJ de legislatie, de practică judiciară, decizii ale CSJ (ICCJ), etc.; legislatie europeana si comunitara, etc

– Linie de tele-conferinţă, site-uri de comunicare interactivă între şefii instanţelor şi diferitele compartimente de decizie din M.J.

– Utilizarea de e-mail profesional , formarea si utilizarea unor site-uri specializate de informatii profesionale pentru magistrati, canale comune de corespondenta si dezbateri profesionale, prin care magistraţii pot dialoga şi/sau publica articole de specialitate, comunicări ştiinţifice şi multe alte probleme din ştiinţa şi practica contemporană a DREPTULUI, singura conditie fiind utilizarea lor numai in scopuri strict profesionale.

De utilizarea terminalului modului MAJOR com

vor răspunde atat operatorul specializat de intretinere de la instanta cat si Presedintii instanţelor de judecată , care vor asigura condiitiile cele mai simple de confidentialitate in folosirea acestor mijloace profesionale.

Insa, accesul la bazele de date din sistemul metodic „Discret” – MAJOR-„Discret” va fi total protejat si strict controlat de operatorul ( ofiterul -grefier) insarcinat cu gestionarea acestor canale ce vor fi în mod obligatoriu parolate iar sbordonarea ierarhica a operatorului va fi stricta orientata Sefului direct din Departamentul Tehnic, operatiuni speciale din CSM- ( dupa regulamente şi măsuri de confidenţialitate foarte stricte !)

Pentru toate celelalte FUNCTII COMUNE INFORMATIZATE ( sit

e-uri profesionale, e-mail şi de informare legislativă, linie transmitere date statistice, tele-conferinta) se va asigura accesul liber tuturor magistraţilor din cadrul instanţelor, singura condiţie fiind utilizarea numai în scopuri profesionale.

Pe lângă masurile organizatorice şi de logistică, care în general nu sunt complicate şi nu comportă cheltuieli mari, (dacă se aleg soluţiile simple şi fiabile,) in paralel urmează să se adapteze şi legislaţia interna prin modificările necesare actelor normative corespunzatore implementarilor:

– LEGEA pentru organizarea judecătorească 92/1992.-Art.11, 19, 30-37, 47, 55-67-70; Titlul V CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, Art.71-7 ; Titlul VI DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE MAGISTRAŢILOR; Titlul VII RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A MAGISTAŢILOR, Art.94 Abateri disciplinare; art 96- „Acţiunea disciplinară”; Art.96-103; – Titlul VIII – PERSONALUL AUXILIAR, AD-TIV…Art.105, 108; ; Art.113 REGULAMENTELE  (  reglementarile  erau valabile  in  2004)

PENTRU ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMPARTIMENTELOR AUXILIARE; etc , de asemnea toate celelalte acte normative, regulamente şi ordine interioare MJ care trebuie adaptate corespunzător.

La fiecare instanta judecatoreasca- Judecatorie , Tribunal, Curte de apel inclusiv la ICCJ se va instala un sistem UNIC-(pentru toate salile de judecata din incinta instantei), simplu si economic-compus din unitate de inregistrare si cate camera de luat vederi pentru fiecare sala si se va proceda zilnic la inregistrarea audio si video a sedintelor de judecata,  le va sorta, inseria si va asigura pastrarea lor in arhiva amenajata special , la sediul instantei

La fiecare instanta , intregul sistem va fi deservit de un singur operator, de la pupitrul amplasat intr-o incapere special amenajata si va efectua de acolo operatiunile , indiferent cate sali de judecata se afla la acel sediu de instanta.

Selectarea operatorului ( ofiter grefier program MAJOR „Discret” )se va face din randul personalului deja existent in randurile grefierilor de la instante si nu va fi subordonat decat direct sefului sau direct din Compartimentul Tehnic si operativ din C.S.M.-M.J. Sist Major Discret. Bucuresti.

  • -Atentie ! – Operatorul va avea un statut distinct si foarte strict. !

     Va avea obligatii stricte de confidentialitate in privinta inregistrarilor efectuate si sub raspundere penala va fi obligat sa stocheze baza de date, sa nu accepte ordine,promisiuni sau ingerinte ale magistratilor,avocatilor,justitiabililor,sau din partea presei in furnizarea de informatii sau cu privire la operatiile tehnice desfasurate in conditiile legii.

  • Operatorul va elibera aceste inregistrari in regim special numai Directiei specializate din C.S.M. Bucuresti, numai pe baza dispozititei scrise speciale date de aceasta institutie.

    ACCESUL LA MATERIALUL INREGISTRAT in sectiunea ” MAJOR -Discret”

    Utilizarea bazei de date speciale- ( -proceduri -)

  • Accesul la materialul inregistrat in serviciul Major „Discret” va fi limitat sever, iar informatia va avea un caracter exclusiv confidential si un regim strict de utilizare fata de obiectivele exacte si cerintele operative ale C.S.M. Utilizarea , gestionarea sau in general folosirea acestor materiale audio-video de catre persoane neautorizate sau in alte conditii decat cele legale vor fi sanctionate drastic –* raspundere de natura penala* ; Inregistrarile nu vor fi si nu pot fi oferite niciodata mass-media si nici altor persoane particulare ; Accesul la materialul inregistrat se va face numai cu aprobarea scrisa-stricta (Ordin C.S.M.,obtinut doar in urma procedurii legale) iar utilizarea informatiei digitale va fi destinata numai departamentelor specializate care vor folosi informatia solicitata pentru:
  • 1) statistica ,
  • 2)studii privind ergonomia muncii magistratului ,
  • 3) Studii si standardele calitative ale actului de justitie
  • 4) evolutia aplicarii noilor legi in teritoriu,
  • 5) esantioane relevante ale activitatii magistratilor pentru luarea deciziilor in comisia deontica de avansare si recompensare de merit profesional
  • 6) material vizand analiza necesitatilor modificarilor legislative
  • 7) unificarea practicii judiciare si nu in ultimul rand,
  • 8) material probatoriu ( absolut obiectiv) pentru actiunile disciplinare contra magistratilor acuzati de fapte disciplinare, in urma sesizarilor legale si procedurii de admitere a actiunilor disciplinare pornite – in mod obligatoriu prin aparatori alesi, avocati definitivi, cu minim 5 ani experienta profesionala ori de catre justitiabili , asistati in mod obligatoriu de catre avocati alesi).

     Actiunile disciplinare contra magistratilor :

    Procedura deontica :

    Sesizarea C.S.M. va trebui sa fie facuta in forma scrisa si va trebui motivata printr-un memoriu redactat in mod obligatoriu de un avocat si va cuprinde date referitoare la nr. dosarului cauzei , in timpul caruia a avut loc incidentul , ziua sedintei de judecata,,ora exacta,,numele magistratului si al grefierului de sedinta..

  • Aceste aspecte deontice au ca scop , pe deoparte , apararea onoarei si demnitatii corpului magistratilor , iar pe de alta parte, impiedicarea magistratilor de a fi tentati de abuz, rutina profesionala negativa sau tentatii de coruptie, sau de a scapa de responsabilitatea profesionala sub „ umbrela” independentei , invocand impunitate absoluta sau intangibilitate – ceea ce presupune o noua dimensiune a profesionistului magistrat de buna credinta: asumarea raspunderii socio- juridice si profesionale , din perspectiva principiului insitiuit de art. 16 alin. 2 din Constitutie-„NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE

    In sistemul deontic MAJOR CSM MJ/RO , magistratii cercetati in actiunile disciplinare nu vor mai putea sa influenteze direct sau indirect, pe cai „neortodoxe” , solutia instantei disciplinare, ori probatiunea in acuzarea lor sau eliberarea inregistrarilor obiective sau a actelor de decizie savarsite in speta si de asemenea nu vor avea acces la dreptul de a sesiza aceasta instanta sau alte jurisdictii fata de justitiabili ori fata de avocatii acestora, in materia deontologiei actelor si activitatii profesionale Jurisdictionale . Evident ca magistratii vor putea invoca si folosi tot acelasi materialul inregistrat in apararea lor si se vor folosi in acest for de aceleasi acte si probe aflate in contextul concret al probatiunii relevante.

    De asemenea , in mod obligatoriu, magistratii nu vor putea fi timorati de catre functionari , ori inspectori superiori , sicanati la genul ca ceva subiectiv si dubitativ ar putea fi interpretat gresit in activitatea si conduita lor profesionala. .

    Niciodata nu se vor face publice cercetarile prealabile si nu vor fi intrerupti in a-si desfasura activitatea, ci doar in consecinta, C.S.M.. ii va stimula si recompensa de merit sau, dinpotriva, ii va chema sa raspunda in actiunile disciplinare admisibile declansate de profesionistii cu probitate si vor fi judecati de un for legal competent dupa o procedura si o confidentialitate care sa asigure prestigiul si onoarea corpului magistratilor.

    Nu se va permite sub nici o forma publicitatea numelor magistratilor judecati .

    Numai dupa ramanerea irevocabila a deciziei de condamnare si numai odata cu punerea sa in executare, CSM va putea da publicitatii numele magistratilor, potrivit uzantelor comune .

    Este evident ca simpla prezenta a camerei de luat vederi in sala de judecata si a intregului sistem de garantii deontice si procedurale amintite VA DETERMINA O SCHIMBARE RADICALA si ireversibila in BINE A MENTALITATII participantilor activi si pasivi la actul de judecata . O schimbare radicala de mentalitate la nivelul justitiabiililor, avocatilor , inclusiv pe fond, la nivelul gandirii magistratilor…

    Se va asigura prin aceste metodologii un inalt standard de inclinatie NATURALA si SPONTANA spre COMPETITIVITATE , INTRE PARTICIPANTII activi si pasivi LA ACTUL DE JUSTITIE. – O NOUA SI MODERNA PREMISA DE STIMULARE legala si tehnica A DESFASURARII IN CONDITII DE SOLEMNITATE, LEGALITATE, CELERITATE si BUNA CREDINTA a SOLUTIONARII PROCESELOR AFLATE PE ROLUL INSTANTELOR JUDECATORESTI DIN ROMANIA ! Forta metodei rezida tocmai in forta vectorului dinamic al principiului bunei credinte principalilor „actori” in forul de judecata.

     Rezida in realitatea potrivit careia atat magistratii , avocatii, procurorii si justitiabilii vor fi mult mai puternic motivati de a depune toate diligentele-(de aceasta data liber consimtite)- iar in acest nou sistem se vor „duela” numai juridic si nu pe alte influente nefaste , folosindu-se cu toata increderea de aceste noi „arme” legale , deontice , simtind si traind acea realitate prin care pot dispune efectiv de toate garantiile unui act de justite de cea mai inalta calitate. Justitia nu va mai insemna doar principii si idealuri, ci aceste vor pute fi puse in practica efectiv iar mijloacele electronice si deontice amintite vor transforma in realitati cotidiene aceste principii si idealuri juridice.

     Utilizarea inregistrarilor digitale ca

    >> Material didactic pentru pregatirea tinerilor la INSTITUTUL NATIONAL de pregatire a MAGISTRATILOR

    Avantaje:

    – Extragerea si studiul de esantioane relevante pentru pregatirea tinerilor magistrati la seminariile de specialitate.

    -Exemple pozitive / exemple negative, prelevate selectiv direct din forul judecatii. Impactul de neuitat al exemplelor semnificative, prelevate direct din instante, grefate pe forta atat de penetranta a exemplului informatiei audio-vizuale, multiplicata instantaneu prin acumularile precedentului cazuistic si al practicii judiciare inclusiv al personalitatilor implicate in „duelul judiciar”, esantioane vizionate analizate si comentate de catre profesorii si auditorii de justitie, tinerii viitori magistrati de o reala motivatie, abnegatie si devotament in profesia pentru care se pregatesc .

    -Comentarii tehnice relevante legate de institutiile juridice aplicabile in spete, limitele juridice , psihologice si consecintele atitudinilor participantilor in speta analizata. Metodica, studii , solutii active.

    >> Date statistice necesare MJ, si altor entitati oficiale specializate

    Statistici cu privire la legile in aplicare, nevoi normative, etc. – Serviciul documentare, Informatica,Directia Legislatie,

    Prelevarea si prelucrarea datelor obtinute potrivit nevoilor si tendintelor definitorii ale necesitatilor sistemului judiciar roman.

    >> Date necesare Unificarii practicii judiciare

    >> Solutii dinamice de comunicare si aplicare in practica a Deciziilor ICCJ ;

    Ca noutate absoluta => MJ. si ICCJ vor avea permanent sub control dinamica si feedback-ul fenomenelor functionarii aplicarii legilor si a practicii judiciare in teritoriu – > atat ca inertii dinamice ale instantelor, cat si tendintele de nuantare a practicii in cazul aplicarii unor anumite legi .

    Eficientizarea defasurarii actului de justitie in acest mileniu nu se mai poate face fara celeritatea rulajului informatiei si feedback-ului juridic.

    >>Date necesare cercetarii stiintifice in diferitele ramuri ale sistemului de drept roman

    ( propuneri de lege ferenda si edictarea de reglementari moderne ( altele -precedent ; doctrina judiciara)

    >> BAZA DE DATE C.S.M. pentru

    >> ACTIVITATILE de EVALUARE, CONTROL si RECOMPENSARE PROFESIONALA de MERIT A MAGISTRATILOR.>>

    Baza de date obiectiva oferita de C.S.M.sub aspectul mentinerii corpului magistratilor la un inalt nivel de pregatire profesionala,demnitate si onoare sociala:

  • Posibilitatea verificarii instantanee, fie prin sondaj, fie prin ordine prestabilita a activitatii anumitor magistrati fata de modul cum inteleg sa-si indeplineasca exigentele profesiei.
  • Date obiective pentru propunerea avansarilor si/sau a recompensarilor de merit a magistratilor pe criterii de performanta profesionala, conduita constanta profesionala a magistratului,rezistenta la stress si redimensionarea incarcarii cu un numar optim de cauze, pe grad de dificultate si de ergonomie intelectuala a muncii depuse de magistrati
  • . (Avansarea magistratilor se face in prezent potrivita art 67-70 din Legea 92/1992,in baza unor calificative subiective date de sefii ierarhici sau de catre inspectorii M.J.)
  • De lege ferenda,propunerea de avansare si/sau recompensarea magistratilor se va face  numai in baza unei „Decizii referat CSM.” elaborate in Comisia de Monitorizare Profesionala compusa din 7 membrii:
  • – un inspector magistrat din cadrul MJ desemnat prin rotatie. ;
  • – un membru al Academiei Romane dr. in Drept.( independent)
  •  – un magistat membru al ICCJ ;
  •  -un avocat ( reprezentant desemnat de UAR prin rotatie) ;
  • -un psiholog criminalist;
  •  – un Senator (membru al comisiei juridice);
  • – un Deputat (membru al comisiei juridice;

Decizia Referat va fi intocmita pe baza intrunirii voturilor comisiei , in urma analizei activitatii profesionale a magistratului , mai ales notarea magistratului va fi facuta si in urma vizionarii de catre comisie a esantioanele de secvente inregistrate din activitate magistratului (obtinute cu aceasta ocazie de C.S.M. din arhivele instantelor) decelandu-se concluzii obiective cu privire la conduita profesionala, temperamentul si abilitatile tehnice care tin de COMPORTAMENTUL CONSTANT AL MAGISTRATULUI.

Atentie ! , va creste ACURATETEA DECIZIILOR DE PROMOVARE si posibilitatea efectiva si inedita a PREVIZIONARII EVOLUTIEI PROFESIONALE a MAGISTRATULUI RECOMPENTSAT.

Costurile presupuse cu logistica si inzestrarea instantelor:

Organizarea instantelor:

  • judecatorii – 187 ( sunt 177 de judecatorii in functiune in august 2004- ( din 187 existente)  (anul  2004)
  • Tribunale – 41 Sursa : www.just.ro
  • Curti de apel – 15
  • I CCJ – 1

Total= 244 unitati Hardware & software si altele necesare functionarii sistemului :

  • X 1.500 Euro / cost mediu la o singura instanta pentru ambele componente sistemice Major „com” si Major „Discret
  • un Total costuri hardware pe intreg sistemul national Major CSM= 366.000 Euro  (  an 2004)

se adauga :

  • costuri cu proiectarea si implementarea sistemului,
  • costuri minime pentru cursuri scolarizare grefieri operatori , existenti deja la instante ( 250 grefieri )
  • costuri materialele consumabile, amenajarea incaperilor de operare a sistemului., etc.

Rezulta o investitie finala (pentru tot sistemul national) estimata aproximativ cca….. 1.ooo.ooo. Euro

URMEAZA SCHITELE TEHNICE, (in anexe) privind

ESTIMARILE DE TEHNOLOGIE IT&T defalcate pe etape incepand cu Programul Plilot >>

I EXCEPTIA RELEI-CREDINTE
(EXCEPTIA MALA FIDES) exceptia de drept comun*

II EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT
in materie CIVILA si distinct, in materie PENALA

Atât EXCEPTIA RELEI-CREDINTE cât si EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT sunt ” mijloace proceduale pe care trebuie sa le invoce partea interesata, în apararea sa, ori de câte ori constata ca desi îsi exercita cu buna-credinta un drept (în conformitate cu finalitatea economica si sociala recunoscuta de lege, în exercitiul acelui drept), i se opun, totusi, conduite vadite de rea-intentie sau clar abuzive, savârsite de o persoana, din vointa deliberata de a pagubi, de a constânge cu rautate, în scop de sicana, pe adversarul sau, de a abandona exercitiul legat al dreptului care se tinde a fi încalcat.”
Din punct de vedere procedural trebuie sa existe un echilibru de actiune în materia principiului bunei credinte.
Buna credinta se presupune (bona fides praesumitur).
Însa, în momentul când se constata ca este înlaturata prezumtia de buna-credinta, nu exista nici un mijloc legal, procedural, consacrat prin care sa se poata ridica o exceptie de procedura, o APARARE, o riposta instantanee, un instrument juridic viabil, un impediment juridic procesual prin care sa se blocheze în timp util atitudinea de rea-credinta sau abuzul de drept, ca actiuni concrete, manifestate deja în acte sau în fapte juridice care îsi produc efectele nefaste.
Toata legislatia româna nu contine o reglementare precisa si eficienta în materie, aplicabilitatea masurilor de combatere a relei credinte si abuzului de drept tinând de practica si doctrina judiciara consacrata.

I EXCEPTIA DE REA-CREDINTA
Introducerea în CODUL DE PROCEDURA CIVILA la capitolul III, sectiunea a II-a (Judecata – Exceptiile de procedura) a art. 1661 cu urmatorul continut:
ART. 1661 C.proc.civ.
(1) „Exceptia de rea-credinta poate fi ridicata de orice parte, cu conditia ca ea însasi sa fie de buna-credinta, revenindu-i obligatia sa demonstreze reaua-intentia, lipsa de diligenta, iliceitate ori tendinta de prejudiciere vadita la care o expune parte adversa, într-un raport juridic determinat.
(2) Partea ce ridica exceptia poate cere în conditiile art. 235-241 asigurarea dovezilor ce urmeaza a fi administrate.
(3) Judecarea exceptiei se face de urgenta, în conditiile art.137, ca cerere speciala în constatare, cu caracter incidental, care sa nu prejudece cauza principala.
(4) Partea de rea-credinta, va fi decazuta din dreptul de a invoca predentiile demonstrate de rea-credinta, dar va putea continua sa se foloseasca de mijloacele egale si sa invoce buna sa credinta în celelalte drepturi si interese legitime distinct solutionate în cauza principala.
(5) Sanctiunea pentru reaua-credinta atrage partea vinovata la obligarea sa la plata amenzii judiciare stabilite pe loc de instanta, cât si obligarea la despagubiri, daune materiale si morale pentru pagube pricinuite partii adverse, dupa caz. Art.274 va fi aplicat în mod corespunzator partii dea rea-credinta care a cazut în pretentiuni.”

Ca modificare legata de dreptul material se impune –– si completarea CODULUI CIVIL:
*** ART.970 C.civ.
alin.1 – text existent: „CONVENTIILE TREBUIE EXECUTATE CU BUNA CREDINTA”
de introdus: „fiecare este tinut sa exercite drepturile sale si sa-si execute obligatiile asumate potrivit alin. nou* regulilor bunei-credinte”.

alin. nou* „Abuzul manifest de drept nu este proteguit de lege”.
*** ART.977 alin.l.c.civ.
Text existent: „INTERPRETAREA CONTRACTELOR SE FACE DUPA INTENTIA `COMUNA A PARTILOR CONTRACTANTE, IAR NU DUPA SENSUL LITERAL AL TERMENILOR”, ––- adaugat în continuare – „ …, POTRIVIT REGULILOR BUNEI CREDINTE”.
*** Se va introduce un nou articol art.51 Cod civil. (definitia bunei credinte )
(1) „Exercitarea drepturilor si intereselor legitime se face cu buna credinta, fara sa se încalce drepturile celorlalti”
(2) „Buna credinta presupune acea intima atitudine, psihica a unui subiect de drept întemeiata pe intentia dreapta, diligenta, liceitate si abtinere de la lezare a drepturilor altuia, atitudine prin care acesta crede cu convingere corecta sau eronata ca respecta conditiile perfectionarii unui raport juridic determinat”.
(3) „Reaua-credinta manifestata nu este proteguita de lege”

II EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT
Introducerea în Codul de procedura civila a unui nou articol: art.1662
ART.1662 C.proc.civ,
(1) „Exceptia abuzului de drept poate fi ridicata de partea care constata ca împotriva sa se exercita un drept în mod abuziv, cu intentia de a pagubi, în scop de sicana, fara justificarea unui interes legitim, deturnând acel drept de la scopul sau final, economic si social pentru care s-a acordat protectia legala.”
(2) Dispozitiile art.1661 alin.2-5 se aplica în mod corespunzator, cu distinctiile de rigoare.

Exceptia RELEI CREDINTE si Exceptia ABUZULUI DE DREPT in materie PENALA

Impune asigurarea echilibrului deontic între proteguirea drepturilor si intereselor legitime ale cetateanului în fata excesului de putere al AUTORITATII PUBLICE în materia penala si de asemenea prevenirea si invocarea nevinovatiei sau acuzarea masurilor legale ce se iau împotriva sa de autoritatile abilitare.
Cetateanul trebuie sa dispuna de mijloacele legale de a-si apara drepturile în fata abuzului de putere – cercetarea abuziva sau degenerarea de dreptate sa poata trage la raspundere functionarii abuzivi.
De asemenea, daca autoritatea penala constata ca invinuitul sau inculpatul, în urma datelor penale savârsite, demonstrate temeinic prin probe, continua sa fie de rea-credinta ridicând abuziv exceptiile si împiedicând buna desfasurare a procesului penal, poate dispune, în temeiul art.75 modificat, prin intermediul circumstantelor agravante, cresterea sanctiunii penale prin sporul legal de pedeapsa.

EXCEPTIA – mala fides – ÎN MATERIE PENALA:

1. Modificarea CODULUI DE PROCEDURA PENALA -„recuzarea”
un nou alineat la art.51 C.proc.pen. prin introducerea alin 3 :
„Recuzarea PENTRU MOTIVUL SAVARSIRII Infractiunii de CERCETARE ABUZIVA”

-„Orice persoana lezata în drepturile sale prin rea-intentie, lipsa de diligenta si nelegalitatea masurilor luate împotriva sa prin care a fost prejudiciata în cursul urmarii penale sau judecatii, de catre autoritatile penale respective, poate ridica exceptia de mal praxis, exceptia de cercetare abuziva sau exceptia de denegare de dreptate.”

2. * modific ART.52 COD PROCEDURA PENALA.-Procedura in cazul „exceptiei de MAL PRAXIS”, ori a „Exceptiei
de DENEGARE DE DREPTATE
*ART.301 alin.2 C.proc.pen. introducerea de ALINEAT NOU – cu pastrarea alineatelor urmatoare cu alta numerotatie – 3,4,5.

ART.301 alin.2 COD PROC PEN.
– „Inculpatul poate ridica exceptia de mal praxis, cercetare abuziva sau de degenerare de dreptate, în exercitarea cercetarii penale împotriva sa vizând intentia dreapta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la producerea de prejudicii în cursul urmaririi penale sau judecatii.” Judecarea exceptiei se face de urgenta si cu precadere, potrivit dispozitiilor art.302 C.proc.pen.

CODUL PENAL modificarea art 266 C.pen. (Infractiunea de cercetare abuziva si (inclusiv- denegare de dreptate).

ART.266 indice 1 C.PEN. (infractiunea de denegare de dreptate)
– „Cercetarea abuziva si denegarea de dreptate savârsite în conditiile de rea-credinta ori abuz in serviciu se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 12 ani ani.
Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate în conditiile art.279 lit.c din Codul de procedura penala. Prevederile retragerii plângerii si împacarii partilor nu sunt aplicabile.”

Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©CopyrightAv. ANGHELUS ION GABRIEL-NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL  tel 0721736034
– va urma …

Nota ! (Variantele sunt orientative si suporta numeroase modificari in functie de solutiile finale alese* ) >>

Remember That !

(Part of  Project : DEZVOLTARI PRACTICE ALE  DEONTICII BONA FIDES)

” Paradigma  psihologica a bunei  credinte  in  statul  de  drept „

„INFO  AGORA”

                                     Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©CopyrightAv. ANGHELUS ION GABRIEL-NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL

LEGILE MORALE SI JURIDICE  TREBUIE SA SE  SUPUNA TOTDEAUNA   LEGILOR REZONANTEI  ENERGETICE  UMANE  -fara o DEONTICA UNIVERSALA  A  BUNEI-CREDINTE omenirea va intretine acel permanent             ” bellium omnes contra omnes “..

ROMANI ,
SA VA ADUCETI AMINTE , CA  O GANDIRE  UNITA   CATRE   O ORGANIZARE   UMANA  ARMONIOASA,  FARA STAT DE DREPT SI BUNA-CREDINTA NU SE VA FACE NICIODATA ORDINE , NORMALITATE  SI DREPTATE IN ROMANIA !!!

MOTTO :
FARA “ARBITRUL” MORALITATII nu exista societate normala , ci doar o nesfarsita prosteala a “LIBERULUI ARBITRU” !! (av. I.G. Anghelus.)

Romania si intrega POLITICHIE din “ABSURDISTANUL ROMANESC” nu o sa-si revina niciodata din aberatia abuzului LIBERULUI ARBITRU AGRESIV , atata timp cat ROMANII si politicienii nu invata sa respecte regulile “jocului democratic” ale STATULUI DE DREPT si BUNEI-CREDINTE…

“MORAVURILE FARA LEGE POT TOTUL, LEGEA FARA MORAVURI APROAPE NIMIC !” – M. EMINESCU ( “Nihil legem sine moribus” )
(Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere“ – Principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine)

CONSTITUTIA ROMANIEI ART. 57 : “Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalti”…

ONESTITATEA (honestum)* (fapte psihologice)

1.Loialitatea – sinonimă cu probitatea, fapt psihologic de conştiinţă care se referă la observarea riguroasă a îndatoririlor morale, precum şi la respectarea unei conduite drepte, ambele conducând la încrederea reciprocă între membrii societăţii.
2.Prudenţa – acel fapt psihologic de conştiinţă care determină persoana umană de a prevedea şi a evita greşelile şi pericolele.
3.Ordinea – fapt psihologic ce presupune canalizarea faptelor omului în limitele normelor stabilite în viaţa socială.
4.Temperanţa – o trăsătură a conştiinţei umane care moderează dorinţele şi pasiunile, limitându-le la ceea ce este permis de principiile eticii.

BUNA CREDINŢĂ ( bona fides )* (fapte psihologice)

1.Intentia dreapta – ca rezultantă a loialităţii sau probităţii, implică totdeauna absenţa dolului, fraudei şi violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea, probitatea sau loialitatea antrenează lipsa îndoielii. Ignoranţa corectă şi justificată (eroarea) poartă numele drept de eroare scuzabilă (de aici şi teoria aparenţei ca o concesiune făcută bunei credinţe )
2.Diligenţa – corespondentă a valorii morale a prudenţei; determină săvârşirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în limitele legii.
3.Liceitatea – adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca valoare morală.
4.Abţinerea de la vătămare sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului juridic sau cu ocazia perfecţionării unui raport juridic – ea derivă din valoarea morală a temperanţei şi este echivalentul perceptului roman “alterum non laedere”.*

*.DEONTICA BUNEI CREDINTE IN STATUL DE DREPT

“PARADIGMA PSIHOLOGICA A BUNEI CREDINTE IN STATUL DE DREPT”

© Copyright

avocat ANGHELUS ION GABRIEL
http://www.dailymotion.com/embed/video/xdpaep
Papa: Adevărul este accesibil raţiunii umane de arcbro

P 1 P 2 P 3 P 4 P 5

DEONTICA BONA FIDES

          De aici,   din Targoviste,     de langa  istoricele  ruine ale  vechii   si  fostei  capitale ale Tarii noastre  Romanesti … 
…    Adevar va spun, .. ” numai  principiul Bunei-Credinte va salva Romania incepand din 2012 pana in veacul veacurilor !   Altfel NU mai sperati in van la  ajutorul
altora…,   Nu exista alta cale,  juridica  si economica  ca romanii sa  se  dezvolte ca natiune  respectabila,   sa  iasa  din marasmul  furtului si minciunilor  care  franeaza  societatea  si economia tarii ,    sa se respecte intre ei si in acelasi timp   sa fie  si cei  mai  puternici si respectati de catre   straini !
                                    ” Nihil Bona fide”, Nihil  Deo ” !
Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor  CONSTITUTIA    ROMANIEI             ARTICOLUL 57
„Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlali”.
AVOCAT ANGHELUS ION GABRIEL – Autorul „Paradigmei Psihologice a Bunei Credinte in Statul de Drept” (Deontica Bona Fides) Norme Morale- ONESTITATEA :Loialitate; Ordine; Prundenta; Temperanta:NORME JURIDICE BUNA CREDINTA : Intentie Dreapta;Diligenta;Liceitate; Abtinere de la lezare.”
 „MORAVURILE FARA LEGE POT TOTUL, LEGEA FARA MORAVURI APROAPE NIMIC !” – M. EMINESCU ( „Nihil legem sine moribus” )
„Fundamentum JUSTITIAE est FIDES” – Cicero- „De Oficiis” ( Fundamentul Justitiei este BUNA-CREDINTA ) Semper autem in fide, quid senseris, non quid dixeris cogitadum* „ADEVARATA BUNA CREDINTA SE BAZEAZA PE INTENTIE SI NU PE VORBE” (*M.T.Cicero – De Oficiis L1 §13) (-Art. 970 alin.1 rap. la art. 977 C.civil român Art 1170 rap la Art 1266 NCCiv)
„JUS LEX BONA-FIDES” „Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere“ (Principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine)

” PARADIGMA PSIHOLOGICA ABUNEI-CREDINTE IN STATUL DE DREPT „

Paradigme psihologique des bone foi dans l’etat de droit’

„The psihological paradigm good faith on rule law state”

© Copyright 

 Av Anghelus Ion Gabriel

Tel:0721736034

P 1 P 2 P 3 P 5 P 4

http://www.dailymotion.com/embed/video/xdpaep

Papa: Adevărul este accesibil raţiunii umane de arcbro

Iisus din Nazaret Filmul Regia Franco Zeffirelli Partea 33 din 37
http://embed.trilulilu.ro/video-film/iisus-din-nazaret-filmul-regia-franco-zeffirelli-p-20

Cuprins

Cuvant înainte
Titlul I TEORIA BUNEI CREDINTE

Capitolul 1 . Notiunea de buna credinta
1.1. Precizari preliminare
1.2. Aspecte axiologice ale notiunii
1.3. Definitii date conceptului de buna credintaCapitolul II . Buna credinta -complex de fapte psihologice
2.1. Elemente intrinseci ale bunei credinte
2.2. Aversul si reversul conceptului buna credinta
Titlul II CONSACRAREA JURIDICA A CONCEPTULUI BUNA CREDINTA

Capitolul 1. Consacrarea în diferite sisteme de drept
1.1. Aparitia , evolutia si afirmarea juridica în diferite sisteme de drept

Capitolul 2 . Consacrarea juridica a principiului bunei credinte în sistemul nostru de drept
2.1. Scurt istoric ; Sediul materiei
Titlul III PARADIGMA BUNEI CREDINTE SI STATUL DE DREPT

Capitolul 1 . Rolul bunei credinte în organizarea institutionala a statului de drept
1.1. Buna credinta si conceptul statului de drept ca dimensiuni ontologice ale omului privit sub specie juris
1.2. Paradigma universala a bunei credinte
Capitolul II . Rolul psihologiei în edificarea paradigmei bunei credinte
2.1. Contributii ale psihologiei judiciare
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
ANEXA – descrierea grafica a conceptului bunei credinte

 Cuvânt înainte
Lucrarea de faţă a fost elaborată cu intenţia de a crea un curent de opinie favorabil demersului ştiinţific privind elementele intrinseci ale bunei credinţe, ca principiu juridic deosebit de important în sfera raporturilor juridice interumane.
Disertaţia în sine se constituie într-un punct elocvent de legătură între ştiinţa dreptului, psihologie şi morală, lucru de altfel inevitabil dacă se are în vedere structura conceptuală de rezistenţă pe care se bazează buna credinţă, chiar dacă tocmai prin aceasta ea se îndepărtează de la tiparele unei lucrări obişnuite de diplomă.
Spiritul ei vine să depăşească limitele impuse de canoanele comune unor asemenea lucrări de specialitate, şi tocmai de aceea reclamă, pe alocuri, prezenţa inefabilă a unei „probatio diabolica” privind importanţa deloc exagerată a complexului de fapte psihologice caracteristice acestui concept.
Este de reţinut că adesea, în practică, se face o confuzie inadmisibilă între conceptul juridic „buna credinţă” (bona fides) şi noţiunea morală extrem de cuprinzătoare a onestităţii (honestum).
Acesta este şi motivul pentru care am procedat la o prezentare schematică a principalelor teorii acumulate în doctrina juridică vizând materia bunei credinţe, însoţită de o bibliografie adecvată, cât şi de o citare selectivă a opiniilor unor autori consacraţi în literatura juridică.
Pentru că era imposibilă o asemenea încercare, aproape temerară, de reluare, pe cont propriu a eforturilor de elaborare a unei analize autentice care să conducă la precizarea impactului juridic pe care îl are conţinutul bunei credinţe în realitatea juridică de zi cu zi, fără o descriere prealabilă privind istoricul şi consacrarea juridică modernă a acestei adevărate pietre unghiulare prezente dintotdeauna în drept.
Ţin să precizez din capul locului că buna credinţă este mai înainte de toate un complex de fapte psihologice care ţin de resortul conştiinţei şi personalităţii umane ce sunt traduse ulterior în valori juridice, care sunt şi pot fi utilizate ca atare de subiecţii de drept, în general, cât şi de ştiinţa şi practica juridică, în special.

ANGHELUŞ I. ION GABRIEL

Titlul I
TEORIA BUNEI CREDINŢE
Capitolul 1: Noţiunea de bună credinţă
1.1. Preliminarii; etimologie; teorii privind definirea noţiunii.
1.2. Aspecte axiologice.
1.3. Definiţii date conceptului buna credinţă.
1.1. Precizări preliminare.
Trebuie subliniat ab initio că buna credinţă este un concept de o complexitate deosebită şi că definirea sa a ridicat întotdeauna şi mai ridică încă, numeroase dispute epistemologice, datorate în primul rând interesului practic legat de aplicabilitatea sa şi, nu în ultimul rând, cât şi datorită legilor cugetării care-i sunt caracteristice fiinţei umane raţionale.
Dovadă este şi faptul că numeroasele cercetări asupra acestui concept nu au dat, nici în ziua de astăzi, rezultate unanim acceptate de către toţi oamenii de Drept.
De aceea, pentru tratarea ei ştiinţifică, pentru precizarea fiecărei faţete pe care o are această noţiune – simplă în aparenţă dar extrem de cuprinzătoare nu numai prin conţinutul său, dar mai ales datorită faptului că ea se regăseşte printre permanenţele dreptului alături de celelalte instituţii juridice fundamentale producându-şi efecte deloc de neglijat – este absolut necesară edificarea unei adevărate teorii unitare a bunei credinţe (ca sinteză generalizatoare a datelor cunoaşterii în vederea formulării unor principii universal valabile).
Fiinţează chiar afirmaţia potrivit căreia există o veritabilă analogie între controversa istorică cu privire la definirea noţiunii de drept şi cea cu privire la controversa definirii noţiunii de bună credinţă (bona fides). În ambele cazuri, teoreticienii dreptului din întreaga lume şi-au dat măsura valorii lor în sensul elaborării unei terminologii precise pentru utilizarea acestei noţiuni în ştiinţa dreptului.
În ceea ce priveşte noţiunea de „drept” interesul este incontestabil. Nu putea exista o ştiinţă a dreptului care să nu aibă clar definit obiectul său de studiu – dreptul -.
Dacă astăzi în privinţa conceptului de „drept” lucrurile sunt pe deplin clarificate, în privinţa conceptului de “bună credinţă” controversa continuă.
Dar care este interesul în studiul acestui concept? La prima vedere buna credinţă poate apărea ca o noţiune clară, simplă şi extrem de accesibilă oricărui om care operează cu ea.
Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Analizând-o sistematic, buna credinţă va dezvălui o diversitate de faţete latente care sunt unice şi proprii acestei adevărate pietre unghiulare specifice cunoaşterii umane şi care are o utilitate fundamentală în aprecierea ideii de just în relaţiile inter-umane. Cicero afirma sub just cuvânt într-o maximă rămasă celebră că „Buna credinţă este fundamentul justiţiei.” (fundamentum iustitiae est fides. ).
Totuşi, deşi ea poate constitui un criteriu fundamental în aprecierea coerentă a conduitelor subiecţilor de drept, este adesea fie desconsiderată fie ignorată complet, chiar şi în ziua de astăzi după mii de ani de cultură juridică şi civilizaţie umană.
Iar efectele acestei ignorări se pot vedea la tot pasul. Totuşi omul a intuit dintodeauna importanţa bunei credinţe şi rolul ei covârşitor în relaţiile sociale.
Toţi marii cugetători ai lumii au luat în calcul această noţiune în constructele lor teoretice despre natura umană.
Cu atât mai mult, juriştii din toate timpurile au avut o mare consideraţie pentru acest concept şi s-au aplecat cu pragmatism asupra lui, recunoscându-i rolul primordial pe care-l ocupă în anumite raporturi juridice.
Etimologie. Din punct de vedere etimologic cuvântul buna credinţă provine din latinescul bona fides adică bonum – binele şi fides – credinţă, fidelitate.
Fides provine din verbul fido-ere adică a avea încredere în…; a fi de bună credinţă faţă de….
În mod curent, în limba română, cuvântul „buna credinţă” este folosit pentru a desemna onestitatea, corectitudinea, loialitatea, sinceritatea.
Totuşi trebuia precizat că în limbajul tehnic, strict juridic, se face o distincţie netă între noţiunea morală de onestitate (honestum) şi conceptul juridic „buna credinţă” (bona fides).
De-a lungul timpului noţiunea a fost recunoscută mai întâi ca o adevărată valoare morală (criteriu axiologic moral), fiind mai apoi consacrată juridic în mai toate sistemele de drept (criteriu juridic).
Buna credinţă este cunoscută şi utilizată în aproape toate limbile moderne, spre exemplu: – bonne foi, în franceză; bona fide, în germană; buona fede, în italiană; dobraia volia, în rusă; good faith, în engleză.
Teorii cu privire la definirea noţiunii de „bună credinţă”. În demersul privind obiectivarea conceptului juridic privind buna credinţă numeroşi autori consacraţi în această materie au elaborat o serie de teorii care ne demonstrează interesul cu care s-au implicat în dezvăluirea şi „şlefuirea” faţetelor acestei adevărate pietre unghiulare prezentă în ştiinţa dreptului, toţi aceştia reuşind să-şi aducă o contribuţie inestimabilă privind desluşirea implicaţiilor pe care le incumbă fiecare latură a acestui vast concept.
În cele ce urmează mă voi rezuma la exemplificarea principalelor teorii dezvoltate în literatura juridică potrivit unor puncte de vedere doctrinare privind definirea conceptului juridic de bună credinţă:
1. Teoria regimului juridic derogatoriu de la „dreptul strict” (Andre BRETON)
Potrivit acestei teorii buna credinţă constituie o excepţie de la regulile dreptului comun care este „dreptul strict”. În concepţia acestui autor, dreptul trebuie aplicat în principal iar efectele bunei credinţe şi ale relei credinţe să constituie o listă de derogări de la dreptul comun.
2. Teoria tripartită (R. VOUIN; Joseph BECQUART)
Conform acestei teorii şi a autorilor ce o susţin, se scot în evidenţă trei aspecte esenţiale ale conceptului de bună credinţă:
a) – buna credinţă este vecină cu echitatea – adică este vecină cu dreptatea, cinstea şi omenia; care se întemeiază pe dreptate, care trebuie să fie justă şi nepărtinitoare.
b) – buna credinţă ca idee generală de loialitate – în relaţiile contractuale, ca antiteză a dolului şi violenţei la încheierea convenţiilor cât şi ca antiteză a fraudei la executarea lor (în această accepţiune buna credinţă cuprinde intenţia comună a părţilor contractante şi se opune „dreptului strict” în interpretarea convenţiilor)
c) – buna credinţă ca fiind convingerea eronată în care se află o persoană datorită ignoranţei sau a unui defect al dreptului subiectiv invocat, în care ea crede cu bună credinţă că dreptul există în favoarea sa, fie în favoarea altuia.
În aceeaşi accepţiune intră şi convingerea eronată în existenţa unei reguli obiective de drept care în realitate nu există şi care îl împiedică în exercitarea dreptului său. (D. Gherasim, op. cit. p. 23-24)
3. Teoria bipartită (R. VOUIN; MOREL)
Această teorie scoate în evidenţă două aspecte ale bunei credinţe:
a) buna credinţă obiectivă – sinonimă cu loialitatea apreciată în mod obiectiv, conform uzanţelor stabilite între oameni oneşti. Ea se opune dolului (vicleniei) şi fraudei.
b) buna credinţă subiectivă – adică sinceritatea, onestitatea sau credinţa eronată ca antiteză a disimulării şi a minciunii.
„subiectivă fiind această bună credinţă se apreciază totuşi în mod obiectiv, prin comparaţie cu «bonus vir» având astfel un caracter creator” (R. VOUIN)
– Buna credinţă subiectivă a fost împărţită la rândul ei în activă – când un autor cauzează un prejudiciu altei persoane sub forma absenţei intenţiei răuvoitoare, el nesuferind personal vreo daună şi în bună credinţă subiectivă pasivă – când ea apare la persoana care va suferi vătămarea directă, din cauza ignorării viciului actului juridic ce a cauzat prejudiciul. De exemplu – „cel ce cumpără de la un neproprietar în ignorarea dreptului de proprietate al acestuia este de bună credinţă pasivă”
4. Teoria bunei credinţe ca noţiune cu efecte în domeniul responsabilităţii
şi a nulităţii actelor juridice (R. VOUIN)
– Autorul nu respinge de plano celelalte teorii, ci afirmă că „este important de a înfăţişa buna credinţă din punctul de vedere al efectelor în diversele părţi din domeniul său de aplicaţie2.
El susţine că definirea noţiunii de bună credinţă trebuie să susţină clar „în ce măsură buna credinţă poate fonda sau, invers poate suprima sau restrânge responsabilitatea şi care este natura sa, în diferitele ipoteze în care se manifestă în acest rol; pe de altă parte în ce măsură buna credinţă poate acoperi, în tot sau în parte, iregularitatea unui act juridic (…)”
5. Teoria literaturii juridice germane despre buna credinţă (WÄCHTER; Karl Georg BRUNS)
– În literatura juridică germană s-a edificat o teorie proprie despre buna credinţă care a fost ulterior consacrată în textele BGB-ului de la 1900.
Autorii germani au plecat de la termenul latin „fides” dezvoltând doi termeni distincţi dar care în realitate exprimă o concepţie unitară despre buna credinţă:
– TREU und GLAUBEN – loialitate şi încredere în convenţii;
– guter GLAUBE – credinţa eronată şi scuzabilă protejată ca atare echivalând cu un drept.
WÄCHTER susţinea că buna credinţă sub forma lui guter Glaube are semnificaţia de a nu face rău nimănui sau de a nu face nimic ilegitim, şi consistă efectiv într-o stare de spirit efectivă şi subiectivă
Karl Georg Bruns arată că problema principală este mai puţin cea privitoare la obiectul credinţei (încrederii) cât la „cum şi pentru ce să ai încredere” şi că simplul fapt de „a se înşela şi a crede” (irren und glauben) trebuie să fie subordonat unui examen plin de reflecţie. Căci nu este de ajuns să crezi, ci este necesar să te comporţi ca o persoană care face bine, în mod conştiincios şi ireproşabil.
Fr. Gorphe a considerat această concepţie germană ca fiind „etico-juridică”, care nu neglijează natura psihologică a conţinutului bunei credinţe scoţându-i, cu această ocazie, în evidenţă elementele morale şi caracterele juridice care o ridică la înălţimea unui adevărat principiu de drept.
6. Teoria bunei credinţe ca normă cu caracter general în dreptul nostru.
(D. GHERASIM; Petre ANCA şi Maria Ioana EREMIA)
În literatura noastră juridică s-a susţinut teza modernă privitoare la unitatea conceptului de bună credinţă. Astfel, autorii Petre Anca şi Maria Ioana Eremia susţineau că „buna credinţă trebuie considerată în dreptul nostru actual o normă cu caracter de aplicare generală, iar numai la cazurile speciale în care legea veche sau nouă face vorbire despre această noţiune” (…). „Buna credinţă înfăţişează în prezent fondul juridic pe care se profilează recunoaşterea în general a tuturor drepturilor civile”
Autorii susţineau ca temei al aplicării tezei lor art. 1 din D.L. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice. (Aici mai trebuie făcută o precizare – în 1965 nu exista un text de lege autonom, de aplicaţie generală privind buna credinţă. Codul civil român, asemenea Codului Napoleon, nu consacra principiul bunei crmdinţe ca normă generală de drept, ci prevedea numai în anumite situaţii speciale necesitatea existenţei bunei credinţe – precizări pe care le voi continua în capitolele următoare).
În ceea ce priveşte pe reputatul profesor DIMITRIE GHERASIM, domnia sa a considerat de bun augur această teză a bunei credinţe ca normă cu caracter general în dreptul comun, criticând argumentat faptul că autorii sus-amintiţi fundamentau această teză pe prevederile art. 1 din D.L. 31/1954: “totuşi considerăm că există un text în Codul civil ne îndreptăţeşte să dăm bunei credinţe caracterul de regulă cu caracter general – este textul de la art. 1899 alin. 2 Cod civil care deşi figurează la capitolul care reglementează dobândirea imobilelor prin uzucapiune, prin modul în care este redactat are caracter de autonomie şi de aplicaţie generală” – “Buna credinţă se presupune întotdeauna (subl. ns.) spune articolul citat. Nu principiul prezumţiei bunei credinţe care provine din dreptul roman (bona fides praesumitur) interesează pentru teza ce o susţinem, ci precizarea că aceasta se presupune întotdeauna, adică în orice situaţii juridice şi nu numai la prescripţia imobiliară.”
7. Teoria unităţii conceptului de bună credinţă
Este foarte relevant faptul că deşi marea majoritate a autorilor care au studiat acest concept, din diferite puncte de vedere unilaterale, din perspectiva aplicaţiilor la diferite domenii concrete, îmbogăţind astfel fondul juridic al conceptului de bună credinţă prin argumente juridice foarte pertinente, totuşi, în mod paradoxal, toţi autorii citaţi în acest domeniu înclină să recunoască , în mod direct sau indirect, că în realitate această noţiune are un caracter unitar cu toată complexitatea sa.
S-a spus că acest teză nu a fost dezvoltată de autorii ei într-un mod direct şi absolut, ci a fost afirmată de aceştia într-un mod atenuat
Astfel, s-a arătat că “noţiunea de bună credinţă este în acelaşi timp complexă şi unică, o noţiune cuprinzătoare şi vie care leagă în mod profund dreptul de psihologie şi mai ales de morală”
În acest înţeles unitar, dar în acelaşi timp complex “buna credinţă cuprinde concepte psihologice de intenţie şi de credinţă; are un fundament moral în sensul că intenţia trebuie să fie dreaptă, iar credinţa să fie conştiincioasă”; “şi în sfârşit fiind trecută din domeniul moralei în cel al dreptului, îmbracă caracterul de principiu juridic”
Teoria unităţii conceptului de bună credinţă este cea care pune cel mai bune în evidenţă noţiunea de bună credinţă şi implicit răspunde categoric la necesitatea edificării unei teorii unitare a bunei credinţe în ştiinţa dreptului şi de ce nu la inaugurarea într-un viitor nu prea îndepărtat a unei noi discipline juridice – dreptul bunei credinţe -.
Raportându-ne la această teorie unitară vom distinge adevărata structură de rezistenţă a acestui concept viu, unic şi complex, care reuneşte în matricea sa o adevărată triadă de aur: Dreptul  Psihologia  Morala.
Aici nu este vorba de o simplă relaţie de interdisciplinaritate între cele trei domenii care conturează buna credinţă, ci este vorba de o coabitare fecundă, nemaiîntâlnită la nici o altă instituţie juridică.
Atât dreptul cât şi morala sunt părţi componente ale conştiinţei sociale îndeplinind o funcţie de reglementare a conduitei oamenilor în societate.
Normele morale se impun prin puterea convingerii şi prin influenţa opiniei publice instituind o etică a conduitei, iar normele juridice sunt codificate şi sancţionate juridic constituind o “etică minimă” dar obligatorie a conduitei umane care poate fi adusă la îndeplinire şi prin puterea de constrângere a sancţiunilor cu care este prevăzută, spre diferenţă de normele morale care sunt lipsite de această posibilitate.
1.2. ASPECTE AXIOLOGICE ALE NOŢIUNII
Buna credinţă însumează esenţa valorilor cu care operează cele trei domenii distincte, constituind un adevărat “Catehism normativ” al acţiunilor umane.
Axiologia consacră buna credinţă ca fiind o valoare universal valabilă prin ea însăşi, care reuneşte sub auspiciile ei toate celelalte valori din care îşi trage izvoarele (valori morale, juridice, psihologice).
Ele însele aceste valori, luate în particular, au un pronunţat caracter normativ:
– “valorile joacă rolul de reguli ale vieţii sociale; când una sau mai multe valori sunt însuşite, devenind convingeri, ele structurează în mod deosebit conduita individului, se instituie ca un autentic for diriguitor al acţiunilor şi al modului de a fi al fiecăruia”
O altă caracteristică a valorilor afară de caracterul normativ este şi polaritatea. Toate valorile au această caracteristică, respectiv binele apare în raport cu răul, adevărul cu falsul, etc.
Toate aceste valori nu sunt disparate ci ele se găsesc în conexiune cu suportul lor ci şi cu unele cu altele (de ex.: – buna credinţă poate contribui la aflarea adevărului iar adevărul poate valoriza ideea de justiţie.)
Ion Grigoraş spunea, pe drept cuvânt, că: “Aceste valori comune şi permanente pe care masele populare le-au creat, le-au dezvoltat şi întreţinut de-a lungul mileniilor sunt denumite în Etică norme general umane, în absenţa cărora nu poate fi concepută nici o comunitate umană”
Nu mai puţin interesante sunt şi opiniile autorilor consacraţi în materia bunei credinţe care subliniau rolul şi locul primordial pe care-l ocupă aceasta în viaţa socială.
“Datorită bunei credinţe a cărei influenţă se exercită cu atâta putere în viaţa socială un popor se bucură de o civilizaţie mai perfectă” (G. VALLET)
“Buna credinţă are o importanţă socială care fără a o exagera, apare drept condiţia însăşi a funcţionării şi a durabilităţii societăţilor” (J. JAUBERT)
“Buna credinţă este sufletul relaţiilor sociale şi fără ea, fără un minim de bună credinţă, viaţa socială devine imposibilă”
1.3. DEFINIŢII DATE CONCEPTULUI DE BUNĂ CREDINŢĂ
S-a spus, pe drept cuvânt, că orice definiţie este periculoasă. Afirmaţia este cu atât mai valabilă în ştiinţa dreptului unde cercetătorul trebuie să identifice ceea ce este esenţial din multitudinea de fapte şi fenomene diferite şi instabile datorate dinamicii vieţii sociale.
Începând cu părinţii dreptului (poporul roman) şi până în ziua de astăzi, s-au dat o serie de definiţii bunei credinţe potrivit cu unghiul de vedere din care a fost privit acest concept, elaborându-se diferite teorii (vezi supra).
Dat fiind spaţiul limitat, este necesar să procedez la o simplă enumerare a acestor definiţii, lăsând către sfârşitul acestei secţiuni pe cele care reprezintă un real interes pentru demersul pe care îl promovez în această lucrare.
A.18 Definiţii date bunei credinţe privită numai prin prisma unor laturi singulare ale acesteia:
Al Volansky definea buna credinţă ca fiind în genere: “conformitatea morală a spiritului cu manifestările sale”
Jules Wertheimer o descria în largo sensu ca fiind “o stare de spirit conformă cu preceptele morale” – iar în stricto sensu (ca noţiune juridică) “buna credinţă este o stare de spirit a aceluia care se comportă faţă de un lucru sau faţă de o altă persoană ca şi cum el ar fi titularul unui drept pe care îl crede din eroare că îi aparţine”
În acelaşi sens Vallet susţinea că: “buna credinţă este o stare de spirit de asemenea natură că se imaginează greşit a avea un drept care nu există în realitate”
Autorii români Petre Anca şi Maria-Ioana Eremia defineau buna credinţă pe aceeaşi linie de gândire: – buna credinţă “este convingerea greşită pe care o are o persoană cu privire la temeinicia dreptului pe care îl invocă sau îl exercită şi de care legea ţine seama, pentru a-i recunoaşte fie dreptul însuşi, fie numai alte efecte juridice”.
B.18 Definiţii date bunei credinţe privite printr-o concepţie sintetică şi globală:
1. Cicero a definit buna credinţă ca fiind: “veritas” (sinceritate în cuvinte) şi “constantia” (fidelitatea în angajamente). Reies de aici existenţa a două stări de concordanţă:
 conformitatea între ceea ce omul gândeşte şi ceea ce el afirmă )sinceritatea în cuvinte);
 conformitatea între cuvintele şi actele sale (fidelitatea în acţiunile sale).
2. Profesorul italian LO MONACO – definea buna credinţă astfel: “Buna credinţă este conştiinţa sigură a observării tuturor condiţiilor cerute pentru perfectarea unui raport juridic determinat”
3. Autorul român CONSTANTIN OPRIŞAN a elaborat o definiţie care a reuşit să cuprindă în mod adecvat aspectele esenţiale ale bunei credinţe: “Buna credinţă poate fi concepută ca o stare psihologică a unui subiect de drept considerat individual, stare care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de ignorare sau eroare care poate fi apreciată etic şi pe baza căreia, plecând de la o normă de drept să se poată declanşa efecte juridice.”
Fără iluzia că noţiunea de bună credinţă va putea fi epuizată în cele câteva pagini ale scurtei disertaţii pe această temă, doresc în finalul acestui capitol să reamintesc o maximă celebră a marelui jurist, orator şi om politic, M.T. Cicero. Ea este o probă peremptorie a simţului practic, a geniului şi înţelepciunii de care se poate da dovadă în surprinderea noţiunii de bună credinţă şi mai cu seamă, ea este încă un îndemn subtil către o profundă reflecţie. – “Adevărata BUNĂ CREDINŢĂ se bazează pe INTENŢIE şi nu pe VORBE” (Semper autem in fide, quid senseris non quid dixeris cogitandum ) –
Definiţiile nepieritoare date de Cicero cu privire la noţiunea bunei credinţe surprind esenţa psihologică a acestei noţiuni, şi fapt edificator, cu implicaţii logice asupra aspectelor axiologice din celelalte domenii (dreptul şi morala)( cu care aceasta are contingenţă.
Astfel scopul urmărit de o persoană (ce se va concretiza sau nu, mai devreme sau mai târziu într-un act juridic ca expresie a voinţei) va fi raportată la rezultatele avute în vedere.
Deşi buna credinţă rezultă din cele două din cele două stări de concordanţă (vezi supra), ea trebuie apreciată dintr-un punct de vedere unic, fiindcă atât sinceritatea în cuvinte, cât şi fidelitatea în aranjamente presupun sau subînţeleg existenţa unei intenţii drepte, înscriindu-se în sfera probităţii, care nu este altceva decât observarea riguroasă a datoriilor moralei şi ale justiţiei.

CAPITOLUL 2. BUNA CREDINŢĂ – COMPLEX DE FAPTE PSIHOLOGICE
2.1. Elemente intrinseci; elemente cu impact moral şi juridic – Distincţia între onestitate şi buna credinţă
2.2. Aversul conceptului – Bona fides
Reversul conceptului – malus fides.
Buna credinţă cuprinde concepte psihologice de intenţie şi de credinţă şi îşi are izvorul într-un complex de fapte psihologice exteriorizate ulterior prin valorile morale ale onestităţii (honestum) care se convertesc în valori juridice (bona fides) ori de câte ori intră sub incidenţa unui raport juridic.
Aceasta deoarece, “la punctul său de pornire, buna credinţă are aspectul unor fapte psihologice, dar nu orice fapte, ci numai a unora dintre cele conforme cu normele morale” (D. Gherasim)
Mai mult, buna credinţă, avându-şi originea în aceste fapte psihologice, constituie mobilul raporturilor juridice, producând efecte în cele mai variate domenii ale dreptului şi, potrivit lui L. Josserand, care spune sub just cuvânt că “mobilele justificative ale actelor juridice se rezumă la această noţiune de bună credinţă în care ele se topesc până îşi pierd individualitatea”.
Dar ce este faptul psihologic? Rouston îl definea ca fiind: “un moment al vieţii conştiente pe care atenţia noastră îl izolează, fiind important pentru noi în anumite împrejurări date -“
Al. roşca denumea faptele psihologice ca momente ale vieţii conştiente care alcătuiesc conştiinţa omului şi că acestea constituie obiective sau focare ale activităţii noastre, implicând o contribuţie a persoanei ce se realizează prin selectarea fenomenelor.
Dacă scoatem în evidenţă latura psihologică a acestui concept trebuie să precizez că aici nu se pune problema de a reduce buna credinţă la un psihologisul** fără rost, ci de a se recunoaşte implicit că nu se poate face abstracţie de realităţile psihice a naturii umane, mai ales în drept. Pentru că o psihologie insuficientă este absolut nocivă şi produce întotdeauna erori şi imperfecţiuni corespunzătoare în domeniile în care se aplică.
Se ştie că natura psihologică a omului a fost întotdeauna curtată de marii cugetători ai umanităţii, spre exemplu chiar Platon însuşi a dat analizei justiţiei o bază psihologică.
Vorbind despre drept, Giorgio del Vecchio amintea un mare adevăr şi anume: “pentru a înţelege originea dreptului este deci necesar a cunoaşte natura proceselor psihice, a activităţii spiritului. Mai mult, odată stabilit dreptul pozitiv, normele imperative care-l compun, se adresează conştiinţelor individuale, cerându-i ascultare, adică o conduită determinată; ele se reîntorc astfel către acelaşi spirit care le-a conceput. Dreptul se dezvoltă în întregime în ordinea fenomenelor psihice şi acestei ordini îi aparţin sub un anumit aspect şi idealurile faţă de care preţuiesc normele pozitive.”
2.1. Elemente intrinseci ale bunei credinţe
Conceptul juridic al bunei credinţe, ca ansamblu complex de fapte psihologice, cuprinde în special două tipuri, două serii de fapte psihologice care din punct de vedere axiologic valorizează anumite precepte morale pozitive ce structurează incontestabil matricea morală a fiinţei umane. Aceste valori sunt cuprinse în noţiunea extrem de cuprinzătoare a ONESTITĂŢII din care au fost deduse un număr de patru fapte psihologice, respectiv virtuţi, înţelegându-se aici prin virtute o însuşire morală a omului prin care se urmăreşte în mod constant idealul etic, binele.
După Al. Volonsky acestea sunt: loialitatea (sau probitatea), prudenţa, ordinea şi temperanţa.
ONESTITATEA – elemente morale ale bunei credinţe : – (honestum)
Loialitatea, sinonimă cu probitatea, este un fapt psihologic de conştiinţă care se referă la observarea riguroasă a îndatoririlor morale, precum şi la respectarea unei conduite drepte, ambele conducând la încrederea reciprocă între membrii societăţii.
Prudenţa, constă în acel fapt psihologic de conştiinţă care determină persoana umană de a prevedea şi a evita greşelile şi pericolele.
Ordinea, ca fapt psihologic ce presupune canalizarea faptelor omului în limitele normelor stabilite în viaţa socială.
Temperanţa, o trăsătură a conştiinţei umane care moderează dorinţele şi pasiunile, limitându-le la ceea ce este permis de principiile eticii.
BUNA CREDINŢĂ – elemente morale cu impact juridic:31 – (bona fides)
Cele patru valori morale ale onestităţii descrise mai sus în conţinutul lor larg moral se structurează şi se traduc ulterior în plan juridic în următoarele elemente:
INTENŢIA DREAPTĂ – ca rezultantă a loialităţii sau probităţii, implică totdeauna absenţa dolului, fraudei şi violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea, probitatea sau loialitatea antrenează lipsa îndoielii. Ignoranţa corectă şi justificată (eroarea) poartă numele drept de eroare scuzabilă (de aici şi teoria aparenţei ca o concesiune făcută bunei credinţe )
Diligenţa – corespondentă a valorii morale a prudenţei; determină săvârşirea de act sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în limitele legii.
Liceitatea – adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca valoare morală.
Abţinerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului juridic sau cu ocazia perfecţionării unui raport juridic – ea derivă din valoarea morală a temperanţei şi este echivalentul perceptului roman “alterumon laedere”.
Distincţia între onestitate (honestum) şi buna credinţă (bona fides)
Aceste două noţiuni, deşi similare în conţinutul lor moral şi psihologic, acţionează şi produc efecte diferite după cum omul se află în zona socială a raporturilor naturale pur interpersonale sau în zona socială a vieţii juridice, respectiv în raporturile obligaţionale naturale sau în celălalt caz în raporturile juridice interumane.
De aceea este important de reţinut că buna credinţă (bona fides) capătă un conţinut propriu faţă de Onestitate (honestum) în momentul în care individul intră într-un raport juridic, respectiv într-o relaţie socială reglementată de lege.
Această distincţie este o creaţie a dreptului roman, unde se ştie faptul că onestitatea a fost la începuturi un precept fundamental al dreptului roman (“honeste vivere” )
Ulterior, ca urmare a demarcaţiei între drept şi morală, dreptul roman a separat conceptul juridic buna credinţă (bona fides) de noţiunea morală a onestităţii (honestum), deşi din punct de vedere al conţinutului moral cele două noţiuni sunt echivalente, iar demarcaţia între drept şi morală nu a fost niciodată netă.
De aceea onestitatea constă în conformitatea vieţii individuale cu normele morale iar buna credinţă va consta întotdeauna în conformitatea vieţii individuale atât cu normele morale cât mai ales cu normele juridice care reglementează o relaţie socială determinată.
Deosebirea între cele două conformităţi constă în faptul că manifestările exterioare care intră în structura bunei credinţe trebuie neapărat să însoţească o relaţie sancţionată de lege, deci un raport juridic. “A nu face rău nimănui (alternum non laedere) este un concept care se regăseşte atât în câmpul juridic sub forma abţinerii de a produce o pagubă altuia, cât şi în câmpul onestităţii ca normă morală, deci ambele au un caracter social, numai că în timp ce etica nu se ocupă cu raporturile de obligaţie, dreptul are ca sferă numai raporturile juridice reprezentate de normele legale.”
2.2. Aversul şi reversul conceptului buna credinţă
În literatura juridică se fac adesea distincţii între buna credinţă şi reaua credinţă din punctul de vedere potrivit căruia ele sunt fie două noţiuni autonome care produc efecte total diferite, fie că ele alcătuiesc, în realitate, o unitate conceptuală care prezintă două faţete antitetice. Părerile sunt foarte îndreptăţite şi de altfel ele rămân ca atare.
Explicaţia acestei distincţiuni provine din faptul că autorii respectivelor teorii confundă planurile psihologic şi juridic în momentul în care analizează aceste noţiuni.
Pentru că din punct de vedere psihologic este limpede că ne aflăm în faţa unei unităţi conceptuale cu două faţete, datorită faptului că atât buna credinţă cât şi reaua credinţă îţi au izvorul într-un complex de fapte psihologice care sunt toate în antiteză unele cu celelalte.
Din punct de vedere strict juridic, buna credinţă şi reaua credinţă trebuie considerate ca noţiuni juridice distincte cu înfăţişări şi cu efecte diametral opuse pentru că spre exemplu – buna credinţă este considerată ca fiind antiteza dolului, fraudei şi a abuzului de drept, care toate sunt produsul relei credinţe, toate acestea fiind prin ele însele noţiuni juridice distincte care produc efecte juridice proprii.
Tratarea acestui concept ca fiind unic cu două faţete antitetice, răspunde demersului pe care-l promovez şi, mai mult decât atât, se coroborează atât cu polaritatea valorilor axiologice pe care se fundamentează buna credinţă cât şi cu principiul dualist configurat în universul care ne înconjoară, ce a dat naştere, în mod firesc, la o funcţionalitate antagonică a tiuturor sitemelor care au aceste caracteristici. )putem vorbi de exemplu, de antagonismul sau alternitatea fenomenelor naturale, de structura dualistă a corpului uman, a psihicului său, de o antologie mitică arhitecturizată pe antiteza bine-rău, etc.) Pentru că aceasta este esenţa transcedentală atât ceea ce ne înconjoară şi implicit esenţa conflictelor şi a tuturor contestărilor interumane, a confruntărilor înverşunate iscate din cel mai neînsemnat diferend (mărul discordiei).
Prezenţa onestităţii (şi implicit a bunei credinţe) sau absenţa ei este primul semnal inefabil pe care-l simt cu precocitate toţi practicienii dreptului ori de câte ori instrumentează cu probitate o cauză juridică.
În consecinţă, este limpede că există posibilitatea ca această noţiune unică şi complexă să fie tratată în mod unitar ca având două feţe antitetice, detaşaţi de orice dubii că s-ar putea ajunge la o lipsă de logică, la un paradox.
Pentru că oricum la nivelul gândirii comune există aşa numitele paradoxuri ale bunei credinţe, dar pentru teoreticienii şi profesioniştii dreptului nu vor exista niciodată aceste confuzii inacceptabile.
Pentru că dacă vorbim de buna credinţă în drept, înseamnă fie că folosim acest termen în largo sensu, fie că ne referim la buna credinţă în stricto sensu, ceea ce înseamnă că buna credinţă este absentă în acel context. Sau, aşa cum spunea Georges Ripert, – “a recompensa pe una însemnă chiar prin aceasta a pedepsi pe cealaltă” – Bineînţeles că trebuie recunoscut faptul că aceste două faţete antitetice – buna credinţă şi reaua credinţă produc efecte total diferite şi antagonice în plan juridic dar aceasta nu ne va împiedica în nici un caz în utilizarea precisă a conceptului luat ca un tot unitar.
Aversul conceptului – Buna credinţă (bona fides)
Buna credinţă (în stricto sensu) se fundamentează întotdeauna pe faptele psihologice de conştiinţă care îşi au originea în cele patru virtuţi componente ale onestităţii (loialitatea, prudenţa, ordine şi temperanţa) care se convertesc în plan juridic în INTENŢIA DREAPTĂ, DILIGENŢĂ, LICEITATE ŞI ABŢINERE DE LA LEZARE (sau producerea în prejudiciere).
Aşadar, în perfecţionarea unui raport juridic sau în instrumentarea unei cauze juridice, se va putea observa cu vigilenţă existenţa acestor elemente intrinseci ale bunei credinţe.
În momentul în care se descoperă lipsa unui element sau a mai multora dintre acestea – (de exemplu se încalcă cerinţa intenţiei drepte, a liceităţii, a abţinerii de la lezare) şi înlocuirea lui cu opusul său, ne vom afla întotdeauna în prezenţa relei credinţe.
Acesta este raţionamentul peremptoriu de departajare a bunei credinţe de reaua credinţă manifestă.
Reversul conceptului – Reaua credinţă (malus fides)
Reaua credinţă se va fonda întotdeauna pe fapte psihologice situate exact la antipodul celor care caracterizează bona fides şi pe care etica socială le repugnă iar dreptul, în măsura în care intră în sfera sa, le sancţionează în raport cu gravitatea faptei ce va rezulta din activitatea subiectului de drept.
Astfel. vom avea de a face cu INTENŢIE RĂUFĂCĂTOARE, IMPRUDENŢA, ILICEITATE şi cauzarea unei vătămări sau a unui prejudiciu.
Faptele concrete care sunt rezultatul relei credinţe, pot fi , spre exemplu, delicte civile (dolul, frauda, abuzul de drept), pot fi fapte contravenţionale sau pot îmbrăca forma faptelor penale (frauda fiscală, diferitele forme de abuz sau de înşelăciune prevăzute ca infracţiuni de legislaţia penală).
Totuşi trebuie reţinut un aspect foarte important legat de noţiunea relei credinţe, şi anume faptul că nu poate exista bună credinţă acolo unde există culpă, oricât de uşoară ar fi aceasta – însă când fapta este săvârşită din neglijenţă sau uşurinţă, persoana este răspunzătoare pentru culpa sa, dar nu poate fi considerată de rea credinţă fiindcă reaua credinţă este numai intenţionată constând din manopere viclene şi frauduloase sau culpă gravă, toate săvârşite cu scopul de a păgubi pe altul.
Explicaţia este simplă, deoarece în cazul faptei imprudente, autorul consideră în mod uşuratic că paguba nu se va produce, iar în cazul neglijenţei, autorul nici măcar nu prevede un rezultat păgubitor.
Aceste două stări psihice ale subiectului nu se întâlnesc la reaua credinţă, produs al intenţiei păgubitoare.
Reaua credinţă înseamnă întotdeauna viclenie, fraudă, omisiune intenţionată, violenţă, intenţie de a păgubi, neglijenţă disimulată, premeditare şi comportament simulat rău intenţionat.
Dacă abuzul ordinar este în general aspru pedepsit prin sancţiuni penale, abuzul de drept, frauda la lege (ca forme mai rafinate ale relei credinţe) sunt la rândul lor extrem de periculoase în desfăşurarea vieţii sociale normale.
În acest sens părinţii dreptului ne-au lăsat câteva dictoane nemuritoare: – fraus omnia corrumpit (frauda distruge totul) – malitiis non est indulgendum (răutăţii, vicleniei nu se acordă indulgenţă) ş.a.
Spre final, amintesc aici şi acum consideraţiunile lui J. Josserand care spunea că ”ar fi de neconceput ca prerogativele legale să poată servi drept arme relei intenţii, răutăţii şi relei credinţe. Frauda care viciază toate actele, care face să înceteze aplicaţia tutror regulilor juridice, nu trebuie să-şi dea frâu liber sub egida prea binevoitoare a drepturilor civile; ea trebuie combătută fără milă, căci altfel dreptul însuşi – fiind pus în serviciul unor scopuri antisociale, parodiat în mod nedemn de către cei ce-l folosesc – ar risca să sucombe sub lovitura acestei profanări.”
*
* *
În încheierea acestui capitol, doresc să mai fac câteva precizări suplimentare cu privire la interferenţa între cele două noţiuni distincte – onestitatea şi buna credinţă – care nu reprezintă decât o consecinţă directă şi firească a aceluiaşi fenomen de interferenţă prezent între matricele lor – dreptul şi morala.
Se ştie că problema raporturilor dintre drept şi morală este una dintre cele mai importante aspecte care au preocupat teoreticienii dreptului şi au constituit adeseori un punct caracteristic de comparaţie între diverse sisteme de drept. Marii autori consacraţi ai domeniului (G. Ripert, L. Josserand, R. Jhering, del Vecchio, ş.a.) i-au acordat o importanţă covârşitoare acestui fenomen de interferare a dreptului cu principiile moralei. S-a observat că dreptul şi morala sunt concepte diferite care au tangenţă, fără a se identifica.
Noţiunile sunt concentrice, sfera moralei fiind mai vastă decât a dreptului sau aşa cum se spunea în formula originară – “dreptul şi morala sunt două cercuri concentrice în care morala formează cercul cel mare iar dreptul pe cel mic ” (Bentham) (vezi Anexa, fig. 1)
Problema raporturilor dintre drept şi morală disputa existentă între relaţiile şi distincţiunile făcute între ele l-a făcut pe Jhering să o denumească “Capul Horn” al dreptului adică stâncile periculoase de care multe sisteme de drept s-au ciocnit şi au naufragiat.
Cât despre buna credinţă ca noţiune juridică ea îşi are izvoarele în morală mai precis în noţiunea cuprinzătoare a onestităţii (honestum) din care derivă şi este la rândul ei circumscrisă acesteia (vezi Anexa, fig. 2).
Atât dreptul cât şi morala prescriu reguli de comportare a oamenilor în societate – Morala a fost definită ca un ansamblu de reguli şi concepte despre bine şi rău, despre just şi injust sau despre admisibil şi interzis în timp ce – Dreptul este ansamblul de norme de comportare obligatorii, generale şi impersonale care stabilesc desfăşurarea raporturilor între oameni, într-un cadru social dat şi care pot fi aduse la îndeplinire şi prin constrângere.
De fapt deosebirea dintre drept şi morală s-a delimitat într-un mod deosebit de lent. Diferenţierea dintre ele nu a fost niciodată netă şi se face cel mai adesea în legătură cu natura constrângerii – materială în cazul dreptului – psihologică în cazul moralei.
Doctrina modernă s-a străduit să demostreze că o multitudine de instituţiuni juridice interferează cu regulile moralei.
Toate teoriile noi, regula morală în obligaţiuni, abuzul de drept şi regula conform căreia toate drepturile trebuie folosite cu diligenţă şi prudenţă demonstrează prezenţe principiilor celei mai autentice morale în sânul dreptului.
Diadema de adagii rămasă din dreptul roman – non omne quod licet honestum est; honeste vivere; suum jus cuique tribuere; neminem laedere, summum jus summa injuea; malitiis non indulgentum; quid leges sine moribus, quid mores sine legibus probează acest deziderat.
Dacă ne referim la interferenţa dintre onestitate şi buna credinţă se poate observa cu mare uşurinţă că, în ceea ce priveşte onestitatea, modelele de cunoaştere umană au recunoscut din toate timpurile că ea este ultima linie de graniţă între comportamentul onest şi cel neonest – între bine şi rău, între sinceritate şi minciună, între fals şi adevăr. Ea este ultima linie de demarcaţie între conduita morală şi cea imorală, între onestitate şi opusul său (respectiv între loialitate şi neloialitate, între prudenţă şi imprudenţă, între ordine şi dezordine, între temperanţă şi exaltare).
Buna credinţă, la rândul ei, ca noţiune juridică, este acea linie inefabilă, acel hotar, care desparte comportamentele juridice în două lumi antagonice, în comportamente normale şi în comportamente deviante, respectiv în cele bazate pe buna credinţă şi în cele bazate pe reaua credinţă (intenţie dreaptă / rea intenţie; diligenţă / imprudenţă, liceitate / iliceitate, abţinere de la lezare / lezare intenţionată). – (vezi Anexa, fig. 3; 4)

Titlul II CONSACRAREA JURIDICĂ
A CONCEPTULUI BUNA CREDINŢĂ
Capitolul 1. Consacrarea în diferite sisteme de drept
1.1. Apariţia, evoluţia şi afirmarea juridică în diferite sisteme de drept
Conceptul de bună credinţă îşi are izvoarele în dreptul roman. El s-a cristalizat ca un concept juridic din preceptul fundamental al dreptului roman – honestum (honeste vivere) ca ulterior în urma separaţiei dreptului de morală să capete dimensiuni proprii sub aspectul lui bena fides. Acest concept a fost preluat ulterior de către majoritatea sistemelor de drept din familia romano-germanică şi implicit de sistemul de drept român.
În Roma antică, cetăţeanul roman liber recunoştea apriori valoarea acestui concept juridic, dat fiind faptul că era un precept fundamental al dreptului roman şi chiar după separaţia dreptului de morală, valoarea intelectuală a bonei fides s-a păstrat neatinsă încă câtăva vreme.
„Cetăţeanul roman liber, care era de bună credinţă, se credea sclavul altuia iar acesta din urmă îl poseda el însuşi de bună credinţă, primul păstrându-şi în drept capacitatea sa civilă.” * (Gaius).
În feudalism, buna credinţă pierde din valoarea intelectuală ce i-a dat-o dreptul roman, pentru a se colora, sub influenţa canoniştilor, cu o tentă religioasă. (R. Vouin).
În dreptul burghez, deşi buna credinţă era consacrată în toate codurile civile ale statelor continentale, începând cu Codul Napoleon totuşi – aşa cum afirma R. Vouin – „diversitatea bunei credinţe acţionează şi în materia dreptului de clasă, care favorizează buna credinţă numai la unii cetăţeni, ignorându-i pe alţii şi consacrând sub paravanul acesteia un regim de violare a contractului sau dreptul de a nu plăti datoriile” *
În secolul al XIX-lea, Herbert Spencer, într-un studiu asupra moralităţii comerciale, zugrăvea , sprijinindu-se pe numeroase fapte concrete, un tablou trist al înşelăciunilor întrebuinţate în mod obişnuit de către comercianţi datorită poftei nelimitate după îmbogăţire „Comerciantul onest trebuie să dea faliment”; „înşelăciunea în anumite limite, reprezintă un rău mai mic, preferabil onestităţii şi bunei credinţe” (subl. ns.).
Buna credinţă a căpătat din totdeauna aspecte distincte în fiecare etapă a dezvoltării orânduirilor social-economice, deşi valorile morale componente ale onestităţii convertite în valori juridice ale bunei credinţe (intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea şi abţinerea de la vătămare) au avut aceeaşi denumire în toate epocile istorice şi aceeaşi trăsătură creatoare de reguli de comportare în societate.
Evoluţia ei istorică a condus spre afirmarea sa în cvasimajoritatea sistemelor de drept pe care le cunoaşte civilizaţia umană.
În sistemul germanic, spre exemplu, doctrina juridică germană l-a consacrat sub o teorie proprie – Treu und Glouben si guter Glaube (vezi subprg. p. 5). Această teză a bunei credinţe a fost consfinţită în textele B.G.B.-ului de la 1900 producându-şi efectele şi în prezent.
Fr. Gorphe analizând această concepţie originală a bunei credinţe în dreptul privat german o aprecia prin următoarele cuvinte: „este o concepţie care ar putea fi denumită etico-juridică, care nu neglijează natura psihologică a conţinutului bunei credinţe”.
„Ea scoate în evidenţă natura psihologică a bunei credinţe, pune în evidenţă elementele morale care permit o calificare a bunei credinţe şi îi dau astfel o valoare, precum şi caractere juridice, care o ridică la înălţimea unui adevărat principiu de drept.”1
În unele state occidentale, precum exemplul celebrul al Elveţiei, principiul bunei credinţe a fost consacrat de la bun început şi în mod expres în legislaţia civilă ca regulă obligatorie pentru exercitarea tuturor drepturilor şi pentru executarea obligaţiilor. (art. 2 şi 3 din C. Civ. elveţian)2
Astfel, art. 2 C. Civ. elveţian enunţă acest principiu astfel: „fiecare este ţinut să exercite drepturile sale şi să execute obligaţiile potrivit regulilor bunei credinţe. Abuzul manifest de drept nu este proteguit de lege” (după Ripert)
În Franţa, codul civil francez consacră acest principiu la art. 977 şi urm., art. 1134 alin. 3 şi art. 1135, etc.
Este de reţinut că art. 977 C. civ. francez este preluat şi în C. civil român aproape integral (977 c. civ. român)
Ţinând cont de faptul că însăşi codul nostru este construit după modelul Codului Napolean amintesc că art. 977 nu spune nici un cuvânt despre buna credinţă, ci în el se face vorbire despre interpretarea convenţiilor – „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante iar nu după sensul literal al termenilor”.
Totuşi, deşi textul citat nu aminteşte nimic de buna credinţă, el a fost coroborat potrivit doctrinei juridice cu art. 970 alin. 1 c. civ. român, care prevede clar: „convenţiile trebuiesc executate cu bună credinţă”.
Aceasta este credinţa doctrinei franceze unde Aubrz şi Rau în tratatul lor de drept civil au explicitat teza interpretării subiective a convenţiilor prin coroborarea celor două articole 977 şi 1156 C. civ. francez (977 şi 970 alin. 1 c. civ. român)
Enunţul acestei teze suna astfel: – „convenţiile trebuie executate cu bună credinţă, adică în conformitate cu intenţia părţilor şi cu scopul în care ele s-au format”1
Acest efect al doctrinei este cu mult mai profund şi el vine dinspre Cicero care a intuit cu mult înaintea marilor jurişti francezi modul de manifestare al bunei credinţe. Spre a argumenta, am să coroborez aici şi acum cele două articole de lege de Codului civil român potrivit tezei lui Aubry et Rau, adică art. 970 alin. 1 care spune aşa „Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă” art. 977 C. civil român – „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor”.
În opinia mea, această reglementare dovedeşte în cele din urmă miraculoasa intuiţie pe care a avut-o Cicero când a emis celebra maximă care mai fascinează şi în ziua de azi, citez
„Adevărata bună credinţă se bazează pe intenţie şi nu pe vorbe” (vezi subpg. pg. 14)
Regăsirea ei, în zilele noastre, consacrată în legislaţiile moderne este edificatoare – quod erat demonstrandum!
Exemplele privind consacrarea principiului bunei credinţe în cele mai moderne legislaţii pot continua la nesfârşit.
Totuşi cel mai adesea o regăsim fie sub forma loialităţii şi a corectitudinii necesare la încheierea şi executarea contractelor de drept privat naţionale sau chiar în convenţiile cu caracter internaţional. Buna credinţă mai poate fi regăsită ca fiind un criteriu indispensabil în interpretarea convenţiilor sau cel mai des o regăsim sub binecunoscuta formă a prezumţiei de bună credinţă.
Bona fides praesumitur – este regăsită spre exemplu în dreptul comercial modern, unde cunoscutul autor Mircea N. Costin făcea următoarele precizări cu privire la materia Cambială – „completarea unei cambii în alb, contrar înţelegerii dintre părţi este considerată abuzivă, şi ca urmare, debitorul cambial care a semnat titlul înainte de completare are dreptul să invoce excepţia de completarea abuzivă a cambiei contra celui de rea credinţă (în sensul că a completat titlul menţiuni contrare înţelegerii) precum şi împotriva aceluia ce a comis o greşeală gravă cu prilejul dobândirii sale (în sensul că a cunoscut în momentul dobândirii cambiei că menţiunile acesteia nu corespund acordului dintre părţi)
Reaua credinţă a celor vizaţi va trebui însă să fie dovedită, deoarece până la proba contrarie aceştia sunt prezumaţi că au lucrat cu bună credinţă.1
Buna credinţă, criteriu de interpretare a actelor juridice
Cel mai des, buna credinţă capătă coloratura unui criteriu indispensabil şi categoric în interpretarea actelor juridice în relaţiile juridice moderne.
Astfel, în chiar Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfiri (încheiată la Viena în 11 aprilie 1980) se prevede că pentru interpretarea ei se va ţine seama de cerinţa de a se asigura respectul bunei credinţe.
Numeroase legi naţionale atribuie bunei credinţe rolul de criterii de interpretare şi de executare a contractelor – de exemplu – Codul civil român, Codul civil german (BGB), Codul Comercial Uniform al SUA, ş.a.m.d.
Acest criteriu este recunoscut şi aplicat pe scară largă în practica internaţională comercială. Conţinutul bunei credinţe în relaţiile comerciale poate fi diferit de acela care este specific acestei noţiuni în dreptul intern. Astfel , spre exemplu, se consideră a fi un aspect al bunei credinţe – respectarea uzanţelor statornicite şi admise în ramura de activitete de care este legat contractul interpretat. Buna credinţă se exprimă, de asemenea, ăi prin loialitatea care trebuie să existe în relaţiile comerciale internaţionale.
Loialitatea constituie o aplicaţie a principiului bunei credinţe în lumea afacerilor, idee care spre exemplu a primit o consacrare expresă în Codul Comercial Uniform al SUA în următoarea formulare: „buna credinţă a comerciantului înseamnă, în fapt, onestitatea şi observarea unui grad rezonabil de loialitate comercială”.
Tot ca expresie a bunei credinţe sub forma loialităţii, ne este dat şi de legea cehă şi slovacă Nr. 101/1963 potrivit căreia, la interpretarea unei stipulaţii consacrate trebuie să se ţină seama de împrejurările în care a fost făcută declaraţia de voinţă dar şi de principiile care cârmuiesc relaţiile comerciale loiale. Se are în vedere nu orice loialitate ci numai aceea care trebuie să existe în relaţiile comerciale internaţionale, deoarece acesta este o formă suficient de cuprinzătoare pentru a se permite să se ia în considerare şi interesul dezvoltării armonioase a comerţului internaţional între ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare ceea ce corespunde principiilor noii ordini economice internaţionale.1
Nu este lipsit de interes să menţionăm că, în Codul Internaţional privind practica reclamei al Camerei de Comerţ Internaţionale sunt definite principiile de bază ale reclamei în modul următor:
“Toate reclamele vor vi legale, decente, oneste şi de bună credinţă. Orice reclamă va fi efectuată într-un sens drept, de responsabilitate socială şi va fi conformă cu principiile concurenţei loiale acceptată în comerţ. Nici o reclamă nu va fi făcută pentru a slăbi încrederea publicului în reclamă”2
Buna credinţă este adesea utilizată în dreptul internaţional public drept un criteriu util de interpretare a tratatelor internaţionale şi are ca scop aplicarea corectă şi respectarea acestora în litera şi spiritul lor, potrivit voinţei comune a statelor participante la încheierea lor.
“Regula bunei credinţe este cea mai importantă şi generală regulă de interpretare. Aplicarea acestei reguli urmăreşte constatarea exactă a faptelor legate de interpretare, pornindu-se de la elementele intrinseci ale tratatului, şi anume de la textul exact al tratatului şi aplicând diferitele reguli şi metode de interpretare atunci când textele nu au un înţeles clar”3
Aceste exemplificări confirmă, doar în mică măsură, diversa consacrare pe plan internaţional pe care o cunoaşte acest principiu juridic numit simplu buna credinţă, dar care, aşa cum am văzut prezintă o complexitate şi o varietate deosebită şi care, în mod inevitabil, este de o importanţă incontestabilă în desfăşurarea relaţiilor juridice, începând, dacă se poate spune aşa, de la cel mai insignifiant raport privat, până la dimensiunile colosale (ca importanţă) a raporturilor juridice de mărime internaţională care se conturează între state ca membre sau nu ale comunităţilor internaţionale, cât şi între aceste comunităţi de state şi partenerii lor internaţionali cu care intră în dialog, şi în mod inevitabil, în anumite raporturi juridice.
Capitolul 2 Consacrarea principiului bunei credinţe
în sistemul nostru de drept
2.1. Scurt istoric; Sediul materiei.
Evoluţia juridică a bunei credinţe în România a urmat şi un curs firesc de dezvoltare, absolut normal, potrivit cu condiţiile istorice care au caracterizat societatea noastră.
Buna credinţă, ca percept juridic, a pătruns şi la noi în ţară pe filiera marilor codificări moderne ce au influenţat celelalte sisteme de drept, prin intermediul Codului Napoleon care a fost luat ca model în elaborarea Codului Civil român de la 1865.
În literatura noastră juridică s-a afirmat că buna credinţă a fost tratată doar în mod limitativ şi doar cu privire la unele efecte ale acesteia.
Aceste opinii sunt absolut justificate, dat fiind faptul că regimentarea bunei credinţe în Codul civil român nu avea o consacrare unitară ca normă generală de drept ci prevedea prin anumite dispoziţii răzleţe aplicarea sa la anumite cazuri concrete, bine determinate.
Totuşi şi în literatura noastră juridică au existat tendinţe spre afirmarea bunei credinţe ca normă generală de drept, sub influenţa pozitivă a normelor existente în occident şi mai ales a celor de factură elveţiană. Dar aceste teorii nu s-a putut impune deoarece Codul civil român, după exemplul Codului Napoleon nu conţinea un text de lege expres care să constituie fundamentul unei asemenea teorii generale a bunei credinţe, ca normă cu caracter general de aplicaţie în dreptul comun. (vezi contribuţia autorilor români în p. 6 supra)
Toate tezele cât şi consideraţiunile teoretice pe această temă, au condus la conturarea şi în literatura noastră juridică a unor teorii valoroase cu privire la ridicarea bunei credinţe la rangul de principiu general privind exercitarea drepturilor subiective.
Dacă până în 1989 s-a pus problema găsirii textului care să afirme explicit acest principiu, în prezent această situaţie a fost remediată prin încadrarea principiului bunei credinţe ca normă cu putere constituţională. Buna credinţă este prevăzută ca principiu constituţional la art. 54 din Constituţia României în capitolul privind îndeletnicirile fundamentale ale cetăţenilor şi reprezintă cea mai bună premisă pentru edificarea unei adevărate teorii privind exercitarea drepturilor subiective.
Sediul materiei Aşa cum am arătat în cele de mai sus, principiul bunei credinţe nu este tratat în mod unitar în literatura noastră juridică, iar în legislaţia noastră este consacrat în cele mai variate dispoziţii legale.
Tocmai de aceea, dat fiind diversitatea dispoziţiilor care privesc acest concept juridic, am să procedez la o simplă trecere în revistă a principalelor norme juridice, în special a acelora care sunt mai relevante cu privire la exercitarea drepturilor subiective cât şi la respectarea obligaţiilor corelative ce incumbă participanţilor la anumite relaţii juridice.
Deşi este absolut necesară precizarea efectelor pe care le poate produce buna credinţă în anumite raporturi juridice, totuşi este aproape imposibil să tratez aici, în scurta mea disertaţie, enorma diversitate de cazuri în care îşi găseşte aplicaţia.
Bineînţeles că, dintr-un respect pe care-l datorez cititorilor acestor rânduri, îmi voi face datoria de onoare de a descrie în limita spaţiului disponibil impactul juridic pe care îl are buna credinţă, vis á vis de zona dreptului material sau procedural pe care am să o aduc în discuţie.
Astfel, pot să afirm că legislaţia noastră s-a aliniat prin cele mai moderne reglementări în materie de bună credinţă prin ridicarea acestui concept juridic la rangul de principiu constituţional, cu toate consecinţele supremaţiei legii noastre fundamentale care decurg de aici, cât mai ales a conformităţii pe care trebuie s-o îndeplinească toate celelalte legi cu prevederile izvorului principal de drept pe care-l reprezintă Constituţia României din 1991.
Ea stabileşte, după cum bine se ştie, prin prevederile sale, principiile fundamentale ale întregului drept din ţara noastră.
Ramurile de drept, în conţinutul lor, trebuie să dezvolte dispoziţiile de principiu ale Constituţiei şi să-i respecte forţa juridică superioară a acestor norme constituţionale, fără să-i încalce principiile edictate.
Norma constituţională înscrie buna credinţă ca fiind o îndatorire fundamentală a tuturor persoanelor care se află pe teritoriul României – “cetăţenii români, cetăţeni şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi” (art. 54)
Aici principiul bunei credinţe este prevăzut ca îndatorire fundamentală a membrilor din societatea românească. Îndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii juridice cărora societatea le acordă o importanţă mai mare, o valoare deosebit de importantă din moment ce are un regim juridic consacrat în constituţie.
Profesorul Ioan Moraru definea îndatoririle fundamentale ca fiind “acele obligaţii ale cetăţenilor, considerate esenţiale de către popor pentru realizarea scopurilor înscrise în Constituţie şi asigurate în realizarea lor prin convingeri sau la nevoie prin forţa de constrângere a statului”. Mai mult, însăşi îndatorirea fundamentală de a respecta Constituţia şi legile statului român (art. 51) este o garanţie a afirmării şi protejării tuturor drepturilor şi libertăţilor înscrise în ea, pentru toţi cetăţenii. Pentru că este de neconceput ca membrii unei comunităţi să aibă numai drepturi fără să existe şi îndatoriri, pentru că tocmai existenţa acestor îndatoriri, a acestor obligaţii colective şi respectarea lor asigură promovarea drepturilor recunoscute fiecărui om.
Implicit, exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună credinţă înseamnă respectarea acestor îndatoriri, înseamnă respectul Constituţiei şi al legilor statului român care conduce în mod inevitabil la protejarea şi afirmarea chiar a acestor drepturi şi libertăţii fundamentale ale omului ca garanţii de protecţie a unei vieţi sociale normale a indivizilor, care compun societatea.
Buna credinţă în celelalte izvoare de drept din sistemul român
Principiul bunei credinţe poate fi regăsit în celelalte izvoare de drept fie sub forma unor texte de lege care protejează conduita bazată pe bună credinţă, fie sub forma unor reglementări care sancţionează reaua credinţă. De asemenea există şi prevederi legale care prin modul în care sunt redate indirect acest principiu fie prin protejarea implicită a conduitelor pozitive (exercitarea cu bună credinţă a drepturilor subiective) fie prin combaterea conduitei bazate pe reaua credinţă.
Codul civil român
– texte de lege care acordă în mod expres prioritate bunei credinţe în exercitarea drepturilor subiective (de exemplu articolele 485, 1097, 1125, 1895, 1899 ş.a.m.d.)
Articolele 1898 şi 1899 sunt acelea care instituie o prezumţie legală de bună credinţă (la uzucapiunea imobiliară) în privinţa uzucapatorului în favoarea căruia curge prescripţia achizitivă – este aplicaţia principiului roman bona fides praesumitur.
Articolul 977 coroborat cu art. 970 alin. 1 C. civ. Consacră criteriul bunei credinţe în interpretarea actelor juridice, a contractelor respectiv a convenţiilor civile. Literatura juridică şi practica judiciară ne descrie cum se realizează punerea în valoare a acestui criteriu: “judecătorul trebuie să confrunte factorul extern, adică ceea ce părţile au declarat în act cu factorul intern, adică voinţa reală a părţilor. Fostul Tribunal Suprem a făcut o judicioasă conciliere între teoria Subiectivă şi teoria obiectivă la interpretare. Interpretând actul prin criteriul bunei credinţe, judecătorul va face totul ca în cazul clauzelor îndoielnice, actul să-şi producă efectele. Judecătorul nu poate să se îndepărteze de la intenţia dreaptă a părţilor, adică de la buna credinţă a acestora”. Totuşi trebuie reamintit că “nu se poate executa cu bună credinţă o convenţie care a fost încheiată cu rea credinţă”
Domnul profesor Dimitrie Gherasim, în lucrarea sa intitulată “Buna credinţă în raporturile de drept civil” ne dezvăluie cvasimajoritatea formelor de manifestare a bunei credinţe în materia dreptului civil.
Domnia sa face chiar o clasificare a acestor forme de manifestare pe care voi încerca să o expun aici în mod succint:
I – Buna credinţă, sub forma loialităţii şi fidelităţii în modul de comportare a părţilor într-un raport juridic ambele ca fiind rezultate ale onestităţii (honestum).
A. Loialitatea ca regulă de comportare a părţilor contractante ce trebuie să existe la încheierea convenţiilor iar fidelitatea ce trebuie să existe la executarea acestora.
a. La încheierea contractelor buna credinţă este încălcată prin dol şi violenţă (961 şi 956 C.civ.) ambele fiind forme tipice ale relei credinţe – respectiv prin mijloace viclene de inducere în eroare a părţii contractante rămasă de bună credinţă (dolul) sau prin insuflarea unei temeri (metus) sau ameninţarea cu un rău eminent pe care l-ar putea suferi partea de bună credinţă, personal ori o persoană apropiată ei sau bunurile proprii, spre a o convinge că numai astfel se poate scăpa de răul iminent prin încheierea acestui contract (consimţământ smuls prin violenţă).
b. La executarea contractelor, buna credinţă se manifestă în fidelitatea părţilor la executarea clauzelor contractuale (art. 970 C.civ.) precum şi obligaţiile de cooperare pe tot parcursul executării (969, 977 şi urm. C.civ.). În materie contractuală, reaua credinţă se manifestă numai prin dol, violenţă, culpă gravă (culpa lata) şi prin fraudă care sunt toate comise cu intenţie. Frauda se săvâşeşte în cele mai numeroase cazuri cu participarea unui terţ. Ea poate îmbrăca forme extrem de diverse, începând de la actele frauduloase ale debitorului în contra creditorului său (delict civil), cel din urmă având la îndemână acţiunea pauliană prin care se tinde la revocarea actului fraudulos şi readucerea raportului juridic pe făgaşul bunei credinţe, şi până la eludarea unor dispoziţii legale care se numeşte fraudă la lege intrând de multe ori în zona responsabilităţii penale.
Frauda la lege – la modul general, a frauda legea înseamnă a-i eluda prescripţiile care sunt aplicabile în mod normal raportului juridic concret.
Ea se caracterizează prin utilizarea intenţionată a unor mijloace care sunt licite în aparenţa lor dar care sunt total îndreptate împotriva prescripţiilor impuse de norma cu adevărat aplicabilă. Elementul material al fraudei la lege constă în procedeul folosit, care prin el însuşi nu este contrar legii, dar elementul intelectual, intern psihic – cel intenţional – vădeşte eludarea sau sustragerea de la aplicarea unui text de lege care reglementează în mod normal acea reglementare juridică. cazuri concrete de fraudă la lege – exemple:
 donaţiile făcute între soţi fie şi prin persoană interpusă (art. 937 C.civ.) vânzările bunurilor între soţi (art. 1307 C.civ.) prin care se eludează prezumţia legală de comunitate a bunurilor prevăzută de art. 30 C. familiei;
 deghizarea donaţiei prin actul de vânzare-cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată prin care se eludează art. 813 C.civ. care prevede că toate donaţiile se fac numai prin act autentic;
 ori de câte ori o persoană creează o situaţie juridică nouă sau simulează aspectele exterioare ale procedeelor legale în sensul de a se sustrage de la norma aplicabilă în acel raport juridic. Astfel cele mai tipice forme de fraudă le reprezintă frauda vamală )Legea 30/1978 – C. vamal), frauda fiscală (Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale) şi multe alte tipuri de fraudă care îmbracă caracterul unor infracţiuni spre exemplu: – fraudele bancare; bancruta frauduloasă (prevăzută în L. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 208 şi în Codul comercial român din 1887 la art. 876882) ş.a.m.d. A nu se uita că însăşi noţiunea de faliment provine din lat. – fallere – a înşela, şi în numeroase cazuri s-a putut constata că s-a ajuns în această situaţie de insolvabilitate prin fapte care poartă amprenta relei credinţe.
B. Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile cu bună credinţă.
Aşa cum este de înţeles, potrivit tezei bona fides versus abusus, buna credinţă trebuie să stea la baza exerciţiului tuturor drepturilor subiective în sensul că acestea trebuiesc exercitate cu intenţie dreaptă, diligenţă, prudenţă şi abţinere de la lezare.
Trebuie amintit că în Codul civil există şi texte de lege care sancţionează în mod expres reaua credinţă, spre exemplu:
 art. 994 Cod civil care sancţionează pe dobânditorul de rea credinţă prin obligarea sa de a returna plata (repetiţia plăţii);
 art. 996 Cod civil care obligă pe dobânditorul unui bun cu rea credinţă să-l înapoieze (de im rem verso).
Dar cea mai importantă zonă de acţiune a relei credinţe o regăsim în materia abuzului în general şi a abuzului de drept în special. Trebuie să distingem aici o conduită abuzivă totală de exerciţiul abuziv al unor drepturi subiective.
Abuzul ordinar este o noţiune mai cuprinzătoare (care include în sfera sa şi pe cea a abuzului de drept) care înseamnă în definitiv o nesocotire totală a tot ceea ce este moral şi legal, o comportare excesivă şi adesea abrutizantă marcată de raţionamentul stupid “fiindcă aşa vreau eu” (sic voluero).
El se înscrie în zona lipsei totale de legalitate, fiindcă produce întotdeauna o vătămare altei persoane încălcând toate normele morale şi legale care instituie indivizilor o comportare determinată şi adecvată în societate.
Abuzul de drept , în schimb, este mai rafinat şi cu mult mai nuanţat – el se bazează într-un fel pe lege, pe folosirea unui drept subiectiv recunoscut persoanei.
El se manifestă fie prin depăşirea limitelor interne ale acestuia (teoria subiectivă – când dreptul este exercitat cu răutate în scop de şicană, fără justificarea unui interes legitim, ci numai cu voinţa deliberată de a constrânge pe adversar la abandonarea dreptului său cât şi la concesiuni legate de apărare pentru a ceda prin achiesare sau tranzacţie sub presiunile cedate în acest scop) fie când dreptul este deturnat de la scopul său social şi economic (teoria obiectivă sau cea a scopului – prin care dreptul subiectiv este deturnat de la scopul în vederea căruia se acordase titularului său protecţia legală)43.
De aceea este foarte important de reiterat că nu poate fi bună credinţă acolo unde există culpă, oricât de uşoară ar fi aceasta. În cazul culpei levis, când fapta este săvârşită din neglijenţă sau uşurinţă, persoana este răspunzătoare pentru fapta sa dar ea nu poate fi considerată de rea credinţă.
Deoarece reaua credinţă este numai intenţionată şi constă din manopere viclene şi frauduloase, culpă gravă, toate săvârşite în scopul de a păgubi pe altul şi înseamnă întotdeauna perfidie (viclenie), înşelăciune, fraudă, intenţie de a păgubi pe altul şi omisiune intenţionată.
Abuzul de drept înseamnă spre diferenţă de reaua credinţă, intenţie de a păgubi, neglijenţă sau uşurinţă în exerciţiul unui drept, comise pentru a deturna acel drept de la finalitatea lui economică şi socială.
De aceea trebuie avute în vedere condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a putea fi considerată abuz de drept: a) – existenţa unui drept subiectiv determinat; b) – fapta abuzivă să fie săvârşită cu intenţie sau culpă; c) – existenţa unui prejudiciu.
În materie contractuală abuzul de drept se manifestă cel mai adesea în contractele cu executare succesivă.
Exemplu: – abuzul de drept în rezilierea contractului individual de muncă – art. 136 alin. 3 din Codul muncii (Legea 10/1972) – se manifestă prin reaua credinţă a angajatorului care desface unilateral contractul de muncă, lucru de altfel bine cunoscut în practica judiciară. articolul citat spune următoarele: “persoana care cu rea credinţă a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă răspunde material, disciplinar sau după caz penal”.
Abuzul de drept în materia exercitării drepturilor procesuale civile43
Articolul 723 Codul de procedură civilă reţine abuzul de drept ca formă de încălcare a bunei credinţe în următoarea redactare: “Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege. partea care se foloseşte de ele în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.”
Sancţionarea abuzului de drept procesual civil constă în afară de respingerea cererii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi în plata unor despăgubiri acordate părţii prejudiciate fără însă ca legea (art. 723 Codul de procedură civilă) să precizeze cuantumul lor. Alteori dispoziţiile legale prevăd în mod expres alături de despăgubiri şi o amendă civilă:
a) în cazul recuzării (art. 35 Codul de procedură civilă) şi cererii de strămutare (art. 40) făcute cu rea credinţă partea poate fi condamnată la o amendă de la 3000 la 10000 lei;
b) citarea pârâtului cu rea credinţă prin publicitate (art. 95) se pedepseşte cu amendă de la 5000 la 15000 lei;
c) defăimarea în fals făcută cu rea credinţă (art. 185) se pedepseşte cu amendă de la 3000 la 10000 lei;
d) facerea unor contestaţii repetate şi neavenite cu rea credinţă în scopul de a face inaplicabilă o hotărâre de executare (art. 405) se pedepseşte cu amendă de la 3000 la 10000 lei;
e) amânarea judecăţii pricinii prin reaua credinţă manifestă (art. 154 alin. 1 Codul de procedură civilă). Textul spune următoarele: “Partea care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii va fi obligată la cererea părţii potrivnice să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amânare.”
Reaua credinţă se manifestă aici prin toate mijloacele de obstrucţionare şi prin manevrele dilatorii folosite de către părţi pentru întârzierea în mod arbitrar a soluţionării cauzei.
II Teoria erorii scuzabile ca fundament al bunei credinţe
Buna credinţă este întotdeauna produsul propriilor impulsuri psihice, fără influenţe din afară. Dacă subiectul lucrează cu intenţie dreaptă diligenţă, este de bună credinţă, iar dacă lucrează cu rea intenţie, cu viclenie folosind abuzul de drept este de rea credinţă.
Astfel, în cazul bunei credinţe produsă prin eroare scuzabilă, fără culpă, persoana este de cele mai multe ori victima unei alte persoane sau a unor împrejurări şi de puţine ori chiar propria sa victimă. de aceea “starea psihică a erorii proteguită de lege este de cele mai multe ori produsul unor factori străini de subiectul de drept”. (D. Gherasim)
Eroarea poate fi eroare de fapt sau eroare de drept. eroarea de drept este inadmisibilă potrivit principiului “nemo censetur legem ignorare”.
Eroarea de fapt constă în necunoaşterea sau cunoaşterea incompletă, greşită a unor date ale realităţii sau – falsa reprezentare pe care o are un subiect de drept în legătură cu un raport juridic. –
Astfel, putem vorbi de eroarea provocată prin încălcarea unei obligaţii de garanţie în răspunderea pentru viciile lucrului vândut – art. 1336 Cod civil.
În cazul viciilor cumpărătorul este considerat de bună credinţă la cumpărarea bunului şi beneficiază de un termen (între 6 luni şi 1 an, potrivit D. 167/1958) în care poate intenta acţiunea redhibitorie ori estimatorie în contra vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului cumpărat – art. 1352, 1355, 1356, 1359 Cod civil.
Eroarea scuzabilă este sub forma unui viciu juridic sau absenţa unui drept
Sub această formă, buna credinţă este ignoranţa fără culpă despre un defect sau lipsă de drept. elementele esenţiale ale bunei credinţe sunt aici ignoranţa şi lipsa totală de culpă, care duc la scuzabilitatea erorii.
Buna credinţă îţi produce efectele în sensul validării unui act care altfel ar fi lovit de nulitate absolută cu condiţia ca persoana care invocă buna credinţă să nu fi comis vreo greşeală, oricât de mică, nefiind admisă nici existenţa vreunei îndoieli în convingerea persoanei, fiindcă îndoiala înlătură buna credinţă.
În acest domeniu al erorii scuzabile, buna credinţă are rol creator, în sensul că efectele sale duc la dobândirea unui drept de către persoana aflată în eroare. Efectele creatoare de drept subiectiv se manifestă în domenii foarte variate. Exemple:
 dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prin uzucapiunea scurtă (art. 1985, 1898, 1899 Cod civil);
 dobândirea mobilelor prin prescripţia instantanee (art. 972 Cod civil);
 dobândirea fructelor civile prin posesia de bună credinţă (art. 485, 486 Cod civil);
 avantajele de care se bucură constructorul de bună credinţă (în cazul dreptului său de superficie). În art. 494 Cod civil, deşi nu se face vorbire între constructorul de bună credinţă sau de rea credinţă, totuşi acest criteriu rezultă implicit din textul articolului prin metoda interpretării logice;
 acţiunea de restituire (de im rem verso) în cazul foloaselor realizate fără temei legitim şi repetiţiunea plăţii nedatorate (art. 992-997);
 recunoaşterea efectelor căsătoriei (art. 23-24 C. familiei) – căsătoria putativă. -(atunci când soţii s-au găsit într-o eroare scuzabilă fiind de bună credinţă aceasta va conduce la menţinerea efectelor căsătoriei pe perioada existenţei ei).
Aşa cum se poate observa eroarea scuzabilă individuală este creatoare de drept, dar atunci când ea este unită cu eroarea comună efectele bunei credinţe sunt cu mult mai întinse – suntem aici în domeniul teoriei aparenţei în care efectele erorii comune merg atât de departe, încât acoperă în totalitate lipsa dreptului însuşi prin validarea deplină a actului nul sau anulabil cât şi a situaţiei juridice vexante.
În cazul aparenţei, justul titlu este înlocuit adesea prin eroarea comună denumită în literatura juridică buna credinţă colectivă.
Eroarea comună, pentru a fi creatoare de drept trebuie să îndeplinească două condiţii: – să fie invincibilă şi – să fie comună (să fie împărtăşită de marea majoritate a oamenilor) – error comunis facit ius . Astfel buna credinţă joacă în teoria aparenţei un rol primordial deoarece numai persoana care este de bună credinţă poate beneficia de situaţia aparentă.).
Prezumţia bunei credinţe poate fi combătută prin proba contrarie. Dacă se va dovedi că persoana a avut cunoştinţă de situaţia adevărată ea nu mai poate beneficia de teoria aparenţei. Dau ca exemplu de aplicaţie a teoriei aparenţei următoarele situaţii:
 art. 1910 Cod civil – în cazul dobândirii unui bun mobil cu bună credinţă;
 art. 1097 Cod civil – plata făcută cu bună credinţă;
 art. 1554, 1557, 1558 Cod civil – problema mandatului aparent.
În dreptul administrativ modern a fost consacrată Teoria funcţionarului de fapt regăsită şi în legislaţia noastră, potrivit căreia nu se poate pretinde persoanelor care pretind acte unui funcţionar public, care are toate aparenţele unui funcţionar investit, să-i ceară justificarea perfectei sale investiri.
De aceea Art. 7 din D 278/1960 privitor la actele de stare civilă, prevede: “Înregistrările făcute în registre le de stare civilă de o persoană necompetentă care a exercitat în mod public atribuţia de delegat de stare civilă sunt valabile chiar dacă acea persoană nu avea în realitate această calitate.”44

Titlul III Paradigma bunei credinţe şi statul de drept
Capitolul 1 – Rolul bunei credinţe în organizarea instituţională
a statului de drept
1.1. Buna credinţă şi conceptul statului de drept ca dimensiuni ontologice ale omului privit sub specie juris
Aşa cum am subliniat anterior, buna credinţă este u concept unic şi complex care face parte din permanenţele dreptului şi care reuneşte în matricea sa un adevărat consemn al datelor cunoaşterii proprii celor trei discipline majore din care provine (dreptul, psihologia şi morala).
Buna credinţă însumează anumite valori polare cu care operează cele trei domenii distincte şi tocmai prin acest miraculos adevăr ea poate şi trebuie să devină o cale euristică, unitară de reconsiderare a interpretărilor clasice privind conduita subiectelor de drept.
Aceasta, deoarece reexaminarea sferei sale de aplicabilitate cât şi reevaluarea efectelor pe care le poate produce vis a vis de organizarea instituţională a statului de drept, ne va putea releva numeroasele sale valenţe privind asigurarea ordinei de drept, dar mai ales a echilibrului funcţional în toate compartimentele vieţii social economice.
Astăzi, când se consolidează statul de drept pe baza principiilor consfinţite în Constituţie, ori ca dezechilibru major poate conduce la violarea ordinei de drept, fapt care poate afecta întreaga societate, pentru că ordinea de drept implică respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectarea strictă a structurilor statului de drept, respectarea integrităţii şi demnităţii persoanei, a egalităţii depline în faţa legii a cetăţenilor în orice raporturi s-ar afla.
Pentru că statul de drept constituie unitatea unui sistem de norme juridice care reprezintă însăşi personificarea ordinei de drept (Kant) şi înseamnă înainte de toate domnia legii şi a egalităţii depline a membrilor societăţii în faţa legii – „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.” (Art. 6 Const).
Giorgio del Vechio afirma, citându-l pe Kant, că Statul trebuie să fie Stat de drept, adică Statul trebuie să lucreze pe temeiul dreptului şi în forma dreptului; Statul trebuie să recunoască valoarea personalităţii şi să-şi limiteze acţiunea sa acolo unde ar distruge această valoare, care este de asemenea un drept.
Îndeosebi Statul nu trebuie să violeze infinitatea conştiinţei prin interziceri arbitrare, nici să elimine iniţiativa şi concurenţa rodnică a particularilor. Asupra acestui punct doctrina individualistă e conformă raţiunii şi a fost chiar confirmată de dezvoltarea istorică.
Statul nu trebuie să se ocupe de binele general, de fericirea sau utilitatea comună; el are o însărcinare negativă, trebuie să fir pur şi simplu un „păzitor al ordinei juridice” (Kant) cu unica misiune de a se asigura aplicarea dreptului şi de a împiedica valoarea lui, dar în acelaşi timp, del Vechio face precizarea că Statul poate şi trebuie să cuprindă în sfera sa orice activitate şi trebuie să încurajeze binele peste tot, dar întotdeauna în forma dreptului, aşa fel încât fiecare act al său să se întemeieze pe lege, care este manifestarea voinţei generale.
Antiteza empirică între individ şi societate tocmai în Stat îşi găseşte acordul său raţional. Statul e organul suprem al dreptului, iar dreptul este o emanaţie a naturii umane.
Statul e deci, însăşi omul privit sub specie juris.
Individualitatea se modelează în Stat şi în el „exaltă adevărata sa natură” (Vico). Prerogativele juridice ale omului şi cetăţeanului revendicate de revoluţiile sociale precedente (…) n-au putut şi nici n-ar putea şi şterse vreodată.
Suveranitatea legii şi egalitatea cetăţenilor în faţa ei rămân în realitate pivoţii statului modern – care este prin urmare şi vrea să fie stat de drept, iar nu stat absolut sau de poliţie.
Potrivit acestei organizări moderne a statului de drept, se observă cu uşurinţă că fundamentul şi liantul care-l structurează la orice nivel este legea, care este o consecinţă firească a manifestării depline a voinţei generale a indivizilor care compun societatea.
Deci suma voinţelor individuale determină totdeauna forma activităţii şi scopurile statului modern, sumă de voinţe valabil întrunite, ca unitate reprezentativă a individualităţii, prelungire firească a teoriei contractului social.
Ori în această organizare juridică buna credinţă se presupune indubitabil că există, la toate nivelurile vieţii socio-juridice (cel puţin teoretic) pentru că lipsa ei sau mai precis apusul său (voinţa viciată de reaua intenţie, imprudenţă, tendinţe lezionare, ilicitate) ar conduce la destructurarea mai devreme sau mai târziu prin implozie a oricărei comunităţi umane, lucru de altfel confirmat de experienţa istorică.
Pentru că, în mod normal, statul de drept înseamnă preecuţiunea legii dublată de buna credinţă în edictarea şi aplicarea ei.
Aceasta înseamnă că atât acţiunile statului sunt supuse unor reguli constante şi sigure (deoarece fiecare cetăţean poate pretinde şi obţine respectarea acestor reguli adresându-se, în situaţia violării lor, unei instanţe judecătoreşti independente (art. 21, 47, 48 Const), cât şi faptul că orice persoană este obligată să respecte legea cu ocazia exercitării drepturilor sale (art. 51 Const).
Şi nu trebui uitat faptul că Statul nu este decât un concept teoretic transpus în realitatea socială şi istorică, însă el se manifestă prin oameni mandataţi de ceilalţi membri ai societăţii, primii având puteri de reprezentare şi de decizie (dar şi de răspundere în faţa legii şi a mandatanţilor lor) care privesc în mod direct activităţi legate de aplicarea legii semenilor lor.
Cu atât mai mult nu trebuiesc idealizate relaţiile dintre structurile statului şi cetăţeni, cu cât decizile acestor autorităţi se iau în definitiv tot de către oameni care încorporează volens nolens şi psihologia lor, atitudinile lor psihice faţă de anumite probleme concrete, în acte juridice care privesc viaţa socială a membrilor comunităţii.
Şi toate acestea privesc ordinea socială, ordinea publică dar mai ales, ordinea de drept a statului de drept.
Pentru că, dacă ne referim la ordinea de drept specifică societăţii moderne, vom constata că ea este o ordine de drept , unică, unitară şi egală pentru toţi cetăţenii, orice altă interpretare fiind exclusă.
Ea este o relaţie justă între individ şi stat, un echilibru care caracterizează o societate cu adevărat democratică.
Astfel dacă se va încălca legea, negăsindu-se autoritatea publică, se va deschide calea spre anarhie. Dacă se vor nega drepturile şi libertăţile individuale, se va deschide calea spre despotism, totalitarism şi instalarea „legii bunului plac”.
Ori, tocmai acest echilibru fragil este asigurat de respectul necondiţionat faţă de lege.
O atitudine responsabilă a subiecţilor de drept bazată pe buna credinţă.
Pentru că acest aspect este esenţial tocmai din interesul practic de a se asigura realizarea dreptului şi intereselor care compun societatea democratică (vox populi, vox dei).
De aceea limitarea şi în acelaşi timp protejarea libertăţii de acţiune a fiecăruia (art 49 Const) este absolut necesară, deoarece nu toţi oamenii au în mod natural aceleaşi posibilităţi.
Şi această limitare sau protejare a libertăţii de acţiune, nu se poate face fără a ţinbe cont de buna credinţă, ştiindu-se că aceasta se face numai în şi pe baza legi. Pentru că legea este şi trebuie să rămână unicul instrument de reprezentare a conduitelor umane în statul de drept, iar oamenii trebuie să fie ţinuţi să se raporteze totdeauna la ceea ce legea le impune prin litara şi spiritul ei – lucru de altfel nu tocmai simplu.
Deoarece legea, aşa cum se recunoaşte şi în literatura juridică, nu este în anumite cazuri, şi suficientă în stabilirea echilibrelor sociale.
Aici intervin marile dificultăţi pe care le-a relevat şi Montesquieu în „L’espirit des lois” – legea raportată la om şi omul raportat a lege.
Legea nu trebuie să fie proflixă şi ameţitoare ci aşa cum spunea el „legea trebuie să fie concisă şi simplă” iar termenii folosiţi într-o lege să aibă acelaşi înţeles în mintea tuturor oamenilor; legile nu trebuie să fie subtile, ele sunt făcute pentru oamenii de rând, sau cum spunea Summer Maine – că o lege trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie clară, elegantă şi precisă .
Pentru că altfel legea nu-şi va putea îndeplini scopurile pe care şi le propun reprezentanţii legislativului, nu va permite instalarea aceleiaşi atitudini conforme bazate pe buna credinţă faţă de valorile apărate de lege, ci pur şi simplu, va menţine o stare de spirit fertilă relei credinţe, frondei la lege şi abuzurilor de tot felul. Pentru că se ignoră prea adesea atitudinea psihică, posibilă a subiecţilor de drept faţă de realităţile concrete ale vieţii şi faţă de lege însăşi; în spatele dictoanelor latine – „nemo consetur legem ignorare” şi „dura lex sed lex”.
Ori, pierderea din vedere a acestui aspect, creează multe dificultăţi în aplicarea coerentă a legii. Pentru că, aşa cum sublinia unul dintre fondatorii şcolii franceze a dreptului formal, „buna credinţă este sufletul relaţiilor sociale şi fără ea, fără un minimum de bună credinţă, viaţa socială devine imposibilă”. (Demolombes).
Legea trebuie să permită întotdeauna instalarea bunei credinţe în relaţiile sociale şi să repudieze prin sancţiuni severe atitudinea manifestă a relei credinţe concretizată în fapte reprobabile.
Pentru că legea se adresează în primul rând conştiinţei oamenilor, cerându-le ascultare şi un comportament determinat (care vizează intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea şi abţinerea de la producerea unui prejudiciu);
Acesta este scopul ultim al legii, dar dacă dimpotrivă va fi prolixă şi opusă raţiunii naturale a omului, efectele ei ar putea deveni în anumite cazuri concrete, exact contrare faţă de intenţiile legiuitorului (de exemplu – o lege prin care s-ar putea prevede o fiscalitate apăsătoare, să zicem de 95% impozit pe profit, spre a atrage resurse cât mai mari la bugetul statului, vor reuşi implacabil să obţină efectul exact invers, faţă de cel scontat).
Nu trebui scăpat din vedere că legea este acel „instrumentium probations” al „contactului social”, este acel pact social, acel tratat de pace, care armonizează raporturile dintre oameni, evitându-se acel conflict permanent dintre indivizi, acel „război al tuturora contra tuturor (beliun omnes contra omnes ), după o formulă celebră pusă în circulaţie de Thomas Hobbes.
Şi aceasta deoarece legea este, cel puţin din punct de vedere psihologic perpetuu a unei manifestări intenţionate a omului, intenţie, adică ea este rezultatul permanent al voinţei umane care urmăreşte un scop determinat, atât la edictarea cât şi la aplicarea sa.
De aceea, consideră că tendinţa de ignorare a bunei credinţe (intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea, abţinerea de la prejudiciere) în toate activităţile umane legate de zona edictării cât mai ales a aplicării legii este inadmisibilă şi trebuia reprimată fără scrupule .
Deşi panaceu universal, buna credinţă nu este însă şi suficientă pentru justificări potrivnice dreptului, totuşi nici dreptul nu se poate justifica dincolo de limitele deontologice ale Eticii.
Dreptul, legea şi buna credinţă sunt inseparabile în forul justiţiei (jus, lex şi bona fides) şi aceasta, pe ideea de prevalare a unui principiu major de etică – buna credinţă este şi trebuie protejată prin ea însăşi.
Aşadar, interesul epistemologic reţinut de buna credinţă în organizarea instituţională a statului de drept nu poate fi decât incontestabil şi absolut necesar care vizează dezideratul instaurării probităţii în viaţa juridică a oricărei naţiuni.
1.2. Paradigma universală a bunei credinţe
Premisele unei veritabile paradigme a bunei credinţe – (în sensul originar formulat de T. Kuhn – ca totalitate de norme metodologice, reguli, standarde de gândire şi acţiune, idei, presupuneri, concepţii compatibile între ele şi care cel puţin o perioadă de timp pot să ofere soluţii model unei comunităţi ştiinţifice) – se pot constitui din însăşi viziunea interdisciplinară prin carea această naţiune se oferă analizei.
Legăturile noţiunii bunei credinţe cu psihologia, cu morala (etica şi deontologia), religia, cu antropologia şi axiologia şi nu în ultimul rând cu ştiinţa dreptului sunt tot atâtea argumente pentru fundamentarea unui model universal valabil, al cărui principii să lumineze şi să remonteze optica fiinţei umane faţă de o deontologie universală a relaţiilor sociale, în general, cât mai ales a celor juridice, în special. Pentru că atitudinea pur psihologică şi secvenţială a omului faţă de semenii săi şi faţă de lege, este esenţială.
Pentru că dictonul „dura lex sed lex” nu trebuie să mai completeze neputinţele puterilor statului, respectiv ale oamenilor vis a vis de asigurarea normalităţii sociale.
Normalitatea socială este aceea pentru care membrii societăţii optează sau o identifică cu binele lor individual, fiind cerută cu insistenţă de societate potrivit regulilor democratice, prin voinţă majoritară, concretizându-se în cele din urmă în lege.
Însă nu putem vorbi de legi impecabile atâta timp cât ele sunt opera omului şi îi sunt destinate, om care la rândul lui nu este perfect. El tinde doar către acest ideal. Tot astfel, nu putem vorbi de aplicarea ireproşabilă a legilor, dat fiind că tot omul este cel care o aplică semenilor săi.
Şi aceasta deoarece moralitatea sau imoralitatea umană se manifestă în mod natural şi secvenţial în viaţa socială de zi cu zi, independent de iluziile teoreticienilor dreptului.
Cu efecte deloc neglijabile. Este spre exemplu şi ceea ce exprima adeseori Eminescu în zona jurnalistică, inspirat fiind de un vechi, dar corect, adagiu latin: „Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic ” (quid lege sine moribus, quid mores sine legibus). Dar nu mai puţin adevăr găsim într-o reflecţie a lui Seneca: „Ceea ce nu opreşte legea, opreşte buna cuviinţă”.
Fiind vorba despre edificarea unui model universal al bunei credinţe în relaţiile juridice din societate, consider că se pot contura de pe acum câteva din tezele fundamentale pe care se va putea sprijini această teorie generală a bunei credinţe.
Cu titlu informativ dau ca exemplu doar două variante posibile din multe altele care se vor adjudeca pe parcursul timpului:
a) TEZA UBICUITĂŢII NECESARE ŞI A BUNEI CREDINŢE în relaţiile juridice, care susţine teoria omniprezenţei necesare a bunei credinţe în exercitarea drepturilor şi respectarea obligaţiilor corelative din conţinutul oricărui raport juridic bi- sau unilateral, respectiv observarea riguroasă a existenţei elementelor intrinseci ale bunei credinţe între părţi. (bona fides inter partes).
b) TEZA BONA FIDES v. abusus (sau teza conflictului originar). Această teză vine ca o aplicaţie necesară a bunei credinţe ce trebuie să existe între părţile implicate într-un raport juridic contradictoriu, antagonist.
Ea se bazează pe acel principiu major de etică confirmat de istoria vieţii juridice şi prezent dintotdeauna în drept – combaterea abuzului ordinar, în general şi a abuzului de drept, în special – în virtutea generoasei idei potrivit căreia buna credinţă este şi trebuie protejată prin ea însăşi. Această teză numai prelungirea firească a ideii etico-juridice de prezentare a bunei credinţe (a intenţiei drepte, diligenţei, licitării şi a obţinerii de la lezare), ci este chiar spiritul imanent al celor două ştiinţe.
Etica şi Dreptul, care condamnă conduita deviată şi abuzivă a indivizilor încercând să impună o conduită morală adecvată cu principiile general acceptate în societate.
Verdictul dat de aceste două ştiinţe este foarte tranşant – comportamentul este adevărul.
Tocmai de aceea este important de reţinut, ideile pe care le consider fundamentale ale tezei bona fides versus abusus:
– Pentru că abuzul provine din reaua credinţă, trebuie ca buna credinţă să stopeze abuzul – şi faptul că – orice conflict este întreţinut în mod artificial numai prin reaua credinţă manifestă, care tinde la exercitarea abuzivă a drepturilor sau a obligaţiilor de către părţile implicate, creându-se cu timpul un cerc vicios din care nu se poate ieşi decât prin buna credinţă exercitată ca atare.
Modelul bunei credinţe vine în întâmpinarea spiritului marilor teorii moderne apărute sub influenţa raţionalismului sec. al XVIII-lea, respectiv teoria statului de drept (Kant), teoria separaţiunii puterilor în stat (Montesquieu) şi nu în ultimul rând teoria contactului social (J.J. Rousseau).
Aşa cum am afirmat în acest capitol, buna credinţă nu poate fi ignorată sub nici o formă în organizarea instituţională a statului de drept. Deoarece legea fără sprijinul voinţei umane, bazată pe buna credinţă, are toate şansele să fie anihilată de abuzul de drept, de perfidie, de ilicitate ş.a.m.d.
Să nu uităm formula celebră a lui Montesquieu, prin care acesta a consacrat principiul separaţiei puterilor în stat: „Pentru a nu se abuza de putere, trebuie ca puterea să oprească puterea”. (L’esprit de lois 1748).
Totuşi, în principiu, cum se realizează acest transpunerea acestui deziderat în fapt? Prin dol (viclenie)?, prin ilicitate?, prin abuz de drept?, prin fraudă?…
Nu, bineînţeles că nu, ci prin intenţie dreaptă, licitate, diligenţă şi abţinere de la prejudiciere.
Deci, regula este că acest control permanent între cele trei puteri egale ale statlui de drept (executivă, judecătorească şi legislativă) nu se realizează aşa oricum, la latitudinea oricărui om politic, ci numai pe baza legii în limitele deontologice ale bunei credinţe. Pentru că altfel echilibrul societăţii civile ar fi grav afectat, prin înfrângerea legii, de chiar reprezentanţii acestor puteri care au obligaţia primordială de a garanta asigurarea legalităţii şi promovarea ordinei de drept (iar nu să o încalce ei înşişi prin implicarea iresponsabilă în luptele declanşate de tot felul de interese meschine (de grup) ale reprezentanţilor unei puteri în contra altei puteri statale).
Pentru că Jus, lex şi bona fides trebuie să prevaleze în faţa oricăror considerente subiective iscate de ideologiile de partid, vehiculate în viaţa politică de zi cu zi, iar manipularea şi reaua credinţă manifestă trebuie să apună în faţa preceptelor peremptorii ale dreptului.
Modelul bunei credinţe ne apare cu mult mai indispensabil dacă se ia în consideraţie şi baza contractuală pe care se structurează organizarea societăţii moderne a statului de drept.
Este deja un truism. Să reamintesc faptul că însuşi Kant (sub influenţa lui Rousseau) privea organizarea statului de drept ca având o bază contractuală în care trebuie să se presupună consensul şi acordul liber al componenţilor săi. El exprima cu claritate, înlăturând orice echivoc, că „statul trebuie să fie (nu că a fost) constituit conform ideii unui contract social”. Contractul este baza juridică ideală a statului, acesta trebuind să se organizeze bazându-se pe recunoaşterea drepturilor persoanei ca sinteză a libertăţii umane.
Kant vedea statul ca „reunirea unei multitudini de oameni sub legi juridice”, dar această multitudine de oameni trebuie concepută ca asociată în virtutea unui contract prin voinţa tuturor – În acest sens contractul devine un principiu regulativ, un criteriu de evaluare a legităţii unui stat (del Vecchio – op. cit. p. 114-115).
O expresie a acestei teorii a contractului social îl reprezintă referendumul naţional ca instituţie foarte cunoscută în ziua de astăzi; contractul social (teoria în sine) devenind din ceva abstract o realitate cotidiană şi coerentă în multe state (inclusiv la noi) sub influenţa pragmatismului acestui secol.
Este deci evident că paradigma universală a bunei credinţe ne descrie acest fenomen juridic ca modul cel mai firesc de a fiinţa al moralităţii şi imoralităţii socio-juridice de la nivelul psihismului uman şi care produce efecte concrete şi distincte, deloc neglijabile.
Dincolo de obiecţiunile frivole care s-ar putea ridica împotriva edificării unui model universal valabil al bunei credinţe, afirm cu pertinenţă că este mult mai important de a scoate acest principiu din nelucrare şi de a-l aşeza pe locul pe care-l merită în ştiinţa dreptului – acela de veritabilă instituţie juridică. Dezideratul primordial pe care-l susţine paradigma bunei credinţe este acea necesitate inexorabilă de probitate în relaţiile juridice, înţeleasă sub forma elementelor intrinseci ale bunei credinţe (intenţie dreaptă, diligenţă, licitate şi abţinere de la prejudiciere).
Acest deziderat este un imperativ, este aşa cum ar fi spus Kant, acel imperativ categoric* al voinţei noastre autonome* pe care o constatăm în noi ca o realitate care nu depinde de nimeni şi de nimic, cu rădăcini adânci în viaţa şi în inima noastră.
Este acea realitate potrivit căreia legea morală este garanţia ultimă şi fundamentală a libertăţii umane.
Însăşi marele Kant mărturisea explicit schimbarea de esenţă a propriei sale viziuni axiologice: „A fost o vreme când am crezut că cea mai mare valoare constă în inteligenţă şi că scopul suprem al vieţii este conştiinţa. Rousseau m-a lămurit şi m-a convins că există ceva superior: libartatea şi moralitatea” .
Aşa a apărut mutaţia de gândire a marelui filosof, aşa a evoluat doctrina kantiană către primatul raţiunii practice asupra celei teoretice, transformând imperativul categoric* (legea morală) din forma sa iniţială „lucrează în aşa fel ca maxima acţiunii tale să poată servi drept principiu al unei legislaţii universale”, în criteriul absolut al justului* „lucrează în aşa fel încât libera folosire a voinţei tale să poată coexista cu libertatea tuturor în baza unei legi universale”, şi nu în ultimul rând, acea maximă coexistenţă* pe care Kant a aşezat-o la baza definirii dreptului; ca idee de libertate („dreptul este totalitatea condiţiilor în care viaţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturora în conformitate ca o lege universală a libertăţii”).
Capitolul 2 Rolul psihologiei în edificarea paradigmei bunei credinţe
Este deja recunoscut că buna credinţă este un fenomen juridic foarte complet care ţine de resortul conştiinţei umane.
Ea este o realitate incontestabilă a bogăţiei şi plasticităţii psihice inepuizabile a omului, a capacităţii sale de a se raporta la sine şi la semenii săi, de a se compara atât cu probitate, cât şi de a-şi disimula adevăratele intenţii.
Din punct de vedere psihologic, buna credinţă poate fi definită în mod polar ca – acea atitudine psihică comună tuturor oamenilor, întemeiată fie pe bona fides, fie pe malus fides, prin care se respectă sau se eludează condiţiile perfecţionării unui raport juridic determinat.
Această atitudine internă, intimă a persoanei poate fi consecinţa erorii sau a corectei reprezentări a realităţii la care se repartizează subiectul de drept.
Astfel, buna credinţă (in stricto senso) poate fi descrisă ca acea intimă atitudine, psihică a unui subiect de drept întemeiată pe intenţia dreaptă, diligenţă, licitate şi abţinere de la lezare a altuia (bona fides) prin care acesta crede cu convingere (corectă sau eronată) că respectă condiţiile perfecţionării unui raport juridic determinat.
Reaua credinţă, situată la antipodul bunei credinţe, devine aşadar, acea intimă atitudine psihică a unui subiect de drept întemeiată pe rea intenţie, imprudenţă gravă, ilicitate şi tendinţa de prejudiciere (malus fides) prin care se eludează condiţiile perfecţionării unui raport juridic determinat.
Fundamentele psihologice ale acestei definiţii polare se regăsesc în faptul că buna credinţă cuprinde concepte psihologice de intenţie şi de credinţă şi mai mult decât atât ea îşi are izvorul într-un complex de fapte psihologice componente ale Onestităţii (honestum) – loialitatea sinonimă cu probitatea, prudenţa, ordinea şi temperanţa – sinonimă cu probitatea, prudenţa, ordinea şi temperanţa – care se convertesc în valori juridice ori de câte ori intră sub incidenţa unui raport juridic, însă fără a-şi pierde sub nici o formă caracterul intern, psihic de fapte psihologice (intenţie, prudenţă, ordine, temperanţă) colorându-se în schimb în valori juridice care pot fi utilizate ca atare de către subiecţii de drept şi de către ştiinţa şi practica judiciară.
În orice acţiune umană, ca o componentă de bază a activităţii omului, rolul faptelor psihologice care caracterizează buna credinţă ca noţiune polară este incontestabil.
Şi aceasta deoarece toate activităţile umane se organizează în principiu după aceeaşi schemă psihologică, incluzând următoarele verigi (secvenţe).
motivul  scopul  mijlocul  efectul  evaluarea  conexiunea inversă
Analizând întotdeauna acţiunile omului prin intermediul acestui criteriu al bunei credinţe, vom putea distinge (după caz) raţiunile care au stat la baza efectuării voluntare a acestor acţiuni (adevărata intenţie).
Acţiunile omului au întotdeauna două aspecte esenţiale: un aspect exterior, concret şi un aspect interior, psihic, care probează raţiunea ultimă al unui act concret, determinat.
Astfel, faptele individului se prezintă sub două aspecte:
a) faptul psihologic, cu aspect intern, exprimat prin una dintre categoriile psihologice cunoscute: intenţia, culpă, prudenţă, voinţă etc – numită şi perioada internă a actului
b) faptul concret cu aspect exterior, fizic, palpabil prin mijloacele obişnuite de investigare – numită şi perioada externă a actului.
Analizând orice act de conduită umană prin intermediul acestui criteriu vom distinge secvenţele principale ale perioadei interne a actului respectiv:
În conştiinţă va apărea ideea de a acţiona onest sau nu, conform sau nu cu preceptele morale şi ale dreptului şi tot în conştiinţă apare reprezentarea urmărilor acestei atitudini. Conştiinţa deliberează asupra săvârşirii faptei şi asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei hotărâri (intima convingere) şi tot conştiinţa este cea care va decide dacă modul de acţiune, conduita asupra căreia s-a purtat deliberarea, urmează a fi săvârşită (decizia).
Odată terminat procesul de luare a unei hotărâri se produce o trecere de la manifestarea de conştiinţă la manifestarea de voinţă care conduce ulterior spre concretizarea conduitei prin fapte fizice externe (acte materiale), palpabile prin mijloacele obişnuite de investigare.
Nu este nici un secret faptul că atât buna credinţă, cât şi reaua credinţă, ca atitudini psihice, intime ale omului deconspiră forma specifică de organizare volitivă a acţiunii individuale care impregnează implacabil şi actul exterior de conduită al acestuia, lucru de altfel uşor decelabil prin mijloacele obişnuite de investigare.
Şi aceasta deoarece, mai devreme sau mai târziu, atitudinea psihică internă „trădează” în cele din urmă, poziţia unui subiect faţă de faptele sale şi urmările lor.
Este o realitate incontestabilă a naturii psihologice a speciei umane. Această „trădare” se poate întâmpla oricând: înaintea, în timpul sau posterior realizării acţiunii externe, deoarece omul trebuie să se raporteze totdeauna la nişte norme morale şi juridice, cunoscute mai mult sau mai puţin de către sine cât şi de semenii săi.
Toate actele subiecţilor de drept sunt puse în raport direct cu normativul etic şi juridic care reglementează o relaţie juridică concretă.
Spre exemplu, dacă acţiunea sau inacţiunea subiectului de drept este licită şi morală, vom putea constata o atitudine bazată pe buna credinţă corespunzătoare din punct de vedere normativ faţă de fapta sa şi de urmările ei.
Dacă, dimpotrivă, acţiunea subiectului este ilicită sau imorală, caracter pe care subiectul îl cunoştea sau ar fi trebuit să-l cunoască, se va putea constata o atitudine psihică negativă, în vădită discordanţă cu cadrul normativ în limitele căruia putea să acţioneze (poate fi vorba de dol (viclenie), omisiune intenţionată, fraudă, violenţă etc) care are ca efect înfrângerea regulilor de drept şi de morală, prin fapta săvârşită cât şi prin urmările ei, toate acestea fiind consecinţa directă a relei intenţii, imprudenţei grave, a ilicităţii, a tendinţei de lezionare (reaua credinţă).
Este evident că rolul psihologiei generale şi a psihologiei judiciare în special, în această materie a bunei credinţe, ne apare ca absolut necesar întrucât aceste două ştiinţe sunt implicate decisiv în explicarea categoriilor privind sfera subiectivului (intenţia, dolul, prudenţa, imprudenţa, voinţa, culpa etc) oferindu-ne date concrete şi nuanţate despre legităţile proceselor psihice care-i sunt caracteristice fiinţei umane.
Strict psihologic, buna credinţă este o atitudine iniţială, pus psihologică, comună tuturor oamenilor, care ţine de atributele personalităţii umane, înţelegându-se aici prin personalitate acel concept de bază cu care operează psihologia generală, adică ansamblul structural stabil de componente psihice interne (cognitive, afective, motivaţionale şi atitudinale) şi alte tipuri de răspunsuri (comportamente) fundamentale, constituie în cadrul interacţiunii individului cu realitatea socio-culturală exterioară .
Prin atitudine, se înţelege acea manieră a unei persoane de a se comporta într-o situaţie dată potrivit cu trăsăturile dominante la acel moment ale caracterului ce formează personalitatea acestuia.
Adesea întâlnim prejudecata potrivit căreia onestitatea (loialitatea, prudenţa, ordinea, temperanţa) şi în speţă buna credinţă (intenţia dreaptă, diligenţa, licitatea şi abţinerea de la prejudiciere) ar fi numai apanajul sau caracteristica personalităţilor de înaltă ţinută morală. Nimic mai fals şi mai eronat
Aceasta deoarece însăşi complexitatea vieţii psihice, bogăţia şi plasticitatea inepuizabilă a psihicului uman, coroborate cu complexitatea valorilor sociale la care trebuie să se raporteze individul, infirmă din start această îngustime de vedere.
Mai mult, conceptul juridic al bunei credinţe vine să evidenţieze nu numai complexitatea personalităţii, ci şi contradictorialitatea ei.
Iar această caracteristică antagonistă a activităţii psihice a omului nu a fost niciodată ignorată în drept.
Abordarea proceselor gândirii şi distincţiunile fenomenelor psihice făcute pentru dezvăluirea elementelor conştiinţei juridice (intenţia, dolul, voinţa) s-au impus şi se vor impune dintotdeauna mai ales cu cât dreptul progresează mai mult.
În această ordine de idei, ţin să citez aici consideraţiunile profesorului italian Giorgio del Vecchio care, deşi analiza spusele sale vin să completeze imaginea clară a raporturilor dintre procesele psihice şi drept. „Aceia care susţin (…) că dreptul nu s-ar ocupa deloc de actele «interne» sau de gândire recurg deseori la maxima formulată de Ulpian: «Cogitationis poenam nemo patitur» (nimeni nu poate fi pedepsit pentru o gândire). Dar oare pedepsirea înseamnă, pentru drept, indiferenţă sau inexistenţă?
Desigur că nu. Pedeapsa nu e decât o sancţiune particulară care în anumite cazuri urmează unei interziceri; actele de gândire nu pot fi oprite, cu atât mai puţin pot fi pedepsite. Ceea ce nu este oprit, este licit din punct de vedere juridic, o activitate conformă dreptului şi nu ceva indiferent sau străin de drept. De aceea, actele gândirii formează obiectul unui adevărat drept de libertate, care se traduc în cerinţa respectului faţă de alţii şi a protecţiei în cazul ameninţării sau a producerii unei lezări (…)” (del Vecchio, op. cit. p. 191)
Tocmai de aceea buna credinţă polară, ca atitudine pur psihologică poate fi apreciată etic şi legal în baza căreia plecându-se de la o normă juridică, să se poată declanşa efecte juridice (vezi supra p. 10 – C. Oprişan).
Efectele juridice interesează în primul rând domeniul responsabilităţii faţă de actele de conduită ale subiecţilor de drept. Aşa cum spunea şi R. Vouin – trebuie văzut în ce măsură buna credinţă poate fonda sau invers, poate restrânge sau suprima responsabilitatea şi care este natura sa, în diferenţele ipoteze în care se manifestă în acest rol; iar pe de altă parte în ce măsură buna credinţă poate acoperi în tot sau în parte, iregularitatea unui act juridic (…)” (vezi supra p.5).
Antagonismul juridic dintre buna credinţă şi reaua în drept este atât de marcant, încât dreptul, ca ştiinţă a conduitelor exterioare, împarte pur şi simplu în două lumi opuse efectele pe care le produc aceste două atitudini psihice ale fiinţei umane.
Este relevant faptul că atitudinea psihică negativă (reaua credinţă) este pedepsită volens nolens prin pedepsirea faptelor externe ale conduitei umane care poartă această amprentă atât în dreptul civil cât şi în penal, atât în dreptul privat cât şi în dreptul public, atât în dreptul material cât şi în cel procedural.
2.1. Contribuţii ale psihologiei judiciare
Psihologia judiciară, prin însăşi prezenţa ei în sistemul judiciar contribuie la o mai bună administrare a actului de justiţie, dezvăluind legităţile proceselor psihice caracteristice fiinţei umane, oferindu-ne cu această ocazie date şi criterii ştiinţifice esenţiale în evaluarea conduitelor subiecţilor de drept, orientând profesioniştii dreptului către o justă apreciere a laturii interne (psihice) a acţiunii umane cu consecinţe etice şi deontologice demne de remarcat.
Expun aici câteva dintre consideraţiunile dlui profesor Nicolae Mitrofan pe această temă. Citez: „Prezenţa psihologiei în sistemul juridic fundamentează următoarele deziderate etice şi deontologice:
– umanizează norma juridică, dându-i viaţă şi umplând-o de conţinut;
– dezvăluie magistratului pe omul real, concret, fiecare unic şi irepetabil în individualitatea sa biotipologică şi psihocomportamentală;
– orientează justiţia către înţelegerea fiinţei umane din punct de vedere al subiectivului ei (intenţie, simulare, dol, culpă, mărturisire, disimulare, recunoaştere, regret, responsabilitate, provocare, consimţământ, stare emoţională etc), traducându-i cele mai intime resorturi motivaţionale ale săvârşirii faptei incriminate de lege, cu scopul relevării în întregime a adevărului, a unei corecte dozări a pedepsei şi a unei soluţionări sub just temei a cauzei;
– orientează justiţia către realizarea procesului judiciar cu respectarea demnităţii, libertăţii de conştiinţă şi de expresie a integrităţii psiho morale şi fizice, a liberului consimţământ, al dreptului la protecţie şi apărare ale fiinţei umane implicate în drama judiciară;
– oferă justiţiei date profunde şi nuanţate capabile să ajute orientările pozitive cu privire la reinserţia socială şi terapia fiinţei umane private de libertate, recomandând respectarea suferinţei celui aflat în labirintul dramei judiciare şi al blamului public;
– avertizează asupra minusurilor general umane, şi de care nici magistratul nu este scutit, recomandându-i acestuia o conduită autocontrolată, profesionistă şi imparţială în raport cu individul aflat sub incidenţa legii ”.
Cu toate că psihologia judiciară nu tratează în mod special acest fenomen juridic, totuşi consider că se pot utiliza cu succes câteva dintre datele şi acumulările ştiinţifice legate de criteriul bunei credinţe, pe care această ştiinţă conexă dreptului ni le oferă cu generozitate.
Buna credinţă nu este tratată exhaustiv în economia acestei discipline, dar importanţa juridică a ei a făcut ca autorii consacraţi din domeniu să-i acorde atenţia cuvenită, înfăţişându-ne în mod explicit sau mai atenuat efectele pe care le poate avea în relaţiile juridice interpersonale analizate de această ştiinţă.
Ea este tratată cu toată rigoarea ştiinţifică, din perspectiva psihologiei aplicate, în legătură cu câteva domenii de interes major privind cercetarea psiho-judiciară, cum ar fi de exemplu:
A. PROBLMATICA TESTĂRII COMPORTAMENTELOR SIMULATE
– biodetecţia judiciară cu ajutorul POLIGRAFULUI (sistemul „lie detector”) (vezi aici consideraţiunile legate de relevarea acelei entităţi morale transcedentale de la nivelul psihicului speciei umane – acea lege morală pozitivă denumită de autor ca fiind MATRICEA MORALĂ a speciei umane prezentă la nivelul fiecărui individ al speciei umane, matrice morală care face parte integrantă a MODELULUI GENETIC AL INVESTIGĂRII COMPORTAMENTULUI SIMULAT, model în care aceşti autori au subliniat că biodetecţia judiciară (sistemul „lie detector”) este posibilă tocmai datorită consonanţei dintre MATRICEA MORALĂ a fiecărui individ şi SINDROMUL RELEVANT prezent în timpul analizei).
Forţa metodei, subliniază autorii, rezidă în conflictul dintre MATRICEA MORALĂ şi MATRICEA INFRACŢIONALĂ a persoanei testate, ambele dispunându-şi supremaţia în raport cu răspunderea faţă de fapta a cărei investigaţie face obiectul investigaţiei biodetecţiei judiciare.
În acest sens citez aici şi acum câteva din consideraţiunile profesorilor T. Butoi şi V. Zdrenghea privind expunerea acestui concept, din lucrarea amintită:
„Înainte de a fi concept matricea morală este o realitate uşor identificabilă în fiecare individ al speciei umane normal din punct de vedere biopsihic. Credem că premisele demersului se pot constitui din definirea moralei. Iată ce susţine în acest sens Ştefan Odobleja: «Morala poate fi definită din diferite puncte de vedere; ea poate fi comparată şi echivalentă cu diferite alte noţiuni. Ea poate fi definită ca ştiinţa binelui şi a fericirii. Morala este ştiinţa profilaxiei şi terapeuticii răului.
Ea este filosofia şi igiena fizică şi psihică a vieţii sociale, Conştiinţa echilibrului social. Ştiinţa moralităţii şi imoralităţii, a drepturilor, a îndatoririlor, a viciilor şi a virtuţilor.
Morala este ştiinţa moravurilor, e ansamblul regulilor care guvernează raporturile dintre oameni. (P. Sollier).
Ea este ştiinţa acordului sau a consonanţei între interesele indivizilor sau între interesele individului şi interesele societăţii.
Ştiinţa armoniei şi a echilibrului între sine şi societate. Ştiinţa reacţiilor între indivizi şi arta de a le emite; Ştiinţa prudenţei şi a prevederii. Ştiinţa estimării propriei slăbiciuni (actuale sau viitoare, apropiate sau depărtate».
Şi iată p altă definiţie a aceluiaşi autor din perspectivă psihocibernetică: «Morala este ultimul capăt al unei oscilaţi alternative între acţiune şi reacţiune, între rău şi răspundere, între căinţă şi consolare. Există o morală pozitivă (morala binelui – injuncţiuni pozitive, comandamente pozitive, ceea ce trebuie făcut) alături de o morală a răului (prohibiţii, comandamente negative, ce trebuie să omitem sau să ne abţinem de a face)» .
Morala pozitivă, constantă şi actuală în fiecare din noi, este matricea noastră morală, spaţiul moral-psihologic, forul interior de decizie sau, mai spune Kant „liberul arbitru”.
Matricea morală cuprinde legea morală inatacabilă, ce nu poate fi modificată, tocmai pentru că este lege.
Legea morală cunoaşte şi răul şi binele şi nu poate transforma răul î bine şi nici binele în rău, ea este infailibilă, categorică, se supune unui singur comandament şi cel al imperativului categoric (Sollen).
Ei bine, biodetecţia este posibilă în virtutea realităţii şi caracterului nemodificabil al matricei morale a speciei umane, pentru că biodetecţia judiciară se adresează unui comandament moral şi anume, comandamentului adevărului şi sincerităţii; coordonate ale personalităţii morale a omului.
Toate experienţele de biodetecţie judiciară, la unison, confirmă că SINDROMUL RELEVANT se află în consonanţă cu legea morală pe planul decelării răului de bine, în timp ce comportamentul simulat se află în contradicţie cu legea morală ”.
Autorii susţin în continuare că: „Nici un individ al speciei umane nu se poate sustrage matricei sale morale” şi faptul că: „Concluzia cu privire la această constantă a biodetecţiei judiciare este că legea morală are o existenţă obiectivă, nu poate fi eludată şi, tocmai prin prisma acestui magnific adevăr, metoda este morală şi dacă este morală, în mod evident, că este şi legală ”.
B. PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI JUDICIARE
Criteriul bunei credinţe în evaluarea mărturiei (mărturia de bună credinţă, mărturia de rea credinţă, martorul mincinos).
În linii mari problematica psihologică a mărturiei judiciare şi a martorului, potrivit reputatului profesor A. Ciopraga se pot descrie astfel: „Critica ştiinţifică a mărturiei impune cunoaşterea celui de la care emană mărturia, în lumina contradictorie a personalităţii: principialitatea, onestitatea, corectitudinea, modestia şi generozitatea în faţa necinstei, nesincerităţii, egoismului, laşităţii şi egocentrismului, iar pe de altă parte, cunoaşterea subiectului sub raportul condiţiilor fizico-psihice, a raportului acestuia cu ambianţa adică cu pricina judiciară şi cu participanţii la proces ”.
Aşadar nu mai puţin important este faptul că martorul este supus întotdeauna unei vigilente analize din perspectiva interpelării atitudinii sale intime, de conştiinţă, deoarece de evaluarea acestei stări psihologice (existenţa bunei sau a relei credinţe) poate să depindă însăşi validarea sau invalidarea probei testimoniale.
Această analiză este esenţială deoarece, spre exemplu, este posibil ca însăşi mărturia de bună credinţă (sinceră) să devină la fel de nocivă ca şi mărturia mincinoasă, datorită unor factori psiho-fiziologici care concură la deformarea ei, independent de prezenţa bunei credinţe (eroarea sau disfuncţiile recepţiei senzoriale sal ale prelucrării – corelarea – memorare – stocarea – şi reactivarea informaţiilor primite).
Totuşi mărturia de bună credinţă, adică acea mărturie depusă sub prestare de jurământ (art. 193 C. proc. civ. şi art. 85 C. proc. civ.) nu este nici mincinoasă şi nu izvorăşte din reaua credinţă a martorului şi prin urmarea ea nu intră niciodată sub incidenţa legii penale.
Pornind de la periculozitatea socială a mărturiei mincinoase, legiuitorul a incriminat ca infracţiune (art. 260 C.pen.).
Stabilind un sistem de garanţii pentru atenuarea impactului distructiv pe care-l produce atitudinea de rea credinţă a martorului mincinos.
Este evident că legea penală se fundamentează pe procesele psihologice care au loc în conştiinţa celui care depune mărturie.
Martorului i se oferă „şansa psihologică” de a reflecta asupra consecinţelor mărturiilor sale. În caz că acesta este suspicionat ca fiind nesincer, i se pune în vedere că poate să retracteze cele afirmate sau, după caz, poate fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen., beneficiind de prezumţia de nevinovăţie (art. 66 C. pen.) .
„Modul de reglementare permite martorului să-şi menţină depoziţia dacă este convins că aceasta reflectă adevărul. Este de menţionat că uneori plângerile penale pentru mărturie mincinoasă sunt tendenţioase, fiind introduse la organele judiciare de partea sau părţile care doresc să creeze confuzie în cauze.
Rezultate excepţionale în clarificarea unor situaţii ambigue, create în mod deliberat de către părţi, a dat biodetecţia judiciară carea a triat selectiv şi indubitabil «inocenţii» de mincinoşi” .
Criteriile de verificare a veridicităţii mărturiei judiciare suspicionate de rea credinţă, se bazează pe conceptul de – împrejurări esenţiale – pentru că obiectul mărturiei mincinoase este constituit din aceste „împrejurări esenţiale” pe care martorul nu le-a declarat sau a făcut afirmaţii neadevărate cu privire la acestea.
Deci, întotdeauna împrejurările esenţiale vor fi analizate în mod concret pentru că elementul psihologic al intenţiunii de a declara mincinos poartă asupra unei împrejurări esenţiale de care depinde existenţa sau inexistenţa culpabilităţii, existenţa sau inexistenţa unor agravante sau atenuante, existenţa sau inexistenţa unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei ş.a.m.d. De menţionat că în tehnica şi metodica de biodetecţie, în formarea întrebărilor incriminatorii, în cazul mărturiei mincinoase se porneşte tot de la grupul întrebărilor esenţiale pentru că altfel testarea nu ar prezenta nici o relevanţă.
CRITERIUL BUNEI CREDINŢE ÎN EVALUAREA MĂRTURIEI
Buna credinţă sau lipsa ei este una dintre cele mai studiate aspecte în raporturile interpersonale care caracterizează procesul judiciar.
„Datorită caracterului nemijlocit al magistratului cu participanţii în procesul judiciar, acesta poate şi trebuie să interpreteze datele pe care i le oferă conduita, fizionomia şi reacţiile exterioare ale celor cu care se află în intercomunicare psihologică în ancheta judiciară. Aceste interpretări sunt obligatorii deoarece îi vor oferi datele necesare cu privire la gândurile şi sentimentele pe care le încearcă martorii, atunci când neagă sau afirmă ceva, atunci când pretind că cele ce le relatează sunt exacte sau atunci când afirmă că nu-şi mai amintesc ceva.
„Încercarea de substituire voluntară a depoziţiei reale cu o depoziţie imaginară sau falsă este însoţită întotdeauna de modificări fiziologice, reflexe care se declanşează automat şi scapă posibilităţilor de cenzurare ale subiectului”.
Constituie indicatori fiziologici ai comportamentului emoţional inaparent sporirea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine, schimbarea temperaturii ţesutului, modificări electrice ale pielii, intensificarea activităţii glandelor sudoripare, schimbarea ritmului respiraţiei, dereglarea fonaţiei, reducerea salivaţiei etc (A. Ciopraga). „Practica a scos în evidenţă faptul că în ciuda unor rare excepţii (întâlnite în cazul persoanelor care au avut contacte repetate cu poliţia sau a mitomanilor), atitudinea francă a faptelor, dispoziţia de a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea să dea unele răspunsuri, motivarea potrivit căreia, dacă ar fi ştiut că astfel de împrejurări interesează justiţia, s-ar fi străduit să le reţină, expunerea riguroasă, precisă, însoţită de o mimică şi gestică ce se armonizează cu conţinutul spuselor, caracterul rezonant al amintirilor, constituie de regulă notele unei conduite sincere, nesimulate. Dimpotrivă (cu excepţiile unor persoane emotive, fără experienţa contactului cu autorităţile şi a persoanelor complexate), atitudinea de prudenţă exagerată, rezervată, expunerea şovăielnică, sinuoasă, contradicţiile, tulburarea, paloarea, roşeaţa feţei, intensificarea activităţilor glandelor sudoripare, gestica forţată lipsită de naturaleţe, imprecizia în răspunsuri, vocea coborâtă, ezitările, solicitarea salvatorului pahar cu apă etc, constituie, de regulă, indici probabili ai unei conduite nesincere, simulate. Nu trebuie pierdut din vedere, însă, faptul că toate aceste constatări deprinse din observarea atitudinii şi comportamentului expresiv al martorului aflat în faţa organelor judiciare, au valoare unor indici psihologici orientativi care trebuie apreciaţi cu mare prudenţă oricât de puternică impresia ar crea, deoarece aparenţele nu concordă întotdeauna cu realitatea, iar observatorul neexperimentat poate greşi.
Iată de ce, trebuie avut în vedere că omului îi este propriu capacitatea de disimulare, de contrafacere, de mascare a adevăratelor sentimente, a relaţiilor emoţionale trăite şi că martorul, în mod prefăcut, îşi poate controla stările emoţionale sau, dimpotrivă, îşi poate însoţi expunerea cu un acompaniament de false stări emoţionale (simulate) ce nu concordă cu adevăratele stări psihice.
În asemenea situaţii, magistratul va putea verifica empiric suspiciunile apărute în legătură cu depozitele martorilor.
Aceasta este posibilă în temeiul nemijlocirii care guvernează activitatea autorităţilor judiciare.
Literatura psihologică de specialitate recomandă magistratului şi organului judiciar să adreseze întrebări metodice pentru a se convinge de (…) buna sau reaua credinţă a martorului. Atunci când însă magistratul rămâne nesigur cu privire la cele verificate empiric, nemijlocit, iar depoziţia martorului este hotărâtoare în cauză, va trebui să apeleze la examinarea psihologică a martorului prin testarea capacităţilor direct implicate (capacitatea de concentrare şi distribuţie a atenţiei, capacitatea de memorare, coeficientul de inteligenţă, acuitate vizuală, discriminarea auditivă etc), iar în cazul suspicionării martorului pentru lipsa bunei credinţe să apeleze la expertiza acestuia prin biodetecţia judiciară.
Utilizarea cumulată a criteriilor de verificare a veridicităţii mărturiei, din perspectiva bunei sau relei credinţe a martorului, are ca finalitate formarea intimei convingeri a magistratului care, aşa cm s-a menţionat, fundamentează în ultimă analiză hotărârea sa. Este acea „amini sentenţia” despre care vorbea Hegel, arătând că aceasta este garanţia soluţiei, în timp ce pentru martor, tot în concepţia lui Hegel, garanţia ultimă este jurământul său. Judecătorul însă, respectând instituţia jurământului, nu este ţinut să accepte orice declaraţie cu motivarea că martorul se află sub puterea jurământului (…) Subiectivităţii martorului i se opune subiectivitatea magistratului. În această luptă va trebui să triumfe adevărul, căruia i se consacră şi problematica psihologiei judiciară a mărturiei şi a martorului ei” .
C. RELAŢIA INTERPERSONALĂ DINTRE JUSTIŢIABILI
ŞI PERSOANELE RESPONSABILE CU APLICAREA LEGII
Psihologia judiciară tratează acest aspect al relaţiei interpersonale din punct de vedere deontologic care priveşte activitatea organelor judiciare şi ideea de justiţie din perspectiva analizei psihologice a anchetei judiciare.
Autorii precizează sub just cuvânt – „Anchetatorul şi magistratul trebuie să fie profesionişti de bună credinţă”.
„Cum se caracterizează aceste elemente în activitatea anchetatorului şi magistratului, vom încerca să răspundem, pornind de la datele pe care le furnizează practica anchetei şi a instanţelor penale:
– intenţia dreaptă: subordonarea activităţii autorităţilor judiciare obiectivului aflării adevărului, respectării legii şi ordinei de drept, respingerea oricăror ingerinţe în actul de justiţie, soluţionarea cauzelor numai pe probe certe;
– diligenţă: circumscrierea eforturilor de soluţionare a cauzelor judiciare în limitele admise de procedurilor legale, evitarea abuzurilor de orice fel:
– licitatea: utilizarea în ancheta judiciară numai a procedurilor admise de legislaţia penală şi procedurală civilă, respectarea garanţiilor procesuale, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, precum şi a drepturilor omului stipulate în actele de drept internaţional, fără nici un fel de discriminare;
– abţinerea de la producerea prejudiciilor: observarea posibilelor vicii în activitatea de urmărire penală sau de judecată, sesizarea şi înlăturarea acestora, receptivitate la cererile apărării faţă de posibilele prejudicii.
Buna credinţă va trebui să conducă la soluţii temeinice şi legale atât în activitatea de urmărire penală, cât şi în cea a instanţelor judiciare.
În antiteză cu buna credinţă, „reaua credinţă” se va fonda întotdeauna pe fapte psihologice situate exact la antipodul celor menţionate, adică intenţie răufăcătoare, imprudenţă, ilicitate şi vătămare, toate ca rezultat al lipsei de onestitate”
Având în vedere aceste consideraţiuni absolut pertinente şi foarte edificatoare privind impactul bunei credinţe în sfera activităţilor judiciare, consider că acest mod de abordare a bunei credinţe se poate extinde asupra întregului ansamblu de raporturi interpersonale dintre membrii societăţii şi persoanele responsabile cu aplicarea legii, bineînţeles, din perspectiva şi cu distincţiunile de rigoare asupra fiecărei relaţii juridice. concrete.
Ba, mai mult, această modalitate pragmatică de abordare a faptelor psihologice care caracterizează conceptul de onestitate cât şi ale elementelor intrinseci ale bunei credinţe, poate constitui, în viziunea mea, spiritul ştiinţific în care se poate fundamenta edificarea unei noi ştiinţe ce ar putea fi denumită Deontologia Universală (derivată din Sociologie) – ca ştiinţă socială interdisciplinară ce va avea ca obiect de studiu şi care va descrie modul antagonic de relaţionare a anticului şi gnoseologicului caracteristic speciei Hommo Sapiens,. ale cărei principii epistemologice să fie o sursă de veridicitate nebănuit de utilă pentru cunoaşterea umană în scopul evitării greşelilor istorice în care cade, de fiecare dată, „animalul social” (zoon-politikon Aristotel) (Deontologia – ştiinţa a ceea ce trebuie să fie – del Vecchio, op. cit. p. 30).
Dincolo de această mică digresiune, dincolo de exagerările privind această perspectivă deloc utopică, amintesc aici şi acum faptul că acest mod de abordare a elementelor intrinseci ale bunei credinţe este cu atât mai necesar în ziua de astăzi cu cât există deja o serie de norme ale deontologiei profesionale distincte fiecărui domeniu de activitate umană, dar care sunt deseori minimalizate sau uneori chiar neaplicate.
Şi aceasta este cu mult mai grav, cu cât se are în vedere că marea majoritate a cazurilor, persoanele responsabile cu aplicarea legii sunt ţinute să-şi respecte jurământul depus la învestirea lor în funcţie, însă indulgenţa culpabilă a „bestiei sociale” ignoră de cele mai multe ori aceste aspecte deloc neglijabile.
Pentru că ignorarea acestor norme deontologice şi, implicit, a jurământului profesional, sunt rezultatul unor atitudini intime pur psihologice de eludare a acestor obligaţii minime, indiferent de faptul că inteligenţa concretă care caracterizează omul de la brută până la geniu, se va pune în situaţia de a ne descrie cu abilitate exact contrariul.
Acesta este pur şi simplu un adevăr inefabil.
Ori toate acestea înseamnă un set de argumente în plus şi pentru edificarea paradigmei bunei credinţe, ca model ideatic pentru ştiinţa modernă în general, a recunoaşterii şi aplicării pragmatice a bunei credinţe ca instituţie fundamentală şi indispensabilă în ştiinţa dreptului, în particular.
D. PROBLEMATICA JURĂMÂNTULUI
Consider că problematica jurământului se află în strânsă interdependenţă cu fenomenul psiho-juridic al bunei credinţe, bună credinţă pe care trebuie să se întemeieze conduita ulterioară a oricărui subiect de drept care depune un jurământ concret.
Aici mă refer la noţiunea de jurământ în accepţiunea sa largă, ca obligaţie morală şi juridică în acelaşi timp, prin care anumite persoane îşi asumă de bună voie şi în cunoştinţă de cauză anumite îndatoriri şi răspunderi concrete precizate în chiar textul solemn al jurământului.
Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte multiple funcţiuni pe care psihologia juridică ni le oferă cu generozitate :
a) – o funcţiune informaţional cognitivă, în sensul că persoanei care jură i se transmit limpede obligaţiile morale şi juridice pe care şi le asumă atrăgându-i-se atenţia asupra conduitei pe care trebuie să o presteze şi care de cele mai multe ori se poate reduce la noţiunea extrem de cuprinzătoare a bunei credinţe (bona fides);
b) – o funcţiune de avertizare prevenire, în sensul că neîndeplinirea obligaţiilor asumate va atrage după caz oprobiul moral şi sancţiunile legale potrivit cu fapta pe care a săvârşit-o, care îmbracă adesea haina bunei credinţe;
c) – o funcţiune axiologică, în sensul că prin jurământ se cere de obicei respectarea şi apărarea unor valori fundamentale care intră în zona de aplicaţie imediată a conduitei persoanei care depune;
d) – o funcţiune juridică, în sensul că jurământul leagă pe depunătorul acestuia cu o obligaţie juridică şi nu numai morală, ceea ce înseamnă că în cazul nerespectării cu rea credinţă a acestor obligaţii se va putea atrage răspunderea civilă, disciplinară, administrativă, penală, după caz.
Motto – FUNDAMENTUM IUSTITIAE EST FIDES
(CICERO)
E. BUNA CREDINŢĂ, VECTOR PRINCIPAL ÎN FORMAREA INTIMEI CONVINGERI
A MAGISTRAŢILOR ŞI SOLUŢIONAREA SUB JUST TEMEI A CAUZELOR JUDICIARE.
Voi începe analiza acestor aspecte prin a reproduce câteva din consideraţiunile expuse de T. BUTOI şi V. ZDRENGHEA privind definirea intimei convingeri:
“Intima convingere este o stare psihologică comună tuturor oamenilor în legătură cu părerea lor fermă, de neclintit despre anumite fenomene, evenimente, situaţii, etc.
În drept intima convingere este starea psihologică a persoanelor răspunzătoare de aplicarea legilor, bazată pe buna credinţă, care sunt împăcate cu propria lor conştiinţă morală, care i-a călăuzit în aflarea adevărului prin utilizarea mijloacelor legale consecutive stărilor de fapt stabilite.”
Autorii au pornit în examinarea acestui concept de la descrierea pe care a făcut-o Hegel “ultimul cuvânt în decizie îl constituie convingerea subiectivă şi conştiinţa (animi sententia), aşa cum, în ce priveşte dovada care se sprijină pe declaraţii şi mărturii ale altora, jurământul rămâne garanţia ultimă, deşi subiectivă.”
Este evidenţiat prin aceste precizări subiectivismul deciziilor pe care le ia magistratul dar mai ales componenta psihologică firească pe care o are instituţia deliberării relevată cel mai adesea printr-un adevărat drept la intimă convingere a celui care pronunţă o hotărâre judecătorească.
Însă cele mai importante concluzii care se pot trage din examinarea instituţiei deliberării şi al dreptului la intimă convingere ne-o oferă autorii prin următoarele precizări edificatoare:
“Prin urmare şi instituţia deliberării are o componentă psihologică mai puţin relevată în literatura de specialitate.
Oricum, procesele psihologice ale deliberării pot fi surprinse în motivarea hotărârilor judecătoreşti care sunt opera gândirii magistraţilor şi care volens-nolens, încorporează şi psihologia lor.”71
Această componentă psihologică a instituţiei deliberării şi a intimei convingeri a magistratului este piatra de încercare a întregii justiţii, fiind foarte importantă din punct de vedere al practicii judiciare.
Pentru faptul că buna credinţă a magistraţilor poate fi surprinsă în economia considerentelor conţinute în hotărârea judecătorească, fie în forma probităţii profesionale, fie în forma erorii, care poartă numele în această materie de eroare judiciară.
Tocmai de aceea motivarea hotărârii judecătoreşti este de o importanţă egală cu celelalte părţi ale ei, respectiv practica şi dispozitivul.
De exemplu lipsa motivării hotărârii judecătoreşti atrage casarea ei cu trimitere spre rejudecare . (Tm, s III civ. dec. nr. 1172/1991).
Nu interesează aici efectele pe care le poate produce o hotărâre judecătorească care prezintă vicii, cât ne interesează, faţă de tema în discuţie, buna credinţă şi principiul aflării adevărului, doi factori, pe lângă mulţi alţii, de care este ţinut magistratul în exercitarea prerogativelor legale.
Reprezentantul concret al puterii judecătoreşti nu are dreptul şi nici interesul să se lase purtat de fluviul psihologic al aproximaţiilor, al contradicţiilor, al satisfacţiilor trecătoare şi al erorilor. Pentru că altfel se poate ajunge la adevărate drame judiciare cu efecte deosebit de marcante pentru sănătatea psihică şi morală a întregii societăţi civile, de care nici magistratul nu este scutit.
Principiul aflării adevărului este unul dintre cele mai importante fundamente ale ideii de justiţie în genere şi al dreptului procesual, în special, iar erorile judiciare sunt consecinţa ignorării şi chiar a eludării a acestor două valori fundamentale ale justiţiei oricărei naţiuni – buna credinţă şi adevărul. În dreptul procesual civil, principiul aflării adevărului este consacrat la art. 130, alin. 3, care obligă pe judecător “să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor”.
În dreptul procesual penal îl regăsim la art. 3 care spune astfel: “în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana făptuitorului.” Acest articol este coroborat în practica judiciară cu art. 1 C.proc.pen. ce defineşte scopul procesului penal, citez: ”constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.”
Ori, profesioniştii dreptului cunosc foarte bine cât de sinuos poate fi drumul spre adevăr.
El, adevărul, există întotdeauna. Odată cu săvârşirea unor fapte concrete se poate afirma cu siguranţă că există o realitate obiectivă cu privire la aceste fapte şi la urmările lor, deci un adevăr obiectiv, care există indiferent de consideraţiunile subiective ulterioare care se fac spre a ascunde sau a exagera acest aspect (alea iacta est).
Adevărul, în practica şi teoria juridică, cunoaşte două forme:
 adevărul obiectiv, adică existenţa unei corespondenţe fidele între realitatea faptelor şi demersul judiciar către cunoaşterea acestor fapte;
 adevărul judiciar, adică este adevărat ceea ce a fost stabilit prin instrumentele probatorii legal obţinute.
Tocmai de aceea este şi scopul în care legiuitorul a stabilit un veritabil sistem de garanţii şi drepturi procesuale care are ca obiectiv principal realizarea egalităţii părţilor în faţa intimei convingeri a judecătorului cu rolul firesc de a se realiza aflarea adevărului în cauză şi orientarea justă a actului de justiţie.
De ce aceste precizări aici? Deoarece confuzia de la nivelul cunoaşterii comune a formelor de adevăr nu trebuie să impieteze asupra desfăşurării actelor judiciare.
Este inadmisibilă potrivit criteriului bunei credinţe practicarea artei patologice a jumătăţilor de adevăr şi a logicii indestructibile a manipulării cu rea credinţă a conştiinţelor umane.
Aceste ştiinţe malefice creează acea “bestie socială” care devine un 2specialist în teoria haosului”. Aceste tare primitive ale totalitarismului şi alienării sociale trebuiesc reprimate fără scrupule, cu atât mai mult cu cât ele vin să vicieze actul de justiţie.
Pentru că afirm aici şi acum – mai multe feluri de adevăr înseamnă nici un adevăr. Aceasta este valabilă şi în cadrul practicii judiciare concrete, fără a se ajunge la vreun paradox terminologic. Deoarece explicaţia este foarte simplă şi mai ales de bun simţ semantic. Totdeauna există posibilitatea ca fiecare parte implicată în duelul judiciar să aibă propria sa opinie subiectivă cu privire la adevărul în cauză, în pricină, dar aceasta înseamnă, până la proba contrarie, că afirmă un adevăr subiectiv cu privire la partea sa de dreptate subiectivă pe care doreşte cu insistenţă să şi-o aproprie, însă în finalul dezbaterilor judiciare vom putea vorbi despre un adevăr judiciar, care poate sau nu să reprezinte adevărul obiectiv.
Ori, în căutarea adevărului obiectiv în desfăşurarea faptelor este peremptorie. pentru că de aici se va porni în calificarea juridică a faptelor şi în individualizarea retribuirii lor potrivit principiului moştenit de la romani – sum jus cuique tribuere (a da fiecăruia ce este al lui), adică în definitiv, de a se face DREPTATE.
Pentru că drept este să pedepseşti o conduită frauduloasă bazată pe reaua credinţă şi drept este să-i aperi drepturile şi interesele celui de bună credinţă, pentru că just este să aplici sancţiuni bine individualizate potrivit cu faptele reprobabile pe care le-au săvârşit părţile din proces, iar nu să se ignore retribuirea fiecărei fapte (sum jus) potrivit cu conformitatea sau dimpotrivă cu eludarea ei faţă de normele în vigoare (cuique tribuere).
Acest aspect reprezintă cheia de boltă a actului de justiţie. Deoarece Dreptatea în orice speţă concretă nu poate fi decât unică la fel cu adevărul obiectiv – două feluri de dreptăţi înseamnă nici un fel de dreptate, ci dimpotrivă. Sau aşa cum spuneau părinţii dreptului, summum jus summa injuria (câte dreptăţi, atâtea nedreptăţi).
Justiţia modernă trebuie să urmărească DREPTATEA OBIECTIVĂ şi nepărtinitoare pe temeiurile legale şi ale statului de drept, iar nu dreptatea subiectivă aşa cum o înţelege fiecare, iar faţă de acest obiectiv generos şi deloc utopic, buna credinţă reprezintă puterea divină cu care sunt investiţi magistraţii ca să alunge din forul justiţiei mentalitatea primitivă a “bestiei sociale”, indiferent că ea se află de o parte sau alta a barei.
Buna credinţă este puterea virtuală care mijloceşte actul de justiţie , este dreptul imprescriptibil al puterii judecătoreşti de a ţine cont de buna credinţă a justiţiabililor dar este şi obligaţia slujitorilor ei, de a crede în ea şi de a o aplica. Buna credinţă este sabia cu două tăişuri, cu care justiţia retează “lanţul slăbiciunilor” umane şi cu care împarte dreptatea de zi cu zi, este instinctul ancestral de conservare al omului social privit sub specie juris şi este prin urmare singura cale către DREPTATE.
DREPTATEA – o valoare inestimabilă pe care nu pot să o înţeleagă spiritele meschine şi egoiste.
Ori, dreptatea este perfect posibilă în România, dacă se are în vedere în primul rând matricea morală a poporului de pe aceste plaiuri mioritice, şi nu în ultimul rând, cu atât mai mult cu cât DREPTATEA este o valoare constituţională (art. 1, alin. 3 Const) şi ea nu trebuie să rămână un simplu ideal, ci trebuie să fie în mod real garantată de către puterile statului român în general, cât mai ales de către puterea judecătorească, în special.
Aceasta este o chestiune vitală pentru naţiunea noastră, deoarece românii au crezut dintotdeauna în această valoare, chiar dacă în viaţă le-a fost dat de puţine ori să o afle.
Aşa cum menţiona distinsul profesor M. T. Oroveanu, dreptatea înseamnă totul pentru români, citez:
“Termenii menţionaţi în documentele istorice – drieptul sau drept înseamnă dreptate, adică judecată după conştiinţă şi după echitate, nu numai după lege(…). În concepţia poporului român dreptatea este superioară legii.
Românii au sacrificat totul pentru a obţine dreptate. Simţul nostru de dreptate este dacic, iar de la romani am moştenit simţul legii şi al dreptului.
Romanii fac distincţie între dreptate şi legalitate, adică respectarea legii. ei sunt adversari ai magiei profesionale şi ai abstracţiunilor.
Pentru români dreptatea este viaţă şi adevăr. Dreptatea este frământarea omului şi se confundă cu realitatea.”
În finalul acestei disertaţii interdisciplinare doresc să mai fac o ultimă remarcă: afirmarea adevărului şi a dreptăţii nu este ceva imposibil şi abstract, ci este ceva absolut concret, o realitate palpabilă, pentru că de acolo de unde vine minciuna şi nedreptatea, de acolo poate veni, prin forţa de catarsis a bunei credinţe, şi adevărul şi dreptatea, pe care oamenii le caută cu precădere în orice altă parte şi în oricare alt loc, din păcate, numai în conştiinţa şi în labirintul personalităţii lor nu.
*
* *

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. D. Gherasim – Buna credinţă în raporturile civile juridice, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1981.
2. C. Oprişan – elemente de morală în conceptul de bună credinţă, Studii şi Cercetări juridice, Nr. 1, 1970
3. Petre Anca, Maria Ioana Eremia – Efectele juridice ale bunei credinţe în dreptul civil, rev. Justiţia nouă, Nr. 12, 1965.
4. Al. Volansky – Essai ďune definition expresive du droit basée sur ľidée de bonne foi, Thése, Paris, 1930.
5. F. Gorphe – Le principe de la bonne foi, Paris, Dalloz, 1928.
6. R. Vouin – La bonne foi – Notion et role actuels en droit francais, Thése, Paris 1939.
7. A. Breton – Des effets civils de la bonne foi în: Revue Critique de la legislation et de jurisprudence, Nr. 2, 1926.
8. G. Vallet – De ľinfluence de la bonne foi sur la possesion imobiliere, Thése, Lyon, 1880.
9. J. Jaubert – Des effets civiles de la bonne foi, Paris 1899.
10. M. T. Cicero – Opere alese (De oficiis) Edit. Claivers, 1973.
11. G. Ripert – La regle morale dans les obligations civiles – 3-eme edition, Paris, 1935.
12. L. Josserand – Les mobiles dans les actesjuridiques de droit privé, Paris, 1928.
13. Wächter – Die bona fides, Leipzig, 1871.
14. K. G. Bruns – Des wessen der bona fides, Berlin, 1872.
15. Aubry et Rau – Cours de droit civil francais, Paris, 1897, vol. IV.
16. L. Josserand – De ľabus de droit, Paris, 1905.
17. Lo Monaco – Enciclopedia giuridica, vol. I, Roma.
18. Fr. Geny – Science et technique juridique, vol. II.
19. Giorgio del Vecchio – Lecţii de filosofie juridică, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1992.
20. Vălimărescu Al. – Tratat de Enciclopedia Dreptului, Ed. Al. T. Doicescu, Bucureşti, 1932.
21. Adam Popescu – Teoria Dreptului – Ed. Fundaţiei România de Mâine, curs, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti 1996.
22. I. Hatmanu – Istoria doctrinelor juridice, curs, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1993.
23. Irina Moroianu Zlătescu – Protecţia juridică a drepturilor omului, Ed. Institutul Român pentru Drepturile Omului, curs, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1996.
24. V. D. Zlătescu – Drept comparat privat; Geografie juridică, curs Ed. Fundaţiei România de Mâine, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1995.
25. E. Molcuţ, D. Oancea – Drept roman, Ed. Şansa, Bucureşti, 1993.
26. M. Lubrici, I. Ceterchi – Teoria Generală a Dreptului, Ed. Universităţii Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1991.
27. P. C. Valachide – Repetiţia principiilor de drept civil, vol. I, II, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994.
28. D. Florescu – Sancţionarea abuzului de drept, R.R.D., nr. 2, 1973.
29. I. Stoenescu, S. Zilberstein – Drept procesual civil, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
30. V. Negru, D. Radu – Drept procesual civil, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
31. I. Bâtlan – Introducere în istoria şi filosofia culturii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993.
32. Mircea N. Costin – Drept Comercial Internaţional – ghid alfabetic, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1987.
33. Herbert Spencer – The morals of trade în Essay Scientific, Political and Speculative, Londra, 1868.
34. D. D. Şaguna – Drept financiar şi Fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti,1994.
35. D. Popescu, A. Năstase, F. Coman – Drept Internaţional Public, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994.
36. Al. Roşca – Psihologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
37. Şt. Odobleja – Psihologia consonantistă şi cibernetica, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1978.
38. N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea – Psihologie judiciară, Ed. Şansa, Bucureşti, 1992.
39. N. C. Matei – Psihologia relaţiilor morale interpersonale, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1979.
40. A. Ciopraga – Evaluarea probei testimoniale în procesul penal, Ed. Junimea, Iaşi, 1979.
41. I. Dogaru – Valenţele Juridice ale voinţei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
42. I. Szczepanski – Sociologie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
43. S. M. Rădulescu, M. Piticariu – Devianţă comportamentală şi boală psihică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989.
44. T. Kuhn – Structura revoluţiilor ştiinţifice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1976.

Suplimentar
45. L. Ţopa – Cum cultivăm inteligenţa în relaţiile interumane, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
46. K. Leonhard – Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
47. D. Cristea – Structurile psihosociale ale grupului şi eficienţa acţiunii, Ed. Academiei, Bucureşti, 1984.
48. I. Grigoraş – Principii de Etică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
49. * * * – Binele şi Răul, Ed. Ştiinţifică, 1978.
50. Liubomira Miros – Echitate şi dreptate, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
51. V. Dabu – Despre Dreptul şi Arta apărării, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994.
52. S. Ghimpu, Al. Ţiclea – Retorică, texte alese, Ed. Şansa, Bucureşti, 1993.
53. T. Cătineanu – Elemente de Etică – vol. I, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982.
54. V. D. Zamfirescu – Etică şi psihanaliză, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.
55. T. B. Butoi – Psihanaliza Crimei, Ed. Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1996.
56. D. Smântânescu – Crimele umanităţii, Ed. cortega, Bucureşti, 1996.
57. P. Ţuţea – Omul, Tratat de antropologie creştină, Ed. Timpul, Iaşi, 1992.
58. A. Toffler – Şocul viitorului, Ed. Politică, Bucureşti, 1973.

In loc de concluzii

Acest text reprezinta concluziile tezei de licenta alcatuite  cu ocazia elaborarii

Paradigmei psihologice a bunei credinte in statul de drept” 

– astazi cunoscuta sub numele de DEONTICA UNIVERSALA A BUNEI CREDINTE –

S-ar putea spune ca, in stiinta dreptului, cu greu se poate gasi un domeniu atat de divers care sa aiba totusi un fir calauzitor comun.

Mai mult decat atat, asemenea unui filon*de aur inca insuficient exploatat buna credinta leaga o serie de instilutii juridice, ceea ce face posibila, dar mai ales necesara, examinarca modulni care actioneaza in fiecare dintre ele. (D. Gherasim).
Din aceasta perspectiva. nu pare deloc exagerata afirmatia care evoca posibilitatea iminenta de constituire a unei noi discipline jnridice – „dreptul bunei credinte.”
Fiecare dintre aspectele viu dezbatute ale acestui fenomen in literatura juridica clasica sau
moderna, vin sa se constituie prin ele insele in niste preocupari aparte ce pot forma obiectul de studiu al unei sectiuni distincte sub patronajul stiintific al acestei noi discipline.
Dincolo de perspectiva unei adevarate emulatii in. elaborarea de noi studii in materia bunei credinte, mai specializate si mai aprofundate, reamintesc ca scopul prezentei dizertatii a fost acela   de a scoate din nelucrare acest concept si de a-l ridica in lumina nuantata a realitatilor stiintei juridice moderne, de a realiza o unitate de expunere in acest domeniu foarte complex, si deci de a infatisa o perspectiva generala asupra diversitatilor naturilor juridice pe care le imbraca fenomenul psihologic al bunei credinte.
Daca acest scop va fi fost atins, ramane de vazut, insa pe langa necesitatea descrierii succinte a
diverselor sale trasaturi si trecerea in revista a principalelor efecte juridice pe care buna credinta le produce in practica, trebuie precizat ca prioritatea declarata inca de la inceput a fost reprezentata de scoaterea in evidenta a complexului de fapte psihologice ce caracteizeaza acest concept, domeniu destuI de neglijat, cu rare exceptii, in literatura noastra juridica din ultima jumatate de secol.
Este relevant faptul ca doctrina juridica si curentele de gandire juridica prezente in literatura de specialitate au achiesat de multa vreme la perspectiva psihologica din care trebuia analizat fenomenul juridic al bunei credinte.
Aceasta atitudine intima, pur psihologica, care tine de morala in general, si de resortul constiintei si personalitatii umane, in special, este si va trebui sa fie totdeauna, studiata si interpretata in scopul asigurarii echilibrelor, deoarece buna credinta, ca principiu juridic, prin chiar elementele sale intrinseci, se dezvaluie ca una dintre conditiile primordiale ale existentei reale a libertatii si demnitatii fiintei umane, indiferent de circumstantele in care s-ar afla si, mai mult, este chiar o conditie ” sine qua non ” a progresului civilizatiei umane.

Amanrea”sine die” a recunoasterii bunei credinte …drept un adevarat.. „vinculum juris,” intre partenerii sociali, nu va rezolva niciodata problema scaderii permanente a prestantei sociale, deoarece ignorarea culpabila a deontologiei interelatiilor umane, neglijarea psihologiei in drept si, nu in ullimul rand, omiterea aspectelor legate de procesele psihologice secventiale care privesc buna sau reaua credinta, de la nivelul conduitei interne umane, ne descrie exact realitatile derivei in care se afla lupta impotriva raului social si incapacitatea istorica , ce pare inexplicabila a oamenilor de a-si apropia mai binele social.
Realilatile dure ale unei lumi adesea fenomenologice, guvernate de interese antagonice ce par
ireconciliabile, fragililatea unor echilibre instabile pe fondul adeseori intalnit al puterii discretionare, al fixatiilor hazardate si al consecventei patologice uneori, de aplicare rigida a legii numai in „litera” nu si „in spiritul legii”, realizeaza deja o imagine foarte tulburaloare si inhibanta pentru ratiunea existentei umane.
Ideea ca abuzul si incalcarea legii pot fi produse de catre oricine, in orice mod si in orice moment, fara sa existe un instrument juridic viabil si selectiv de riposta instantanee, care sa fie eficient, dar mai ales simplu de utilizat in prevenirea, desconspirarea si anihilarea eventualelor efecte nefaste ale unor asemenea fapte ce poarta amprenta dominata a relei credinte, devine de asemenea, extrem de descurajanta.
Mai mult, realitatile vietii juridice concrete ne demonstreaza ca subiectul de drept este
intotdeauna suspectul posibil al unei vulnerabilitati, adesea contagioase, in fala incoerentei aplicarii si respeclarii regulilor precise care reglementeaza jocul democratic al intereselor din mediul social.
In acest plan al decelarii binelui de rau, singurul antidot recamandabil este reprezentat de a
formula de alchimie juridica foarte veche si pe care societatea moderna de la sfarsitul acestui mileniu si inceputul unui nou mileniu, se straduie din rasputeri sa oimpuna in practica cotidiana a vietii umane -< jus- lex – bona fides ->

Insa, realitatea juridica romaneasca, demonstreaza permanent ca in anumite circumstante ” ingredientul fundamental ” al acestei „formule” devine extrem de volatil in raport cu celelalte doua, – bona fides dispare rapid in raport cu / jus / lex /.

In aceasta ordine de idei, se impune recunoasterea bunei credinte ca o institutie juridica moderna, care a evoluat catre cea mai avansatai generatie de instrnmente juridice, care pot oferi o eficienta si o precizie aproape CIBERNETICA* in utilizarea ei,

( Nota bene ! – Cibernetica* – stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor si comenzilor si
controlului in sistemele tehnice si in organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale (DEX, Academia Romana, Ed, Univers Enciclopedic, Bucuresti,1996)

Exercitarea drepturilor subiective si a obligatiilor corelative de catre subiectii de drept poate si trebuie sa fie supusa, atunci cand este necesar , unui examen vigilent si transant, potrivit elementelor intrinseci ale bunei credinte(intenite dreapta, diligenta,liceitate,abtinere de la prejudiciere).

Trecerea acestui „examen ” al bunei credinte in exercitarea drepturilor subiective, va marca sensul real al existentei valorilor fundamentale ale libertatii si demintatii umane , „Maxima coexistenta”Kantiana si de ce nu , „criteriu absolul al justului”.

Abia atunci va capata sens ideea pragmatica pe care parintii dreptului (romanii) o asezau la baza exercitarii nestingherite a drepturilor subiective:”NEMINEN LAEDIT QUI SUO JURE UTITUR” *(nimeni nu vatama – nu este respunzator de eventualele prejudicii cand se foloseste de un drept al sau”) sau altfel spuu acest dicton: „NIHIL INJUSTE AGIT QUI SUO JURE UTITUR”**(nimeni nu intreprinde ceva injust cand isi exercita dreptul sau”).

Aceste adagii juridice latine, ( dealtfel foarte corecte si utile) sunt foarte putin utlilizate in ziua de astazi, datorita confuziilor create in mentalitatea juridica , de interpretarea eronata a teoriei „abuzului de drept ” si , de ce nu , a diferitelor interese mechine manifestate in doctrina si practica judiciara care argumentau restrangerea dreptului subiectiv absolut (mai ales in sistemele comuniste si dictatoriale) si extinderea ariei relativitatii drepturilor subiective ale oamenilor( Ori, de ex.:dreptul de proprietate- ori este un drept absolut, ori numai e deloc, est inexistent. – nu se poate concepe ” un drept de proprietate „relativa”- ).

In organizarea institutionala a statului de drept,” regulile jocului democratic sunt foarte precis delimitate”

Astfel este necesar ca individul uman sa aibe sentimentul certitudinii ca regulile de drept vor fi respectate in mod egal de catre toti membrii comunitatii in care traieste si , pe cale de consecinta , faptul ca cei care isi asuma riscul incalcarii deliberate a acestor reguli, vor fi depistati si pedepsiti in timp util , prin mijloace legale si aboslut simple.
In acelasi timp orice membru al socitetatii trebuie sa aibe siguranta respectului absolut al demnitatii sale umane si al libertatii de actiune , din moment ce recunoaste si aplica buna credinta aceste reguli obligatorii , generale si impersonale care reglementeaza conduita exterioara a subiectiilor de drept intr-un cadru social dat – legea.

Mai mult decat atat , MOTIVATIA INCLINARII , PROPENSIUNII CATRE DEONTICA BUNEI CREDINTE VA TREBUI SA CREEZE ACEL MEDIU SOCIAL ECONOMIC SI JURIDIC IN CARE ORICE OM SA POATA FI FERIT DE FONDUL COMPLEX AL SICANELOR LA CARE ESTE POSIBIL SA FIE EXPUS IN EXERCITAREA DEPLINA , CU BUNA CREDINTA,  A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR SALE, altfel fiind spus ,

SA FIE PROTEJAT DE ATITUDINEA MANIFESTA DE REA CREDINTA SAU DE EROARE IN CARE SE AFLA INDIVIZI IZOLATI ORI CHIAR O COLECTIVITATE UMANA SAU AUTORITATI, CARE TIND SA-L AGRESEZE NEJUSTIFICAT.

Aceasta motivatie catre buna credinta este ESENTIALA , deoarece la modul generic, orice discriminare grosiera ,abuzurile,frauda,perfidia,duplicitarismul sau mai simplu spus orice incalcare arbitrara a drepturilor si libertatilor umane,prin urmare asamblu delitctelor produse impotriva omului coduc la OPRIMAREA DEMINTATII SI LIBERTATII UMANE , ajungandu-se in cele mai nefericite cazuri chiar la negarea lor, iar in cazurile extreme la crima , cu consecinte iremediabile pentru conditia umana.
Sensul conceptului de DEMNITATE UMANA devine mult mai profund ,mai ales daca se are in vedere conceptul de „UNICITATE IN DIVERSITATE A PERSOANEI UMANE ” , concept care imbraca forma unui imperativ categoric al existentei umane si al NORMALITATII SOCIALE , uncitate in diversitate ca valoare inconmensurabila ce se reflecta pregnant IN TOATE FORMELE DE INTERELATIE UMANA.
„In fond , – spunea acad . Stefan Milcu – unicitatea in diverstitate a fiintei umane ne arata caracterul monstruos al oricarei crime, tocmai pentru ca elimina din existenta o unicitate irepetabila ” (vezi in acest sens opiniile acad Stefan Milcu in articolul sau intitulat PLEDOARIE PENTRU UNICITATE IN DIVERISTAEA PERSOANEI UMANE publicat in revista OPINIA NATIONALA – EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE – NR. 81 DIN 13 FEB 1995)

In acelasi sens , consider ca unicitatea in diversitate a PERSONALITATII UMANE ne arata caracterul odios al oricarui abuz , a oricarei negari legale , juridice, economice, sociale a demnitatii se personalitatii proprii fiintei umane ca entitate psihosociala.
Lipsa bunei credinte ca atitudine psihologica, cu implicatii strict juridice,ne arata gravitatea oricarui delict premeditat al relei intentii,a fraudei, a perfidiei, a abuzului, chiar si a „simplului” abuz de drept , deoarece prin aceste manopere ignobile se elmina din competitia fireasca ce trebuie sa existe intre membrii societatii sansele egale ca o PERSONALITATE IREPETABILA SA AIBE ACCES LA DEZVOLATAREA SI AFIRMAREA LEGITIMA a propriei sale valori si nu in ultimul rand se pierd sansele irepetabile ce pot exista ca aceasta personalitate irepetabila se produca anumite noutati inestimabile in domeniul vietii cotidiene – materiale sau spirituale ;artistice sau culturale ; tehnice sau stiitifice , care pot sa propulseza in mod nebanuit de surprinazator progresul civilizatiei comunitatii umane in care traieste, sau al umanitatii in general.

Fiecare om recunoaste ca BUNA CREDINTA ESTE CEA MAI NEINSEMNATA DINTRE LEGI SI CA , IN ACELASI TIMP , EA ESTE , TOTUSI , CEA MAI RESPECTATA . Aceasta , se stie, nu este insa si suficienta pentru asigurarea echilibrelor sociale daca nu se aplica pe un suport juridic stabil.
Buna credinta trebuie sa reprezinte legea primoridala care trebuie respectata la nivelul conduitei interne,exact asa cum dreptul obiectiv este cel care prevaleaza la nivelul conduitei exterioare.

Abia acum Dreptul, in cele trei sensuri ale sale – dreptul obiectiv, dreptul subiectiv si stiinta dreptului, va putea deveui cel mai puternic factor de progres al civilizatiei umane, iar justitia va putea dispune de o „arma” de temut in planul decelarii binelui social de raul agresiv care impresoara citeodata societatea umana pana la inabusire.
Este foarte important de retinut faptul ca procesele psihologice ale gandirii,respectiv conduita
interna a unui subiect de drept, trebuie sa faca totdeauna obiectul unui drept absolut de libertate, insa atunci cand libertatea de gandire nu se misca in limitele largi ale dreptului si ale moralei pozitive, atunci ea devine absurda si primejdioasa pentru libertatea conduitei celorlalti, cu atat mai mult cu cat conduita exterioara a
inclividului in speta probeaza indubitabil periculozitatea sociala a faptelor si urmarilor lor, dedusa prin mijloacele obisnuite de investigatie. Coroborarea celor doua atitudini ale oamenilor este absolut necesara.

Altfel iesirea din cercurile vicioase ale erorii care marcheaza pana la epuizare libertatea si demnitatea umana devine imposibila si va fi curmata fie de reaua credinta biruitoare fie de somnolenta ratiunii celui de buna credinta, sau exact asa cum spunea Goya – „Somnul ratiunii naste monstri”.

Nu mai putin relevanta este si ideea generoasa care se desprinde din preambulul actului de constituire a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (4 nov, 1946) prin care se proclama ca: „razboaiele luand nastere in spiritul oamenilor, in spiritul oamenilor trebuiesc ridicate conceptiile despre apararea pacii,,.(vezi dr. Irina Moroianu Zlaescu – despre UNESCO, in Protectia juridica a drepturilor omului”- curs – Universitatea „SPIRU HARET” Buc. 1996,p. 38)

Dincolo de diversitatea argumentelor pertinente care vin sa demonstreze impactul categoric pe care-l are buna credinta in mediul social, mai trebuie subliniat faptul ca, aproape de cumpana mileniilor „trestia ganditoare” (B, Pascal) se vede nevoita sa-si sprijine existenta pe ratiune si pe spiritul mereu treaz pe care i-l
poate oferi din plin doar inlelegerea profunda a modulni de actiune a doua valori perene proprii numai omulni ca fiinta detenninata psiho-social, respectiv onestitatea: (prudenta, ordinea, temperanta, loialitatea) si in special buna credinta: (intentia dreapta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la lezarea altuia).

Paradigma psihologica a bunei credinte vine in spiritul sau sa contureze modelul juridic de relationare A ANTAGONISMELOR ECHILIBRANTE care se desfasoara sub LEGEA DINAMICULUI CONTRADICTORIULUI (Stephane Lupasco),lege pe care o consider ca fiind absolut inca caracteristica fundamentala a oricarui sistem juristictional .

Principiul contradictorialitatii, atit de utilizat in practica jurisdictionala , demonstreaza, fara indoiala , premizele prin care deontica principiului bunei credinte si LOGICA DlNAMICULUI CONTRADICTORIU– (vezi in acest sens conceptia originala a lui Stephane Lupasco in lucrarile urmatorilor autori:V.Sporici- „Logica dinamica a contradictoriului”, colectia „idei contemporane,Bucuresti,ed. Politica 1983,sau in – Sorin M. Radulescu si Mircea Piticariu – „Devianta comportamentala asi boala psihica”- ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1989, pag 147)- vin sa ne ofere o perspectiva pertinenta utilizarii faptelor psihologice, antagonice ce caracterizeaza buna credinta si mai mult decat atat, o noua perspectiva in gandirea juridica prin care profesionistii dreptului sa gaseasca intotdeauna modalitatea
transanta de discriminare a conduitelor umane externe , luand permanent in calcul elementele intrinseci ale bunei credinte ca fenomen juridic, fapt care va conduce la coroborarea indisolubila a faptelor interne eu cele externe si implicit cu urmarile lor, ceea ce va conduce la o interpretare de mare acuratete a activitatilor subiectnlui de drept investigat in ancheta judiciara, ajungandu-se prin aceasta, foarte aproape de idealul unor solutii juridice compIet exacte in activitatea concreta a instante1or de judecata.

Este evident ca fenomenul juridic al bunei credinte presupune ,asadar un fenomen psihologic foarte complex care apare la prima vedere dificil de interpretat din punct de vedere legal.
Insa lucrurile stau cu totul altfel.

Din punct de vedere al psihologiei judiciare a studia cu acuitate acest complex de fapte psihologice antagonice: – intentia dreapta, // reaua intentie); * diligenta (prudenta //lipsa de diligenta (imprudenta grava); *liceitatea (ordinea) // iliceitatea (dezordinea); * abtinerea de la lezare (temperanta)// lezarea voluntara a altuia (exaltarea) – nu mai pare deloc un lucru complicat cu atat mai mult cu cat stabilirea bunei sau relei credinte este o problema de fapt pe care magistratii o fac in mod regulat in aplicarea zilnica a dreptului.
Este deja un truism, reamintirea regulii potrivit careia orice subiect de drept trebuie sa exprime in fata instantei judecatoresti o conduita bazata pe buna credinta, in general sau in special atunci cand se afIa sub prestare de juramant, adica bona fides in acceptiunea pe care i-a dat-o Cicero, respectiv existenta celor doua stari de concordanta:
1)- „Veritas & 2) Constantia”, adica conformitatea intre ceea ce omul gandeste si ceea ce el afirma. (sinceritate in cuvinte) si conformitatea intre cuvintele si actele sale (fidelitatea in actiunile sale.

Dar aceasta nu inseamna respingerea de plano a tuturor artificiilor de argumentare, fiiud ingaduita chiar minciuna inocentasi tot arsenalul etic de metode de aplanare a posibilelor obstacole in aflarea adevarului obiectiv, insa in cadrul dinamicii anchetei judiciare, bazate pe contradictorialilate, duelnl judiciar trebuie circumscris limitelor „bonei fides interpartes”, ca atitudine reciproca de fair play care va pune de fiecare data la respect fie pe „actor”, fie pe „reus” (sau reprezentantii acestora, aparatori sau acuzatori) in momentul in care acestia ies din limitele morale si legale ale atitudinii lor interne dar mai ales externe (usor de probat de altfel), fatai de demersul obiectiv al probaliunii pe care dominus litis (judecatorul) el insusi de buna credinta o va asigura prin exercitarea prerogativelor sale.
Prin extrapolarea analogica la mediul social generic, se poate afirma ca limitele interne ale criteriului moral al onestitatii si celei ale bunei credinte (bonei fides) sint suficient de generoase pentru ca actiunile, elocinta si argumente1e artei retorice folosite cu inteligenta de catre persoane demne si integre sa poata permite tot arsenalul etic al metodelor de influentare a intimei convingeri a auditoriului in scopul depasirii dificultalilor inerente actului de intercomnnicare interpersonala, a prejudecatilor sau de ce nu de desconspirare a relei credinle si a faptelor ignobile oriunde s-ar afla.
Insa trebuie retinut ca potrivit criteriului universal al onestitatii,si in special al bunei credinte (bona fides), insolenta, insinuarile stupide, „elocinta de caine” (dupa o expresie plastica a lui Appius), minciuna sfruntata, simularea ori disimulare ipocrita, perfidia cupida, care adesea tine loc de inteligenta, inducerea si mentinerea premeditata in eroare in scopul de prejudiciere, frauda fatisa, impostura, sarlatania, escrocheria, imprudenta grosiera, exaltarea s.a,m.d. sunt inadmisibile si trebuiesc reprimate fara scrupule si in limp util, mai inainte ea efecte ale acestor fapte reprobabile sa poata ajunge la un grad mare de pericol care devine uneori insurmontabil.

Acestea nu sunt decat niste realitati cotidiene care populeaza din plin mediul social, fiind palpabile de catre orice individ-insa fiecare personalitate umana acorda semnificalii diferite in funclie de datele intrapsihice fata de existenta unei situatii comune pentru totii membrii comunitatii umane, participand pe cale
de consecinta, la insasi imbogatirea mediului, a experienteiei colective social umane.
In aceasta ordine de idei, privind limitele etice si legale ale fenomenului psihojuridic al bunei credinte, drept argument probatoriu al perenitatii acestor adevaruri infailibile, citez aici si acum cateva dintre judecatile de valoare pe care marele profesor de retorica si juris consult roman Marcus Fabius Quinlilianus ni
le-a lasat in memorabila sa „INSTITUTIO ORATORICA”:

<<„Retorica este de asemenea acuzata ca trage foloase chiar din vicii, ceea ce nu face nici o arta” -caci ea pledeaza – spun ei – pentru neadevaruri si starneste pasiuni.”>>…, << „Cand porneste dintr-o buna intentie nu enimic nedemn; de aceea nici nu e greseala. Caci chiar inteleptului ii este inginduit sa spuna a minciuna; la fel si oratorul va fi obligat sa trezeasca sentimente daca in al fel nu va putea aduce pe judecator la hotararea cea dreapta; caci judeca uneori si oameni fara cultura care trebuie adeseori inselati, tocmai ca sa nu greseasca.
Dar daca mi s-ar da judecatori intelepti, numai adunari si consilii de intelepti, daca invidia, influenta, parerea preconceputa si martorii falsi nu ar avea nici o putere, rolul elocintei ar fi redus si ar consta aproape numai din a trezi placere.
Daca, dimpotriva, sufletele auditorilor sunt nestatornice si adevarul e primejduit de atatea rele, trebuie sa lupti cu ajutorul artei si sa intrebuintezi mijloacele care iti i sunt utile; la fel cine s-a indepartat de la calea cea dreapta nu poate fi adus la ea decat printr-un ocol”(- vezi in S. Ghimpu si Alex. Ticlea – despre „INSTITUTIO ORATORICA ” a lui Quintilian prezentata in rezumat in „Retorica”, texte alese, Ed. Sansa, Bucuresti /1993, p. 150 si urm.)
Asadar, buna credinta ca fenomen de sorginte psiho-morala cu implicatii juridice foarte profunde, nu trebuie sa ramana cea mai neinsemnata dintre legi deoarece ea este si va fi cea mai respectata regula intre oameni.
Parafrazandu-l pe Stefan Odobleja(intemeietorul psihologiei consonantiste in Romania), imi permit sa afirm ca buna credinta este o filosofie intima a
fiecarui om, a lege morala perena, dar este in acelasi timp o stiinta si o arma a profilaxiei si terapeuticii raului social. Ea este filosofia si igiena fizica si psihica a vietii sociale. ESTE STIINTA ECHILIBRULUI SOCIAL – DEONTICA BONA FIDES.Stiinta moralitatiii si a imoraltatiii, a drepturilor si a indatorinlor, a viciilor si a virtutilor, stiinta armoniei intre sine si societate, stiinta reactilor intre indivizi si arta de a le emite. Este legea divina a constiintei umane, matricea sa morala, care repudiaza din forul Saul interior de decizie, atitudinile insalubre care pun in pericol demnitatea oi integritatea psiho-fizica a omului datorita exercitariii aberante a libertatii de gandire si actiune dincolo de limitele dreptului oi ale moralei sociale.
Specia Homo Sapiens Sapiens nu-si merita numele atata timp cat ignora punerea in practica a fenomenului psiho-juridic al bunei credinte (lat. – „sapiens” = intelepciune), tinandu-se cont de faptul ca cel mai adesea barierele care-i despart pe oameni sunt de natura mentala, cu atat mai mult cu cat orice om este prin esenta sa o fiinta intelectuala (intellecto – a intelege) indiferent de situatia psihosociala concreta in care acestia ocupa anumite roluri ori status-uri sociale.
Paradigma psihologica a bunei credinie ofera o,sansa inedita in care omul poate transforma principiul juridic al bunei credinte intr-o arma de temut impotriva spectrului malefic complex ce exuIta din atitudinea mentala a relei credinte oferind chiar un puternie antidot ce poate provoca o intensa inhibitie asupra
acestui fenomen prin efectul de catharsis propriu bonei fides.
In acelasi timp modelul bunei credinte poate marca o noua perspectiva in radiografierea fenomenului criminalitilii cu efecte nebanuit de utile in prevenirea, descoperirea si asanarea acestuia.
Aici se impun cateva remarci pe marginea acestui aspect fara insa a intra in acest domeniu care excede aceasta lucrare. Liantul major care face ea infractionalitatea, ca fenomen generic, sa se situeze intotdeauna cu un pas motivational si tehnologic inaintea sistemulni de reactie sociala impotriva criminalitalii este in mod paradoxal tot fenomenul psihologic al bunei credinte, adica inte1egandu-se aici fateta psihologica a loialitatii si complicitalii feroce in desfasurarea activitatilor infractionale, proputsate fiind de siguranta increderii intre protagonisti si de motivatia puternica in obtinerea unor profituri substantiale din tot felul de
ocupatii ilegale si total imorale.
Mai mult, exaltarea si perfidia cu care opereaza infractorii versati au la baza coalizarea deliberata a acestora in spectrul relei credinte fata de societate, care-i ignora si reusesc de foarte multe ori prin fenomenul de subcultura infractionala sa interpreteze fatetele pozitive ale onestitatii (prudenta, ordinea, temperanta,
loialitatea) in scopul de impartire a teritoriilor de activitate, reusind de multe ori sa-si obtina intre ei adevarate pacte de neagresiune.
Complexul de fapte psihologice de natura similara a onestatiii si bunei credinte de la nivelul psihicului marilor infractori prezinta o specificitate aparte si o eficienta cu mult mai mare fata de lipsa de replica instantanee a autoritatilor indrituite sa stopeze acest fenomen.
Insolenta „white collar criminality” si a capilor cartelurilor crimei organizate, a gruparilor teroriste, a gruparilor de tip mafiot creste direct proportional cu gradul de oprimare al populatiei si al organismelor care trebuie sa eradice aceste grupari. Nu de multe ori sa ajuns pana acolo unde crima organizata a reusit sa-si impuna propriile legi in anumite comunitati umane (OMERTA), prudenta ori loialitatea tacita fiind determinate prin perfidie, ,santaj, violenta si omucideri evocatoare, izbutind sa aduca in complicitatea expresa sau tacita un numar foarte mare de persoane, iar uneori lipsa de solidarizare umana impotriva raului social si ineficacitatea autoritatilor judiciare dars_i a societatii in ansamblu au cufundat comunitatea respectiva in intunericul imprudentei grave si a lipsei de probitate.

Revenind la ideea institutionalizarii aplicabilitalii generale a bunei credinte in societatea moderna a statului de drept de la sfarsitul acestui mileniu, si inceputul noului mileniu , punerea in practica a acestui criteriu fnndamental
bazat pe modelul psihologic al elementelor sale intrinseci nu prezinta dificultati insurmontabile din punctul de vedere al stiintei dreptului, nici al adaptarii legislatiei si nici din punctul de vedere al logisticii necesare instantelor judecatoresti, ci in mod paradoxal este mal mult o chestiune de reacomodare cu perspectiva
psihologica din care trebuie utilizat acest principiu juridic.
Este evident ea acest demers important trebuie sa fie precedat de o ampla opera de cercetare stiinifica interdisciplinara sub aspectul oportunitatii, admisibilitatii, pertinentei, concludenteisi a utilitatii acestei teorii generale a bunei credinte in domenii bine determinate, pentru a se stabili cu exactitate posibila integrare fireasca pe structura sistemului nostru de drept cat si de impactul, cel putin benefic pe care il va avea aiba in mediul social.
Este inevitabil ca, odata cu intelegerea profunda a bunei credinte, sub aspectul consonantei psihologice intre elementele sale intrinseci cu valorile juridice si cele morale cu care se afla in raport de interferenta,(logica dinamica contradictoriului- sistemele antagonice echilibrante- tezele actualizarii si potentializarii sistemelor) se va recunoaste precizia sa in interpretarea si discriminarea conduitelor subiectilor de drept, cu efecte nebanuit de progresiste in asigurarea propasirii sociale economice si culturale a poporului nostru.
S i, pentru a nu ramane la stadiul bunelor intentii, devine imperios necesar ca principiul juridic al bunei credinte sa fie consolidat in legislatia noastra sub forma unor articole de lege care sa prevada expres obligativitatea respectarii acestui criteriu, si, nu in cele din urma, asigurarea unei teorii unitare de interpretare a
naturilor juridice pe care Ie ‘imbraca acest principiu, inaugurand in acest fel o noua disciplina juridica de o utilitate fundamentala pentru perfectionarea cunostintelor juridice in acest domeniu, care sa vina in sprijinul specialistilor dreptului si a persoanelor responsabile cu aplicarea legii in scopul optimizarii desfasurarii
raporturilor juridice. Aceste adaptari legislative in materia bunei credinte Sunt perfect posibile, mai ales datorita faptului ca Ministrul Justitiei din 1997 – domnul Valeriu Stoica a anuntat o activitate intensa de demarare si de elaborare a unor
proiecte de modificare a codurilor de drept comun atit cele de procedura cat si cele de drept material.
Cu titlu informativ am sa prezint aici principalele aspecte care trebuie avute in vedere in opera de adaptare a izvoarelor bunei credinte dar si de aspectele care tin de aplicabilitatea sa ulterioara in sistemul nostru de drept:

exercitarea anumitor drepturi si obligatii subiective, din punctul de vedere al
rectitudinii lor, trebuie supusa in fapt si in drept, daca este necesar, unei verificari vigilente, potrivit regulilor si criteriilor bunei credinte.
– b) starea de spirit care vizeaza buna sau reaua credinta a subiectului de drept trebuie SA CONSTITUIE OBIECTUL UNUI ADEVARAT DREPT DE LIBERTATE A ACESTUIA, insa cand defectele faptelor exterioare care poarta amprenta relei credinte aduc atingere drepturilor si libertatilor celorlalti, atunci potrivit cu probatiunea faptelor exterioare ce pot atrage raspunderea
materiala, disciplinara, delictual civila, administrativa, contraventionala sau penala, dupa caz, atunci principiul bunei credinte trebuie sa conduca la individualizarea exacta a pedepsei si sa constituie de asemenea fie o atenuanta (in cazul bonei fides), fie agravanta majora, in scopul solutionarii sub just temei a cauze!or judiciare.
– c) Exceptia de rea credinta. Din punct de vedere procedural aplicabilitatea acestui principiu trebuie sa conduca la natura juridica a unei exceptii de procedura sau a unui impediment care sa blocheze atitudinea de rea credinta manifestata deja in acte sau fapte care isi produc efecte. Ea trebuie sa imbrace forma unei exceptii de rea credinai care sa poata fi ridicata de catre orice subiect de drept, cu conditia ca acesta sa fie el insusi de buna credinta, in orice raport juridic s-ar afla, cu precizarea ca probatiunea se poarta asupra faptelor externe si a urmarilor acestora potrivit regulilor de drept comun.
Odata ridicata exceptia de rea credinta, ea trebuie sa poata fi judecata intr-o procedura comuna sau speciala care sa imbrace aspectele juridice ale actiunii in constatare (art.111 C.proc . civ.) sau poate sa fie utilizat chiar acest articol de lege care este destul de cuprinzator pentu a se asimila nevoilor de extindere a aplicabilitatiii actlunii in constatare, sub formele sale specifice, actiunea declaratorie, interogatorie si provocatorie, dar in special a celor doua din urma.-constatarea relei credinte in actiune de tip interogatoriu si provocatoriu.
Este foarte important de reiterat faptul ca aceasta actiune trebuie sa aiba caracterele de actiune in constatare , respectiv sa fie o actiune optionala; sa fie o actiune incidentala; sa nu prejudece cauza principala, atat in dreptul civil cat si in penal, si doar sa constate cu antoritate de lucu judecat buna sau reaua credinta a subiectului in cauza pe langa toate celelate capete de cerere incidentale asa fel incat sa conduca la precizarea agravantelor sau atenuantelor, ce vor fi, de asemenea, in mod obligatoriu,cuprinse in motivarea hotararii judecatoresti.

e) Buna credinta – principiu fundamental al dreptului comun procesual roman. Buna credinta trebuie sa imbrace natura juridica de principiu fundamental al dreptului nostru procesual, adica acest prinicpiu trebuie introdus in economia priucipiilor fundamentale ale dreptului procesual (civil si penal) ca principiu egal ca importanta alaturi de celelalte principii care guverneaza desfasurarea raporturilor procesuale – principiul respectarii demnitatii umane (art 22 pct 2 Constitutie si art 51 C. proc. pen.); principiul prezumtiei de nevinovatie (art 23 pct 8 Constitutie si art 66 C. proc. pen); principiul legalitatii (art 2 alin . 1 C. proc. pen.); principiul aflarii adevarlui obiectiv (art. 130 alin. 2 C. proc. civ.; art. 3 C. proc. pen. coroborat cu art. 1 C. proc. pen.); principiul oficialitatii (art. 2 C. proc. pen.); principiul contradictorialitatii(art 289 c proc pen); principiul oralitati dezbaterilor judecatoresti; principiul rolului activ al instantelor judecatoresti (art. 4 C. proc. pen., art. 129 C. proc. civ. si art 130, alin. 2. C. proc. civ.); principiul nemijlocirii; principiul continuitatii; principiul garantarii dreptului la aparare (art. 24 Constitutie si art. 6 C. proc. pen.); principiul egalitatii persoanelor in fata legii (art 16 Constitutie si art 4 din Legea nr. 92/’92 de organizare judecatoreasca); principiul garantarii libertatii persoanei (art. 23 Constitutie si art. 5 C. proc. pen.); principiul operativiitatii: celeritatii in procesul penal (art. 1 C. proc. pen.- „constatarea la limp si in mod complet…”….
Toate analizele diferentiale ale aspectelor sus amintite VOR conduce la concluzii nebanuit de utile in sprijinul adaptarii legislatiei noastre la realitatile juridice moderne ce caracterizeaza viata cotidiana. Aceste modificari sunt absolut necesare deoarece umanismul adesea teoretic si declarativ
continua sa domine in conditiile amplificarii competitiei pentru punerea in practica a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului iar constiinta si practiea oamenilor politici, a savan\ilor, legislatorilor si a oamenilor de drept, continua sa fie tributara spiritului clasicizant de origine justiniana, napoleoniana, in care este construita opera de reactie sociala impotriva raului social, spirit insa mult depasit de mutatiilc aparute in doctrinele acestui sfarsit de mileniu si de inceput a a unui nou si modern mileniu.

Insa aici nu se pune problema negarii neajunsurilor legislatiei noastre sau, dimpotriva, a modificirilor pripite, ci se pune problema ca specialistii dreptului sa tina seama de tot de ce ceea elaborat in mod cu adevarat stiintific in operele juridice din trecut. Exact asa cum sublinia marele nostrn penalist Vintila Dongoroz: „A intoarce spatele la tot ceea ce reprezinta., in dezvoltarea istorica a muncii si gandirii stiintifice, cuceriri valabile ale trecutului inseamna a adopta o pozitie nestiintifica si a expune munca a oamenilor de stiinta, pe de o parte, la inutile sfortari, iar pe de
alta parte, la marele neajuns de a fi lipsiti de sprijinul experientei pozitive sau negative a celor care ne-au precedat pe drumurile acelorasi cercetari.”
Catre finalul acestei lucrari, doresc sa mai fac o serie de precizari in ceea ce priveste realitalile concrete in care se impune reformarea legislatiei noastre si a mentalitatilor mioritice.
Este evident ca profundele transformari sociale insotite de sincope si adevarate crize economice, culturale si morale in care se regasete din pacate citeodata societatea noastra, ne pun cel mal adesea in fata recunoasterii unor adevauri perene in cele mai variate domenii. Insa, cel mai adesea se afirma in mod public
de catre oamenii politici sau de catre persoane bine intentionale, ca este necesara o schimbare de mentalitate.
Este foarte adevarat, insa aceste mentalitati nu se schimba de la sine deoarece ele sunt strict interdetenninate de o serie de factori aflati i intotdeauna intr-un raport de
interferenenta dinamica contradictorie sistemica.Este necesara fie o potentializare fie o reactualizare in interiorul mecanismelor psihosocilae si juridice.
Este nevoie de o motivatie psihologica suficienta, care sa poata depasi necesitatea constrangerii exterioare insa aceasta motivatie trebuie sprijinita prin anumite realitati palpabile si concrete care sa-l asignre permanent pe omul de rand ca se afla pe drnmul cel bun. De aceea afirm ca iesirea din impasul in care se afla societatea noastra vreme de sapte ani de la 1989 incoace este perfect posibila iesirea din cercurile vicioase ale subdezvoltarii de tranzitie, insa trebuie lucrat cu mare acuratele asupra cauzelor care au provocat franarea procesului de progres al soeietatii romanesti. Aceste cauze nu sunt de natura economica, in esenta lor ,
ci adevaratele cauze sunt cu preponderenta de natura morala si psihosociala.
Aceasla deoarece principiile morale cu implicalii psihologice evidente, cat mai ales principiile de drept, legile si aplicarea tuturor acestora sunt cele care marcheaza cadrnl strict si prioritatile in care se pot desfaura celelalte conditii de progres ale unei societati umane. Marele savant roman Spiru Haret ne prezenta sub forma unei analogii matematice „Mecanica Sociala” Trei mari categorii de cauze ale determinarii sociale ale unei natiunii:
1. Cauze ale determinarii economice, (gradul de fertilitate al solului, conditiile de clima,comunicatiile, bogatiile naturale ale teritoritoriului unei tari,, aptitudinile poporatiunii pentru comert si industrie, vigoarea ei fizica, siguranta legaturilor dintre membrii unei societati, normele care reglementeaza munca fizica
si intelectuala, modul de distribuire a avutiei sociale pe un anumit prag al dezvoltarii, inventiile, conditiile care favorizeaza sau defavorizeaza cresterea populatiei
2. Cauze de natura intelectuala. (gradul de inteligenta – „inteligenta medie” .si inteligenta maxima „-natura aptitudinilor intelectuale, gradul de instructie si educatie, dezvoltarea stiintelor si a artelor,a tuturor ramurilor culturii si valorilor, frecventa ivirii geniilor si a oamenilor de vocatie etc.);
3. Cauze de factura morala ( normele morale, principiile legislatei civile, reactiile atitudinale fata de familie si fata de ceilalti membri ai societatii, temperamentele individuale si de grup, relatiile interetnice, temperamentnl natiunilor, moravurile vremii, caracterele oamenilor politici),

alcatuind, laolalta cu celelalte doua categorii de cauze, un complex care determina societatea in totalitatea ei unitara si diversa, procesele de cunostere (si de recunoastere) a legilor generale care carmuiesc realitatea sociala–(vezi in acest sens articolul aniversar dedicat lui Spiru Haret de catre Prof. dr. Ion Mihail Popescu. membru al Colegiului pentru Ideea Nationala si Sociala in Romania, in revista „OPINIA NATIONALA”nr 81 din 13 feb 1995,pagina 8-editura Fundatiei ROMANIA DE MAINE)
Avand in vedere perenitatea acestor judecati de valoare lasate mostenire spiritualitatii universale de marele savant roman-SPIRU HARET, cat mai ales vointa si perspectiva reala de progres a poporului nostru se poate deduce   ca natiunea romana   DISPUNE INCA DE FOARTE MARI PREMIZE IN REALIZAREA NAZUINTELOR SALE.Relevant este insa faptul demn de remarcat ca INDIFERENT DE CIRCUMSTANTELE IN CARE SE AFLA LA UN MOMENT DAT O NATIUNE CAUZELE CELE MAI IMPORTANTE ALE DETERMINARII SOCIALE SUNT CELE DE FACTURA MORALA ,deoarece acestea pot sa conduca fie la – involutie sociala – fie la stagnare – fie la progres social, iar zona determinanta a acestor cauze morale – generice- in care va trebui sa se insiste cel mai mult este domeniul DREPTULUI SI A JUSTITIEI, care vor avea un impact major in REFORMAREA MENTALITATILOR SI MORAVURILOR VREMII SI ALE OAMENILOR POLITICI SI ALE PERSONALITATILOR DIN CADRUL AUTORITATILOR, eliberarea de prejudecati si pe cale de consecinta odata cu instalarea bunei credinte si a probitatii ubicue in relatiile juridice , vor conduce, intr-un final fericit, la declansarea uriaselor energii pozitive care se afla in stare de latenta in fiecare personalitate umana unica si irepetabila aflata in consonanta directa cu unitatea in diversitate a poporului roman.

Acest text reprezinta concluziile alcatuite cu ocazia elaborarii paradigmei psihologice a bunei credinte in statul de drept – astazi cunoscuta sub numele DEONTICA UNIVERSALA A BUNEI CREDINTE –

© Copyright   Av Anghelus Ion Gabriel

DEONTICA  BONA  FIDES

Nota Bene : DEONTICA – “STIINTA a ceea ce ar trebui sa fie

CIBERNETICA  STRUCTURALA   BONA FIDES

Cuprins:

A .II –

METAFIZICA DINAMICII FUNCTIONALE BONA – FIDES
( CIBERNETICA STRUCTURALA A BUNEI CREDINTE )

B . III

– STRUCTURILE APLICATIVE ALE DEONTICII B O N A – F I D E S
( DEONTOLOGIA BONA – FIDES – metateorii si pragmatism socio – juridic)
– CRITERIUL DEONTIC BONAFIDES
– ETIOLOGIA CONFLICTULUI PRIMAR :
„ BONA FIDES versus ABUSUS „
DEONTOLOGIA LEGALA SI SOCIO-PROFESIONALA
A.II


CIBERNETICA STRUCTURALA  BONA FIDES

© Copyright   Av Anghelus Ion Gabriel

 

Nota Bene:

 Cibernetica: –   “ stiinta studiului matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii,   d.p.d.v. al analogiilor formale”

METAFIZICA DINAMICII FUNCTIONALE BONA – FIDES

CIBERNETICA STRUCTURALA A BUNEI CREDINTE

                      Descifrarea intimitatii functionale a bunei credinte in toata complexitatea sa dinamica implica exprimarea ei intr-o noua paradigma a stiintei moderne care sa surprinda toate dimensiunile sale de interrelationare cu stiinta juridica, psihologia, morala ( etica, deontologia ) axiologia, teologia, sociologia.

Studiile statice, unilaterale ale bunei credinte ne releva ingustimea metodologiei desuete care s-a dovedit lipsita de suplete si plina de ineficienta in legitimarea unor teorii pozitive privind EXPLICAREA CONDUITEI UMANE din perspectiva pragmatismului solutiilor tehnice in stiinta si practica juridica moderna .
Impactul psiho – moral in mediul juridic al bunei credinte a fost intuit inca din vechime de insusi Cicero.
Acesta definea buna credinta sub forma a doua conformitati: VERITAS ( sinceritatea in cuvinte ) si CONSTANTIA ( fidelitatea in angajamente) adica pur si simplu existenta a doua stari de concordanta – conformitatea intre ceea ce omul gandeste si ceea ce el afirma ( veritas) si conformitatea intre cuvintele si faptele sale (constantia ).
Tot Marcus Tullius Cicero a fost acela care a dezvaluit pentru prima data substratul psihologic al bunei credinte printr-o reflectie juridica ramasa nepieritoare :
„ ADEVARATA BUNA CREDINTA se bazeaza pe INTENTIE , nu pe VORBE „
( semper autem in fide quid senseris, non quid dixeris cogitandum).
Efectul miraculos al acestei maxime juridice emisa de acest geniu intuitiv il regasim intact in chiar Codul nostru Civil.
Art.970 alin.1 rap. la art.977 Cod civil :„ Conventiile trebuie executate cu buna credinta „ – „ Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor iar nu dupa sensul literal al termenilor”.
Este limpede ca buna credinta este o matrice genetica a constiintei sociale, o <piatra unghiulara> a perenitatii adevarurilor cunoasterii umane din toate timpurile.
Ca institutie juridica, dinamica trebuie privita ca un concept bipolar cu doua fatete antitetice – buna si reaua credinta.

Definitio :
Lato sensu     , buna credinta este acea atitudine psihica, comuna tuturor oamenilor, intemeiata fie pe bona fides, fie pe mala fides, prin care un subiect de drept respecta sau, dimpotriva eludeaza conditiile perfectionarii unui raport juridic determinat, in diferitele sale secvente de desfasurare.


                                       Stricto- sensu ,    bona fides este acea intima atitudine psihica a unui subiect de drept intemeiata pe INTENTIA DREAPTA, DILIGENTA, LICEITATE, ABTINEREA DE LA LEZARE prin care acesta CREDE CU CONVINGERE ( corecta sau eronata) ca respecta conditiile perfectionarii unui raport juridic determinat.
Reversul bunei credinte – reaua credinta ( mala fides ) – devine acea intima atitudine, psihica a unui subiect de drept intemeiata pe REA INTENTIE, IMPRUDENTA GRAVA, ILICEITATE, TENDINTA DE PREJUDICIERE, prin care se eludeaza conditiile normale ale perfectionarii unui raport.


Buna credinta cuprinde concepte psihologice de intentie si de credinta si isi are izvorul intr-un complex de fapte psihologice exteriorizate ulterior, prin valorile morale ale onestitatii – honestum – care se convertesc in valori juridice – bona fides – ori de cate ori intra sub incidenta unui raport juridic, consecinta fireasca a concentrivitatii dinamice a matricelor lor , Dreptul si Morala (vezi B entham).
Ansamblul dinamic de fapte psihologice intrinseci bunei credinte valorizeaza axiologic preceptele morale in care isi au originea sunt urmatoarele :
Sfera moralei –

ONESTITATEA- honestum.
Adica fapte psihologice cu impact moral ( conduita morala):

1.LOIALITATEA – sinonima cu probitatea, ca fapt psihologic de constiinta care se refera la observarea riguroasa a indatoririlor morale, respectarea unei conduite drepte, conducand la increderea reciproca intre membrii societatii.
2. PRUDENTA – fapt psihologic de constiinta care determina persoana umana de a prevedea greselile si pericolele.
3. ORDINEA – fapt psihologic ce presupune canalizarea faptelor omului in limitele normelor stabilite in viata sociala.
4
. TEMPERANTA – fapt psihologic care pondereaza dorintele si pasiunile limitandu-le la ceea ce este permis de principiile eticii.

Sfera dreptului

–          BUNA CREDINTA -bona fides.
Adica, fapte psihologice cu impact juridic ( conduita juridica)


1. INTENTIA DREAPTA – fapt psihologic corespondent loialitatii; implica probitatea, adica absenta dualului, fraudei, violentei, precum si fidelitatea in angajamente. Atentie – ignoranta corecta, justificata poarta numele de eroare scuzabila in drept si nu exclude intentia dreapta adica buna credinta a subiectului de drept cu conditia sa fie o eroare fara culpa.
2. DILIGENTA – corespondenta a prudentei determina savarsirea la timp de acte sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris in limitele legii.
3. LICEITATEA – fateta juridica a faptului psihologic al ordinii ca valoare morala.
4. ABTINEREA DE LA LEZARE sau  de la PREJUDICIEREA ALTUIA – cu ocazia instrumentarii actului juridic sau cu ocazia perfectionarii unui raport juridic. Este corespondentul faptului psihologic al temperantei si isi are originea in preceptul juridic roman „ Alterum non laedere „.

Sintetic,

bipolaritatea antitetica a fatetelor psihologice poate fi descrisa astfel:

 

ONESTITATEA / NEONESTITATEA :

  1. loialitatea / neloialitatea …
  2. prudenta / imprudenta …
  3. ordinea / dezordinea …
  4. temperanta / exaltarea .

BUNA CREDINTA / REAUA CREDINTA :

  1.  intentia dreapta / rea intentie …
  2.  diligenta / imprudenta grava …
  3.  liceitatea / iliceitatea …
  4.  abtinerea de la prejudiciere / tendinta de lezare, prejudicierea.

Esential este ca in anumite raporturi juridice buna credinta constituie chiar „ mobilul justificativ” al actelor, al acestei relatii juridice ( principiile oficialitatii, consensualismului, etc.)
Louis Josserand, pe la 1928 afirma urmatoarele : „ mobilele justificative ale actelor juridice se rezuma la aceasta notiune de buna credinta in care ele se topesc pana cand isi pierd individualitatea „.
Este limpede ca atitudinea concreta a omului este data pana la urma de faptul psihologic al vietii sale interioare , ceea ce  impregneaza implacabil si actul exterior de conduita al acestuia, lucru de altfel usor decelabil prin mijloace obisnuite de investigare .
Este deja un truism pentru practicienii dreptului.

Iesirea din tautologie a stiintei juridice implica recunoasterea urmatorului adevar simplu : atat buna cat si reaua credinta, ca atitudini intime ( psihice ) ale omului desconspira forma psihica de organizare volitiva a subiectului „investigat”.
          Aceasta atitudine psihica si  secventiala, mai devreme sau mai tarziu „ tradeaza „ pur si simplu subiectul si pozitia acestuia fata de faptele sale si urmarile acestora.
Este o realitate incontestabila a naturii psihologice umane pe care psihologia judiciara si psihanaliza le-a clarificat demult, deceland aceste constante psihice indiferent de natura bogatiei si plasticitatii psihice inepuizabile a individului uman.


Aceasta TRADARE PSIHOLOGICA a subiectului judiciar  se poate intampla oricand: –ANTERIOR,  IN TIMPUL sau POSTERIOR realizarii faptei sau actului respectiv, deoarece omul ca fiinta sociala trebuie sa se raporteze implacabil la niste norme axiologice, morale mai ales juridice (aplicabile in speta), indiferent ca sunt cunoscute mai mult sau mai putin de catre sine sau chiar de catre semenii sai.
    Aceasta „TRADARE SIMPTOMATICA „ poate fi usor verificata la
nivelul schemei bio-feedback a determinismului secvential pe scala actiunii umane.

 

Feedback-ul secvential ne indica urmatorii itemi* scalari in  interiorul perioadei INTERNE si ulterior a perioadei  EXTERNE a actiunii umane :
A- actiunea /perioada interna:

( intima convingere* ; deliberarea; decizia)

B-actiunea exterioara: perioada externa


deliberarea
,> motiv >scop> mijloc decizia >efectul>deliberarea efect> verificare efect +motiv>  evaluare mijloc>evaluare efect>decizia> conexiune inversa>  da capo
               Este de retinut ca  perioada „interna”, are anumite determinari secventiale ale actului de conduita distingandu-se chiar „ secvente interne”, psihice ale actului respectiv :
A –“ in constiinta va apare ideea de a actiona onest sau nu, conform sau nu cu preceptele morale si juridice si tot in constiinta apare reprezentarea urmarilor acestei atitudini ( intima convingere).             Constiinta DELIBEREAZA asupra savarsirii faptei si asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei hotarari si tot constiinta este cea care va decide daca modul de actiune, conduita asupra careia s-a purtat deliberarea urmeaza a fi savarsita (DECIZIA).
B- Odata terminat procesul de luare a unei hotarari, se produce o trecere de la manifestare de vointa spre concretizarea conduitei prin efectuarea de fapte fizice externe – acte materiale, palpabile prin mijloacele obisnuite de investigare .
In fond,

in aplicarea cotidiana a dreptului juristii traiesc zilnic aceasta experienta rutiniera si verifica empiric aceste categorii juridice subiective( intentie, culpa, vointa, rea credinta,etc.)
Faptul psihologic- ( ca moment al vietii constiente ce implica o selectare rationala a fenomenelor) – a fost dintotdeauna un instrument de calificare juridica si de individualizare a faptelor umane.
Dinamica intimitatii functionale a bunei credinte implica dezvaluirea cibernetica a structurilor sale functionale pe doua mari tronsoane distincte:

I.   Primo :

TRONSONUL CIBERNETIC al

BIO-FEEDBEACK-ului determinismului secvential “–

( schema dinamica a feedbeack-ului intern ).
II.  Secundo :

TRONSONUL CIBERNETIC “ANTAGONIST -(bona / mala fides)”

Nu paradoxurile conceptuale intereseaza…
Potrivit

LEGII LOGICULUI DINAMICULUI CONTRADICTORIU

(lege care explica cel mai bine dinamica sistemelor antagoniste.
( vezi teoria sistemica antagonista – Stephane Lupasco ).

Juristii si psihologii trebuie sa urmareasca functionarea consonantista a acestui sistem viu, complex, pe toate interfatele sale determinante de la nivelul psihismului uman.
Rezultatele vor fi pe masura asteptarilor.  Va fi acea implinire a DEZIDERATULUI MIRCEA DJUVARA. Acea „necesitate inexorabila de psihologie judiciara” in scopul gasirii in practica a unor < solutii juridice complet exacte>.
Acest ideal al „ solutiilor complet exacte” in cauzele judiciare trebuie sa fie miza pentru care … chiar si… juristii trebuie sa se sacrifice atat in cercetare cat si in aplicarea cotidiana a dreptului.
Mai mult functionarea cibernetica a acestor doua tronsoane ale bunei credinte este chiar verificata in practica de catre psihologia judiciara moderna.

Este chiar conexiunea stiintifica a “SINDROMULUI RELEVANT”  din biodetectia judiciara ( vezi tehnica investigarii conduitelor simulate – sistemul „ lie detector”).
Este visul de aur al tuturor generatiilor de juristi.
Functionarea cibernetica a bunei credinte psihologice este explicata in clar prin dinamismele antagoniste echilibrate si prin aceasta se deschide o noua perspectiva asupraCONPREHENSIBILITATII CONDUITEI interne umane, raportata la faptele sale exterioare.
Potrivit legilor LOGICII  DINAMICULUI CONTRADICTORIU*** conduita „ devianta” apare  drept consecinta  unui „dezechilibru” ce consta in primejdia precumpanirii unor forte psihice, morale, axiologice, fata de celelalte,  antagonice, in dezvoltarea despotica a pulsiunii unora negative in detrimentul celorlalte pozitive.
Ca sistem viu, antagonist, buna credinte are capacitatea de naturala autoreglare, ca orice sistem bio-psihic normal.
Sistemul va fi supus la randul sau legitatii raportului dintre fortele de „ actualizare” si „potentializare”.
Va capta si accepta in interior valorizarea sau va respinge si elimina pulsiunea negativa.


Analiza secventiala a bio-feedbeack-ului indus pe scala itemilor va indica tensiunile din sistem.

 

Sistemul va fi cu atat mai rezistent cu atat cu cat le este mai greu fortelor psihologice antagoniste de a scapa din echilibrul care determina intensitatea lor egala, pulsionala, antagonista; De a „scapa” prin “actualizarea unei forte psihice” pe seama “potentializarii” celeilalte.
Vectorul buna sau reaua credinta va rezulta aproape matematic din compunerea si selectarea fortelor intrinseci rezultante.

 

Buna credinta este un tot unitar care dezvaluie cel mai bine marile oscilatii umane intre cele doua extreme, intre conduita inscrisa in limitele largi ale normalitatii si conduita devianta, intre intre alegere psihologica a determinarii (mobilului) actiunii subiectului uman cat si in raportarea sa la rezultatul conduitei sale externe ca raspuns la stimulii exterioritatii.
Functionarea interfatelor psihologice nu este completa fara a lua in calcul si dinamica dimensiunilor morale axiologice juridice care la randul lor sunt diferite in anumite perioade istorice.
Marea „nevoie de normalitate sociala” a psihicului uman.

Obligat sa se raporteze la altii si la complexitatea valorilor morale si juridice si ca atare sa-si selecteze motivatiile, sa decida, sa actioneze, sa-si evalueze continuu rezultatele, intr-o alerta oscilatorie repetitiva in scopul alegerii conduitelor de urmat.
Parafrazand-ul pe Stefan Odobleja ( intemeietorul psihologiei consonantiste in Romania ) –

 buna credinta este stiinta armoniei si echilibrului intre sine si societate.

 Stiinta reactiilor intre indivizi si arta de a le emite. 

   Oscilatia alternativa intre actiune si reactiune, intre rau si raspundere, intre cainta si consolare.
Buna credinta este chiar indicele nivelului prestantei sociale.

Daca bazele teoretice ale deonticii bunei credinte sunt surprinse in „modelul interpretarii cibernetice a bunei credinte”, deontologia tipica a bunei este expresia aplicarii pragmatice a acumularilor stiintifice din metafizica bona fides si vizeaza dezideratul transpunerii eficiente in practica de zi cu zi a dreptului a acumularilor din domeniul acestei institutii juridice fundamentale.
Un  excelent  exemplu al utilizarii criteriului bunei-credinte in deontologia profesionala este oferit chiar de

psihologia judiciara din perspectiva analizei activitatilor judiciare ale autoritatii  cu atributii  specifice  in sfera penala :
(vezi „Psihologie judiciara”,Ed. Sansa SRL,Bucuresti 1992- N.Mitrofan,T.B.Butoi,V.Zdrenghea).

Citez:

< „Anchetatorul si magistratul trebuie sa fie profesionisti de buna credinta”;
Cum se concretizeaza aceste elemente in activitatea anchetatorului si magistratului, (…) pornind de la datele pe care le furnizeaza practica anchetei si a instantelor penale :


1.- INTENTIA DREAPTA –subordonarea activitatilor autoritatilor judiciare obiectivului aflarii adevarului, respectarii legii si ordinei de drept, respingerea oricaror ingerinte in actul de justitie, solutionarea cauzelor judiciare numai pe probe certe;
2.– DILIGENTA – circumscrierea eforturilor de solutionare a cauzelor judiciare in limitele admise de procedurile legale, evitarea abuzurilor de orice fel;
3.– LICEITATEA – utilizarea in ancheta judiciara numai a procedurilor admise de legislatia penala si procedura civila, respectarea garantiilor procesuale, a prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la aparare, precum si a drepturilor omului stipulate in actele de drept international, fara nici un fel de discriminare;
4.- ABTINEREA DE LA PRODUCEREA PREJUDICIILOR – observarea posibilelor vicii in activitatea de urmarire penala sau de judecata, sesizarea si inlaturarea acestora, receptivitate la cererile apararii fata de posibilele prejudicii.>


In acest plan al decelarii „Binelui de rau

singurul „antidot” recomandabil este reprezentat de o “formula foarte veche de alchimie juridica” pe care societatea moderna  se straduieste din rasputeri sa o impuna in practica cotidiana :

“ JUS – LEX – BONA FIDES-.”
Realitatile juridice romanesti demonstreaza zilnic ca omul este totdeauna „ suspectul „ posibil al unei vulnerabilitati (adesea contagioase) in fata incoerentei aplicarii legilor care reglementeaza jocul intereselor din mediul social.
Atitudini si mentalitati.!
Tot in practica romaneasca se demonstreaza permanent ca in anumite circumstante „ingredientul „ fundamental al acestei formule (honestum-bona fides) devine extrem de “ volatil”  in raport cu celelalte doua (jus, lex).

Societatea nu poate cere moralitate si buna credinta daca nu este capabila sa o cultive si sa o ocroteasca.
– va urma –

© Copyright   Av Anghelus Ion Gabriel

FORTA RENASTERII   JUSTITIEI ROMANE

( CONTINUARE III )

Nota  bene  –  DEONTICA – “STIINTA a ceea ce ar trebui sa fie

                                                      © Copyright   Av Anghelus Ion Gabriel

FORTA RENASTERII   JUSTITIEI ROMANE

DEONTOLOGIA BUNEI CREDINTE – de la metastiinta la pragmatism socio-juridic;

STRUCTURILE APLICATIVE ALE DEONTICII BUNEI CREDINTE:

–           CRITERIUL DEONTIC BUNA CREDINTA

–          – ETIOLOGIA CONFLICTULUI PRIMAR :
(- teza „BONA FIDES VERUS ABUSUS”)
– DEONTOLOGIA LEGALA si socio-profesionala
Odata inteles in profunzime talcul functionarii sociale a acestei institutii juridice in recostructia dezvoltarii nationale, efectele benefice ale aplicarii energice si consecvente ale politicilor pozitive specifice bunei credinte nu vor intarzia sa apara.
Mai devreme, sau mai tarziu, instinctiv se va intelege ca la nivelul actual de primitivism al prestantei sociale,  evolutia jocurilor de interese socio-economice va atinge o plafonare vexanta, cu impact negativ asupra intregii societati, efectul de bumerang izbind in plin marea masa sociala, intorcandu-se  cu efecte previzibile chiar  si impotriva celor care isi conserva si care chiar  incearca sa-si dezvolte egoist privilegiile asezate pe aceste speculatii de conjunctura  de care au profitat.
Alegerea apartine constiintei sociale, ca sumum al constiintei membrilor societatii, unici si  umili, fiecare in singuratatea sa subiectiva  :

–          conservatorism, duplicitarism feroce, coruptie, anarhie protejata-    ori – libera initiativa, demnitate individuala, intronarea legii, stat de drept, justitie, dreptate si protectie sociala.
Tocmai lipsa unei deontologii socio-juridice, ca politica de stat ne arata la orice pas indolenta si duplicitarismul feroce prin care frivolitatea romaneasca se simte la ea acasa

intr-o dulce „ complicitate” patriarhala tipic romaneasca.
Faptele psihologice anterior analizate ne indica explicit utilizarea CRITERIULUI DEONTIC AL BUNEI CREDINTE ca instrument juridic prin intermediul caruia se pot construi seturi de norme deontologice imperative specifice mai multor activitati profesionale, in scopul reformarii si reabilitarii functionarii institutionale eficiente a structurilor statului de drept.
De asemenea CRITERIUL DEONTIC BONA FIDES poate fi utilizat cu succes in „radiografierea” disfunctionalitatilor institutionale din societatea romaneasca actuala .

NB:  DEONTICA – “STIINTA a ceea ce ar trebui sa fie”.


Solutiile tehnice nu vor intirzia sa apara.
Trebuie , mai intai sa existe intelepciunea ca sa se  recunoasca prioritatea explicita  a faptului ca deontica bunei credinte nu este o teorie abstracta si complicata, ci este un veritabil

SISTEM DE GANDIRE SI ACTIUNE PRAGMATICA ce poate fi aplicat in viata de zi cu zi, fara a fi necesara o logistica extraordinara, nedepinzand de alocarea vreunui buget exagerat.
Este chiar punctul de pornire in reformarea mentalitatilor romanesti si esteconstanta necesara a filozofiei spiritului de aplicare a unei strategii coerente, dinamice si articulate de dezvoltare a natiunii romane.
Mai mult, poate fi

Si,  Este modul de recuperare a „ratacirilor post decembriste” si este poate, singura sansa de „ardere a etapelor” prin care Romania trebuie sa-si recastige locul in randul tarilor civilizate si dezvoltate economic, printr-o exploatare eficienta a potentialului national pe care –l detinem.

Un adevar simplu, demonstrat istoric, potrivit caruia spiritul precede si determina dezvoltarea economica:
Prin anul  1910,  marele nostru savant SPIRU HARET in „ MECANICA SOCIALA” distingea trei mari categorii de cauze ale determinarii sociale ale unei natiuni:

1.CAUZE ALE DETERMINARII ECONOMICE

( grad de fertilitate al solului, clima, bogatii naturale, comunicatii, infrastructura, aptitudinile populatiei pentru comert si industrie, vigoarea ei fizica, modul de distributie al avutiei nationale, inventiile, cresterea sau descresterea populatiei, etc.).

2.CAUZE DE NATURA INTELECTUALA

( grad de inteligenta – medie, maxima, natura aptitudinilor intelectuale, grad de instructie si educatie, dezvoltarea stiintelor, a artelor si a tuturor ramurilor culturii, a valorilor sociale, frecventa ivirii geniilor nationale si a oamenilor de vocatie ).

3.CAUZE DE FACTURA MORALA******

( reactiile atitudinale in familie si fata de ceilalti membrii ai societatii temperamentale individuale si de grup, relatiile interetnice, temperamentul natiunilor, normele morale nationale, principiile legislatiei interne, caracterele oamenilor politici si a functionarilor din structurile statului).
Este limpede ca indiferent de imprejurarile faste sau nefaste in care se afla la un moment dat o natiune, cauzele cele mai importante ale determinarii sociale sunt cele DE FACTURA MORALA, acestea fiind singurele care pot inclina decisiv balanta dezvoltarii sociale indiferent de dimensiunea valorica a celor economice si intelectuale ale natiunii respective.


Aceste CAUZE MORALE GENERICE , pot conduce:

  1. fie laINVOLUTIE ( criza morala si sociala, conflicte interne, chiar razboi civil,

 2. fie la STAGNARE ( tranzitia subdezvoltarii)

  1. 1.      fie la PROGRES SOCIAL ( democratie, economie de piata, stat de drept, dezvoltare economica, pace si protectie sociala.

Ori, natiunea romana dispune inca de foarte mari premize in realizarea nazuintelor sale,

indeplinind la criteriul determinarii „intelectuale” si „economice”, standarde pe care alte tari nu le au, dar care sunt, cu mult mai dezvoltate economic si social, tocmai pentru ca “determinarea morala” este mult mai bine reprezentata istoric, genetic in cultura acestora.

Si, mai mult, continua sa fie mult mai coerente social si moral. Cu rezultate economice pe masura.
Chiar din acest punct de vedere DEONTICA BUNEI CREDINTE indica explicit enormul potential de redresare a determinarii moral- generice nationale, in efortul iesirii din actuala subdezvoltare postdecembrista. De inlaturare a “neputintelor puterilor statului “ in asigurarea progresului economic si social. De restabilire a increderii in institutiile statului nostru de drept.
                     BUNA CREDINTA ca institutie juridica va fi singurul „catalizator” al reformarii mentalitatii perimate.

Prin aceasta reconsiderare a principiului juridic al bunei credinte  se va asigura cu siguranta remontarea atitudinii psihice, sociale si mai ales  remontarea atitudiini , juridice, LEGALE in mediul romanesc, fata de obiectivul precis al unui progres social si economic constant.
Si daca „Mecanica sociala romaneasca” refuza sa functioneze normal,   se datoreaza in primul rand faptului ca instrumentele politice, economice si juridice folosite pana acum sunt inca neviabile tocmai pentru ca le lipseste acea energie a spiritului deontic.
Se pot schita cu titlu de exemplu cateva domenii prioritare de aplicabilitate imediata in care deontica BONA FIDES trebuie sa-si puna amprenta:

a.   LEGISLATIE

–          obiectivul elaborarii unor legi clare, simple care sa respecte logica juridica, potrivit deonticii psihologice de impact al aplicarii legii respective; eliminarea anarhiei si hatisului legal , declansarea codificarii moderne, adaptarea si modernizarea legislatiei romane la standardele internationale.
– obiectivul impunerii in legislatia romaneasca ( sfera normelor imperative si onesative) a obligatiei respectarii anumitor drepturi si interese legitime pe baza conduitei de buna credinta ( discriminare pozitiva, negativa, sanctiuni ).
– Obiectivul ridicarii pe un nou prag discriminator a raspunderii juridice potrivit deonticii bunei credinte ( raspunderea civila, disciplinara, administrativa, penala).

Individualizarea judiciara potrivit criteriului BONA FIDES in zonele in care exista un criteriu obiectiv (prin punerea accentului pe latura subiectiva a actiunii umane):
– categoriile juridice : intentie, culpa, rea credinta – vezi modelul scalar de interpretare BONA FIDES a conduitelor umane. Pornindu-se de la latura obiectiva a actiunii agentului ( palpabila prin mijloacele obisnuite de investigare) parcurgandu-se itemii scalari de individualizare potrivit deonticii BONA FIDES.
– Seturi de norme privind refacerea procedurilor perimate romanesti. Excluderea normelor perimate, reconstruirea procedurilor in scopul celeritatii solutionarii cauzelor judiciare, urmandu-se deontica sansei de afirmare a drepturilor si intereselor legitime ale justitiabililor cu respectarea egalitatii de tratament si de acces in fata justitiei si a autoritatilor.
Norme juridice privind autoritatile publice inclusiv magistratii prin care , pe de o parte sa se evite posibilitatea sa fie mai presus de lege, evitarea deontica a traficului de influenta si a coruptiei, iar pe de alta parte asigurarea demnitatii si protectiei profesionale a scestor functii publice, protectie procedurala, profesionala, salarizare corespunzatoare, recompense publice pentru merite deosebite. De asemenea, sanctiuni severe pentru cei care trateaza cu dispret deontologia si sunt gasiti vinovati – proceduri.

b. – SFERA EXECUTIVULUI –

STATUL SI DEONTOLOGIA FUNCTIEI PUBLICE

– norme clare ale relationarii functionarului public cu beneficiarul actului din sfera serviciilor publice centrale si locale.
– Deontica organizarii eficiente a serviciilor publice.
– KNOW-HOW DEONTIC BONA FIDES privind simplificarea procedurilor birocratice sufocante, eliminarea „formelor fara fond”, a mentalitatii „ de ce simplu cand se poate complicat”, stoparea proliferarii absurditatilor birocratice, evitarea surselor etiologice de coruptie si de trafic de influenta specifica „ birocratiei patologice „. Cadru de lucru civilizat in sfera serviciilor publice centrale si locale, eliminarea surselor de umilire si de hartuire birocratica a cetateanului.. De asemenea norme clare de deontologie profesionala pe fiecare „ fisa de post public”, raspunderi si sanctiuni, recompense.
– Obligativitatea respectarii juramantului functionarului public – (deontica bona fides).

c.        SFERA JUSTITIEI

1. Problematica administrarii eficiente a actului de justitie – norme active specifice deonticii BONA FIDES prin care trebuie evitat ca justitia sa nu fie un instrument de „ tortura” si de „ macinat destine umane”, stiindu-se ca principalul scop al justitiei este de a infaptui ACTUL DE DREPTATE si nu doar de aplicare rutiniera la gramada a legii, doar in litera ei, justitiabililor si cauzelor deduse judecatii.

2. Statuarea pe insemnele justitiei a cuvintelor : “JUS”;” LEX “; “BONA FIDES”
3. Preocuparea pentru elaborarea legislativa a unor seturi de norme active in scopul eficientizarii actului de justitie:
3./1 EXCEPTIA DE REA CREDINTA
– procedura exceptiei MALA FIDES , efecte juridice, sanctiuni transante.
3./2 INSTITUTIA BUNEI CREDINTE in dreptul material si procedural romanesc ( reconsiderarea principiului juridic al BUNEI CREDINTE ).
3./3 CRITERIUL DEONTIC BONA FIDES ca instrument metodologic de reconstruire a functionarii moderne a justitiei ( vezi norme juridice privind activitatea magistratilor ).
3./4 CRITERIUL DEONTIC PRIVIND CONSTRUIREA UNOR SISTEME MODERNE provenite din deontica BONA FIDES ( exemplu : deontica institutiei individualizarii raspunderii si a pedepsei – metodologia juridica si tacticile judiciare deontice de penetrare a conduitei simulate sau a relei credinte a infractorului – elaborarea SISTEMELOR INTELEGERILOR JUDICIARE SUPRAVEGHEATE in scopul aflarii intregului adevar in cauza, a descoperirii tuturor consecintelor infractiunii, solutionarea sub just temei a cauzelor judiciare).

4. Elaborarea altor sisteme printr-o deontica conferita de BONA FIDES unor sisteme sau proceduri eficiente cum ar fi : – SISTEMUL DE REINSERTIE A INFRACTORILOR PRIMARI; SISTEMUL DE PROTECTIE AL MARTORILOR IMPORTANTI; SISTEMUL DEONTIC AL PROBATIUNII; SISTEMUL RECORD- ului ( antecedente pozitive si negative), etc.

  1. De asemenea deontica BONA FIDES trebuie sa conduca la institutionalizarea unei deontologii profesionale tipice BONA FIDES absolut necesara in organizarea statului de drept:
    – CODUL DE CONDUITA AL FUNCTIONARULUI PUBLIC;
    – CODUL DEONTOLOGIC AL JUDECATORULUI;
    – CODUL DEONTOLOGIC AL PROCURORULUI;
    – STATUTUL SI CODUL DEONTOLOGIC AL POLITISTULUI;
    – DEONTOLOGIA PERSOANELOR CARE ADMINISTREAZA                    BANUL PUBLIC;
    – STATUTUL SI DEONTOLOGIA CADRELOR MEDICALE;
    – STATUTUL SI DEONTOLOGIA CADRELOR DIDACTICE;
    – DEONTOLOGIA PROFESIONISTULUI MASS-MEDIA;
    – DEONTOLOGIA PARLAMENTARA;
    – DEONTOLOGIA FUNCTIEI EXECUTIVE;

Toate acestea trebuie sa conduca la niste concluzii nebanuit de utile fata de forta acestei institutii juridice in mediul social romanesc.
Nu este o probleme de metastiinta, cat este o problema de aplicare in practica de zi cu zi a solutiilor pragmatice ce pot rezulta din acest domeniu miraculos.
Societatea romaneasca are dreptul sa renasca prin calea cea mai fireasca :
BONA FIDES, vs. ABUSUS .
De retinut , acestea nu reprezinta decat cateva exemple minimale dintre cele mai diverse sfere de aplicare pragmatica a deonticii bunei credinte in scopul reformarii functionarii institutionale a structurilor statului de drept.

In organizarea institutionala a statului de drept regulile jocului democratic sunt foarte precis delimitate, fiind necesar ca individul uman sa aiba sentimentul certitudinii ca regulile de drept vor fi respectate in mod egal de catre toti membrii comunitatii in care traieste si pe cale de consecinta faptul ca cei care isi asuma riscul incalcarii deliberate a acestor reguli, vor fi depistati si pedepsiti in timp util.


Orice membru al societatii trebuie sa aiba siguranta respectului absolut al drepturilor si a demnitatii sale umane, inclusiv a libertatii de actiune, din moment ce recunoaste si aplica cu buna credinta aceste reguli obligatorii generale si impersonale care reglementeaza conduita exterioara si interioara a subiectilor de drept intr-un cadru social dat.
Motivatia inclinarii catre deontica bunei credinte, va trebui sa creeze acel mediu in care orice om, in timp util, sa poata fi ferit de fondul complex al sicanelor la care este posibil sa fie expus in exercitarea deplina si cu buna credinta a drepturilor si libertatilor sale, altfel fiind spus, sa existe posibilitatea practica si usor de utilizat de a fi protejat de atitudinea manifesta de rea credinta sau de eroare in care se afla indivizi izolati ori chiar o colectivitate care tinde sa-l agreseze sau sa-i compromita sansele in mod nejustificat.


Aceasta motivatie catre buna credinta este esentiala deoarece, orice discriminare grosiera, abuzurile, frauda, coruptia, perfidia, in genere incalcarea arbitrara a drepturilor si libertatilor umane conduce in final la oprimarea demnitatii si libertatii umane , ajungandu-se chiar la negarea lor iar in cele mai nefericite cazuri, la extrema, la suprimarea vietii, cu consecinte iremediabile pentru conditia societatii umane.
„ Unicitatea in diversitate a fiintei umane „ ne arata caracterul monstruos al oricarei crime, tocmai pentru ca prin aceasta se elimina din existenta o unicitate irepetabila „ – sublinia acad. Stefan Milcu.

Fiecare om recunoaste.. ca astazi,   buna credinta pare cea mai neinsemnata dintre legi , dar, in acelasi timp,  ca BUNA CREDINTA este totusi   este cea mai respectata lege imuabila.
Aceasta  simpla constatare  sociala ubicua, nu este insa si suficienta pentru asigurarea echilibrelor sociale, daca nu se aplica pe un suport stabil.
                 Buna credinta trebuie sa reprezinte legea primordiala care trebuie respectata la nivelul conduitei interne, exact asa cum dreptul obiectiv este cel care prevaleaza la nivelul conduitei externe.

Abia atunci DREPTUL, in cele trei sensuri ale sale, dreptul subiectiv * ; stiinta dreprului*,  Buna credinta*  ar putea deveni cel mai puternic factor de echilibru si de progres al civilizatiei umane, iar JUSTITIA va putea dispune de o arma de temut in planul decelarii binelui social, de raul agresiv, care impresoara cateodata societatea umana pana la inabusire.

„ Somnul ratiunii naste monstrii „ – Goya.

Nu este doar un dicton celebru, dar in Justitia statului de drept si in democratie, monstruozitatile  si aberatiile legilor absurde, ori a procedurilor care impiedica  aflarea adevarului si incalcarea demnitatii umane nu au ce cauta. In acelasi timp nici faptele psihologice de rea-credinta de la nivelul  anumitor functionari  abuzivi ai autoritatii judiciare  nu isi mai pot gasi locul.
Lipsa bunei credinte ca atitudine psihologica cu implicatii strict juridice, ne arata gravitatea oricarui delict premeditat, a relei intentii, a perfidiei, a abuzului, fie el si abuz de drept, a coruptiei,

deoarece prin aceste manopere ignobile se elimina din competitia fireasca ce trebuie sa existe intre membrii societatii , sansele egale ca o oarecare personalitate irepetabila sa aiba acces atat la dezvoltarea si afirmarea legitima a propriei sale valori cat mai ales sansele irepetabile ca aceasta personalitate,  irepetabila , sa promoveze si sa produca anumite noutati inestimabile in viata cotidiana concreta – valori materiale ori spirituale, artistice sau culturale, tehnice sau stiintifice care pot si vor putea  sa propulseze in mod nebanuit de surprinzator progresul civilizatiei umane.
Metaforic, este vorba de  obligatoria legitimare si asigurare a unei mentalitati sanatoase in „ traficul” intereselor legitime si sociale pe marile” autostrazi” ale economiei de piata si a statului de drept  in mediul social,

fiind vorba de punctele esentiale care vor avea impact major in reformarea mentalitatilor si a moravurilor vremii, eliberarea de prejudecati  si,  pe cale de consecinta,

odata cu instalarea bunei credinte si a probitatii in relatiile socio-juridice se va ajunge cu siguranta la declansarea uriaselor energii pozitive, care se afla in stare de latenta in fiecare personalitate umana unica si irepetabila care se afla in directa consonanta cu unitatea in diversitate a poporului roman.
Este vorba de o provocare pe care o adresez celor care intuiesc iminenta emulatie privind acest domeniu miraculos in mediul social romanesc.

Chiar intre  ideeile fundamentale care au condus la  edificarea UNESCO  converg si  se regaseste  imperativ si analiza si raspunsul la  principiul   combaterii factorilor  care stau  la baza “conflictului originar” :
In chiar preambulul actului de constituire a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie ,Stiinta si Cultura ( UNESCO – 4.nov.1946 ) se proclama cu titlul de indemn:

„ razboaiele luand nastere in spiritul oamenilor, in spiritul oamenilor trebuie ridicate conceptiile despre apararea pacii”.

Nu  este o intamplare  ca abuzul provine  din reaua credinta manifesta ,  si tocmai de  aceea   buna-credinta  trebuie  sa stopeze abuzul”,   Stiut fiind,  ca orice  conflict  primar sau litigiu este intretinut in mod artificial prin reaua-credinta manifesta … tinzandu-se ( prin lipsa de onestitate ) la exercitarea abuziva a drepturilor si obligatiilor partilor litigante, creandu-se in timp un cerc vicios din care nu se poate iesi decat prin onestitate ori buna-credinta exercitata ca atare – ( loialitate, ordine,prudenta, temperanta, … intentie dreapta, diligenta, liceitate, abtinere de la lezare ). “Quod  erat demonstrandum” !   –  Av  IG Anghelus ”

(Legile deontice ale “ Tezei conflictului originar” -av AIG )

© Copyright   Av Anghelus Ion Gabriel

( va urma )

Project : DEZVOLTARI PRACTICE ALE  DEONTICII BONA FIDES

” Paradigma  psihologica a bunei  credinte  in  statul  de  drept „

„INFO  AGORA”

                                     Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©Copyright NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL

Proiectul nr. II

( Forma schematizata*)

Project for Romania

:

Citizen Fast IT Feedback Information Kiosk

( „Agora Informationala„)

e-„INFO AGORA”

( Proiect de know-how deontic pentru RETEAUA PUBLICA de utilizare in regim de feedback a chioscurilor informationale)

DEONTICA BONA FIDES

Consolidarea STATULUI de DREPT

„JUS „-„LEX”-„BONA FIDES”

©Copyright Av. ANGHELUS ION GABRIEL

De ce este NECESAR si eficient sistemul „INFO AGORA” ?

  • Accesul la informatiile si la serviciile publice este un principiu  de drept  fundamental al cetateanului român !

, drept de care acesta poate beneficia mult mai eficient , mai ales prin intermediul tehnologiei informatiei utilizate prin acest sistem fiabil si compact – de tip ” INFO AGORA” ( e@IA; e-IA )

  • Este de remarcat ca proiectele MIP din domeniul „e-governement” sunt laudabile, dar nu sunt si suficiente ( adica  lipsesc  cu  desavarsite  in tara  formelor  fara  fond )  si  chiar daca permit permit o noua viziune in furnizarea de informatii publice pentru cetateni , este de remarcat ca prin sistemul Privat „Info Agora” costurile bugetare guvernamentale pot reduse inlocuite prin managementul si investitiile unor companii private specializate ce vor face acest feedback informational prin intermediul mijloacelor IT potrivit cu cerintelor de informatie ale cetatenilor si in spijinul guvernului de a aduce la cunostinta contribuabililor rezultatele oficiale , masurile si proiectele de guvernare
  • Paradoxul dezvoltarii, in regim privat, a retelei de tip „INFO AGORA” ( e@IA; e-IA ) este ca acest sistem privat accesibil si democratic va demonstra in practica ca nu numai ca va degreva statul de obligatia unor cheltuieli bugetare in domeniul informational , dar in mod cert, se va obtine in plus si un randament managerial si financiar mult mai mare – pentru faptul ca in scurt timp va exista o crestere a locurilor de munca in acest domeniu pentru specialisti si , in plus, se vor intoarce la bugetul de stat sume de bani constand in impozite pe profit si pe veniturile realizate in aceasta retea informationala.
  • Aceste proiecte permit eliminarea interactiunii „directe” dintre cetatean si functionarul public, asigurând astfel transparenta si impartialitatea modului în care serviciile publice sunt furnizate cat si modului democratic prin care cetateanul poate comunica sigur si eficient cu factorii de decizie din domeniul administratiei. locale si centrale.

Un exemplu minimal de eficienta informationala „Info Agora” :

  • La ora actuala , desi este obligatorie cunoasterea legii, ( „nemo censetur legem ignorare„) cetateanul roman este pus practic in imposibilitatea acesului rapid si eficient la textul de lege oficial publicat chiar in Monitorul Oficial al Romaniei. Costurile de accedere la lege sunt mari pentru cetateanul roman , fiind obligat din cauza deficientelor de difuzare a legii sa apeleze la intermediari cate impun taxe de abonament uneori greu suportabile . Desi s-au depus eforturi de informare gratuita si rapida prin paginile web ale programului e-guvenare, cetateanul totusi nu are accesul rapid si eficient la o simpla lege cautata de el sau la o simpla informatie specializata fie din cauza nereactualizarii paginilor, fie din deficiente de concepere a informarii cetatenilor, fie chiar din cauza retelei utilizate, spaming.-ului, costurilor de acces la Inter Net, etc. etc.
  • Este de notorietate ca accesul rapid la lege si informatie, intercomunicarea cetateanului cu functionarii autoritatilor publice centrale si locale sau cu alesii sai in Parlamentul Roman, amplifica potentialul Legii accesului la informatii , lege care devine astfel un „instrument de lupta împotriva coruptiei pentru ca permite accesul liber al cetatenilor la informatiile si documentele de interes public, obligând institutiile publice sa puna la dispozitia solicitantilor orice informatie care nu se încadreaza la exceptii”

Initiativa MIP de pana acum este deosebit de importanta pentru ca încurajeaza democratia de tip participativ si obliga institutiile publice la un plus de transparenta si responsabilitate fata de cetatean.

Actiunea guvernamentala este si va trebui completata si puternic conjugata cu alte actiuni concrete ale societatii civile, asa cum va fi promovat acest sistem privat intitulat atat de simplu si de sugestiv : – „INFO AGORA”.

Sistemul e-„INFO AGORA”

e@IA

Sala Locala e-IA

Pentru

Programul pilot*    e-Info Agora

se vor urmari si respecta cateva principii * de baza ale sistemului e-IA: (* Sub titlu exemplificativ)

  • Realul acces al cetateanului la legislatia recent actualizata si la informatiile utile si mai ales la cele de interes public – la costuri simbolice.

( de notat sistemul se autointretine incepand de la minimum 6 terminale/sala Net „e-IA ” locala – de la aceasta limita in sus apar profiturile nete in reteaua INFO AGORA).

  • Comunicarea datelor va avea ca scop: Informarea reciproca in sist. feedback atat de necesara societatii civile , cetatenilor, ONG, etc cat si aautoritatilor politice si administrative. Se va urmari : >> Dezvoltarea si intarirea spiritului civic , cat si maturizarea democratica a societatii civile, dezvoltarea mentalitatii specifice statului de drept , atat la nivelul cetateanului , cat mai ales la nivelul functionarului public;
  • Realizarea feedback-ului informational intre guvernati si guvernanti, intarirea statului de drept; incurajarea dialogului intre cetateni,

accesul la Topuri de dialog, dezbateri si informatie pe teme date sau alese de cetateni, de web master-ri sau de catre autoritatile publice locale sau centrale ; Incurajarea dialogului si deschiderea catre colaborari culturale, economice, profesionale cu cetateii UE si din intreaga lume civilizata; Formarea si incurajarea DEPRINDERILOR DEMOCRATIEI PARTICIPATIVE (Agora);

  • Sistemul va fi cel mai puternic instrument ( actualizat la zi ) de DATE spontane de STATISTICA si CONSULTARE a guvernului cat si opozitiei in problemele cetatenilor
  • Instrument eficient pentru cresterea spiritului civic

in sprijinul STRATEGIEI si PROGRAMULUI NATIONAL DE COMBATERE A CORUPTIEI , Un puternic factor spontan de schimbare a mentalitatii cetatenilor pentru ca vor fi incurajati si protejati in activitatea de a accesa si sesiza spontan abaterile si actele de coruptie intalnite in activitatea lor pe canalele directe din paginile web existente deja la institutiile publice destinatare ; de asemenea, va fi cel mai prolific sistem in obtinerea de date referinta, direct de la sursa, pentru si prin sondajele de opinie, pentru consultari si/sau referendumuri ori pentru obtinerea de date necesare mass-media, cat mai ales ca va fi si un instrument eficient de comunicare directa cu cetatenii in egala masura destinat atat puterii cat si opozitiei pentru luarea deciziilor corecte in chestiuni care tin de continuitatea si armonizarea deciziilor politicilor nationale;

  • Sistemul „Info Agora” va fi conceput pentru

Operarea de Audiente oficiale in direct (web cam) cu oficiali din Ministere, din Parlament, cu secretari de stat, purtatori de cuvant, cu senatori cu deputati din diferite comisii paramentare, cu diferitele autoritati din MI, MJ, PNA, ANPC-OPC, RAR , Camerele de Comert , Prefecturi, Primarii etc.

  • Fuctionarea serviciului public „Info Agora” va asigura criteriul unui „Factor educational stimulativ pentru completarea si mentinerea nivelului crescut de cultura generala a cetatenilor”

– Vor fi organizate doua sectiuni distincte de acces la informatie : –pentru adulti si pentru copii – (Bibloteci de date si link-uri pe domenii specializate – pagini web- de : Stiinta , arta, poezie, colectii de stiri si de ziare, sport, politica domenii profesionale si utilitare). Factor de stimulare a combaterii a analfabetismului propriu-zis cat si de combatere a analfabetismului informatic. Pentru copii se va asigura accesul la informatia IT vizand publicitatea comerciala a unor programe utilitare si aplicatii soft destinate varstei lor, potrivit ofertelor si drepturilor firmelor producatoare, date si noutati in domeniu pentru stimularea interesului si educarea creativitatii tinerei generatii . Reteaua v-a asigura topuri de fidelitate si chiar cursuri oficiale de studiu pentru obtinerea permisului de conducere a calculatorului .

  • De asemenea, sistemul va asigura o mai buna protejare impotriva infractionalitatii informatice, va asigura si un inalt standard de calitate si siguranta utilizatorilor ” e-IA”- ( „Info Agora”)

Evident , conceptul e-IA,

va putea fi extins si exportat si in alte tari membre UE, mai ales in noile democratii sud-est europene ca Produs 100% Romanesc Marca Inregistrata, in solutii de Know How Deontic , plus toate solutiile aferente de software si hardware ce vor fi dezvoltate strict sub protectia drepturilor de autor .

Rezultatele pozitive obtinute in Romania vor deveni cea mai buna reclama pentru cererile si ofertele de preturi la care acest nou produs economic si democratic se va vinde de la sine.

DESCRIEREA estimativa a RETELEI Publice      e -„Info Agora

(Va urma )

  PROIECTUL     Nr. 1

Project for ROMANIA :

PROGRAMUL de INFORMATIZARE JUDICIARA si de

INTERACTIVITATE COMPUTERIZATĂ

 

SISTEMUL de INFORMATIZARE JUDICIARA, de PREVENTIE si COMBATERE DEONTICA a ABATERILOR, ERORILOR si CORUPTIEI JUDICIARE

Sistemul

„M.A.J.O.R.”

CSM MJ / RO

Monitorizarea Activitatilor Judiciare si Organizarea Reformei – CSM- MJ

” DEONTICA BONA FIDES”

Consolidarea STATULUI de DREPT

JUS LEX BONA FIDES

©Copyright Av ANGHELUS ION GABRIEL

* Exemplificari:

Avantajele* metodelor si principiilor de functionare

ale aplicarii Sistemului deontic de informatizare judiciara- M.A.J.O.R.*:

Schimbarea totala si ireversibila in bine a desfasurarii activitatii de infaptuire a actului de justitie., renasterea increderii in Justitia romaneasca si consolidarea definitiva a puterii judecatoresti in Statul de Drept. Intronarea definitiva a rigurozitatii, ordinii, solemnitatii si demnitatii actului de infaptuire a justitiei in sedintele de judecata

  • Eliminarea si chiar prevenirea SPONTANA a coruptiei cu iz disciplinar ,disparitia traficului de influenta, a falsului intelectual, in activitatile judiciare, stoparea abuzulului in serviciu contra intereselor persoanelor, a denegarii de dreptate… etc. si, in general, prevenirea si eliminarea malversatiunilor judiciare, a subtrefugiilor de culise, eliminarea sicanelor exterioare, straine actului civilizat de judecata.
  • Scaderea drastica a fraudelor si a erorilor judiciare; solutii dinamice catre eficientizare, acuratete si celeritatea necesara solutionarii cauzelor judiciare .
  • Ergonomia si acuratetea conduitei profesionale pentru magistratii judecatori si procurori, pentru avocatii si consilierii juridici care pledeaza in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata datorita impactului benefic al procesului de informatizare judiciara, de utilizare rapida a legislatiei nou intrate in vigoare, posibilitatea de informare si de acces facil la practica si doctrima judiciara nationala pe categorii si ramuri de drept.
  • Restabilirea instantanee a adevaratelor valori profesionale , aparitia stimulativa unei rapide miscari concurentiale naturale si spontane de inclinare a profesionistilor Dreptului catre aflarea adevarului in cauzele judiciare, catre rigoare judiciara, buna-credinta, pregatire profesionala si eficienta incununata de succes social si profesional , concurenta si echilibru spontan in profesiile care participa la actul de judecata.
  • Stimulare si motivatie spontana catre concurenta profesionala ca urmare a tendintei spontane , liber consimtite de asumare a increderii in functionarea obiectiva a sistemului judiciar roman, fata de respectarea drepturilor, obligatiilor , a indatoririlor si virtutilor profesionale , datorita rapidei echilibrari a sistemului judiciar pe baza modernizarii justitiei si refacerii procedurilor perimate , a modificarilor deontice ale legislatiei, si ale tuturor altor garantii procesuale ce vor fi mai usor de pus in practica activitatilor judiciare desfasurate .
  • Un numar tot mai mic de hotarari judecatoresti nelegale si netemeinice; Uniformizarea practicii judiciare si a doctrinei la nivel national prin efectul rapiditatii de prelucrare si de informare electronica de la instante folosindu-se acumularile succesive de experiente judiciare pozitive de doctrina si de practica judiciara din bazele de date rulate intre factorii de decizie din M.J. si participantii activi la viata jurisdictionala.

  • Noi dimensiuni pragmatice si deontologice in protejarea valorilor supreme ale magistratului , pentru selectarea magistratilor valorosi, daruiti virtutilor profesionale, oferind instrumente ,date digitale, metodologii si proceduri nebanuit de utile pentru C.S.M. si M.J. in avansarea si recompensarea de merit profesional, inclusiv pe aspectul deloc de neglijat- acela de a a obtine in timp scurt esantioane si date obiective in deciziile privind recompensarea si/ sau controlul profesional , promovarea magistratilor valorosi , respectiv, combaterea eficienta si justa a abaterilor profesionale, inclusiv sanctionarea magistratilor care depasesc limitele conduitei deontologice profesionale
  • Renasterea increderii si motivatiei in randul profesionistilor Dreptului prin determinarea si elaborarea unei grile benefice de remunerare si recompensare de merit , eliminarea tensiunilor si suspiciunilor care planeaza mai mult sau mai putin intemeiat asupra tuturor celor implicati cu atributii legale in toata paleta activitatilor judiciare

  • O noua valorizare si stimulare a magistratilor, oferirea de exemple si modele tinerilor viitori magistrati (auditorii dejustitie)din cadrul exemplelor de pregatire si daruire profesionala existente, la un moment dat, in ierarhia valorica a judecatorilor si in campul activitatii profesionale si deontologice tipice magistraturii.- ( utilizarea la Institutul National de pregatire a Magistratilor de materialelor audio / video la seminarii si pregatirea tuturor tinerilor auditori de justitie in sistem de training aplicativ fata de activitatile judiciare pe care le va desfasura in instantele judecatoresti.).

  • O adevarata ridicare a statutului magistratului roman pe cele mai inalte niveluri de independenta , siguranta , respect si demnitate socio- profesionala – un nou prag de INDEPENDETA reala a MAGISTRATULUI ROMAN – si in consecinta o remunerare care sa-i indeparteze orice tentatii si slabicuni de la conduita profesionala.
  • Eliminarea definitiva a amestecului arbitrar in atributiile legitime ale judecatorului . Disparitia suspiciunilor nefondate la adresa activitatii profesionale in solutionarea cauzelor judiciare , cat mai ales la adresa dreptului magistratului de a propune solutii judecatoresti obiective, in baza exigentelor si experientei profesionale acumulate , cu multa acuratete juridica, numai potrivit intimei sale convingeri , insa numai in temeiul literei si spiritului legii si pe baza probelor just administrate in cauzele judiciare.

DESCRIEREA conceptuala asupra tehnicii si metodicii

sistemului ” M.A.J.O.R. „MJ / RO

SISTEMUL „M.A.J.O.R.”-C.S.M.-M.J. / RO este proiectat ca centrul vital de reactie si interactivitate informaţională MJ pentru mai buna desfasurare a activităţilor judiciare, prin metodologia deontica de ajustare dinamica in reforma institutionala a JUSTIŢIEI ROMÂNE

.

Implementarea sistemelor de informatizare interactivă judiciara de tip MAJOR presupune următoarele :

1. – Un Centru informatic operativ amplasat In Bucuresti la sediul si in subordinea CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII ( reteaua presupune >> ferma de servere, sistem de transmisii date pe canale protejate, calculatoare –(max. 250 unit) , scanere, imprimante etc.)

Pentru modulul metodic M.A.J.O.R. –”Discret

”, (în afară de calculatoare servere, scanere, imprimante), va fi necesară dotarea cu micro-camere de luat vederi, pentru inregistrarea pasiva a sedintelor de judecata, suport de stocare digitala a înregistrărilor audio-video, arhivă protejată strict si operare independentă si secretizata faţă de cealaltă componentă a interactivităţii informaţionale comune –MAJOR –com.

Sistemul este conceput unitar si compact din punct de vedere al IT

&T,

dar

ca METODOLOGIE va functiona in mod obligatoriu

pe doua sectiuni distincte :

1. Metodica comuna : –

MAJOR-„Com” – MJ (Curierat , organizarea m

anagementului din MJ ) sau „

sectinuea comuna informationala”

2.

Metodica operatiunilor speciale : – MAJOR-„Discret” – CSM (Dep. tehnic operativ din CSM)

„Discret ” =>

Directia Informatii Secretizate,Cercetare , Reforma si

Evaluare Tehnica.

– Fiecare instanţă judecătorească din teritoriu va dispune de un sistem simplu bazat pe un terminal obişnuit al cărui hard şi soft va fi conceput simplu şi eficient pentru:

– Comunicarea interactiva de date intre „centru” si instante privind : statistica judiciara, decizii ,regulamente, ordine si alte date administrative.

– Primirea instantanee a legislaţiei nou intrată în vigoare, mentinerea actualizata la sediul instantei, la dispozitia magistratilor a biblotecii unice MJ de legislatie, de practică judiciară, decizii ale CSJ (ICCJ), etc.; legislatie europeana si comunitara, etc

– Linie de tele-conferinţă, site-uri de comunicare interactivă între şefii instanţelor şi diferitele compartimente de decizie din M.J.

– Utilizarea de e-mail profesional , formarea si utilizarea unor site-uri specializate de informatii profesionale pentru magistrati, canale comune de corespondenta si dezbateri profesionale, prin care magistraţii pot dialoga şi/sau publica articole de specialitate, comunicări ştiinţifice şi multe alte probleme din ştiinţa şi practica contemporană a DREPTULUI, singura conditie fiind utilizarea lor numai in scopuri strict profesionale.

De utilizarea terminalului modului MAJOR com

vor răspunde atat operatorul specializat de intretinere de la instanta cat si Presedintii instanţelor de judecată , care vor asigura condiitiile cele mai simple de confidentialitate in folosirea acestor mijloace profesionale.

Insa, accesul la bazele de date din sistemul metodic „Discret” – MAJOR-„Discret” va fi total protejat si strict controlat de operatorul ( ofiterul -grefier) insarcinat cu gestionarea acestor canale ce vor fi în mod obligatoriu parolate iar sbordonarea ierarhica a operatorului va fi stricta orientata Sefului direct din Departamentul Tehnic, operatiuni speciale din CSM- ( dupa regulamente şi măsuri de confidenţialitate foarte stricte !)

Pentru toate celelalte FUNCTII COMUNE INFORMATIZATE ( sit

e-uri profesionale, e-mail şi de informare legislativă, linie transmitere date statistice, tele-conferinta) se va asigura accesul liber tuturor magistraţilor din cadrul instanţelor, singura condiţie fiind utilizarea numai în scopuri profesionale.

Pe lângă masurile organizatorice şi de logistică, care în general nu sunt complicate şi nu comportă cheltuieli mari, (dacă se aleg soluţiile simple şi fiabile,) in paralel urmează să se adapteze şi legislaţia interna prin modificările necesare actelor normative corespunzatore implementarilor:

– LEGEA pentru organizarea judecătorească 92/1992.-Art.11, 19, 30-37, 47, 55-67-70; Titlul V CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, Art.71-7 ; Titlul VI DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE MAGISTRAŢILOR; Titlul VII RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A MAGISTAŢILOR, Art.94 Abateri disciplinare; art 96- „Acţiunea disciplinară”; Art.96-103; – Titlul VIII – PERSONALUL AUXILIAR, AD-TIV…Art.105, 108; ; Art.113 REGULAMENTELE  (  reglementarile  erau valabile  in  2004)

PENTRU ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMPARTIMENTELOR AUXILIARE; etc , de asemnea toate celelalte acte normative, regulamente şi ordine interioare MJ care trebuie adaptate corespunzător.

La fiecare instanta judecatoreasca- Judecatorie , Tribunal, Curte de apel inclusiv la ICCJ se va instala un sistem UNIC-(pentru toate salile de judecata din incinta instantei), simplu si economic-compus din unitate de inregistrare si cate camera de luat vederi pentru fiecare sala si se va proceda zilnic la inregistrarea audio si video a sedintelor de judecata,  le va sorta, inseria si va asigura pastrarea lor in arhiva amenajata special , la sediul instantei

La fiecare instanta , intregul sistem va fi deservit de un singur operator, de la pupitrul amplasat intr-o incapere special amenajata si va efectua de acolo operatiunile , indiferent cate sali de judecata se afla la acel sediu de instanta.

Selectarea operatorului ( ofiter grefier program MAJOR „Discret” )se va face din randul personalului deja existent in randurile grefierilor de la instante si nu va fi subordonat decat direct sefului sau direct din Compartimentul Tehnic si operativ din C.S.M.-M.J. Sist Major Discret. Bucuresti.

  • -Atentie ! – Operatorul va avea un statut distinct si foarte strict. !

     Va avea obligatii stricte de confidentialitate in privinta inregistrarilor efectuate si sub raspundere penala va fi obligat sa stocheze baza de date, sa nu accepte ordine,promisiuni sau ingerinte ale magistratilor,avocatilor,justitiabililor,sau din partea presei in furnizarea de informatii sau cu privire la operatiile tehnice desfasurate in conditiile legii.

  • Operatorul va elibera aceste inregistrari in regim special numai Directiei specializate din C.S.M. Bucuresti, numai pe baza dispozititei scrise speciale date de aceasta institutie.

    ACCESUL LA MATERIALUL INREGISTRAT in sectiunea ” MAJOR -Discret”

    Utilizarea bazei de date speciale- ( -proceduri -)

  • Accesul la materialul inregistrat in serviciul Major „Discret” va fi limitat sever, iar informatia va avea un caracter exclusiv confidential si un regim strict de utilizare fata de obiectivele exacte si cerintele operative ale C.S.M. Utilizarea , gestionarea sau in general folosirea acestor materiale audio-video de catre persoane neautorizate sau in alte conditii decat cele legale vor fi sanctionate drastic –* raspundere de natura penala* ; Inregistrarile nu vor fi si nu pot fi oferite niciodata mass-media si nici altor persoane particulare ; Accesul la materialul inregistrat se va face numai cu aprobarea scrisa-stricta (Ordin C.S.M.,obtinut doar in urma procedurii legale) iar utilizarea informatiei digitale va fi destinata numai departamentelor specializate care vor folosi informatia solicitata pentru:
  • 1) statistica ,
  • 2)studii privind ergonomia muncii magistratului ,
  • 3) Studii si standardele calitative ale actului de justitie
  • 4) evolutia aplicarii noilor legi in teritoriu,
  • 5) esantioane relevante ale activitatii magistratilor pentru luarea deciziilor in comisia deontica de avansare si recompensare de merit profesional
  • 6) material vizand analiza necesitatilor modificarilor legislative
  • 7) unificarea practicii judiciare si nu in ultimul rand,
  • 8) material probatoriu ( absolut obiectiv) pentru actiunile disciplinare contra magistratilor acuzati de fapte disciplinare, in urma sesizarilor legale si procedurii de admitere a actiunilor disciplinare pornite – in mod obligatoriu prin aparatori alesi, avocati definitivi, cu minim 5 ani experienta profesionala ori de catre justitiabili , asistati in mod obligatoriu de catre avocati alesi).

     Actiunile disciplinare contra magistratilor :

    Procedura deontica :

    Sesizarea C.S.M. va trebui sa fie facuta in forma scrisa si va trebui motivata printr-un memoriu redactat in mod obligatoriu de un avocat si va cuprinde date referitoare la nr. dosarului cauzei , in timpul caruia a avut loc incidentul , ziua sedintei de judecata,,ora exacta,,numele magistratului si al grefierului de sedinta..

  • Aceste aspecte deontice au ca scop , pe deoparte , apararea onoarei si demnitatii corpului magistratilor , iar pe de alta parte, impiedicarea magistratilor de a fi tentati de abuz, rutina profesionala negativa sau tentatii de coruptie, sau de a scapa de responsabilitatea profesionala sub „ umbrela” independentei , invocand impunitate absoluta sau intangibilitate – ceea ce presupune o noua dimensiune a profesionistului magistrat de buna credinta: asumarea raspunderii socio- juridice si profesionale , din perspectiva principiului insitiuit de art. 16 alin. 2 din Constitutie-„NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE

    In sistemul deontic MAJOR CSM MJ/RO , magistratii cercetati in actiunile disciplinare nu vor mai putea sa influenteze direct sau indirect, pe cai „neortodoxe” , solutia instantei disciplinare, ori probatiunea in acuzarea lor sau eliberarea inregistrarilor obiective sau a actelor de decizie savarsite in speta si de asemenea nu vor avea acces la dreptul de a sesiza aceasta instanta sau alte jurisdictii fata de justitiabili ori fata de avocatii acestora, in materia deontologiei actelor si activitatii profesionale Jurisdictionale . Evident ca magistratii vor putea invoca si folosi tot acelasi materialul inregistrat in apararea lor si se vor folosi in acest for de aceleasi acte si probe aflate in contextul concret al probatiunii relevante.

    De asemenea , in mod obligatoriu, magistratii nu vor putea fi timorati de catre functionari , ori inspectori superiori , sicanati la genul ca ceva subiectiv si dubitativ ar putea fi interpretat gresit in activitatea si conduita lor profesionala. .

    Niciodata nu se vor face publice cercetarile prealabile si nu vor fi intrerupti in a-si desfasura activitatea, ci doar in consecinta, C.S.M.. ii va stimula si recompensa de merit sau, dinpotriva, ii va chema sa raspunda in actiunile disciplinare admisibile declansate de profesionistii cu probitate si vor fi judecati de un for legal competent dupa o procedura si o confidentialitate care sa asigure prestigiul si onoarea corpului magistratilor.

    Nu se va permite sub nici o forma publicitatea numelor magistratilor judecati .

    Numai dupa ramanerea irevocabila a deciziei de condamnare si numai odata cu punerea sa in executare, CSM va putea da publicitatii numele magistratilor, potrivit uzantelor comune .

    Este evident ca simpla prezenta a camerei de luat vederi in sala de judecata si a intregului sistem de garantii deontice si procedurale amintite VA DETERMINA O SCHIMBARE RADICALA si ireversibila in BINE A MENTALITATII participantilor activi si pasivi la actul de judecata . O schimbare radicala de mentalitate la nivelul justitiabiililor, avocatilor , inclusiv pe fond, la nivelul gandirii magistratilor…

    Se va asigura prin aceste metodologii un inalt standard de inclinatie NATURALA si SPONTANA spre COMPETITIVITATE , INTRE PARTICIPANTII activi si pasivi LA ACTUL DE JUSTITIE. – O NOUA SI MODERNA PREMISA DE STIMULARE legala si tehnica A DESFASURARII IN CONDITII DE SOLEMNITATE, LEGALITATE, CELERITATE si BUNA CREDINTA a SOLUTIONARII PROCESELOR AFLATE PE ROLUL INSTANTELOR JUDECATORESTI DIN ROMANIA ! Forta metodei rezida tocmai in forta vectorului dinamic al principiului bunei credinte principalilor „actori” in forul de judecata.

     Rezida in realitatea potrivit careia atat magistratii , avocatii, procurorii si justitiabilii vor fi mult mai puternic motivati de a depune toate diligentele-(de aceasta data liber consimtite)- iar in acest nou sistem se vor „duela” numai juridic si nu pe alte influente nefaste , folosindu-se cu toata increderea de aceste noi „arme” legale , deontice , simtind si traind acea realitate prin care pot dispune efectiv de toate garantiile unui act de justite de cea mai inalta calitate. Justitia nu va mai insemna doar principii si idealuri, ci aceste vor pute fi puse in practica efectiv iar mijloacele electronice si deontice amintite vor transforma in realitati cotidiene aceste principii si idealuri juridice.

     Utilizarea inregistrarilor digitale ca

    >> Material didactic pentru pregatirea tinerilor la INSTITUTUL NATIONAL de pregatire a MAGISTRATILOR

    Avantaje:

    – Extragerea si studiul de esantioane relevante pentru pregatirea tinerilor magistrati la seminariile de specialitate.

    Exemple pozitive / exemple negative, prelevate selectiv direct din forul judecatii. Impactul de neuitat al exemplelor semnificative, prelevate direct din instante, grefate pe forta atat de penetranta a exemplului informatiei audio-vizuale, multiplicata instantaneu prin acumularile precedentului cazuistic si al practicii judiciare inclusiv al personalitatilor implicate in „duelul judiciar”, esantioane vizionate analizate si comentate de catre profesorii si auditorii de justitie, tinerii viitori magistrati de o reala motivatie, abnegatie si devotament in profesia pentru care se pregatesc .

    -Comentarii tehnice relevante legate de institutiile juridice aplicabile in spete, limitele juridice , psihologice si consecintele atitudinilor participantilor in speta analizata. Metodica, studii , solutii active.

    >> Date statistice necesare MJ, si altor entitati oficiale specializate

    Statistici cu privire la legile in aplicare, nevoi normative, etc. – Serviciul documentare, Informatica,Directia Legislatie,

    Prelevarea si prelucrarea datelor obtinute potrivit nevoilor si tendintelor definitorii ale necesitatilor sistemului judiciar roman.

    >> Date necesare Unificarii practicii judiciare

    >> Solutii dinamice de comunicare si aplicare in practica a Deciziilor ICCJ ;

    Ca noutate absoluta => MJ. si ICCJ vor avea permanent sub control dinamica si feedback-ul fenomenelor functionarii aplicarii legilor si a practicii judiciare in teritoriu – > atat ca inertii dinamice ale instantelor, cat si tendintele de nuantare a practicii in cazul aplicarii unor anumite legi .

    Eficientizarea defasurarii actului de justitie in acest mileniu nu se mai poate face fara celeritatea rulajului informatiei si feedback-ului juridic.

    >>Date necesare cercetarii stiintifice in diferitele ramuri ale sistemului de drept roman

    ( propuneri de lege ferenda si edictarea de reglementari moderne ( altele -precedent ; doctrina judiciara)

    >> BAZA DE DATE C.S.M. pentru

    >> ACTIVITATILE de EVALUARE, CONTROL si RECOMPENSARE PROFESIONALA de MERIT A MAGISTRATILOR.>>

    Baza de date obiectiva oferita de C.S.M.sub aspectul mentinerii corpului magistratilor la un inalt nivel de pregatire profesionala,demnitate si onoare sociala:

  • Posibilitatea verificarii instantanee, fie prin sondaj, fie prin ordine prestabilita a activitatii anumitor magistrati fata de modul cum inteleg sa-si indeplineasca exigentele profesiei.
  • Date obiective pentru propunerea avansarilor si/sau a recompensarilor de merit a magistratilor pe criterii de performanta profesionala, conduita constanta profesionala a magistratului,rezistenta la stress si redimensionarea incarcarii cu un numar optim de cauze, pe grad de dificultate si de ergonomie intelectuala a muncii depuse de magistrati
  • . (Avansarea magistratilor se face in prezent potrivita art 67-70 din Legea 92/1992,in baza unor calificative subiective date de sefii ierarhici sau de catre inspectorii M.J.)
  • De lege ferenda,propunerea de avansare si/sau recompensarea magistratilor se va face  numai in baza unei „Decizii referat CSM.” elaborate in Comisia de Monitorizare Profesionala compusa din 7 membrii:
  • un inspector magistrat din cadrul MJ desemnat prin rotatie. ;
  • un membru al Academiei Romane dr. in Drept.( independent)
  •  – un magistat membru al ICCJ ;
  •  –un avocat ( reprezentant desemnat de UAR prin rotatie) ;
  • -un psiholog criminalist;
  •  – un Senator (membru al comisiei juridice);
  • un Deputat (membru al comisiei juridice;

Decizia Referat va fi intocmita pe baza intrunirii voturilor comisiei , in urma analizei activitatii profesionale a magistratului , mai ales notarea magistratului va fi facuta si in urma vizionarii de catre comisie a esantioanele de secvente inregistrate din activitate magistratului (obtinute cu aceasta ocazie de C.S.M. din arhivele instantelor) decelandu-se concluzii obiective cu privire la conduita profesionala, temperamentul si abilitatile tehnice care tin de COMPORTAMENTUL CONSTANT AL MAGISTRATULUI.

Atentie ! , va creste ACURATETEA DECIZIILOR DE PROMOVARE si posibilitatea efectiva si inedita a PREVIZIONARII EVOLUTIEI PROFESIONALE a MAGISTRATULUI RECOMPENTSAT.

  Costurile presupuse cu logistica si inzestrarea instantelor:

Organizarea instantelor:

  • judecatorii – 187 ( sunt 177 de judecatorii in functiune in august 2004- ( din 187 existente)  (anul  2004)
  • Tribunale – 41 Sursa : www.just.ro
  • Curti de apel – 15
  • I CCJ – 1

Total= 244 unitati Hardware & software si altele necesare functionarii sistemului :

  • X 1.500 Euro / cost mediu la o singura instanta pentru ambele componente sistemice Major „com” si Major „Discret
  • un Total costuri hardware pe intreg sistemul national Major CSM= 366.000 Euro  (  an 2004)

se adauga :

  • costuri cu proiectarea si implementarea sistemului,
  • costuri minime pentru cursuri scolarizare grefieri operatori , existenti deja la instante ( 250 grefieri )
  • costuri materialele consumabile, amenajarea incaperilor de operare a sistemului., etc.

Rezulta o investitie finala (pentru tot sistemul national) estimata aproximativ cca….. 1.ooo.ooo. Euro

URMEAZA SCHITELE TEHNICE, (in anexe) privind

ESTIMARILE DE TEHNOLOGIE IT&T defalcate pe etape incepand cu Programul Plilot >>

Nota ! (Variantele sunt orientative si suporta numeroase modificari in functie de solutiile finale alese* ) >>

Remember That !

(Part of  Project : DEZVOLTARI PRACTICE ALE  DEONTICII BONA FIDES)

       ” Paradigma  psihologica a bunei  credinte  in  statul  de  drept „

                                                        „INFO  AGORA”

                                     Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©CopyrightAv. ANGHELUS ION GABRIEL-NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL

PROPUNERE:
(DE LEGE FERENDA)

 (alcatuite in  2006)

I EXCEPTIA RELEI-CREDINTE
(EXCEPTIA
MALA FIDES) exceptia de drept comun*

II EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT
in materie CIVILA si distinct, in materie PENALA

Atât EXCEPTIA RELEI-CREDINTE cât si EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT sunt ” mijloace proceduale pe care trebuie sa le invoce partea interesata, în apararea sa, ori de câte ori constata ca desi îsi exercita cu buna-credinta un drept (în conformitate cu finalitatea economica si sociala recunoscuta de lege, în exercitiul acelui drept), i se opun, totusi, conduite vadite de rea-intentie sau clar abuzive, savârsite de o persoana, din vointa deliberata de a pagubi, de a constânge cu rautate, în scop de sicana, pe adversarul sau, de a abandona exercitiul legat al dreptului care se tinde a fi încalcat.”
Din punct de vedere procedural trebuie sa existe un echilibru de actiune în materia principiului bunei credinte.
Buna credinta se presupune (bona fides praesumitur).
Însa, în momentul când se constata ca este înlaturata prezumtia de buna-credinta, nu exista nici un mijloc legal, procedural, consacrat prin care sa se poata ridica o exceptie de procedura, o APARARE, o riposta instantanee, un instrument juridic viabil, un impediment juridic procesual prin care sa se blocheze în timp util atitudinea de rea-credinta sau abuzul de drept, ca actiuni concrete, manifestate deja în acte sau în fapte juridice care îsi produc efectele nefaste.
Toata legislatia româna nu contine o reglementare precisa si eficienta în materie, aplicabilitatea masurilor de combatere a relei credinte si abuzului de drept tinând de practica si doctrina judiciara consacrata.

I EXCEPTIA DE REA-CREDINTA
Introducerea în CODUL DE PROCEDURA CIVILA la capitolul III, sectiunea a II-a (Judecata – Exceptiile de procedura) a art. 1661 cu urmatorul continut:
ART. 1661 C.proc.civ.
(1) „Exceptia de rea-credinta poate fi ridicata de orice parte, cu conditia ca ea însasi sa fie de buna-credinta, revenindu-i obligatia sa demonstreze reaua-intentia, lipsa de diligenta, iliceitate ori tendinta de prejudiciere vadita la care o expune parte adversa, într-un raport juridic determinat.
(2) Partea ce ridica exceptia poate cere în conditiile art. 235-241 asigurarea dovezilor ce urmeaza a fi administrate.
(3) Judecarea exceptiei se face de urgenta, în conditiile art.137, ca cerere speciala în constatare, cu caracter incidental, care sa nu prejudece cauza principala.
(4) Partea de rea-credinta, va fi decazuta din dreptul de a invoca predentiile demonstrate de rea-credinta, dar va putea continua sa se foloseasca de mijloacele egale si sa invoce buna sa credinta în celelalte drepturi si interese legitime distinct solutionate în cauza principala.
(5) Sanctiunea pentru reaua-credinta atrage partea vinovata la obligarea sa la plata amenzii judiciare stabilite pe loc de instanta, cât si obligarea la despagubiri, daune materiale si morale pentru pagube pricinuite partii adverse, dupa caz. Art.274 va fi aplicat în mod corespunzator partii dea rea-credinta care a cazut în pretentiuni.”

Ca modificare legata de dreptul material se impune –– si completarea CODULUI CIVIL:
*** ART.970 C.civ.
alin.1 – text existent: „CONVENTIILE TREBUIE EXECUTATE CU BUNA CREDINTA”
de introdus: „fiecare este tinut sa exercite drepturile sale si sa-si execute obligatiile asumate potrivit alin. nou* regulilor bunei-credinte”.

alin. nou* „Abuzul manifest de drept nu este proteguit de lege”.
*** ART.977 alin.l.c.civ.
Text existent: „INTERPRETAREA CONTRACTELOR SE FACE DUPA INTENTIA `COMUNA A PARTILOR CONTRACTANTE, IAR NU DUPA SENSUL LITERAL AL TERMENILOR”, ––- adaugat în continuare – „ …, POTRIVIT REGULILOR BUNEI CREDINTE”.
*** Se va introduce un nou articol art.51 Cod civil. (definitia bunei credinte )
(1) „Exercitarea drepturilor si intereselor legitime se face cu buna credinta, fara sa se încalce drepturile celorlalti”
(2) „Buna credinta presupune acea intima atitudine, psihica a unui subiect de drept întemeiata pe intentia dreapta, diligenta, liceitate si abtinere de la lezare a drepturilor altuia, atitudine prin care acesta crede cu convingere corecta sau eronata ca respecta conditiile perfectionarii unui raport juridic determinat”.
(3) „Reaua-credinta manifestata nu este proteguita de lege”

II EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT
Introducerea în Codul de procedura civila a unui nou articol: art.1662
ART.1662 C.proc.civ,
(1) „Exceptia abuzului de drept poate fi ridicata de partea care constata ca împotriva sa se exercita un drept în mod abuziv, cu intentia de a pagubi, în scop de sicana, fara justificarea unui interes legitim, deturnând acel drept de la scopul sau final, economic si social pentru care s-a acordat protectia legala.”
(2) Dispozitiile art.1661 alin.2-5 se aplica în mod corespunzator, cu distinctiile de rigoare.

Exceptia RELEI CREDINTE si Exceptia ABUZULUI DE DREPT in materie PENALA

Impune asigurarea echilibrului deontic între proteguirea drepturilor si intereselor legitime ale cetateanului în fata excesului de putere al AUTORITATII PUBLICE în materia penala si de asemenea prevenirea si invocarea nevinovatiei sau acuzarea masurilor legale ce se iau împotriva sa de autoritatile abilitare.
Cetateanul trebuie sa dispuna de mijloacele legale de a-si apara drepturile în fata abuzului de putere – cercetarea abuziva sau degenerarea de dreptate sa poata trage la raspundere functionarii abuzivi.
De asemenea, daca autoritatea penala constata ca invinuitul sau inculpatul, în urma datelor penale savârsite, demonstrate temeinic prin probe, continua sa fie de rea-credinta ridicând abuziv exceptiile si împiedicând buna desfasurare a procesului penal, poate dispune, în temeiul art.75 modificat, prin intermediul circumstantelor agravante, cresterea sanctiunii penale prin sporul legal de pedeapsa.

EXCEPTIA – mala fides – ÎN MATERIE PENALA:

1. Modificarea CODULUI DE PROCEDURA PENALA -„recuzarea”
un nou alineat la art.51 C.proc.pen. prin introducerea alin 3 :
„Recuzarea PENTRU MOTIVUL SAVARSIRII Infractiunii de CERCETARE ABUZIVA”

-„Orice persoana lezata în drepturile sale prin rea-intentie, lipsa de diligenta si nelegalitatea masurilor luate împotriva sa prin care a fost prejudiciata în cursul urmarii penale sau judecatii, de catre autoritatile penale respective, poate ridica exceptia de mal praxis, exceptia de cercetare abuziva sau exceptia de denegare de dreptate.”

2. * modific ART.52 COD PROCEDURA PENALA.-Procedura in cazul „exceptiei de MAL PRAXIS”, ori a „Exceptiei
de DENEGARE DE DREPTATE


*ART.301 alin.2 C.proc.pen. introducerea de ALINEAT NOU – cu pastrarea alineatelor urmatoare cu alta numerotatie – 3,4,5.

ART.301 alin.2 COD PROC PEN.
– „Inculpatul poate ridica exceptia de mal praxis, cercetare abuziva sau de degenerare de dreptate, în exercitarea cercetarii penale împotriva sa vizând intentia dreapta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la producerea de prejudicii în cursul urmaririi penale sau judecatii.” Judecarea exceptiei se face de urgenta si cu precadere, potrivit dispozitiilor art.302 C.proc.pen.

CODUL PENAL modificarea art 266 C.pen. (Infractiunea de cercetare abuziva si (inclusiv- denegare de dreptate).

ART.266 indice 1 C.PEN. (infractiunea de denegare de dreptate)
– „Cercetarea abuziva si denegarea de dreptate savârsite în conditiile de rea-credinta ori abuz in serviciu se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 12 ani ani.
Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate în conditiile art.279 lit.c din Codul de procedura penala. Prevederile retragerii plângerii si împacarii partilor nu sunt aplicabile.”

Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©CopyrightAv. ANGHELUS ION GABRIEL-NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL

– va urma …

PROPUNERE:
(DE LEGE FERENDA)

 (alcatuite in  2006)

I EXCEPTIA RELEI-CREDINTE
(EXCEPTIA MALA FIDES) exceptia de drept comun*

II EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT
in materie CIVILA si distinct, in materie PENALA

Atât EXCEPTIA RELEI-CREDINTE cât si EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT sunt ” mijloace proceduale pe care trebuie sa le invoce partea interesata, în apararea sa, ori de câte ori constata ca desi îsi exercita cu buna-credinta un drept (în conformitate cu finalitatea economica si sociala recunoscuta de lege, în exercitiul acelui drept), i se opun, totusi, conduite vadite de rea-intentie sau clar abuzive, savârsite de o persoana, din vointa deliberata de a pagubi, de a constânge cu rautate, în scop de sicana, pe adversarul sau, de a abandona exercitiul legat al dreptului care se tinde a fi încalcat.”
Din punct de vedere procedural trebuie sa existe un echilibru de actiune în materia principiului bunei credinte.
Buna credinta se presupune (bona fides praesumitur).
Însa, în momentul când se constata ca este înlaturata prezumtia de buna-credinta, nu exista nici un mijloc legal, procedural, consacrat prin care sa se poata ridica o exceptie de procedura, o APARARE, o riposta instantanee, un instrument juridic viabil, un impediment juridic procesual prin care sa se blocheze în timp util atitudinea de rea-credinta sau abuzul de drept, ca actiuni concrete, manifestate deja în acte sau în fapte juridice care îsi produc efectele nefaste.
Toata legislatia româna nu contine o reglementare precisa si eficienta în materie, aplicabilitatea masurilor de combatere a relei credinte si abuzului de drept tinând de practica si doctrina judiciara consacrata.

I EXCEPTIA DE REA-CREDINTA
Introducerea în CODUL DE PROCEDURA CIVILA la capitolul III, sectiunea a II-a (Judecata – Exceptiile de procedura) a art. 1661 cu urmatorul continut:
ART. 1661 C.proc.civ.
(1) „Exceptia de rea-credinta poate fi ridicata de orice parte, cu conditia ca ea însasi sa fie de buna-credinta, revenindu-i obligatia sa demonstreze reaua-intentia, lipsa de diligenta, iliceitate ori tendinta de prejudiciere vadita la care o expune parte adversa, într-un raport juridic determinat.
(2) Partea ce ridica exceptia poate cere în conditiile art. 235-241 asigurarea dovezilor ce urmeaza a fi administrate.
(3) Judecarea exceptiei se face de urgenta, în conditiile art.137, ca cerere speciala în constatare, cu caracter incidental, care sa nu prejudece cauza principala.
(4) Partea de rea-credinta, va fi decazuta din dreptul de a invoca predentiile demonstrate de rea-credinta, dar va putea continua sa se foloseasca de mijloacele egale si sa invoce buna sa credinta în celelalte drepturi si interese legitime distinct solutionate în cauza principala.
(5) Sanctiunea pentru reaua-credinta atrage partea vinovata la obligarea sa la plata amenzii judiciare stabilite pe loc de instanta, cât si obligarea la despagubiri, daune materiale si morale pentru pagube pricinuite partii adverse, dupa caz. Art.274 va fi aplicat în mod corespunzator partii dea rea-credinta care a cazut în pretentiuni.”

Ca modificare legata de dreptul material se impune –– si completarea CODULUI CIVIL:
*** ART.970 C.civ.
alin.1 – text existent: „CONVENTIILE TREBUIE EXECUTATE CU BUNA CREDINTA”
de introdus: „fiecare este tinut sa exercite drepturile sale si sa-si execute obligatiile asumate potrivit alin. nou* regulilor bunei-credinte”.

alin. nou* „Abuzul manifest de drept nu este proteguit de lege”.
*** ART.977 alin.l.c.civ.
Text existent: „INTERPRETAREA CONTRACTELOR SE FACE DUPA INTENTIA `COMUNA A PARTILOR CONTRACTANTE, IAR NU DUPA SENSUL LITERAL AL TERMENILOR”, ––- adaugat în continuare – „ …, POTRIVIT REGULILOR BUNEI CREDINTE”.
*** Se va introduce un nou articol art.51 Cod civil. (definitia bunei credinte )
(1) „Exercitarea drepturilor si intereselor legitime se face cu buna credinta, fara sa se încalce drepturile celorlalti”
(2) „Buna credinta presupune acea intima atitudine, psihica a unui subiect de drept întemeiata pe intentia dreapta, diligenta, liceitate si abtinere de la lezare a drepturilor altuia, atitudine prin care acesta crede cu convingere corecta sau eronata ca respecta conditiile perfectionarii unui raport juridic determinat”.
(3) „Reaua-credinta manifestata nu este proteguita de lege”

II EXCEPTIA ABUZULUI DE DREPT
Introducerea în Codul de procedura civila a unui nou articol: art.1662
ART.1662 C.proc.civ,
(1) „Exceptia abuzului de drept poate fi ridicata de partea care constata ca împotriva sa se exercita un drept în mod abuziv, cu intentia de a pagubi, în scop de sicana, fara justificarea unui interes legitim, deturnând acel drept de la scopul sau final, economic si social pentru care s-a acordat protectia legala.”
(2) Dispozitiile art.1661 alin.2-5 se aplica în mod corespunzator, cu distinctiile de rigoare.

Exceptia RELEI CREDINTE si Exceptia ABUZULUI DE DREPT in materie PENALA

Impune asigurarea echilibrului deontic între proteguirea drepturilor si intereselor legitime ale cetateanului în fata excesului de putere al AUTORITATII PUBLICE în materia penala si de asemenea prevenirea si invocarea nevinovatiei sau acuzarea masurilor legale ce se iau împotriva sa de autoritatile abilitare.
Cetateanul trebuie sa dispuna de mijloacele legale de a-si apara drepturile în fata abuzului de putere – cercetarea abuziva sau degenerarea de dreptate sa poata trage la raspundere functionarii abuzivi.
De asemenea, daca autoritatea penala constata ca invinuitul sau inculpatul, în urma datelor penale savârsite, demonstrate temeinic prin probe, continua sa fie de rea-credinta ridicând abuziv exceptiile si împiedicând buna desfasurare a procesului penal, poate dispune, în temeiul art.75 modificat, prin intermediul circumstantelor agravante, cresterea sanctiunii penale prin sporul legal de pedeapsa.

EXCEPTIA – mala fides – ÎN MATERIE PENALA:

1. Modificarea CODULUI DE PROCEDURA PENALA -„recuzarea”
un nou alineat la art.51 C.proc.pen. prin introducerea alin 3 :
„Recuzarea PENTRU MOTIVUL SAVARSIRII Infractiunii de CERCETARE ABUZIVA”

-„Orice persoana lezata în drepturile sale prin rea-intentie, lipsa de diligenta si nelegalitatea masurilor luate împotriva sa prin care a fost prejudiciata în cursul urmarii penale sau judecatii, de catre autoritatile penale respective, poate ridica exceptia de mal praxis, exceptia de cercetare abuziva sau exceptia de denegare de dreptate.”

2. * modific ART.52 COD PROCEDURA PENALA.-Procedura in cazul „exceptiei de MAL PRAXIS”, ori a „Exceptiei
de DENEGARE DE DREPTATE
*ART.301 alin.2 C.proc.pen. introducerea de ALINEAT NOU – cu pastrarea alineatelor urmatoare cu alta numerotatie – 3,4,5.

ART.301 alin.2 COD PROC PEN.
– „Inculpatul poate ridica exceptia de mal praxis, cercetare abuziva sau de degenerare de dreptate, în exercitarea cercetarii penale împotriva sa vizând intentia dreapta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la producerea de prejudicii în cursul urmaririi penale sau judecatii.” Judecarea exceptiei se face de urgenta si cu precadere, potrivit dispozitiilor art.302 C.proc.pen.

CODUL PENAL modificarea art 266 C.pen. (Infractiunea de cercetare abuziva si (inclusiv- denegare de dreptate).

ART.266 indice 1 C.PEN. (infractiunea de denegare de dreptate)
– „Cercetarea abuziva si denegarea de dreptate savârsite în conditiile de rea-credinta ori abuz in serviciu se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 12 ani ani.
Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate în conditiile art.279 lit.c din Codul de procedura penala. Prevederile retragerii plângerii si împacarii partilor nu sunt aplicabile.”

Solutii de Know How Deontic  Bona Fides

©CopyrightAv. ANGHELUS ION GABRIEL-NEW Know-How Deonthic , BONA FIDES:

Av. ANGHELUS ION GABRIEL  tel 0721736034
– va urma …

P 1 P 2 P 3 P 4 P 5

„Hai Sictir” ! – ROMANIA suspenda CEDO ! – Dovada penala a faptelor Zecilor de Functionarii ai Statului SURPRINSI in „FLAGRANT DELICT ” … cum dau „SICTIR” CEDO in ACTE OFICIALE , jurisprudentei prioritare si obligatorii, legislatiei europene, tratatelor si pactelor internationale privind DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI IN ROMANIA.

„Hai Sictir” !  –

ROMANIA  suspenda CEDO !  –   Dovada penala  a  faptelor   Zecilor  de  Functionarii   ai Statului SURPRINSI  in  „FLAGRANT  DELICT ” … cum dau „SICTIR”  CEDO in ACTE OFICIALE ,    jurisprudentei prioritare si obligatorii, legislatiei europene,  tratatelor si pactelor internationale privind  DREPTURILE SI LIBERTATILE  FUNDAMENTALE  ALE  OMULUI  IN  ROMANIA.

Numai Erdogan  si-a permis sa dea  sictir CEDO,  dar   totusI,    e seful  statului  in Turcia  si totusi   a invocat starea de urgenta !    Or,  in Romania  nu e  niciun  razboi civil si,  ca  atare,    functionarii in cauza  nu au  dreptul  la  feudalizararea  si iobagrea  romanilor,   nu sunt  nici sefi de  stat  si  oricum  ar ticlui ei   in administratie,   diabolica birocratie  derapanta prin   josnica „hermeneutica  sofistica”,     faptele  flagrante ii tradeaza,  pentru ca fiecare,   prin actele si faptele   oficiale din dregatoria lor,  nu au  niciun  drept,   sa-si  aroge   tupeul  inaplicarii  prioritatii  CEDO,    a  LEGILOR  Uniunii  Europene .

Se intampla acum, in Romania Feudala,  2016  !

Refren :

„ Desteapta-te Romanee, …   Coruptia  Ucidee”  !,

„ Desteapta-te Romanee, …   Omerta   Ucidee”  !

&

„Hai sictir Dregatorie, … mars cu fapta-n  Puscarie” !

 

©  Av.  ANGHELUS  ION-GABRIEL

BUCURESTI,  30 iulie 2016

ROMANIA

Pl PICCJ 2016

 

https://www.academia.edu/27387679/_Hai_Sictir_-_ROMANIA_suspenda_CEDO_-_Dovada_penala_a_faptelor_Zecilor_de_Functionarii_ai_Statului_SURPRINSI_in_FLAGRANT_DELICT_…_cum_dau_SICTIR_in_ACTE_OFICIALE_CEDO_
https://avocatanghelus.wordpress.com/2016/07/31/hai-sictir-romania-suspenda-cedo-dovada-penala-a-faptelor-zecilor-de-functionarii-ai-statului-surprinsi-in-flagrant-delict-cum-dau/

VEZI

PLANGEREA PENALA IMPOTRIVA FUNCTIONARILOR SI GUVERNULUI ROMAN  :

*************************************************************

 Catre,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

B-dul Libertăţii nr.12, Sector 5 – Bucureşti Cod postal: 050706
Telefon : 021/319.38.33; 021/319.38.56 E mail: sesizare@mpublic.ro

                       DOMNULUI PROCUROR GENERAL
al PARCHETULUI de pe langa INALTA CURTE si CASATIE a ROMANIEI
Augustin Lazar

  Subsemnatii :

 -ANGHELUS ION GABRIEL, cu adresa de comunicare in mun. Targoviste, str. Maior Ioan Alexandrescu, Nr. 2, Jud. Dambovita, Tel. O721736034, e-mail: avocatanghelus@yahoo.com, in calitate de parte vatamata si avocat in cadrul UNBR, Baroul Dambovita,

-NICOLAE  CONSTANTIN, str. ….. Sector 5 Bucuresti, avocat in cadrul UNBR, Baroul Bucuresti,

-ALECU  MIHAI ROMULUS, str. ……………………., avocat in cadrul UNBR, Baroul Dambovita

   -ANDREI ION, str ……………………….. avocat in cadrul UNBR, Baroul Dambovita,
          depunem  prezenta

                    PLANGERE  PENALA

 pentru anchetarea „in rem” a faptelor  penale  savarsite de urmatoarele  persoane fizice  si  juridice  :

  1. Guvernul Romaniei si Prim-Ministrului guvernului roman, dl Dacian Julien Ciolos pentru  savarsirea infractiunilor de :

fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen, – abuz/neglijenta in serviciu Art. 297 / 298 C.pen,  – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen    toate fiind  infractiuni de  serviciu in contextul  pozitiei oficiale exprimate in fata  CCR privind abuzul de  drept si lipsirea  de  drepturi fundamentale  ale  avocatilor  prejudiciati,      fapte  savarsite   expresis verbis si  in scris,  in  „Punctul  de vedere  al Guvernului cu nr  51/138/2016   comunicat si inregistrat  sub nr 807 din 3 februarie 2016 la   Curtea Constitutionala  a  Romaniei  ( anexat)

 

  1. Institutiei Avocatului Poporului si dl  Victor  Ciorbea  pentru savarsirea infractiunilor de : fals intelectual in inscrisuri oficiale  321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,  – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen , fapte  de  serviciu   in legatura  cu  atributiile  de  aparare a drepturilor  si libertatilor  fondamentale  ale  omului  –

 

  • Autoritatii de Supraveghere a Pensiilor private din cadrul  ASF si impotriva d-lui vicepresedinte  ION  GIURGESCU  inalt  functionar de  stat pentru savarsirea infractiunilor de :

fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen,   fapte  de  serviciu   in legatura  cu   atributiile   de  control  al  domeniului  functionarii si  autorizarii  schemelor si  fondurilor  de  pensii administrate privat  din Romania .

 

  1.  Ministerul Finantelor Publice, Bucuresti   si DGFP – AJFP  Dambovita( ANAF)   Calea Domneasca nr 166 Targoviste,jud. Dambovita pentru savarsirea infractiunilor de neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen 

 

  1. Consiliul  Concurentei   pentru savarsirea infractiunilor  de  neglijenta in serviciu  prev  si ped  de   298 C.pen

 

  1. Judecatorilor   :

 

  1. Mona-Maria Pivniceru
  2. Petre Lazaroiu –
  3. Mircea §tefan Minea –
  4. Daniel Marius Morar –
  5. Puskas Valentin Zoltan –
  6. Simona Maya – Teodoroiu –
  7. Tudorel Toader –
  8. Augustin Zegrean –
  9. Ingrid Alina Tudora – magistrat asistent,  

toti  in calitate de  judecatori ai Curtii Constitutionale a Romaniei pentru savarsirea infractiunilor de  serviciu :  fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen,  in legatura  cu judecarea Dosarului  cu nr 3 D/2016  CCR.

 

  1. Judecatoarei STEFANESCU IOANA CRISTINA din cadrul Curtii  de  Apel Ploiesti   pentru  savarsirea infractiunilor de  serviciu in legatura  cu judecarea  dosarului de  contencios  administrativ  nr 911/42/2014 al Curtii de  Apel Ploiesti  avand ca  obiect anulare  acte  administrative  in legatura cu  Sentinta  nr 189 din 05  octombrie 2015

       

            Judecatorilor

  1. NITU TEODOR,
  2. DINU FLORENTINA,
  3. STRECHE ANA-ELIZA

din cadrul Curtii  de  Apel Ploiesti  pentru  savarsirea infractiunilor de  serviciu  :                         fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen, Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen ,   in legatura  cu judecarea  dosarului   contencios administrativ-  APEL ordonanta presedintiala- suspendare  acte  administrative   cu nr 579/120/2015  al Curtii de  Apel Ploiesti   in legatura cu Decizia  nr 199 din 26 martie  2015.

 

  1. Judecatorului  GHEORGHE  CIOCOIU

 din cadrul Tribunalului Dambovita  pentru  savarsirea infractiunilor de serviciu : fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen in legatura  cu judecarea  dosarului de  contencios  administrativ  nr 579/120/2015 Tribunalul Dambovita   avand ca  obiect Ordonanta  presedintiala – suspendare  acte  administrative –  Sentinta  nr 187 din 17 .02 .2015

 

  1. Judecatoarei ILIE ELENA din cadrul Tribunalului Dambovita  pentru   savarsirea infractiunilor de  serviciu fals intelectual in inscrisuri oficiale   321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen ,    in legatura  cu judecarea  dosarului de  contencios  administrativ  nr 928/120/2015 Tribunalul Dambovita   avand ca  obiect  contencios  administrativ  – suspendare  acte  administrative (  Sentinta  nr  394 din 24 aprilie 2015)

 

  1. Procuror PCAB, VIVIANA CIUCA pentru pronuntara cu rea credinta ORDONANTEI DE CLASARE A CAUZEI cu nr 935/P/2014 PCAB din 11 august 2014, pentru  savarsirea in cauza a infractiunilor de : Fals intelectual Art. 321 C.pen; Abuz / Neglijenţa în serviciu Art. 297 alin 1 si 2 art 289 C.pen;  Favorizarea făptuitorilor Art. 269 C.pen. ,   si alte inbfractiuni –   luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate ( a faptuitorilor)  la aceste informații, trafic de influență,  etc  
  1. Procurorului General PCAB, CRISTIAN MIHAI BAN pentru pronuntara cu rea credinta a ORDONANTEI de Respingere a plangerii cu nr. 2583/II/2014 / 04.09.2014 pentru   savarsirea in cauza a infractiunilor de  : Fals intelectual Art. 321 C.pen; Abuz / Neglijenţa în serviciu Art. 297 alin 1 si 2 art 289 C.pen;  Favorizarea făptuitorilor Art. 269 C.pen. ,   si alte inbfractiuni –   luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate ( a faptuitorilor)  la aceste informații, trafic de influență,  etc 

 

  1. Judecatorului MIRANCEA DUMITRU   din cadrul Curtii  de  Apel  Bucuresti  in legatura  cu solutionarea dosarului penal cu nr 5838/2/2014  al Sectiei penale a Curtii de Apel Bucuresti   a infractiunilor  de : Fals intelectual Art. 321 C.pen; Abuz / Neglijenţa în serviciu Art. 297 alin 1 si 2 art 289 C.pen; Favorizarea făptuitorului Art. 269 C.pen.

 

si impotriva urmatoarelor persoane  fizice si  juridice :

                                                              ( art 135 si urm C.pen- (Raspundera penala a persoanelor juridice)

  • – Decanului Baroului Dambovita, av .Gogeanu  Sorin  si  MEMBRILOR CONSILIULUI   BAROULUI  DAMBOVITA cu sediul in B-dul Independentei, nr 2, mun. Targoviste, jud. Dambovita, tel 0245/212050, fax 0245/210823, cod postal 130104,

 

  • Presedintelui Filiaei C.A.A. Dambovita av Poschina Adriana  si membrilor  Consiliului  Filiaei C.A.A. Dambovita, cu sediul in Targoviste, str Radu de la Afumati, bl 8D, ap.1 jud. Dambovita, tel.0245/218547

 

  1. Membrilor Consiliului CASEI centrale de  ASIGURARI A AVOCATILOR (C.A.A.), cu sediul in Dr. Dumitru Râureanu nr. 3-5, etaj 3, Sector 5, Bucureşti, România, cod postal 050047 Tel: 021-312.39.00Fax: 021-313.21.36

 

  1. Conducerii UNBR  si  Membrilor Consiliului UNIUNII NATIONALE A BAROURILOR DIN ROMANIA (UNBR) cu sediul in Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 5, Cod 050091, Bucureşti, Tel: 021-313-4875; 021-316-0739; 021-316-0740; Fax: 021-313-4880,

 pentru savarsirea infractiunilor de :

 – instigare la / si /  Supunere  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47 rap la  Art. 281 alin 1 C.pen; –   Instigare   si   răzbunare  pentru ajutorul dat justiţiei Art 47 rap. la Art. 274 C.pen ; –  Fals in declaratii oficiale – art 326 C.pen ;   – Obstrucţionarea justiţiei -Art. 271 alin 1 lit b, C.pen; –   Trafic de influenţă Art. 291 C.pen;  Cumpărarea de influenţă Art. 292 C.pen. ;  –  Fals intelectual Art. 321 C.pen; –  Fals  în înscrisuri sub semnătură privată;-  Art. 322 C.pen.; Uzul de fals Art 323 C.pen ; –  Abuzul în serviciu cu consecinte deosebit de grave Art. 297 alin 1 si 2 rap. la art 309 C.pen; –  Neglijenţa în serviciu cu consecinte deosebit de grave Art. 298 rap. la art 309 C.pen ; –  Delapidare art 295 C.pen; –  Evaziune fiscala prin executarea de evidenţe contabile duble – art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 ;  –  Evaziune fiscala prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale- art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;-   Gestiunea frauduloasă- Art. 242 C.pen;  – Deturnarea de fonduri – Art. 307 C.pen;-  Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane Art. 308 C.pen; –  Infractiuni de coruptie Art. 5 alin (1) (3) Art. 11, Art 12, Art 131 , Art. 132 , Art.14, Art 15, Art. 17 lit b,c,d, d1,g, Art. 23, Art 25 din Legea nr 78/2000 privind prevenirea descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie  –  si     Infractiunile prevazute de Art. 145 alin. 2 lit. a, c, d, si alin 2 Legea 411/2004 (utilizarea contributiei la fondul de pensii în alte scopuri,  administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii private si  administrarea unui fond de pensii neautorizat in perioada 2004- 2016 );

                                                          Motivele Plangerii :

          Preambul :

  1. Prezenta plangere penala este o sesizare temeinica si  legala a  PICCJ si a tuturor autoritatilor penale romanesti competente  pentru inceperea urmaririi penale in rem  asupra gravelor  fapte penale  savarsite de catre  functionarii romani,   flagrant gasiti vinovati  de  nerespectarea drepturilor  si libertatilor  fundamnetale ale  omului,  fata  de sutele  de cazuri  ale  avocatilor carora in plin stat  de  drept li s-au inderzis drepturi intangibile pe cale  privata  instaurata  sistematic prin reinventarea legalizarii  institutiei   iobagiei   si feudalismul in statul de  drept,   ingradindu-li-se   acesul la munca permis doar  contra cost,  fapte clare  de  instituire a unor taxe de protectie  din partea  unui  monopol de  asigurari private  CAA/UNBR care prin politica sa eronata  demanteleaza ordinea  de  drept si  tine  captivi  avocatii,  drepturile  si libertatile omului  permitandu-si sa  interzica  dreptul la munca  si  insasi subzistenta  omului din munca profesionala   in Romania.

       Toti functionarii statului sesizati cu aceste grave  derapaje de la ordinea europeana  de  drept au eludat   fiecare in parte prin infractiuni de  fals intelectul, abuz  si/sau neglienta in serviciu drepturile omului dispunand cu de la  sine putere insasi  suspendarea frauduloasa a  aplicarii  prevederilor  Conventiei Europene  a Dreptrilor  Omului in Romania si a Jurisprudentei CEDO cu incalcarea flagranta  a   art 20 din Constitutia Romaniei, privitor la  obligativitatea aplicarii prioritare a  Declaraţiei  Universale a Drepturilor Omului, a Conventiei europene a  Drepturilor  Omului, a   pactelelor  şi tratatelor  la care România este parte. Mai mult  au  existat  judecatori  si  functionari romani care  si-au permis  reinterpretarea  pe invers a Juriprudentei CEDO, in scopul de a  ticlui motive spre  a nu face aplicabila  jurisprudenta obligatorie . Este o rusine  nationala !

         Prezenta plangere penala nu reprezinta o cale  de  atac impotriva  solutiilor  abuzive  de refuz al drepturilor  si libertatilor  drepturilor  omului,  ci este in sine,   o exclusiva sesizare a  tuturor   faptelor penale  gasite  ca  savarsite  flagrant  de catre toti  functionarii statului roman  implicati  cu atributii de  solutionare a   aceste litigii  de iobagie primitiva  si de  refuz impardonabil al aplicarii prioritare a  Declaraţiei  Universale a Drepturilor Omului, a Conventiei Europene a  Drepturilor  Omului, a   pactelelor  şi tratatelor  la care România este parte.

        Pentru ca   faptele  penale savarsite de catre  persoanele  vionvate   sunt  atat de  multe si se intind  pe  o perioada  de multi ani,   afectand peste 500  de  avocati,   probele detaliate vor fi depuse in totalitate succesiv  cu ocazia  audierii  tuturor persoanelor vatamate,  astfel incat se  cuvine precizarea  ca aceasta sezisare penala a ICCJ  in raport de  gravitatea faptelor penale  este in sine o radiografie instantanee a  gravitatii  intregului fenomen al  crearii si utilizarii a unor adevarate enclave feudaliste  care  „deroga” de la ordinea juridica europeana  a statului de  drept de la  protectia drepturilor omului la  demnitate umana, nivel de  trai, subzistenta din munca, drepturi intangibile omului, prin utilizarea de tot  felul de mecanisme instalate si  manipulate prin cele mai primitive metode de  criminalitate economica si coruptie specifice criminalitatii  in gulere albe,  tipice   tratatatelor de   stiintele  criminologice.

       Aceste  fapte concrete sunt savarsite  nonsalant de  ani de  zile  catre aceasta „criminalitate  in gulere albe” , suspectii  fiind in special  persoane fizice determinate,  cu putere de   decizie  care  singuri sau impreuna  cu alte persoane,  beneficiind  fie de  neglijenta, uneori  chiar de complicitatea  autoritatilor  responsabile,   au ajuns astazi  in 2016 in STATUL EUROPEAN ROMANIA,  la tupeul dispretuirii omului, a  nevoilor fiziologice ale  omului, a drepturilor  si libertatilor fundamentale  umane  si  in fine,  la  incalcarea  celor  mai elementare norme  de  civilizatie juridica si morala  in statul de  drept  european Romania,    arogandu-si drepturi inexistente de suspendare a aplicarii tratatelor internationale  sub pretextul  ca pot sa dispuna sau sa  legifereze unilateral  dispozitii inferioare de ingerinta viata  si subzistenta omului,    unde  CAA UNBR in complicitate cu autoritatile statului  pretind  ca detin  insasi  „dreptul de  viata  si de moarte profesionala  aupra  avocatilor”    sub pretextul ordinii de  drept  si  al  protejarii ilegale a  unui monopol de servicii execrabile de pretinse asigurari private-CAA/UNBR, fenomen fata de care   toate  autoritatile in inconstienta lor,   savarsesc   de ani de  zile  ingerinte impardonabile  in  viata privata, subzistenta si demnitatea umana a  avocatilor  romani  expunandu-i prin „pedepsele” aplicate  de CAA/UNBR tratamentului inuman , degradant cu incalcarea  art 3 din  Conventia  EDO.

        Or, in Uniunea Europeana  si in Romania,  exercitarea unei meserii vocationale  cum este avocatura nu este feuda cuiva  si nu poate face obiectul  vreunui  „clubul exclusivist  privat”  nici al vreunei conducerii discretionare CAA / UNBR care decide unilateral   taxe de „club elitist”,    nici  „secta” cu obligatii sectare impuse,   nici „staborul  leguitor si judecatoresc  al unor indivizi,   care  infrang prin arbitariu si dictatura,  viata,   drepturile  si libertatile fundamentale  umane.

    Independenta  avocaturii se  refera in primul rand la independenta  avocatului in exercitarea profesiei, in niciun caz  nu poate  constitui pretextul  CAA/UNBR sa deroge de la  drepturile  si libertatile  fundamentale  ale  omului  sub pretextul unei autonomii prost intelese.   Fata  de independenta  avocatului UNBR /CAA  are numai obligatii pozitive  de protectie a avocatului   si obligatia negativa  de  a  se  abtine de la orice ingerinta in viata privata si profesionala  a  avocatului.        

  In niciun caz organizatia nu detine  drepturi de abuz si de suprimare a independentei  avocatului  si a  subzistentei  acestuia pentru pretexte simpliste de prelevare creante,  taxe si penalitati stabilite  si executate arbitrariu .  Acesta  este  scopul  functionarii  uniunii avocatilor,  scop care daca  este incalcat nu mai exista  insasi  ratiunea unica  pentru care fiinteaza acesta organizatie  care a derapat catre fapte grave,  antidemocratice si antiumane.   

    Avocatura  este o  profesie  strict privata  ( doar de  „utilitate publica”)  care nu poate fi nici „secta” privata nici a  particularilor,   nici a  statului roman   si organizarea legala  nu poate  fi  lasata la discretia unui grup restrans de decidenti pseudo deomcrati proveniti din vechea structura de avocati  cu mentalitati comuniste de dinainte  de 1989,  care  dupa  1990 s-au trezit  peste noapte, in necunoasterea economiei de  piata, direct „factori decidenti” autoinstalati  in fruntea  avocaturii   si care  isi transmit  26 de ani mandatele intr-un soi de  dictatura autocratica strans uniti in grupuri organizate de protejare a propriilor lor  privilegii de conducatori luminati plini  de viziuni etatiste faraonice,  autoalesi permanent in aceeasi gasca de  cumetrie si legaturi de  rudenie/afinitate, prin binecunoscutele metode de simulare/fraudare  a alegerilor democratice  instalandu-si   criptocratia comunista  in sfidarea autoritatilor revendicandu-si aceste drepturi de  emanati  care au  fost primii  care dupa 1989  au „privatizat” si  legiferat  defectuos  in interes personal   atat profesia  dar mai ales obligatiile fata  de  ei  ale oamenilor care vor sa profeseze avocatura,    subordonandu-i  automat intr-un mod cvasi-feudal,   nepermitandu-le  liberul drept de  a munci,  decat numai contra cost,  siluind oamenii  prin leguiri private la  EXTORCAREA DE BANI  prin metoda   „sfintei  zeciuieli” traditionale   care au transformat avocatii in niste  simpli iobagi la  dispozitia „stapanilor” din conducerea  CAA/UNBR

        Nici astazi  nu ne  vine  sa  credem ca  noi  avocatii  traim in plin FEUDALISM  legiferat in AVOCATURA DIN ROMANIA ,  deoarce  in  ciuda  stufarisului de  legiuiri produse  de  acesti feudali  ce  incearca  sa  ascunda in fraze  pompoase  organizarea lor  aparent democratica din practica  de zi cu zi se vad  toate  efectele  si consecintele  nefaste ale  adevaratelelor  intentii  de afaceri pe  banii publici ai avocatilor si scopul josnic de  protectie  a privilegiilor lor  financiare,.

      Toti avocatii prejudiciati  suntem nevoiti sa  dezvaluim de  ani de  zile  ferocitatea instituirii  feudalismului  si  reinstaurarea institutiei private in avocatura a inchisorii drepturilor datornicilor,  iobagia  si legalizarea  tributului la stapanirea MONOPOLULUI  CAA ,   ca   acte  si  fapte criminale  tinute „la  loc de  cinste”  in STATUL  ROMAN   de catre insasi JUDECATORII  ROMANI  care refuza toti in corpore  sub presiunea  si traficul de influenta al  UNBR  aplicarea prioritara a standardelor  de protectie  a  drepturilor  si libertatilor  fundamentale ale  omului  si   isi permit sa consfintiteasca in hotarari date cu rea-credinta  si cu incalcarea  Aquis-ului UE,   favorizand  fatis abuzul  CAA/UNBR in mai toate instantele  romanesti in care  avocatii prejudiciati se lupta impotriva acestor aberatii.  

        Vom descrie si proba  faptele grave ale  conducerii CAA/ UNBR   care azi  pozeaza in sfinti arhangheli ai  „aristocratiei”  avocaturii  romane  desi   comportamentul  dictatorial de  stapani de  sclavi le  tradeaza  tupeul de  burghezi  comunisti  coborati de mult in  mentalitati  josnice de  stapani de  sclavi  si  de proprietari  ai  feudei  pietei avocaturii,  piata  insusita  prin confiscarea  puterii financiare si de decizie  fata  de practicarea avocaturii in Romania. Fenomenul a  fost posibil   sa degenereze  datorita puterii  discretionare si financiare acumulate din banii avocatilor, bani care le-au luat mintile si s-au apucat  de  constructii faraonice  de cladiri, hoteluri, afaceri care  zic  ei  ar creste  veniturile  si  profitul CAA  deturnand  fondurile  de pensii ale  amaratilor avocati motiv pentru care   conducerea  CAA  se considera indreptita  sa modifice in interes propriu lor chiar  toate  drepturile  avocatilor,  legile  si sistemul judiciar romanesc, dupa  bunul plac,   dovezi  de nototietate publica  publicate  pe site-ul CAA UNBR  in care publica  deciziile cvasi-ilegale de  infrangere a  indepenentei  vietii personale  si profesionale a avocatilor de rand,   oameni  tinuti  captivi prin  legiurile monopoliste ale unui asigurator privat  CAA  intr-o  forma organizationala a carei arhitectura defectuoasa in ultimul timp  a avut  ca unic  scop doar  colectarea banilor si intarirea privilegiilor  conducerii CAA/ UNBR, mai putin prestarea  unor  servicii de asigurare propriu-zisa,  care  an  de  an au devenit tot  mai execrabile,  in schimbul unor biruri tot mai impovoratoare.

  1. 3. Niciodata  functionarii statului roman nu pricep  ca  avocatii  inscrisi legal prin examene  si taxe platite CAA si  UNBR  sunt independenti si nu se  subordoneaza CAA intrucat   nu exista nici contracte,  acte  sau  raporturi juridice contractuale,    intrucat nimeni din cei 25000 de  avocati  nu si-au dat niciodata  acordul scris,  nu si-au asumat  juridic asemena obligatii  ci ele  au fost  dictate unilateral la bunul plac  de un grup restans se persoane determinate  si a  caror  reprezentativitate de sub 10% nu poate constitui decat o dictatura inacceptabila,  nicidecum organe reprezentative ale unor  entitati juridice  care  gafeaza zilnic,   intrucat nici dupa 26 de  ani   nu pot proba,  nici in ziua de  azi,   niciun fel  de acte  de infiintare legala  a sistemului  persoanelor  juridice UNBR/CAA ( 48 de persoane juridice) coducerea  in loc  de  acte  de infiintare ,  revendicandu-se  ca  infiintati  prin  simple povesti  si  vorbe, ca  sunt succesurii unei persoane juridice desfiintate,   (desi persona juridica nu lasa succesori )  si care  organizatie este in fiinta din 1907 ba  din 1931, precum fabricatia vinurilor nobile,    fie  ca  au dreptul … ca  simpli  urmasi ai  Romei  si ai  lui  „Decebalus per Scorilo”  si alte elucubratii prezentate  autoritatilor , in lipsa  concreta a unor inscrisuri autentice de infiintare  !. 

     Or,  in fata  autoritatilor penale  neprezentarea  acestor  acte  de infiintare  a celor  48 de persoane juridice  reprezinta un cumul grav de infractiuni precum fals in declaratii oficiale, lipsa autorizarii institutiilor financiare, inselaciune, trafic de influenta, evaziune fiscala  etc, fapte usor de lamurit,    incepand  cu constatarea  existentei  infractiunii  de obstructionare  a justitiei  datorate  refuzului prezentarii in fata organelor penale a   actelor oficiale  de inregistrare  si autorizare a personelor juridice care efectueaza  din 1990  acte  civile si  financiare  de  administrare a  drepturilor avocatilor      

      Este o  rusine nationala  in Romania   ca aceste  personaje   savarsesc de zeci de ani  infractiunea  de  fals  in declaratii  oficiale  si evaziune  fiscala   a respectivelor entitati financiare,   INFORMATII PUBLICE,  DOVEDITE  ca  NOTORIETATE PUBLICA  direct    pe  site-ul  Ministerului Finantelor.       

           De  ce   ANAF ,  DIICOT   NU  I-AU  PUS SA ADUCA ACTELE DE INFIINTARE  si NU i-a  INTREBAT NICIODATA CUM AU PUTUT  SAVARSI ANI ZE  ZILE  ASEMENEA INFRACTIUNI   ?!

     Asemenea  aberatii  sunt posibile numai in  Romania  tara in care recent  se  declara public  de  functionarii statului ca : „ Drepturile omului sunt un lux” ( citat  onor ministrul Justitiei, d-na Raluca Pruna),  institutiile  statului  ignorand prin grava neglijenta si  incurajarea  abuzului   toate  derapajele institutionale ale  sistemului   CAA/UNBR,  care profita din plin  de aceste  incurajari  si de  favorizarea lor   drept pentru care isi permit sa  continue nestingheriti   politica  inumana   de  a  dispretui   avocatii, cu inclcarea legilor protectiei datelor personale,  avocatii  fiind  expusi dispretului public   si  afisati pe  peretii   si usile  instantelor  unde profeseaza UNBR permitandu-si prin ordine scrise  sa  instige  judecatorii sa se  supuna ordinelor ilegale date  de UNBR sa  scoata avocatii din salile  de judecata in cauzele in care  trebuie  sa-si continue angajamentele.

 Aceasta este trista realitate  ca   UNBR si-a luat  tupeul   sa  dicteze judecatorilor in lipsa une3i hotarari judecatoresti si a unui ..mandat de  executare a „pedepsei privative  de interzicere a  exercoitarii profesiei de avocat  si a  dreptului   la  venit de subzistenta”…. sa savarseasca in complicitate   tot  felul de  fapte  imunde  de  santaj, camatarie  si amenintare practicate public, supunerea le tratamente degradante,   pentru a determina  avocatii  cu forta    si sa plateasca  birurile  si penalitatile   unilateral stabilite, debite in realitate inexistente,    decat  ca  taxe de protectie  dictate unilateral,  intrucat nu existe acte, contracte de  asigurare  si nici  hotarari judecatoresti care  sa  fie legal executate  de  acest asigurator  privat  CAA/ UNBR  .

  1. Daca un lucru se  face  o singura data  gresit in Romania de  a doua  zi   devine  regula  chiar impotriva legilor statului  si ale  UE indiferent  de  absurditatea  si anormalitatea aberatiei. 

       Iata   cum  de peste 16 ani,   sute de avocati in Romania sunt santajati, amenitati  si   PEDEPSITI  CU SCOATEREA DIN PROFESIE, prin  aceste metode  feudale  a  INTERZICERII  UNICEI SURSE  DE  VENIT DE  SUBZISTENTA  DIN MUNCA,

     Metoda  primitiva a  culegerii de  bani  de catre  asiguratorul  monopolist  CAA implica  aplicarea    unei  „pedepse”    fara  vinovatie,  fara judecata intr-o instanta independenta,  chiar   fara  titluri sau hotarari judecatoresti,   capii   CAA utilizand  ani de zile  tehnica santajului si amenintarii, a  ocolirii regulilor  civile a  pretentiilor  civile,   aplicand  precum camatarii  propriile metode de executare, cu de la  sine putere,  de pedepse private in statul de  drept,  acte si  pedepse  nesuspensive de  executare a pedepsei   „suspendarii din dreptul la profesie” ceea ce implica lipsirea  de  venit de  subzistenta,  fara  termen, fara  cap  si coada,  fara  prescriptie si  incetare a masurii sanctiunii.

Pentru ce  toate aceste  anomalii private  demne  de  vremurile  iobagiei si legarii de  glie  a  robilor ?     

Doar   pentru  niste  simple creante camataresti,   instituite si executate de la  sine putere in cel mai mafiot  stil,  unde in practica curenta a  CAA,  OAMENII   sunt  scosi pur  si simplu in afara societatii,    transformati in iobagi  redusi la  statutul de  simpli  refugiati  in Romania  fara niciun fel de  drepturi si venituri umane de  subzistenta  in statul de  drept,  lasati sa moara la propriu  de  foame,  in propia tara,  fara remediu si fara  acces la  niciun fel  de  drepturi si libertati umane,  prin simple  si ridicole hartii fara valoare juridica,  pe care se inscriu pretinse  sanctiuni  private administrative,  infinit mai grave  chiar  decat pedepsele penale accesorii.

       Domnilor procurori  ai statului  roman, traim in  statul de  drept  european  sau in utopia  Romaniei originale  a  iobagiei feudale ?

          De  ani de  zile  avocatii sunt  discriminati fata  de  ceilalti cetateni, nefiind aplicabil  protectia limitelor executarii   de 1/3 cu pastrarea  dreptului la venit de subzistenta al  debitorului 1/6  ( art 728-729 C.proc.civ) ,  unde  avocatii  sunt  discriminati negativ ca  singura specie  de  cetateni romani  sunt  lasati  direct fara profesie,  muritori de  foame,   pentru  simple  motive , nu acte si hotarari de  pretentii creante CAA,    fiind  condamnati in privat  fara  vinovatie  si judecata reala  si efectiva la  o adevarata pedeapsa privata  feudama  tipica „capitis deminutio maxima” care  incepe  direct cu interzicerea dreptului la viata si subzistenta  din munca,   prin feluritele  metode si acte administrative  aberante  de catre persoane care folosesc   un sistem relational  si legal utilizat  cvasi criminal  care sfideaza fatis respectarea prioritatii Dreptului Uniunii Europene   si inaltelor standarde PRIORITARE in dreptul intern  de PROTECTIE a  DREPTURILOR  si LIBERTATILOR  FUNDAMENTALE ale OMULUI    dispuse  in  Conventia  EDO  si Jurisprundenta  CEDO  si  CJUE.    

      Concret,

  1. Noi  avocatii petenti  am  fost  suspendati   din  profesie si din dreptul la  venit de subzistenta,   fiind  de  notorietate publica  ca decizia de suspendare din calitatea de avocat luata administrativ  de  filiala CAA si de  catre Barou   produce efecte dezastruoase si ilegale prin depasirea proportionalitatii in ceea ce priveste raportul dintre masura suspendarii si efectele concrete  produse de aceasta  de ingerinta ilegala  in viata privata  si subzistenta omului in societate .

           „Pedeapsa” in sine,  prin metodele  primitive cumulate de pedepsire, amenitarea, santajul si   expunerea  dispretului public pe  peretii instantelor,  de extorcare  ilegala a unor imense  penalitati care depsesc  pretinsul debit, este in sine si o  imbogatire fara justa  cauza pentru CAA,  cat mai ales  prin ilegalitatea  lipsei  actelor si titlurilor  executorii, a procedurilor  legale  de executare silita in statul de drept, cu respectarea protectiei dreptului la  subzistenta  al  debitorului, (Art 728-729 C.proc.civ.),   prin barbaria lipsirii  de  singura sursa de  venit  si pretentia  obtinerii  in continuare  de  penalitati si profituri  catre acest monopol privat de asigurare  CAA,   prin aceste metode  de   punere in imposibilitatea realizarii  venitului ( pretentie  lovita  de nulitate  absoluta potrivit  principiului   juridic „ad  Imposibilum,  Nulla obligatio” )  sume   unilateral stabilite,   in mod  arbitrar  de  catre  CAA la fel ca  si   penalitatile calculate haotic in sfidarea regulilor matematicii si legislatiei contabile  dezvaluie  dimensiunea infractiunilor  de  extorcare  de  bani  pusa prin aceste metode de iobagie pe  spinarea  avocatilor,     astfel incat   metodele aberante  de pedeapsa  si ingerinta in viata omului   constituie in toate statele civilizate  supunerea la pedepse si tratamente  degradante  interzise prin art 3  Conventia EDO.

  1. Aceasta  este  realitatea  CAA/UNBR care  savarseste  cu  seninatate   infractiunea de  Supunere  la rele tratamente prev  si ped  de  Art. 281 alin 1 C.pen. („Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”)   

     Infractiunea in legislatia noastra este  prevazuta la  alin 1 art 281 C.pen.  si reprezinta oglindirea  art 3 din CEDO   unde  textul intern din codul penal   nu se  refera numai la  subiectii pasivi ,   ca persoane aflate in stare  de detinere  sub  puterea  autoritatii ,   ci  sanctioneaza orice fapte  savarsite ,  chiar si de  catre  persoane particulare .

      In acest  sens   reiteram  dispozitiile  din Conventia EDO  si Jurisprudenta Curtii  care consacra in art 3 dispozitii prioritare si  obligatorii care dispun interzicerea, in termeni absoluţi,  a  pedepselor si tratamentele inumane sau degradante.

      Or,  aducerea  unui avocat, din calitatea sa demna de  cetatean liber  si independent  pedepsirea prin  formula  agresiva  a  capitis deminutio maxima,  ca  decadere  umilitoare  din orice  drepturi cetatenesti legal castigate,  sub orice pretext  de bani datorati, este supunere   la pedepse  degradante, umilire, expunere  dispretului public, lipsirea  de  drept la  subzistenta, adica pur  si simplu o  punere sub puterea iobagiei si impiedicarea  accesul la instanta fapte savarsite  cu seninatate  chiar  de  catre  CAA UNBR  si de  catre  instante si  judecatorii romani la  unison,  care  declara pe banda ca  inadmisibile  ,  prin abuz in serviciu  ,  actiunile avocatilor impotriva  acestor  abuzuri feudale.

     Or,  prin aplicarea  acestei  pretinse  „pedepse” private administrative,  prin metodele de degradante amintite,  indiferent pretextul ca norme de  lege  intern inferioare care devin  incomparabil  total neaplicabile tocmai pentru ca  sunt  inferioare si aflate  in contradictie  cu protectia  tratatelor  UE   constituie  o grava incalcare  a   20 din Constitutia romaniei si  Art 3  din  CEDO  respectiv o  incalcare flagranta in Romania a drepturilor si libertatilor  fundamentale ale  omului  statuate  in  Jurisprudenta CEDO  !

      CEDO  a subliniat constant importanţa acestei prevederi a Convenţiei şi caracterul absolut al interdicţiei pe care o conţine:

 

     „Curtea reaminteşte că articolul 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice, interzicând, in termeni absoluţi,  pedepsele si tratamentele inumane sau degradante” (Aydin c. Turciei, hotărâre din 25 septembrie 1997).

     Alte tratamente au fost considerate a fi “degradante” fiindcă erau de natură să trezească victimei sentimente de teamă, spaimă şi inferioritate care o puteau umili şi înjosi.

     Pentru a aprecia dacă o anumită formă de tratament este “degradantă” în sensul articolului 3, Curtea va ţine seamă de dacă scopul acestuia este de a umili şi înjosi persoana respectivă şi dacă,  a  fost obligata sa dea  sau sa  faca,  ori sa nu faca  ceva si sub aspectul consecinţelor sale, acesta a afectat  personalitatea victimei  într-un mod incompatibil cu articolul 3.  

    Un al doilea set de obligaţii, denumite obligaţii pozitive, ce revin statului are în vedere asigurarea unui aşa-numit efect orizontal pentru dispoziţiile articolului 3. 

     Curtea a precizat că articolul 3 din Convenţie, coroborat cu dispoziţia generala impusa statului de articolul 1 din Convenţie de arecunoaşte oricărei persoane aflata sub jurisdicţia sa drepturile si libertăţile garantate de Convenţie” instituie o obligaţie a statului implicită de a lua măsurile necesare corespunzătoare pentru a ocroti persoanele aflate sub jurisdicţia sa, pentru ca  acestea să nu fie suspuse relelor tratamente, chiar în situaţia în care ameninţarea relelor tratamente vine din partea unor persoane particulare.

      O obligaţie distinctă care decurge din articolul 3, în sarcina statului, este şi aceea ca, atunci când o persoana susţine in mod credibil (cu probe) că ar fi fost victima unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie, să iniţieze si deruleze o „anchetă oficială efectivă”.

      Această ancheta, asemenea celei impuse de articolul 2 din Convenţie, trebuie sa fie în măsură să conducă la identificarea si pedepsirea persoanelor responsabile. In caz contrar, in ciuda importantei sale fundamentale, interdicţia legala generală de a supune o persoana la tratamente inumane sau degradante  ar deveni ineficientă in practica.”

 

     In consecinta,  autoritatile  statului roman s-au incalcat flagrat obligatiile  de  serviciu  si  mai mult  se  fac  vinovate  chiar de  incurajarea  faptelor infractionale de tratamente degradante aplicate asiguratilor,  de catre acest monopol privat  de asigurari execrabile  CAA  care  sub notorietate publica   savarseste  cotidian aducera avocatilor restantieri   in situatii   degradante  de amenintare,  santaj,  umilire,  injosire,   inclusiv  prin expunerea  dispretului public pe peretii instantelor  si pe internet,  pedeapsa stupida  care oricum  nu are efectul scontat, pentru ca in mod logic  nu este de natura a-l  determina pe debitorul  ramas fara venit…. sa-si plateasca debite  si penalitatile  aberant calculate,  tocmai  cauza punerii primitive  in imposibilitatea de realizare  a singului venit din profesie. !  Este logic ca luarea  venitului impiedica plata oricarei sume de  bani !

   

   7 .  Eu  avocatul ANGHELUS ION  GABRIEL  am  fost,   incepand  cu anul 2013  expus santajului platii unor debite  si penalitati,  haotic  calculate conform actelor anexate si precizarilor  mai jos  expuse  privind infractiunile   savarsite  de catre  filiala  CAA Dambovita

      Precizez ca  desi   eram  cu plata  taxelor si contributiilor la  zi la  Baroul Dambovita, nu puteam sa  fiu  exclus  doar pentru motivul  ca inregistam  niste  restante si acelea figurau   datorita penalitatilor paroxistice si  haotice  calculate in sfidarea contabilitatii si  regulilor matematice de catre  Filiala  CAA Dambovita  si,  desi am  adus  suma  de  5000  de lei  am  fost suspendat,  desi  am platit majoritatea  debitelor, sumele platite  fiind  „ topite”  zadarnic  in penalitatile  derapant  calculate.

      Repet, desi  existase o conventie  verbala atestata  in procesul verbal  intr-o  sedinta anterioara a  Consiliul Baroului,  in urma  caruia  am si  demarat cautarile  si   am   reusit  sa  angajez  cateva  avansuri de  onorarii in cca 15 cauze,   angajate in graba  ca sa   aduc  banii la  CAA,    totusi  dupa  ce  m-am  tinut  de cuvant si  din banii  din cauzele  angajate,   am  si  platit suma  de  5000 lei,( evident   ramanand si  fara  bani de subzistenta,)  in mod  aberant  am si  fost  totusi   suspendat  din profesie,   si impiedicat  sa-mi   reprezint clientii  care au platit avansuri  in dosarele  angajate,    insasi   baroul  Dambovita  supunandu-ma  tratamentelor  degradante   de umilire si  expunerea  dispretului public pe peretii instantelor  si pe internet  alaturi de  alti zeci de  avocati ,  repet desi si-a incasat majoritatea banilor platiti de  justitiabili, in mod josnic   m-a   impiedicat efectiv   prin decizia  de suspendare  sa-mi exercit profesia  in  chiar dosarele  angajate,  desi   banii justitiabililor  au ajuns  in buzunarele lor.  Vorba  romanului ….   ”si ….  si    cu bani luati  !”

    Ulterior,   baroul   dupa  2 luni de umilinte si impiedicare a exercitarii profesiei in luna martie 2014   a  revenit   si a  dispus o alta  decizie  de  reluare  a  activitatii,  dar care  in  luna iunie 2014   din interese si mai grave  dictate  de anumite persoane determinate din  UNBR/CAA eu si mai multi avocati  din baroul Dambovita  am  fost  din nou  suspendati  din profesie  si din  dreptul la  venit,    CAA  Dambovita  considerandu-se  in drept sa  calculeze in continuare penalitati si pe  perioada  suspendarii  ca  si  cand  suspendarea  din  calitatea principala  de  avocat nu suspenda  si calitatea  subsidiara  de  asigurat CAA, avocatul fiind obligat  de  CAA  si UNBR  ca  in continuare  sa plateasca  cote si penalitati inclusiv pe  perioada suspendarii avocatului si  punerii in imposibilitatea realizarii venitului si expunerii sale umilintelor de a nu isi putea asigura existenta.  Romania,  tara aberatiilor !

 

  1. Este  evident  conform probelor anexate  ca am fost  determinat  sa ma  apar si  am  procedat legal la  combaterea  acestui  abuz  grosolan   al  Baroului Dambovita  si ca  de  fiecare data  am  contestat in caile  legale   si  in prealabil sanctiunea   suspendarii ilegale  din profesie  si interzicerea  absurda  a venitului de subzistenta.  Culmea  eu si cu banii luati  si  cu dreptatea in mana in timp ce  baroul  si CAA aplica „pedepse” private, desi  nici acte si contracte de  asigurare nu au , nici  titluri executorii pentru  pretinsele creante  fiindu-le  respinsa  actiunea in instanta impotriva mea, neavand nicio hotarare judecatoreasca , totusi au   au continuat  cu tupeul pretinderii de  creante  mentinand  din „ orgoliu”  de  forta  „ pedeapsa” pentru  acest  monopol se  asigurare privata CAA.

    Tot timpul  incepand  2014  si pana in 2016   am sesizat in scris  autoritatile publice   competente   si de  asemenea  am  declansat  cu acuratete  profesionala totalitatea  procedurilor legale prin  actiunile in instantele de judecata   competente  atat de  contencios  administrativ – actiuni in anularea actelor administrative de  suspendare  cat   si o plangere penala la  Parchetul Curtii de  Apel  Bucuresti .

 

  1. In plus  ca  si cand  nu erau suficiente masurile de  supunere  ilegala la umilire si tratamente degradante, in acest  rastimp  Baroul Dambovita prin noul decan ales, av. Gogeanu Sorin a mai  declansat  alte  proceduri de sanctionare si  victimizare a mea, intentionand  excluderea  mea  din profesia de  avocat  pentru pretexte artificiale  ca imi exercit deplinul drept de  chemare in judecata a Baroului Dambovita, UNBR/CAA inclusiv   pentru exercitarea dreptului de  critica  si la opinie  ( cica delict de opinie) impotriva  acestor acte  de  samavolnicie feudala si  ingerinta nepermisa in viata personala si in  dreptul la subzistenta avocatilor astfel supusi  unor  asemenea  tratamente inumane  si degradante  de  catre  UNBR / CAA .

     Decanul baroului a  fost instigat  de persoane  din conducerea  UNBR  sa  declanseze  excluderea mea  din avocatura   astfel incat acesta   a  si realizat  actiunile la care a  fost  instigat  savarsind  atat   contraventia  de  victimizare ( art 2 alin 5 .. O G nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare  citam „(5) Constituie victimizare si se sanctioneaza contraventional conform prezentei ordonante orice tratament advers, venit ca reactie la o plângere sau actiune în justitie cu privire la încalcarea principiului tratamentului egal si al nediscriminarii )  dar  si  faptele  penale  de  abuz in serviciu, fals intelectual si uz de  fals,   constand in aceea  ca  a si   ticluit acte si sustinut acuzatii nefondate aberante  in sprijinul instigarii  date  de  consilierul UNBR   Despa  Aurel  declansand  procedura disciplinara  de excludere a mea,   ca avocat  deja  suspendat  din profesie si   adus in  situatia  de umilinte si  in  imposibilitatea de a subzista.

      Astfel, dincolo de  suspendarea  din avocatura,- pedeapsa nedisciplinara pentru creante CAA  aplicate  fara  vinovatie si fara judecata, –   am  fost  supus suplimentar,   timp de 2 ani  si  unor  alte proceduri  zis „disciplinare” de  incercare disperata de  a  fi redus la  tacere,  incercandu-se timorarea mea prin  judecarea in scop de  excluderea nejustificata   din avocatura,   care  acuzatii s-au   finalizat pana la urma,  in faza interna administrativa, cu respingerea actiunilor  si  recursurilor  Decanului Baroului Dambovita  in fata Comisiei  centrale  de  disciplina  UNBR,

      Culmea este ca  avocatii instantei interne  supreme disciplinare  UNBR,   dandu-si seama  de  pericolul savarsirii de fapte penale impotriva mea, cat mai ales  de  ridicolul  aplicarii unei sanctiuni maxime  cu excluderea  din avocatura, in conditiile in care niciodata in ultimi 15  ani de  avocatura nu avusesem nicio abatere, cu att mai mult  cu cat era aberant  sa sanctionezi un avocat  victima  a  abuzului , culmea pentru aparari  in justitie impotriva  Baroului,  UNBR/  CAA si pentru acuze stupide  de „delict  de opinie”   si critici la  adresa  UNBR CAA   colportate  culmea  culmilor,…. in chiar  in anul  sarbatoririi a 150 de  ani de  avocatura in Romania  si a  Zilei  europene a  libertatii de exprimare a  avocatilor …..  in chiar  anul  in care  eu „acuzatul”   publicasem  PROIECTUL DE  LEGE  TARIFARA AVOCATIALA    care  propunea  solutii moderne  se salvare financiara  a  sistemului CAA/UNBR. !

 

  1. Reactia flagranta de  lipsa  totala  de responsabilitate   a  AUTORITATILOR PUBLICE  si  a  INSTANTELOR   DE JUDECATA  fata de  aplicarea CEDO in  Romania  :

 

      In mod  paradoxal  MAJORITATEA COVARSITOARE  a  avocatilor  din UNBR  cat  mai ales  majoritatea  judecatorilor  si procurorii lor  romani, la  auzul si  vederea probelor  derapajelor  UNBR CAA  in mod  spontan  s-au aratat  siderati  de  abuzul acestora  exprimandu-si vehement puctul de  vedere ca  aceste  aberatii sunt impardonabile in ordinea juridica  a  statului de  drept  european si ca instantele legal investite  vor  solutiona  indiscutabil  combaterea  acestui abuz si justa despagubire pentru prejudiciile  si daunele materiale  si morale pentru lipsirea  ani de  zile de folosinta exercitari profesiei si drepturilor la  subzistenta .

    Insa in practica,  colegii lor,  magistratii investiti in concret  cu solutionarea  cererilor  si cauzelor avocatilor prejudiciati s-au lasat instigati de pozitia dominanta si de  traficul de influenta  al UNBR/CAA   si   au   ales calea  rusinoasa incalcarii legii,  a  denegarii de  dreptate,  a  falsului intelectual  si pronuntarii cu rea  credinta a unor  hotarari in flagranta contradictie   cu  gravitatea incalcarilor   si  cu jurisprudenta  CEDO  .

 

  Reactia nefireasca a  unor   Institutii  si  autoritati statale :

 

   Toti  functionarii  din institutiile de  stat   si  celelalte  organe  subordonate   guvernului              sesizate  de noi victimele abuzului,    s-au grabit  sa „se faca pres”  in fata monopulului ilegal  CAA  si sa-l   favorizeze,   incercand  prin raspunsurile evazive  date sesizarilor legitime si fondate ale  noastre,    sa  arunce acuzatiile in derizoriu,  ori sa ingroape definitiv  cercetarea  abuzurilor,  ca  si  cand  functionarii romani  au  avut abrogate obligatiile  de  serviciu,  inclusiv  cele prevazute  de  art  20 din Constitutia Romaniei   de a da prioritate  Legilor   UE in fata normelor interne .

     De  altfel,   orice  raspuns  la   sesizarile indreptatite  de  cercetare a abuzului si derapajelor de la ordinea de drept europeana si  legislatia statului roman   au fost incropite  prin ticluirea  sistematica  de  raspunsuri   eludative si  de   refuz categoric al cercetari acestor  fapte flagrante preferandu-se  favorizarea   CAA/ UNBR,    functionarilor  romani  fiindu-le indiferent  faptul ca nu au stat de  vorba niciodata  si nu au audiat  victimele  ci au  acceptat  imediat  numai   traficul de influenta  si punctul de  vedere  al reprezentantilor  agresorului CAA/UNBR,  functionarii insusindu-si   si pastrand abuzul   faptuitorilor,  subordonandu-se in schimbul mitei sau promisiunilor unor avantaje pentru ei sau pentru altii, cedand in capcana savarsirii faptelor josnice  de a  ingropa  sesizarile,   fiind pentru   coruptia si incompetenta  acestora,  deja o chestiune de  banalitate  sa condamne  tot  victimele abuzului  sa vietuiasca  fara sursa de  venit,    eventual  lasat cu drepturile interzise,  sa  moara  de  foame in  statul de  drept Romania,  sa nu mai aibe cine sesiza asemnea  situatii.

     Enumeram  autoritatile  sezisate :  CSM;  DNA; Parchetul General al Romaniei,  Guvernul Romaniei,  Presedintele  Romaniei, ASF CSPP- Autoritatea  de  Supraveghere Financiara  si Comisia de supraveghere  a pensiilor private ; Avocatul Poporului;   CNCD – Consiliul National pentru Combaterea  Discriminarii;  CC- Consiliul  Concurentei ,  etc . 

      Toate,   dar  chiar toate  autoritatile sesizate  au eludat  la unison  cele mai elementare  atributii si obligatiile  de  serviciu,    vizibil  fiind insasi continutul elucubrant  din  raspunsurile  lor scrise  ca  se  auto incrimineaza prin  incompetenta si/sau reaua credinta in redactarea raspunsurilor de  refuz neindoielnic al cercetarii abuzurilor inclusiv, de  refuzul neindoielnic al cunoasterii/aplicarii   prioritatii protectiei  drepturilor si libertatilor  omului in Romania,  a celor mai elementare obligatii  de sesizare din oficiu a  autoritatilor competente, fapte de ignorare totala a  atributiilor de serviciu, unde  respectivii functionari   au fost preocupati  doar  sa  ticluiasca motive  de „ingroparea  din fasa”    a cercetarii  si sesizarii organismelor competente in  combaterea  abuzului si  gravitatii incalcarilor  CAA UNBR   asupra drepturilor  si libertatilor  fundamentale  ale  omului la  profesie  si subzistenta in statul de  drept .

 

    Instantele  romanesti   de  judecata   :

             

    In toti acesti  3 ani  2013 -2014  cat  au durat litigiile au  fost sesizate instantele  de judecata si parchetele   in  peste 16 dosare asa  cum sunt  precizate in opisul  anexat plangerii    astfel incat   procurorii care  vor  instrumenta  acest dosar   vor  avea surpriza sa constate   ca niciunul  dintre  cei  18 judecatori si procurori  investiti cu analiza cauzelor si vatamarilor grave  a drepturilor si libertatilor  fundamentale ale  omului savarsite de  catre  CAA UNBR   nu s-a subordonat  respectarii  obligatiilor  de  serviciu,   nici prioritatii aplicarii Conventiei EDO  si jurispudentei obligatorii CEDO ca  primi   magistrati  interni europeni,    obligati  sa faca aplicatia acestor legi si  dispozitii  europene .

 Nici  CSM- Inspectia  Judiciara  sesizata legal   nu s-a  sinchisit sa cerceteze  faptele  flagrante  ale  acestor  magistrati  !

 Or,      „ Dreptul Uniunii se opune oricarei  practici judiciare care subordonează obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată orice dispoziție contrară unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.” În caz contrar, s‑ar introduce o sarcină probatorie excesivă asupra părților care invocă incompatibilitatea unei norme naționale cu o normă a Uniunii, ceea ce ar constitui un obstacol în calea deplinei eficacități a normelor dreptului Uniunii direct aplicabile. Această concluzie este întărită atunci când condiția „clarității” diminuează intensitatea controlului jurisdicțional numai în privința dreptului Uniunii, însă nu în privința unor cauze pur interne. Într‑o asemenea situație, s‑ar pune în discuție nu numai efectivitatea dreptului Uniunii, ci s‑ar aduce atingere și principiului echivalenței, astfel cum a fost dezvoltat de Curte printr‑o amplă jurisprudență  „(A se vedea printre altele Hotărârea din 15 septembrie 1998, Deis (C‑231/96, Rec., p. I‑4951, punctul 36), Hotărârea din 1 decembrie 1998, Levez (C‑326/96, Rec., p. I‑7835, punctul 41), Hotărârea din 16 mai 2000, Preston și alții (C‑78/98, Rec., p. I‑3201, punctul 55), și Hotărârea din 19 septembrie 2006, i-21 Germany și Arcor (C‑392/04 și C‑422/04, Rec., p. I‑8559, punctul 62).

http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30dbb938d84a975145289cc2b85745221115.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuLa3b0?doclang=RO&text=&pageIndex=0&part=1&mode=DOC&docid=123724&occ=first&dir=&cid=207166

     Ma vad nevoit sa repet: CUNOASTEREA, RESPECTUL si APLICAREA LEGILOR TARII mai ales a            art 20 din Constitutia Romaniei, privind PRIORITATEA Cartei Europene si  Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Jurisprudentei CEDO si CJUE    Nu este FACULTATIVA… ci este OBLIGATORIE ! … atat pentru functionarii publici  cat mai ales pentru toti MAGISTRATII   ROMANIEI.

  Art. 20   Tratatele internaţionale privind drepturile omului  :

„  (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

 (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interneau prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia  sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

 

    Mai grav, judecatorii romani nu numai  ca  au ignorat total Jurisprudenta  CEDO  citata,  invocata si aplicabila prioritar in dosarele  cauzelor,  ci  dimpotriva  chiar  s-au apucat sa savarseasca prin fals intelectual si abuz in serviciu   chiar  negarea si   reinterpreta  pe invers a  jurispundentei  CEDO (cum ar  fi exemplul reinterpretarii frauduloase a  Cauzei H contra Belgia  de  catre magistratii romani  si de catre  guvernul  roman,   desi  cauza este neidoielnica de condmnare   pentru nerspectarea  de  catre  autoritati a  drepturilor fundamnetale  ale  avocatului   si in niciun caz nu a incurajat  autoritatile statului si profesiei sa provoace ingerinte „disciplinare” abuzive  si mai mult prin admiterea  actiunii si  fpatul  acordarii despagubirilor,    este evident  ca a  acordat avocatului reclamant  H,   protectia  civila  si  pastrarea  drepturilor profesionale  fiind un bun civil  inclusiv   cu referire   la   dreptul de proprietate al clientelei avocatului )

     Or,  raportat la  aceste  dispozitii europene incalcate  flagrant  de magistrati insasi  aceasta   reinterpertare frauduloasa a dispozitiilor Jurisprudentei CEDO constituie un neindoielnic   fals intelectual  si  abuz in serviciu,  constatat in scris chiar din  hotararile  redactate de  acesti judecatori  fapt  savarsit   chiar  de  catre  CCR  prin cei 9 judecatori, fapte   incompatibile  cu activitatea de  judecator  la CCR,  sfidand in chiar redactarea deciziei  insasi obligatiile care le  reveneau din   jurisprudenta  CEDO  cere  in numerose  randuri a statuat obligatiile instantelor interne :

   „Rezulta  dintr‑o jurisprudență constantă că instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului Uniunii are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”  (Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Rec., p. 629, punctele 21 și 24, Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C‑314/08, Rep., p. I‑11049, punctul 81, precum și Hotărârea din 22 iunie 2010, Melki și Abdeli, C‑188/10 și C‑189/10, Rep., p. I‑5667, punctul 43)

 

 In capitolul ultim   al motivarii „ descrirea  faptelor”   vor  fi precizate    detaliat  fiecare fapta  penala in parte .

 

  1. Efecte  si prejudicii

            Am  fost  supus  inutil  acestor  tratamente  degradante peste 3 ani de  zile  si inteleg sa   enumar umilintele si consecintele pe care  am  fost  constrans  sa le  suport  din aceasta  pedeapsa de interdictie de  a profesa  si a  realiza  venit :   am  fost expus dispretului public pe  peretii si usile instantelor,  pe internet in comunicate oficiale  ale CAA si Baroul Dambovita,   mi-am pierdut  familia,  copilul  a  fugit in strainatate, am pierdut locuinta din imposibilitatea platii  chiriei  si utilitatilor, mi-am pierdut  si  sanatatea   fiind operat  de urgenta de ulcer perforat  in  anul 2016  in chiar preajma  judecarii cauzei la  CCR si am ramas  si  bolnav si  lipsit  de  venituri  pentru medicamente  si  alimentatie  de  regim in perioada  covalescentei  dupa operatia   de ulcer .

            In tot  acest timp  in ciuda  doveditei  lipse  totale de venituri mi s-au imputat decatre  ANAF suma   de peste  63.000 lei ( 630 milioane lei vechi ) ca”debite” la „impozit pe  venit” din profesie  in ultimii 3 ani, anormalitate  evidenta,  desi la data suspendarii facusem  dovada  ca  mi-a  fost  suspendat dreptul de a realiza  venit  din profesie si ca atare nerealizand  niciun fel de  venit,  nu aveam    cum sa fiu  obligat   cu aceasta  suma  aberant  calculata la   zero venit ! 

         Bineinteles ca   continuat   aberatia  CAA Dambovita  desi nu avea  nicio hotarare judecatoreasca  a continuat  sa  sustina  ca mi-a  calculat „pe  caiet”…   in continuare  „cote  si penalitati”   in toti  acesti  3 ani de punere in imposibilitate realizare venit  si ca in anul 2016  datoram o suma  de  26.000 lei  (260 miloane lei vechi )   tocmai  pentru ca m-au   adus in aceasta  situatie  de impiedicare  realizare  venit   si  de pierdere a santatii  in tot acest rastimp de  3 ani de  zile  de umilinte inutile  

         In concluzie,    statul roman si autoritatile  cu functionarii lor bezmetici pretind  si  realizarea  de „profit”  pe baza  acestui abuz ,  de  aproape 90.000 lei  (  900 milione lei vechi )   ca  si cand   eu din aceasta impiedicare  de  venit  as  fi realizat 900.000 lei  ( 9 miliarde lei vechi)  …

       O imensa  aberatie   care ar  fi de  ras daca nu ar  fi de plans,  si care    nu poate  constitui  decat in forma  infractiunilor   de  fals intelectual si abuz/sau neglijenta in serviciu  a  functonarilor ANAF  si a CAA   pentru impunerea  acestor  sume  de  bani vadit nedatorate din exact  aceasta  cauza  de impiedicare  a  venitului  de subzistenta in Romania  !

 

       Eu cred ca in urma  cercetarilor penale  si descoperirea  vinovatilor  acestor  aberatii  din ANAF  si CAA  ar  trebui  ei sa-mi plateasca mie  aceste     sume   ca daune morale ,   care au fost  intentionat gresit  calculate   si totusi clar   incercat   sa  fie  extorcate  de la mine !

 

                    Pretentii daune materiale   si morale :

 

    Ma  constitui initial  impotriva vinovatilor  si impotriva    Baroului Dambovita, UNBR  si CAA  parte civila  cu  daune materiale  pentru lipsire folosintei exercitiului profesiei si impiedicarea  venitului  cu   suma  totala 90.000 lei ce va fi reactualizata la zi ,     respectiv cota teoretica de referinta de  2.500 lei lunar pentru  cele 36 de luni de lipsire a folosintei exercitiului profesiei.

 

      

         Alte situatii  degenerative  ale  refuzului  magistratilor de  a  solutiona si inlatura  gravele  abuzuri :

 

               In toti acesti 3  ani de  refuz  sistematic  al solutionarii  al  acestor  litigii   consecintele  acestor acte si fapte  grave  de coruptie  sistematica  si  trafic  de influenta in pastrarea neatinsa  si nepedepsirea     infractiunilor  monopolui privat  de pensii CAA    au  determinat o  crestere  exponentiala   a  prejudiciilor  atat  asupra  sistemului avocaturii    cat mai ales  asupra  avocatilor  prejudiciati :

                 IN TIMP  CE NOI AVOCATII DE LA  DAMBOVITA ERAM SUSPENDATI   pentru sume infime iata  ca  din 2013 pana in 2016   peste     3000 DE  AVOCATI  DIN BAROUL  BUCURESTI NU  AU  FOST  SUSPENDATI   pana    cand  abia in ianuarie  2016  au inceput  suspendarea  a  doar 500 de  avocati .  Informatia  este publica date fiind  anunturile  Baroului Bucuresti d e amenintare  timp de  3 ani ca  suspenda  3000 de  avocati.  Nu  au fost suspendati  ci numai hartuiti !

               Se pune intrebarea logica …. De ce “legea”   nu  a  fost  lege  aplicata  peste  tot in UNBR   ?   De  ce  unii  sunt  mai presus  de lege ?…. adica pentru CAA UNBR   exista  si supra-oameni,   deasupra legii ,   care au “dreptul” sa  fie  scutiti de  aplicarea legii ?

                DE  CE  BAROUL si CAA BUCURESTI  nu a  suspendat  3  ani de  zile  3000 de  avocatii datornici la  CAA in timp   ce   eu  si colegii dela  Dambovita  am  fost  suspendati  si  nevoiti  sa ne  judecam impotriva  abuzului  3  ani de  zile in instante ,  in  timp  ce la Bucuresti  avocatii   nu  erau  suspendati .

         REPET :   Timp de  3  ani de  zile am  fost  supus absurd   unei pedepse de  suspendare  si impiedicare  a venitului  in conditiile  ca din aceasta lipsa  de  venit sa  fiu determinat sa platesc,  desi   nici azi CAA nu are  niciun fel de  titlu executoriu pentru  sumele pretinse,  pentru ca  i-a  fost  respinsa  actiunea in pretentii impotriva mea  in dosarul   cu nr 2413/315/2015 al Judecatoriei Targoviste .  Deci nici la  data suspendarii 2013  – 2014,  nici in 2015  si nici in 2016 CAA nu are niciun fel  de titlu executoriu in baza  caruia  sa  aplice                         „pedeapsa”   „suspendarii din profesie”  !

  Intrebam  PICCJ  :   Cum  este posibil sa continue aceasta „pedeapsa”  capitala ,  cand  chiar  nu exita niciun titlu de  creanta   de  trei ani de  zile ?

 In Romania    PEDEPSELE  SE  DAU PE  VORBE si  FALSURI IN CONTABILITATEA PRIVATA  A  CUIVA ?

        Favorizarea   abuzurilor si derapajelor  monopolului CAA UNBR   de catre magistrati romani deveniti complici la  aceste fraude nu au stopat ci au  au incurajat deviantele CAA   si  au   dat un nesperat spatiu  de respiro incercarilor grabite de   acoperire   a  anomaliilor de  sistem .

        Sistemul  CAA  a  fost  infiintat dupa  anul 2000 prin OG 221/2000- care  este o  ordonanta  de  guvern  de organizare  si nu  de infiintare   sau  de  autorizare  a  CAA si a  schemei de  pensii  private. Deci in 1975 si pna  in 2000 nu justifica  banii  contributiilor  generatiilor  astazi iesite la pensie pe banii acutalilor  contribuabili !

         CAA   a  functionat   ca  atare incepand  din  2000 pana 2016  fara  autorizare, fara acte de infiintare, fara  fond  de garantare,  adica  a  functionat   cvasi-emipiric si ilegal peste 16 ani de  zile  ca un fel de  „CAR tiganesc”  unde   abia  in urma  acestor  litigii declansate  de noi,  conducerea  CAA  s-a  grabit  sa  constitntizeze ca ii paste puscaria  si au inceput sa    acopere aceste ilegalitati  mentinandu-se  in politica mincinoasa  ca  au  dreptul sa  faca un  sistem de  pensii  independent , autonom    total  ….  „ derogatoriu”  de la   legile  europene    si legea  411/2004  privind  fondurile de pensii administrate privat .

        Or, PICCJ poate lesne sa  constate   ca   toate reglementarile CAA, incepand  cu OUG 221/2001 sunt  de organizare iar nu de  infiintare a  CAA- Casei de Asigurari a Avocatilor   cu toate cele  41 de  filiale judetente , inclusiv   Statutul si Regulamentul CAA  de factura  anilor 1950   fiind  construite empiric  si  artificial  nefiiind autorizate legal ca fonsuri de opensii private  de catre  ASF,   contrar tuturor  legilor   si   standardelor europene  ale  drepturilor  si libertatilor  fundamentale ale  omului din Romania  deoarece    incalca cel putin in materie de asigurari de  pensii administrte privat,  toate principiile de protectie a  asiguratilor  expres  stipulate   in:

  • Directiva 2003/41/CE privind activitatile si supravegherea institutiilor pentru furnizarea de pensii ocupationale,
  • Legea 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat si  normele interne de implementare a  Directivei 2003/41/CE   care  au fost  introduse in Romania  prin promulgarea Legii  nr. 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat 
  • Regulamentul  Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, adoptat la 14 iunie 1971
  • Regulamentul  Consiliului nr. 574/72/CEE care stabileşte modalităţile de aplicare a
  • Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, adoptat la 21 martie 1972, cu modificările şi completările ulterioare, toate  la un loc  conturand  sediul  materiei  legislatiei  obligatorii  la care  trebuie sa  se supuna  CAA si care se aplică, mutatis-mutandis, în cazul tuturor instrumentelor juridice bilaterale în domeniul securităţii/asigurărilor sociale  la care România este parte.

 

         Astfel  ROMANIA SE  FACE  DE  RAS  intrucat permite   existenta unui  monopol hibrid si ilegal de  asigurare CAA  care isi face dreptate singur  si isi aroga puterea sa-si  pedepseasca  asiguratii … cu lipsirea de profesie  si venit de  subzistenta

        O  imensa  rusine  nationala !

 UNDE  S-A  MAI POMENIT IN LUMEA  CIVILIZATA ASEMENEA  ABERATIE ?

 

          Stupizenia  institutiei  „pedepsirii  asiguratului”    de  catre un  asigurator privat   cu  interzicerea profesiei si venitului  de  subzistenta al omului  si punerea  in situatii  degradante, de umilinta  scoaterea  din sistem  a  sute  de  avocati  anual  va face  ca  tineri sa plece  dezgustati din avocatura din Romania  fiind evident  ca  fondul se  va prabusi  peste  cativa  ani,   dupa  ce  generatiile  care  au profitat  din plin de plata pensiilor platite  din cotributiile  actualilor  avocati,  vor  fi consumat banii iar inselaciunea  acestei   scheme  ilegale  tip  ponzi  / piramidale  de  pensii  prejudiciaza drepturile promise  platitorii actuali  de  contributii,  care curand   vor  fi ramas ( in maximun 10 ani )  bani de pensii  tocmai ca  au fost consumate de  catre   acea generatia  care  reinventat  gresit  CAA  si   nu au platit  timp de  35  contribuia  lor de pensii  ( 1975-2000).

      Parchetul trebuie sa  verifice acesta inselaciune… Unde  sunt  banii  de  35  de  ani  de lipsa  de  contributie… Au  platit la  stat ..  de  la  stat  sa  ia  pensie … Numai daca au  fost  revendicate   si aduse  aceste  sume  la  fondul CAA,   abia  atunci pensionarii actuali au dreptul la cota de pensie   din fondurile  CAA la  care  au contribuit  efectiv .

     Tupeul  celor care nu au platit  35 de  ani  cote de contributii  sa isi insuseasca acum  pensii mari in derimentul tinerilor  care  sunt  extorcati de  bani si sunt  scosi  din profesie  si din  subzistenta   confiscandu-li-se banii  pentru pretexut platii   pensiilor celor care nu le-au platit  35 de  ani  devin  o inselaciune  fara margini . !

    Sunt  doua mari fraude /  inselaciuni de  sistem in  CAA,   iar una  dintre  ele  este  cea  legata de asazisa  asimilare a perioadei de  contributie de dinainte  de 1989,  in care  generatia  anilor  1975-2000  generatia  care nu a plati  35  de  ani  si care  doar   au scris niste tabele de  asimilati  –  s-au  lipit  de  fondurile  CAA  si pentru acest  tupeu , ei   sunt chiar  primii,   cei mai vehementi in  apararea acestei fraude, pentru ca  sunt primii care profita.   Sunt  cei care tipa in gura mare  ca  tinerii trebuie sa  plateasca ca  altfel se prabuseste  fondul  si raman saracii fara pensii.   Or,  batrinii nu  vor  ramane  fara  pensii,  si  raman  sa profite, pentru ca  le vor  avea,     insa  dupa  generatia lor tinerii  chiar ca  nu  vor  mai avea pensii  pentru  ca  actuala  conducere CAA chiar face o stupida  epurarea in avocatura reducand  din prostie  numarul avocatilor  contributori  !

     A doua  frauda  este legata  de imprumuturile  si investitiile in constructii si hoteluri  din fondul de pensii CAA, unde delapidarea  si  sifonarea  banilor prin achizitii si  comisioane exorbitante  se  stie  ca  este o  veche  metoda  criminalitate  economico  financiara.

     Oricum  se  cuvine  ca  PICCJ  sa  dispuna  de urgenta  un audit  asupra  acestei grave  fraude  financiar  fiscale  a  UNBR !

      Asa  se intampla  ca  in timpul proceselor blocate de  catre  instante, judecatorii au ascuns  realitatea acestor  situatii explozive  si  flagranta  incalcare  a  legislatiei  europene   si iata    ca  singurul efect  a  fost  ca  CAA  s-a trezit brusc   din nesimtire de teama puscariei incercand sa  salveze aparentele prin demararea  in tromba a  demersurile  de obtinere a  unei noi legi – le care in timp  record  a  si obtinut-o, Legea  72/2016 publicata in M. Of. Nr 342 din mai 2016,    lege  care nu a fact-o  timp d e 16 ani  si care  acum asa  pripita    si „extrasa cu forcepsul”   din „ laboratoarele gandirii CAA”  denota  graba peticirii legislate originale si contrare  Directivelor  europene  in materie  de  pensii   intrucat  la prima citire dezvaluie ca  nu este  altceva  decat o copie selectiva a  vechiului Regulament si Statut CAA,   cu care  timp de  16  ani a  hartuit avocatii  CAA,  adusa  acum  intr-o  forma care sa  devina  era  ceea ce le  lipsea  de  16 ani … LEGEA ,    forta unei legi  organice  de la  care  sa  se  revendice cu tupeu   ca in sfarsit  lucreaza legal   si sa  justifice  ca au dreptul sa hartuiasca in continuare  avocatii  si sa   deroge de la   obligatiile   europene  de  asigurator de pensie administrata privat,    CAA  tragand  mereu spre conceptiile  birocratico- etatiste  tipice   fondului de pensii publice   de unde  se inspira mereu . Atata pot , atata ii duce  capul…. ! 

          Or,  noi  avocatii prejudiciati reclamam   toate   infractiunile   savarsite  sub legea  veche  si  nu are importanta  eforturile CAA  de a  ascunde gravele  abateri savarsite pana  acum  impotriva avocatilor  afectati .

        Trebuie  RETIUNUT  CA : 

        Traficul de influenta  si presiunile  CAA  asupra  autoritatilor inclusiv  asupra judecatorilor din instante si mai ales  asupra  CCR  sunt  dezarmant  de   certe intrucat NU ESTE POSIBIL  CA TOTI JUDECATORII  ROMANI  IN SFIDAREA  CEDO   sa accepte   SUPUNEREA LA  TRATAMENTE DEGRADANTE  a  asiguratilor  CAA   si  pedepse prin lipsirea  de  profesie  si venit de  subzistenta .

          Explicatia   este   ca JUDECATORII   au acceptat    traficul de influenta  al CCA care  in culisele  instantelor  a insinuat  mereu in  justificarea  gogomaniei    ca :    „se prabuseste  fondul  de pensii  daca  se  elimina pedeapsa suspendarii avocatilor  restantieri”  si nu mai plateste nimeni contributii la  CAA !

          Or,  nimic  mai fals,  avocatii  adusi in aceasta  situatie de impiedicare a  venitului  chiar  nu pot  sau nu vor mai putea plati  si drept  consecinta logica  va aparea o reducere drastica a numarului de  asigurati care  va crea  prin ea insasi  un efect de  bumerang care va duce la gravele dezechilibre   si   la prabusirea  fondului  prin   chiar aceasta  reducere a numarului de  contribuabili   si  o crestere exorbitanta a  contributiilor  celor  putini ramasi .

        Mai mult,  noi avocatii suspendati  nu am facut altceva decat sa ne  aparam impotriva  abuzurilor lipsirii de  drepturile  si libertatile  fundamentale  la  venit  si  subzitenta  proband in instante  toate  anomaliile  si  fraudele  acestui sistem.

       In plus  am  venit  si cu solutii  tehnice  salvatoare  a  sistemului  prin proiectul de lege Anghelus in care  alaturi de  colegii avocati  am  prezentat reasezarea pe  criterii economico fiscale si informatice a colectarii  cotelor  contributiilor  la  CAA  si  UNBR  concomitent  cu plata impozitelor  catre  ANAF.

      Modelul poate fi  consultat  aici in anexe  fiind  public  si pe  internet :

  https://www.academia.edu/23198206/Proiect_2014-2016_Sistem_de_reasezare_financiara_a_avocaturii_In_Romania

            Culmea  este  ca  a  fost  studiat in intregime  si  place multor  avocati inclusiv  presedintelui  UNBR dl av  Florea Gheorghe,   solutia ingenuoasa  aducand  o crestere a  veiturilor la  CAA si  ANAF   o mai buna  disciplina financiara, un sistem care elimina interventia  arbitrare  umana  si care precizeaza   toate drepturile  la  pensie  pe  structura  viramentelor  cu  retinere la  sursa  respectiv  virarea voluntara la  fiecare incasare  de  a fiecarui onorariu   direct  pe cele trei directii  a cotelor de contributii si impozitelor catre stat.

       Deocamdata disciplina  financiara  nu intereseaza  CAA /  UNBR exact   pentru rusinea  haosului sau  de  sistem  si de aceea   pentru ca  autoritatile  statului nu au sanctionat  CAA UNBR,   nici  nu s-a  grabit  sa-l dezbata  si sa puna in aplicare  PROIECTUL   cu sprijinul  autoritatilor  statului  pentru   crearea unui sistem  Pilot de  Plati online   care  poate  constitui   un MODEL, o Paradigma  FINANCIARA   de plata instantanee a  cotelor  si  separat  a impozitelor  catre  stat ,   contribuabilii     ramanand intotdeuna  cu net-ul   veniturilor  si  cu  constiinta impacata ca  si-au onorat  datoriile  catre  stat  si terti . In acest  fel  si Statul si  CAA/ UNBR va avea suficiente venituri odata cu simplificarea disciplinei financiare.

       Este ceva  de  normalitate  cand  achizitionezi un serviciu sau  produs ca  platesti  acea  catime  reperzentand  profitul  si  toate  taxele rezonabile ale  acelui produs virate  pentru a se  evita  blocajele  financiare,  penalitatile  si alte  situatii neprevazute .

      In felul acesta insasi modernizarea  colectarii  contibutiei  catre  CAA / UNBR  va  salva insasi  sistemul CAA,  si va inlatura definitiv  aceste politici  infractionale  de  hartuire  stupida  a vietii si subzistentei   avocatilor ca in cele mai primitive  vremuri de  iobagie feudala .

 

       In fine,   Repet :    EU NU POT  SA  FIU OBLIGAT  la  sanctiuni  din partea aunui asigurator  care nu are nici acum dupa 3  ani niciun  TITLU de creanta cert lichid  si exigibil stabilit intr-o  instanta  judecatoreasca,  sume cerute unilateral FARA JUDECATA,  EU NEPUTAND  SA  FIU  OBLIGAT SA PLATESC prin santaj si amenintare si expunerea la tratamente degradante    SUME  EXORBITANTE ,   ABSURDE   DAR CLAR  NEDATORATE    pentru o   IMBOGATIRE  FARA JUSTA  CAUZA  UNUI ASIGURATOR CAA   CARE  FUNCTIONEAZA  SI ACTIONEAZA  TOTAL ILEGAL  IN DISTRUGEREA  VIETII SI DREPTURILOR  ASIGURATULUI  azi in ROMANIA  EUROPEANA   a anului 2016 .

       Dupa  ce  trei ani  m-a impiedicat  absurd  sa  am  venituri  CAA  mi-a  calculat  ca ar mai vrea  si profit  de pe  spinarea  mea  si umilintele, asa   de  cca  300  milioane lei vechi,   ceea  ce   de o tampenie  si un tupeu grosier  !

      ASA  CUM  AM  ARATAT IN CELE  DOUA  CAZURI de  grave  aberatii cu alti avocati  ale sistemlui absurd  CAA-  cazul   Av Constantin Nicolae  si Av  Toporcea Elena … CAA  pur  si simplu nu-si indeplineste niciodata functia  de  asigurator platitor  de  servicii de  asigurare,   decat  cu maxima  rea -credinta obligatiile  de  asigurari sociale  fata  de  asiguratii  CEEA  CE  DENOTA  CA  ACEST  SISTEM MONOPOLIST  TREBUIE DE INDATA SANCTIONAT DE INSTITUTIILER  STATULUI  .

        CHIAR  si  EU MI-AM CERUT  DREPTURILE LA PLATA INDEMNIZATIEI DE BOALA  CARE  TREBUIAU ACORDATE  in   15  ZILE DE LA  DATA  IVIRII BOLII  … insa  fac  dovada  ca nici astazi     asiguratorul CAA nici nu a  catadixit   nici sa  raspunda nici sa plateasca  asigurarea  sociala, desi  textele  de lege il obligat  sa plateasca  acesta indemnizatie –   citez :   din  obligatiile asiguratorului  CAA prevazute in dispozitiile  art  102, art 104   din CAPITOLUL VI  Alte drepturi de asigurări sociale  din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor  si  art 31 lit. a , art 33 si art 35  din   Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaţilor  ( v. 4.0 in vigoare de la 1 octombrie 2012)  fiind  drepturi asigurate de CAA   fata de  care eu  totusi  am platit timp de  15 ani  contributii   si in consecinta,   indiferent de justificari  asiguratorul CAA are  obligatia asigurarii acestei indemnizatii,  urgente de  boala .

          „Art. 35 – (1) În sistemul propriu de asigurări sociale pentru avocaţi, avocatul aflat în incapacitate de muncă şi care nu realizează venituri din profesie, beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă”

 

       Pentru toate  aceste motive temeinice,    Rugam  PICCJ   sa puna  capat  acestor  absurditati   la  care  au ajuns  inclusiv derapajele  abaterilor  CAA  si   ANAF  !

 

 

                               Descrierea / Detalierea  faptelor penale  penale savarite :

 

  1. Guvernul Romaniei si Prim-Ministrului guvernului roman, dl Dacian Julien Ciolos se fac vinovati   de  savarsirea infractiunilor de :  – fals intelectual in inscrisuri oficiale  321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen, – abuz/neglijenta in serviciu Art. 297 / 298 C.pen,  – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen    Instigare / complicitate la  Supunerea  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47/48  rap la  Art. 281 alin 1 C.pen–      toate fiind  infractiuni de  serviciu in contextul  pozitiei oficiale exprimate in fata  CCR privind abuzul si lipsirea  de  drepturi fundamentale  ale  avocatilor avocatii prejudiciati,  fapte  savarsite   expresis verbis in scris,  in  „Punctul  de vedere  al Guvernului cu nr  51/138/2016   comunicat si inregistrat  sub nr 807 din 3 februarie 2016 la   Curtea Constitutionala  a  Romaniei  ( anexat).

 

       Plangerea nu este artificiala si nu se  doreste a face  niciun proces de intentie guvernului roman sau premierului, pe  care  de  altfel il  si  simpatizam.

       In cauza discutam  de principii  si exclusiv de raspunderi  juridice clare  si obiective.

       Oricum, in niciun caz,  situatia grava  nu putea  fi aruncata in derizoriu sub  forma ca  guvernul a  redactat o simpla „intampinare” intr-un dosar  de instanta… deoarece dimpotriva, insasi   aspectele grave  si reale  semnalate de  documentatia transmisa de  CCR trebuia  sa  activeze imediat obligativitatea guvernului  respectului Tratatelor internationale  si jurisprudentei  CEDO privind drepturilor  si libertatilor  fundamentale ale omului.

        Nu era  vorba despre niste  cetateni  romani sechestrati prin porturi supusi la tratamente degradante  de  teroristi    la  zeci de mii  de  km distanta undeva  in tari straine in care  guvernul nu reusea  sa   faca  fata interventiei sale.

   Dimpotriva, faptele  de iobagie si de  tratamente degradante aplicate  cetatenilor de catre persoane private ,   se petrec in Bucuresti de  ani de  zile la  doar  cateva mii de metri  de  sediul guvernului unde cetatenii  romani avocati victime ale CAA/UNBR  devin  peste noapte refugiati  fara venituri in propria tara,  fara niciun fel  de  drept la  subzistenta si acces la  justitie  fiindu-le incalcate  grav  toate   drepturile  si libertatile  fundamentale ale  omului.   

 

  Or,  guvernul roman  si premierul  aveau obligatii  de  serviciu in cauza,  odata  sesizati  cu aceste  grave desfiintari de  drepturi si libertati umane savarsite de organizatii private, ( de interes public),  care infrang  ordinea juridica  europeana in Romania.

  Aveau la dispozitie toata puterea  executiva si instrumentele legale  pe  care o are un guvern democratic european  si erau obligati sa sesizeze din oficiu Corpul de  control al Guvernului si oricare din organele  competente  subordonate  de  ex : Min Justitiei, PICCJ, CNCD, ANAF, Consiliul Concurentei, ASF, etc.   pentru cercetarea gravelor  incalcari in sensul Jurisprudentei CEDO pentru care  Romania a  fost  de  nenumarate ori  condamnata de instanta europeana – „obligatia unei anchete efective  a incalcarilor „ ! –

       Citam : „Curtea reiterează faptul că obligaţia înaltelor părţi contractante în temeiul art. 1 din Convenţie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, coroborată cu art. 3, impune statelor să ia măsuri menite să asigure că persoanele aflate sub jurisdicţia lor nu sunt supuse la rele tratamente, inclusiv rele tratamente administrate de persoane fizice (a se vedea M.C. împotriva Bulgariei,nr. 39272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII” … Chiar dacă sfera de aplicare a obligaţiilor pozitive ale statului ar putea diferi între cazurile în care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agenţilor statului şi cazurile în care violenţa este aplicată de persoane fizice care nu au legătură cu statul, cerinţele privind ancheta oficială sunt similare. Pentru ca ancheta să fie considerată „efectivă“, trebuie, în principiu, să fie aptă să ducă la stabilirea faptelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi.

         Aceasta nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv, printre altele, mărturiile martorilor oculari, probele biologice şi altele. Orice nereguli ale anchetei care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor vinovate riscă să contravină acestui standard, iar cerinţa de promptitudine şi de termen rezonabil este implicită în acest context.

       (Cauza CEDO   C.A.S. şi C.S. împotriva României 24 septembrie 2012  Monitorul Oficial nr. 217 din 16 aprilie 2013  http://www.legalis.ro/2013/04/22/romania-a-fost-condamnata-la-cedo-in-cauza-c-a-s-si-c-s-pentru-lipsa-de-efectivitate-a-anchetei-penale/

          Or, in calitate de premier „tehnocrat”  si fost  COMISAR  EUROPEAN, dl.  Dacian Julien Ciolos nu se poate  scuza  ca nu  cunoaste sau ca nu  „se  aplica”  in Romania  prioritatea  acestor  principii obligatorii europene,   savarsind incalcarea flagranta a  art 20 din Constitutia Romaniei, privind  obligativitatea aplicarii prioritare a  Declaraţiei  Universale a Drepturilor Omului, a Conventiei europene a  Drepturilor  Omului, a   pactelelor  şi tratatelor  la care România este parte.

         Mai mult,  situatia  este generalizata datorita  vinovatiei grave  a  Guvernului Roman care nu obliga  functionarii   sub  pedepse penale aplicate efectiv celor vinovati,  sa impuna respectul  neconditionat al  Conventiei EDO, aJurisprudentei  CEDO  si  Aquis-ului UE,    pentru ca   s-a  ajuns in aceasta  situatie grava  tocmai pentru ca functionarii statului roman  nu audiaza niciodata petitionarii – victimele  abuzului,  fiind o practica derizorie,  sa scrie,  din birou o hartie, incropita ad-hoc de  refuzul grav si neindoielnic de a audia  petitionarii  ca prima obligatie de  serviciu,  in sensul dispozitilor  CEDO – sa faca o  ancheta  efectiva- ,  mai inainte da a elucrubra vreun raspuns .

       Mai grav, asa cum am dovedit insasi instantele de judecata se folosesc de abilitati de „hermeneutica” pentru  „ingropa”  cazurile deduse judecatii  prin practica tacita si  impardonabila de „suspendare” a aplicabilitatii CEDO in dosare,   dand  cu de la sine putere, preferinta normelor interne inferioare,  sub pretext ca  exista text de lege intern romanesc  si ca Jurisprudenta CEDO si Tratatele internationale la  care  Romania este parte nu se  aplica .

       Toti functionarii statului sesizati cu aceste grave  derapaje de la ordinea europeana  de  drept au eludat   fiecare in parte prin infractiuni de  fals intelectul, abuz  si/sau neglienta in serviciu drepturile omului dispunand cu tupeu  insasi  „suspendarea”  frauduloasa a  aplicarii  prevederilor  Conventiei Europene  a Dreptrilor  Omului in Romania si a Jurisprudentei CEDO cu incalcarea flagranta  a   art 20 din Constitutia Romaniei, privitor la  obligativitatea aplicarii prioritare a  Declaraţiei  Universale a Drepturilor Omului, a Conventiei europene a  Drepturilor  Omului, a   pactelelor  şi tratatelor  la care România este parte.  Mai mult  au  existat  judecatori  si  functionari romani care  si-au permis  reinterpretarea  pe invers a Juriprudentei CEDO citand-o deformat in scopul de a  ticlui motive de respingere a  cererilor , in si  a nu face aplicabila  jurisprudenta obligatorie .   Este o rusine  nationala !  Eu stiu ca inteligenta  romaneasca este la mare pret, dar  asemenea manopere frauduloase  chiar  nu se  fac, fiind  josnice si   tratate  ca infractiuni in orice stat  civilizat !

 

      Or,   toate  aceste   abateri grave  sunt,  exclusiv,  in  RESPONSABILITATEA  GUVERNULUI  ROMAN.

 

      Revenind la infractiunile in cauza,

  1. guvernul , respectiv functionarii in cauza  si premierul  au savarsit in primul rand   infractiunea de  Omisiune  a sesizarii  (Art. 267 C.pen)    pentru ca luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile,   au omis  sesizarea,  de îndată,  a organelor de urmărire penală pentru cercetarea efectiva  a gravelor fapte penale  sesizate de petitionari .
  2. De asemenea au fost savarsite si infractiunile de abuz in serviciu si sau , dupa caz   neglijenta in serviciu prev si ped de Art. 297 / 298 C.pen  pentru ca:

    –   daca ne  referim la vinovatia  sub  forma intentiei, in sensul abuzului in serviciu prev si ped de Art. 297  C.pen ,  in exercitarea atribuţiilor de serviciu,  acesti functionari nu au  îndeplinit  un act oficial de solicitare a respectului prioritar si obligatoriu al drepturilor  si libertatilor fundamentale  ale omului, dimpotriva  indeplinindu-l defectuos şi prin aceasta cauzat o pagubă si  vătăare a drepturilor sau intereselor legitime ale victimelor abuzului, cu consecinta inducerii  in eroare  a CCR care a  „inghitit pe nemestecate”  tezele  guvernului  act reprezentand  POZITIA OFICIALA A GUVERNULUI – cu referire la  inscrisul oficial „Punct de  vedere al Guvernului”… ca in speta nu se aplica respectul Declaraţiei  Universale a Drepturilor Omului, a Conventiei europene a  Drepturilor  Omului, a   pactelelor  şi tratatelor  la care România este parte si,  ca  atare  cu alte  cuvinte  …. victimele abuzului,   pot  fi in  continuare  tratati degradant  de catre persoane private.

      Mai mult,  este  abuz in serviciu  tocmai pentru ca prin fals intelectual  si-au permis o reinterpretare   pe invers a Juriprudentei CEDO – Cauza H contra Belgia citand-o deformat in scopul de a  prezenta  motive de respingere a  cererilor petentilor si  a nu face aplicabila  respectiva  jurisprudenta obligatorie care , dimpotriva obliga atat guvernul cat  si CCR sa impuna eliminarea ingerintelor din drepturile si libertatile  fundamentale ale petentilor, pentru simplul motiv ca acesta   Cauza  H. contra Belgiei  este literalmente  o cauza  de  condamnare CEDO  nu de ocrotire a  abuzurilor respectivelor organe  si  care dispune  inadmisibilitatea ingerintelor statului si organizatiei profesionale in drepturile civile la exercitarea profesiei si nulitatea ingerintei in   proprietatea asupra clientelei avocatului !

       Pozitia  de  fals intelectual  si abuz  rezulta din insasi redactarea guvernului –   citam :

          „Facem mentiune si cu privire la faptul ca , in jurisprudent sa, Curtea Europeans a Drepturilor Omului s-a pronuntat asupra unor probleme de drept, relevante si in cauza de fata, stabilind de principiu, in urma radierii unui avocat de pe lista avocatilor, ca  un consiliu al Ordinului avocatilor are „competenta sa statueze asupra unei contestatii referitoare la un drept„.   Pe de alta parte, Curtea a stabilit ca, „in plus, consiliul Ordinului indeplinea fata de H. o functie jurisdictionald care se situa in prelungirea atributiilor sale in materie disciplinard”. (cazul H. contra Belgiei, 1981). De asemenea, in cazul Albert si Le Compte contra Belgiei, 1983, Curtea Europeans a Drepturilor Omului nu a avut nimic de obiectat in privinta drepturilorConsiliului provincial al Ordinuluimedicilordin Brabant de a aplica unui medic o suspendare a dreptului de a practica medicina sau radierea din Ordinul medicilor.

        In fine, aratam ca avocatul suspendat are la dispozitie o serie de mijloace legale pentru contestarea masurilor sanctionatorii dispuse impotriva sa, care ii ofera acestuia suficiente garantii pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale acestuia.”

          De  asemenea  functionarii guvernului instiga  si savarsesc ei insasi  infractiunea  de  abuz in serviciu in forma prevazuta la  alin 2 art. 297 pentru ca  in exercitarea atribuţiilor de serviciu, guvenul  exprimand pozitia  ca este de  acord  cu  îngrădirea  exercitarii  unui drept  fundamntal al unei persoane  la venit si subzistenta din munca, cu incalcarea  art 53 din Constitutia Romaniei  si art 3 din Conventia EDO   creand  sau ingaduind  crearea  acestor  situaţii  de inferioritate pe temei de „ avere” mai ales ca in speta aberatia care tine de  efectul  imposibilitatiiplatii  cotelor mai ales a penalitatilor  haotice se datoreaza chiar  datorita „pedepsei” de punerea ilegala  a  cetatenului in imposibilitatea realizarii venitului.

       Despre ce  vorbim  aici ?  … de iobagie, de  feudalism ?  de  taxe de protectie pentru accesul la munca  si subzistenta ? !

      – daca ne  referim la vinovatia  sub forma  culpei  in sensul neglijentei  in serviciu prev si ped de Art.  298 C.pen   guvernul se  face  vinovat  prin incalcarea îndatoririlor  de serviciu, prin neîndeplinirea  obligatiilor  de a  asigura protectia drepturilor victimelor lipsite de aceste drepturi si libertati  considerand  ca avocatii ca practicieni ai dreptului vor  reusi in instante ca  combata  abuzul autoritatilor care nu aplica dispozitiile CEDO,  ori   noi  avocatii  tocmai demonstram ca  s-a  ajuns  in aceasta  situatie de litigii nerezolvat 3 ani de  zile  in tate instantele  si  pana la  CCR,   tocmai pentru ca  aceste  drepturi la profesie subzistenta si instanta  au  ajuns iluzorii din pricina unei lipse grobiene a  autoritatilor judiciare  a vointei  de a desfasura o ancheta  efectiva si a lua masurile  de  respectare a  drepturilor  si libertatilor  fundamentale  ale  omului   si ca prin aceasta atat  autoritatile  cat  si pozitia  defectuoasa  a  guvernului  din Punctul de vedere comunicat  CCR  din nou ne-a  cauzat  o  si  mai grava  pagubă si  vătămare a drepturilor sau intereselor legitime  ale noastre a  victimelor abuzului pentru  ca  guvernul ne-a  pus in situatia imposibila  de  a  NU AVEA  CUI SA NE  ADRESAM  INSTITUTIILOR   si JUSTITIEI   din ROMANIA care repeta prin aceste  sofisme inadmisibile   de REFUZ  al  RESPECTULUI  TRATATELOR INTERNATIONALE   si JURISPRUDENTEI  CEDO ,  astfel incat  DREPTURILE NOASTRE  AU RAMAS  ILUZORII  in Romania !

  1. De asemenea, prin acesta pozitie  oficiala  a guvernului  in redactarea  inscrisului comunicat  CCR au fost   savarite infractiunile de  fals intelectual in inscrisuri oficiale prev si ped de  321 C.pen.  si  uz de  fals  prev  si ped  de Art 323 C.pen, prin  atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului cum a  fost situatia  reinterpretarii    pe invers a Juriprudentei CEDO – Cauza H contra Belgia  functionarii  citand-o deformat in scopul de a  prezenta  motive de respingere a  cererilor petentilor si  a nu face aplicabila  respectiva  jurisprudenta obligatorie care , dimpotriva,  obliga atat guvernul cat  si CCR sa impuna eliminarea ingerintelor din drepturile si libertatile  fundamentale ale petentilor, pentru simplul motiv ca acesta   Cauza  H. contra Belgiei  este literalmente  o cauza  de  condamnare CEDO  nu de ocrotire a  abuzurilor respectivelor organe  si  care dispune  inadmisibilitatea ingerintelor statului si organizatiei profesionale in drepturile civile la exercitarea profesiei si nulitatea ingerintei in   proprietatea asupra clientelei avocatului
  2. De  asemenea  este  fals intelectual  si uz  de  fals   prin omisiunea, cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări  relevante  privind aspectele  de  NOTORIETATE PUBICA reclamate de  avocati  referitoare la organizarea defectuoasa, lipsa  acte si  contractelor de  asigurare ale  CAA cu asiguratii  lipsa unor  hotarari judecatoresti si titluri de  executare pentru aceste „ pedepse” private si total  privative de  drepturi fundamentale care sunt  simple   fapte crase   de  iobagie feudala,  de  discriminare negativa pe criterii de  venit,  cu incalcarea art 16 alin 2 si art  53  din  Constitutia  romaniei,   mai ales  a acelor date grave  de notorietate publica pe  site-ul Ministerului Finantelor    de fals in declaratii oficiale  a  CAA  si  lipsa cronica  a   actelor si autorizarilor legale  de  functionare   a celor 42  de INSTITUTII FINANCIARE de  asigurare privata CAA,   scapate  total de  sub  controlul AUTORIZARII SI VERIFICARII   statului roman,   pentru ca nu-i asa?…  CAA si-a facut o feuda proprie in statul de  drept,   iar  guvernul roman permite asemenea aberatii  si nu este responsabil  de  ce  fac persoanele  private  cu vietile  si drepturile  cetatenilor  romani !  Cum ramane  cu  dictonul  „CORUPTIA UCIDE”…??

 

  1. Si nu in ultimul rand, functionarii guvernului roman se fac vinovati de savarsirea infractiunii  de Instigare si  complicitate la  Supunere  la rele tratamente a cetatenilor romani, avocati in Romania, – in sensul  art 3 C onventia EDO  de interzicere a  tratamentelor  degradante ,  prev  si ped  de Art 47/48  rap la  281 alin 1 C.pen

 

       Din insasi inscrisul comunicat  CCR, prin eludarea situatiilor  grave  si inadmisibile, guvernul face dovada  scrisa  ca instiga pur  si simplu   autoritatile  sa  nege problema  si  nu ia masurile legale de combatere a  acestor  fapte privative de  drepturi fundamentale   si mai mult, sa  face  complice  la incurajarea  faptelor  CAA/UNBR   favorizand aceste  gurupuri private sa-si aplice propriile reguli inferioare de  „pedepse   private” colportate SUB NOTORIETATE PUBLICA DE ZECI DE ANI IN ROMANIA si  IN SFIDAREA   LEGILOR  EUROPENE la care ROMANIA ESTE PARTE !   

REPETAM :

CEDO  a subliniat constant importanţa acestei prevederi a Convenţiei şi caracterul absolut al interdicţiei pe care o conţine:

 

     „Curtea reaminteşte că articolul 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice, interzicând, in termeni absoluţi,  pedepsele si tratamentele inumane sau degradante” (Aydin c. Turciei, hotărâre din 25 septembrie 1997).

     Alte tratamente au fost considerate a fi “degradante” fiindcă erau de natură să trezească victimei sentimente de teamă, spaimă şi inferioritate care o puteau umili şi înjosi.

     Pentru a aprecia dacă o anumită formă de tratament este “degradantă” în sensul articolului 3, Curtea va ţine seamă de dacă scopul acestuia este de a umili şi înjosi persoana respectivă şi dacă,  a  fost obligata sa dea  sau sa  faca,  ori sa nu faca  ceva si sub aspectul consecinţelor sale, acesta a afectat  personalitatea victimei  într-un mod incompatibil cu articolul 3.  

    Un al doilea set de obligaţii, denumite obligaţii pozitive, ce revin statului are în vedere asigurarea unui aşa-numit efect orizontal pentru dispoziţiile articolului 3. 

     Curtea a precizat că articolul 3 din Convenţie, coroborat cu dispoziţia generala impusa statului de articolul 1 din Convenţie de arecunoaşte oricărei persoane aflata sub jurisdicţia sa drepturile si libertăţile garantate de Convenţie” instituie o obligaţie a statului implicită de a lua măsurile necesare corespunzătoare pentru a ocroti persoanele aflate sub jurisdicţia sa, pentru ca  acestea să nu fie suspuse relelor tratamente, chiar în situaţia în care ameninţarea relelor tratamente vine din partea unor persoane particulare.

      O obligaţie distinctă care decurge din articolul 3, în sarcina statului, este şi aceea ca, atunci când o persoana susţine in mod credibil (cu probe) că ar fi fost victima unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie, să iniţieze si deruleze o „anchetă oficială efectivă”.

      Această ancheta, asemenea celei impuse de articolul 2 din Convenţie, trebuie sa fie în măsură să conducă la identificarea si pedepsirea persoanelor responsabile. In caz contrar, in ciuda importantei sale fundamentale, interdicţia legala generală de a supune o persoana la tratamente inumane sau degradante  ar deveni ineficientă in practica.”

 

     In consecinta, guvernul roman prin toate autoritatile  din subordinea sa    si-au  incalcat flagrat obligatiile   si  mai mult  se  fac  vinovate  chiar de  incurajarea  faptelor infractionale de tratamente degradante aplicate asiguratilor,  de catre acest monopol privat  de asigurari execrabile  CAA  care  sub notorietate publica   savarseste  cotidian aducerea avocatilor restantieri   in situatii   degradante lipsire de  venit de subzistenta, de  drept la munca,  de amenintare,  santaj,  umilire,  injosire,   inclusiv  prin expunerea  dispretului public pe peretii instantelor  si pe internet,  pedeapsa stupida  care oricum  nu are niciun efect  scontat, pentru ca in mod logic  nu este de natura a-l  determina pe debitorul  ramas fara venit…. sa-si plateasca debite  si penalitatile  aberant calculate,  tocmai  cauza punerii primitive  in imposibilitatea de realizare  a singului venit din profesie.

   CORUPTIA  UCIDE !  Mai ales  in  cazul  INJUSTITIEI  !

 

          Eu nu cred  ca  voi fi nevoit sa-mi dau foc  imbracat in roba  si  infasurat in drapelul Romaiei in Piata Constitutiei, sau Victoriei  ori la  Bruxelles   pentru  a  atrage  atentia  GRAVELOR FAPTE  DE CORUPTIE  SI INDIFERENTA A  SISTEMULUI JUDICIAR  SI A  GUVERNULUI ROMANEI !

        Daca   voi  fi nevoit  AM  sa  o fac   tocmai   datorita indiferentei  guvernului   pentru ca alta  solutie nu mai exista din momentul in care sunt  epiuzate toate caile legale si  totusi   sunt  tratat ca persoana refugiata fara drepturi si libertati fundamentale la  subzistenta si munca in ROMANIA !

 

  „Corupţia ucide ! Vă amintiţi de acest slogan în urmă cu câteva luni. Iată că vedem astăzi în multe stuaţii că corupţia, coroborată cu indiferenţa, e important să subliniem acest lucru, poate să ucidă literalmente – am văzut în cazuri în sănătate şi poate să ucidă social, prin alienare, atunci când aceste ingrediente – corupţia şi indiferenţa, le întâlnim în Educaţie, de exemplu, ca să dau doar două exemple din două domenii în care există un sentiment clar în societate că avem nevoie de reformă, dar avem impresia că această reformă trebuie să vină doar din partea statului sau a guvernului”  

                                                                        – citat  din discursul  recent  al d-lui Dacian Lucien CIOLOS  (iul 2016)

 

PENTRU ACESTE MOTIVE  SOLICITAM

 

 Inceperea urmarii penale „ in rem”,   cercetarea persoanelor  vinovate  si trimiterea in judecata pentru faptele savarsite, cu obligarea in solidar la plata despagurilor daune morale  si materiale  pentru gravele prejudicii suferite.

 

 

 

 

  1. Institutia Avocatului  Poporului si dl  Victor  Ciorbea  sunt vinovati de savarsirea infractiunilor de : fals intelectual in inscrisuri oficiale  321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – abuz/neglijenta in serviciu Art. 297-298  C.pen,  – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen , fapte  de  serviciu   in legatura  cu  atributiile  de  aparare a drepturilor  si libertatilor  fondamentale  ale  omului  – care  fac obiectul  esential al  institutiei Avocatului Poporului

 

               Avocatul poporului dl VICTOR  CIORBEA   a  fost  sesizat de  catre av.Anghelus Ion Gabriel  in luna iulie 2016 cu un Memoriu privind ridicarea exceptiilor de neconstitutionalitate  al  dispozitiilor in cauza  din legile  avocaturii ( art 28 lit c Legea nr 51/1995 , etc) .

             Chiar a  acceptat  cu amabilitate o audienta oficiala in prezenta  d-lui Victor Ciorbea in fata caruia  au fost dezbature  si prezentate de  fata cu martori (alti avocati )  anormalitatile sistemului CAA si consecintele reale ale  pedepselor iobagesti  privative  de drepturi fundamentale ale  omului.   S-au depus  din nou probe, acte in numar  de  cateva sute de  file.

             Dupa  audienta,  institutia  Avocatului Poporului a  dat  chiar  si  un comunicat  oficial  de presa  cu privire la  continutul acestei comunicari

              Totusi dupa luarea la  cunostinta  a acestor  aspecte au trecut luni si  ani de zile in care institutia  a refuzat sa dea un raspuns scris  sau sa  sesizeze  CCR.

              In anul  2016, cand noi avocati am  reusit pe cea de-a  doua   cale legala ( exceptiile in instanta )   sa sesizam CCR  punandu-se pe  rol  Dos nr 3 D/20016 CCR,   in sfarsit   am  putut lua la  cunostinta  de pozitia  oficiala a  AP  numit „Punct de Vedere a Avocatului Poporului”, inscris  cu  nr  667 din 26 februarie 2016  inregistrat oficial la  CCR  sub nr.1627 din 05 martie 2016, institutia  fiind  solicitata  de insasi  CCR sa raspunda.

 

  1.         Functionarii  AP  si personal  dl Ciorbea  au savarsit  infractiunile de abuz/neglijenta in serviciu Art. 297-298  C.pen :

–  intrucat   in exercitarea atribuţiilor de serviciu,   nu  si-au   îndeplinit obligatiile  respectului  prioritar si obligatoriu al  actelor  si tratatelor  europene   privind drepturilor  si libertatilor fundamentale  ale omului  incalcate in speta .

– Nu se poate scuza sub nicio  forma  dl avocat Ciorbea Victor ca nu cunoaste nici instumentele  legale  europene  si Judisprudenta CEDO de protectie a acestor  drepturi incalcate in speta, nici noua  condamnare CEDO – cauza Mateescu contra  Romania  care  consfiinta inadmisibilitatea ingerintelor  statului  si organizatiei profesionale  in viata personala  si profesionala a  avocatului.

  – Dl  Ciorbea Nu poate   eluda  raspunderea  sa   cu atat mai mult  cu cat  a  favorizat UNBR/CAA al carui membru si era, fie si   in calitate de avocat  suspendat pentru perioada mandatului la  AP, cu atat mai mult  cu cat  cunostea  in detaliu gravitatea neregulilor  de la  CAA  si pedepsele iobagesti de privare de  drepturi umane   si  cu  atat mai mult  este  vinovat pentru intentia  sa  abuziva de  a nu da  curs  apararii victimelor  si sesizarii CCR  cu  cat   a  avut  si experienta  si calitatea  de  fost procuror  al Romaniei,  de fost premier   si  mai ales  de  fost lider de  centrala sindicala  puterea si intangibilitatea  DREPTURILOR  CASTIGATE    si   ce  efecte  are asupra omului lipsirea  de  dreptul la munca  si subzistenta.

   – Acum nu fara  surprindere,   chiar  trebuie  sa  explice procurorilor  de  ce  a  procedat  asa, in conditiile in care  el insasi  cu  venituri  si din fonduri publice,   refuza  sa-si plateasca  datoriile la  ANAF   si  CAA   dar  pretindea ca  este „ normal” ca  avocatii  suspendati  , impiedicati sa  faca  venit  trebuie sa  plateasca  tocmai din punerea lor in aceasta imposibilitate savarsita prin pedeapsa privata, iobageasca  a  CAA.

 

  1. De asemenea, functionarii AP   au savarsit  Omisiunea sesizarii  (Art. 267 C.pen)    pentru ca  informati  fiind  de  faptele  penala  savarsite  de  CAA , deci  luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul,   au omis  sesizarea,  de îndată,  a organelor de urmărire penală pentru cercetarea efectiva  a gravelor fapte penale  sesizate de petitionari.

         Insasi  dl Ciorbea  a discutat  cu factorii de  decizie UNBR/CAA  si i-a intrebat  de  anomaliile de  notorietate publica a lipsei actelor, contractelor de asigurare cu asiguratii,  a cheltuirii fondurilor de pensii pe afaceri imobiliare si hoteliere , a lipsei cronice  a  autorizarilor  si inregistralilor  CAA de pe site-ul ANAF.

 

  1. functionarii AP  au savarsit  fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen.,  si  uz de  fals Art 323 C.pen  in redactarea  inscrisului oficial  comunicat  CCR  prin  atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, constand in aceea   ca  in afara de practicaua respunusului  ticluirea motivelor de respingere sub pretext  de  inadmisibilitate a cererilor  petitionarilor merge pana acolo unde se  sustine o aberatie impardonabila – citam  din fila 3, final :

 „ … apreciem ca, in prezenta speta se pune in disctie modul deinterpretare si aplicare a dispozitiilor criticate, ceea ce nu reprezinta o problema de constitutionalitate. Aplicarea si interpretarea legii excedeaza competentei Curtii Constitutionale, acestea fiind de resortul exclusiv al instantei de judecata

care se pronunta asupra fondului cauzei, precum si, eventual, al instantelor de control judiciar, potrivit dispozuiilor art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei.”

       CCR  nu este instanta de  judecata ? de  contencios constitutional ?  Chiar  asa  au  ajuns  sa  violeze insasi  logica  si principiile  de  drept in Romania  ?

        De  asemenea  au savarsit  fals intelectual si prin  prin omisiunea, cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări  relevante  privind aspectele  de  NOTORIETATE PUBICA reclamate de  avocati  referitoare la organizarea defectuoasa, lipsa  acte si  contractelor de  asigurare ale  CAA cu asiguratii  lipsa unor  hotarari judecatoresti si titluri de  executare pentru aceste „ pedepse” private si total  privative de  drepturi fundamentale care sunt  simple   fapte crase  de  iobagie feudala,  de  discriminare negativa pe criterii de  venit,  cu incalcarea art 16 alin 2 si art  53  din  Constitutia  Romaniei,   mai ales  a acelor date grave  de notorietate publica pe  site-ul Ministerului Finantelor    de fals in declaratii oficiale  a  CAA  si  lipsa cronica  a   actelor si autorizarilor legale  de  functionare   a celor 42  de INSTITUTII FINANCIARE de  asigurare privata CAA.

        

  • ASF   si  Autoritatea   Comisiei  de Supraveghere a Pensiilor  private din cadrul  ASF si  dl vicepresedinte  ION  GIURGESCU  sunt vinovati de savarsirea infractiunilor de :

  fals intelectual in inscrisuri oficiale  Art. 321 C.pen., – uz de  fals Art 323 C.pen,  – neglijenta in serviciu Art. 298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen,   fapte  de  serviciu   in legatura  cu   atributiile   de  control  al  domeniului autorizarii schemelor de pensii administrate privat   din Romania .

  • Sesizat legal ASF- CSPP,  in anul 2014   prin  Raspunsul dat  cu nr 1191 din 18 03.2014 de  catre dl ION  GIURGESCU  prin ticluirea  eludarii  obligatiilor  sale  savarseste  aceste  fapte  intrucat  in primul rand  isi  deneaga  cu rea-credinta,  insasi ratiunea existentei  institutiei de  control  si autorizare  a  fondurilor  de pensii administrate privat   sustinand  ca in Romania,   Stat  european ,  CAA functioneaza  in baza OUG 221/2000 , (care este o lege de organizare nu de infiintare  sau autorizare in sensul ASF,) … ASCUNZAND FAPTUL  ca asiguratorul CAA  isi are propriile sale legi private, realizate unilateral, si pe care le  foloseste in cel mai feudal mod – Statutul CAA si Regulamentul CAA si ca..in consecinta  nu este nevoie  de  autorizare  a schemei de pensii  si de  fond de  garantare   si ca in  fine .. are dreptul sa  deroge de la  legislatia interna  si europeana   si sa  faca    vrea   acest  „asigurator” CAA. 
  • Este un evident  FALS INTELECTUAL  si o crasa OMISIUNE A SESIZARII  cel putin  din punctul de  vedere al  faptului ca in Romania  ANULUI  2014   niciun fel de  asigurator de pensii private NU MAI  poate  „deroga” de la  cerintele minimale prevazute  de Directiva 2003/41/CE privind activitatile si supravegherea institutiilor pentru furnizarea de pensii ocupationale,   Legea  411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat si  normele interne de implementare a  Directivei 2003/41/CE   care  au fost  introduse in Romania  prin promulgarea Legii  nr. 411/ 2004 privind fondurile de pensii administrate privat ,  Regulamentul  Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, adoptat la 14 iunie 1971 ,  Regulamentul  Consiliului nr. 574/72/CEE care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, adoptat la 21 martie 1972, cu modificările şi completările ulterioare,  instrumente prioritare  si obligatorii ,  toate  la un loc  conturand  sediul  materiei  legislatiei  obligatorii  la care  trebuie sa  se supuna  asiguratorul  CAA si care se aplică, mutatis-mutandis, în cazul tuturor instrumentelor juridice bilaterale în domeniul securităţii/asigurărilor sociale,   la care România este parte.

 

     De  asemenea  este  ABUZ IN SERVICIU  , FALS INTELECTUAL si prin OMISIUNE  sesizarii din oficiu  ASUPRA FAPTELOR , DATELOR SAU IMPREJURARILOR  relevante  privind aspectele  de  NOTORIETATE PUBICA reclamate de  avocati  referitoare la organizarea defectuoasa, lipsa  acte si  contractelor de  asigurare ale  CAA cu asiguratii  lipsa unor  hotarari judecatoresti si titluri de  executare pentru aceste „ pedepse” private si total  privative de  drepturi fundamentale care sunt  simple   fapte crase  de  iobagie feudala,  de  discriminare negativa pe criterii de  venit,  cu incalcarea art 16 alin 2 si art  53  din  Constitutia  Romaniei,   mai ales  a acelor date grave  de notorietate publica pe  site-ul Ministerului Finantelor    de fals in declaratii oficiale  a  CAA  si  lipsa cronica  a   actelor si autorizarilor legale  de  functionare   a celor 42  de INSTITUTII FINANCIARE de  asigurare privata CAA.

Este indiscutabil ca acesti functionari fac de ras Romania, acceptand ca un ASIGURATOR care nu are niciun fel de contract scris cu asiguratul,   sa-si „pedepseasca” asiguratul   cu ramanerea fara venit,  profesie  si subzistenta  sub pretext ca … nu-si plateste prima de  asigurare…  Traiasca  ASF !

  Nu exista idiotenie mai mare in lumea  asigurarilor  mondiale …   Bravos Romania,   vorba lui  Ciolos ….  „Coruptia  UCIDE” !

 

 

  1. Ministerul Finantelor Publice, Bucuresti  si  DGFP (ANAF)AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DÂMBOVIŢA    se fac vinovati de  savarsirea infractiunilor de neglijenta in serviciu 298 C.pen

 

  1. Ministerul Finantelor Publice sub  aspect  de  NOTORIETATE PUBLICA   are  afisata pe propriu  site  NU MAI PUTIN    de    84 de  acte si situatii  financiare oficiale date prin  FALS IN DECLARATII  de  catre  cele  84 de  entitati juridice  CAA/UNBR, Barouri si Filiale CAA ( http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html)   si niciodata nu s-a  autosesizat  asupra  gravelor lipsuri ale  actelor  de  autorizare si infiintare,nici mai ales  asupra  haoticelor  situatii  financiare raportate mai ales de  catre INSTITUTIILE  FINANCIARE ALE ASIGURATORULUI CAA. 

             Aceste grave nereguli de  acte de infiintare  si autorizate, sunt de zeci de  ani publice si nimeni  din ANAF nu i-a controlat, sau intrebat  vreodata   cum stau  …cu „sanatatea  financiara”  si frauduloasele  raportari  pe „asiguratorii magnifici”  din  CAA.

 

     Se impune sesizarea din oficiu  a   PICCJ si inceperea urmaririi penale   in rem  pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu  avand in vedere  gravele  abateri economice  si de la  legalitate ale  CAA  omise  de  ani de  zile  de  catre  ANAF, care le mai  si tine pe  site-ul lor si nu a indraznit niciun functionar  ANAF sa declanseze  un  control  si   un AUDIT financiar-fiscal asupra acestor entitati private, de interes public .

 

  1. In ceea ce priveste  functionarii  DGFP – AJFP  Dambovita( ANAF)   Calea Domneasca nr 166 Targoviste,jud. Dambovita  se fac vinovati de  savarsirea infractiunilor de neglijenta in serviciu  prev  si ped  de         Art. 298 C.pen prin aceea  in mod gresit  au calculat  si calculeaza in continuare  debite  si penalitati  de sute de milioane lei vechi – 63.000 lei cu titlu de „impozit pe  venit” din avocatura,   in bataie de joc,   in ciuda faptului ca am depus de lla inceput  dovezile si am cerut stornarea acestor  debite inexistente   nedatorate,   intrucat sunt   suspendat din profesia de avocat inca  din 2013   fiind pus in imposibilitatea realizarii venit din avocatura. Mai mult,   emit „titluri executorii” pe  venit  din avocatura  si ma  hartuiesc  cu executari silite fiscale,   desi  situatia mea este foarte clara ca am fost pus chiar in imposibilitatea oricariu venit de  subzistenta. Insasi calculele acestor impozite indica sume  aberante  de miliarde de lei  vechi  venit din avocatura, ceea  ce  este de-a dreptul absurd in conditiile in care eu mor efectiv de foame  cu drepturile  si libertatile  fundamentale intersize de catre CAA/ UNBR   Si  fiscul (ANAF) zice ca are lege la  randu-i,  si ca nu poate elimina debitele gresit calculate,  ci trebuie sa le  platesc ….ca asa prevede codul fiscal…

        Am declansat contestatie la  executare impotriva debitelor amintite   in  Dosarul  Civil nr  6502/315/2015 al judecatoriei Targoviste , ( Sent nr  1848/2016  18.05.2016)  dar  instanta de  fond  nici macar   nu a  tinut  cont  de niciun fel  de  probe  si exceptii de nulitate  absolute  ridicate  de mine in dosarul  cauzei.

 

  1. Consiliul  Concurentei  si functionarii sai  se fac vinovati de  savarsirea infractiunilor  de  neglijenta in serviciu  prev  si ped  de   298 C.pen :

 

  1. in primul rand  este  neglijenta in serviciu  constand in absurditatea  opoziției sale nefiresti in economia de piata impiedicand UNBR  sa aibe, la  fel ca si celelalte profesii juridice preturi oficiale pentru  serviciile  avocatiale (onorarii avocațiale oficiale minimale/de referinta,    care  opoziție nu este întemeiată, nici raportat la  structura pieței serviciilor juridice, nici din perspectiva reglementării aplicabile în cazul altor profesii juridice din România si  nici din punctul de vedere al dreptului comparat in tarile  din uniunea europeana.

 

  1.  Pe de alta parte este neglijenta in serviciu,  mai ales  ca nu a luat masurile  sanctionarii  CAA pentru incalcarea  normelor interne  si  UE in domeniul concurentei  pietei asigurarilor,    permitand  exacerbarea unui monopol privat de  asigurare pentru avocati,  care   sa-i  tina  captivi  pe asiguratii avocati,  nesanctionand monopolul privat,    asa  cum a  procedat  Consiliul Concurentei din Romania in 2010, in urma unei investigatii derulate  cand a amendat,  cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane Euro)  14 companii  de  asigurari  care au participat la o intelegere anticoncurentiala pe piata administrarii private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) din Romania .

        Insasi   Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat ca fondurile de pensii private din Romania au incalcat normele UE in domeniul concurentei, asa cum  bine a  constatat Consiliul Concurentei din Romania in 2010 .  

     Intrebam  CC   si   procurorii  PICCJ….  Asiguratorul CAA  este pe alta piata,  in alta Romanie  ?

  1. Judecatorii: 1/ Mona-Maria Pivniceru; 2/ Petre Lazaroiu; 3/ Mircea Stefan Minea;                   4/ Daniel Marius Morar; 5/  Puskas Valentin Zoltan; 6/  Simona Maya–Teodoroiu; 7/ Tudorel Toader ;                8/ Augustin Zegrean ; 9/ Ingrid Alina Tudora – magistrat asistent,    toti  in calitate de  judecatori ai Curtii Constitutionale a Romaniei   se  fac  vinovati  de  savarsirea infractiunilor de  serviciu :

-fals intelectual in inscrisuri oficiale, prev.  si ped.  de    Art. 321 C.pen., – uz de  fals,  prev.  si ped.  de  Art 323 C.pen,  – abuz/neglijenta in serviciu, prev.  si ped.  de  Art. 297/298 C.pen,  –  Omisiunea sesizarii, prev.  si ped.  de    Art. 267 C.peninstigare si  complicitate la  Supunere  la rele tratamente a cetatenilor romani, avocati in Romania, – in sensul  art 3 C onventia EDO  de interzicere a  tratamentelor  degradante,  prev  si ped  de Art 47/48  rap la  Art. 281 alin 1 C.pen,

       in legatura  cu judecarea Dosarului  cu nr 3 D/2016  CCR si pronuntarea  Deciziei CCR cu nr  472/ 28 iunie 2016

 

      Obiectul  dosarului CCR cu nr   3 D/2016   a privit judecarea  exceptiilor de neconstitutionalitate  a prevederilor :  art.28 lit.c), art.56 alin.(2) lit.m), art.62 alin.(3), art.66 lit.p) si art.92 alin.(2) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, a prevederilor art.49 lit.c), art.51 alin.(4), art.53, art.54, art.85 alin.(2) teza a doua, art.235 alin.(4) si (5) si art.323 din Statutul profesiei de avocat, a prevederilor art.3 alin.(l) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.221/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor, precum si a art.26 alin.(l) din Statutul Casei de Asigurari a Avocatilor.

      In principiu,  reglementarile criticate  contravin  dispozitiilor constitutionale ale art.l alin.(3) si (5), art.9, art.ll alin.(l) si (2), art.art.16 alin.(l) si (2), art.20, art.21, art.24, art.26 alin.(2), art.36 alin.(l), art.41 alin.(l), art.44, art.45, art.47 alin.(l), art.53 si art.148 alin.(l) si (2),   fiind incalcate  mai ales dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art.6 alin. 1 art 3, art 8 si art. 17) ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului,  (art.2, 3, 5, 7, 8, 10, 12, 17, 22, 23, 25, 28) ale Pactului International cu privire la drepturile civile si politice si ale   Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,  precum si cele ale art 1 ale Cartei principiilor fundamentale ale drepturilor avocatului european CCBE.

 

         In  acest caz privind judecatorii CCR nu discutam de  faptul ca  acesti judecatori in temeiul atributiilor  functionale  pronunta hotarari definitive si obligatorii care nu mai au nici cale  de  atac si ca,  in terorie,  chiar dispun de toate garantiile  de  a fi  independenti si obiectivi.  Dar ce ne  facem  cand  ei insasi incalca legea pe care trebuie sa o respecte  si  sunt  surprinsi in flagrant prin  chiar hotararile pe care le  iau peste drepturile  si libertatile  fundamentale ale omului si Tratatelor europene ?

       Nu discutam  nici de  vreun proces de intentie asupra persoanelor  judecatorilor CCR pe care de  altfel ii si simpatizam . 

        Ci  este vorba de o chestiune  de principiu.  De principii,  Legi, Tratate  europene si internationale la  care  Romania este parte.

         Nu  discutam nici de  eventuale  erori scuzabile ori  dreptul la intima  convingere al judecatorului  CCR   ci numai de  fapte penale,   de  o flagranta  falsitate si de  pronuntare cu rea-credinta a acestei  solutii  total contrare legiilor  europene,   in opozitie totala  cu  Dreptul  UE.

        Un derapaj impardonabil al comportamentului deontologic  al  judecatorilor  CCR, care  sunt primii tinuti sa  respecte dreptul UE.

 

        Hotararea in sine, -Decizia CCR cu nr  472/ 28 iunie 2016 –  reprezinta  o jalnica ticluire a motivelor  de  eludare a  Jurisprudentei CEDO si este cu atat mai grava  cu  cat a  fost  adoptata in „unanimitate”  Judecatorii CCR asumandu-si  constient  toate  efectele si  consecintele grave care  vor  decurge din aceasta solutie impardonabila de  „sictir”  data Tratatelor UE si jurisprudentei CEDO. Numai Erdogan si-a permis  sa  suspende expres  Conventia EDO  !

     Or, judecatorii CCR sunt simpli functionari care  au ca obligatie primordiala  exact respectarea jurisprudentei  CEDO  si a tratatelor internationale  si eurupene la  care Romania este parte 

           Din cele 17 pagini,   10  le contine practicaua, 2  contin repetitia copy-paste a propriei  jurisprudente impardonabile   bazata pe sofisme ilogice,  trunchiate si  mincinoase,    apoi intr-un singur paragraf se  face o trecere razanta eludativa peste neconstitutionalitatile OUG 221/2000,  lasandu-le nemotivate,  iar pentru ilegalul  Statut  si  Regulamentul CAA  se trage  un perdaf  al ticluirii pretextului  ilegal al „inadmisibilitatii” judecarii,    desi aceste  texte  chiar au devenit LEGE- Legea nr 72/2016 publicata in M.Of nr  342/05.05.2016  deci cu putere de lege si care in chiar dosarul cauzei au fost invocate expres de noi,  dar pe care  CCR prin abuz in serviciu,  a refuzat sa se pronunte,  omisiune cu stiinta,  care la randul ei este forma flagranta  de  fals intelectual.

         Este  aubuz in serviciu si colportarea unei  asemenea prostii  ilogice  repetata de ani de zile  de  catre  CCR :  „ Curtea a constatat ca dreptul la munca, prevazut de art.41 din Constitufie, nu are legatura cu masura suspendarii din „functie” a unui avocat in cazul neindeplinirii unor obligatii prevazute de lege, si a subliniat, totodata, ca suspendarea din profesie a avocatului pentru neplata totala sau parfiala a taxelor si a contributiilor profesionale este o sanctiune proportionala in raport cu scopul urmarit, si anume executarea obligafiilor profesionale ale avocatului. O atare sanctiune are, practic, ca efect obligarea avocatului suspendat sa isi plateasca taxele si contributiile profesionale pentru a-si putea  relua activitatea avocatiala.”

         Cum sa plateasca un om din zero venit tocmai pentru ca i s-a interzis  venitul  de subsitenta si profesia –   (principiul  „Ad imposibilum, Nulla obligatio”)

         Interzicerea dreptului la munca  si venit este o pedeapsa degradanta interisa total,   in sensul art 3  CEDO  care pune in pericol insazi viata  si drepturile si libertatile  fundamnetale  ale  omului  degradand demnitatea si personalitatea umana.

 

        Falsul intelectual si abuzul in serviciu s-a  savarsit inclusiv  prin  omisiunea, cu ştiinţă de a se pronunta asupra ELEMENTELOR DE  NOUTATE ALE JURSPRUDENTEI CEDO – Cauza Mateescu Contra  Romania 2014 care obliga CCR la interdictictia Romaniei si a UNBR  de a provoca ingerinte viata privata si profesionala avocatului,   CCR fiind obligata   de plano  se supuna  acestor  dispozitii obligatorii.

        Ce  a  facut CCR  cu cauza Mateescu in dosar ?   Nici nu a vrut sa o mai treaca macar formal,  in considerentele  hotararii,  deoarece singura mentiune se refera doar la denumirea/ numele cauzei in practicaua’   la  capitolul  enumerarii Jurisprudentei CEDO,  de noi am invocate  in dosar,  ca elemente esentiale si  pe care CCR  trebuia,  obligatoriu  sa le  respecte,   in mod prioritar  si neconditionat .

 

        Sa fim  bine intelesi,

             Punem intrebarea  PICCJ : „ CCR  prin abuz in serviciu si fals intelectual,  CCR  chiar isi permite sa isi  bata  joc de Jurisprudenta CEDO, sa o arunce la  gunoi,  chiar  cea in care  Romania  a fost deja condamnatala  CEDO „  ? Judecarorii CCR  chiar nu mai au nicio  rusine ? 

              Acest refuz neindoielnic, in „unanimitate”,  al  celor 9 judecatori CCR reprezinta prin el  insusi   infractiunea  flagranta  de abuz in serviciu !

 

                Mai mult, in fata  CCR in sedinta publica    eu avocatul Anghelus Ion Gabriel  chiar am probat consecintele acestor incalcari ale  Jurisprudentei CEDO   si in plus  am  si   explicat ca viata mi-a  fost pusa in pericol grav de  asemenea pedeapsa ilegala se interzicere a  venitului de subsiztenta ,  privindu-i in ochi ,  cand pledam,  am vazut ca nici nu le pasa ca eram proaspat operat  de ulcer perforat si inca  aveam drenurile infipte in corp pe  sub roba de avocat !

                Pentru chiar  aceasta   lipsa de  consideratie  fata  de Legile tarii,  CEDO si fata  de victimele  abuzurilor,   acesti judecatori  CCR   trebuie retinuti si   trimis de urgenta  in judecata  pentru aceste infractiuni flagrante !

 

                Prin hotararea data,   prin abuz flagrant  in serviciu, in forma constitutionala de  ei precizata intr-o decizie anterioara CCR prin sintagma „ cu incalcarea legii”   trebuie ca procurorii ICCJ  sa le  explice in scris  si  prin Rechizitoriu   ca „legii”  inseamna  respectarea cu sfintenie a art.  20 din Constitutia Romaniei, privind  obligativitatea aplicarii prioritare a  Declaraţiei  Universale a Drepturilor Omului, a Conventiei europene a  Drepturilor  Omului, a   pactelelor  şi tratatelor  la care România este parte  prioritatea   Jurisprudentei UE .

      „1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

       (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia  sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

             Mai mult, CCR prin noua  hotarare pronuntata  a savarsit,  din nou  faptele de  instigare si  complicitate la  Supunere  la rele tratamente a cetatenilor romani, avocati in Romania, – in sensul  art 3 C onventia EDO  de interzicere a  tratamentelor  degradante,  prev  si ped  de Art 47/48  rap la  Art. 281 alin 1 C.pen  prin legalizarea permanenta a  faptelor vadit neconstitutionale ale unui asigurator privat  sa-si pedepseasca  asiguratul,  in cea mai josnica forma de  iobagie feudala,   ingaduind  acestor   gurupuri private         sa-si aplice propriile reguli inferioare de  „pedepse  private” si privative de drepturi si libertati fundamentale,  colportate  SUB NOTORIETATE PUBLICA DE ZECI DE ANI IN ROMANIA,    IN SFIDAREA   LEGILOR  EUROPENE la care  ROMANIA ESTE PARTE !

 

REPETAM :

     CEDO  a subliniat constant importanţa acestei prevederi a Convenţiei şi caracterul absolut al interdicţiei pe care o conţine:

     „Curtea reaminteşte că articolul 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice, interzicând, in termeni absoluţi,  pedepsele si tratamentele inumane sau degradante” (Aydin c. Turciei, hotărâre din 25 septembrie 1997).

     Alte tratamente au fost considerate a fi “degradante” fiindcă erau de natură să trezească victimei sentimente de teamă, spaimă şi inferioritate care o puteau umili şi înjosi.

     Pentru a aprecia dacă o anumită formă de tratament este “degradantă” în sensul articolului 3, Curtea va ţine seamă de dacă scopul acestuia este de a umili şi înjosi persoana respectivă şi dacă,  a  fost obligata sa dea  sau sa  faca,  ori sa nu faca  ceva si sub aspectul consecinţelor sale, acesta a afectat  personalitatea victimei  într-un mod incompatibil cu articolul 3.  

    Un al doilea set de obligaţii, denumite obligaţii pozitive, ce revin statului are în vedere asigurarea unui aşa-numit efect orizontal pentru dispoziţiile articolului 3. 

     Curtea a precizat că articolul 3 din Convenţie, coroborat cu dispoziţia generala impusa statului de articolul 1 din Convenţie de arecunoaşte oricărei persoane aflata sub jurisdicţia sa drepturile si libertăţile garantate de Convenţie” instituie o obligaţie a statului implicită de a lua măsurile necesare corespunzătoare pentru a ocroti persoanele aflate sub jurisdicţia sa, pentru ca  acestea să nu fie suspuse relelor tratamente, chiar în situaţia în care ameninţarea relelor tratamente vine din partea unor persoane particulare.

      O obligaţie distinctă care decurge din articolul 3, în sarcina statului, este şi aceea ca, atunci când o persoana susţine in mod credibil (cu probe) că ar fi fost victima unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie, să iniţieze si deruleze o „anchetă oficială efectivă”.

      Această ancheta, asemenea celei impuse de articolul 2 din Convenţie, trebuie sa fie în măsură să conducă la identificarea si pedepsirea persoanelor responsabile. In caz contrar, in ciuda importantei sale fundamentale, interdicţia legala generală de a supune o persoana la tratamente inumane sau degradante  ar deveni ineficientă in practica.”

            De  asemenea  judecatorii  CCR  au savarsit  din nou  abuz in serviciu  si  fals intelectual in inscrisuri oficiale prin  atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului cum a  fost metoda perfida a   reinterpretarii    pe invers  si  trunchiat   a Juriprudentei CEDO –( Cauza H contra Belgia)  Judecatorii  CCR chiar laudandu-se cu practica CCR anterioara ( prostie repetata in continuu din 2005 -Decizia CCR 406 /14 iul 2005 M.Of . 807 din 6 sept 2005 ), care  Cauza H contra Belgia a  fost,  din nou citata  trunchiat si in sens invers si in cauza noastra,   in scopul vadit,   de a  prezenta  motive de respingere a  cererilor noastre.

        Or,   Cauza H contra Belgia,  este neindoienica  si  dimpotriva,  obliga atat  CAA UNBR, Guvernul Romaniei  cat  mai ales  CCR sa impuna eliminarea ingerintelor din drepturile si libertatile  fundamentale ale avocatilor, pentru simplul motiv ca acesta   Cauza  H. contra Belgiei  este literalmente  o cauza  de  condamnare CEDO iar   nu de ocrotire a  abuzurilor respectivelor organe  si  care  cauza obligatorie si pentru Romania  dispune  inadmisibilitatea ingerintelor statului si organizatiei profesionale in drepturile civile la exercitarea profesiei si nulitatea ingerintei in  proprietatea asupra clientelei avocatului

    De  asemenea   falsul intelectual  si abuzul in serviciu al judecatorilor  CCR este relevat  si de omiterea unor   unele date sau împrejurări  relevante  probate in dosar  privind aspectele  de  NOTORIETATE PUBICA reclamate de  avocati  referitoare la organizarea defectuoasa, lipsa  acte si  contractelor de  asigurare ale  CAA cu asiguratii  lipsa unor  hotarari judecatoresti si titluri de  executare pentru aceste „ pedepse” private si total  privative de  drepturi fundamentale care sunt  simple   fapte crase   de  iobagie feudala,  de  discriminare negativa pe criterii de  venit,  cu incalcarea art 16 alin 2 si art  53  din  Constitutia  Romaniei,   mai ales  a acelor date grave  de notorietate publica pe  site-ul Ministerului Finantelor    de fals in declaratii oficiale  a  CAA  si  lipsa cronica  a   actelor si autorizarilor legale  de  functionare   a celor 42  de INSTITUTII FINANCIARE  CAA de  asigurare privata,    scapate  total de  sub  controlul AUTORIZARII SI VERIFICARII   statului roman.

 

          Judecatorii CCR, prin acelasi tip de abuz  si fals intelectual perfid au eludat  aplicabilitatea Jurisprudentei CEDO in materia  interdictiei de  pronuntare pe  presupuse exceptii de inadmisibilitate,   fara  cercetarea concreta a  fondului cauzei Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994;  Cauza Artico împotriva Italiei,  Hotărârea din 13 mai 1980  si Decizia  CEDO in Cauza  39789/03 Doina Rodica GLADKVIST şi Romulus BUCUR împotriva României  :

       Par 18.  Curtea  aminteşte că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă persoana în cauză nu ar avea acces la instanţă decât pentru declararea acţiunii sale ca inadmisibilă  (a se vedea, mutatis mutandis, Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, nr. 41727/98, pct. 27, CEDO 2001-XII).

     „Procedurile prevăzute de dreptul intern ţin în primul rând de aprecierea instanţelor şi o persoană trebuie să se poată aştepta la aplicarea normelor respective; normele în cauză sau aplicarea care li se atribuie nu trebuie totuşi să împiedice justiţiabilul să utilizeze o cale de atac disponibilă (Pérez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, pct. 44-45, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VIII).

      Astfel, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 § 1 din convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi  (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).”

 

  De asemenea  :    „ Dreptul Uniunii se opune oricarei  practici judiciare care subordonează obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată orice dispoziție contrară unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.” În caz contrar, s‑ar introduce o sarcină probatorie excesivă asupra părților care invocă incompatibilitatea unei norme naționale cu o normă a Uniunii, ceea ce ar constitui un obstacol în calea deplinei eficacități a normelor dreptului Uniunii direct aplicabile. Această concluzie este întărită atunci când condiția „clarității” diminuează intensitatea controlului jurisdicțional numai în privința dreptului Uniunii, însă nu în privința unor cauze pur interne. Într‑o asemenea situație, s‑ar pune în discuție nu numai efectivitatea dreptului Uniunii, ci s‑ar aduce atingere și principiului echivalenței, astfel cum a fost dezvoltat de Curte printr‑o amplă jurisprudență  „(A se vedea printre altele Hotărârea din 15 septembrie 1998, Deis (C‑231/96, Rec., p. I‑4951, punctul 36), Hotărârea din 1 decembrie 1998, Levez (C‑326/96, Rec., p. I‑7835, punctul 41), Hotărârea din 16 mai 2000, Preston și alții (C‑78/98, Rec., p. I‑3201, punctul 55), și Hotărârea din 19 septembrie 2006, i-21 Germany și Arcor (C‑392/04 și C‑422/04, Rec., p. I‑8559, punctul 62).

http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30dbb938d84a975145289cc2b85745221115.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuLa3b0?doclang=RO&text=&pageIndex=0&part=1&mode=DOC&docid=123724&occ=first&dir=&cid=207166

 

 

   Mai mult  este un abuz de drept  si fals intelectual pentru ca insasi  CCR  si-a incalcat propria jurisprudenta referitoare la principiul proportionalitatii  –CCR -Decizia nr. 712/2014-in vigoare de la 15.01.2015referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală  (par 24  si 26) –   citam : 

            “ Par 24. Ingerinţa analizată nu este însă proporţională cu cauza care a determinat-o. În acest sens, Curtea reţine că aceasta nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, întrucât poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp. Principiul proporţionalităţii, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituţie, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar. Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010). Acesta este şi sensul dat dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală de către Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional stabilind prin Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994, că este neconstituţională impunerea pe termen nelimitat a taxei de trecere a frontierei.(…)   Totodată, prin Decizia nr. 291 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007, Curtea Constituţională a constatat ca fiind constituţională restrângerea la 3 luni a dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţeanului român returnat de un stat străin cu care România a semnat un acord în acest sens.”

      Par 26.    “Dacă în cazul măsurilor preventive privative de libertate legiuitorul a prevăzut atât termenele pe care pot fi luate, cât şi durata maximă pentru care acestea pot fi dispuse, în cazul măsurii preventive a controlului judiciar, dispoziţiile art. 211 215  şi 241  din Codul de procedură penală nu prevăd nici termenul pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri. Apare astfel ca evident dreptul organelor judiciare de a dispune controlul judiciar, ca măsură preventivă, pentru perioade nelimitate de timp, drept ce presupune restrângerea nelimitată temporal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri.Or, potrivit standardelor de constituţionalitate anterior arătate, o asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât principiul proporţionalităţii afectează conţinutul normativ al drepturilor fundamentale vizate, aşadar substanţa acestora, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora.

Pentru acest motiv, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate a art. 211-215 din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 20,  art. 23, art. 25,, art. 26, art.39, art.41, art.45 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 5 din Convenţie.

 

            De  asemenea   citam pasajele  relevante  din Jurisprudenta CEDO  omise prin abuz in serviciu de catre CCR :

 

Cauza  H.  contra  Belgia  – CEDO   (Hotărârea din 30 noiembrie 1987) 

Par 47. (a)  In primul  rand profesiunea  de  avocat a fost  tratata (…) ca profesiune independenta, “Avocatii isi desfasoara activitatea profesionala in mod liber si in interesul justitiei si al adevarului”(art 444 din Codul judiciar). Odata  admis in Barou avocatul este  liber sa practice  sau nu avocatura.                    

Cu exceptia  cazurilor  repartizate  de instante,  el isi alege clientii voluntar si direct, fara nici o interventie a  autoritatii publice; el poate refuza sa  actioneze daca  asa ii dicteaza constiinta ori din alte motive. Raportul care se naste  intre  client  si avocat este un raport civil, contractul putand  fi revocat din din vointa orcarei parti, in ceea ce priveste onorariul, acesta este fixat de avocat, cu responsabilitatea cuvenita practicii [sale]”  ( articolul 459 din Codul Judiciar, si sub conditia acceptului dat  de  client; consiliul Baroului are posibilitatea de  a intervene  in cazul tarifarii excesive ( ibid.)

(b) in al  doilea rand, cabinetul si clientela  avocatului  sunt proprietatea  acestuia  si, ca atare intra in sfera dreptului de proprietate, care  este un drept  civil in sensul  articolului 6 paragraful 1 al Conventiei (vezi mutatis mutandis cazul Van Marle si altii, hotararea din 26 iunie 1986…).

 

Cauza  MATEESCU contra ROMÂNIA  CEDO  ( Hotararea din 14 ianuarie 2014)

Par 20. Curtea reamintește că articolul 8 din Convenție „protejează dreptul de a dezvolta relatii  personale, precum și dreptul de a stabili și de a dezvolta relații cu alte ființe umane și lumea de afară ” (a se vedea Pretty c. RegatuluiBritanie, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002-III),   și că noțiunea de „Viață privată” nu exclude, în principiu, activități de profesionist sau cu natura de afaceri  (a se vedea C. v. Belgia, 07 august 1996 § 25, Rapoarte deHotărâri și decizii 1996-III).

“ Curtea a statuat în continuare că restricțiile privind înregistrarea ca membru anumitor profesii (de exemplu, avocat sau notar), care ar putea să sa afecteze intr-o  anumită măsură  capacitatea solicitantului de a dezvolta relații cu lumea din afara,  se încadrează fără îndoială în sfera de viața  privata  (A se vedea Campagnano împotriva Italiei, nr. 77955/01, § 54, CEDO 2006-IV).    Mai mult de cazul  recent  Bigaeva v. Grecia, citată anterior, Curtea a statuat că articolul 8 alineatul poate acoperi, de asemenea, ocuparea forței de muncă, inclusiv dreptul de acces la o profesie. și anume cea de avocat (§ 24).

Par 33.  În aceste condiții, Curtea concluzionează că starea de previzibilitate nu a fost îndeplinită și că, în consecință, ingerința nu este în conformitate cu legea.   “A existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.”

 

       In consecinta  JUDECATORII  CCR  SUNT  SURPRINSI IN FLAGRANT   PENTRU PRONUNTAREA  CU REA CREDINTA A UNEI HOTARARI JUDECATORESTI  DE NEGARE  A DREPTURILOR  SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE ALE  OMULUI SI A  JURISPRUDENTEI CEDO,   precum  si a  TRATATELOR INTERNATIONALE LA  CARE  ROMANIA  ESTE  PARTE  !

 

     La  simpla  citire  a Deciziei CCR,   P ICCJ   se poate  dispune   inceperea urmaririi penale „in rem”  !

     Nu este posibil un asemenea  abuz  flagrant in serviciu   ca judecatorii CCR sa refuze respectul legilor  europene, drepturile  si libertatilor umane  si  sa instige la reinstaurarea in practica a pedepselor private  si tratamentelor degradante  specifice   iobagiei feudale in Romania ,  savarsite  de un asigurator privat monopolist   impotriva  asiguratului !

 

    Este  ca  si cand judecatorii CCR ar permite  acceptarea  unor norme  referitoare la  aplicarea pedepsei cu moartea, doar  ca ar exista ramase in dreptul intern..

 

     Nu are nicio importanta, fata de gravitatea faptelor penale  ale judecatorilor CCR,   sau ca ca ar putea  impiedicata raspunderea penala  prin   imunitatea fata de raspunderea juridica  a judecatorilor CCR, singura imuitate absoluta  din lume   prevazuta de  Art.61 alin.2 din Legea  nr 47/1992 privind  organizarea  si functionarea Curtii Constitutionale : „ Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor.

 Pentru ca orice judecator  este obligat sa  se  supuna legii , neavand niciun drept sa pronunte hotarari cu incalcarea grava a legii sau cu rea-credinta.  

  Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, atât judecătorii, cât şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, motiv pentru care orice nesocotire a principiului legalităţii este de natură să atragă răspunderea lor penală, disciplinară sau civilă.

          În acest sens sunt şi prevederile art. 94 din aceeaşi lege, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii

           In acelasi timp,  potrivit  Art.66. – din Legea 47/1992 (1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

             (2) Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

            De asemenea Regimul  juridic al raspunderii penale de  completeaza  si cu  normele prioritare  prevazute de :

 

– Codul de conduită juridică, varianta Bangalore.

– Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar“ ale Naţiunilor Unite (1985);

– Carta europeană a statutului judecătorilor (1998) (DAJ/DOC(98) 23);

– Recomandarea nr. R (94) 12 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor;

 

 

  1. Judecatoarea   STEFANESCU IOANA CRISTINA  din cadrul Curtii  de  Apel Ploiesti  se face vinovata  de  savarsirea infractiunilor de fals intelectual   Art. 321 C.pen., –  abuz/ neglijenta in serviciu Art. 297-298 C.pen, Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen in legatura  cu judecarea  dosarului de  contencios  administrativ  nr 911/42/2014 al Curtii de  Apel Ploiesti  avand ca  obiect anulare  acte  administrative  in legatura cu  Sentinta  nr 189 din 05  octombrie 2015

              Investita legal  cu judecarea cauzei  nr 911/42/2014  judecatoarea STEFANESCU IOANA CRISTINA  pe parcursul termenelor  din falsa obiectivitatae de care dadea impresia la debutul cauzei, a  inceput dintr-o data,   sa fie,   termen de termen,  tot mai  supusa presiunilor de culise ale  partilor adverse CAA/UNBR facute  prin av. Serbaniuc Mirela din Baroul Prahova pe  care o angajase av.  Badulescu Mihail din CAA si  Baroul Bucuresti, tocmai pentru a face aceste demersuri de trafic de influenta  si presiuni aspura  judecatoarei spre  a determina obtinerea   unei solutii de respingere a  exceptiilor de nulitate absolute ridicate de noi in cauza  si insasi o eventuala nejudecare pe calea artificiala a unei inadmisibilitati artificiale incropite de catre avocatii CAA/UNBR.

         Desi  respinsese  de 2 ori la  doua termene  succesive  exceptiile  de inadmisibilitate  ridicate de  avocatii CAA/UNBR urmand  sa intram in administrarea probelor,  deja propuse si majoritatea  aflate la dosarul  cauzei,  brusc  la un termen  tarziu  si ulterior,  judecatoarea prin abuz in serviciu  a ridicat din oficiu aceleasi  exceptii de inadmisibilitate si a  respins pur  si simplu actiunea in totul, desi erau mai multe capete distincte imposibil de respins pe acest pretext,   judecatoarea  ticluind  si   motivand  considerente  artificiale  fara nicio legatura  cu realitatea din dosar ,  prin fals intelectual, cum ca nu as fi facut procedurile prealabile administrative,  desi   aceste acte doveditoare   erau probate si aflate deja in dosarul cauzei, inca de la primul termen.  De  asemenea, tot datorita acestor presiuni,  judecatoarea a  respins  si cererile  se sezizare a CCR  cu exceptiile  de necontrititionalitate a prevederilor  ridicate in cauza,  cat  si cererile  de  suspendare provizorie  pana la judecarea cauzei, a actelor administrative de suspendare  din profesia de  avocat supuse  cererilor de anulare.

 

Or,  …  „ Dreptul Uniunii se opune oricarei  practici judiciare care subordonează obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată orice dispoziție contrară unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.” În caz contrar, s‑ar introduce o sarcină probatorie excesivă asupra părților care invocă incompatibilitatea unei norme naționale cu o normă a Uniunii, ceea ce ar constitui un obstacol în calea deplinei eficacități a normelor dreptului Uniunii direct aplicabile. Această concluzie este întărită atunci când condiția „clarității” diminuează intensitatea controlului jurisdicțional numai în privința dreptului Uniunii, însă nu în privința unor cauze pur interne. Într‑o asemenea situație, s‑ar pune în discuție nu numai efectivitatea dreptului Uniunii, ci s‑ar aduce atingere și principiului echivalenței, astfel cum a fost dezvoltat de Curte printr‑o amplă jurisprudență  „(A se vedea printre altele Hotărârea din 15 septembrie 1998, Deis (C‑231/96, Rec., p. I‑4951, punctul 36), Hotărârea din 1 decembrie 1998, Levez (C‑326/96, Rec., p. I‑7835, punctul 41), Hotărârea din 16 mai 2000, Preston și alții (C‑78/98, Rec., p. I‑3201, punctul 55), și Hotărârea din 19 septembrie 2006, i-21 Germany și Arcor (C‑392/04 și C‑422/04, Rec., p. I‑8559, punctul 62).

http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30dbb938d84a975145289cc2b85745221115.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuLa3b0?doclang=RO&text=&pageIndex=0&part=1&mode=DOC&docid=123724&occ=first&dir=&cid=207166

 

         Reultatele acestor fapte se  vad din chiar redactarea Hotararii si incheierilor de  sedinta   pronuntate, mentionate in cauza , iar pentru ca nu a  a sesizat autoritatile  cu incercarile  de dare de mita si cumparare de  influenta la care  a fost supusa si pe care se pare ca lea  si aceptat  si primit,   se face vinovata de savarsirea infractiunii de omisiunea sesizarii  si de  celelalte infractiuni concurente de luare de mita/ primire de foloase pentru sine sau pentru altii,   din partea CAA UNBR  prin intermediul avocatei Serbaniuc Mirela.

      Anexam  hotararea pronuntata

       Probe:   acte,  declaratii de  martori

 

       

 11,12,13   Judecatorii :    NITU  TEODOR,  DINU FLORENTINA,  STRECHE ANA-ELIZA din cadrul Curtii  de  Apel Ploiesti  se fac vinovati   pentru  savarsirea infractiunilor de  : 

        fals intelectual   Art. 321 C.pen., –  abuz/ neglijenta in serviciu Art. 297-298 C.pen, Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen ,   in legatura  cu judecarea  dosarului   contencios administrativ-  APEL ordonanta presedintiala- suspendare  acte  administrative  cu nr 579/120/2015  al Curtii de  Apel Ploiesti   in legatura cu Decizia  nr 199 din 26 martie  2015.

              Investiti legal  cu judecarea cauzei  nr 579/120/2015   cei trei magistrati  au savarsit infractiunea  de fals intelectual   si abuz in serviciu prin aceea  ca in primul rand   au omis si refuzat complet  aplicarea tratatelor si jurisprudentei CEDO  invocata in cauza  si  de care  erau tinuti potrivit disp art 20 din Constitutia Romaniei , jurisprudenta  care era prioritara  si obligatorie in cauza, acestia  cautand sa nu  indeplineasca  aplicarea  acestor reguli europene , ticlund motive de  respingere a apelului in cauza .

 

  1. Judecatorul GHEORGHE  CIOCOIU   din cadrul Tribunalului Dambovita   se face vinovat de  savarsirea infractiunilor de : fals intelectual  Art. 321 C.pen., -abuz/ neglijenta in serviciu Art. 297-298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen in legatura  cu judecarea  dosarului de  contencios  administrativ  nr 579/120/2015 Tribunalul Dambovita   avand ca  obiect Ordonanta  presedintiala – suspendare  acte  administrative –  Sentinta  nr 187 din 17 .02 .2015

 A savarsit aceleasi fapte de fals  intelectual  si abuz in serviciu  de a omite si refuza complet  aplicarea tratatelor si jurisprudentei CEDO  invocata in cauza  si  de care  erau tinuti potrivit disp art 20 din Constitutia Romaniei , jurisprudenta  care era prioritara  si obligatorie in cauza, acestia  cautand sa nu  indeplineasca  aplicarea  acestor reguli europene , ticlund motive de  respingere a apelului in cauza .

 

 

  1. Judecator ILIE ELENA   din cadrul Tribunalului Dambovita se face vinovata  pentru   savarsirea infractiunilor de fals intelectual  Art. 321 C.pen., abuz/ neglijenta in serviciu Art. 297-298 C.pen,   – Omisiunea sesizarii  Art. 267 C.pen ,    in legatura  cu judecarea  dosarului de  contencios  administrativ  nr 928/120/2015 Tribunalul Dambovita   avand ca  obiect  contencios  administrativ  – suspendare  acte  administrative (  Sentinta  nr  394 din 24 aprilie 2015)

Investita legal  cu judecarea cauzei  nr 928/120/2015  judecatorul  ILIE ELENA a savarsit infractiunile  de fals intelectual si abuz in serviciu prin aceea  ca omis / refuzat complet  aplicarea tratatelor si jurisprudentei CEDO  invocate in cauza, dispozitii europene  prioritare si obligatorii ca aplicabilitate  potrivit disp art 20 din Constitutia Romaniei ,  doamna judecator  ticlind si pronuntandu-s pe motive  artificiale  si nereale  de respingere a  actiunii de altfel  fondate,  probate  temeinic  in cauza.

De  altfel in calea  de  atac  solutia ilegala pronuntata  ILIE ELENA    a  si  fost  casata de  Curtea  de Apel Ploiesti,  dosarul intorcandu-se la Tribunalul Dambovita  sub nr  928/120/2015*  si  care  in  completul nou de judecata  au  si  fost admise  exceptiile  de  trimitere la CCR in privinta judecatii prevederilor neconstitutionale,  care  au fost ulterior judecate la randul lor   in dosarul CCR nr 3 D/2016,    mai sus precizat.

 

  1. Procurorul  PCAB,  VIVIANA CIUCA pentru pronuntara cu rea credinta ORDONANTEI DE CLASARE A CAUZEI cu nr 935/P/2014 PCAB din 11 august 2014,  pentru  savarsirea in cauza a infractiunilor de : Fals intelectual Art. 321 C.pen; Abuz / Neglijenţa în serviciu Art. 297 alin 1 si 2 art 289 C.pen;  Favorizarea făptuitorilor Art. 269 C.pen. ,   si alte infractiuni –   luare de mită,    folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate ( a faptuitorilor)  la aceste informații, trafic de influență,  etc

       Procurorul de  caz  a savarsit infractiunile de  abuz in serviciu prin aceea  ca nu m-a citat  si nu m-a audiat ca victima, parte vatamats in dosarul cauzei  si cu incalcarea Jurisprudentei CEDO nu a realizat o „ anchetas efectiva” asa cum o obligau normele procedurale interne  si  Juriprudenta CEDO –  Solutia de clasare este cu atat mai frauduloasa  si reprezinta si savarsirea infractiunii  de  fasl intelectual intrucat  a atestat lucruri neadevarate si a omis  perzentarea unor aspcte deosebit de  grave  deoarece  s-a grabit sa refuze  de plano cercetarea infractiunilor fara niciun fel de citare,  de audiere a mea, fara niciun  fel act de cercetare  de  administrare de acte si probe,   fiind  nevoit   sa atac  aceasta solutie nefondata  de  clasare,   la procurorul ierarhic superior,   in termenul legal  potrivit  disp. art  340 Cod de procedura penala.    

     CEDO  a subliniat constant importanţa acestei prevederi a Convenţiei şi caracterul absolut al interdicţiei pe care o conţine: Citam : „Curtea reiterează faptul că obligaţia înaltelor părţi contractante în temeiul art. 1 din Convenţie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, coroborată cu art. 3, impune statelor să ia măsuri menite să asigure că persoanele aflate sub jurisdicţia lor nu sunt supuse la rele tratamente, inclusiv rele tratamente administrate de persoane fizice (a se vedea M.C. împotriva Bulgariei,nr. 39272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII” … Chiar dacă sfera de aplicare a obligaţiilor pozitive ale statului ar putea diferi între cazurile în care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agenţilor statului şi cazurile în care violenţa este aplicată de persoane fizice care nu au legătură cu statul, cerinţele privind ancheta oficială sunt similare. Pentru ca ancheta să fie considerată „efectivă“, trebuie, în principiu, să fie aptă să ducă la stabilirea faptelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi.

         Aceasta nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv, printre altele, mărturiile martorilor oculari, probele biologice şi altele. Orice nereguli ale anchetei care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor vinovate riscă să contravină acestui standard, iar cerinţa de promptitudine şi de termen rezonabil este implicită în acest context.

       (Cauza CEDO   C.A.S. şi C.S. împotriva României 24 septembrie 2012  Monitorul Oficial nr. 217 din 16 aprilie 2013  http://www.legalis.ro/2013/04/22/romania-a-fost-condamnata-la-cedo-in-cauza-c-a-s-si-c-s-pentru-lipsa-de-efectivitate-a-anchetei-penale/

  1. Procurorul  General PCAB,  CRISTIAN MIHAI BAN se face  vinovat  pentru pronuntara cu rea credinta a ORDONANTEI de Respingere a plangerii cu nr. 2583/II/2014 / 04.09.2014  dispunand – ORDONANTA nr. 2583/II/ 04.09.2014  de   savarsirea in cauza a infractiunilor de  : instigare/ complicitate la infractiunea  de  rele  tratamente;    Fals intelectual Art. 321 C.pen; Abuz / Neglijenţa în serviciu Art. 297 alin 1 si 2 art 289 C.pen;  Favorizarea făptuitorilor Art. 269 C.pen. ,   si alte inbfractiuni –   luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate ( a faptuitorilor)  la aceste informații, trafic de influență,  etc 

Procurorul   CRISTIAN MIHAI BAN savarsit infractiunile de  abuz in serviciu  si fals intelectual, favorizarea faptuitorilor  si permiterea accesului unor persoane neautorizate ( a faptuitorilor)  la aceste informații, trafic de influență,   respingand   prin ORDONANTA nr. 2583/II/ 04.09.2014   respingerea plangerii  impotriva  actelor de clasare ale procurorului de caz,  fiind  nevoit sa atac solutia  in fata instantei de judecata Curtea de Apel Bucuresti.

 De  asemenea Precizez ca  am  depus  electronic  cele 3 plangeri distincte   pe  adresele  de  e-mail  ale parchetelor   care  au fost inregistrate sub numerele de intrare  la  PICCJ- 81/VIII 4/15.01.2015,  la  DNA – 19188/18.12.2014 si la  DIICOT nr 2433/VIII-1/18.12.2014.

 Cele 3 plangeri penale  distincte  avand obiecte diferite si inregistrate  de mine   la Parchetul  ICCJ ,  DNA  si  DIICOT   au ajuns sa  fie trimise, si solutionate, cu dedicatie chiar de  catre  … suspectul/invinuitul  in cauza Procurorul General PCAB  Cristian Mihai   Ban,   care  si-a  „solutionat”  singur „pe cale adminsstrativa”   acuzatiile si  plangerea impotriva  sa,    afirmand  cu tupeu,   in finalul  actului emis  ca  „orice alta plangere asemanatoare  va  fi clasata la numarul acestei solutii date personal in cauza ”  !

Prin aceste fapte  precise,   Procurorul  Cristian Mihai   Ban se  face  vinovat  din nou de  savarsirea infractiunii de  abuz in serviciu si fals intelectual.

 Or, 

CEDO  a subliniat constant importanţa acestei prevederi a Convenţiei şi caracterul absolut al interdicţiei pe care o conţine: Citam : „Curtea reiterează faptul că obligaţia înaltelor părţi contractante în temeiul art. 1 din Convenţie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, coroborată cu art. 3, impune statelor să ia măsuri menite să asigure că persoanele aflate sub jurisdicţia lor nu sunt supuse la rele tratamente, inclusiv rele tratamente administrate de persoane fizice (a se vedea M.C. împotriva Bulgariei,nr. 39272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII” … Chiar dacă sfera de aplicare a obligaţiilor pozitive ale statului ar putea diferi între cazurile în care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agenţilor statului şi cazurile în care violenţa este aplicată de persoane fizice care nu au legătură cu statul, cerinţele privind ancheta oficială sunt similare. Pentru ca ancheta să fie considerată „efectivă“, trebuie, în principiu, să fie aptă să ducă la stabilirea faptelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi.

         Aceasta nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv, printre altele, mărturiile martorilor oculari, probele biologice şi altele. Orice nereguli ale anchetei care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor vinovate riscă să contravină acestui standard, iar cerinţa de promptitudine şi de termen rezonabil este implicită în acest context.

       (Cauza CEDO   C.A.S. şi C.S. împotriva României 24 septembrie 2012  Monitorul Oficial nr. 217 din 16 aprilie 2013  http://www.legalis.ro/2013/04/22/romania-a-fost-condamnata-la-cedo-in-cauza-c-a-s-si-c-s-pentru-lipsa-de-efectivitate-a-anchetei-penale/

 

 

 ALTE  3 DOSARE PENALE si alte  situatii pe care le  sesizez   PICCJ :

 

   Avand in vedere  gravitatea infractiunilor  initiale  la  care s-au  adaugat  si alte  infractiunile coruptie,  de  favorizare ale infractorilor  savarsite  de   procurorul de caz  si de Procurorul General  PCAB  CRISTIAN MIHAI BAN  era necesar  sa  depun  alte plangeri penale la  PICCJ,  la  DNA   si la  DIICOT specializate pe  aceste infractiuni.

     Cand  m-am prezentat  la  DNA in ziua de  12.12.2014   sa depun la  procurorul de  serviciu   Pavel Mihai, acesta  cand  a  vazut  dosarul voluminos de ~ 400 de pagini plin de probe  in care printre  invinuitii din cauza, primul pe lista,  era  Procurorul General  PCAB  CRISTIAN MIHAI BAN si abia apoi   celelalte persoane, suspecte din UNBR,  primul gest al acestuia a  fost refuzul  agresiv de a  inregistra oficial   dosarul si m-a  dat pur si simplu afara, spunandu-mi sa iau dosarul si sa-l inregistrez la … PCAB  sa  se  cerceteze singur invinuitul in cauza. Chiar mi-am permis sa-l rog  sa  se  legitimeze si sa-l intreb  daca  este procuror pentru ca nu puteam sa  accept  asemenea ineptii.

    Am insistat sa imi dea o rezolutie  scrisa  pe  dosar ca refuza si ca ma trimite la suspectul /invinuitul in cauza sa-si  solutioneze singur  acuzatiile !

    Am ramas  dezgustat de asemenea  atitudine ramanad convins ca daca DNA “virful anticoruptiei”  din Romania,   partineste UNBR  si magistratii corupti in asemenea maniera  grobiana,   totul este foarte grav fiind  doar un drept iluzoriu la justitie in asemenea situatii de coruptie la  varful parchetelor.   In aceeasi  zi, imediat dupa incident, in 30 de minute  m-am si  deplasat direct  la Consiliul Superior al Magistraturii  (CSM ) Sectia Procurori -inspectia judiciara unde am redactat olograf  in holul institutiei  si am  si  depus Sesizarea cu nr 1/27399/12.12.2014 CSM  impotriva  faptei de  refuz   violent al dreptului  de petitionare si  de neinregistrare a dosarului plangeri penale pentru fapte de  coruptie  de catre acel  procuror de  serviciu DNA  Pavel Mihai.

De la  CSM   am primit la  data  de 17 decembrie 2014  un raspuns prin care am fost informat ca  Sesizarea  in cauza  a  fost  trimisa la  PICCJ.    Ulterior pentru a  doua  zi   am  trimis  un alt coleg  avocat  din Bucuresti  la   DNA sa  depuna  acel dosar,  insa nici  acesta  nu a reusit sa inregistreze dosarul  fiind  refuzat  de  acelasi procuror  care a  fost  mai amabil  cu el si chiar  au stat  de  vorba elegant cca 30 de minute,   situatie  care  dovedeste   fara indoiala   ca   ori de cate ori este  vorba de UNBR si procurorii PCAB se  refuza apriori inregistrarea lucrarii. 

 De notat la  asemenea  nivel de parchete specializate anticoruptie  chiar  si sesizarea verbala / denuntul verbal al unor  fapte  de  coruptie  sunt luate in considerare  si inregistrate de  urgenta.   Cum  este posibil  ca  un  dosar  impotriva unor fapte la  varf in care sunt implicati  si magistrati, dosar  plin  cu probe  si argumente de  coruptie   sa  fie  respins sa  fie inregistrat  ? Ce  sa mai vorbim de  speranta  unei „cercetari efective”  in cauza ? Un drept iluzoriu !

  Prin corespondenta  electronica,   ulterior am  depus  si o cerere  de audienta la Procurorul Sef DNA,  doamna Laura Codruta Kovesi, care a ramas fara raspuns pana in ziua de  azi.

  Precizez ca  am  depus  electronic  cele 3 plangeri distincte   pe  adresele  de  e-mail  ale parchetelor   care  au fost inregistrate sub numerele de intrare  la  PICCJ- 81/VIII 4/15.01.2015,  la  DNA – 19188/18.12.2014 si la  DIICOT nr 2433/VIII-1/18.12.2014.

Informez PICCJ  ca astfel  au fost incalcat potrivit jurisprudentei CEDO, Art 6 alin 1  din Conventie  (  sub  aspect  procedural ) :

     Lipsa unei anchete penale  efective in cauzele penale la plangerile persoanelor vatamate. Clasari  de plano  fara  cercetari, audieri si administrare de probe .

     Dovada crearii unor  „culoare judiciare”  de  declinare /transmitere/redirectionare  ilegala  a plangerilor penale  direct la  invinuiti /persoanele interesate  catre procurorii dedicati  cu  scopul  respingerii de plano a plangeriilor penale .

    Lipsa  efectiva  a  accesului la justitia penala.  Drept iluzoriu la sesizare si  ancheta efecitiva !

     Am facut dovada  oficiala   ca cele  3 plangeri penale  distincte  avand obiecte diferite si inregistrate  de mine   la Parchetul  ICCJ ,  DNA  si  DIICOT   au ajuns sa  fie trimise, si solutionate, cu dedicatie chiar de  catre  … suspectul/invinuitul  in cauza Procurorul General PCAB  Cristian Mihai   Ban,   care  si-a  „solutionat”  singur „pe cale adminsstrativa”   acuzatiile si  plangerea impotriva  sa,    afirmand  cu tupeu,   in finalul  actului emis  ca  „orice alta plangere asemanatoare  va  fi clasata la numarul acestei solutii date personal in cauza ”  !

 

  1. Judecatorul MIRANCEA DUMITRU   din cadrul Curtii  de  Apel  Bucuresti  in legatura  cu solutionarea dosarului penal cu nr 5838/2/2014  al Sectiei penale a Curtii de Apel Bucuresti   a infractiunilor  de :  instigare/complicitate la Supunere  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47 rap la  Art. 281 alin 1 C.pen ;  Fals intelectual Art. 321 C.pen; Abuz / Neglijenţa în serviciu Art. 297 alin 1 si 2 art 289 C.pen; Favorizarea făptuitorului Art. 269 C.pen.

                  Judecatorul investit cu solutionarea acestei plangeri impotriva solutiei de casare vazand infractiunile  din dosarul cauzei, avand suficiente probe in fata sa – (erau peste 400 de file  de probe cu acte),  avea obligatia  de  a  asigura  efectul preeminent al  Dreptului European .

        Era  obligat inca de la inceputul dosarului penal   sa identifice partile  si sa le  ceara  actele  oficiale de infiintare  a persoanelor  juridice  si daca nu erau prezentate  sa  ia  masurile legale in consecinta .

      Oricum refuzul prezentarii actelor  in fata autoritatilor  si instantelor penale  reprezenta  infractiunea  de  obstructionare  a  justitiei,   dar care   prin abuz in serviciu   judecatorul  si suspectii in complicitate au  eludat-o aruncand in derizoriu  aceasta obligatie  de dovedire  actelor  autentice sau in copie a dovezii infiintarii  personei juridice,    in numele  careia  faptuitorii  pretind ca administreaza   si savarsesc  asemenea  pedepse privative de drepturi si libertati fundamentale  ale  omului. Daca  existau erau  aduse, pentru ca  sediul UNBR este in chiar  Curtea de  Apel Bucuresti.  Dar ele  efectiv nu exista,  si nici prin lege nu a  fost infiintate aceste persoane juridice neexistand  nicio lege propriu-zisa  de infiintare  ci,  numai de  organizare,  care nu infiinteaza niciunde  presoanele juridice ai  caror  conducatori si administratori se  pretind  faptuitorii. 

                Judecatorul de  asemenea, era  obligat in baza probelor  si  dreptului  european sa  trimita  cauza Parchetului pentru o  ancheta efectiva, audierea victimelor, administrarea  de  probe  asupra  tuturor infractiunilor , completarea urmaririi penale, identificarea  tuturor  faptuitorilor etc.

                 Ori acesta  a  ingaduit  abuzul  el insasi savarsind  abuz in serviciu si fals  intelectual  respingand  actiunea  pe motive  de inadmisibilitate .

                Falsul intelectual  mai consta  si in  refuzuzul total  de  a  asigura  efectul preeminent al  Dreptului European toata  hotarea sa  bizuindu-se doar pe ticluiri ale presupuselor norme interne inferioare care fac „inaplicabil” dreptul european  O imensa  falsitate intelectuala  asa  cum  au  procedat  absolut   toti magistratii  mai sus  aminti  si  invinuiti   in  aceasta  cauza ,  tiptica DE   REFUZ  PRIN FALS  INTELECTUAL  SI ABUZ IN SERVICIU  A APLICARII PEREEMINENTEI  DREPTULUI EUROPEAN .

         Cel putin in privinta  tratamentelor  degradante jdecatorul  penal  avea aceste obligatii.

 

       Or,  CEDO  a subliniat constant importanţa acestei prevederi a Convenţiei şi caracterul absolut al interdicţiei pe care o conţine: Citam : „Curtea reiterează faptul că obligaţia înaltelor părţi contractante în temeiul art. 1 din Convenţie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, coroborată cu art. 3, impune statelor să ia măsuri menite să asigure că persoanele aflate sub jurisdicţia lor nu sunt supuse la rele tratamente, inclusiv rele tratamente administrate de persoane fizice (a se vedea M.C. împotriva Bulgariei,nr. 39272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII” … Chiar dacă sfera de aplicare a obligaţiilor pozitive ale statului ar putea diferi între cazurile în care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agenţilor statului şi cazurile în care violenţa este aplicată de persoane fizice care nu au legătură cu statul, cerinţele privind ancheta oficială sunt similare. Pentru ca ancheta să fie considerată „efectivă“, trebuie, în principiu, să fie aptă să ducă la stabilirea faptelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi.

         Aceasta nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv, printre altele, mărturiile martorilor oculari, probele biologice şi altele. Orice nereguli ale anchetei care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor vinovate riscă să contravină acestui standard, iar cerinţa de promptitudine şi de termen rezonabil este implicită în acest context.

       (Cauza CEDO   C.A.S. şi C.S. împotriva României 24 septembrie 2012  Monitorul Oficial nr. 217 din 16 aprilie 2013  http://www.legalis.ro/2013/04/22/romania-a-fost-condamnata-la-cedo-in-cauza-c-a-s-si-c-s-pentru-lipsa-de-efectivitate-a-anchetei-penale/

              In acest mod a  favorizat faptuitorii, care  au continuat  atat  cu savarsirea  faptelor de supunere la  tratamente  degradante cat si la  savarsirea in  continuare a celorlalte infractiuni economice  si de  extrocare  de bani si penalitati sume nedatorate sub pretentia  ca  efectueaza  un serviciu de  asigurare execrabil  instituind  iobagia  feudala a  acestui monopol cvasi ilegal prin modul  total defectuos  si lipsit de autorizare,  in plin stat  de  drept.

 

VII – Decanului  Baroului Dambovita, av. Gogeanu  Sorin  si  MEMBRILOR CONSILIULUI   BAROULUI  DAMBOVITA cu sediul in B-dul Unirii , mun. Targoviste, jud. Dambovita, tel 0245/212050, fax 0245/210823, 

         Se  fac vinovati de savarsirea infractiunilor de : Supunere  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47 rap la  Art. 281 alin 1 C.pen; –   Instigare   si   răzbunare  pentru ajutorul dat justiţiei Art 47 rap. la Art. 274 C.pen ; –  Fals in declaratii oficiale – art 326 C.pen ;   –

           Atat decanul  cat  si consilierii  erau practicieni ai dreptului  si  erau deplin constienti ca incala  preeminenta  dreptului european fata  de normele private  aproape de iobagia feudala  pe  care le  utilizau.  Au savarsit  fapte de notorittate publica   de umilire  si de  expunere  oprobiului public  prin afisare pe  usile instantelor si  pe  internet a  avocatilor  suspendati care  erau dati publicitatii pe toti  peretii instantelor si  au dat  ordine  scrise  magistratilor  de a nu  primi avocatii  in dosare  pentru onorarea  angajamentelor  in curs  ale  avocatilor  suspendati.

  Au savarsit infractiunile  de supunere la  tratamente  degradante   si toate incalcarile  expuse in prezenta plangere referitoare  la   incalcarile  drepturilor si libertatilor  fundamnetale  , la  subzistenta, viata , demnitate  etc

Citam  din Jurisprudenta CEDO: „Curtea reiterează faptul că obligaţia înaltelor părţi contractante în temeiul art. 1 din Convenţie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, coroborată cu art. 3, impune statelor să ia măsuri menite să asigure că persoanele aflate sub jurisdicţia lor nu sunt supuse la rele tratamente, inclusiv rele tratamente administrate de persoane fizice (a se vedea M.C. împotriva Bulgariei,nr. 39272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII” … Chiar dacă sfera de aplicare a obligaţiilor pozitive ale statului ar putea diferi între cazurile în care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agenţilor statului şi cazurile în care violenţa este aplicată de persoane fizice care nu au legătură cu statul, cerinţele privind ancheta oficială sunt similare. Pentru ca ancheta să fie considerată „efectivă“, trebuie, în principiu, să fie aptă să ducă la stabilirea faptelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi.

         Aceasta nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv, printre altele, mărturiile martorilor oculari, probele biologice şi altele. Orice nereguli ale anchetei care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor vinovate riscă să contravină acestui standard, iar cerinţa de promptitudine şi de termen rezonabil este implicită în acest context.

       (Cauza CEDO   C.A.S. şi C.S. împotriva României 24 septembrie 2012  Monitorul Oficial nr. 217 din 16 aprilie 2013  http://www.legalis.ro/2013/04/22/romania-a-fost-condamnata-la-cedo-in-cauza-c-a-s-si-c-s-pentru-lipsa-de-efectivitate-a-anchetei-penale/

                De asemenea,   au savarsit infractiunea  de  Instigare   si   răzbunare  pentru ajutorul dat justiţiei Art 47 rap. la Art. 274 C.pen pentru  ticluirea  si declansarea procedurilor artificial  aplicate pentru excluderea  din profesie  sub motive  ca am  pornit  actiunile  judiciare  si ca prin   continutul  criticilor  asupra  abuzurilor  si ilegalitatilor  flagrante  cotidiene  si de notorietate publica  eu nu informez  ci defaimez sau savarsesc delict de opinie.  O imensa  rusine  nationala  a  acestor  fapte staliniste  de  reducere la  tacere   a  aunui  avocat.

    Cu privire la infractiunea  de  Fals in declaratii oficiale – art 326 C.pen  rezulta  neindoielnic de pe  site-ul Ministerului Finantelor  ca Baroul Dambovita nu detine  acte legale de reinfiintare intrucat acolo in declaratiile si datele fiscale  oficiale  au declarat  situatii neconforme adevarului  printre care si ca  sunt infiintati prin Monitorul Oficial Nr 51/1995 , care Monitor nu cuprinde niciun fel  de referire si niciun act privind Baroul Dambovita.

     In orice caz inclusiv in procesele penale  si  civile  am  solicitat  obligarea acestora  sa depuna un act  legal si oficial  de  reinfiintare, sa dovedeasca persoana juridica infiintata pe care sustin ca o reprezinta si din care  functii dispun pedepse iobagesti de  extorcare  de penalitati pentru servicii execrabile .

   Oricum refuzul prezentarii actelor  in fata autoritatilor  si instantelor penale  reprezenta  infractiunea  de  obstructionare  a  justitiei, dar pe  care insasi aceste  autoritati prin abuz in serviciu  au eludat aceasta obligatie  de  a  identifica actele personei juridice  in numele  careia  fapturitorii savarsesc  asemenea  pedepse  private si mai ales privative  de drepturi si libertati fundamentale  ale  omului, in plin stat  de  drept.  

 

 

VIII.  Presedintelui  Filiaei C.A.A. Dambovita av Poschina Adriana  si membrilor  Consiliului  Filiaei C.A.A. Dambovita, cu sediul in Targoviste, str Radu de la Afumati, bl 8D, ap.1 jud. Dambovita, tel.0245/218547

      Se  fac vinovati de savarsirea infractiunilor de : Fals intelectual si fals material in contabilitatea CAA, Gestiune frauduloasă- Art. 242 C.pen;  Instigare/complicitate   la   Supunere  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47 rap la  Art. 281 alin 1 C.pen; –   Instigare   si   răzbunare  pentru ajutorul dat justiţiei Art 47 rap. la Art. 274 C.pen ; –  Fals in declaratii oficiale – art 326 C.pen ;   –

 Au savarsit infractiunile  de Instigare/complicitate   la   Supunere  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47 rap la  Art. 281 alin 1 C.pen pentru ca  Filiala  CAA  Dambovita  a dispus  catre barou  in lipsa oricarei hotarari judecatoresti de creante ca  Baroul sa  aplice pedepse privative  de  drepturi si  libertati fundamentale  scotand  din insasi  subzistenta oamenii

Din  situatiile  financiare prezentate rezulta un haos  total  in care  sumele  difera cand  cresc  cand  scad  , intotdeauna  sunt altele. In plus pretinsele  lor evidente  contabile, (asa  ca pe  caiet , la  buticul  din coltul strazii)  violeaza  grav principiile fundamentale  ale  matematicii  si pentru venituri zero in anumite luni imultirea  cu zero le  da penalitati de sute  de lei. 

Dsi nu au impotriva  mea  de peste 3 ani nicio hotarare  judecatoresca (fiindu-le  respinsa actiunea in pretentii la judecatoria Targoviste),  si   desi nu  au niciun  fel de titlu executoriu, niciun act  sau contract de  asigurare, nu au acte  de infiintare pe acesta institutie „de  asigurare privata”  tot    ei sunt  aceea care determina Baroul sa aplice pedepsele private si privative de dreptrui si libertati, prin asemenea metode  care incalca toate regulile juridice ale   lumii civilizate, ocolind  insasi codul  de procedura  civila de la  care deroga in cel mai crunt  stil camataresc.

Falsul  in declaratii oficiale – art 326 C.pen  rezulta  neindoielnic de pe  site-ul Ministerului Finantelor  ca  CAA Dambovita  a declarati situatii neconforme  adevarului.

Gestiunea frauduloasă- Art. 242 C.pen  rezulta  din actele  lor  contabile unde  sunt imense nereguli  si fapte penale  de  fals  si uz de  fals contabilitate  dubla,  etc care vor  fi descrise detaliat  in urmarirea penala.

 

IX  Membrii Consiliului CASEI centrale de  ASIGURARI A AVOCATILOR (C.A.A.), cu sediul in Str. Dr. Dumitru Râureanu nr. 3-5, etaj 3, Sector 5, Bucureşti, România, cod postal 050047 Tel: 021-312.39.00Fax: 021-313.21.36

       si

X  Conducerea UNBR  si  Membrilor Consiliului UNIUNII NATIONALE A BAROURILOR DIN ROMANIA (UNBR) cu sediul in Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 5, Cod 050091, Bucureşti, Tel: 021-313-4875; 021-316-0739; 021-316-0740; Fax: 021-313-4880,

                       Se fac vinovati de savarsirea infraactiunilor  de :

 – instigare /complicitate la / si /  Supunere  la rele tratamente- prev  si ped  de Art 47, 48  rap la  Art. 281 alin 1 C.pen; –   Instigare   si  complicitate la  răzbunare  pentru ajutorul dat justiţiei Art 47 rap. la Art. 274 C.pen ; –  Fals in declaratii oficiale – art 326 C.pen ;   – Obstrucţionarea justiţiei -Art. 271 alin 1 lit b, C.pen; –   Trafic de influenţă Art. 291 C.pen;  Cumpărarea de influenţă Art. 292 C.pen. ;  –  Fals intelectual Art. 321 C.pen; –  Fals  în înscrisuri sub semnătură privată;-  Art. 322 C.pen.; Uzul de fals Art 323 C.pen ; –  Abuzul în serviciu cu consecinte deosebit de grave Art. 297 alin 1 si 2 rap. la art 309 C.pen; –  Neglijenţa în serviciu cu consecinte deosebit de grave Art. 298 rap. la art 309 C.pen ; –  Delapidare art 295 C.pen; –  Evaziune fiscala prin executarea de evidenţe contabile duble – art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 ;  –  Evaziune fiscala prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale- art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;-   Gestiune frauduloasă- Art. 242 C.pen;  – Deturnarea de fonduri – Art. 307 C.pen;-  Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane Art. 308 C.pen; –  Infractiuni de coruptie Art. 5 alin (1) (3) Art. 11, Art 12, Art 131 , Art. 132 , Art.14, Art 15, Art. 17 lit b,c,d, d1,g, Art. 23, Art 25 din Legea nr 78/2000 privind prevenirea descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie  –  si     Infractiunile prevazute de Art. 145 alin. 2 lit. a, c, d, si alin 2 Legea 411/2004 (utilizarea contributiei la fondul de pensii în alte scopuri,  administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii private si  administrarea unui fond de pensii neautorizat in perioada 2004- 2016 );

         Aceste infractiuni  au  descrise  succint  in preambul si pe  parcursul intregii plangeri penale  si ne asumam obligatia ca  vor  fi detaliate   si probate  fiecare in parte in cursul   audierii noastre  din  cadrul   anchetei   penale  efective , in conformitate cu prevederile  europene  mai sus precizate.

        In fine,

      fata de  toate  aceste  grave fapte penale  dorite  a fi probate de indata  de peste  500 de  avocati  suspendati  din profesie de  UNBR /CAA  prin aceste metode   de pedepse private  si privative  de  drepturi si libertati umane,   se  cuvine  sa  reamintim ca  absolut toate aceste incalcari ale drepturilor  ssunt savariste datorita pretextului favorizarii  unui  asigurator monopolist si asta numai   pentru  execrabile, si pretios denumite „servicii de  asigurari”   de  care profita grobian si fraudulos  exact  cei care  nu au  contribuit timp  de  35 de ani,  in timp ce  actualii avocati  contribuabili  sunt  direct si extorcati de bani si   lasati si fara profesie si venit de subzistenta  si raman  si cu  fondul de pensii confiscat plus ca oierd  si vechimea in munca adica cota de cei  10-14  ani de contributii  care  ramna descoperiti ca  asigurari in cazul iesirii la pensie a  avocatului  din sistemul public, care nu plsteste bani pentru aacesta perioada,  ci doar  ia in calcul data iesirii la  pensie considerand ca sistemul CAA trebuie sa-i platesca aceasta pensie !

  O imensa  anormalitate  datorita  acestei excrescente artificiale  de asigurari inventate  si folosite empiric de  catre  CAA/UNBR

    Insa  dovezile  supreme  sunt  ca  sub pretextul acestor  extorcari de bani, care  este o adevarata inselaciune de  schema tip ponzi/priramidala, intinsa pe  zeci de ani de  contributii,     profita numai unii iar  altii  raman si cu banii luati si umiliti .

    Cel mai grav este  ca de fapt    sistemul  acestui asigurator  monopolist CAA  doar incaseaza bai si nu ofera in realitate niciun serviciu de asigurare de  calitate,

        Dam ca exemplu,  cazul Anghelus – sunt  confiscate  si fondurile contribuite aproape 15 ani de  zile  si doar pentru cateva luni de  suspendare petrecute acum 3 ani ,  nu este recunoscuta aceasta perioada minima  de  contributie la  vechime in munca  si in plus  am mai pierdut  si 3 ani de litigii pe care,  daca  autoritatile  si instantele  mai refuza  sa solutioneze litigiile  iata  ca am trait  si muncit  degeaba ultimii  18 ani in Romania care se pretinde stat  de drept  si refuza  aplicarea standardelor  europene.

 

       Este important  sa amintim procurorilor  PICCJ   doar     DOUA EXEMPLE RELEVANTE DINTRE MIILE  DE  CAZURI IN  CARE AVOCATII ASIGURATI LA  CAA sunt nevoiti sa se judece inutil, chiar ani de  zile in instante pentru stupizeiile si nulitatile   CAA  datorita aberantei birocratii si proastei constructii  a  sistemului de  pensii CAA  care este luat copie gresit adupa sistemul public,

     astfel incat  TOTI AVOCATII  ROMANI SUNT  SUPUSI ABUZURILOR SI ABERATIILOR LEGISLATIV ADMINISTRATIVE ALE  ACESTUI ASIGURATOR MONOPOLIST  CAA care PE LANGA  CA  ASIGURA  SERVICII  DE  CEA MAI PROASTA  CALITATE   SI PENSII DERIZORII  SUB  SISTEMUL  PUBLIC  isi si mai bate joc,  pur si simplu ani de  zile  de drepturile si de  pensile  avocatilor, si sub pretinsedatorii ilegal calculate  le mai ia si dreptul la  venit  de  subzistenta si profesie, dar nici pensia nu o acorda la  timp,  nici chiar dupa ani de  zile  de judecata  cu  asiguratii:

 

       1 Cazul av NICOLAE  CONSTANTIN din BAROUL  / CAA BUCURESTI (80 de  ani de peste 40 de ani in profesie)fost detinut politic  vezi-  DOS 1626/302/2010 JS5 Hotararea  de  RESPINGERE A  PRETENTIILOR  ILEGALE   PRESCRISE    CAA  Bucuresti

. Iata  ca  nici dupa  6 ani de zilea vocatul NICOLAE CONSTANTIN  nu este lasat sa profeseze    sub  pretexte  ca        ar avea datorii,   DESI ACESTEA NU EXISTA  SAU SUNT CLAR PRESCRISE potrivit legii si hotararilor judecatoresti definitive !

          ATENTIE  – sumele sunt ridicole (cca 700 lei) dar in viziunea camarilei infractionale  de la  CAA  REPREZINTA   suficiente MOTIVE sa  se razbune pe  acest batranel   si    SA-SI BATA JOC   intrucat nici dupa  6 ani  de lipsa titluri si vorbin de datorii prescrise  CAA ISI MENTINE  TUPEUL REFUZULUI  DREPTURILOR

   AVOCATULUI  NICOLAE  CONSTANTIN CARE  A  FOST a si cel NEVOIT SA  STEA  IN GREVA  FOAMEI IN ANUL  2015,  nimanui din statul roman    nu i-a pasat de umilintele si batjocora acestui om aflat la  varsta senectutii–

 AUTORITATILE AU REFUZAT SESIZAREA PENTRU INCALCAREA FLAGRANTA ALE  LEGILOR  TARII 

SI DREPTURILOR  FUNDAMENTALE  ALE  OMULUI  SI AVOCATILOR

 

http://www.cancan.ro/actualitate/un-avocat-bucurestean-a-intrat-in-greva-foamei-pentru-ca-baroul-ii-interzice-exercitarea-profesiei.html

 

http://www.luju.ro/avocati/barouri/masura-extrema-avocatul-nicolae-constantin-a-intrat-in-greva-foamei-dupa-ce-baroul-bucuresti-i-a-interzis-sa-mai-practice-avocatura-m-am-dus-sa-imi-iau-cardul-am-prezentat-chitanta-si-am-fost-instiintat-ca-nu-mai-figurez-in-tabelul-avocatilor-activi-caa-a?pdf

 

  1. CAZUL av ELENA TOPORCEA,  60 ANI,  BAROUL / CAA BUCURESTI :

 

     Dupa  15 ani de  contributie in anul 2014 face  cerere pentru pensie  de limita  de  varsta si  CAA  Bucuresti refuza   cu tupeu  mentinut inca   de cca   2  ani de  zile …sa introduca in plata pensia derizorie  de 639 lei .

      Atentie –  CAA ASIGURATOR   MONOPOLIST de pensie privata,  tine captiv avocatii si  din pozitii de  abuz si forta, cum se intampla in practica curenta,

      Ce credeti ca  face  cu  d-na  ET ?   –  O OBLIGA  CU  TUPEU SA PRIMEASCA O PENSIE  DE  DOAR  300 LEI IN CONDITIILE IN CARE I SE  CERE  SA  RENUNTE LA PENSIA DE URMAS  CUVENITA LEGAL ( dupa sotul decedat)  DIN  SISTEMUL PUBLIC !!!

    ATENTIE : Ce batjocora stalinista … iti dau,.. asa ca  vreau eu , CAA,  o pensie  de 600 lei  numai daca platesti lunar inapoi 300 lei ..  si  NUMAI DACA RENUNTI LA  PENSIA  DE URMAS  DIN SISTEMUL PUBLIC DE PENSII’’ ….De fapt  dai  300 lei … ca  sa primesti tot 300 lei ?  De ce da  dai 300 si sa iei 300 inapoi, astia  fac misto ?                       

     Despre ce  idiotenie  a  CAA  vorbim ?

 

   Asta mai  este  sistem de pensie  administrata privat  in ROMANIA  din UNIUNEA  EUROPEANA ?

 

        Repetam  Monopolul   ilegal al  sistemului   CAA/UNBR,     DOAR INCASEAZA  BANI  dar nu-si indeplineste rolul de  asigurator  dovada  fiind  aceste   proaste servicii prestate in realitate,  tocmai ca  sunt  stabilite prin statute  si legiile neconstitutionale  care  sunt promulgate  impotriva directivelor  UE IN MATERIE DE PESNII PRIVATE.

        Autoritatile judiciare romane au  favorizat ilegalitatile   CAA  2 ani de  zile  chiar  cu ocazia litigiilor mai sus amintite, in culise rugandu-i sa isi  faca in sfarsit o LEGE noua ( Legea 72/20016) aceea nascuta moarta,  total neconstitutionala, intrucat deroga inadmisibil  atat aconomic cat  si juridic  de la standardele  fundamentale  ale  drepturilor asiguratilor  europeni 

    De exemplu –  potrivit legii nr 411/ 2004 nu se pot  constitui fonduri de  pensii sub 50.000 de membri asigurati, nu se poate lucra  fara  schema  autorizata de catre ASF CSPP  ca  fond de pensii, nu se poate face asigurari  fara contracte scrise  cu asiguratii, fara  nu poate  functiona  ca  asigurator fara  FOND  DE  GARANTARE  a  asigurarii  PENSIILOR .

      In plus  este de  notat ca  statul  roman  asigura o pensie sociala minima de 400 lei oricarui cetatean,   in conditiile in care  acel cetatean niciodata nu amuncit  sau nu  contribuit  cu nimic la fondul de pensii, fara studii, fara niciunfel de  vechime in munca,   singura conditiie fiind  implinirea varstei de pensionare 60-65 ani !

 

          A se  vedea in borderou   Decizia  de pensionare  nr  427/2015 CAA BUCURESTI amintit, nici azi   nepusa  in plata  pentru  av  Toporcea Elena,   adica nici  dupa 2 (doi) ani de litigii  de  contencios si in instante penale-

      Totusi  dupa indelungi procese s-a  dispus intoarcerea  dosarului la  Parchet si inceperea  urmaririi  penale –  vezi   Dosarul pena nr  7541/P/2014,  Parchetul  J S 5

 

             Pentru toate  aceste motive,

         Solicitam    inceperea urmaririi penale  in rem,   cercetarea efectiva in cauza, conform standardelor  europene ,  audierea victimelor  infractiunilor,  administrarea probelor,   stabilirea prejudiciilor,  luarea masurilor  de  siguranta si celor operative urgente dispuse legal,    urmand ca  dupa terminarea  cercetarilor penale,

     Rugam sa  dispuneti  trimitera in judecata a persoanelor  vinovate pentru  tragerea la raspundere penala si acordarea cuvenitelor  despagubiri, daune materiale  si materiale,   pentru gravele prejudicii suferite  in acest dosar  care releva  o grava  situatie  de  coruptie  institutionalizatadatorita nepasarii  si neluarii masurilor legale  ale obligativitatii si prioritatiilor   respectarii standardelor  europene la  care Romania este parte .

   

      Ne  vom  constitui parti  civile in cadrul urmaririi penale,  conform legii .

 

In drept, invocam  legislatia mai sus precizata precukm si orice alte  dispozitii aplicabile in cauza !

      Probe:   acte, declaratii de  martori, confruntari, expertize, etc

 

      Anexam,  in prealabil un  borderou de  acte  cuprinzand inscrisurile mai sus invocate

 

     Data : 27 iulie 2016                         pentru conformitate,

                                                       Av. ANGHELUS  ION-GABRIEL

 

                                                                                                       

 

 

Tehnologie de varf „RemitATM” „OCRMO Technology” – Transfer instant de bani

O echipa de romani  a transformat  modul in care circula banii intre oameni. Au construit un nou tip de bancomat care nu respecta niciuna dintre regulile actuale si reuseste tocmai de aceea sa fie rapid si usor de folosit.

Bancomatul prin care trimiti bani fara card, doar cu telefonul. E facut la Brasov si functioneaza pe 5 continente.

 

http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61784059&section=20559&video_section_id=

Sistemul   bancomate  fara card  RemitATM realizat de firma romaneasca OCRMO Technology din Brasov Romania

http://stirileprotv.ro/ilikeit/smart-things/ilikeit-bancomatul-prin-care-trimiti-bani-fara-card-doar-cu-telefonul-e-facut-la-brasov-si-functioneaza-pe-5-continente.html

George Buhnici a adus la iLikeIT bancomatul de tip nou, care nu mai are nevoie de card si te ajuta sa trimiti bani gheata cu smartphone-ul – practic, e un aparat cash-to-cash. RemitATM, realizat de firma romaneasca OCRMO Technology, iti permite sa te autentifici cu ajutorul telefonului tau mobil.

Primesti un mesaj cu un cod de autentificare, introduci numarul de telefon al celui caruia ii trimiti banii, apoi introduci cash in aparat si in cateva secunde se trimite notificarea iar destinatarul poate scoate banii din aparatul similar.

Momentan, nu exista in Romania, desi e fabricat la Brasov, dar functioneaza in 100 de tari de pe glob, pe 5 continente. Datele se transmit prin reteaua securizata a companiei iar costurile de transfer sunt de numai 1 euro pentru orice tranzactie, indiferent de valorea ei. Limita tranzactiilor este de 1.000 de euro.

 

In Romania: „Legea ne încalcă pe noi, nu noi încălcăm legea” -Cincinatus-

articol preluat  de pe  cincinatus.ro

http://cincinnatus.ro/libertate-economica/legea-ne-incalca-pe-noi-nu-noi-incalcam-legea/

Legea ne încalcă pe noi, nu noi încălcăm legea

România e țara în care legea încalcă indivizii mai mult decât indivizii încalcă legea. N-au românii atâta timp și imaginație să încalce legea cât au politicienii să dea legi și interdicții noi. Când proprietatea statului se extinde peste tot, te împușcă statul pentru trespassing chit că nu te miști din locul tău.

Să nu ne mințim. Nu e o mulțime care se împinge într-un gard. E un gard care se împinge într-o mulțime. E ca și cum, la fotbal, regula ofsaidului s-ar schimbat astfel încăt să fii prins în ofsaid chiar și în propriul careu de șase metri.

În ultimii zece ani nu românii s-au transformat în infractori și evazioniști, interdicțiile și impunerile s-au înmulțit până când aproape fiecare român a fost transformat într-un infractor și un ilegalist.

Când cineva vrea să te pedepsească și să te controleze, va inventa tot mai multe reguli și restricții pe care să-ți fie cât mai greu să le eviți. Politicienii și funcționairi nu vor liniște. Vor cât mai multe încălcări ale legii, care să le dea ocazia să recurgă la forță și să pedepsească.

Dacă politicienii și funcționarii dau legi și inventează interdicții, vom ajunge să încălcăm legea la fiecare mișcare și în fiecare secundă. Activități legale până ieri se transformă peste noapte în ilegalități.

Cetățeanul trebuie să țină pasul nu cu presupusa sa tendință spre ilegalitate ci cu apetența statului de a transforma orice activitate a cetățeanului în ilegalitate. E din ce în ce mai complicat să nu încalci legea. Legea s-a lăbărțat atât de mult încât nici pe vârfuri nu mai poți umbla fără s-o încalci.

Nu românii sunt mai contravenienți sau infractori, interdicțiile sunt mai multe. Dacă ieri erai evazionist fiindcă nu plăteai impozitul pe venit sau profit, azi ești evzionist fiindcă nu plătești și contribuțiile sociale și de sănătate. Ieri se fuma în barul tău, proprietatea ta privată, făcută din munca, nervii și banii tăi, și nu erai bun de amendă. Azi ești contravenient și riști să-ți fie închis barul. Ieri îți aprindeai țigara fără să te alerge polițaii cu amenda și pulanul, azi, dacă o aprinzi, ești un limbric cu tendințe penal anarhiste.

Te trezești din somn, te speli pe dinți, bei cafeaua, mănânci, ieși din casă și, dacă nu ești la curent cu ce le-a mai fătat mintea politicienilor și funcționarilor, te trezești cu amendă, alergat de poliție sau chiar la pușcărie. Lucruri de rutină, pe care le faci de când te știi, și pe care ieri le făceai liniștit, astăzi sunt ilegalități cu finalitate contravențională.

Statul român plantează iarbă sub picioarele tale și apoi te amendează pentru că ai călcat iarba. Când aproape totul devine ilegal e din ce în ce mai greu să nu încalci legea. Orice pas e împotriva statului, e ilegal, e clandestin, e motiv să fii alergat, hăituit, arestat.

Suntem o țară de evazioniști și infractori? N-aș zice. Suntem o țară condusă de o mafie de politicieni și funcționari obsedați de control, obsedați de banii și deranjați de libertatea indivizilor.

Ilegalitate e ceea ce decid politicienii și funcționarii că e ilegalitate. Evaziunea e ceea ce decid politicienii și funcționarii că e evaziune. Ieri îți plăteai impozitul pe venit și erai un cetățean model. Astăzi faci exact același lucru, îți plătești impozitul pe venit, nu te-ai schimbat absolut deloc. Dar ești un evazionist, un infractor. Fiindcă nu ți-ai plătit și contribuțiile. Fiindcă, între timp, au devenit și astea obligatorii, fiindcă bugetele de care dispun politicienii și funcționarii sunt pe deficit.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că politicienii și funcționarii au promis mai mulți bani clienților economici, mafioților și votanților decât poți tu să dai. Dar nu-i nimic. Va trebui să muncești mai mult. Să dai mai mult.Dacă nu ești dispus de bunăvoie să faci asta, te motivează cu biciul interdicției și amenințarea cu pușcăria.Și cine e dispus? O viață avem, o familie și câțiva prieteni, cine e dispus să-și piardă timpul și energia de dragul politicienilor, funcționarilor și mafiei lor? Cei mai mulți dintre noi, buni sau răi, deștepți sau proști, capabili sau incapabili, ambițioși sau modești, genii sau oameni simpli, iau decizia corectă și se zbat pentru ei, pentru familie, pentru copii, pentru prieteni, pentru apropiați. Iar asta este, din punctul de vedere al statului, condamnabil și, într-o anumită măsură, ilegal.

Cerculețul tău legal e din ce în ce mai mic. Ieri avea o sută de metri diametru, puteai să te miști în voie, cu prietenii, cu familia, să te simți bine cât de cât, să trăiești oarecum. Între timp, din nevoie de bani și control, politicienii și funcționarii au mai dat o lege prin care activități legale devin brusc ilegale. Și o altă lege. Și o alta. Cerculețul tău legal a ajuns să aibă cincizeci de centimetri diametru. Stai într-un picior și scoți bani din buzunar la foc automat, ca să nu fii arestat. Încalci legea fără să faci nimic, nicio mișcare. Nici măcar nu poți să respiri. Fiindcă,  ghici ce, scoți pe gură dioxid de carbon. Și bagi oxigen. Adică iei ce e bun de la societate, lume, natură și dai ce e rău. Nu mai respira! Gândește-te că ești la zece metri sub apă și în zi de facturi. Ține-ți respirația și scoate bani.

Nu avem noi atâta capacitate de adaptare cât chef de băgat la pușcărie și luat banii au politicienii și funcționarii cărora le-am dat dreptul, din neglijență și lene, să ne conducă.

Oamenii sunt la fel. Conștiința și moralitatea sunt pe raftul pe care erau și ieri, neatinse. Nu s-a înrăit lumea. Pur și simplu statul inventează fărădelegi noi, ca să te controleze și stoarcă de bani. ”Ai respirat? Ooo, nu știi că e ilegal? Marcă banul și intră la pușcărie!”

sursa citat   Cincinatus.ro

Copy right  Mirel Axinte 30 ianuarie 2016

SINOPTICUL celor 16 DOSARE – (penale si contencios ad-tiv)- Litigiile avocatului ANGHELUS ION GABRIEL si alti avocati romani impotriva ilegalitatilor CAA/UNBR

Actualizat – azi 4 martie 2016

sursa externa https://www.academia.edu/22806577/SINOPTICUL_celor_16_DOSARE_impotriva_ilegalitatilor_CAA_UNBR

…………………………………………………………………………………………

1.
Dosar 2887/120/2014 Tribunalul Dambovita Contencios- anulare act administrativ ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant BAROUL DÂMBOVIŢA Pârât CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DIN ROMANIA Pârât UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA Pârât Tip solutie: Soluţionare Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţii U.N.B.R şi C.A.A, prin întâmpinare. Respinge excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta C.A.A. Declină soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti. Document: Hotarâre 1722/2014 02.12.2014
http://portal.just.ro/120/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12000000000065203&id_inst=120
…………………………………………………………………………………………………………
2.
Dosar 2887/120/2014/a1 Tribunalul Dambovita Contencios- anulare act administrativ REEXAMINARE TAXĂ TIMBRU ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant BAROUL DÂMBOVIŢA Pârât CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DIN ROMANIA Pârât UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA Pârât Solutia pe scurt: respinge cererea Document: Încheiere finală (dezinvestire) 02.09.2014
http://portal.just.ro/120/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12000000000065631&id_inst=120 ……………………………………………………………………………………………………………
3.
Dosar 579/120/2015 Tribunalul Dambovita Ordonanta presedintiala suspendare executare act administrative ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant ANDREI ION Reclamant ALECU MIHAI ROMULUS Reclamant BĂLAN PETRE VALENTIN Reclamant
STAN ANDREEA MARIA Reclamant STAN CORNELIU EMILIAN Reclamant BAROUL DÂMBOVIŢA Pârât Tip solutie: Respinge cererea Solutia pe scurt: admite excepţia inadmisibilităţii cererii. respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială. Document: Hotarâre 187/2015 17.02.2015
http://portal.just.ro/120/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12000000000069053&id_inst=120 ……………………………………………………………………………………………………………
4.
Dosar 928/120/2015* Tribunalul Dambovita Contecios- suspendare provizorie a executarii rejudecare ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant Reclamant ANDREI ION CU DOM.LA AV ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant Reclamant ALECU MIHAI – ROMULUS CU DOM. LA AV. ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant Reclamant
BAROUL DÂMBOVIŢA
Pârât Pârât
Ora estimata: 09:00 Complet: Comercial – C7F – AMANARE Tip solutie: Încheiere Solutia pe scurt: Constată admisibilă excepţia. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale. Dispune suspendarea judecăţii cauzei. Document: Încheiere de şedinţă 22.10.2015
http://portal.just.ro/120/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12000000000073181&id_inst=120
………………………………………….……………………………………………………………………
5.
Dosar 928/120/2015 Curtea de Apel Ploiesti Recurs suspendare provizorie a executarii ANGHELUŞ ION GABRIEL Recurent Reclamant ANDREI ION CU DOM.LA AV ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant Reclamant ALECU MIHAI – ROMULUS CU DOM. LA AV. ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant Reclamant BAROUL DÂMBOVIŢA Pârât Pârât Tip solutie: Trimitere cu rejudecare Solutia pe scurt: Admite recursul. Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.08.2015. Document: Hotarâre 2056/2015 11.08.2015
http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12000000000069473&id_inst=42
…………………………………………………………………………………………………………………
6.
Dosar 579/120/2015 Curtea de Apel Ploiesti Apel Ordonanta presedintiala suspendare executare act administrative ANGHELUŞ ION GABRIEL Apelant Reclamant ANDREI ION Apelant Reclamant ALECU MIHAI ROMULUS Apelant Reclamant BĂLAN PETRE VALENTIN Apelant Reclamant STAN ANDREEA MARIA Apelant Reclamant STAN CORNELIU EMILIAN Apelant Reclamant BAROUL DÂMBOVIŢA Intimat Pârât Solutia pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică. Document: Hotarâre 199/2015 26.03.2015
http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12000000000069053&id_inst=42
………………………………………………………………………………………………………………………….
 7.
Dosar 911/42/2014 CURTEA de APEL PLOIESTI fond anulare act administrativ
http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=4200000000055489&id_inst=42
Părţi
Nume Calitate parte ANGHELUŞ ION GABRIEL Reclamant
BAROUL DÂMBOVIŢA
Pârât CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DN ROMÂNIA Pârât
CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR – FILIALA C.A.A. DÂMBOVIŢA
Pârât UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA Pârât
BĂLAN PETRE VALENTIN
Intervenient STAN ANDREEA- MARIA Intervenient
STAN CORNELIU- EMILIAN
Intervenient ANDREI ION Intervenient
ALECU MIHAI-ROMULUS Intervenient
Şedinţe
05.10.2015
Ora estimata: 09:00 Complet: 1 COM F Tip solutie: Respinge cererea Solutia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi.Respinge ca inadmisibile cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Angheluş Ion Gabriel şi cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii Alecu Mihai Romulus, Andrei Ion, Bălan Petre Valentin, Stan Andreea Maria şi Stan Corneliu Emilian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.10.2015. Document: Hotarâre 189/2015 05.10.2015
28.09.2015
Ora estimata: 09:00 Complet: 1 COM F Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: Având nevoie de timp pentru a delibera,amână pronunţarea la data de 5 octombrie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.09.2015 Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 28.09.2015
15.07.2015
Ora estimata: 11:00 Complet: 1 COM F VI Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: Uneşte excepţia lipsei de interes cu fondul cauzei. Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată cu privire la cererile de suspendare, ca neîntemeiată. Respinge ca neîntemeiate cererile de suspendare executare act administrativ formulate de reclamant şi intervenientţi Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2015. Document: Încheiere de şedinţă 15.07.2015
08.07.2015
Ora estimata: 09:00 Complet: 1 COM F VI Tip solutie: Încheiere Solutia pe scurt: Uneşte excepţia inadmisibilităţii cu fondul cauzei. Admite în principiu cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii Alecu Mihai Romulus, Andrei Ion, Bălan Petre Valentin, Stan Andreea Maria şi Stan Corneliu Emilian. Acordă termen la data de 15.07.2015, ora 11, termen în cunoştinţa părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.07.2015. Document: Încheiere de şedinţă 08.07.2015
26.01.2015
Ora estimata: 09:00 Complet: 1 COM F Tip solutie: Amână cauza Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetentei materiale a instanţei invocată din oficiu.Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintează dosarul Înaintei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal pentru regulator de competenţă.Fără cale de atac .Pronuntata in sedinta publică, azi 26.01.2015. Document: Hotarâre 11/2015 26.01.2015
Căi atac
Dată declarare
Parte declarantă
Cale de atac 20/07/2015 ALECU MIHAI-ROMULUS, ANDREI ION, ANGHELUŞ ION GABRIEL, BĂLAN PETRE VALENTIN, STAN ANDREEA- MARIA, STAN CORNELIU- EMILIAN, Recurs
10/08/2015BĂLAN PETRE VALENTIN,Recurs 11/08/2015 ANGHELUŞ ION GABRIEL, Recurs11/08/2015ALECU MIHAI-ROMULUS,
Recurs 21/10/2015 ALECU MIHAI-ROMULUS, ANDREI ION, ANGHELUŞ ION GABRIEL, BĂLAN PETRE VALENTIN, STAN ANDREEA- MARIA, STAN CORNELIU- EMILIAN, Recurs18/11/2015ANGHELUŞ ION GABRIEL,Recurs24/11/2015 BĂLAN PETRE VALENTIN, Recurs 25/11/2015 ANDREI ION, Recurs 27/11/2015 BĂLAN PETRE VALENTIN, Recurs
http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=4200000000055489&id_inst=42 …………………………………………………………………………………………………………………….

8.

Dosar 253/1/2016 ICCJ Recurs anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România
Părțile din dosar:
 ANGHELUŞ ION GABRIEL ŞI ALŢII (ANDREI ION, BĂLAN PETRE VALENTIN ,ALECU MIHAI ROMULUS, ETC ) – Recurent (Reclamant)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 22.01.2016
 BAROUL DÂMBOVIŢA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 22.01.2016
 CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DIN ROMÂNIA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 22.01.2016
 UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 22.01.2016
 CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR -FILIALA C.A.A.DÂMBOVIŢA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 22.01.2016
 BĂLAN PETRE VALENTIN – Recurent (Intervenient)
 STAN ANDREEA MARIA – Recurent (Intervenient)
 STAN CORNELIU EMILIAN – Recurent (Intervenient)
 ANDREI ION – Recurent (Intervenient)
 ALECU MIHAI ROMULUS – Recurent (Intervenient)
Ședințe de judecată:
Cauza se află în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000302327 ………………………………………………………………………………………………………………………………
9.
Dosar 3340/1/2015 ICCJ Recurs suspendare executare act administrativ
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000299702
Data formării dosarului la ÎCCJ:
11.09.2015
Data inițială a dosarului:
18.12.2014
Materia juridică din care face parte obiectul dosarului:
Contencios administrativ şi fiscal
Secție:
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiectul dosarului:
suspendare executare act administrativ
Obiectele secundare ale dosarului:

Stadiul procesual:
Recurs
Stadiul procesual combinat:

Părțile din dosar:
 ANGHELUŞ ION GABRIEL – Recurent (Reclamant)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 23.11.2015
 ANDREI ION – Recurent (Intervenient)
 ALECU MIHAI ROMULUS – Recurent (Intervenient)
 BĂLAN PETRE VALENTIN – Recurent (Intervenient)
 STAN CORNELIU EMILIAN – Recurent (Intervenient)
 STAN ANDREEA MARIA – Recurent (Intervenient)
 BAROUL DÂMBOVIŢA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 21.10.2015
 CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR – FILIALA C.A.A. DÂMBOVIŢA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 21.10.2015
 UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 21.10.2015
 CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DIN ROMÂNIA – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 21.10.2015
Ședințe de judecată:
Cauza se află în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000299702
………………………………………………………………………………………………………………………
10.
 Dosar 911/42/2014 ICCJ conflict negative de competenţă
( regulator de competenta )
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000295891
Părțile din dosar:
 ANGHELUŞ ION GABRIEL – Reclamant
 BAROUL DÂMBOVIŢA – Pârât
 CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DIN ROMÂNIA – Pârât
 UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA – Pârât
 CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR -FILIALA C.A.A.DÂMBOVIŢA – Pârât
 BĂLAN PETRE VALENTIN – Intervenient
 STAN ANDREEA MARIA – Intervenient
 STAN CORNELIU EMILIAN – Intervenient
 ANDREI ION – Intervenient
 ALECU MIHAI ROMULUS – Intervenient
 Complet de judecată: CC7-NCPC
 Numărul documentului de soluționare: 1262/2015
 Data documentului de soluționare: 19.03.2015
 Tipul documentului de soluționare: Hotarâre
 Soluție: Fond – Soluţionarea conflictului de competenţă
Detalii soluţie: DECIZIA Nr.1262/19.03.2015. Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Angheluş Petre Valentin, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Dâmboviţa, Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Casa de Asigurări a Avocaţilor – Filiala C.A.A. Dâmboviţa şi intervenienţii Bălan Petre Valentin, Stan Andreea Maria, Stan Corneliu Emilian, Andrei Ion şi Alecu Mihai Romulus în favoarea Curţii de Apel Ploieşti- Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000295891
………………………………………………………………………………………………………………………………
DOSARE PENALE vs conducerea UNBR/CAA
11.
DOSAR nr 935/P/2014 PARCHETUL CURTII DE APEL BUCURESTI
12.
DOSAR PENAL 5838/2/2014 CURTEA de APEL BUCURESTI plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000319373&id_inst=2
Angheluş Ion Gabriel  Petent
PARCHET CAB   Intimat
Florea Gheorghe  Intimat
Despa Aurel Intimat
Nicu Tiberius Intimat
Tip solutie: respinge plângerea Solutia pe scurt: Înch.F/CP/În baza art.341 C. pr. pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul ANGHELUŞ ION GABRIEL împotriva Ordonanţei nr.2583/II/2/2014 din 04.09.2014 şi a Ordonanţei nr.935/P/2014 din 11.08.2014. Obligă petentul la 30 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Dată în camera de consiliu azi, 05.02.2015. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 05.02.2015
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000319373&id_inst=2 ………………………………………………………………………………………
13
Dosar 6502/315/2015 Judecatoria Targoviste contestaţie la executare ANAF
Termen 30.03.2016 Angheluş Ion Gabriel Contestator AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DÂMBOVIŢA Intimat
http://portal.just.ro/315/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=31500000000098795&id_inst=315
……………………………………………………………………………………………………………………………………
14.
Inexistenta titlu executoriu ( inexistenta creanta “certa lichida si exigibila”)
Dosar 2413/315/2015 judecatoria Targoviste Ordonanţă de plată
CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR FILIALA DÂMBOVIŢA Creditor  / Angheluş Ion Gabriel Debitor
Tip solutie: Soluţionare
Solutia pe scurt: În baza art. 200 alin. 3 C.p.c. anulează că informă cererea de chemare în judecată formulată privind pe partea creditoare Casa de Asigurări a Avocaţilor Filiala Dâmboviţa, având ca obiect ordonanţă de plată. Cu drept de reexaminare la Judecătoria Târgovişte în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.07.2015. Document: 16.07.2015
http://portal.just.ro/315/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=31500000000094447&id_inst=315

…………………………………………………………………………………………

15.

Inexistenta titlu executoriu ( inexistenta creanta “certa lichida si exigibila”)

Dosar 2413/315/2015/a1 Judecatoria Targoviste reexaminare anulare cerere
CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR FILIALA DÂMBOVIŢA Creditor
Angheluş Ion Gabriel Debitor

Tip solutie: Soluţionare Solutia pe scurt: Respinge cererea de reexaminare a încheierii din 16.07.2015 pronunţată în dosarul numărul 2413/315/2015. Menţine încheierea atacată. Definitivă Pronunţată în şedinţa publică din 21.10.2015. Document: Încheiere de şedinţă 21.10.2015

http://portal.just.ro/315/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=31500000000097722&id_inst=315

………………………………………………………………………………………

CCR

16.

DOSAR 3 D/2016 CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI
https://www.ccr.ro/ccrSearch/MainSearch/SearchForm.aspx

https://www.academia.edu/22802734/CCR-_AMICUS_CURIAE_Dosar_nr_3_D_2016_Masura_sute_de_avocati_sesizeaza_CCR_

……………………………………………………………………………………….

log blog

https://www.academia.edu/22806577/SINOPTICUL_celor_16_DOSARE_impotriva_ilegalitatilor_CAA_UNBR

CCR- AMICUS CURIAE in Dosarul cu nr. 3 D/2016 – Masura: „sute de avocati sesizeaza CCR”

„Qui suo iure utitur, neminem laedit „

(cine îşi exercită dreptul său, nu vatămă pe nimeni).

mai/iunie 2016
Incepe Revolutia in Avocatura Romana –

Noi  Avocatii  Romani   Ne vrem banii  si  profesia INDEPENDENTA DE AVOCAT inapoi de la  vechii comunisti  care au confiscat-o  din 1989  in interes propriu si in care de un sfert de veac   zi de zi  nu au facut  alceva decat in interesul lor de  grup   sa  construiasca   o IMENSA  STRUCTURA  FARAONICA   ADMINISTRATIVA   si sa instituie  o  DICTATURA a Minciunilor festiviste  pe  care  la loc  de  cinste   au  asezat  teroarea  tacerii ( este  vestita  OMERTA UNBR  )  si unde   iata,  cu  tupeu  infractional  de  grup  organizat     isi mai si justifica  vorbe  goale  contra  privilegille lor feudaliste… de 26 de ani !  Adevarurile  istorice  ale  avocaturii  din ultimii 26 de  ani  si lipsa  lor  de  contracte  si acte  financiar-fiscale, fraudele, evaziunea  si  INCALCAREA  DREPTURILOR  FUNDAMENTALE  ALE  AVOCATILOR  LA  VENIT  DE SUBZISTENTA SI VIATA PRIVATA,…  SPUN  TOTUL DESPRE CONDUCEREA ACTUALA  A  AVOCATURII !

SA NE  DEA IN JUDECATA  IN INSTANTELE  CIVILE PENTRU CALOMNIE  SI  VOM ADUCE  TONE  DE  ACTE  SI PROBE CARE  LE  DEMNOSTREAZA  FAPTELE.

SUNT  FAPTELE  LOR  FIZICE  PREZENTE  IN  ACTE  OFICIALE     Comportamentul  lor  ,  nu al nostru  al  avocatilor  contribuabili.  Nu noi  cheltuim  banul  public  al  avocatilor  si EI  !

A VENIT  VREMEA  SA  RASPUNDA ! 

Stimati  avocati   voi   toti  cei 25800 …( nu  cei  200 aceiasi   din  conducerea  UNBR)

Aveti dreptul la  libera  exprimare  drept  de opinie  si  de probatiune in  fata  autoritatilor  pe  aceste  fraude  ale  conducerii avocaturii.  De   cine  va  temeti ?  De  cei care va mint  in fata  si  va  jefuiesc  de  bani si de  cel mai sfant  drept  la  subzistenta  si la  munca ?

Strigati:  –  „Gata cu mincunile festiviste”… despre binele facut de ei ( doar pentru ei ) Ne-am saturat de criminalitatea in gulere albe economico financiara din conducerea avocaturii !
CEREM AUTORITATILOR ROMANE CERCETAREA FRAUDELOR FINANCIAR FISCALE ALE SISTMEULUI CAA SI UNBR si trimiterea vinovatilor la puscarie !
Domnilor avocati NU VA MAI TEMETI DE SISTEMUL COMUNSTOID CARE V-A INLANTUIT viata si dreptul la  subzistenta !  Aruncati-i la  lada  de  gunoi  a  istoriei ! CERETI DEMISIA  INTREGII  CONDUCERIU  UNBR  SI ORGANIZAREA  DE  CATRE O COMISIE INDEPENDENTA  DE  ALEGERI ANTICIPATE   CU  VOTUL  ELECTRONIC  AL  TUTUROR  CELOR 26000 DE  AVOCATI !

ABIA  ATUNI  VETI INTELEGE  FRAUDA  ALEGERILOR  COMUNISTOIDE  DE  26 DE  ANI IN AVOCATURA.  Pe  actualii  conducatori  nu-i  va  mai alege nici  1000 de oameni..  Si  atunci  pe  ce  se  bazeaza  ei  cand  va  mint  si  va  duc  spre  socialism  in  zbor  cu minciunile  si  vorbele  lor  goale   despre  ” victotiile  lor „

TRIMITETI-II  ACASA  !  

Este atat de simplu
SA-I TRIMITEM ACASA ! LA PENSIE !
NOI TOTI  IMPREUNA   CEREM ORGANIZAREA

  PRIMELOR  ALEGERI ANTICIPATE DEMOCRATICE .IN AVOCATURA  ROMANA !    

Afara  COMUNISTII    cu tot  cu  sistemele lor  de  gandire  si legiferare !

  VREM  VIATA  DEMOCRATICA  SI ORGANIZARE  ECONOMICA  SIMPLA,  SUPLA  MODERNA, RESPECATAREA  DREPTURILOR  FUNDAMENTALE  ALE  OMULUI si mai ales   FARA  PARAZITII  CARE  TRAIESC  PE  BANII NOSTRII SI CARE  AU AJUNS  SA  SE  CREADA STAPANII  NOSTRII  SI CER  BIRURI  MAI CEVA  CA PE  VREMEA  IMPERIULUI OTOMAN

Conducerea actuala NU NE MAI REPREZITA !


Ne sfideaza si ne mint !   Cu    tupeu,

… chiar  Se cred sefi nostri  prin simulacrele  de  alegeri  falsificate  de  26 de  ani …. desi ei chiar  nu inteleg    ca  avocatii s-au trezit  din marasmul minciunilor    fiind  elementar  ca   intr-o profesie independenta  cum  este  avocatura  nu au ce  cauta  asemenea  structuri  aberate  de  cheltuit  banii avocatilor   si oricum  comunistii acestia  au uitat  ca nu mai au dreptul sa ne  ceara  bani  ca  sa  se  lafaie  ei  ca nababii,    pentru ca nu exista  daca ii cauti de  acte  nu exista   niciun fel  de  raport  juridic  sau contractual   de subordonare sau de obligatie juridica  intre  noi avocatii independenti  si  barouri  si suprastructura  comunistoida  UNBR  compromisa  ca ideal  de  comunistii care tot  ce  ating  distrug  orice principiu corect interuman,

  cum de  altfel   se  stie,    indiferent  ce  sustin  ei  oricum nu pot  sa mai falsifice  realitatile juridice pentru ca   chiar  in realitate … nu au niciun fel de acord de  asociere,  de adeziune,   niciun  act  sau  sau contract  cu fiecare dinte noi cei 26.000 de avocati !  El omul,  avocatul   baza  avocaturii  nu este legat  juridic  prin niciun act  de  aceasta  structura elucubranta. Cu atat mai mult din perspectiva  CEDO chiar  Nu  au niciun drept  sa  se  amestece  in viata privata  sau financiara  a  avocatilor  independenti.


Oamenii astia inca se mai cred in comunism  la  BCAJ  si dau ordine si obligatii,   legifereaza prin trafic  de  influenta  LEGUIRI  stupide  SUB  STANDARDELE JURIDICE  ale  CONSTITUTIEI  si  CONVENTIEI  EUROPENE A  DREPTURILOR  OMULUI   obtinand   sanctiuni  feudalite     pentru  niste  regimuri  strict  civile de  creante  pe  care le  rastalmacesc  cum  vor  muschii lor  de  conducatori –  adica  ei le  fixeaza,   ei le  judeca,  ei le executa !…

  DESPRE  CE  VORBIN  AICI  ?  MAI  traim in  STAT  DE DRTEPT   sau  suntem sclavii imparatului  intr-un  STABOR  TIGANESC    sau   TRAIM IN  FERME  ANIMALELOR  descrisa  de  Orwell    Cu vine  asta  Avocatii  BCAJ-isti fosti comunisti  legifereaza  sisteme  de pensii  private     si  Tot  ei  le  fixeazacote  d e biruri ,   dupa   desi ei nici nu au nicunfel de act sau contract cu noi care sa-i indreptateasca  vor  se le  mai  si multumim  ca  paensioarii avocati  au pensii d emizerie  de  600  de lei  dupa  15 ani de  avocatura  si de  1300 de  lei  duoa  40 de  ani de  avocatura !  Dar  nu le  este  rusine  sa -si faca lor  clasei conducatore pensii  sfidatoare la  adesa  avocatilor  muritori d e rand

VREM  SISTEMUL DE  PENSII  LA  CONTROL  !

VREM  PUBLICARE LISTEI  CU AVOCATII  CARE AU  FOST  MEMBRI  PCR  SI CE PENSII ACTUALE  SI-AU  FIXAT  PRIN SISTEMUL MANIPULAT  DE  EI IN ULTIMII 15 ANI  desi  se  stie  ca  acesti avocati  daca  au  contribuit pana in 1989  au  contribuit la  stat  si deci le  lipsesc  cel putin  25 de  ani de  contributie  la  CAA in forma  actuala 
  sa se  duca  sa-si ia  banii  de pensii de la  stat    Nu  din  banii Nostri  contribuiti  de  generatiile  noastre !
Ei   conducerea  nu vor proiecte  financiare  moderne,  nici nu le discuta  nu-i intreseaza  drepturile  avocatilor si in  goana lor  dupa  conservarea privilegiilor  nici nu  vor  sa le  discute  , de  altfel  inca nici  nu le inteleg. Ei vor   doar  atat  … sa traiasca bine pe spinarea noastra agitand vorbe goale in timp ce profesia s-a dus in derizoriu direct proportional cu cresterea exponentiala a birocratiei si nivelului  birurilor puse de ei impotriva  dreptului d e subzistenta  si la profesie  !  SA LE  FIE  RUSINE  – SA LE  CRAPE  OBRAZUL DE  RUSINE  IN  FATA  AVOCATIULOR  MURITORIU DE  FOAME  SI A  AUTORITATILOR PENALE  CAND  VOR  FI ANCHETATI PENTRU FRAUDELE  FINCNCIARE  SI EVAZIUNEA  FISCALA  SAVARSITA !
Ei nu au alte interese decat sa se mentina in functii pe banii nostrii… Nimic altceva..
Vom castiga impreuna toti avocati romani la CCR .!
NOI TOTI AVOCATII ROMANI NE-AM SATURAT DE REGULILE FEUDALISTE DIN AVOCATURA !
VOM CERE DEMISIA CONDUCERII UNBR SI ALEGERI ANTICIPATE ………
„Tovarasi comunisti”… nu mai aveti cum sa ne mai reprezentati si la 26 de ani dupa revolutia din 1989. Este prea mult !
Plecati acasa ! Nu VA MAI VREM !
NU V-A MANDATAT NIMENI SA VA BATETI JOC DE NOI … ca sa ne jefuiti de bani de ati ajuns in setea de bani sa ne luati pana si dreptul la subzistenta si profesie
nici unul dinte cei 26.000 de avocati nu v-a dat acest drept expres ca SA FACETI LEGI IMPOTRIVA NOASTRA.!.
Voi pretinsii conducatori  sunteti angajatii nostri Nu stapanii Nostrii !

NOI  TOTI  CEI  26000 DE  AVOCATI  SUNTEM  SUVERANI IN PROFESIE Voi conducerea  trebuie  sa  raspundeti  civil si penal  pentru  abuzurile  si fraudele  administrative  savarsite   in administrarea drepturilor  avocatilor  si patrimoniului avocaturii !


CHIAR  NU MAI AVETI NICIO   RUSINE  ?…Cum va permiteti sa traiti pe banii nostrii   si sa  ne sfidati  cu asemenea  perfidie  si  sa  retezati  orice  dialog cu noi avocatii… care pana la  urma  noi sutem stapanii  vostri  si   va platim  privilegiile si susprastructura pe care ati construit-o fara  sa ne  consultati    si  chiar   fara  sa fie nevoie de asa ceva  de  absurd  si faraonic    intr-o societate moderna   si intr-un stat  de  drept  intr-o  simpla  profesie  independenta  ?
PLECATI ACASA !NU VA  MAI  VREM  !  DEMISIA  !
Aici este o profesie independenta nu STABORUL VOSTRU !
AVOCATII NU VA MAI VOR ! AVOCATII S-AU SATURAT DE DEZLATUIRILE FESTIVISTE SI CHETUIREA BANULUI CONTRIBUABILILOR LA DISCRETIA ACELORLASI OAMENI din 1989 incoace !
Nu ne mai reprezentati cu aceste simulacre de pseudoalegeri prin care va inscaunati tott voi mandat de manat cu sub 10 %
CEREM ALEGERI DEMOCRATICE prin VOT ELECTRONIC AL TUTUTOR CELOR 26.000 DE AVOCATI. Fara nicunfel de candidatura al fostilor membri PCR si al celor care au avut 2 mandate in consucere !
gata cu birocratia dementa si mentalitatile comunbiste in aceasta profesie liberala.
.
STIMATI AVOCATI DE BUNA CREDINTA ,
Nu va mai temeti de de niciun fel   de   amenintari  ale  fariseilor  care  in calitate  de  alesi si angajati  ai vostrii  au apucaturi  clare  de   infractori  de  drept  comun  financiar /fiscal  pe  banii  nostrii . 
L-a trecut timpul !     Sunt … Expirati !

Toti avocatii  romani  de  buna  credinta   aveti dreptul sa depuneti acte probe si toate punctele dvs de vedere la CCR argumentate  simplu  fara elucubratii  juridice   adica  argumente logice  simple umane  in apararea  drepturilor  voastre   cu  sufletul si in spiritual aflarii adevarului   avocaturii reale conduse  de  acesti criptocomunisti pentru  descrierea realitatilor sistemului de  bururi  sanctiuni si fraude din CAA UNBR  pentru  critica  argumentata  a  fruadelor financiare arhiconoscute. !

 Rugam  avocatii si magistratii  romani (care sunteti avocati suspendati)    sa depuneti  orice fel de acte,  articole juridice,  argumente juridice  pertinente  in dosarul nr 3D/2016, cu termen la CCR la data de 14 iunie 2016 care are ca obiect exceptiile de neconstitutionalitate : art.28 lit.c, LEGEA nr.51/1995 art.56 alin.2 lit.m, LEGEA nr.51/1995 art.62 alin.3, LEGEA nr.51/1995 art.66, LEGEA nr.51/1995 art.92, Statutul Profesiei de Avocat art.49 lit.c, Statutul Profesiei de Avocat art.51 alin.4, Statutul Profesiei de Avocat art.53, Statutul Profesiei de Avocat art.54, Statutul Profesiei de Avocat art.85 alin.2 teza II, Statutul Profesiei de Avocat art.235 alin.4, Statutul Profesiei de Avocat art.323 alin.1, alin.2, alin.3, alin.4, O.U.G. nr.221/2000 art.3 alin.1, Statutul Casei de Asigurări a Avocaților art.26 alin.1

sursa  document :

https://www.academia.edu/22802734/CCR-_AMICUS_CURIAE_Dosar_nr_3_D_2016_Masura_sute_de_avocati_sesizeaza_CCR_

Citatie  CCR

CURTEA  CONSTITUTIONALA  A  ROMANIEI

Dosarul nr. 3D/2016

 Termen :  14 iunie   2016  (   prim termen de judecata )

                                   Către,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ a ROMÂNIEI
Calea 13 Septembrie nr.2, Intrarea B1, sectorul 5, București, România

CABINETUL   PREȘEDINTELUI    

         Noi subsemnatii cetateni romani  in calitate  de avocati membrii  UNBR   si/sau apartinand unor asociatii  profesionale/universitare,  in calitate de practicieni sau cadre specializate in stiinta dreptului,   observand  derapajele  si abuzurile legislative  prin care s-a ajuns la  restrangeri ilegale de  drepturi si libertati  fundamentale  ale omului si  avocatilor  in Romania,  depunem  prezenta

  A M I C U S    C U R I A E

detaliata intr-un set tehnic de argumente juridice  legale privind  prioritatea in dreptul intern  a legislatiei  si  jurisprudentei europene  de protectie  a  drepturilor  si libertatilor  fundamentale ale  omului,   fata  in fata  cu nulitatile absolute, dar  si  neconstitutionalitatile respectivelor   norme criticate,  care impieteaza asupra liberului drept si independentei  exercitarii profesiei de  avocat in Romania  si,  care in speta, sunt norme care  se afla  intr-un  total derapaj legislativ  si administrativ de la principiile  dreptului  international,

argumente  ridicate temeinic  si fondat ,  in sensul  admiterii  exceptiilor de neconstitutionalitate  in  Dosarul  nr. 3D /2016  al CURTII CONSTITUȚIONALE,  de catre  av  Anghelus Ion Gabriel, av Andrei Ion si  av Alecu Mihai Romulus,   cu privire la neconstitutionalitatea urmatoarelor  dispoziții legale   :

Art.28 lit.c din LEGEA nr.51/1995. art.56 alin.2, lit.m  din LEGEA nr.51/1995,  art.62 alin.3  din LEGEA nr.51/1995,  art.66  si  art.92   din  LEGEA nr.51/1995;     Art.49 lit.c din  Statutul Profesiei de Avocat,  art.51 alin.4 din Statutul Profesiei de Avocat art.53 din  Statutul Profesiei de Avocat,  art.54 din Statutul Profesiei de Avocat,  art.85 alin.2 teza II din Statutul Profesiei de Avocat.  art.235 alin.4 din Statutul Profesiei de Avocat,  art.323 alin.1, alin.2, alin.3, alin.4 din Statutul Profesiei de Avocat;  Art.3 alin.1 din O.U.G. nr.221/2000;  Art.26 alin.1 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.

  1. Preambul:

            – CCR este obligata in cauza sa observe tot contextul de norme neconstitutionale deduse judecatii, mai ales din  perspectiva grava a nelegalitatii legiferarii interne, private si unilaterale din zona administrativa a conducerii profesiei, care a produs si mentine respectiva ,,sanctiune”administrativa ilegala,  luata curent si abuziv  impotriva avocatilor, pretinsa sanctiune care este implacabila si  vadit disproportionata pentru ca dintr-un inceput, la analiza  ei se observa ca  depaseste prin gravitatea restrangerii de drepturi fundamentale  ale  omului,  insasi sanctiunile de drept penal, depasind  chiar cele mai drastice hotarari de condamnare penala a inculpatilor pentru  infractiuni deosebit de grave si,  care  de regula,  se iau numai  in instante penale, ca  pedepse penale  accesorii de interzicere drepturi civile, cu atat mai mult asemenea pseudo-pedepse  administrative unilaterale “prevazute prin lege” sunt  inadmisibile  deoarece  sunt  aplicate abuziv,  fara vinovatie si fara judecata,   sfidand  Curtea Constitutionala a  Romaniei si Ordinea de drept constitutionala  din Romania, specifica Uniunii Europene .

        Toate  aceste  texte de  lege  incalca  dreptul Uniunii Europene  incepand cu  Recomandarea  CE  nr (2000) 21  a Comitetului Ministrilor catre statele membre – privind libertatea de  a exercita profesia  de  avocat .

        In analiza  sediului dispersat in legile  avocaturii din Romania   rezulta ca este neconstitutional  si inadmisibil  ca pe cale administrativa sa se aplice asemenea ,, sanctiuni ”  prevazute haotic  si repetitiv  ca niste excrescente legislative,  de  rastrangeri   de drepturi umane, nelimitate in timp  care nu respecta principiul proportionalitatii si care eludeaza criteriile  vinovatiei, judecarii in instante independente,   sanctiuni  aplicate  direct si  fara  sa fie definite in lege  ca durata , termen de inceput , termen de sfarsit , termen de reabilittare atat sub aspectul material ( lipsirea avocatului de dreptul la profesie, viata privata si profesionala , subzistenta , demnitate umana , etc.) cat si  sub aspect procedural ( lipsa unei vinovatii , lipsa accesului la contestatie , lipsa accesului la cai de atac in justitie , lipsa masurilor de suspendare provizorie a sanctiunii pana la judecarea pe fond , lipsa unei judecati efective in fata unei instante independente , executarea directa a unei masuri aberante de restrangere de drepturi in lipsa unei hotarari civile sau penale de condamnare la aceasta lipsire de drepturi si libertati fundamentale ale omului ) .

                – Este inadmisibil ca libertatea si independenta de actiune profesionala a avocatului consacrata in normele interne si internationale sa fie abrogata pe cale de legiferare unilaterala si privata de catre un organ administrativ care isi instituie drepturi  si de legiferare si de aplicare sanctiuni si de judecata, drepturile avocatului in fata acestui amalgam de  incalcari sa  ajunga  drepturi iluzorii in statul de  drept.

                – CCR trebuie sa observe ca in practica avocatului suspendat pentru plata partiala debite si penalitati la CAA i-se emite o simpla hartie administrativa NULA ABSOLUT de LIPSIRE A CALITATII ESENTIALE DE AVOCAT care se pretinde a fi NESUSPENSIVA DE EXECUTARE , in conditiile in care nu exista o vinovatie, nu au fost judecate nici debitele nici penalitatile real calculate nici  vinovatia (nevinovatia), fapta , prejudiciul, intr-o instanta de judecata independenta.

                – In statul de drept orice sanctiune fie ea si administrativa trebuie sa fie bazata pe existenta unei vinovatii , iar pedeapsa trebuie sa fie precis determinata  in lege ca sanctiune delimitata in timp , individualizare , prescriptie , reabilitare , aspecte care in textele criticate ca neconstitutionalitate inalta curte , Curtea Constitutionala a Romaniei , poate sa observe ca incalca inclusiv principiul proportionalitatii si previzibilitatii legii , fiind inadmisibile asemenea texte precare de lege , cel putin din perspectiva principiului fundamental de drept al lui BECCARIA – ,, NULLUM CRIMEN SINE LEGE „.

                – Este inadmisibil ca intr-un stat de drept tocmai avocatilor, ca aparatori proprii ai drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sa li-se aplice chiar lor  asemenea ,, pedepse accesorii ” definitive nesuspensive  si imposibil de  dedus  judecatii in instante independente,  pentru pretinse creante civile , in conditiile in care avocatilor fata de aceste hartii administrative,  fara nicio valoare juridica  le este impiedicat  direct si abuziv  dreptul sa le conteste ca  sanctiuni, debite si  penalitati.

                – Nu numai ca este inadmisibil ca  tocmai avocatilor lezati de aceste masuri abusive  le sunt  retezate drepturi prin simpla  emitere a  unui inscris ci grav este ca le  si  este interzis accesul la justitie in privinta contestarii debitului si penalitatilor gresit si unilateral calculate . Aplicandu-se sanctiunea lipsirii de calitatea de avocat – de profesie , in mod absurd  le  este impiedicat chiar  accesul la instanta , la dreptul de  suspendare provizorie a masurii pana la judecarea contestatiei, pentru ca asa cum sunt construite normele halucinante ale Legii nr. 51/1995 , Statutului profesiei de avocat , Statutul CAA , Regulamentul CAA , avocatul odata sanctionat administrativ ramane  sanctionat  cu drepturile  umane  si profesionale desfiintate ani de  zile ,  fiind  obligat  de normele inferioare si antieuropene din legislatia romana avocatiala, fiind  siliti si umiliti   sa se adreseze   culmea  chiar acelorasi decindenti  interni ai profesiei care l-au sanctionat si care mentin abuzul de drept administrativ – sanctionatoriu,  devenind iluzorie insasi  calea deschisa in fata instantelor de judecata , timp de ani de zile si daca se ajunge in instanta,  practic judecatorii  refuza sa aplice  dreptulu UE fiind  de 10 ani  indusi in eroare de catre pozitia agresiva a decindentilor ,, sanctionatorii „care invoca ca au text de lege inferior care le permite  asemenea masuri feudale impotriva avocatului.

       Or,  in aceasta materie  este inadmisibil  refuzul  magistratilor  romani de  a nu aplica nici dupa 10 ani de la  adearea la  UE

Recomandarea  CE  nr (2000) 21  a Comitetului Ministrilor catre statele membre – privind libertatea de  a exercita profesia  de  avocat

–  citam in extras :

  “Principiul I – Principii generale privind libertatea de a exercita profesia de avocat

 Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a respecta, a proteja şi a promova libertatea de a exercita profesia de avocat, fără discriminare şi fără imixtiuni din partea autorităţilor sau a publicului, în special având în vedere prevederile relevante ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

  1. Deciziile privind autorizarea de a practica avocatura sau de a intra în această profesie, trebuie luate de către un corp independent. Astfel de decizii, indiferent dacă sunt sau nu luate de către un corp independent, trebuie să poată face obiectul unei reanalizări de către o instanţă independentă şi imparţială.
  2. Avocaţii trebuie să se bucure de libertatea la opinie, exprimare, mişcare, asociere şi întrunire şi, în special, de dreptul de a lua parte la dezbateri publice privind legea şi administrarea justiţiei, şi de a propune reforme legislative.
  3. Avocaţii nu trebuie să sufere sau să rişte să suporte sancţiuni ori să fie supuşi unor presiuni atunci când acţionează în concordanţă cu standardele profesionale.
  4. Avocaţii trebuie să aibă acces la clienţii proprii, în mod special la cei privaţi de libertate, să-i consilieze în particular şi să-şi reprezinte clienţii în conformitate cu deontologia lor profesională.
  5. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru ca relaţia de confidenţialitate dintre avocat şi client să fie respectată. Excepţiile de la acest principiu vor fi permise doar în măsura în care ele sunt în conformitate cu principiile statului de drept.
  6. Avocaţilor nu li se va refuza accesul la instanţa în faţa căreia sunt calificaţi să se înfăţişeze şi trebuie să aibă acces la toate dosarele relevante pentru apărarea drepturilor şi intereselor clientului, în conformitate cu deontologia lor profesională.

Principiul VI – Procedurile disciplinare

  1. Procedurile disciplinare trebuie să se desfăşoare respectând pe deplin principiile şi regulile prevăzute de către Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv dreptul avocatului de a lua parte la proceduri şi de a contesta decizia prin apel.
  2. În stabilirea sancţiunii pentru abaterea disciplinară comisă de către avocat, trebuie respectat principiul proporţionalităţii.

 

       De aceea  este  de neconceput  de  ce  timp de  10  ani   judecatorii romani  au  facut  zid comun in apararea  metodelor feudale  de  a tine  avocatii  fara drepturi  in nesocotirea standardelor UE,  in timp ce  spre  exemplu,  iata  ca  in materie contraventionala insasi  CCR  si  Parlamentul Romaniei in vederea respectarii dreptului de acces la instanta independenta a eliminat  pentru simpli contravenienti aceasta prevedere absurda prin care cel sanctionat trebuia sa se adreseze in prealabil organismelor  care l-au sanctionat ,  procedura fiind   si superflua de tergiversare  dar si de umilire a cetateanului care este inutil obligat sa se adreseze tot celui care a savarsit abuzul sanctionatoriu si in cazul avocatilor este inadmisibila asemenea procedura de umilire si de tergiversare a judecarii legalitatii si individualizarii sanctiunii administrative , prin obligarea avocatului sa se adreseze organelor interne sanctionatori care sa fie si judecatorii propriilor lor masuri practicate.

      Traim intr-un stat de drept iar avocatii  potrivit  principiilor   Recomandarii  CE  nr (2000) 21   privind libertatea de  a exercita profesia  de  avocat cat  si celorlalte  principii fundamentale  ale  Ordinii de  drept,  trebuie sa poata  sa se adreseze liber si  direct unei instante independente civile atat  pentru contestarea sanctiunilor absurde administrative cat  si pentu a se putea stabili judicios in instanta,  contestarea debitelor  si penalitatilor  calculate unilateral  si abuziv la  sumele  datorate cu respectarea existentei unor  creante  certa lichide  si exigibile , obtinerea  de  catre pretinsii  creditori  ai unui titlu executoriu si executarea  acestor debite  cu respectarea legii procedural  si a  dreptului la  subzistenta  al debitorului in cotele  legale  ( art 728-729 C.proc.civ )

       – Textele de sanctionare administrativa a avocatului sunt neconstitutionale  mai ales  datorita faptului ca instituie in mod ilegal o prezumtie absoluta de vinovatie impotriva avocatului care poate ca nu din vina lui se intampla  sa inregistreaze restante la niste sume de bani unilateral impuse , stabilite, la bunul plac al unor decindenti din varful conducerii profesiei, ceea ce este total ilegal in orice stat civilizat de a institui prezumtii de vinovatie  fiind un derapaj inacceptabil intr-o democratie

            CCR trebuie sa retina ca in viata reala scopul profesiei de avocat nu  poate fi restrains  la o categorisire  pur comerciala,   intrucat noi avocatii nu  comercializam  bunuri si prestari – servicii  ci , avocatii sunt liberi sau nu , sa angajeze o cauza, sa apere sau nu drepturile unui justitiabil daca exista o cauza si probe, iar in niciun caz avocatului nu i-se poate stabilii prin norme legislative ,, tinte de realizari banesti din profesie ” unde, in caz de neincasare sa fie sanctionati administrativ, sub o prezumtie ilegala de vinovatie ca… nu incaseaza bani si ca ar “ refuza” sa plateasca aceste taxe ilegale  si anticipate sub sanctiunea  excluderii din profesie,  din aceasta lipsa de venituri din profesie.

            In mod normal in cele mai dese situatii nu exista angajamente noi sau chiar exista situatii de exemplu avocatii sunt bolnavi de cancer , atac cerebral, etc. , perioade de tratament si indisponibilizari in care avocatii nici nu sunt luati in seama de catre conducerea UNBR/CAA care nu sunt interesate de aceste situatii ci doar de incasarea 12/12 luni consecutiv , nepasandu-le niciodata de asemenea situatii obiective de lipsa de incasari de bani din profesie , sub pretextul ca daca asa este legea profesiei , asa trebuie aplicata. Ori , asemenea norme feudaliste de impunere de biruri sub pretextul existentei unor norme imprevizibile si sanctionatorii care desfiinteaza orice urma de demnitate a persoanei umane , a dreptului la subzistenta , viata privata , sanatate , etc. sunt inadmisibile intr-un stat de drept.

          Pe langa dreptul iluzoriu la o instanta independenta , pe langa dreptul la suspendarea provizorie a masurii sanctionatorii , pe langa lipsa unei protectii efective impotriva abuzului de drept administrativ sanctionatoriu , CCR trebuie sa remarce ca normele constitutionale criticate si considerate in mod gresit proportionale , citam …… ,, sanctiunea aplicata avocatului avand drept obligatia sa contribuie la acoperirea nevoilor de plata a CAA ” , nu este nicidecum corect interpretata in conditiile in care :

      – impiedicarea brusca a realizarii venitului din profesie atrage si imposibilitatea obligatiei de plata – principiul ,, AD IMPOSIBILUM NULLA OBLIGATIO „

      – normele criticate sunt aberante prin insasi modul defectuos de redactare a interdictiilor si restrangerilor ilegale de drepturi si libertati fundamentale ale avocatilor intrucat prin modul de redactare , de supralegalizare a Legii 51/1995 , Statutului profesiei de avocat , Statutului si Regulamentului CAA se repeta absurditatea normativa a penalizarii ilegale a conduitei avocatului,  datorita coroborarii multiplelor texte de lege neconstitutionale care pun avocatul in cele mai imposibile situatii  or,   potrivit principiilor de drept , orice obligatie imposibila este NULA iar pe de alta parte , orice norma interna inferioara , aflata sub standardele protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si constitutiei , isi inceteaza de indata aplicatia , nicio autoritate administrativa sau judecatoreasca neputand impune conduite inferioare si umilitoare avocatilor , altele decat standardelor superioare constitutionale si europene.

                – De asemenea , CCR trebuie sa observe NULITATEA ABSOLUTA a normelor sanctiunii lipsirii de calitatea principala de avocat , coroborata cu absurditatea mentinerii prin lege a calitatii subsidiare de asigurat CAA , din care  aberatie de redactare a normelor profesiei , UNBR/CAA procedeaza la desfiintarea avocatului si a venitului , si tocmai sub acest pretext, culmea , il mai si buzunareste cu calcularea de penalitati de 0,15 % pe zi de intarziere  tocmai ca ii impiedica sa realizeze oricare venit (art. 235 alin. 5 Statutul profesiei de avocat, citez… ,, Distinct de măsura suspendării calităţii de avocat, depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma datorată „).

           Ilegalitatile savarsite in practica de sistemul UNBR/CAA de a lega artificial doua calitati distincte ale avocatului ,  avocat ( drept castigat care nu poate fi anulat/suspendat ) si cea de asigurat de pensie privata – CAA  nu pot sa mai constituie pretexte de lege de a desfiinta calitatea principala a avocatului, si drepturile fundamentale  la independenta vietii profesionale, demnitate umana , subzistenta,  fata de o calitate subsidiara de asigurat la un fond privat de pensii in care asa cum am explicat mai sus , calitatea de asigurat nu poate fi deasupra calitatii principale de  avocat , nu poate determina alte consecinte decat, cea a lipsei prestatiei de pensii pentru perioada in care avocatul nu a contribuit.

                – Impiedicarea avocatului suspendat si implicit a cabinetului de avocatura de isi exercita activitatea si profesia in dosarele angajate, a urmari si recupera debitele la onorariile angajate constituie o  ingerinta ilegala in desfasurarea libera a activitatii cabinetului de avocatura;

                – Textele de lege sunt neconstitutionale si din perspectiva ilegalelor ingerinte in viata privata dar si , in libertatea si independenta  profesionala a avocatului  pentru ca  desfiinteaza insasi nivelul superior de protectie a drepturilor justitiabilului, respectiv intangibilul drept la aparare prin aparatorul  liber ales si  bulversand chiar dreptul justitiabilului la un proces echitabil  prin desfiintarea   principiului  sacrosant al confidentialitatii dintre avocat si client, o ingerinta ilegala  a tertilor in contractual inter partes de asistenta juridica incalcarea principiului Pacta sunt servanda, care sunt  cele  mai inadmisibile  amestecuri  in onorarea drepturilor si obligatiilor contractuale dintre avocati si clientii justitiabili.

                – In raport de acestea aratam ca insasi textele art. 28 lit. c , art. 49 lit. c din Statutul profesiei de avocat intra in conflict total cu principiile fundamentale ce garanteaza activitatea si  profesia de avocat fiind incompatibile  cu ordinea de  drept,   tocmai pentru ca desfiinteaza  GARANTII SI PROTECTII SUPERIOARE ALE INDEPENDENTEI, LIBERTATII SI AUTONOMIEI AVOCATULUI IN  EXERCITAREA PROFESIEI, INDEPENDENTA CARE NU POATE PREJUDICIA NICI INTERESELE  JUSTITIABILULUI nici ALE  AVOCATULUI in STATUL DE  DREPT.

           De  aceea  apare de-a  dreptul  eronata practica  CCR  de a nu supune textele de lege criticate prioritatii si obligativitatii protectiei standardelor Tratatelor  europene  si internationale.

Enumeram  DECIZIILE  CCR   anterioare –  in ordine  cronologica –  prin care s-a  refuzat recunoasterea derapajelor  legislatiei inferioare nationale fata de standardele europene,   pe  aceste teme  de restrangere ilegala   a drepturilor  avocatilor la  profesie :

 Decizia CCR nr. 406 din 14 iulie 2005- (M. Of. nr. 807 din 6 septembrie 2005,

 Decizia CCR nr. 1096 din 22 noiembrie 2007- M. Of. nr. 850 din 11 decembrie 2007

 Decizia CCR nr. 242 din 19 februarie 2009- M. Of. nr. 159 din 16 martie 2009

 Decizia CCR nr. 1576 din 7 decembrie 2010- M. Of. nr. 60 din 25 ianuarie 2011

 Decizia CCR nr. 237 din 15 martie 2012- M. Of. nr. 281 din 27 aprilie 2012

             Citam, chiar  ultima decizie CCR   cu nr 237 din 15.03.2012  pentru a remarca  tezele              repetitiv-gresite  de respingere   (preluate copy-paste din practica anteroiara CCR )  spre  a  face o  comparatie  cu legislatia si jurisprudenta europeana  si mai ales  cu  actualele  critici din aceasta  amicus  curiae :

“ Astfel, Curtea a constatat că dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie nu are legătură cu măsura suspendării din funcţie a unui avocat în cazul neîndeplinirii unor obligaţii prevăzute de lege, deoarece art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede, referitor la categoria profesională a cărei activitate o reglementează, că „Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei“.

Totodată, Curtea a reţinut că suspendarea din profesie a avocatului pentru neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale este o sancţiune proportional ???  în raport cu scopul urmărit, şi anume executarea obligaţiilor profesionale ale avocatului. O atare sancţiune are, practic, ca efect obligarea avocatului suspendat să îşi plătească taxele şi contribuţiile profesionale pentru a-şi putea relua activitatea avocaţială. ???

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele statuate în deciziile menţionate, se reţine că, de principiu, invocarea art. 53 din Constituţie în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate trebuie să se facă raportat la un drept sau la o libertate fundamentală pretins a fi încălcată, exigenţă constituţională nerespectată în prezenta cauză.

De altfel, soluţia legislativă instituită prin dispoziţiile de lege criticate nu constituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală stabilită în scopul asigurării unui climat de ordine în valorificarea de către titulari a drepturilor şi intereselor legitime.   Avocatura este un serviciu public, al cărui specific impune necesitatea prevederii, prin lege, a unor condiţii de exercitare a acestei profesii.   Instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatorii faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute nu încalcă sub niciun aspect prevederile constituţionale invocate”   ??   –  am incheiat  citatul.

   II. ANALIZA si DEZBATEREA  NECONSTITUTIONALITATII  TEXTELOR in cauza

Obiectul exceptiilor – Enumerare :

  1. EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITATE  Art. 28 lit. c   din LEGEA nr  51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

   “ Calitatea de avocat este suspendată: – c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor;

  1. EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITATE a Art 49  din Statutul profesiei de  avocat  (coroborat  cu art 28 lit c din Legea nr 51/1995)

Art. 49. (1) Exerciţiul profesiei de avocat se suspendă:- c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadenţa acestora, până la lichidarea integrală a datoriilor;

  1. EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITATE a art 235 alin. 4 si 5 din STATUTUL profesiei de  avocat (coroborat  cu art 28 lit c din Legea nr 51/1995)     

 Art. 235.  (4) Depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute în prezentul articol atrage suspendarea calităţii de avocat, în condiţiile legii.

               (5) Distinct de măsura suspendării calităţii de avocat, depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma datorată.

4. EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a art. 51 alin.(4), art  53  si  art 54 din Statutul profesiei de  avocat:

Art. 51. (4) Decizia consiliului baroului este executorie. Despre aceasta se va face menţiune, în mod corespunzător, în tabloul avocaţilor şi în tabloul avocaţilor incompatibili.

Art. 53. Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat potrivit prevederilor art. 49 în perioada măsurii suspendării constituie abatere disciplinară gravă.

Art. 54. (1) Avocatul împotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii să îşi asigure substituirea.  (2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.

  1. EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a Art 56 alin. 2 lit.m Legea  nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat :    

              Art. 56 -(2) Consiliul baroului are următoarele atribuţii:- m) suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei;

6. EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a dispozitiilor  si art. 85 alin 2 teza II din STATUTUL profesiei de  avocat   si  art  62 alin 3 si  66 lit. p din Legea  nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat :    

art.85 alin.2 teza II din Statut  –  Consiliul. (UNBR ) adoptă decizii și hotărâri obligatorii. La cererea majorității barourilor hotărârile consiliului pot fi atacate, pentru nelegalitate, la Congresul avocaților, în prima sa ședință.

         -art. 62 (3) din Legea  nr. 51/1995La cererea a cel puţin  a unei treimi din numărul barourilor, Consiliul U.N.B.R. este obligat să convoace Congresul avocaţilor în sesiune extraordinară. 

      – art. 66 lit. n si p  – n) alege şi revocă preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani.

  1. p) “Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii: p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei
  1. EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a art.92 din Legea  nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat  si  art. 3(1)  OUG 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ae avocatilor   si  ale art.  26 alin 1, 2 si  5 din  STATUTUL  CASEI DE  ASIGURARI A  AVOCATILOR  ( CAA)

Art. 92  Legea  nr. 51/1995 :

(2)  -Avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, este obligat să contribuie la constituirea fondului Casei de Asigurări a Avocaţilor. Contribuţia nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul U.N.B.R., astfel încât să acopere nevoile curente de plată ale Casei de Asigurări a Avocaţilor. Avocaţii pot face parte şi din alte forme de asigurări sociale .

   Art. 3 (1)  OUG 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ae avocatilor  :

       Nivelul contributiei minime obligatorii datorate de avocatii înscrişi în tablourile barourilor cu drept de exercitare a profesiei va fi stabilit de Consiliul Uniunii Avocatilor din România potrivit nevoilor curente şi de perspectivă ale Casei de Asigurări a Avocatilo”r.

      (sintagma ,, potrivit nevoilor curente şi de perspectivă ale Casei de Asigurări a Avocatilor. )

    Art.  26 alin 1,2 si  5 din  STATUTUL  CASEI DE  ASIGURARI A  AVOCATILOR  ( CAA)  :

      (1) Neplata totală sau parţială a contribuţiilor lunare obligatorii de pensii şi asigurări sociale, principale şi accesorii, în cuantumul şi la termenele prevăzute de prezentul statut, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor, atrage aplicarea măsurii suspendării calităţii de avocat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat.  

      (2) Suspendarea se dispune de către consiliul baroului, la cererea consiliului filialei C.A.A., în prima şedinţă a consiliului baroului după sesizarea sa, sau din oficiu.   (5) Încălcarea repetată a obligaţiilor de plată constituie abatere disciplinară gravă.

 ANALIZA  neconstitutionalitatii textelor in cauza :

          NECESITATEA  REVIRIMENTULUI  DE PRACTICA  JUDICIARA A  CCR 

 

  1. Analiza Grupului de texte neconstitutionale, similar-repetitive care privesc sediul materiei “sanctiunii suspendarii din calitatea de avocat”, hilar conceputa de a nu fi suspendata si cea “de  asigurat” CAA,   din care pretext factual-normativ,  chiar  se continua  abuzul aplicarii de penalitati  avocatului suspendat,  in  chiar timpul suspendarii,  pedeapsa  absurda a impiedicarii “calitatii de avocat” folosita in scop de imbogatire fara justa cauza,  din  penalitatile aplicate omului   caruia    ii este anulat dreptul  la  viata, demnitate si subzistenta umana  :

 

 EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE  Art. 28 lit. c   din LEGEA nr  51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

   “ Calitatea de avocat este suspendată: – c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor;

 EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a Art 49  din Statutul profesiei de  avocat  (coroborat  cu art 28 lit c din Legea nr 51/1995)

Art. 49. (1) Exerciţiul profesiei de avocat se suspendă:- c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadenţa acestora, până la lichidarea integrală a datoriilor;

   EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a art 235  alin. 4 si 5 din STATUTUL profesiei de  avocat (coroborat  cu art 28 lit c din Legea nr 51/1995)     

     Art. 235.  (4) Depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute în prezentul articol atrage suspendarea calităţii de avocat, în condiţiile legii.

                     (5) Distinct de măsura suspendării calităţii de avocat, depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma datorată

 

 EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a art. 51 alin.(4), art  53  si  art 54 din Statutul profesiei de  avocat:

Art. 51. (4) Decizia consiliului baroului este executorie. Despre aceasta se va face menţiune, în mod corespunzător, în tabloul avocaţilor şi în tabloul avocaţilor incompatibili.

Art. 53. Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat potrivit prevederilor art. 49 în perioada măsurii suspendării constituie abatere disciplinară gravă.

Art. 54. (1) Avocatul împotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii să îşi asigure substituirea.  (2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.

 

 EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a Art 56 alin. 2 lit.m Legea  nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat  si Art.  26 alin 1,2 si  5 din  STATUTUL  CASEI DE  ASIGURARI A  AVOCATILOR  ( CAA   

   Art. 56 -(2) Consiliul baroului are următoarele atribuţii:- m) suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei;

     EXCEPTIA  DE NECONSTITUTIONALITATE a Art.  26 alin 1,2 si  5 din  STATUTUL  CASEI DE  ASIGURARI A  AVOCATILOR  ( CAA)  :

      (1) Neplata totală sau parţială a contribuţiilor lunare obligatorii de pensii şi asigurări sociale, principale şi accesorii, în cuantumul şi la termenele prevăzute de prezentul statut, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor, atrage aplicarea măsurii suspendării calităţii de avocat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat.  

      (2) Suspendarea se dispune de către consiliul baroului, la cererea consiliului filialei C.A.A., în prima şedinţă a consiliului baroului după sesizarea sa, sau din oficiu

     (5) Încălcarea repetată a obligaţiilor de plată constituie abatere disciplinară gravă.

1.1. Asa cum reiese din textele criticate, masura  halucinanta si Neproportionala a sanctiunii administrative  a  „suspendarii calitatii de avocat”  în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor – art.28 lit. c , art. 56 alin. 2 lit. m din Legea 51/1995 ; art. 49 lit. c , art. 51 din Statutul profesiei de avocat si art. 26 alin. 1 si 2 din Statutul CA   etc,     este prevazuta simultan-repetitiv, intr-un mod agresiv de abrogare implicita a drepturilor si libertatilor  fundamentale ale  omului  si avocatilor, ca un  produs legislativ defectuos obtinut  prin incalcarea flagranta a  celor mai elementare norme de  tehnica legislativa, context legal prevazut  ca sediu al materiei organizat intr-un adevarat  manunchi de repetari si reluari de  excrescente legislative, inaceptabile,  vadit neconstitutionale.

1.2.  Curtea  Constitutionala a Romaniei  este obligata sa reanalizeze si sa  se pronunte radical asupra   neconstitutionalitatii  acestor  prevederi,  avand in vedere toate  cauzele si  efectele desfiintarii celor mai elementare  atribute ale  demnitatii si vietii umane,  produse de   gravitatea incalcarilor  savarsite in practica curenta de  aplicare a normelor  criticate,  incalcarea flagranta a principiilor   Recomandarii  CE  nr (2000) 21   privind libertatea de  a exercita profesia  de  avocat,  cat  si  a celorlalte  principii fundamentale  ale  Ordinii de  drept,   Curtea  fiind  obligata  sa  dispuna  admiterea cererilor  de  declarare ca neconstitutionale a  acestor norme si,  pe cale  de  consecinta, sa declanseze un  reviriment de practica judiciara a controlului de  constitutionalitate-  (ratat timp de  5(cinci) decizii anterioare CCR  de  respingere,  motivata gresit,  ca masurile distrugerii vietii si demnitatii umane a  avocatilor sunt masuri “proportionale”-  teze total  inacceptabile astazi,  dupa 10 ani de  la  aderarea la UE, mai ales,  avand  in vedere dimensiunile  gravitatii  acestor incalcari  constatate in ultimii ani,  toate elementele  de  noutate,   mai ales situatia concreta a  avocatilor  romani adusi in cele  mai negre ipostaze istorice demne  de  evul mediu,  de  umilire prin  aceste  abuzuri de drept si nulitati absolute,  produse in asa zisa aplicare a legilor interne inferioare  inaltelor  standarde europene  si internationale,   care incalcari,  produc grave prejudicii  impotriva sutelor de  avocati afectati in   drepturile  si libertatile  fundamentale  ale  omului  si avocatului  in statul  de drept :

    1.3.  Respectiva sanctiune „administrativa”   luata curent si abuziv  impotriva avocatilor, potrivit art.28 lit. c , art. 56 alin. 2 lit. m din Legea 51/1995 ; art. 49 lit. c , art. 51 din Statutul profesiei de avocat si art. 26 alin. 1 si 2 din Statutul CA  etc,   este  DEOSEBIT  DE  GRAVA   si   VADIT NEPROPORTIONALA

pentru  ca  depaseste prin gravitatea restrangerii ilegale de drepturi fundamentale  ale  omului,  insasi sanctiunile de drept penal, depasind  chiar cele mai drastice hotarari de condamnare penala a inculpatilor pentru  infractiuni deosebit de grave si,  care  de regula,  se iau numai  in instante penale in urma justei judecati si pronuntarea unor hotarari judecatoresti care  stabilesc  pedepse penale  accesorii de interzicere drepturi civile.

  • INCALCAREA PRINCIPIULUI  PROPORTIONALITATII  RESTRANGERII  DE DREPTURI:

 

În Dreptul Uniunii Europene, principiul proporţionalităţii este prevăzut în mod expres de art.5 alin. 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi reglementat, alături de principiul subsidiarităţii de « Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii », în sensul necesarei adecvări a mijloacelor şi deciziilor instituţiilor europene la scopul legitim urmărit.

Jurisprudenţa are un rol important în analiza principiului proporţionalităţii, aplicat în cazuri concrete. Astfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, proporţionalitatea este concepută ca un raport just, echitabil, între situaţia de fapt, mijloacele de restrângere a exerciţiului unor drepturi şi scopul legitim urmărit sau ca un raport echitabil între interesul individual şi interesul public. Proporţionalitatea este un criteriu care determină legitimitatea imixtiunilor statelor contractante în exercitarea drepturilor protejate de Convenţie.

  • Curtea Constituţională a României, prin mai multe decizii a stabilit că proporţionalitatea este un principiu constituţional. Instanţa noastră constituţională a afirmat necesitatea stabilirii unor criterii obiective, prin lege, pentru principiul proporţionalităţii: „este necesar ca legislativul să instituie criterii obiective care să reflecte exigenţele principiului proporţionalităţii”.
  • Depăşirea proporţionalităţii reprezintă depăşirea limitelor libertăţii de acţiune, lăsată la dispoziţia autorităţilor administraţiei , respectiv un culpabil “ exces de putere” .
  • Or,  asemenea pseudo-pedepse  “administrative unilaterale “prevazute prin lege” sunt ilegale tocmai  pentru ca incalca principiul proportionalitatii restrangerii de drepturi, intrucat  nu este o masura necesara  ca pentru siguranta statului sau a profesiei de  avocat, tocmai ca anihileaza  total si ilegal avocatul, iar respectiva “sanctiune”  presupune  o restrângere  nelimitată in timp  a drepturilor şi libertăţilor fundamentale  ale  omului avocat,  si mai grav  afectează insasi conţinuul  drepturilor fundamentale vizate, aşadar insasi  substanţa acestora, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului  drepturilor omului si avocatului, ci desfiinteaza de jure fara vina si judecata avocatul sub o sanctiune nelimitata in timp din cauza carei sanctiuni  se provoaca o imposibilitate de  venit  si  chiar impotriva dreptului la  subzistenta al omului, pretexte pentru care chiar se pertind  si penalitati si mentinerea ilegala a sanctiunii pentru a pune in imposibilitate de plata avocatul dar  si al taxa prin penalitati pe acesta.

Asemenea pseudo-pedepse  “administrative unilaterale “prevazute prin lege” de  “suspendare  a calitatii de  avocat” de suprimare a vietii unui om, a demnitatii,  subzistentei din  munca profesionala,    sunt ilegale tocmai  pentru ca  sunt chiar  mai grave decat insasi cele din materie penala, fiind aproape de sorginte feudalista, total  inadmisibile in statul de  drept,  tocmai pentru ca pe  de o parte   sunt  edictate cu ocolirea  controlului de  constitutionalitate iar pe de alta parte,  chiar  sunt  de ani de  zile  aplicate abuziv impotriva  avocatilor,  care nu au  nici  vinovatie si  fara judecata intr-o instanta independenta,   sfidand  Curtea Constitutionala a  Romaniei si Ordinea de drept constitutionala  din Romania, specifica Uniunii Europene .

Insasi Curtea Constitutionala a  Romaniei,    prin practica  sa  recenta  a declarat  neconstitutionale  normele care dispuneau masuri de  restrangeri de  drepturi  in cazuri chiar mai grave,  din  materia penala,  argumentand expersis  verbis  cauzele de neconstitutionalitate datorita NEPROPORTIONALITATII   MASURII  –  juriprudenta  recenta CCR -Decizia nr. 712/2014-in vigoare de la 15.01.2015referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală  (par 24  si 26) :  citam : 

       Par 24. Ingerinţa analizată nu este însă proporţională cu cauza care a determinat-o. În acest sens, Curtea reţine că aceasta nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, întrucât poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp. Principiul proporţionalităţii, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituţie, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar. Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010). Acesta este şi sensul dat dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală de către Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional stabilind prin Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994, că este neconstituţională impunerea pe termen nelimitat a taxei de trecere a frontierei.(…)   Totodată, prin Decizia nr. 291 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007, Curtea Constituţională a constatat ca fiind constituţională restrângerea la 3 luni a dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţeanului român returnat de un stat străin cu care România a semnat un acord în acest sens.”

        Par 26.    “Dacă în cazul măsurilor preventive privative de libertate legiuitorul a prevăzut atât termenele pe care pot fi luate, cât şi durata maximă pentru care acestea pot fi dispuse, în cazul măsurii preventive a controlului judiciar, dispoziţiile art. 211 215  şi 241  din Codul de procedură penală nu prevăd nici termenul pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri. Apare astfel ca evident dreptul organelor judiciare de a dispune controlul judiciar, ca măsură preventivă, pentru perioade nelimitate de timp, drept ce presupune restrângerea nelimitată temporal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri.  Or, potrivit standardelor de constituţionalitate anterior arătate, o asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât principiul proporţionalităţii afectează conţinutul normativ al drepturilor fundamentale vizate, aşadar substanţa acestora, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora.

      Pentru acest motiv, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate a art. 211-215 din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 20,  art. 23, art. 25,, art. 26, art. 39, art. 41, art. 45 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 5 din Convenţie.

 

              De altfel, potrivit art.53 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav .

Mai mult decat atat , restrangerea  de drepturi si libertati poate fi dispusa numai daca intruneste cumulativ cele patru conditii esentiale si obligatorii , respectiv: 1. sa fie necesara; 2. sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o; 3. sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu; 4. fara sa aduca atingere existentei dreptului sau libertatii.

             Asfel  sanctiunea  este ilegala  pentru orice  creanta financiara mai ales in conditiile eludarii codului de  procedura civila privind intrunirea  criterilor legale ale creantelor  certe lichide  si exigibile, a obtinerii titlurilor  executorii, a  dreptului la  judecata  in instanta si contestarea  sumelor si penalitatilor,  apoi in faza  executarii silite protejarea  drepturlui cotei dreptului la subzistenta al  debitorului   etc. 

–  De  asemenea, masura sanctiunii   nu este necesara deoarece avocatul nu eludeaza pe nimeni  ci are dreptul  numai daca plateste sa  primeasca  drepturile de asigurari sociale  si  numai pentru perioada in care a contribuit -art.31 din STATUTUL CAA:

 

  • Asiguratul care nu-şi achită contribuţiile obligatorii la zi nu va putea beneficia de niciun fel de prestaţie de asigurări sociale.
  • A.A. va pune în plată pensia de limită de vârstă, de retragere definitivă sau de retragere anticipată definitivă din profesie numai dacă avocatul a plătit la zi contribuţia legală la sistemul de asigurări sociale al avocaţilor şi majorările de întârziere )

 

 iar ,conform  art. 34 Statutul CAA ,,Datoriile la fondurile C.A.A., principale şi accesorii, se sting în ordinea vechimii, cu respectarea regulilor legale privind imputaţia plăţii.”

           Art  164. – (1) Jurisdicţia sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi, se realizează prin instanţele competente potrivit legii. 

                              (2) Prevederile prezentului statut referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă şi legii de organizare judecătorească.  ( …cu respectarea dispozitiilor art. 728,729 Cod procedura civila…. privind executarea silita)

 

     Art. 166. – Încălcarea prevederilor prezentului statut atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

 

           Masura nu poate fi  proportionala deoarece ingradeste/anuleaza atat avocatului  cat  si justitiabilului  mai multe drepturi si libertati fundamentale prevazute, ocrotite si garantate de Constitutie precum, dreptul la munca liber aleasa, dreptul la viata si sanatate ,dreptul la subzistenta,dreptul justitiabilului la aparare prin avocatul sau liber ales, dreptul la vechime in munca al avocatului, dreptul la pensie si alte drepturi de asigurari sociale, dreptul de proprietate , etc.

 

        1.5.   Dispozitiile art.28 lit. c , art. 56 alin. 2 lit. m din Legea 51/1995 ; art. 49 lit. c , art. 51 din Statutul profesiei de avocat si art. 26 alin. 1 si 2 din Statutul CA   etc  sunt  neconstitutionale  deoarece :

  • Sanctiunea este neproportionala  si afecteaza drepturile  fundamentale ale omului avocat  in  chiar  substanta lor, dreptul la  viata, demnitate,  subzistenta, etc,  supunandu-l  la  o  tripla  obligatie imposibilaad imposibillum, nulla obligatio – un triplu Nonsens – o TRIPLA incalcare a dreptului la viata privata – incalcarea art 8 din Convenția EDO sanctionata in Cauza – Mateescu contra Romania – Hotararea din ianuarie 2014 – CEDO prin Curtea  a stautuat impotriva  Romaniei ca : ”starea de previzibilitate nu a fost îndeplinită și că, în consecință, ingerința nu este în conformitate cu legea. A existat o încălcare a articolului 8 din Convenție”. O TRIPLA INGERINTA LIPSITA DE PREVIZIBILITATE si PROPORTIONALITATE in  VIATA PRIVATA a AVOCATULUI si  PROFESIEI SALE :  TEROAREA si  SANTAJUL  INGERINTEI PRACTICAT prin textele  de  lege criticate : “ Da-mi, anticipat bani teoretici neincasati,  pentru a-ti lasa dreptul tau la munca ( castigat prin examene ) (nu este de lucru)  de nuin 3 luni  direct SANCTIUNE NESUSPESIVA si  NELIMITATA IN TIMP sa ramai  si fara munca, si iti iau si penalitati  de 0,15% pe  zi de intarziere, la sume abstracte,  chiar din acest  pretext ca te sanctionez si te  impiedic sa ai venit in avocatura,   fara sa ai dreptul alta munca si nici drept la subzistenta,  in afara muncii de avocatura !   (N.B. Cauza CEDO Mateescu  Romania  a eliminat asemenea ingerinte si  incompatibilitati,  dar nu a fost raliata legislatia nici pana in ziua de  azi ).
  • Ca atare,  interventia abuziva in reglementarea  profesiei,  modificarile  repetate ale  legii,  avand ca  scop ilegitim,  diminuarea drepturilor avocatului,   sub standardele  umane,  altele  decat cele superioare Constitutionale  si  ale Dreptului UE, prin  cresterea exponentiala  a pozitiei de forta si  abuzului UNBR care  se pretinde deasupra legii si destinelor avocatilor din Romania  este de natura a de  a infrange printre  altele  si principiul previzibilitatii 

 

1.6De  altfel, invocam incalcarea si a  principiului  previzibilitatii legii invocat deseori de CEDO impotriva  Romaniei cu referire  la o serie de alte cauze împotriva României (Străin şi alţii, Păduraru, Porţeanu, Radu), in care  s-a  constatat din nou ca  lipsa de coerenţă şi de previzibilitate a legislaţiei române fiind  consecinţa modificărilor repetate pe cale legislativ-administrativa  „au creat un climat de incertitudine juridică”  deseori  denunţată in  diferite instanţe judecătoreşti române care au încercat, fără un succes durabil, să elimine „echivocul situaţiilor juridice incerte”(…) si unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a calificat problema care a determinat insecuritatea juridică ca având „caracter sistemic”, fiind generată de o „imperfecţiune” în ordinea juridică internă şi o „disfuncţionalitate a legislaţiei române”.   Este incontestabil   ca intreaga legislatie  a profesiei de avocat modificata unilateral, cu ocolirea mecanismelor legale  s-a  indreptat  precum aceste  exemple grave  direct  impotriva protectiei drepturilor avocatilor si chiar   trebuie urgent  fie  adoptata din nou  sau cel putin  aliniata inaltelor  standarde de protectie  internationala  sau sa  fie urgent  supusa  unui   unui  examen  integral  de  constitutionalitate.

 

      1.7.   INCALCAREA   PRINCIPIULUI   PRIORITATII  DREPTULUI   EUROPEAN

IN FATA NORMELOR  INTERNE,  INFERIOARE  (art.20 din Constituţie)

 

 

    Potrivit prevederilor art.20 din Constituţie,  “dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”. “Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.”

 

         În lumina tuturor acestor texte, este de reţinut că  sanctiunea  si toate masurile  legislative adoptate impotriva avocatilor, de  dimunuare  a drepturilor  constitutionale  la  dreptul de  a  alege  si de  a  fie  ales in aceasta organizatie care acum interzice  prin sanctiuni  chiar  dreptul la muncă  si subzistenta  chiar  nu poate forma obiectul vreunei îngrădiri, restrangeri, limitări sau executari silite,  fiecare persoana  fiind  liberă să muncească în măsura posibilităţilor sale fizice şi intelectuale si pe care , doar singură le poate aprecia

      Lipsirea  avocatilor  de  drepturile  garantate de actele si pactele  internationale la  care  Romania este parte  nu este scuzabila si reamintim incalcarea Recomandarii  CE  nr (2000) 21   privind libertatea de  a exercita profesia  de  avocat.

      Mai mult,  se incalca  insasi legislatia interna, deoarece  ingerinta in  viata privata  si profesionala  in dreptul la  subzistenta  si demnitate umana  diu munca  prin ingrădirea  prevăzută de sanctiunile  si masurile  normative absurde   din   textele criticate  este de natură, pe de altă parte, să conducă la o discriminare între avocati şi restul salariaţilor, pentru care dreptul la muncă nu este restrans  prin lege, nesocotindu-se în felul acesta şi prevederile art.16 din Constituţie, care proclamă că “ cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără  discriminări”

Sintagma  ,,dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept ”  la care se referă art.6 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturaletrebuie înţeleasă ca reprezentând temeiul unor unor drepturi ce nu pot fi îngrădite, restranse sau limitate aduse dreptului la muncă, viata, subzistenta, sanatate, vechime in munca, proprietate,etc.  subliniind dreptul oricărui om care munceşte in profesia liber aleasa de a nu fi obligat la efectuarea unor activităţi care să depăşească sau , sa nu aiba legatura cu pregatirea sau posibilităţile sale  asa cum este obligat avocatul prin suspendarea din profesie pana la plata integrala a restantei catre CAA.

În cadrul principiului libertatii privind libera alegere a profesiei si a formei de exercitare a profesiei de avocat, garantată de art.41 alin.1 coroborat cu art. 9 teza II din Constituţie, organele de conducere a profesiei,   Barourile şi U.N.B.R. au obligaţia, din oficiu sau la cerere, să acţioneze prin toate mijloacele legale pentru protecţia profesiei, a demnităţii şi onoarei corpului de avocaţi înlăturând orice exerciţiu abuziv impotriva  profesiei de avocat ,   nicidecum  ele sa  fie  primele vinovate de  savarsirea  lipsirii si fortarii  avocatului la abandonarea profesiei si obligarea ca pedeapsa la desfasurarea altei profesii – (atat profesia cat si venitul din profesia liber aleasa fiindu-i confiscata avocatului prin masura administrativa a suspendarii din profesie) textele alicand o sanctiune nelimitata in timp si grav prejudiciabila …  pana la reintoarcerea acestuia  in profesie  in conditiile in care, conform art. 42 pct. 1 din Constitutie , munca fortata este interzisa.

Mai mult decat atat , masura suspendarii din profesie a avocatului pana la plata integrala a debitului la fondul privat de asigurari sociale – CAA apare  ca o ingerinta abuziva si ilegala privind vechimea in profesie a avocatului care , chiar , daca achita restantele perioada suspendarii nu este considerata vechime in munca iar pe cale de consecinta este neconstitutionala raportat la art. 47 pct. (2) din Constitutie ,,….cetatenii au dreptul la pensie” si alte drepturi sociale fara , a mai mentiona ca pe perioada suspendarii , avocatul nu primeste ajutor de somaj drept garantat si prevazut in articolul mai sus mentionat dar mai ales, ca dreptul la pensie se acorda in baza vechimii in munca a asiguratului.

1.8INCALCAREA  PRINCIPIULUI  NEDISCRIMINARII  ( art 16 alin 2 din Constitutie )

                                  

  • SUNT  DECELATE  CELE  DOUA   GRAVE   TIPURI DE  INCALCARI  FLAGRANTE :

 

  1. A)Discriminari intre avocati fata de aplicarea legii,  in interiorul profesiei :

 

-Aceste norme neconstitutionale propulsate in legislatia  profesionala  de  catre UNBR/CAA  produc in practica abuzul gravei  discriminari in chiar in interiorul tuturor  celor  26.000 de  avocati  din Romania, intrucat  legea nu se aplica constant si nediscriminatoriu  pentru toti avocatii, ci sunt dovezi notorii ca  se  aplica  doar  selectiv,  unde  de  exemplu Baroul  Bucuresti  nu a  suspendat  peste  3000  de  avocati restantieri timp de  cativa  ani , timp in care  pe  care ii mai si anuntau  sau amenintau  public  inclusiv pe internet  inca  din 2015  cu suspendarea pentru  intarzieri de plata  la  CAA  si nici in  ianuarie  2016,   desi au mai ramas  inca  500  de  avocati ,  tot  nu i-au  suspendat  nici pe  acestia nici  pana in Martie  2016  –    De  aici  rezulta  faptele grave de  aplicare discriminativa / abuziv-subiectiva   a   normelor criticate,  unde iata s-a probat sub notorietate publica ca  unele  barouri le  aplica  altele nu, desi toate fac parte din acelasi  UNBR/CAA   si   de principiu  ar trebui sa  se  suspuna acelorlasi norme care  sa fie  aplicate tuturor fara niciun fel de  discriminare.

  1. B)Discriminari  ale cetatenilor  avocati,   fata  de toti  cetatenii Romaniei:

 

             Cealalta  discriminare  grava  si ilegala   se  refera  la  toti  cetatenii Romaniei carora nu li se alieneaza niciodata   dreptul la  subzistenta si profesie, pentru datorii financiare, in  timp  ce  avocatilor da.  Apare cea mai grava  discriminare  a leguitorului   intre  avocati ca profesie  si  toti ceilalti cetateni ai  Romaniei  indiferent  de care vorbim- profesori,  ingineri, mecanici, comercianti,  zilieri, etc.  cetateni carora nu li se alieneaza  aceste drepturi  fiind  irelevanta orice amenintare de imputare de datorie financiara sau executare  silita,  toti  ceilalti in afara de  avocati,  au drept de munca  si chiar executati silit numai in baza unor  titluri executorii stabilite pe  cale  de judecata, au pana la  urma  siguranta protectiei debitorului la executare  silita  beneficiind  de  cota debitorului la venit de subzistenta ( 728-729 C.proc. civ),    Deci , fata de  avocati,  toti ceilalti cetateni ai Romaniei  nu-si pierd  nici meseria nici  calitatea profesionala de profesor,  inginer, mecanic,  etc ,   fiind liberi sa  se angajeze  si sa lucreze oriunde pe  teritorul Romaniei  si al  UE sa si asigure existent  din acea pregatire profesionala,  indiferent de oricte  datorii ar avea  fata de  orice entitate publica  sau privata

De  aceea  normele  criticate  sunt chiar   nule  absolut,     fiind  de neconceput  ca  tocmai avocatii  ca profesie  cu inalta pregatire juridica sa ramana discriminati atat de  flagrant si  incalcati in picioare prin  abuz  de notorietate publica iar   autoritatile judiciare  sa nu intervina, desi se  vede ca sunt  singurii cetateni romani tinuti  ca niste sclavi intr-un “stabor”  privat, independent  de  statul de drept,   cu reguli deosebit  de  curioase si in contra naturii  umane  si profesiei libere   si independente de avocat unde totusi sunt   tinuti ca “supusi pe  viata”  la  asemenea  umilinte  si abuzuri de  drept, de a  risca sa  ramana fara meserie si clientela proprie indiferent ca esti bolnav de cancer, ca nu ai angajanente ori  au alte motive   obiective,  neinteresand pe nimeni cum esti umilit si aruncat ca  cetatean la  marginea  societatii   la  simplul act de dictat administrativ al  CAA/UNBR.

Cum este  posibil  sa  ajunga in 2016 la  atata batjocora o simpla profesie?,  o meserie privata,  atentie  nefiind  niciodata o functie   deseori gresit coniderata de unii magistrati, Cum este posibil asemenea batjocora savarsita  ilegal  atat de magistrati  care  refuza sa aplice inaltele standarde  de  protectie  a  drepturilor  omului, dar  mai ales  refuzul  chiar a asociatiei  profesionale  care a pus monopol pe domeniu  si din care pozitie chiar sa isi  permita  sa-si faca drept  scop  camatarirea  dreptului la munca si obtinerea  de bani  pentru  proiecte faraonice imobiliare  pe  banii avocatilor, prin orice mijloace  de bani si majorari de resurse financiare intitulate obraznic pentru” nevoile organizatiei” iar nu pentru fondul de pensii private la  care orice  cetatean  trebuie si  poate  sa i se  respecte dreptul la banii sai,  in baza contractuala,  iar   nu in baza  de  dictat legislativ- privat si derogatoriu de la  legile  europene. ?

– CAA / UNBR nu poate  si nu are  dreptul sa  functioneze in regim legal de  “stabor”   autonom  in Romania – Principiul  “Nimeni nu este mai presus  de lege – art 16 alin 2 din Constutie !

– Mai mult  nu exista niciun fel de natura  juridica  de  subordonare, materiala contractuala, ierarhicatoti avocatii  fiind  ca  entitate  fizica  si  Cabinete inviduale/ societati de avocatura   persone independente  fata de care UNBR/CAA,  chiar nu nu are  niciun fel de putere de  dictat si decizie ca ingerinta in viata privata si contractele de asistenta juridica..

– normele criticate sunt aberante prin insasi modul defectuos de redactare cu incalcarea  normelor  de tehnica legislativa,  tocmai  datorita  respectivelor interdictii si restrangeri ilegale de drepturi si libertati fundamentale ale avocatilor,  deoarece  prin modul de redactare  si supra-legiferare unilaterala,privata,  dusa la  absurd,  a intergului cadru legal al avocaturii-  Legii nr  51/1995,  Statutului profesiei de avocat , Statutului si Regulamentului CAA,  s-au aglomerat seturi intregi de  norme impardonabile  de interdictii si restrangeri de drepturi care  in practica sunt dispuse discretionar fara remediu  indiferent  de orice  atitudine nromala  de conformare  a  subiectilor de  drept, norme multiplicate peste tot si  in care  se repeta absurditatea normativa a pedepsirii  ilegale a  oricarei conduite independente a  avocatului  din  multiplele texte de lege neconstitutionale, care  chiar  contrazic insasi fundamanetele  si scopul profesiei si al organizatiei profesionale care pretinde  ca  asigura independenta  si garantia exercitarii profesiei de  avocat dar care in realitate , in practica chiar, pun avocatul in cele mai imposibile situatii desi,  pe  de o parte  fiind deja  truism  ca  orice   obligatie imposibila este NULA de DREPT ,

iar pe de alta parte daca  ne raportam la Principiul Dreptului European potrivit  caruia orice norma interna inferioara, aflata sub standardele protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului isi inceteaza de indata aplicatia, nicio autoritate administrativa sau judecatoreasca neputand impune conduite umane prin norme inferioare si umilitoare avocatilor , altele decat standardele  superioare constitutionale si europene de aparare a drepturilor  si libertatilor fundamentale a le  omului !

– De asemenea, CCR trebuie sa observe NULITATEA ABSOLUTA a normelor sanctiunii lipsirii de calitatea principala de avocat , coroborata cu absurditatea mentinerii prin lege a calitatii subsidiare de asigurat CAA , din care derapaj de redactare a normelor profesiei , UNBR/CAA  care procedeaza  chiar la desfiintarea avocatului si a venitului sau dar  tocmai sub acest pretext,  culmea , il mai si buzunareste cu calcularea de penalitati de 0,15 % pe zi de intarziere tocmai pentru ca impiedica avocatul  la realizarea oricarui venit avocatial  (art. 235 alin. 5 Statutul profesiei de avocat )- citez… ,, Distinct de măsura suspendării calităţii de avocat, depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma datorată „.

In consecinta,  normele in baza  carora se  emit  hartiile  ilegale  de  “suspendare” cuprinzand  simpla referire la  “art 28 lit c din Legea 51/1995 ”  nu tin loc de  titlu executoriu si niciodata  nu a fost, nu este si nu va  fi  suficienta pentru exercitarea executarii  silite a  vreunei creante civile.

     Intr-un stat  de  drept daca nu ai titlu  executoriu,  nu esti creditor in sensul legii  si nu ai niciun fel de  drept sa executi  cu de la  sine putere  orice pretins debitor !  Poate doar   “santaj  si  talharie la  drumul mare” !

Pentru ca un dreptul civil,  subiectiv si personal inerent omului  la munca, subzistenta, demintate umana,  la profesie, nu poate  fi  “executat”,   tocmai pentru ca nu poate fi sub nicio forma ingradit (art 41 Constitutia Romaniei) fiind un drept absolut, intangibil, inalienabil,   in toata lumea civilizata, europeana si   nu poate  constitui niciodata  obiectul interdictiei pentru  executarii  silite de creante civile.

–  Ilegalitatile savarsite in practica de sistemul UNBR/CAA de a lega artificial doua calitati distincte ale avocatului , cea de   avocat ( drept castigat care nu poate fi anulat/suspendat ) si cea de asigurat de pensie privata – CAA nu pot sa mai constituie nici un fel de  pretexte de a desfiinta calitatea principala a avocatului  nici ingerinte  in  viata privata si profesionala nici anularea independentei,  demnitatii , subzistentei din munca etc,  fata de o calitate subsidiara, cea  de asigurat la un fond privat de pensii  drepturi total distincte,  asa cum am explicat mai sus,  unde  calitatea de asigurat nu poate fi deasupra calitatii principale de  avocat , nu poate determina alte consecinte decat , cel mult o eventuala  lipsa a  prestatiei de pensii pentru perioada in care avocatul nu a contribuit.!

Textele de lege sunt neconstitutionale si din perspectiva ilegalelor ingerinte in viata privata si in libertatea si independenta avocatului si mai ales ca desfiinteaza  insasi nivelul superior de protectie a drepturilor justitiabilului la aparatorul sau liber ales , desfiinteaza principiul sacrosant al confidentialitatii dintre avocat si client  pentru ca  provoaca nepermise ingerinte  in  raporturile contractuale si onorarea drepturilor si obligatiilor contractuale dintre avocati si clientii justitiabili.

– In raport de acestea aratam ca insasi textele criticate intra in conflict direct  cu principiile de drept fundamentale ale profesiei de avocat de jure devenind incompatibile, cu sensul legilor  avocaturii tocmai oentru ca desfiinteaza flagrant toate  ACESTE GARANTII SI PROTECTII SUPERIOARE ALE INDEPENDENTEI  EXERCITARII  PROFESIEI  DE AVOCAT.

 

Sunt ilegale asemenea “sanctiuni” si restrangeri de drepturi,  in raport  de dispozitiile art. 7 alin. 3 si 4 din Statutul profesiei de avocat,  (3) În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege. (4) Independenţa avocatului nu poate prejudicia interesele clientului său si de dispozitiile   Principiului “A”din  Carta principiilor fundamentale ale avocatului european (CCBE) :

    “Avocatul trebuie să fie liber în sens politic, economic şi intelectual atunci când acţionează în cauza clientului său, când acordă consultaţii sau când îşi reprezintă clientul. Aceasta înseamnă că avocatul trebuie să fie independent faţă de stat sau de alte interese puternice şi nu trebuie să permită ca această independenţă să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea asociaţilor săi. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigura o calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Apartenenţa avocatului la o profesie liberă şi autoritatea care derivă din această apartenenţă îl va ajuta sa-şi menţină independenţa. Autoreglementarea profesiei va fi privită ca fiind vitală pentru consolidarea independenţei avocatului. Trebuie menţionat faptul că, în societăţile nedemocratice, avocaţii pot fi împiedicaţi să acţioneze în cauzele clienţilor lor şi pot fi arestaţi sau executaţi pentru asemenea încercări. 

–  De asemenea,  in raport cu disp art. 6 alin.1-3 din Statutul profesiei de avocat (citam….Art. 6. (1) Libertatea şi independenţa profesiei de avocat sunt principii în baza cărora avocatul promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale clienţilor potrivit Legii şi prezentului statut. Aceste principii definesc statutul profesional al avocatului şi garantează activitatea sa profesională.

(2) Avocatul este liber să îşi aleagă, să schimbe şi să dispună în tot sau în parte de forma de exercitare a profesiei, în condiţiile prevăzute de Lege şi de prezentul statut.

 (3) Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei persoane un anumit avocat, cu excepţia cazurilor privitoare la acordarea asistenţei judiciare obligatorii sau dispuse de către organul judiciar, a asistenţei judiciare prin avocat ca formă a ajutorului public judiciar şi a asistenţei gratuite. Orice clauză ori convenţie contrară, prohibitivă sau restrictivă este lovită de nulitate absolută. )

        In concluzie,   rezulta  fara indoiala   ca   textele art.28 lit. c , art. 56 alin. 2 lit. m din Legea 51/1995 ; art. 49 lit. c , art. 51 din Statutul profesiei de avocat si art. 26 alin. 1 si 2 din Statutul CA  intra in conflict anticonstitutional   cu toate aceste garantii ale drepturilor justitiabilului sanctionate cu NULITATE ABSOLUTA.

  •  Incalcarea PRINCIPIILOR   CIVILE  DE  DREPT   FUNDAMENTAL

                                                             PACTA SUNT  SERVANDA  

“ RES INTER ALIOS ACTA, ALIIS NEQUE NOCERE,  NEQUE PRODESSE POTEST”

 

Mai mult,  tinand  cont  si de principiul  neamestecul tertilor in contracte si mai ales  de  nulitatea  absuluta  a  incalcarii dreptului justitiabilului la  aparatorul ales,  justitiabilul nu poate fi obligat de nimeni si de nicio autoritate   sa ramana fara aparatorul ales si nici  sa suporte,  in raport de contractul sau de asistenta juridica  niciun  fel  de  INGERINTE din partea unei terte parti administrative,  care impiedica desfasurarea unui contract civil interpartes –  incalcarea principiului  “PACTA SUNT SERVANDA”  ( art. 1270 Cod civil )  si  nici nu se poate  desfiinta cel mai vechi principiu istoric de drept care sta la baza societatii umane – principiul relativitatii contractelor civile :  ,, RES INTER ALIOS ACTA, ALIIS NEQUE NOCERE,  NEQUE PRODESSE POTEST ( un contract incheiat intre anumite persoane nu poate nici avantaja , nici dezavantaja partile sau pe altcineva ).

In consecinta, este NUL ABSOLUT  amestecul unui tert in contractual dintre partile contractante, cu atat mai lult tert fie ea  parte administrativa a profesiei, fara drept in contractele civile ale  avocatilor ingerinta ilegitima  si ilegala in  drepturile si obligatiile intervenite intre justitiabil si aparatorul sau ales.

– Privitor la INGERINTA ILEGALA de   incalcare a flagranta a dreptului la viata privata a avocatului (art. 8 CEDO), CCR este obligata sa observe ca, toate  conducerile administrative ale profesiei de avocat prin  folosirea acestor texte  in practica si aplicarea de masuri sanctionatorii bazate pe aceste texte inferioare REFUZA insusi RESPECTUL CEDO , tratatelor internationale si a jurisprudentei CEDO.

              In  toate   aceste litigii de neconstitutionalitate  a normelor  criticate  fata  de  precedentele  CCR de pana in anul 2012  au aparut  noi elemente  de noutate  dar  si de  gravitate a derapajelor  ingerintelor in drepturile  si libertatile  fundamentale  ale  omului si avocatilor romani,  fata  de  care  se  face vinovat insasi  statul roman care nu respecta el insasi  legislatia europeana  si refuza sa  se  conformeze intruct de  exemplu  din 2014 pana  azi in 2016   nu a luat  nicio masura de adaptare a legislatiei avocaturii pentru a  elimina  aceste  ingerinte inacceptabile in dreptul la viata privata, la  profesie, dreptul de  a exercita profesia de  avocat  concomitent   cu o alta profesie,  (CAUZA Mateescu  c. Romania),  Parlamentul,  UNBR, neschitand  niciun  gest  de  refacere a legislatiei in sensul adoptarii obligatiilor revenite in urma  acestei condamnari la  CEDO.

        Dar daca o  noua cauza  recenta CEDO  condamna  Romania (Mateescu  c. Romania  2014 )  devine deja inadmisibil  ca  UNBR si instantele  romanesti  sa ignore timp de zeci de ani de la  aderarea la  UE  iata  cauza H contra Belgia,  care se  refera  expresis-verbis  la  inadmisibilitatea oricarei ingerinte a  statului si organismelor profesiei de avocat  in dreptul la profesie si  de proprietate la  clientela si ingerinte inadmisibile in veniturile proprii din activitatea avocatiala.

       CEDO  a  statuat  ca niciun avocat nu poate  fi obligat sa-si abandoneze  clientela,   creantele  si munca avocatiala care printre altele inseamana  dobandirea unei clientele  care nu poate fi abandonata numai pentru ca  anumiti oameni nu mai au  bani, orica este criza si pentru ca piata serviciilor pare ca s-a  restrains  sau  orice  alte motive  spre  exemplu cele  legate  de sanatatea  avocatului  care  nu este un robot,  ci este un om  care la  randul sau  poate oricand sa devina un grav  bolnav, cu afectiuni care il impiedica luni d e zile  sa lucreze –situatii si cazuri numeroase  de  accidente  grave sau cele cardiac sau AVC,  cancer.   Or,  au  fost  numeroase situatii   in  care pentru lipsa din profesie , avocatul  oricum nu este niciodata , sau cu rare exceptii,  despagubit de  CAA si chiar   uneori se  cer  tuturor  avocatilor  bani  din fondul  solidaritatea,  ca si  cum CAA  este  doar  un CAR tiganesc iar  bolile nu intra la  asigurari de incapacitate de munca.

       Dimpotriva,  asta  face  CAA ,  pretinde  ca  avocatii  sa  fie extorcati de bani 12/12 luni din an la cote  si penalitati  sa  vina  si cu bani de acasa  avocatii –  pentru un drept  iluzoriu la pensie pe  care nu-l  mai apuca  iar daca avocatul moare chiar se bucura si nu le  pasa,  pentru  ca  fondul  contribuit  ramane in proprietatea lor  si dupa moarte si in timpul vietii si cand  avocatul e  suspendat din profesie,   adica   in orice  situatii banii sunt  confiscate. Iata  cum   dreptul la  pensie  si asigurari in devine un drept iluzoriu  pentru ca oricum,  in mod logic un bolnav de  cancer niciodata nu va mai avea cand si cum  sa incaseze vreo  pensie de la  CAA  viata  avocatului bolnav  grav  si obligat  cu tupeu sa contribuie  si cand  este pe  patul de spitat, pe moarte,   dovedeste  anormalitatea   si imoralitatea  acestui  sistem CAA  aberant fara acte si contracte de  asigurari  sistem   caruia  nu-i pasa   si nu are raspunderi  fata  de om  ci  este preocupat  de  bani luati din taxe   si  doar de  felul in care se  birocratizeaza si confisca  banii avocatilor,  fara  sa ofere niciun fel de  contraprestatii si niciun fel  de  contracte de asigurare  asa  cum prevad  cele mai elmentare standard  ale UE in materie  de  pensii private Pilon II.

 

  • DISPOZITIILE criticate incalca  JURISPRUDENTA

                   CURTII  EUROPENE  A  DREPTURILOR  OMULUI :

 

Cauza  H.  contra  Belgia  – CEDO   (Hotărârea din 30 noiembrie 1987) 

Par 47. (a)  “In primul  rand profesiunea  de  avocat a fost  tratata (…) ca profesiune independenta, “Avocatii isi desfasoara activitatea profesionala in mod liber si in interesul justitiei si al adevarului” (art 444 din Codul judiciar). Odata  admis in Barou avocatul este  liber sa practice  sau nu avocatura.                    

Cu exceptia  cazurilor  repartizate  de instante,  el isi alege clientii voluntar si direct, fara nici o interventie a  autoritatii publice; el poate refuza sa  actioneze daca  asa ii dicteaza constiinta ori din alte motive. Raportul care se naste  intre  client  si avocat este un raport civil, contractul putand  fi revocat din din vointa orcarei parti, in ceea ce priveste onorariul, acesta este fixat de avocat, cu responsabilitatea cuvenita practicii [sale]”  ( articolul 459 din Codul Judiciar, si sub conditia acceptului dat  de  client; consiliul Baroului are posibilitatea de  a intervene  in cazul tarifarii excesive ( ibid.)

(b) in al  doilea rand, cabinetul si clientela  avocatului  sunt proprietatea  acestuia  si, ca atare intra in sfera dreptului de proprietate, care  este un drept  civil in sensul  articolului 6 paragraful 1 al Conventiei (vezi mutatis mutandis cazul Van Marle si altii, hotararea din 26 iunie 1986…).

 

                  Cauza  MATEESCU contra ROMÂNIA  CEDO  ( Hotararea din 14 ianuarie 2014)

Par 20.  Curtea reamintește că articolul 8 din Convenție „protejează dreptul de a dezvolta relatii  personale, precum și dreptul de a stabili și de a dezvolta relații cu alte ființe umane și lumea de afară ” (a se vedea Pretty c. Regatului Britanie, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002-III),   și că noțiunea de „Viață privată” nu exclude, în principiu, activități de profesionist sau cu natura de afaceri  (a se vedea C. v. Belgia, 07 august 1996 § 25, Rapoarte de Hotărâri și decizii 1996-III).

“ Curtea a statuat în continuare că restricțiile privind înregistrarea ca membru anumitor profesii (de exemplu, avocat sau notar), care ar putea să sa afecteze intr-o  anumită măsură  capacitatea solicitantului de a dezvolta relații cu lumea din afara,  se încadrează fără îndoială în sfera de viața  privata  (A se vedea Campagnano împotriva Italiei, nr. 77955/01, § 54, CEDO 2006-IV).    Mai mult de cazul  recent  Bigaeva v. Grecia, citată anterior, Curtea a statuat că articolul 8 alineatul poate acoperi, de asemenea, ocuparea forței de muncă, inclusiv dreptul de acces la o profesie. și anume cea de avocat (§ 24).

Par 33.  În aceste condiții, Curtea concluzionează că starea de previzibilitate nu a fost îndeplinită și că, în consecință, ingerința nu este în conformitate cu legea.   “A existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.”

 

  1. Analiza Grupului de texte neconstitutionale,  care  privesc sediul materiei “puterii  discretionar-legiuitoareutilizat ca entitate privata,  (de interes public),  de a emite norme  cu “forta obligatorie”, publicate direct in Monitorul Oficial,      si de a modifica unilateral legile, desfiintand inclusiv caile legale de  contestare si de acces la instanta impotriva respectivelor  excrescente normative  adoptate in secret,  nedemocratic:

EXCEPTIILE  DE NECONSTITUTIONALITATE ale dispozitiilor art. 85 alin 2 teza II din STATUTUL profesiei de  avocat   si  art  62 alin 3 si  art. 66 lit. n si p din Legea  nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat :

art.85 alin.2 teza II din Statut  –  Consiliul. (UNBR ) adoptă decizii și hotărâri obligatorii. La cererea majorității barourilor hotărârile consiliului pot fi atacate, pentru nelegalitate, la Congresul avocaților, în prima sa ședință.

         -art. 62 (3) din Legea  nr. 51/1995La cererea a cel puţin  a unei treimi din numărul barourilor, Consiliul U.N.B.R. este obligat să convoace Congresul avocaţilor în sesiune extraordinară. 

      – art. 66 lit. n) – ” alege şi revocă preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani”

  1. p) – “Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii: p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei

2.1.    Textele criticate  sunt  neconstitutionale deoarece  sunt  flagrant indreptate  impotriva  drepturilor  si libertatilor  democratice fundamnetale  ale  avocatilor  de libera  asociere, de   “a  alege si  de  a  fi ales” in conducerera  organizatiei , de  a participa  la  deciziile privind  destinul profesiei si de a  avea cale  de  contestare impotriva  dispozitiilor  cu caracter normativ  adoptate ilegal  intrucat   UNBR nu functioneaza in regim de trib autonom  sau de   cooperativa privata   cu atat mai mult  cu cat  oricum  nu exista nici raporturi juridice nici  de  subordonare, pe baza de  contracte de munca neexistand niciun fel contracte de  asociere dintre  toti cei 26.000 de avocati si uniunea avocatilor, persoana juridica care dicteaza fara sa aiba aceste baze legale fata de  avocatii independenti,  care singuri si impreuna cu cabinetele individuale/scoietatile de avocati sunt potrivit legii  entitati independente  si nesubordonate ierarhic.

Incalcarea  dreptului  avocatilor  “de libera  asociere”  si  “dreptul de a lua parte la dezbateri publice privind legea şi administrarea justiţiei şi de a propune reforme legislative” . ( Art 2  si 3 din  Principiul I din  Recomandarea  CE  nr (2000) 21  privind libertatea de  a exercita profesia  de  avocat) –  citat :

 

  1. (..) Astfel de decizii, indiferent dacă sunt sau nu luate de către un corp independent, trebuie să poată face obiectul unei reanalizări de către o instanţă independentă şi imparţială.
  2. Avocaţii trebuie să se bucure de libertatea la opinie, exprimare, mişcare, asociere şi întrunire şi, în special, de dreptul de a lua parte la dezbateri publice privind legea şi administrarea justiţiei, şi de a propune reforme legislative.

 

In consecinta, textele sunt  anticonstitutionale, nedemocratice si discriminatorii pentru ca deformeaza  total  principiile fundamentale  ale  democratiei alegerii  membrilor si adoptarii  deciziilor in organele de conducere ..

Totusi  cel mai grav  aspect  tine de   arogarea dreptului “ suprem” conducerii de utilizare de norme pro cauza dictaturii normative   “de a nu permite niciun fel de  cai de atac,  nici ierarhic intern,  nici  intr-o  instanta independenta”  nici pe  calea  contestarii alegeriilor  acestor organisme de conducere central, neexistant   niciun drept de  contestare  chiar  a  masurile  adoptate unilateral si in  secret  de  aceste organisme,   nedemocratic perpetuate  prin simulacru de pseudo-alegeri de  fatada care simuleaza  democratia  aparenta,   fata  de  toti membrii  profesiei (  26.000 avocati)

Or, aceste organe nedemocratice,  odata alese simulat,   dintre  aceeasi  cca  200 de  avocati care  conduc  si azi de  26 de  ani profesia , iata ca  in sfidarea ordinii de  drept europene,   aceiasi oameni  isi aroga puteri discretionare de legiferare si de abrogare unilaterala, pe cale privata a unor  grupuri  de norme si principii  din legile interne,  de  norme  constitutionale si europene,  toti acesti oameni  din grupul de mai sus din  consiliile barourilor si consiliul UNBR  isi construiesc dictatura  normativa  prin aceste norme  criticate,  fiind niste  instrumente anticonstitutionale prin care  si-au arogat puteri discretionare, aberante si de  legiuitor suprem,  si  executiv  si  de  instanta suprema de judecata,   exact  ca intr-un  “stabor” neconstitutional,  dictatura unilateral-privata   “ stat in stat”,  unde  s-a ajuns ca “deciziile obligatorii” luate de catre acest consiliu  sa  fie  publicate   direct in Monitorul Oficial – (vezi Decizia Consiliului UNBR 966/24.05/2014 prin care au abrogat dreptul de a alege si de a fi ales al avocatilor in organele de conducere sau  Hotararea  1005/24.05/2014  prin care  au aborogat tacit aplicatia  art 52  din Statutul  avocatului )

 2.2.  Pentru  toate aceste decizii si ilegalitati  CCR  poate lesne  constata  ca nu  exista  nicio cale legala  dar mai ales  efectiva/practica   de  atac si de  contestare  in instantele  independente de judecata din Romania,   intrucat aceleasi hotarari, regulamente si modificari de statute,  dispuse  de acelasi consiliu  restrang  si scot  cu de la  sine putere  orice cale de atac deschisa catre instanta, Consiliul UNBR modificand  unilateral, secret  toate legile si principiile de drept,  in sensul ca nicio persoana fizica- avocat nu poate ataca actele legislative si normative emise de Consiliu UNBR,  ingradind  dreptul la  contestatie -pana la  anularea in substanta – rezumand titularii la sfera abstracta, imposibil de realizat in practica prin  sintagma” pot fi atacate doar de 1/3 din numarul barourilor componente”.

 Este de notorietate  acest tip de  legiferare ilegala – Decizia Consiliului UNBR 966/24.05/2014 prin care au abrogat dreptul de a alege si de a fi ales al avocatilor in organele de conducere sau  Hotararea  1005/24.05/2014  prin care  au aborogat tacit aplicabilitatea  art. 52  din Statutul  profesiei de avocat.

In acest tip de modalitate  dupa ce  consiliul si-a  facut unilateral, pe cale privata text de  “lege”  cu dedicatie,   prin care sa  poata legifera liber, are clalea libera  de  a dispune   chiar  interzicerea  dreptului  persoanei fizice- avocat sa atace in justitie ilegalitatile  stautuand  doar drepturi  inaplicabile  si abstracte  doar ale unor grupuri de persone juridice, iar nu simplilor membri –  conditii imposibile ( – conditia permisiunii numai  unui grup de persoane juridice (1/3 din barouri) l